Regimurile democratice

In statele democratice, din perioada interbelică a funcţionat principiul separarării

puterilor. Parlamentarismul a continuat să fie o trăsătură importantă în aceste ţări. Sistemul
lor politic era pluripartit şi erau organizate alegeri libere, pe baza votului universal.
Libertatea presei şi respectarea drepturilor cetăţenilor au fost alte trăsături ale regimurilor
democratice.
Principala putere a lumii era Statele Unite ale Americii. Viaţa politică americană era
dominată de cele două mari partide, republican şi democrat. Germania a avut o serie de
greutăţi economice şi social-politice după război, dar s-a reuşit, după o serie de crize şi
tulburări, instaurarea unui regim democratic, bazat pe Constituţia de la Weimar, adoptată în
anul 1919.
În
centrul Europei, un stat democratic nou apărut a fost Cehoslovacia. Viaţa politică
democratică s-a consolidat în ţările nordice, ca Suedia sau Danemarca. România a avut un
regim democratic până în anul 1938, în viaţa politică remarcându-se partidele naţional
liberal şi national taranesc.
Perioada
interbelică a fost marcată şi de lupta de emancipare a femeilor, care s-au implicat în viaţa
economică. Totuşi, doar în unele ţări acestea au obţinut drepturi politice egale cu bărbaţii.
Femeile au primit drept de vot universal: în 1918, în Germania; prin măsuri succesive, între
anii 1918-1928, în Marea Britanie; în 1920, în Statele Unite ale Americii. În
perioada 1922-1928, lumea a cunoscut o perioadă de dezvoltare economică. Marea criză
economică (1929-1933) a putut fi depăşită prin aplicarea unor politici economice complexe.
De exemplu, în Statele Unite ale Americii, preşedintele Franklin Delano Roosevelt a impus
politica New Deal ( Noul Curs), prin care s-a încurajat crearea de locuri de muncă. Criza a
afectat regimurile democratice insuficient consolidate (precum cele din estul Europei).

Studiu de caz. Franţa şi Marea Britanie

Franţa avea formă de guvernământ republicană şi stăpânea al doilea mare imperiu ⎫

colonial din lume. În viaţa politică, s-au manifestat atât perioade de instabilitate, cât şi de
crize. Partidele de stânga au format coaliţii (Frontul Popular, în 1936), impunând măsuri de
protecţie socială a muncitorilor.

Marea Britanie şi-a păstrat forma de guvernământ de monarhie constituţională, iar ⎫

funcţionarea Parlamentului său a reprezentat un model pentru alte regimuri democratice.
Viaţa politică engleză era dominată de Partidul Conservator şi de cel laburist (care s-a impus
în locul celui liberal). Marea Britanie a rămas, după 1918, ţara cu cel mai întins imperiu
colonial.
 Statele totalitare

Regimurile politice totalitare au fost opuse celor democratice. Acestea aveau trăsături
comune:
instaurarea terorii asupra propriilor cetăţeni;
∙ existenţa unui singur partid politic (monopartidism);
∙ limitarea sau suprimarea drepturilor şi libertăţilor democratice ale cetăţenilor;
∙ impunerea, în politica statului, a ideologiei politice a partidului aflat la putere;
∙ lichidarea opoziţiei politice; ∙
supravegherea populaţiei de către poliţia regimului (poliţia politică);
∙ existenţa sistemului de lagăre de muncă şi de închisori pentru opozanţii regimului
∙ totalitar extremist; controlul asupra economiei, a învăţământului, a vieţii sociale în
general.

Ideologia comunistă susţinea că reprezenta interesele proletariatului (clasei muncitoare),

dar, în realitate, era dictatura partidului comunist, a nomenclaturii (conducătorii partidului).
Cea fascistă accentua rolul statului şi supunerea indivizilor faţă de acesta, iar naţional-
socialismul (nazismul) era o ideologie naţionalistă, rasistă şi antisemită. În cadrul regimurilor
de extremă-dreapta, apărute ca reacţie la comunism, economia de piaţă a continuat să
existe, dar statul intervenea în cadrul ei, pentru a controla tensiunile sociale.
Comunismul a fost un regim de extremă-stânga, în care economia de
piaţă a fost distrusă şi s-a impus cea planificată (prin planuri cincinale) şi centralizată, iar
proprietatea particulară a fost înlocuită cu cea de stat sau colectivă.
În România, între anii 1938 şi 1940, s-a manifestat autoritarismul politic al regelui Carol al II-
lea (1930-1940).
Studiu de caz:
U.R.S.S., Italia şi Germania
Bolşevicii
(comuniştii) au preluat puterea în Rusia prin revoluţia din 1917, sub ⎫ conducerea lui Lenin.
A fost impusă teroarea de stat, prin organele de represiune. În 1922, s-a creat Uniunea
Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), stat condus între 1924 şi 1953 de Iosif Stalin
(regim stalinist). În economie, au fost impuse colectivizarea agriculturii şi industrializarea
forţată.
În 1922,
Mussolini a preluat puterea în Italia, după „Marşul asupra Romei”, instaurând ⎫ un regim
dictatorial (ce a durat până în 1943). Votul universal a fost desfiinţat, iar singurul partid
politic existent era cel fascist.
În
Germania, Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani a ajuns la putere prin ⎫
alegeri, Adolf Hitler devenind cancelar în 1933. Regimul instaurat de acesta a durat până în
anul 1945. Libertăţile cetăţeneşti au fost desfiinţate , iar antisemitismul a devent politică de
stat. Evreii au pierdut drepturile civile prin legi rasiale (ca Legile de la Nurnberg, din 1935),
fiind persecutaţi.