De-a lungul vietii mi-a ramas povestea cu Pacala pe un colt de amintire, la fel cum ai

nota un numar pe un colt de servetel. La fel e si amintirea asta. De data asta, am

gasit-o la fel cum gasesc 5 lei in buzunarul de la haina. Minciuna adevarata. Asa se
cheama amintirea asta.

Nu stiu ce ii venea lui Kurti. Era suficient ca nu intelegeam ce e ala ins, ce deseneaza
el sau ce vorbeste popa, ca el imi mai si zice de minciuna adevarata. Nu puteam sa
inteleg ce inseamna si cu asta pace! Daca e minciuna, cum sa fie adevarata? Si daca e
adevaratac cum sa fie minciuna?

Trebuie sa recunosc ca raspunsul nu l-am primit veac. Pana acum, cand depan
randurile asta din mine, si nici eu nu stiu cum de am putut uita de ,,minciuna
adevarata’’ tot acest timp. Cred ca viata asta a fost prea multa pe an patrat ca sa mai
duc si minciunile adevarate a lui Kurti in memoria activa. Desi, acum ca ma gandesc,
as fi preferat Pacalelile lui decat ,,minciunile adevarate’’ ce mi-au complicat existenta
mai apoi.

Nu stiu de de, in acea perioada auzeam mai mult ,,minciuna’’ si derivatele decat
,,adevarat’’.

Cel mai tare ma irita cand ne jucam cu copii noi la zile de nastere. Toti ziceau
,,mintesti’’. Nu ma mai jucam cu cei care ziceau ,,mintesti’’. Corect e ..minti’’, nu
..mintesti’’.

Ah, si buni facea ,,minciunele’’. Dumnezeule mare! Acum l-as ruga sa se indure spre
mine cu niste oameni ce nu ,,mintesc’’ si vorbesc mai in adevar, nu ca Pacala.

Dar sa revenim la oile noastre, ca nu am vorbit prea mult de buni.

Imi aducea asparagus si flori din gradina de ziua mea. De fiecare zi a mea. Nu-mi
placea deloc asparagus, iar florile… am uitam, la ele si stiam ca ar mai fi trait putin
daca nu erau rupte. Ce-i drept, nu gandeam asa!

Pentru ca de fiecare data cand mergeam cu buni spre casa ne opream la casa vis a vis
de pompieri si rupeam flori. Gura de leu le zicea. Imi placeau cele mov si stiam cum
sa le rup ca atunci cand le stang intre degete sa isi deschida gura. Aaah, asta mi se
parea savuros. Le deschideam pe toate atat de mult, pana ramaneau intr-o
deschidere incremenita, blocata.

Buni era inalta. Mereu cu par alb si pasul grabit. Trebuia sa alerg dupa ea ca sa o
prind din urma si niciodata nu reuseam. Cel mai greu era cand primea pensia si imi
cumpara inghetata cu cornetul subtire si cremoasa de la chiosc. Imi placea cea roz cu
verde. Atunci aveam noroc- ca aveam inghetata si ca buni mai slabea din pas.

Dar venea trecerea de pietoni, inghetata curgea pe margine si buni se grabea.

Pana ajungeam la posta de vis a vis aveam mana lipicioasa. Aproape ca mancatul de
inghetata devenea un concurs de cum sa mananc mai repede numai sa nu lipesc
toata.

Mai aveam si placerea de a musca din josul cornetului de napolitana. Da, pe acolo pe
unde se scurgea inghetata inauntru, asa ca ramaneam cu doua capete, unul mai mare
si altul mai mic, intre care era crema topita. Picura. Eu muscam cand de-o parte,
cand de alta.

Oricum, buni insemna mancare. Mai ales ca plantase strugurei rosii in spatele
porumbarului si agrisi langa intrarea in gradina. Niciodata, dar niciodata agrisii nu
apucau sa se coaca. Era un agris altoit, ce facea niste fructe imense, cat jumatate din
degetul meu si groase cat doua ale mele. Erau uuriasee. Si bune. Asa verzi cum le
mancam, alaturi de nelipsitele mere si pere verzi. Si corcoduse, cum am putut uita de
ele? Deci buni se ingrijea de astea. Si de vie, pe care o canta mai mult decat o sapa.

Buni canta, orice facea. Cred ca ii facea mare placere sa cante, pentru ca ma punea da
cant ori de cate ori ma dadea in leagan. Ii spuneam hinta, si era facuta de Kurti. Avea
loc cand pentru un singur copil, loc in care crescuse mama, apoi eu. Iar cand a venit
frate-meu, Kurti a mesterit ceva la ea si a facut-o sa fie cu doua locuri. Pentru ca era
mai mare, acum incapea si mama in ea.

Cand ma dadceam pe hinta, mereu atingeam florile cu picioarele. Aveau niste frunze
ce pareau pufoase si flori mici, mov. Iar cand le miscam, faceau sa fie un miros
aparte. Nu-mi prea placea cum miroseau, asa ca imi ridicam capul si imi atarnam
privirea de crengile de de-asupra la fel cum stateau de atarnate perele.
Erau dati cand ma lasam balanganata de hinta in timp ce aveam capul lasat pe spate
si mainile ridicate, sprijinite de bare. Acelea erau datile in care imi puneam dorinte,
iar dorintele mele aveau mereu forme diferite. Mereu le alegeam pe cele mai mari si
mai promitatoare.

Dupa ce ma uitam la ele o vreme, ma hotaram, si il chemam Pe Kurti sa mi se

implineasca.

Asa ca el se inarma cu o bucata de lemn cu gheare si sac sub ghearele de fier si o

indrepta cu atentie spre para la care visasem eu.

Cand ajungea la mine trebuia sa fie neteda. Fara urme de gheare. O luam in maini si,
incet, o duceam spre gura. Imi infigeam dintii patrati si indesati in coaja verde si …
incercam sa musc din pulpa tare.

Erau pere de iarna, si ele se faceau zemoase si galbene de abia iarna, in beci. Mie imi
placeau perele. Nu aveam cum sa le las pe toate, prea mult in pom, fara sa ma bucur
de ele. Si kurti stia asta. De-asta imi culegea fiecare para pe care o pofteam.

Asta se intampla ori de cate ori eram singura pe hinta. Pentru ca atjunci cand eram
cu buni ma punea sa cand, iar mie imi displacea. Preferam sa colorez. Preferam sa
ma joc cu culori decat cu vocea, mai ales ca albastrul, movul si galbenul imi faceau
ochii sa fie mai blanzi ori de cate ori pe priveam alaturate.

Odata, intr-o zi, a venit vremea sa primesc o carte de colorat. Era vremea cand parul
isi lasa frunzele pe pamant. Stateam in fata usii de lemn vopsita gri, cu fular
portocaliu la gat si caciula bine trasa pe urechi.

Kurti ma ia de mana.

-unde mergem?

- sa luam carte de colorat

- de unde

- de la libraria de langa autogara.

Stiu unde e autogara. E departe. E acolo unde se vinde suc verde si rosu si sunt
multe autobuze. Il tim mai strans de mana.
Kurti face minuni, Pentru ca nu stiu cum am ajuns la autogara, Doar m-am trezit in
fata unei mese lungi de sticla, in care sunt caiete si creioane. Ma uit in sus si vad o
tanti. Imi initinde un caiet mai mare decat o carte, cu foile mai galbene. O deschid. Pe
o pagina este desenata o vanata.

- Creioane colorate aveti?

Aveau, pentru ca minunile se fac intotdeauna pana la capat. Aveau si mov, pentru
vanata mea.

Am colorat mult legume.

Atat de mult pana s-a facut tot mai mult noapte afara, pana am mancat tot mai multe
alune de padure si si nuci. Pana cand s-a facut frig.

Destul de frig incat buni sa scoata pilotele de iarna. Le punea intotdeauan peste pat
si erau ca niste perne mari, Ajungea dintr-o parte a patului pana intr-alta, erau pline
cu pene si erau foarte pufoase. Si pentru ca era frig, buni incalzea pijamaua la soba,
asa ca erau mereu calde cand le luam pe mine. Simteam albul ala fin cum imi
incalzeste pielea, cum doua brate de Kurti ma ridica in aer, pana sus, si ma asaza
grijuliu pe pilota pufoasa.

De-asta imi place ora de somn. Ca Kurti stie cum sa ma puna in pat si asculta de
mine cand ii spun sa ma arunce de sus in pat, ca sa nu indes puful urcand singura in
pat. El stie ce vreau eu si ma intelege.

Face asta in fiecare noapte. Iar dimineata, dimineata stiu cand face cafea cu lapte si
cand face si seminte coapte. Le simt dupa miros, in timp ce ma proptesc cu picioarele
goale in tocul usii de la intrare in bucatarie. Mereu se trezeste inaintea mea si imi
face paine cu cojoc. Nu, nu i se spune paine cu ou, ci paine cu cojoc. Asa ii zice Kurti
si asa e corect!