Elefănţelul cel grăbit

Trompi este un elefănţel ca cei pe care îi vedeţi voi la

Grădina zoologică atunci când mergeţi cu părinţii, dar mult mai
repezit. Face totul pe grabă şi nu duce nimic la bun sfârşit. Toată
ziua este pentru el o fugă continuă. Dimineaţa, de cum se
trezeşte, sare ca din puşcă şi se repede spre baie strigând cât îl
ţine gura: Sunt în întârzieree!!! Sunt în întârzieree!!! Nu mai
foloseşte săpunul şi nici prosopul ca să nu piardă timpul, se spală
doar pe dinţii din faţă, sare peste pieptănat şi fuge la bucătărie ca
să îşi ia micul dejun. Mănâncă în viteză câţiva lăstari de bambus
şi pleacă, lăsând uşa de la intrare deschisă. Nu mai aşteaptă liftul
pentru că nu are timp de pierdut. O ia pe scări sărind treptele
două câte două. Trece în fugă pe lângă vecinii de palier care se
opresc în loc întrebându-se miraţi ce i s-a întâmplat. În tramvai
urcă din mers ca să nu îl mai aştepte pe următorul şi după ce
coboară, aleargă pe stradă atrăgând atenţia tuturor trecătorilor.
Într-una din zile, s-a întâlnit chiar cu bunul său prieten,
hipopotamul. S-au cunoscut în urmă cu cinci ani la Grădina
zoologică din oraş.
- Bună! Unde alergi aşa grăbit? a întrebat el.
- Nu am timp să-ţi explic! i-a răspuns Trompi fără să se oprească
măcar câteva minute aşa cum ar fi fost politicos. Poate o să
vorbim la telefon… Unde credeţi că se ducea? Nicăieri.
Niciodată nu avea un loc sigur spre care se îndrepta, dar el
mergea repede, uneori chiar foarte repede. La prânz i se făcea
foame şi revenea acasă. Înfuleca în viteză câteva frunze de
palmier, apoi pleca din nou. Toată după-amiaza şi-o petrecea
alergând spre nicăieri. Seara, nu urmărea la televizor nici un film,
pentru că nu avea răbdare. Ca să nu mai vorbim despre cărţi…
Nici nu vroia să audă de ele. Era prea mult să citească rând cu
rând o pagină întreagă. Se uita la poze în fugă şi asta era tot.
Odată, răsfoind în grabă o revistă, a văzut în ea imagini din
sudul Saharei, de unde venea el. S-a întristat imediat. I se făcuse
dor de ai săi. Tare mult ar fi dorit să se reîntoarcă în locurile
natale să îşi viziteze familia. Dar de unde bani? Trebuia neapărat
să lucreze undeva ca să îşi poată plăti biletul de drum. Cu gândul
la Africa, a plecat a doua zi de acasă hotărât să găsească o slujbă.
S-a angajat la o fermă din apropiere. Mergea în fiecare zi cu oile
la păscut. Bietele animale! Se întorceau de la păşune aproape
moarte de foame pentru că le alerga ziua întreagă pe câmpuri fără
să le lase să mănânce. Nici apă nu apucau să bea decât seara,
acasă. Nemulţumit, stăpânul fermei l-a rugat în cele din urmă să
plece. Oare ce putea să mai facă? Trebuia să găsească altceva de
lucru. Da! Conductor de tren. I-ar fi plăcut să fie conductor de
tren. Dar era mult prea grăbit ca să oprească în fiecare gară. Îi
ducea pe pasageri în alte staţii decât cele dorite. Ca să nu mai
vorbim despre oamenii care aşteptau nerăbdători să urce în tren şi
îl vedeau trecând ca săgeata de iute fără măcar să oprească.
Elefănţelul nu era făcut nici pentru asta. Aşa că s-a gândit să se
angajeze ospătar. Îi servea pe clienţi atât de repede că se şi mirau
aceştia, dar, pentru că nu avea răbdare, tot aşa de repede le lua
mâncarea din faţă şi o ducea înapoi la bucătărie, lăsându-i
flămânzi. Trompi nu era bun nici de chelner. Dezamăgit, se
gândea că nu va mai ajunge niciodată în Africa. Dar o idee
genială i-a trecut prin cap: Ce-ar fi să lucreze într-un loc unde
alergi tot timpul? Ar putea, de exemplu, să se facă poştaş ca să
ducă rapid scrisorile destinatarilor. A mers, aşadar, la poşta cea
mai apropiată şi le-a spus că ar vrea să lucreze acolo. Era cel mai
iute şi apreciat poştaş din cartier. Toată lumea îl cunoştea şi îl
saluta cu respect atunci când îl întâlnea. Într-o dimineaţă, a sosit
o scrisoare chiar pentru el. De unde credeţi că era? Din savana
africană, de la familia lui. Acum avea bani destui ca să o viziteze.
După ce a suferit mult din cauza faptului că nu avea
răbdare, Trompi a înţeles într-un final că nu este bine să faci
lucrurile în grabă, pentru că aşa cum spune şi proverbul: “Graba
strică treaba”.