Maimuţica Micky

Într-o pădure deasă din Africa cea îndepărtată trăieşte maimuţica Micky. Ea este
foarte zgârcită. Nu vrea să cheltuiască nici măcar un bănuţ din puşculiţa ei, primită în
dar de la Trompi, elefantul. Îşi duce traiul de zi cu zi într-un copac înalt şi rămuros
unde şi-a construit o căsuţă din liane împletite. Aceasta ar fi putut să arate foarte bine
dacă s-ar fi ocupat puţin de ea, dar cine să o vopsească, cine să-i repare acoperişul
găurit sau uşa de la intrare? Toate acestea costau bani, iar Micky nu vroia să
cheltuiască nici măcar un bănuţ din ce pusese deoparte. Nici interiorul casei nu era
prea frumos. Îi lipseau perdelele, covoarele, tablourile şi chiar un pat confortabil în
care să se odihnească atunci când se întorcea acasă obosită. El era făcut din părul
nucilor de cocos mâncate şi din rădăcinile plantelor sălbatice adunate în timpul
plimbărilor prin junglă. Scaunul şi masa pe care mânca erau împletite din crengi
uscate de copac. Dacă i-aţi fi făcut o vizită lui Micky, în junglă, aţi fi gândit că este
foarte săracă, dar lucrurile nu stăteau deloc aşa. Ea vindea banane străinilor care
veneau să viziteze Africa, iar banii pe care îi strângea îi punea în puşculiţa de la
Trompi. Seară de seară îi scotea şi îi număra. Era foarte bucuroasă atunci când
observa că se adună din ce în ce mai mulţi. Ştia foarte bine câţi are, dar tot nu renunţa
la obiceiul număratului. Îi făcea plăcere să se gândească cum ar putea cheltui tot ce a
strâns, dar era mult prea zgârcită ca să o facă.
Într-o zi, pe când maimuţica noastră stătea întinsă în pătuţul ei, s-au auzit bătăi
în uşă.
- Nu primesc musafiri! a strigat ea enervată. Nu-mi plac străinii şi n-am nimic de
împărţit cu nimeni!
Dar pentru că era foarte curioasă, a mers totuşi să vadă cine e.
În faţa sa a apărut un papagal cu pene viu colorate. Acesta a început să-i
vorbească cu un glas piţigăiat:
- Te rog să mă ierţi că am bătut la uşa ta, dar afară este îngrozitor de cald, iar eu
sunt mort de sete. M-am gândit că poate eşti atât de bună să-mi dai şi mie o cană cu
apă ca să-mi mai revin.
 - Nu sunt! a răspuns maimuţica sec. Şi nu înţeleg cum de ţi-ai permis sa mă
deranjezi. Altădată să nu o mai faci! a strigat ea trântindu-i uşa în nas musafirului
nedorit.
După cum se poate vedea, lui Micky nu îi lipseau banii, ci inima. Nu avea deloc
sentimente. Nimic nu o impresiona. Nici măcar o biată pasăre ce risca să moară de
sete în jungla cea toridă. Însă maimuţa noastră cea zgârcită nici nu bănuia că
papagalul ce venise la uşa sa avea puteri magice. Lui nu i-a fost greu să ajungă în
bucătăria în care ea număra seară de seară bănuţii strânşi pe banane. De cum l-a
văzut, a şi început să se vaite:
- Să ştii că sunt foarte săracă! Muncesc de dimineaţa până seara şi nu am nici
măcar după ce bea apă. Nu mă ajută nimeni şi mă zbat din greu să-mi duc traiul de pe
o zi pe alta.
- În cazul acesta, dragă maimuţică, aş putea să te ajut, a spus papagalul. Şi,
vrând să se aşeze, a tras mai aproape un scaun aflat în apropiere. Nu ştiu cum s-a
întâmplat că piciorul acestuia a lovit puşculiţa de la Trompi. Zeci de monede au
început să se rostogolească în voie prin bucătărie.
Speriată, Micky nu ştia cum să le adune mai iute de pe jos. Alerga după fiecare
îngrozită ca nu cumva să se piardă vreuna. Papagalul privea uimit la scena care se
petrecea chiar sub ochii lui fără să mai ştie ce să spună. Dar, deodată a izbucnit:
- Draga mea, chiar meriţi o lecţie! Eu m-am oferit să te ajut crezându-te
strâmtorată, iar tu ai profitat de bunătatea mea şi m-ai minţit. Am să-ţi transform în
nuci de cocos toţi bănuţii.
Biata Micky! Ce să facă ea cu nucile de cocos? Avea nevoie de bănuţi. Pe nuci
de cocos nu poţi cumpăra nimic. Nici măcar un pătuţ confortabil. Ca să nu mai
vorbim despre o casă mai arătoasă. Acum chiar că era săracă. Mai bine i-ar fi dat
papagalului cana de apă dorită şi nu i s-ar fi întâmplat nimic din toate acestea.
Trebuia să-l înduplece cu orice preţ să rupă vraja.
- Te rog să mă ierţi că am greşit! Îmi vreau înapoi bănuţii. Nu pot trăi fără ei.
- Poate că ţi-i voi înapoia, dar nu oricum. Promite-mi că nu vei mai fi zgârcită şi
că vei da şi celorlalţi din ceea ce ai tu. Nu este bine să faci totul numai pentru tine. Nu
se ştie când vei avea şi tu nevoie de ajutor. Ca să primeşti, trebuie să dai. Dacă nu te
vei ţine de cuvânt, banii tăi se vor transforma iarăşi în nuci de cocos.
Maimuţa i-a făgăduit papagalului că nu va mai fi zgârcită şi a reuşit să-şi
recupereze toate monedele. L-a servit cu cana de apă dorită după care acesta a zburat
spre apus. De îndată ce s-a văzut singură, şi-a spus:
- Ce nesuferit! Tulbură liniştea străinilor şi nu-şi vede de-ale lui. Nu pot să-i
suport pe băgăcioşi…
A doua zi, după această întâmplare, a ieşit din nou în junglă ca să adune banane.
Pe drum s-a întâlnit cu o vecină care a rugat-o să-i dea şi ei una pentru că îi era
foame.
- Nu pot să-ţi dau din bananele mele! Du-te şi tu să cauţi! Eu am muncit ca să le
adun.
La aceste vorbe banii i s-au transformat din nou în nuci de cocos. Promisese că
nu va mai fi zgăcită şi nu se ţinuse de cuvânt. Acum plătea pentru faptul că nu luase
în serios vorbele papagalului.
Dragii mei, voi să nu faceţi precum maimuţica din povestea mea! Să îi ajutaţi pe
ceilalţi. Bunătatea tot cu bunătate se răsplăteşte.