OBEZITATE-SINDROM METABOLIC-DIABET ZAHARAT

Tipuri de tesut adipos:

-țesutul adipos alb (white adipose tissue – WAT)
-țesutul adipos brun (brown adipose tissue – BAT)
-tesut adipos bej

Țesutul adipos abdominal în funcție de localizare sa:

-subcutan
-intraabdominal: visceral (majoritar) si retroperitoneal

Tesutul adipos brun (brown adipose tissue – BAT)

Adipocite bogate în mitocondrii, fiind implicate în menținerea temperaturii normale a corpului prin
termogeneză, consumând acizii grași pentru a produce căldură
La naștere, BAT se găsește la nivelul gâtului, supraclavicular, paravertebral și în jurul vaselor de sânge,
treptat fiind înlocuit cu WAT ;termogeneza determinată de acesta este esențială pentru nou-născuți.
La adulți se evidențiază în regiunea cervicală, supraclaviculară, periaortică sau perirenală . Nivelul țesutului
adipos brun scade cu vârsta

Tesutul adipos bej

Nu are o localizare specifică, spre deosebire de WAT sau BAT, deoarece formarea sa este inductibilă
provine din WAT sub influența mai multor stimuli, proces numit „brunificarea” țesutului adipos alb .În
studiile pe șobolani, s-a arătat că adipocitele suferă modificări în funcție de nevoile fiziologice ale
organismului, transformarea fiind mediată de sistemul nervos simpatic. Astfel, adipocitele albe pot fi
transformate în adipocite brune prin expunerea la frig

TESUTUL ADIPOS ALB

Se găsește la nivelul trunchiului și subcutanat, însă și intramuscular, periarticular, retroorbital sau
perivascular. Adipozitatea viscerală este strâns legată de inflamație, rezistență la insulină și diabet zaharat de
tip 2.
Contine: 90% adipocite (aproape tot volumul ocupat de lipide, restul organitelor periferic, nr redus de
mitocondrii), celule endoteliale, fibroblasti, macrofage, pre-adipocite.
Deoarece picătura lipidică ocupă un volum atât de mare în interiorul celulei, creşterea depozitelor de lipide
antrenează creşterea dimensiunii adipocitelor şi astfel, dimensiunea adipocitelor poate varia de la 25 la 200
μm în diametru. Aceste celule se remodelează în timpul aportului caloric excesiv, ca mijloc de acomodare la
depozitarea excesivă de trigliceride. Diferenţierea adipocitelor este legată de receptorul nuclear peroxisome
proliferator-activated γ (PPAR γ).
Functii:
-depozit de stocare a lipidelor functiile principale fiind lipogeneza si lipoliza
-izolator termic
-protectie mecanica
-secreta compusi implicati in procese metabolice, endocrine si inflamatorii
Pe lângă funcţia primară de stocare a energiei la care participă 95% din corpul adipocitului, restul de 5% din
masa adipocitului, se dovedeşte a avea o activitate secretorie intensă, cu secreţia de factori endocrini,
autocrini şi paracrini cunoscuţi sub termenul de “adipokine”.Ex:

Hormoni:estrogeni, testosterone, componentele sist angiotensinogen,angiotensina, enzima de conversie

Fact proinflamatori: TNFα, interleukine, proteina C reactiva

Rezistina:
-induce rezistenţă la insulină
-creste viteza de transcriere a unor citokine proinflamatorii: IL1, IL6, IL12

ADIPONECTINA
Gena AdipoQ se afla pe cromozomul 3q27
Prezinta doi receptori Adipo R1 si Adipo R2 specificati de genele corespunzatoare; polimorfismele acestor
gene sunt asociate cu obezitate si insulinorezistenta (cele mai importante polimorfisme sunt in gena AdipoR1
-creste sensibilitatea la insulina
-are proprietăţi antiaterogene prin inhibiţia adeziunii monocitelor la celulele endoteliale, a transformării
macrofagelor în celule spumoase şi activarea celulelor endoteliale
-rol antiinflamator
LEPTINA
-În hipotalamus, stimulează peptidele anorexigene (induce satietate)
- inhibă neuropeptidul Y
-reduce nivelul intracelular al lipidelor în muşchiul scheletic, ficat şi celulele β pancreatice şi astfel
îmbunătăţeşte sensibilitatea la insulină.
-are activitate angiogenică, influenţează structura vasculară şi contribuie la tromboza arterială.

OBEZITATEA se asociază cu:

-creşterea concentraţiei circulante de rezistină, iar aceasta creşte glicemia şi concentraţia de insulină şi
reduce răspunsul hipoglicemic la infuzia de insulină.
-concentraţia plasmatică de adiponectină este redusă
-apare „rezistenţa la leptină” care se referă la creşterea producţiei de leptină de către ţesutul adipos în
condiţiile absenţei unui răspuns periferic adecvat la aceasta.
-nivel scazut de vitamina D

INDICE DE MASA CORPORALA (IMC/ BMI)=greutate (kg)/ inaltime²(m²)

< 18,5 subponderal
18,5-25 normoponderal
25-30 supraponderal
>30 obezitate

NUTRIGENETICA studiază modul în care profilul genetic individual influențează răspunsul organismului
la diferiții nutrienți din dietă

NUTRIGENOMICA analizează efectele componentelor bioactive din alimente asupra expresiei genice

Gene posibil implicate in obezitate:

-gene care codifica receptorii adrenergici β2 și β3 care stimuleaza mobilizarea lipidelor din tesutul adipos
prin actiunea catecolaminelor ;receptorul β3 este localizat pe suprafața celulelor adipoase si activeaza
lipoliza și termogeneza prin eliberarea noradrenalinei din nervii simpatici stimulați de temperaturi scăzute
sau consumul alimentar
-gena pentru PPARγ care intervine în diferențierea adipocitelor, reglarea sensibilității la insulină și
lipogeneză.
-gena pentru apolipoproteinele AII si (apo)A5
-gena pentru proteina FABP2 (Fatty acid-binding protein 2) sau FABP intestinal (I-FABP) cu rol cheie în
absorbția și transportul intracelular al acizilor grași cu lanț lung
-gene pentru receptorii adiponectinei
 In excesul de substrate metabolice, celulule musculare si adipoase se protejeaza prin instalarea
rezistentei la insulina.

INSULINA-REMEMBER
Factorii care activează secreţia de insulină:
• -creşterea glicemiei (glicemia normală este: 80-100 mg/dl ser).
• fructoză, manoză;
• aa (Leu, Lyz, Arg), acizii graşi, corpii cetonici;
• hormoni: enteroglucagon, GIP (gastric inhibitory peptid), VIP (vasoactive intestinal peptide)

Factorii care inhiba secreţia de insulină:

• noradrenalina prin receptori de tip a2;
• somatostatina produsă de celulele D din pancreas, prin acţiune paracrină.
Mecanisme de actiune:
• La nivel membranar
-stimulează transportul glucozei în ţesuturile insulino dependente (muscular şi adipos) prin
translocarea transportorului pentru glucoză GLUT 4 din veziculele intracelulare la nivelul membranei
(secunde)
 iniţiază procesul de creştere a concentraţiei multor enzime (ore până la zile): prin intensificarea
transcrierii genelor, sinteza ARNm şi în final sinteza
-glucokinaza
-fosfofructokinaza
-piruvat kinaza
prin intensificarea transcrierii genelor, sinteza ARNm şi în final sinteza
 In muschi: stimulează sinteza de glicogen ,stimulează sinteza proteică ,încetineşte degradarea
proteinelor
 In tesut adipos: facilitează transformarea glucozei în glicerolfosfat. activează lipoprotein-lipaza
-scade producţia de corpi cetonici (acid aceto acetic şi acid b-hidroxibutiric).
-inhibă lipoliza în adipocite la concentraţii mici ale insulinei (5mU/ml)
-activează lipogeneza (sinteza de lipide), în aceleaşi celule, la concentraţii ale insulinei de 10 ori mai
mari.

SINDROMUL METABOLIC este definit prin prezenţa a 3 din următoarele criterii :

1.prezenţa obezităţii abdominale (circumferinţa abdominală peste 88 cm la femei şi peste 100 cm la bărbaţi
2.niveluri crescute ale trigliceridelor ≥ 150 mg/dL (1.7 mmol/L)
3.niveluri scăzute ale HDL-colesterolului <40 mg/dl (1 mmol/L) la bărbaţi şi <50 mg/dL (1.3 mmol/L) la
femei
4.valori ale tensiunii arteriale sistolice ≥ 130 mmHg şi/sau ale celei diastolice ≥ 85 mmHg
5.valori crescute ale glicemiei bazale ≥ 110 mg/dL

Trigliceridele sunt considerate a avea lipotoxicitatea cea mai mare. Acumularea acestora la nivel
hepatic și muscular este corelată cu apariția rezistenței la insulină. Scăderea preluării glucozei de către
adipocite sub influența insulinei și modificare a producției de adipokine ca efect al supraalimentării, pot
conduce la scăderea sensibilității la glucoză și instalarea rezistenței la insulină

INSULINOREZISTENTA: sensibilitate tisulara scazuta la actiunea insulinei, determinand cresterea

compensatorie a secretiei de insulina. INSULINOREZISTENTA conduce la:
-eliberarea de acizi graşi liberi din ţesutul adipos
-creşterea producţiei hepatice de VLDL
-scăderea lipoproteinelor cu densitate crescută (HDL)
-cresterea elib de factori protrombotici si proinflamatori
Consecinţa : captarea glucozei de către ţesuturile insulino-independente, vulnerabile la hiperglicemie
(rinichi, retina, nervi şi vasele de sânge) si Intensificarea unor căi de metabolizare a glucozei

1,Calea poliolilor
H O
C H2C OH H2C OH

H C OH H C OH C O

HO C H HO C H sorbitol HO C H
aldoz reductaza dehidrogenaza
H C OH H C OH H C OH

H C OH NADPH+H+ H C OH NAD+ H C OH

H2C OH NADP+ H2C OH NADH+H+ H2C OH

Glucozã Sorbitol Fructozã

Aldozoeductaza se află în: cristalin, retină, nervii periferici, ficat, rinichi, placentă, hematii şi în celulele din
ovare şi veziculele seminale (insulino independente).

Sorbitol dehidrogenaza, oxidează sorbitolul cu producerea fructozei, în celulele din ficat, ovare, spermă şi
veziculele seminale
Influenţa hiperglicemiei asupra metabolizării sorbitolului
În diabetul zaharat, activitatea aldozreductazei este foarte crescută ducând la acumulare de sorbitol dar şi
la depleţia NADPH, cofactor al glutation reductazei, enzimă implicată în apărarea antioxidantă.
In celulele în care sorbitol dehidrogenaza este în concentraţie mică sau absentă, (de exemplu retină,
cristalin, rinichi şi celulele nervoase) sorbitolul este sechestrat în celule (nu se metabolizează şi nici nu
poate traversa membranele celulare) determinând modificări osmotice ca urmare a retenţiei de apă.
Stările patologice asociate cu acest fenomen pot fi: cataracta, neuropatia periferică, afecţiuni vasculare care
pot duce la nefropatie şi retinopatie.

2.Formarea produşilor de glicare avansată

Glucoza, în soluţie, este în proporţie mică o aldehidă care se poate lega de proteine, diferite grupări ale
fosfolipidelor şi de acizii nucleici determinând GLICAREA NEENZIMATICĂ a acestora
Glicarea neenzimatică, în mod normal, este un proces lent şi reversibil, care însă devine patologic în
hiperglicemii cronice, afectând în special proteinele cu turnover lent, cum ar fi colagenul din ţesuturile
conective şi cristalin
Hemoglobina glicata :glucoza reactioneaza cu valina terminala a lanturilor β ale globinei. Reflecta nivelul
glicemiei medii pe o perioada de trei luni. Valoare normala HbA1c <6% Hb totala.
Produsii de glicare pot fi oxidati in continuare sub actiunea SRO, formindu-se produsi finali de glicare
avansata (AGE)
Formarea AGE este ireversibilă , are loc în periode de câteva luni pâna la ani şi stă la baza nefropatiei
diabetice, neuropatiei periferice diabetice, retinopatiei
La pacienţii diabetici AGE sînt prezenţi şi la nivelul LDL şi al leziunilor aterosclerotice, fiind responsabili
de apariţia micro- şi macroangiopatiilor diabetice
AGE se pot forma şi prin oxidarea directă a glucozei sub actiunea catalitica a ionilor de fier si cupru şi apoi
reacţia produsilor de oxidare cu proteinele

AGE contribuie la degradarea celulelor prin 3 mecanisme:

Modificarea proteinelor intracelulare inclusiv proteinele implicate în reglarea transcrierii genelor
Precursorii AGE pot difuza în afara celulelor şi modifică moleculele matrixului, modificând astfel
comunicarea dintre matrix şi celule  disfuncţii celulare
Precursorii AGE pot difuza în plasmă unde modifică proteinele circulante (ex. albuminele) care prin legare la
receptori specifici determină producerea de citokine inflamatoare şi factori de creştere  patologia vasculară

EVALUAREA REZISTENTEI LA INSULINA

Indicele HOMA (“Homeostasis model assessment”) a fost descris în anul 1985 de către Matthews et al.
pornind de la premiza că nivelele glicemiei şi insulinemiei à jeun ale unui individ anume, având sau nu o
toleranţă normală la glucoză, sunt setate la un nivel caracteristic pentru acel individ.
Indicele HOMA se calculează din nivelurile bazale ale glicemiei şi insulinei după formula:
 HOMA-IR = (insulină (µU/mL) x glicemie (mg/dL)/405
In 1988 a fost elaborat un indice HOMA revizuit (HOMA2) care nu are la bază o ecuaţie simplă ci
reprezintă o modelare computerizată ( http://www.dtu.oc.ac.uk/homacalculator/index.php)

Valori de referinţă
<2: normal
>2: posibil rezistenţă la insulină
>2.5: probabilitate crescută de rezistenţă la insulină
>5: valoarea medie la persoane diabetice

Peptid C: este un fragment din precursorul insulinei care se elibereaza echimolecular cu insulina
Valori de referinta: 0,8-4 ng/ml
Valorile se coreleaza cu insulina plasmatica pt a diferentia diferite patologii.

SINDROMUL METABOLIC este definit prin prezenţa a 3 din următoarele criterii :

1.prezenţa obezităţii abdominale (circumferinţa abdominală peste 88 cm la femei şi peste 100 cm la bărbaţi
2.niveluri crescute ale trigliceridelor ≥ 150 mg/dL (1.7 mmol/L)
3.niveluri scăzute ale HDL-colesterolului <40 mg/dl (1 mmol/L) la bărbaţi şi <50 mg/dL (1.3 mmol/L) la
femei
4.valori ale tensiunii arteriale sistolice ≥ 130 mmHg şi/sau ale celei diastolice ≥ 85 mmHg
5.valori crescute ale glicemiei bazale ≥ 110 mg/dL

 Profil lipid normal adult

Colesterol total <180 mg/dL (200)
TG 50-150 mg/dL
HDL-colesterol  40 mg/dL la B, 50 mg/dL la F
LDL-colesterol <130 mg/dL

 Profil lipidic normal copii

Colesterol total <170 mg/dL
LDL-c <110 mg/dL
TG < 75 mg/dL pt 0-9 ani si < 90 mg/dL pt 10-19 ani
HDL-c >45 mg/dL
Rolul acizilor grasi omega3 in obezitate

 Acizi grasi ω3
Acid α-linolenic (18C, Δ9,12,15)
Acid eicosapentaenoic (EPA) (20C, Δ5,8,11,14,17)
Acid docosahexaenoic (DHA) (22C, Δ4,7,10,13,16,19)

• Atomul de carbon al grupării terminale metil este notat cu ω

• desemnarea poziţiei legăturii duble se face în două moduri
• Δ când numerotarea atomilor de carbon din catenă începe de la gruparea carboxil
• ω când numerotarea începe de la carbonul ω

Efecte:
-cresc β-oxidarea AG
-scad lipogeneza
-reduc inflamatia
-cresc adiponectina

Este benefica asocierea cu vitamina E (si alti antioxidanti) pentru a preveni autooxidarea