Masajul

Curs introductiv
I
 Definiţie I

 După Adrian Ionescu (1940) masajul este o prelucrare

metodică a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni manuale
sau mecanice, în scop fiziologic sau curativo-profilactic.
Definiţie II

 Masajul constă în aplicarea, manuală, mecanică sau

electrică, metodică şi sistematică, a unor procedee specifice
asupra părţilor moi ale corpului, în scop igienic (fiziologic),
profilactic şi terapeutic-recuperator (Mârza, D. şi Mîrţ, C.,
2001).
 Aplicarea este "metodică", deoarece se desfăşoară după anumite
principii şi reguli, are un început, o desfăşurare şi un sfârşit.

 Activitate sistematic organizată - procedeele sunt metodic selecţionate,

îmbinate şi aplicate, ţinând cont de efectele posibil a fi obţinute şi de
scopurile urmărite.

 "Părţile moi ale corpului" asupra cărora se acţionează sunt:

tegumentele (pielea, mucoasele), ţesuturile conjunctive subcutanate,
muşchii, tendoanele, ligamentele, elementele articulare, vasele şi
nervii, organele interne.
Masajul
 Masajul se execută folosind o serie de acţiuni numite
"procedee", specifice fiecărei metode.

 În cadrul fiecărui procedeu se diferenţiază o serie de

tehnici de aplicare.

 Succesiunea: metodă - procedee - tehnici.

 masajul igienic/fiziologic = menţinerea/îmbunătăţirea
proprietăţilor funcţionale ale întregului organism la
cote optime
 masajul profilactic = prevenirea apariţiei unor
perturbări în funcţionalitatea organismului
 masajul terapeutic = tratarea - în paralel cu alte
metode terapeutice - unor afecţiuni
 masajul recuperator = înlăturarea sechelelor
afecţiunilor posttraumatice sau altor îmbolnăviri
Etimologia
• Arabă- mass care înseamnă: a atinge, a palpa,
• Greacă - massein care semnifică a freca.
• Ebraicul massesch - palpare
• Latină – manus – mână seamănă cu
• Sanscritul manas, care exprimă facultatea de a gândi.
• De aceea ar trebui amintit aici că mâna mai este denumită
centrul periferic.

Pentru prima dată, termenul de masaj a fost folosit în

anul 1813, de către Lepage, în lucrarea "Cercetări
istorice asupra medicinei chineze".
 Istoric
• Din cele mai vechi timpuri, îngrijirea corporală a însemnat recurgerea
fie la elemente magice, fie la elementele pe care omul le putea
controla: plantele, diverse instrumente, fie la mâinile sale.
• Punctul comun al tuturor acestora fiind folosirea mâinii.
• Ea joacă un rol în magie (aşezarea mâinilor), în chirurgie (apucarea
scalpelului), în farmacologie (prepararea unguentelor, poţiunilor), în
medicina manuală (manipulări, masaje...).
• Medicina modernă deşi a redescoperit toate aceste abordări, totuşi
cunoaşte o diminuare a rolului mâinii, locul ei fiind lăsat aparatelor
sofisticate bazate pe cea mai înaltă şi actuală tehnică (fabricarea
industrială a medicamentelor, intervențiile chirurgicale prin laser, etc).
• Chiar şi în domeniul kinetoterapiei, masajul se consideră a se baza pe
empirism, fiind înlocuit adesea de tehnici mecanizate.
Istoric

 Există o referinţă biblică din 493îCr cu privire la masajul

zilnic cu ulei de măsline şi mirt pentru frumuseţe a soţiei lui
Xerxes –Esther.
Istoric
 În China existau medici maseuri, pe lângă medici herborişti
(tratamente cu plante) şi medici acupunctori.
 Cu mii de ani in urmă, alimentaţia, medicina, igiena mediului ambiant,
activitatea fizică, mentală, viaţa sexulă disciplinată, fitorerapia,
locuinţa, somnul si odihna, au fost teme discutate şi studiate îndelung
de chinezi. Se spune că aceste discuţii au stat la baza informaţiilor din
celebrul Tratat de medicină internă al Împăratului Galben (Huang Di
Nei Ching) - secV îH.
 Această lucrare este cea mai veche sinteză a tehnicilor folosite de
împarat pentru menţinerea naturală a sănătaţii, pentru prevenirea şi
tratarea bolilor.
 Tratatul recomandă masajul pielii şi al muşchilor.
http://eveste.ro/sistemul-chinez-de-ingrijire-naturala-a-sanatatii-si-imparatului-
galben/
Desene cu punctele de acupunctură din Tempul
Wat Pho din Tailanda
 Avicena, medic şi învăţat de origine arabă, descrie masajul şi
asocierile acestuia cu hidroterapia şi dietetica, în prima parte a lucrării
sale "Cartea legilor medicinii".
 Mai aproape de noi, grecii folosesc foarte mult masajul. Părintele
gimnasticii medicale şi masajului - Herodicus din Lentini - spunea
că acestea "contribuie la întărirea corpului şi vindecarea bolilor".
El a predat învăţăturile sale lui Hippocrate, care spunea despre
masaj: "Executat cu putere, masajul tonifică ţesuturile, executat cu
moderaţie, le înmoaie", subliniind importanţa sa astfel: "medicul
trebuie să aibă experienţă în multe lucruri, dar cel mai bine
trebuie să stăpânească tehnica fricţionării".
 Hipocrate scria în 460 î.H. că medicul trebui să ştie multe lucruri, şi în
mod sigur să facă masaj.
Istoric
 Antichitatea a stabilit bazele, axele medicinii moderne
 Medicina a evoluat diferit însă pe diferitele continente
 In Europa, după frica Evului Mediu a urmat Renaşterea
metodelor uitate dar revoluţia veritabilă vine de abia în sex
XX, cu războaiele mondiale.
 Cultura greacă s-a răspândit şi în Imperiul Roman, după cucerirea Greciei şi masajul
a început să fie foarte mult folosit şi de romani, iniţial doar în terme (băi) la
care aveau acces numai păturile sociale superioare, apoi pentru pregătirea
războinicilor, apoi treptat a început să se profileze ideea folosirii masajului în scop
profilactic şi terapeutic.
 Celsus indica masajul pentru tratarea afecţiunilor reumatismale şi pentru
combaterea sechelelor după rănile căpătate în război.
 Galenus descrie ca principale procedee de masaj fricţiunile, netezirile, presiunile,
stoarcerile, flagelările, împărţindu-le în puternice, moderate sau uşoare, lungi, medii şi
scurte.
 Oribasius recomndă sportivilor să se maseze în timpul antrenamentelor şi
competiţiilor.
 În epoca Renaşterii se impune numele lui Hyeronimus Mercurialis, care în 1569
publică lucrarea "De arte gymnastica", în care arată cum să se practice masajul în
legătură cu exerciţiile fizice şi cu băile.
 În sec. XVIII - XX masajul începe să se dezvolte, din ce în ce mai mulţi autori
fiind preocupaţi de prezentarea efectelor sale benefice, mai ales în Europa, astfel:
Ling în Suedia, Mezger în Austria, Estrader, Lucas-Championniere în Franţa,
Zander în Germania etc.
 Cercetători ca Von Mosengeil şi Castex au fost primii care au impus un studiu ştiinţific
asupra masajului, operele lor inspirând şi pe alţi autori, la sfârşitul sec. XIX şi
începutul sec. XX.
Istoric
 În Suedia, Per Henrik Ling (1776–1839) dezvoltă tehnicile
moderne de masaj.
 Derivat din conceptele anatomiei şi fiziologiei europene
 Se mai numeşte şi masajul clasic sau suedez.
 Este bazat pe masajul chinezesc, egiptean, roman, grecesc.
 Istoric

 Kinetoterapeutul /fizioterapeutul este noul venit în echipă,

 El conjugă două mari orientări terapeutice:
 Masajul
 Tehnicile de mobilizare:
 pasive sau active, = mijloace de bază ale kinetoterapiei
 Analitice sau gimnice
În România
• Se pot aminti nume ca: Manga în 1885, Helmagiu în 1889, Petrescu în
1930 (anul înfiinţării Şcolii de masaj de pe lângă INEFS Bucureşti, sub
conducerea dr. Ion Lascăr şi Valentina Roşca).

În anul 1940 apare primul curs de masaj a Dr. Adrian

Ionescu, părintele gimnasticii medicale româneşti.

• După anul 1930, literatura de specialitate începe să se dezvolte şi în ţara

noastră, apărând chiar şi traduceri ca "Masajul practic şi teoretic,
general şi parţial" aparţinând Theodorei Atanasiu (după lucrarea lui
M-me De Fumerie), apărută în 1933 şi destinată personalului sanitar
auxiliar.

• În Transilvania, sub impulsul dat de Marius Sturza-inspirat din

străinătate- se introduce masajul în staţiunile balneoclimaterice.
 În România
• O privire de ansamblu asupra situaţiei masajului în zilele noastre ne
prezintă, următoarea situaţie:
– În China masajul este pe deplin integrat sistemului sanitar, iar spitalele au secţii specializate
(în Shanghai secţia pentru masaj este formată din două etaje);
– În Germania se fac asigurări pentru terapia prin masaj;
– În Franţa, specialiştii se formează atât în cadrul învăţământului de Kinesitherapie (4-5ani),
cât şi prin învăţământ superior special de scurtă durată (2-3 ani);
– În Statele Unite, după înfiinţarea Colegiului de Masaj Suedez din Chicago în 1943, aapărut
şi Asociaţia Americană de Terapie prin Masaj. Această asociaţie coordonează Programe
speciale de instruire în "bodywork", termen folosit pentru desemnarea masajului şi a tuturor
formelor de manipulare. O programă de acest fel cuprinde cel puţin 500 ore de teorie şi
tehnica masării, 300 ore de anatomie şi fiziologie şi 100 ore de cursuri adiţionale, în care
sunt incluse medicina de prim ajutor şi reanimarea cardiorespiratorie.
– În ţara noastră, există şcoli de masaj pentru orbi şi ambliopi şi şcoli postliceale, şi se predă în
cadrul învăţământului superior de Kinetoterapie - o programă care prevede un număr de 56
ore teoretice şi 70 ore practico-metodice, completată cu un număr suficient de ore de
anatomie, fiziologie, semiologie şi patologie, prin conţinutul celorlalte programe.
De cine este făcut masajul?
• Cere două calităţi coexistente:
1. Abilităţi manuale şi intuitive
2. Un bun spirit de analiză - legat de o bună cunoaştere a
biomecanicii şi anatomiei şi patologiei
• Calităţi fizice şi psihice necesare: sensibilitate, îndemânare,
forţă…umanism, altruism, bun simţ, spirit de observaţie şi
capacitatea de a asculta.
Pentru cine?
• Toate patologiile care pot beneficia de masaj vor fi enumerate
în alt curs.
• Dolto vorbeşte despre “dialogul gestual” – conferim un rol
activ pacientului
• Cu toate că masajul este considerat o tehnică pasivă –
• Este inutil să masăm pe cineva care nu este atent – acţiunea
se reduce la una simplă - mecanică.
Pentru cine?
• Masaj, mesaj… nu este un simplu joc de cuvinte
• Este chiar justificarea actului terapeutic: dacă nu este mesaj,
sau nu are cine să-l primească, este un “non-masaj”.
• Necesitatea participării este cu atât mai mare cu cât
medicina, în general are nevoie de o pasivitate perfect docilă
din partea subiectului.
• Pacientul, în linişte, cuminte, pasiv, aşteaptă să i se aplice o
îngrijire, fără nici un efort din partea sa.
Pentru cine?
 Kinetoterapeutul care masează cere o pacientului să
participe.
 Ceea ce nu este tocmai uşor pentru el.
 El consideră că plăteşte şi aşteaptă ceva în schimb, şi nu de a
mai da ceva de la el.
Când?
• De obicei medicul trimite pacientul la kinetoterapeut fără
să-i dea nici o indicaţie cu privire la ce program, ce mijloace
să folosească.
• Masajul nu este un scop ci un mijloc de a realiza o mobilizare
tisulară în timpul unei şedinţe de kinetoterapie.
• Nu aplicăm un masaj ca şi cum am aplica o cremă, ci pentru
a trimite mesaje senzoriale, de câte ori simţim că este nevoie,
controlând intensitatea, efectele sale.
De ce?
• Aici ar trebui puse în discuţie efectele masajului - mai târziu
• "secvenţe alternate" din programul complex recuperator (de exemplu,
înainte, între, sau după exerciţiile de gimnastică medicală, este
bine să se adauge efectul masajului asupra muşchilor, în scopul
diminuării durerii, contracturilor musculare, a împrăştierii
infiltratelor, a facilitării circulaţiei, sau chiar al stimulării
contracţiei musculare).
• Într-o şedinţă de kinetoterapie este greu să disociezi partea ce revine
masajului sau cea care revine altei tehnici.
• Un masaj are întotdeauna efecte mecanice , dar şi efecte reflexe; ele
sunt indisociabile, dar le putem avea în proporţii diverse, după trebuinţă
 Masajul are rol de ghidare – se dă atunci când trebuie, şi în
proporţiile necesare.
 Lafel este şi kinetoterapia:
“Ea nu este tratament prin mişcare ci tratarea mişcării”
(Dolto).
Cum?
 Practic nu se ţine cont de ce fel de manevră se face
 Dra grija pentru a structura raţional – duce la clasificări ale
manevrelor de masaj.
 În funcţie de epocă, ele au fost folosite diferit, denumite
diferit.
 Azi se cunosc 5 manevre principale de masaj, cu diverse
nuanţe ale diverşilor autori
 CLASIFICAREA FORMELOR DE
MASAJ DUPĂ DIVERSE
CRITERII
(Mârza, D. şi Mîrţ, C., 2001):
 După scopul urmărit:

 Igienic (fiziologic)
 Profilactic
 Terapeutic
 recuperator specific activităţii sportive
 După mijlocul cu care se realizează:

 Manual
 Mecanic
 Electric
 După întinderea suprafeţei pe care se
efectuează:

 General
 Extins
 Redus
 Parţial
 Regional
 Local
 Segmentar
 După profunzimea la care acţionează:

 superficial
 profund
 După mediul folosit:

 umed:
 cu soluţii, unguente
 în apă
 uscat: cu pulberi
 Ce trebui să-şi dezvolte kinetoterapeutul
pentru a deveni un bun terapeut – pentru ca
el să nu fie un simplu tehnician
 Dezvoltarea la maximum a tuturor simţurilor care îi oferă
terapeutului posibilităţi extinse de examinare, tratare, percepere a
reacţiilor determinate, comunicare; Să aibă un simţ tactil foarte bine
dezvoltat, auz fin şi vedere bună;
 Dragoste faţă de semeni, altruism, capacitate de înţelegere a
legăturilor între corp - minte- suflet, dorinţa permanentă de a se
cunoaşte cu adevărat pe sine şi pe cei din jur, pentru a-şi asigura
sieşi echilibrul şi pentru a putea ajuta orice persoană indiferent de
sex, vârstă, rasă, religie, pătură socială etc.
 Pasiune pentru profesiunea sa, încredere în potenţialul major al
acestei profesiuni de a influenţa benefic omul pe toate planurile:
fizic, psihic, energetic etc.
 Dorinţă de a-şi practica profesiunea din dorinţa de a ajuta şi
nu, în primul rând, din dorinţa de a obţine câştiguri materiale
substanţiale.
 Terapeutul trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
 Întreţinerea unei stări de sănătate perfectă, rezistenţă la
oboseală a celor care doresc să devină terapeuţi şi să
ajute pe cei în suferinţă:
 prin menţinerea şi dezvoltarea permanentă a unei condiţii fizice
bune, psihice şi intelectuale,
 printr-un regim corect de viaţă şi muncă.
 evitarea muncilor fizice grele şi chiar sporturile ce obosesc
excesiv şi activităţile care pot înăspri sau leza mâinile;
 Să-şi dezvolte coordonare şi abilitate manuală prin exerciţii
specifice executate zilnic;
 Mâinile trebuie să fie cât mai largi, cărnoase, cu pielea
caldă, moale, uscată şi netedă, cu degete suple şi abile;
 Terapeutul trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
 să posede aptitudini psihice deosebite;
 Să cunoască:
 tehnicilor de acţionare specifice fiecărui procedeu;
 să aibă foarte bune cunoştinţe de anatomie,
biomecanică, fiziologie, simptomatologie;
 Să-şi dozeze corespunzător efortul în vederea desfăşurării
întregii activităţii în condiţii egale de eficienţă; Pentru
aceasta el va trebui :
 să cunoască execuţia corectă a procedeelor şi tehnicilor de
masaj,
 să lucreze cu calm şi fără grabă, să facă mici pauze în care să-şi
relaxeze membrele superioare (după fiecare regiune masată,
după fiecare pacient sau la fiecare oră de lucru),
 să-şi însuşească şi să practice tehnici de relaxare;
 să cunoască şi să respecte principiile moralităţii şi etica
profesională.
 Pentru profesiunea de maseur nu sunt
indicate persoanele:

 cu deficienţe fizice, organice sau psihice;

 cu asimetrii faciale, defecte ale nasului, gurii, deformaţii ale capului
şi deficienţe motrice;
 cu boli ale aparatului respirator, cardio-vascular, digestiv şi renal;
 cu hiperhidroză palmară sau cu boli de piele; maseurii îşi vor
întrerupe activitatea în perioadele în care mâinile lor prezintă
leziuni sau alte afecţiuni, până la vindecarea lor completă.
 Reguli de igienă privind maseurul:

 igiena strictă a echipamentului de lucru (fără a omite

aspectul estetic);
 igiena şi estetica capului şi mâinilor maseurului:
 cap: pieptănătura, spălatul dinţilor, etc.
 mâini: sănătoase, curate, cu unghiile tăiate foarte scurt şi
bine pilite; înainte de aplica masaj unui pacient, mâinile
trebuie obligatoriu spălate şi încălzite;
 nu va folosi deodorante, parfumuri şi creme puternic
mirositoare, care l-ar putea deranja pe pacient;
 ideal este să nu se fumeze în timpul programului, sau
dacă acest lucru nu se poate, să nu se fumeze în sala de masaj
şi după aceea să se spele pe dinţi, pentru a îndepărta mirosul;
 nu se consumă băuturi alcoolice în timpul programului.
 Reguli de igienă privind pacientul
 respectarea unei igiene corecte a corpului şi îmbrăcăminţii;

 golirea, înainte de aplicarea masajului, a vezicii urinare şi, dacă

este posibil, a colonului;

 se recomandă ca subiectul să-şi aducă un prosop mare sau un

cerşaf pe care să-l aşeze pe bancheta de masaj peste cel existent.
 Reguli privind aplicarea masajului:
 Masajul igienic (fiziologic) se recomandă să se aplice în cursul
dimineţii,

 Masajul terapeutic poate fi aplicat şi pe parcursul zilei

 Obligatoriu la un interval de 2-3 ore înainte sau după servirea mesei

şi în aşa fel încât şedinţa de masaj să se încheie cu cel puţin 1/2 oră
înaintea mesei următoare.
 Reguli metodice
 În timpul şedinţelor de masaj, subiectul trebuie să aibă o
poziţie cât mai confortabilă, să-şi relaxeze muscularura şi să evite
încordarea fizică şi psihică;
 Poziţiile cele mai relaxatoare pentru subiect sunt: decubit
(culcat) şi culcat-rezemat, cu membrele superioare şi inferioare
uşor flectate, ele asigurând corpului suprafaţă mare de sprijin şi
facilitând relaxarea musculară şi respiraţia;
 Maseurul trebuie să lucreze din poziţii cât mai favorabile şi cât
mai puţin obositoare. Poate lucra fie din aşezat pe un scaun a cărui
înălţime se va adapta în funcţie de înălţimea banchetei sau în funcţie
de tehnicile aplicate; pentru a nu-şi obosi foarte repede membrele
superioare se recomandă lucrul cu mâinile sub nivelul umerilor;
 Reguli metodice
 Masajul va începe cu procedee simple, uşoare, suple, cu
caracter de testare/examinare şi pregătitor, care vor progresa încet
ca amplitudine şi ritm, până la atingerea intensităţii necesare,
după care va începe să scadă treptat, şedinţa încheindu-se cu
procedee şi tehnici lungi şi liniştitoare. Această curbă a intensităţii
de aplicare a procedeelor şi tehnicilor de masaj se repetă pe
fiecare regiune sau segment în parte;
 Intensitatea, ritmul şi numărul de repetări a procedeelor şi tehnicilor
de masaj depind atât de scopul urmărit cât şi de sensibilitatea celui
masat.
 Apariţia unor "jene" locale, a durerii, contracturii sau a unor semne
de nelinişte şi încordarela subiect, denotă o tehnică defectuoasă sau
existenţa unor afecţiuni care, de fapt, sunt contraindicate pentru
aplicarea masajului;
 Reguli metodice
 Durata şedinţei de masaj poate varia, în primul rând după
necesităţi dar şi după preferinţe. Uneori sunt mai agreate
procedeele aplicate cu tehnici lente şi uşoare, care prelungesc durata
masajului şi au efect calmant, liniştitor, alteori se preferă procedeele
aplicate cu tehnici scurte, vii, executate cu intensitate crescută,
care scurtează durata şedinţei de masaj şi au efect stimulator,
excitant;
 După şedinţele de masaj lungi, cu efect calmant, relaxator, se
recomandă un repaus pentru menţinerea efectului, de la câteva
minute până la 1/2 oră şi chiar mai mult; după şedinţele de
masaj cu efect stimulator, se recomandă executarea unor exerciţii
fizice de înviorare asociate cu exerciţii de respiraţie.
 Reguli metodice
 Efectele unei şedinţe de masaj se pot resimţi chiar din
timpul acesteia sau imediat după, dar slăbesc şi chiar
dispar după câteva ore. Din acest motiv, pentru menţinerea
efectelor obţinute, se recomandă:
 în scop terapeutic se efectuează 1-2 serii a câte 10-12
şedinţe de masaj;
 când se recomandă continuarea masajului şi peste aceste limite,
el poate fi reluat după o pauză de câteva zile sau săptămâni;
 spre sfârşitul tratamentului, în funcţie de posibilităţi,
şedinţele de masaj vor fi treptat rărite şi, eventual, înlocuite
cu şedinţe de automasaj;
 întregul tratament este bine să fie aplicat de acelaşi terapeut;
 în cazul în care asupra unui subiect lucrează doi terapeuţi în
acelaşi timp, ei vor trebui să-şi coreleze acţiunile, executând
procedeele simultan, simetric, cu aceeaşi tehnică, în acelaşi
timp, cu aceeaşi amplitudine, intensitate şi ritm, în acelaşi
sens. Excepţiile sunt foarte rare şi se referă la tehnici
speciale de masaj, în situaţii speciale.
 Contraindicaţiile generale ale
masajului

 Utilizarea în mod raţional a unei terapii trebuie să se

bazeze pe cunoaşterea:
 Indicaţiilor,
 Contraindicaţiilor
 A limitelor acesteia,
 Trebuie cunoscute de asemenea şi eventualele riscuri la care
pacientul poate fi expus în timpul unei şedinţe de tratament.
 Contraindicaţiile indiscutabile ale
masajului sunt următoarele:
1. Fenomene inflamatoare aflate în faza acută
2. Pusee inflamatoare reumatismale. Amplu demonstrate în practică, efectele
vasomotorii care se obţin prin aplicarea masajului sunt, în acest caz, inoportune.
Pe de altă parte, trebuie ţinut cont şi de reacţiile inflamatorii locale, care se produc
fără alterarea parametrilor biologici, cum ar fi cele întâlnite în tendinite, sechele
ale entorselor etc., în care masajul se dovedeşte, în general eficient. Apariţia
durerilor nocturne însă constituie un semnal pentru încetarea imediată a şedinţelor
de masaj.
3. Procese infecţioase în stadiu evolutiv
4. Afecţiuni cutanate cum ar fi:
– cancerele cutanate,
– diskeratozele maligne,
– hematodermiile,
– micozele,
– dermatozele majore (eczeme, Zona Zoster, herpes)
Contraindicaţiile indiscutabile ale
masajului sunt următoarele:
5. Fragilitatea vasculară - Dacă nu este evidentă, o
corticoterapie de lungă durată în antecedente trebuie să ne facă
să bănuim posibilitatea apariţiei unor reacţii nefavorabile şi, ca
urmare să ne dicteze folosirea unui masaj foarte uşor.
6. Flebitele, atâta timp cât există posibilitatea mobilizării unui
tromb
7. Masajul local în litiazele renale şi biliare. Deşi lipsesc
argumentele necesare pentru a afirma că masajul poate fi, din
punct de vedere mecanic, răspunzător de migrarea unui calcul,
dar riscul de a fi acuzat de aceasta conduce la recomandarea de
a nu se aplica nici o formă de masaj al abdomenului la
subiecţii cu litiază renală sau biliară.
 Contraindicaţiile relative ale
masajului
 Nerespectarea acestora poate duce mai mult la apariţia unor
incidente adesea lipsite de importanţă decât la accidente, motiv
pentru care se adresează mai mult unor procedee şi tehnici şi
recomandă folosirea unui mod de acţiune bine adaptat.

 În dermatologie, printre contraindicaţiile relative se citează (Mârza,

D, 2002):
 psoriazisul,
 eczema,
 pruritul;
 fragilitatea capilară a vârstnicilor presupune precauţii, nu interdicţii;
 existenţa echimozelor sugerează neaplicarea locală a unor tehnici de mare
intensitate, dar nu contraindică aplicarea masajului cu suprafaţă mare de contact
pe o suprafaţă mare.
 Contraindicaţiile relative ale
masajului
 Contraindicaţiile topografice se referă la:
 spaţiul popliteu,
 triunghiul Scarpa,
 plica cotului,
 regiunea anterioară a gâtului, care nu sunt neapărat „tabu”, dar prezentând
un mai mare grad de vulnerabilitate, kinetoterapeurul responsabil va ţine cont de
raporturile anatomice şi mecanice dintre mâna sa şi elementele regiunilor mai sus
menţionate.

 În ceea ce privește spasmofilia, trebuie menţionată mai degrabă

frecvenţa mare a eşecurilor terapeutice decât faptul că ar reprezenta o
contraindicaţie reală. În practică s-a constatat că rezultatele sunt sub
limita medie sau inferioară a eficienţei, motiv pentru care în această
afecţiune masajul poate reprezenta o contraindicaţie relativă.