Gaiţa Vorbă Lungă

Departe, foarte departe de aici, locuieşte gaiţa Vorbă Lungă. Se numeşte aşa
pentru că vorbeşte în continuu. De dimineaţă până seara spune vrute şi nevrute. Nu se
opreşte niciodată. Pălăvrăgeşte până şi în somn cu persoane cunoscute sau cu tot felul
de personaje inventate. Nu apuci nici măcar să deschizi gura atunci când o întâlneşti.
Este ca o moară stricată. Cum te prinde, începe să-ţi povestească tot felul de
întâmplări trăite de ea sau de cunoscuţi, fără măcar să-şi pună întrebarea dacă ai
suficient timp să o asculţi. Nici eu nu am scăpat de vorba ei lungă. Dar să vă
povestesc ce mi s-a întâmplat…Era într-o după-amiază. M-am aşezat la coadă să
cumpăr pâine bucuroasă că nu voi avea mult de aşteptat şi că voi ajunge devreme
acasă. Spre ghinionul meu, am nimerit la rând chiar în spatele ei. Precum îi era
obiceiul, a început o conversaţie atât de lungă cu vânzătoarea încât aceasta a durat
până la sfârşitul programului de lucru:
- Ce zi frumoasă este astăzi! Este mai cald decât ieri, dar mai frig decât acum
două zile. Se pare că mâine va fi mohorât. Nu-mi plac zilele ploioase. Mă întristează
şi mă fac să stau în casă, de vorbă cu motanul meu. Lunile de vară sunt cele mai
frumoase. Cerul este senin. Păsările ciripesc. Florile sunt multicolore…Nu mai înceta
cu observaţiile ei care, de altfel, erau neinteresante pentru nişte străini ce, din politeţe,
o ascultau.
Am uitat să vă spun, dragii mei, că această gaiţă mult prea vorbăreaţă servea
într-un restaurant. Într-o zi, un prieten a mers acolo pentru a lua cina şi s-a gândit să-i
ceară părerea în privinţa meniului pe care avea să-l comande. Atât i-a fost...Gaiţa nu
se mai oprea:
- Puteţi comanda piept de raţă sau ficat de gâscă cu piure, alune de pădure sau
ciuperci sau sos de smochine, piept de pui la cuptor cu fistic, muşchi de vacă sau alte
bunătăţi cum ar fi cartofii prăjiţi…şi uite aşa până la miezul nopţii când i-a spus
prietenului meu că trebuie să închidă şi să plece acasă. După ore întregi de
trăncăneală fără rost, l-a lăsat pe bietul om nemâncat.
 Să ştiţi că această gaiţă avea şi o soră căreia îi plăcea la fel de mult să vorbească.
Poate chiar mai mult. Ea răspundea la telefon dacă sunai să afli ora exactă. Era o
slujbă pe care şi-o luase de curând şi nici măcar gaiţa Vorbă Lungă nu aflase. Într-una
din zile, aceasta, dorind să-şi potrivească ceasul deşteptător, a apelat serviciul de oră
exactă. O voce, poate prea cunoscută ei, i-a răspuns:
- Este ora optsprezece, douăzeci şi nouă de minute şi treisprezece secunde…
paisprezece secunde…La a treia bătaie va fi exact ora optsprezece şi treizeci de
minute…BIP!BIP!BIP! Este ora optsprezece, treizeci de minute şi zece secunde…
unsprezece secunde…doisprezece secunde ……La a treia bătaie va fi exact ora
optsprezece şi patruzeci şi cinci de minute…BIP!BIP!BIP!
- Ce caraghios! s-a gândit ea. Vorbeşte chiar mai mult decât mine! Nu m-a lăsat
să spun nici un cuvânt. În plus vocea de la celălalt fir seamănă cu cea a surorii mele!?
A fost pentru prima dată când gaiţa Vorbă Lungă nu a fost lăsată să vorbească.
Atunci a înţeles cât de neplăcut este atunci când vrei să-ţi spui părerea şi nu eşti lăsat
să o faci. Este foarte important să vorbeşti numai când trebuie şi mai ales cât este
nevoie.
Dar, ca să nu vorbesc mai mult decât gaiţa din povestea mea, mai bine mă
opresc aici…