MORALA DREPTURILOR OMULUI

Prin definiție, morala(etica), este un ansamblu de norme(nescrise) de

conviețuire, de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei și dintre aceștia și
societate și a căror încălcare nu este sancționată de nici o lege, ci doar de opinia
publică. Altfel spus, morala este o formă a conștiinței sociale care reflectă și
fixează idei, concepții, convingeri privind comportarea individului în societate.

Unii consideră că ,,morala este un fapt strict subiectiv și personal" 1 și că nu

poate fi luată în considerare atunci când se urmărește limitarea unor acțiuni și
atitudini care ar pune în pericol sănătatea și siguranța semenilor. Dar, ținând cont
de faptul că până și în Declarația Universală a Drepturilor Omului apar expresii ce
cuprind conceptul de morală( ex.: Art. 8 - ,,...sănătății sau a moralei..."; Atrt. 10
- ,,...protecția sănătății sau a moralei..."; Art. 27 - ,,... ocrotirea intereselor morale si
materiale …"; Art. 29 - ,,… ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii
publice si bunastarii generale …"), putem susține concluzia că morala nu este ,,o
noțiune abstract, subiectivă și strict personală"2.

Morala își are rădăcinile în tradiția iudeo-creștină și se bazează pe o ,,Lege

Supremă" dată de Ființa Supremă, Dumnezeu. Se poate vorbi, așadar, de morala
creștină, care este un ansamblu de principii și reguli izvorâte din învățăturile lui
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și stabilite de Biserică, pe care fiecare creștin
trebuie să le respecte în comportamentul său față de sine, față de aproapele său și
față de societate, cu scopul de a fi mântuit prin săvârșirea binelui.

1
https://octavianracu.wordpress.com/2011/03/05/drepturile-omului-si-morala/ ,06.01.2016, ora 11:28;
2
Idem, 11:35
 Morala creștină a apărut în lumea greco-romană, și a fost formulată ca și
concept filosofic de mari înțelepți ca: Heraclit din Efes, Protagoras, Socrate,
Platon, Aristotel, etc..

Atât morala(etica), cât şi morala creștină, consideră că scopul vieţii omului

este fericirea. Etica urmăreşte dobândirea fericirii pe Pământ, iar morala creștină
consideră că fericirea este atinsă prin dobândirea mântuirii, doar prin Iisus Hristos.
Atât etica cât și morala creștină consideră că starea de fericire poate fi atinsă numai
cunoscând și făcând ,,bine". Morala și morala creștină înțeleg și definesc diferit
conceptual de ,,bine".

Dacă morala creștină se bazează pe o învățătură ce provine de la Dumnezeu,

Învățătorul unic și suprem pentru toți, morala nu are o doctrină unitară, ,, ci de mai
multe sisteme de etică bazate pe diferite sisteme filosofice neunitare." 3 Etica, ca
știință, nu a reușit să stabilească cum rațiunea face diferența între bine și rău, dar ,,
morala creştină cuprinde faptele omului, pe care acesta le săvârşeşte în raport cu
Binele suprem – Dumnezeu.”4

Nu suntem în măsură să definim binele dar știm întotdeauna să-l deosebim

de rău și deci morala este rezultatul unei experiențe generale. În concluzie, ,,
Binele este un principiu de diferenţiere[ …] ce nu presupune vreo cunoaştere sau
vreo competenţă specială.5

E foarte adevărat că normele morale diferă de la o societate la alta și deci

drepturile omului sunt interpretate diferit, de la o societate la alta. În țara noastră

3
http://semneletimpului.ro/religie/etica-si-morala/morala-crestina-etica-filosofica-si-diferenta-dintre-ele.html ,
06.01.2016,11:56;
4
Idem, 13:35;
5
http://mediereaturistica.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=47:religie-si-
morala&catid=4:lucrari&Itemid=8 ,06.01.2016, 13:55;
normele morale sunt stabilite ținând cont de fundamentul creștin-ortodox al
societății noastre.

Drepturile omului sunt drepturi morale întrucât toți suntem ființe omenești și
nici un alt individ sau govern nu ne pot lua nici unul dintre drepturile noastre ca
oameni

Omul a fost creat ca o ființă socială care are drepturi morale prin care se
exprimă dreptul natural al omului. ,, Prin drept natural se înţelege dreptul ce revine
oamenilor potrivit dispoziţiilor legii morale naturale care se referă la viaţa socială a
acestora.”6 Omul trebuie să-și îndeplinească îndatoririle sale morale dar tot așa de
bine poate face uz de drepturile sale și să și le apere atunci când îi sunt încălcate.

În antichitate, dreputurile omului au fost reduse doar la câteva privilegii

datorită păcatului. Creştinismul, prin porunca iubirii ,, Căci toţi sunteţi fii ai lui
Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în
Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber;
nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în
Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam,
moştenitori după făgăduinţă.” (cf. Gal. 3, 26-29) restabileşte omul în drepturile sale
pentru propria lui valoare. Din iubirea față de aproapele răzbate o forță ce
restabilește drepturile omului pierdute datorită păcatului, oamenii devenind frați cu
adevărat, dar nu ființe egale întrutotul. Prin prisma învățăturii creștine fiecare ins
reprezintă o valoare în sine, are o responsabilitate personal dar și drepturi
personale.

6
http://www.fto.ro/userfiles/Morala%20III,%20sem%20II.pdf ,06.01.2016, 14:59;
 În creștinism, drepturile care derivă din legea morală naturală sunt drepturi
naturale sau drepturi fundamentale ale omului. Drepturile fundamentale ale omului
sunt: dreptul la viață, dreptul la muncă, libertatea, egalitatea, fraternitatea,
dreptatea.

Dreptul la viață este dreptul fundamental al omului, este dreptul la

existență. Este cel mai vechi drept al omului, dobândit primordial și pentru
totdeauna prin faptul că omul este creația lui Dumnezeu: ,,Şi a zis Dumnezeu: "Să
facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării,
păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot
pământul! Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu
l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi
vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste
păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi
peste tot pământul!"(cf. Fac., 26-28).

Fiecare dintre noi oamenii are dreptul la viață și acest drept trebuie respectat
de semeni în mod direct( nimeni nu are dreptul să ne ia viața, să ne ucidă sau să ne
aplice rele tratamente cauzatoare de moarte-bătăi, torturi) sau indirect( prin
retragerea condițiilor sau bunurilor vitale-apă, hrană, aer, căldură).

Acest drept atrage după sine datoria noastră de a respecta viața semenilor
noștri și de a le da ajutorul cuvenit celor care au anumite infirmități din naștere sau
dobândite în urma unor accidente sau boli și care nu pot să muncească pentru a se
întreține.Bazat pe iubirea față de aproapele, serviciul de asistență social asigură
sprijin acestor personae iar acțiunile lor se desfășoară în baza legislației adoptate în
acest sens de către anumite state, printer care și țara noastră. Au fost înființate și
O.N.G.-uri care au ca scop sprijinirea persoanelor în vârstă și a copiilor orfani. Este
de admirat inițiativa și eforturile unor preoți parohi care au amenajat sau construit
adăposturi pentru bătrâni sau copii defavorizați, asigurându-le condiții optime de
trai.

Sunt total greșite și de condamnat concepțiile rasiste prin care se dorește

exterminarea unor personae sau chiar a unui popor, așa cum a fost Nazism-ul în
Europa, Apartheid-ul în Africa de Sud sau Ku Klux Klan în America de Nord.

Libertatea. Din punct de vedere juridic, libertatea este dreptul pe care îl are
omul de a acționa după voia sa dar respectând drepturile semenilor săi. Cea mai
neîngrădită libertate este libertatea conștiinței. Dreptul se ocupă doar de libertățile
manifestărilor de conștiință: libertatea religioasă, libertatea cuvântului, libertatea
presei, etc..

Învățătura creștină separă libertatea omului în libertatea externă și libertatea

internă. Pentru creștinism mai importantă este libertatea interioară a omului, adică
nesubjugarea lui de către păcat , față de pornirile interioare ale omului care pot
duce la cădera în păcat. Lipsa libertății interioare, căderea în păcat, duce la
inrobire, la privarea de libertate externă. Pornirile interioare i-au determinat pe
Adam și pe Eva să săvârșească ceea numim păcatul primordial. Urmările păcatului
strămoşesc: înclinarea din fire spre rău, pofta după ceea ce este a altuia, lăcomia,
mândria, voirea de rău, asuprirea aproapelui etc., au dus la inrobirea intregii
omeniri ceea ce a determinat pe Dumnezeu să trimită pe Fiul Lui în lume ca prin
jertfa Lui să scoată pe om din robia păcatului și să-l mântuiască. Numai dobândind
libertatea interioară, omul ar putea devein liber dintoate punctele de vedere.
Dobândirea libertății spirituale interne face ca omul nou să trăiască sub domnia
adevăratei libertăți. Acestă libertate se dobândește prin curățare cu Duh Sfânt:
,,Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.”( II Cor. 3,
17). Omul nou, cu libertate spirituală dobândește însușiri noi: iubirea, dreptatea,
pacea, bucuria, râvna spre cele duhovniceşti, milostenia, iertarea, spiritul de jertfă
etc., care îi asigură toate celelalte drepturi și libertăți exterioare.

Morala creștină presupune libertatea omului dar îl și duce pe om la libertate.

Libertatea la care duce morala creștină este ,, nemărginită și absolută; este
libertatea ontologică a Duhului.”7Fiind creația lui Dumnezeu, omul are o existență
dată și deci și o libertate dăruită. În plus el trăiește pe pământ în dependență față de
semenii săi. Va fi liber doar dacă menifestă iubire față de cei din jurul său și mai
mult poate dobândi libertatea absolută doar iubindu-L pe Dumnezeu și pe Fiul Său
trimis în lume pentru a ne reda libertatea spirituală absolută. ,,Trăirea iubirii este
trăirea libertății.”8 Și totuși în această lume, libertatea spirituală a omului este
îngrădită de amenințarea morții căreia într-un final acesta îi cedează. Nu se poate
considera liber spiritual pe pământ doar dacă nu se teme de moarte și doar având
nădejdea că prin moarte ne apropiem de libertatea absolută a Creatorului.
Ajungem la acest nivel spiritual doar ascultând și făcând voia Lui, devenind robul
Lui:,,Cel în Domnul chemat rob, slobozit al Domnului este.”(I Cor.7,22). Devenim
părtași la libertatea absolută alui Dumnezeu doar devenind robii Lui comunicând
cu El ceea ce este posibil doar dacă respectăm poruncile Sale. Omul are nevoie de
Dumnezeu, garant al libertății sale și Care are libertatea absolută, a armonizării
totului. D aceea libertatea omului este îngrădită ,,în soroacele” timpului. Numai a
lui Dumnezeu este neîngrădită în nici un fel de timp, ci întrucâtva de libertatea
omului. Libertatea omului cu libertatea lui Dumnezeu sunt în același raport ca
timpul cu eternitatea.”9

7
Georgios Mantzaridis, Morala creștină, Ed. Bizantină, București, 2006, p.208;
8
Idem;
9
Pr. Arsenie Boca, Talanții Împărăției, Ed. ,,Credința stămoșească”, Iași, 2004, p.93;
 Cei care sunt stăpâniți de dorințe și pofte sunt ancorați în material și sînt
liberi să facă ce poftesc dar vor fi cuprinși de frică în fața morții pentru că neavând
convorbiri cu Dumnezeu nu pot accepta existența vieții dincolo de moarte, când ne
facem părtași la libertatea absolută a lui Dumnezeu: „Deci zicea Iisus către iudeii
care crezuseră în El:  Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat
ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”(In. 8,31-
32). Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu venit în lumea aceasta pentru răscumpărarea
păcatelor omenești, este mijlocitorul nostrum în comunicarea cu Dumnezeu și prin
mijlocirea Lui putem devein părtași la libertatea spiritual absolută:
„Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.”(In. 8,36).

Libertatea externă, simțită în viața pe acest pământ, se manifestă prin

posibilitatea de a alege ce e bine și ce e rău, în timp ce libertatea absolută în
Hristos este nemărginită în iubire și adevăr. Cel care vrea să trăiască o viață în
adevăr trbuie să respecte poruncile date de Dumnezeu; este o condiție pentru a
putea atinge nemărginirea, de a deveni părtași la libertatea absolută.

În mediul social simțim o realitate falsă; realitatea adevărată o simțim în

Biserică, acolo unde uităm de cele lumești, putem fi mai aproape de Iisus Hristos,
cel care se descoperă prin harul Sântului Duh. ,,Biserica este spațiul dezvoltării
adevăratei libertăți.”10Aici ne simțim mai aproape de Dumnezeu, iubiți de
Dumnezeu, iubind pe Dumnezeu. Aici simțim cum libertatea nemărginită ne atinge
dându-ne speranța ca în viața de nincolo de moarte să o cunoaștem cu adevărat.
„ Desăvârșirea libertății constă în desăvârșirea iubirii.”11. Ne vom simți cu adevărat
liberi iubindu-ne aproapele dar iubindu-L și pe Dumnezeu.

10
Georgios Mantzaridis, Morala creștină, Ed. Bizantină, București, 2004, p. 214;
11
Ibidem, p.215;
 Libertatea creștină este propovăduită lumii întregi dar nu totdeauna este
primită. Ea nu poate fi impusă nimănui. Deși fii ai lui Dumnezeu, oamenii sunt
liberi să aleagă sau nu Calea Împărăției pentru a se face părtași la libertatea
absolută și nemărginită a lui Dumnezeu.

Egalitatea este și ea un drept fundamental al omului. Egalitatea creștină

prețuiește pe fiecare ins pentru valoarea lui ca om. Egalitate însemnează egalitate
spirituală, dar nu în sensul de uniformitate a însuşirilor spirituale ale oamenilor, ci
în înţelesul de egalitate de poziţie sau egalitate de drept. Pentru că toți suntem fii
lui Dumnezeu, creați după chipul și asemănarea Sa, în fața Sa toți suntem egali și
ne bucurăm de aceeși grijă, de aceeași inspirație și de același ajutor divin de care
tot timpul avem avem nevoie. Creștinismul a luptat și luptă împotriva inegalității
pentru că aceasta nu este compatibilă cu concepția creștină cum că toți suntem frați
întru Hristos: ,,Pentru că toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Iisus
Hristos, căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Nu mai este
iudeu, nici elin, nici rob, nici liber, nu mai este parte bărbătească şi parte
femeiască, pentru că voi toţi sunteţi una în Hristos Iisus” (Gal. 3, 26 – 29).
Principiul egalității trebuie să se manifeste și pe plan social. Egalitate social, având
un fundament creștin, nu este una formală, ci este o realitate reală. Din acest
principiu rezultă şi alte principii, cum ar fi principiul comunităţii de interese şi al
solidarităţii de clasă.

Fraternitatea este un drept al omului care se contopește și se identifică cu

dreptul la egalitate. În morala creștină, fraternitatea este enunțată și susținută ca
drept fundamental al oamenilor, întărind astfel dreptul la egalitate. Dacă toți
suntem egali în fața lui Dumnezeu, atunci ne putem considera frați în credință și
fiind fii Lui, El ne consider egali. În sufletul creștinului, fraternitatea se definește
ca sentimentul iubirii și aprecierii aproapelui ca pe fratele său de sânge: ,,Iată
acum, ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! Aceasta
este ca mirul pe cap, care se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se pogoară
pe marginea veşmintelor lui“ (Ps. 132, 1-2). Fraternitatea izvorăste din
sentimentele nobile de dragoste frăţească, bunătate, răbdare, iertare, bunăvoinţă, pe
care le au doar frații adevărați.Fraternitatea presupune că deși oamenii sunt diferiți
prin personalitatea lor, ei sunt totuși egali pentru că toți sunt frați ai aceleiași
familii umane și aceasta pentru că în fiecare există chemarea de a fi frate în
umanitate. Gândindu-ne la Cain și Abel, fraternitatea este dintotdeauna inaintea
noastră și nu este spontană. Dacă libertatea poate fi instituită, egalitatea poate fi
impusă, fraternitatea nu este impusă de nici o lege. Fraternitatea menţine libertatea
luptând pentru a suprima inegalităţile.

Fraternitatea este opusul disprețului manifestat de anumite pături sociale

aflate în vârf pe scara ierarhiei sociale față de cele aflate la baza societății. Este de
asemenea opusul șovinismului și al urei de rasă.

În primul articol din Declarația Universală a Drepturilor omului din 1948

elaborată de Organizația Națiunilor Unite se face referire la fraternitate:  "Toate
fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Sunt înzestrate cu
raţiune şi conştiinţă şi trebuie să acţioneze unii faţă de alţii într-un spirit de
fraternitate". Asta înseamnă că fraternitatea nu este facultativă nici spontană nici
imediată, trebuie învăţată prin educaţie şi formare, nu numai de-a lungul vieţii
şcolare, ci de-a lungul întregii vieţi. În şcoli ar trebui să se înceapă prin a-i învăţa
pe copii cum să se ajute reciproc, să respecte diferenţele şi aici religiile au un rol
deosebit de decisiv de desfăşurat”.

Dreptatea este un drept natural dat omului tot prin voia lui Dumnezeu ca și
Legea morală naturală. Acest fapt face ca în cărţile de drept din evul mediu este la
loc de cinste învăţătura: ,,Dumnezeu este însuşi dreptul, Dumnezeu este dreptul şi
dreptul vine de la Dumnezeu”. Morala și dreptul sunt inseparabile pentru că dreptul
este parte a ordinii morale.

Morala creștină consider că fundamentul ordinii sociale este dreptatea-

atitudine permanent și constant a ființei omenești. Fiind fundamentul fiecărui om,
acesta pretinde ca dreptatea lui să fie admisă dar trebuie în același timp să
recunoască dreptatea celorlalți. Acest fapt este obligatoriu pentru a menţine
ordinea în viaţa social și astfel societatea să funcționeze normal.

Vorbim de o dreptate distributivă atunci când societatea dă membrilor ei

ranguri, onoruri, drepturi ce li se cuvin și este comutativă când prtinde echitate
între membrii ei atunci când între aceștia se stabilesc anumite contracte, raporturi
de colaborare. Dreptatea este legală când fiecare ins dă societății ceea ce este
obligat prin legi și este penală când cineva este pedepsit pentru încălcarea legilor.

Dreptatea este temelia ordinii sociale și de aceea trebuie respectată.

Dreptul la muncă este un drept fundamental și comun tuturor oamenilor.

Munca este o activitate conștientă specific specific umană și în același timp
înălțătoare: ,,Munca îl înnobilează pe om”. Este un mijloc de trai, prin muncă omul
își produce cele necesare vieții. Prin muncă omul obține ceea ce are nevoie dar și
ceea ce își dorește. Creștinismul recunoaște dreptul fiecăruia la muncă dar
consideră că a munci este și o îndatorire:,, Căci şi când ne aflam la voi, v-am dat
porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce. Pentru
că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind. Dar
unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească
în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor”( II Tes. 3,10-12). Din acest citat reiese faptul
că creștinismul recunoaște dreptul de proprietate afiecăruia asupra produselor
muncii lui. Sunt condamnați cei care-i nedreptățesc pe cei ce muncesc diminuându-
le plata sau chiar lipsindu-i de aceasta:,, Să nu nedreptăţeşti pe cel ce munceşte cu
plată, pe sărac şi pe cel lipsit dintre fraţii tăi sau dintre străinii care sunt în
pământul tău şi în cetăţile tale. Ci să dai plata în aceeaşi zi şi să nu apună soarele
înainte de aceasta, că el este sărac şi sufletul lui aşteaptă această plată; ca să nu
strige el asupra ta către Domnul şi să nu ai păcat.”(Dt. 24,14-15). În Evanghelia
după Luca sunt menționate cuvintele lui Iisus Hristos referitoare la plata muncii
fiecăruia:„ Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da, căci
vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă.”(Lc. 10,7).
Sfântul Evanghelist Luca face aceeși mențiune în Epistola I către Tesaloniceni:
„ Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos
Iisus, pentru voi.„(I Lc. 5,18). Referire la plata muncii semenilor noștri face și
Sfântul Apostol Iacob:”Dar, iată, plata lucrătorilor care au secerat ţarinile voastre,
pe care voi aţi oprit-o, strigă; şi strigătele secerătorilor au intrat în urechile
Domnului Savaot.”(Ic. 5,4)

O societate preconizată de creștinism este una în care relațiile între semeni

se bazează pe iubire față de aproapele, iubirea față de Dumnezeu, iubire care îl face
pe om să se simtă cu adevărat liber, descătușat de orice constrângeri. Într-o astfel
de societate nu se vor mai manifesta dorința de innavuțire necinstită, nimeni nu va
râvni la bunurile altuia, nu vor exista stăpâni și robi, toți vor avea aceleași drepturi
dar și aceleași îndatoriri.