Don Quijote de la Mancha

Sursele de inspirație ale lui Cervantes:

În „Prolog”, Cervantes prezintă sursele de inspirație care i-au servit ca modele î
 Don Quijote de la Mancha
Miguel de Cervantes-biografie:
Miguel de Cervantes Saavedra a trăit între anii 1547-1616 și a fost un romancier, poet și
dramaturg spaniol, considerat simbol al literaturii spaniole și cunoscut mai ales pentru scrierea
romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”. Se presupune că s-a născut în
Alcala de Henares. Tatăl său a fost bărbierul-chirurg, Rodrigo de Cervantes, iar despre primii
ani de studiu ai lui Cervantes nu se cunosc prea multe, deși se presupune că ar fi studiat în
cadrul „Companiei lui Isus”, un colegiu iezuit, căci în nuvela sa, „Colocviul câinilor” este
descris acest colegiu. În 1566 se stabilește la Madrid, unde asistă la orele de gramatică predate
de profesorul universitar Juan Lopez de Hoyos. În cartea pe care o scrie, profesorul Lopez
introduce și trei poezii scrise de Cervantes, acestea reprezentând debutul literar al scriitorului.
În urma unui duel pe care l-a avut cu Antonio Sigura, supărându-l prin acesta pe regele Filip
al II-lea al Spaniei, Cervantes se refugiază în Italia. Aici citește romanele cavalerești ale lui
Ludovico Ariosto și „Dialogurile de amor” ale lui Leon Hebreo, care vor contura concepția
despre dragoste a lui Cervantes. Scriitorul se angajează soldat în compania căpitanului Diego
de Urbina și pe 7 octombrie 1571 participă la bătălia de la Lepanto, în cadrul armatei creștine
condusă de don Juan de Austria. În această bătălie, Cervantes s-a dovedit a fi extrem de
curajos și aflându-se bolnav la invazia armatei turce, a hotărât să nu rămână în camera sa, ci
să lupte, dorind mai bine să moară decât să se spună despre el că e laș. În această bătălie a fost
lovit de două săgeți: una în piept și una în mână, devenindu-i greu să își mai folosească brațul
stâng ulterior. Din această i s-a pus porecla „ciungul de la Lepanto”. Totuși nu a fost ciung,
pentru că brațul stâng nu i-a fost amputat, ci doar a devenit greu de întrebuințat.
În timp ce se întorcea din Napoli în Spania, Cervantes a fost luat prizonier de mauri, alături
de fratele său, Rodrigo și dus în Algeria. Aici a fost vândut ca sclav renegatului grec Dali
Mami. Văzând că Cervantes este o persoană importantă și că are asupra lui scrisori de
recomandare semnate de don Juan de Austria și de ducele de Sessa, răpitorii au încercat să
obțină o recompensă cât mai mare de la cunoscuții lui Cervantes, cerând 500 de „escudos” de
aur. În cei cinci ani de prizonierat, Cervantes a încercat de patru ori să evadeze, dar încercările
lui au eșuat. Mama celor doi frați a reușit să strângă o anumită sumă de bani pentru a-și
elibera fii, dar nu s-au dovedit a fi suficienți pentru mauri. Ultima încercare de evadare a
scriitorului a fost deconspirată de unul dintre deținuți, unul care urma să fie eliberat, doctorul
Juan Blanco de Paz. Acesta a dat în vileag planul lui Cervantes și a primit în schimb un
„escudo” și un vas cu untură. Pentru a face imposibilă o altă încercare de evadare, Cervantes a
fost dus la Constantinopol. Aici au ajuns în anul 1580 doi reprezentanți ai ordinului creștin
numit „Părinții trinitari”, care se ocupau de eliberarea deținuților. Cei doi se numeau Antonio
de la Bella și Juan Gil și au reușit, în final, să plătească eliberarea lui Cervantes.
În 1581 se mută în Portugalia, dorind să își refacă viața și să strângă bani pentru a plăti
datoriile pe care le-a făcut familia sa în încercarea de a-l scoate din captivitate. Are o relație
amoroasă cu Ana Villafranca, rezultând o fetiță, Isabel, pe care scriitorul o recunoaște. În anul
1584 se căsătorește cu Catalina de Salazar y Palacios, însă după doar doi ani se desparte de ea.
n procesul de scriere a romanului său. Prietenul său, cel care îi dă o mână de ajutor în ceea ce
privește încropirea romanului, spune că dacă trebuie să facă referire la „libertate și robie”,
atunci să se inspire din „Fabulele lui Esop”, în care se spune: „Libertatea nu se vinde nici
pentru tot aurul din lume”. Dacă vede nevoia de a vorbi despre moarte, Cervantes nu are decât
să citeze din „Odele” lui Horațiu: „Palida moarte bate cu aceeași lovitură de picior și la
colibele săracilor și la turnurile regilor”. Un alt model al romanului cervantesc este Sfânta
Scriptură, iar nestatornicia prietenilor este deplânsă prin stihurile lui Cato: „Cât timp vei fi
fericit, vei număra mulți prieteni. Dacă timpurile îți vor fi neprielnice, vei fi singur”. Sunt
amintiți în prolog și alți scriitori ai vremii antice, precum Homer, Vergiliu, Ovidiu etc.