Legea nr.

227/2015 privind Codul fiscal

Ultima actualizare : Legea nr. 358 din 31 decembrie 2015.

Acest text este actualizat prin mijloace informatice și nu reprezintă o

republicare.

ART. 319 - Facturarea

(1) În înțelesul prezentului titlu sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe
suport hârtie ori în format electronic, dacă acestea îndeplinesc condițiile stabilite în
prezentul articol.

(2) Orice document sau mesaj care modifică și care se referă în mod specific și fără
ambiguități la factura inițială are același regim juridic ca o factură.

(3) În cazul în care este obligatorie ajustarea bazei impozabile conform art. 287 lit. a)
- c) și e), dacă furnizorul de bunuri/prestatorul de servicii nu emite factura de corecție
prevăzută la art. 330 alin. (2), beneficiarul trebuie să emită o autofactură în vederea
ajustării taxei deductibile, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în
care au intervenit evenimentele prevăzute la art. 287 lit. a) - c) și e).

(4) În înțelesul prezentului titlu, prin factură electronică se înțelege o factură care

conține informațiile solicitate în prezentul articol și care a fost emisă și primită în
format electronic.

(5) Fără să contravină prevederilor alin. (31) - (35) se aplică următoarele reguli de
facturare:

a) pentru livrările de bunuri și prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv
prestării se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 275 și 278, facturarea
face obiectul prevederilor prezentului articol. Pentru livrările de bunuri și prestările de
servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării nu se consideră a fi în România,
conform prevederilor art. 275 și 278, facturarea face obiectul normelor aplicabile în
statele membre în care are loc livrarea de bunuri/prestarea de servicii;

b) prin excepție de la prevederile lit. a):

1. pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate de o persoană
impozabilă stabilită în România în sensul art. 266 alin. (2), facturarea face obiectul
prevederilor prezentului articol dacă furnizorul/prestatorul nu este stabilit în statul
membru în care are loc livrarea bunurilor ori prestarea serviciilor, conform
prevederilor art. 275 și 278, și persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i
se livrează bunurile sau i se prestează serviciile;

2. pentru livrările de bunuri și prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv
prestării se consideră a fi în România, conform art. 275 și 278, efectuate de un
furnizor/prestator care nu este stabilit în România, dar este stabilit în Uniunea
Europeană, conform prevederilor art. 266 alin. (2), iar persoana obligată la plata taxei
conform art. 307 este beneficiarul către care s-au efectuat respectivele livrări/prestări,
facturarea face obiectul normelor aplicabile în statul membru în care este stabilit
furnizorul/prestatorul.

În situația în care beneficiarul este persoana care emite factura în numele și în contul
furnizorului/prestatorului conform prevederilor alin. (18), se aplică prevederile lit. a);

c) prin excepție de la prevederile lit. a), pentru livrările de bunuri și prestările de

servicii efectuate de o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art.
266 alin. (2), facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol dacă livrarea
bunurilor sau prestarea serviciilor nu are loc în Uniunea Europeană în conformitate cu
prevederile art. 275 și 278.

(6) Persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, în

următoarele situații:

a) pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate;

b) pentru fiecare vânzare la distanță pe care a efectuat-o, în condițiile prevăzute

la art. 275 alin. (2) și (3);

c) pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condițiile prevăzute la art.

294 alin. (2) lit. a) - c);

d) pentru orice avans încasat în legătură cu una dintre operațiunile menționate la lit.
a) și b).

(7) Prin excepție de la alin. (6) lit. a) și d), persoana impozabilă nu are obligația
emiterii de facturi pentru operațiunile scutite fără drept de deducere a taxei
conform art. 292 alin. (1) și (2).

(8) Persoana înregistrată conform art. 316 trebuie să autofactureze, în termenul

prevăzut la alin. (16), fiecare livrare de bunuri sau prestare de servicii către sine.
(9) Persoana impozabilă trebuie să emită o autofactură, în termenul prevăzut la alin.
(15), pentru fiecare transfer efectuat în alt stat membru, în condițiile prevăzute la art.
270 alin. (10), și pentru fiecare operațiune asimilată unei achiziții intracomunitare de
bunuri efectuate în România în condițiile prevăzute la art. 273 alin. (2) lit. a).

(10) Prin excepție de la prevederile alin. (6) lit. a), persoana impozabilă este scutită de
obligația emiterii facturii pentru următoarele operațiuni, cu excepția cazului în care
beneficiarul solicită factura:

a) livrările de bunuri prin magazinele de comerț cu amănuntul și prestările de servicii

către populație, pentru care este obligatorie emiterea de bonuri fiscale, conform
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor
economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;

b) livrările de bunuri și prestările de servicii, altele decât cele menționate la lit. a),
furnizate către beneficiari persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice
neimpozabile, pentru care este obligatorie emiterea de documente legal aprobate,
fără nominalizarea cumpărătorului, cum ar fi: transportul persoanelor pe baza
biletelor de călătorie sau abonamentelor, accesul pe bază de bilet la: spectacole,
muzee, cinematografe, evenimente sportive, târguri, expoziții;

c) livrările de bunuri și prestările de servicii, altele decât cele menționate la lit. a) și b),
furnizate către beneficiari, persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice
neimpozabile, care prin natura lor nu permit furnizorului/prestatorului identificarea
beneficiarului, cum sunt: livrările de bunuri efectuate prin automatele comerciale,
serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate, servicii de
reîncărcare electronică a cartelelor telefonice preplătite. Prin normele metodologice
se vor stabili documentele pe care furnizorii/prestatorii trebuie să le întocmească în
vederea determinării corecte a bazei de impozitare și a taxei colectate pentru astfel
de operațiuni.

(11) Persoana impozabilă care nu are obligația de a emite facturi conform prezentului
articol poate opta pentru emiterea facturii.

(12) Persoana impozabilă care are obligația de a emite facturi conform prezentului
articol, precum și persoana impozabilă care optează pentru emiterea facturii potrivit
alin. (11) pot emite facturi simplificate în oricare dintre următoarele situații:

a) atunci când valoarea facturilor, inclusiv TVA, nu este mai mare de 100 euro. Cursul
de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii facturii este cursul prevăzut
la art. 290;

b) în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură conform alin. (2).
(13) În urma consultării Comitetului TVA instituit în temeiul prevederilor art. 398 din
Directiva 112, prin ordin al ministrului finanțelor publice se aprobă ca persoana
impozabilă care are obligația de a emite facturi conform prezentului articol, precum
și persoana impozabilă care optează pentru emiterea facturii potrivit alin. (11) să
înscrie în facturi doar informațiile prevăzute la alin. (21), în următoarele cazuri,
conform procedurii stabilite prin normele metodologice:

a) valoarea facturii, inclusiv TVA, este mai mare de 100 euro, dar mai mică de 400
euro. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii facturii este
cursul prevăzut la art. 290; sau

b) în cazul în care practica administrativă ori comercială din sectorul de activitate

implicat sau condițiile tehnice de emitere a facturilor face/fac ca respectarea tuturor
obligațiilor menționate la alin. (20) sau la alin. (23) să fie extrem de dificilă.

(14) Prevederile alin. (12) și (13) nu se aplică în cazul operațiunilor prevăzute la alin.
(6) lit. b) și c) sau atunci când persoana impozabilă, care este stabilită în România,
efectuează livrarea de bunuri ori prestarea de servicii pentru care taxa este datorată
în alt stat membru, în care această persoană nu este stabilită, iar persoana obligată la
plata TVA este persoana căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate
serviciile în acest alt stat membru.

(15) Pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condițiile prevăzute la art.

294 alin. (2), persoana impozabilă are obligația de a emite o factură cel târziu până în
cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei.

(16) Pentru alte operațiuni decât cele prevăzute la alin. (15), persoana impozabilă are
obligația de a emite o factură cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare
celei în care ia naștere faptul generator al taxei, cu excepția cazului în care factura a
fost deja emisă. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură pentru
suma avansurilor încasate în legătură cu o livrare de bunuri/prestare de servicii cel
târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu
excepția cazului în care factura a fost deja emisă.

(17) Persoana impozabilă poate întocmi o factură centralizatoare pentru mai multe
livrări separate de bunuri, prestări separate de servicii, către același client, în
următoarele condiții:

a) să se refere la operațiuni pentru care a luat naștere faptul generator de taxă sau
pentru care au fost încasate avansuri într-o perioadă ce nu depășește o lună
calendaristică;

b) toate documentele emise la data livrării de bunuri, prestării de servicii sau încasării
de avansuri să fie obligatoriu anexate la factura centralizatoare.
(18) Pot fi emise facturi de către beneficiar în numele și în contul
furnizorului/prestatorului în condițiile stabilite prin normele metodologice.

(19) Pot fi emise facturi de către un terț în numele și în contul

furnizorului/prestatorului în condițiile stabilite prin normele metodologice, cu
excepția situației în care partea terță este stabilită într-o țară cu care nu există niciun
instrument juridic referitor la asistența reciprocă.

(20) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații:

a) numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în
mod unic;

b) data emiterii facturii;

c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans,
în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;

d) denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după

caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a
prestat serviciile;

e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România și

care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și
codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 316, ale reprezentantului fiscal;

f) denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și

codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al
beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică
neimpozabilă;

g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România și care și-a

desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de
înregistrare prevăzut la art. 316 ale reprezentantului fiscal;

h) denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum și

particularitățile prevăzute la art. 266 alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării
intracomunitare de mijloace de transport noi;

i) baza de impozitare a bunurilor și serviciilor ori, după caz, avansurile facturate,

pentru fiecare cotă, scutire sau operațiune netaxabilă, prețul unitar, exclusiv taxa,
precum și rabaturile, remizele, risturnele și alte reduceri de preț, în cazul în care
acestea nu sunt incluse în prețul unitar;
j) indicarea cotei de taxă aplicate și a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcție
de cotele taxei;

k) în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele și în contul furnizorului,

mențiunea "autofactură;"

l) în cazul în care este aplicabilă o scutire de taxă, trimiterea la dispozițiile aplicabile

din prezentul titlu ori din Directiva 112 sau orice altă mențiune din care să rezulte că
livrarea de bunuri ori prestarea de servicii face obiectul unei scutiri;

m) în cazul în care clientul este persoana obligată la plata TVA, mențiunea "taxare
inversă";

n) în cazul în care se aplică regimul special pentru agențiile de turism, mențiunea

"regimul marjei - agenții de turism";

o) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere
de artă, obiecte de colecție și antichități, una dintre mențiunile "regimul marjei -
bunuri second-hand", "regimul marjei - opere de artă" sau "regimul marjei - obiecte
de colecție și antichități", după caz;

p) în cazul în care exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii integrale

sau parțiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, mențiunea "TVA la încasare";

r) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai
multe facturi ori documente pentru aceeași operațiune.

(21) Facturile emise în sistem simplificat în condițiile prevăzute la alin. (12) și (13)
trebuie să conțină cel puțin următoarele informații:

a) data emiterii;

b) identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;

c) identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;

d) suma taxei colectate sau informațiile necesare pentru calcularea acesteia;

e) în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură în conformitate cu

prevederile alin. (2), o referire specifică și clară la factura inițială și la detaliile specifice
care se modifică.

(22) În situația prevăzută la alin. (5) lit. b) pct. 1, furnizorul/prestatorul stabilit în

România poate să omită din factură informațiile prevăzute la alin. (20) lit. i) și j) și să
indice, în schimb, valoarea impozabilă a bunurilor livrate/serviciilor prestate,
referindu-se la cantitatea sau volumul acestora și la natura lor. În cazul aplicării
prevederilor alin. (5) lit. b) pct. 2, factura emisă de furnizorul/prestatorul care nu este
stabilit în România poate să nu conțină informațiile prevăzute la echivalentul din
Directiva 112 al alin. (20) lit. i) și j).

(23) Sumele indicate pe factură se pot exprima în orice monedă cu condiția ca

valoarea TVA colectată sau de regularizat să fie exprimată în lei. În situația în care
valoarea taxei colectate este exprimată într-o altă monedă, aceasta va fi convertită în
lei utilizând cursul de schimb prevăzut la art. 290.

(24) Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar.

(25) Autenticitatea originii, integritatea conținutului și lizibilitatea unei facturi,

indiferent că este pe suport hârtie sau în format electronic, trebuie garantate de la
momentul emiterii până la sfârșitul perioadei de stocare a facturii. Fiecare persoană
impozabilă stabilește modul de garantare a autenticității originii, a integrității
conținutului și a lizibilității facturii. Acest lucru poate fi realizat prin controale de
gestiune care stabilesc o pistă fiabilă de audit între o factură și o livrare de bunuri sau
prestare de servicii. "Autenticitatea originii" înseamnă asigurarea identității
furnizorului sau a emitentului facturii. "Integritatea conținutului" înseamnă că nu a
fost modificat conținutul impus în conformitate cu prezentul articol.

(26) În afară de controalele de gestiune menționate la alin. (25), alte exemple de

tehnologii care asigură autenticitatea originii și integrității conținutului facturii
electronice sunt:

a) o semnătură electronică avansată în sensul art. 2 alin. (2) din Directiva 1999/93/CE
a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru
european pentru semnăturile electronice, bazată pe un certificat calificat și creată de
un dispozitiv securizat de creare a semnăturii în sensul art. 2 alin. (6) și (10) din
Directiva 1999/93/CE;

b) un schimb electronic de date (electronic data interchange - EDI), astfel cum a fost
definit la art. 2 din anexa I la Recomandarea Comisiei 1994/820/CE din 19 octombrie
1994 privind aspectele juridice ale schimbului electronic de date, în cazul în care
acordul privind schimbul prevede utilizarea unor proceduri prin care se garantează
autenticitatea originii și integritatea datelor.

(27) În cazul facturilor emise prin mijloace electronice de furnizori/prestatori care

sunt stabiliți în țări cu care nu există niciun instrument juridic privind asistența
reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE
a Consiliului Uniunii Europene din 16 martie 2010 privind asistența reciprocă în
materie de recuperare a creanțelor legate de impozite, taxe și alte măsuri și de
Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind
cooperarea administrativă și combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea
adăugată, pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii care au locul în România,
asigurarea autenticității originii și integrității conținutului facturii trebuie realizată
exclusiv prin una din tehnologiile prevăzute la alin. (26).

(28) În situația în care pachete care conțin mai multe facturi emise prin mijloace
electronice sunt transmise sau puse la dispoziția aceluiași destinatar, informațiile care
sunt comune facturilor individuale pot fi menționate o singură dată, cu condiția ca
acestea să fie accesibile pentru fiecare factură.

(29) Semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care

trebuie să le conțină factura.

(30) Stocarea prin mijloace electronice a facturilor reprezintă stocarea datelor prin
echipamente electronice de procesare, inclusiv compresia digitală, și de stocare și
utilizând mijloace prin cablu, unde radio, sisteme optice sau alte mijloace
electromagnetice.

(31) Persoana impozabilă trebuie să asigure stocarea copiilor facturilor pe care le-a
emis sau care au fost emise de client ori de un terț în numele și în contul său, precum
și a tuturor facturilor primite.

(32) Persoana impozabilă poate decide locul de stocare a facturilor, cu condiția ca

acestea sau informațiile stocate conform alin. (31) să fie puse la dispoziția
autorităților competente fără nicio întârziere ori de câte ori se solicită acest lucru. Cu
toate acestea, locul de stocare a facturilor ales de persoana impozabilă nu poate fi
situat pe teritoriul unei țări cu care nu există niciun instrument juridic referitor la
asistența reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva
2010/24/UE și de Regulamentul (UE) nr. 904/2010 sau la dreptul menționat la alin.
(37) de a accesa prin mijloace electronice, de a descărca și de a utiliza facturile
respective.

(33) Prin excepție de la prevederile alin. (32), persoana impozabilă care are sediul
activității economice în România are obligația de a stoca pe teritoriul României
facturile emise și primite, precum și facturile emise de client sau de un terț în numele
și în contul său, altele decât cele electronice pentru care persoana impozabilă
garantează accesul on-line organelor fiscale competente și pentru care persoana
impozabilă poate aplica prevederile alin. (32). Aceeași obligație îi revine și persoanei
impozabile stabilite în România printr-un sediu fix cel puțin pe perioada existenței pe
teritoriul României a sediului fix.

(34) În situația în care locul de stocare prevăzut la alin. (32) nu se află pe teritoriul
României persoanele impozabile stabilite în România în sensul art. 266 alin. (2)
trebuie să comunice organelor fiscale competente locul de stocare a facturilor sau a
informațiilor stocate conform alin. (31).

(35) Facturile pot fi stocate pe suport hârtie sau în format electronic, indiferent de
forma originală în care au fost trimise ori puse la dispoziție. În cazul stocării
electronice a facturilor, inclusiv a celor care au fost convertite din format hârtie în
format electronic, nu este obligatorie aplicarea prevederilor Legii nr. 135/2007
privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată.

(36) În scopuri de control, organele fiscale competente pot solicita traducerea în

limba română, în anumite situații sau pentru anumite persoane impozabile, a
facturilor emise pentru livrările de bunuri și prestările de servicii pentru care locul
livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform prevederilor art.
275 și 278, precum și a facturilor primite de persoane impozabile stabilite în România
în sensul art. 266 alin. (2).

(37) În scopuri de control, în cazul stocării prin mijloace electronice a facturilor emise
sau primite în alt stat, garantând accesul on-line la date, persoana impozabilă
stabilită în România în sensul art. 266 alin. (2) are obligația de a permite organelor
fiscale competente din România accesarea, descărcarea și utilizarea respectivelor
facturi. De asemenea, persoana impozabilă nestabilită în România care stochează
prin mijloace electronice facturi emise sau primite pentru livrările de bunuri și/sau
prestările de servicii impozabile în România are obligația de a permite organelor
fiscale din România accesarea, descărcarea și utilizarea respectivelor facturi,
indiferent de statul în care se află locul de stocare pentru care a optat.