Acasa la Stefan Iordache In brate cu Cascarache, motanul iubit "Iubesc acest pamant, mai presus de orice" - Text republicat

la cererea cititorilor ...Vorbele astea, "acasa la Stefan Iordache" - pot insemna o multime de lucruri: apartamentul cochet al actorului, aflat intr-un bloc cladit, probabil, in anii '30; Teatrul Nottara sau Teatrul Mic sau Teatrul National din Craiova sau studiourile de la Buftea sau un studio de imprimat "Teatru la microfon" sau... muzica usoara. "Acasa la el" mai poate insemna o scena pe care a jucat-o in mai toate orasele importante ale lumii, amplificand faima teatrului romanesc. "Acasa la Stefan Iordache" mai poate fi scris si cu majuscule si-atunc > i acest "acasa" se cheama Romania. Dupa cum acasa la el mai inseamna si casuta de la tara, via de la tara, gradina de la tara... ...Ne aflam, asadar, in gradina de la tara. Verdele peluzei odihneste ochii obositi de soare sau de stresul de la Bucuresti. In fata unei "berici", discutia porneste tihnit, potrivita cu linistea absoluta care ne inconjoara.

Scamatoriu si imparat peste Dunare - Iarba asta am tuns-o chiar ieri, zice Stefan. Iordache arata odihnit, e bronzat, imbracat in negru - cum stie el ca-i sta bine. Aerul de tara ii prieste. De parca s-ar afla intr-o perpetua vacanta, desi - dupa cum ii este felul - munceste si in concediu ca un rob... Iarba asta am tuns-o chiar ieri, mai zice o data Iordache, sorbind din tigara ca dintr-o bautura fina. Ce-i drept, m-a ajutat si nea Mitu si tot mi-a luat o zi intreaga, de pe la opt dimineata pan' spre seara... Dupa cum vezi, casa e mica, taraneasca. N-am modificat nimic la ea de cand am cumparat-o. Noua ni se pare mai frumoasa asa. Atat doar, ca am impartit o odaie mica in doua. Intr-una e bucataria, intr-alta e baia... Am tras si apa, ca sa avem tot ce ne trebuie... Prispa - adica veranda - e la fel... Doar gradina s-a tot schimbat. La inceput au fost pruni, am facut tuica... Da' i-am taiat, prunii astia, acum doua toamne. M-a durut sufletul dupa ei, da' se chircisera de tot. Si ei, si prunele. Au stat asa, taiati, culcati in sir ca niste morti, asteptand sa fie ingropati. I-a nins, apoi a dat gerul peste ei. In primavara, cand i-am vazut zacand asa, asteptand cuminti sa-i dau pe foc, mi-a venit sa plang. I-am dat pe foc, am curatat pamantul, am pus iarba... Si uite-asa, in fata noastra a aparut verdele asta careti fura ochii... - De unde va vine iubirea asta pentru pamant? Respectul pentru pamant? In spectacolul "Barrymore"

- De la bunici. Bunicii mei erau din Calafat. Calafatul, care-i in sudul Olteniei (aia-i Oltenia de baza - parerea mea!), zice Stefan Iordache tragand adanc din tigara cu filtru, dupa ce a sorbit usor din paharul cu vodca fara gheata inrosita cu un pic de bulion proaspat. Asadar, Calafatul era pe-atunci un fel de sat-oras... Bunicu' era o forta a naturii. Il chema Gheorghita Slavoiu. Bunic dupa mama. Da, era o forta a naturii. Cand se impotmolea carul plin de fan sau de porumb, el il salta cu umarul stang... Hat! in sus, o data si gata... Bondoc, cam scund, mirosea intotdeauna foarte placut a lapte. N-a fumat, n-a baut in viata lui. Manca numai carne. Daca ii puneai o rosie pe masa, o arunca cat colo. Muncea din zori si pana la ivirea stelelor. Cand venea la Bucuresti, bunicu' dadea buna ziua si-n tramvai. Se mira ca lumea nu-i raspunde. "Ce-or avea astia cu mine? De ce nu-mi raspund deloc?" Bunica-mea, Nastasia, era prima la camp. Mica, cracanata, nu stia o boaba de carte. Da' stia o groaza de povesti. Mai ales povesti cu sfinti. Seara, ne aduna pe toti la ogeac - asa se cheama la noi bucataria, ogeac - si ne dadea de mancare. Ea manca ce manca - facea mancare la test - o bunatate! - da' pe noi ne indopa! Mi-aduc aminte, pe vremea asta facea bulion. Mirosea pana la Dunare bulionul facut de ea. Dupa ce mancam - sau, uneori, chiar inainte de masa de seara - ne insira pe toti, pe mine, pe sor' mea, pe verii mei, Tantica si Cristi, si ne spala in copaie. Ne clabucea bine-bine, ne limpezea si pe urma ne aseza in paturi si se-apuca sa spuna povesti. Cu sfinti - cum ti-am mai spus. Lu' mam' mare ii placea ca eram tare nebunatic... Eram bogati pe-atunci, da' mie tot imi placea sa "fur" pepeni. Pepenii veneau de la malul Dunarii, se insirau in cate 10-15 carute. Ca s-o pun pe jar pe bunica Nastasia, faceam tot soiul de scamatorii. Pe la 7-8 ani, imi placea sa ma imbrac in femeie, cu rochii luate de pe la sor' mea, de pe la bunica-mea. Spre seara, ma imbracam in stafie, ma tupilam pe dupa un gard si, top!, saream in fata cuiva, asa infasurat in cearceaf alb, cu picioarele goale - ca asa umblam noi acolo mai toata vara: cu picioarele goale. Zbieram la om cum imi inchipuiam eu ca zbiara stafiile. Cate unu', mai slab de inger, cadea pe spate. Bunica-mea Nastasia zambea subtire si-mi soptea ca pe o taina: "Ma, Nica (stii, intr-o familie ca a noastra, baiatului cel mare ii zice Nica, Tica, Dada, la sora mai mare, Tata, la cumetre... in fine), Ma, Nica", zicea ea, "tu scamatoriu o sa te faci!". Si uite ca a avut un fel de dreptate. M-am facut scamatoriu, zambeste Iordache. Cu Maia Morgenstern in "Ecaterina cea Mare" Numai ca zambetul asta nu e al unui barbat matur, constient de forta lui, nu e nici al unui mare actor, pe care critica internationala il asaza printre primii mari actori ai Europei. Zambetul asta, licarind in coltul ochilor mijiti prin fumul de tigara, e al baiatului zburdalnic care umbla in picioarele goale prin campia Olteniei. "Sa stii ca cele mai frumoase amintiri ale mele", mai zice gazda, "nu tin de partea asta de cand sunt scamatoriu, ele tin de cand eram mic, de cand mi se parea ca imparatesc peste Dunare. La mal si in apa..." - Inseamna ca inotati foarte bine. - As, nu stiu sa inot. Ba chiar pot sa spun ca mi-e frica de apa... Stii ca la noi se inota cu troace... Troaca e o leguma - in alte locuri i se spune tigva - un fel de para uriasa, are un

cap cam cat un dovleac mare, galben... Capul asta al ei te tine sus, deasupra apei. Asa ca noi, copiii, ne balaceam in Dunare - ce-i drept, mai la mal - de dimineata pana la asfintit. Ne ajutam cu troacele astea, bine legate pe spinare. Numai ca odata eu nu m-am legat ca lumea, sfoara s-a desfacut si m-am trezit in mijlocul apei... Noroc ca Dunarea era linistita. M-am dus la fund. Am vazut stalpi de soare in apa. Am incercat sa ma ridic o data, de doua ori - stii ca inecatul se ridica de trei ori la suprafata apei si dupa aia... adio! Unchiul Mitita m-a scos... Eram aproape mort. De-atunci mi-e frica de apa, mai zice Stefan Iordache, strivind mucul de tigara in scrumiera din ceramica taraneasca. Cioban la oi ...Mihaela Tonitza, sotia lui Stefan Iordache, s-a retras doar la putine minute de la sosirea mea "in vizita de lucru". Nici n-am intrat bine in curte si m-a poftit sa trec pe langa casa, drept in gradina, si sa iau loc la masa taraneasca, ingusta, lunguiata, din lemn de brad, la care ne-am asezat - Stefan si cu mine - ca sa vorbim despre una, despre alta... - Dar tuica stiti sa faceti, maestre?, intreb. - Ohooo si inca cum! Prima data m-a dus la un cazan de tuica tata-mare. Aveam vreo 7 anisori... Ne-am dus in toiul noptii la unu' care avea curajul sa tina un cazan clandestin. Mi-a dat sa beau "frunte", adica prima tuica, aia care tocmai iese. Am adormit pe loc. "Fruntea" asta are vreo 90 de grade. Jumatate de pahar te doboara si daca esti om mare... Da, am fost si la cules de struguri de mic. N-a fost vacanta sa nu ma duc la Calafat. Mancam pepeni pana ne umflam, ne umpleam din cap pana in picioare cu zeama lor lipicioasa... Si iar ne inhata mam'mare Nastasia, ne baga la copaie de lemn - de lemn, noteaza, ca aia de fier frige! - si ne freca, ne sapunea, pana ne faceam rosii ca niste raci... Tare ne mai iubea! Nu ne dadea cine stie ce delicatese, da' gatea ca nimeni alta! Noua ne placea sa mancam si asa, pe apucate, branza cu paine, de exemplu. Bunicu' avea vreo 200 de oi. Facea o branza, o bunatate. Rosiile cresteau ca singure... Sa stii ca ma punea sa pazesc si oile... Nu-i treaba usoara, crede-ma. Tata-mare isi batea joc de mine, ma punea in fata oilor si-mi zicea de viezure; adica sa ma pazesc de viezure, ca viezurele - cand esti baiat - te ataca la fluturas. Tu mergi tantos, in capul turmei, si el - hat! - sare si-ti smulge fluturasul si te face de ras pe tot restul vietii. Adica - ce mai! - iti smulge putica! Iti dai seama ce puteam sa patesc?! (Gazda mea rade, hatru, de parca l-ar vedea undeva, departe, dincolo de timp, pe Stefan cel mic inaltat in functia de cioban...) Intram pana in toamna cu pazitul oilor, le duceam printre palcuri de padure unde se mai odihneau nitel... Stii ca daca o gonesti intruna, daca nu o lasi sa rumege in tihna, oaia nu-ti da lapte. Invatasem sa le si mulg... Uite, vezi, degetul asta mic ma durea uneori, seara mai ales, de la atata muls.