Capitolul 1

Dezvoltarea durabilă a sistemelor

de alimentare cu apă

1.1. Principii ale dezvoltării durabile în UE

Conceptul dezvoltării durabile poate fi definit ca o preocupare a

generaţiei actuale de a ajunge la un nivel de viaţa acceptabil şi de a lăsa
în urmă resurse suficiente şi un mediu sănătos generaţiilor viitoare.
Strategia europeană de dezvoltare durabilă îşi are fundamentarea
juridică în articolul 2 al Tratatului de la Maastricht din 1992 conform
căruia ţările membre îşi propun ca obiective comune „promovarea unei
dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în
ansamblul Comunităţii, o creştere durabilă şi non-inflaţionistă respectând
mediul, un grad ridicat de convergenţă a performanţelor economice, un
nivel ridicat de ocupare şi de protecţie socială, creşterea nivelului şi a
calităţii vieţii, coeziunea economico-sociala şi solidaritatea între statele
membre”.
Rădăcinile teoriei dezvoltării durabile se găsesc în economia
bunăstării şi în economia socială de piaţă. Societatea contemporană este
caracterizată de un model de producţie şi de consum non-durabil,
determinat pe principiul eficienţei şi având ca rezultate primare utilizarea
excesivă a resurselor naturale precum şi creşterea decalajului de
dezvoltare între naţiuni. Efectele externe negative produse de acte de
consum sau de producţie, cum ar fi poluarea,sărăcia,inechitatea,epuizarea
resurselor,decalajele de dezvoltare, au condus la mărirea costurilor
sociale pe plan intern şi internaţional, punând în pericol bunăstarea
socială a generaţiilor viitoare.

1
 Conştientizarea acestor riscuri a condus la o amplă mişcare de
cooperare la nivel european privind integrarea principiului durabilităţii
în politicile economice.
Corelarea mediului cu dinamica economică şi coeziunea socială
într-o viziune pe termen lung în politicile europene şi-a făcut loc treptat,
momentul principal fiind reprezentat de Tratatul de la Amsterdam.
Aplicarea principiului nu a fost însă consecventă până la adoptarea în
2001 de către Consiliul European de la Göteborg a Strategiei UE pentru
dezvoltare durabilă [75].
Această strategie pune accent pe necesitatea corelării între
obiectivele economice,sociale şi de mediu şi pe importanţa unor acţiuni
mai eficiente de integrare a mediului în politicile sectoriale.
In continuare cele mai importante momente ce au urmat în
direcţia aplicării obiectivelor de mediu au fost:
-introducerea unui sistem unificat pentru analiza de impact
[COM(2002)276 final];
-adoptarea la consiliul European de la Laeken (2002) a
principalilor indicatori de mediu [COM(2002)524];
- adoptarea la Consiliul European de la Barcelona (2002) a
planului de acţiune pentru promovarea tehnologiilor de mediu şi
adăugarea dimensiunii externe la strategia europeană de dezvoltare
durabilă [COM(2002)82/2002”vers un parteneriat mondial pour un
development durable”];
- intrarea în vigoare a celui de al şaselea program de acţiune
pentru mediu [decizia 1600/2002/Ce a Parlamentului european si a
consiliului privind stabilirea celui de al şaselea program de acţiune
comunitară pentru mediu, JO L 242/10.09.02];
- includerea, prin Consiliul european de la Bruxelles, de noi
sectoare complementare în strategia de integrare : sănătate,
educaţie,cercetare,politica privind protecţia consumatorilor, politica de
ocupare şi politica socială;
- adoptarea în 2003 a strategiei europene de mediu şi sănătate,care
stabileşte legătura între mediu si sănătate;
- elaborarea în 2003 a unor strategii de dezvoltare integrând
principiile dezvoltării durabile în unele ţări membre;
- adoptarea planului de Acţiune pentru Eco-Tehnologii în 2004
[COM(2004)38 final];
2
 -adoptarea în 2005 a unei declaraţii privind principiile dezvoltării
durabile [COM(2005)218 final];
-publicarea listei indicatorilor de evaluare a dezvoltării durabile în
2005; aceşti indicatori sunt grupaţi pe 3 niveluri, în funcţie de obiective,
şi structuraţi pe 10 teme prioritate,conform [76]:
- dezvoltare economică, sănătate publică, sărăcie şi excludere
socială, îmbătrânirea populaţiei, energie schimburi climatice,modele de
producţie şi de consum, gestiunea resurselor naturale, transport, bună
guvernare, parteneriat global.
Toate aceste documente pun accent pe necesitatea aplicării
principiului integrării în toate politicile şi la toate nivelurile, urmărindu-
se consecvent o corelare eficientă atât pe verticală ,între nivelurile de
decizie, cât şi pe orizontală, între politici.
Dezvoltarea durabilă în cadrul continentului european trebuie
integrată la nivel regional, naţional si internaţional. Pe termen lung se
impune realizarea unui echilibru între cele patru dimensiuni ale
dezvoltării durabile: economică,socială,culturală şi de mediu.
Astfel se vizează o participare activă a tuturor comunităţilor
locale şi regiunilor din Europa la procesul de integrare şi democratizare,
formând un cadru flexibil orientat către viitor în serviciul cooperării care
se adresează organelor politice si sociale.
Dezvoltarea durabilă a devenit în ultima perioadă un concept
prioritar în România, guvernul asumându-şi obligaţia de a armoniza
legislaţia românească cu legislaţia europeana în domeniul apei şi
protecţiei mediului.
Serviciile de alimentare cu apa sunt influenţate de calitatea
resurselor naturale de apă iar serviciile de canalizare au un impact
deosebit asupra resurselor.
Reducerea gradului de poluare se poate obţine prin colectarea şi
epurarea eficienta a apelor uzate. Dezvoltarea durabila a acestui sector
presupune:
- îmbunătăţirea stării tehnice a infrastructurii prin refacerea
sistemelor în corelaţie cu cea mai buna tehnologie existentă pe plan
mondial;
- dezvoltarea unor servicii publice de alimentare cu apă şi
canalizare eficiente, gestionate în spiritul unei culturi a calităţii si
performanţei;
3
 - utilizarea eficientă a fondurilor UE pentru cofinanţarea
programelor care cuprind măsuri de dezvoltare a infrastructurii serviciilor
de apă şi canalizare;
- dezvoltarea unor programe comune cu tarile din bazinul Dunării
în vederea protejării mediului din aceasta zona a Europei.
Conform Capitolului III din Acordul de Aderare, România trebuie
să-şi asume obligativitatea transpunerii în legislaţia româneasca a
legislaţiei Uniunii Europene în domeniul apei (17 directive plus Directiva
Cadru).
Directiva Cadru 2000/60/Ec stabileşte cadrul de acţiune în
domeniul politicii apei şi are ca scop general atingerea unei „stări bune” a
tuturor corpurilor de apă din Europa, ceea ce asigură condiţii de viaţă
similare din punct de vedere al apei pentru toţi cetăţenii Europei.
Directiva aduce o serie de elemente noi :
- definirea „stării bune” a apelor
- caracterizarea stării apelor în cinci categorii de calitate
- gospodărirea apelor la nivel de bazin hidrografic
- definirea stării de referinţă pentru apele de suprafaţă
- definirea categoriei de ape puternic modificat antropic, pentru
care obiectivul este obţinerea potenţialului ecologic bun
- clarificarea conceptului de reabilitare a râurilor
Sectorul serviciilor de alimentare cu apa şi canalizare trece printr-
o perioadă de schimbări majore în întreaga Europă, conştientizându-se tot
mai mult dimensiunea socială pe care îl au acestea şi impactul asupra
coeziunii sociale.

1.2 Starea actuală a sistemelor de alimentare cu apa

Alimentarea cu apă a localităţilor
Deoarece în cadrul activităţilor specifice de gospodărie comunală
şi locativă nu au fost asigurate întotdeauna fonduri de investiţii necesare
dezvoltării unor capacităţi corelate cu creşterea activităţilor,dezvoltarea
s-a făcut în mod eterogen.
De asemenea, repartizarea neuniformă a resurselor de apă pe
teritoriul ţării, poluarea semnificativă a unor râuri interioare face ca zone
importante sa nu dispună de suficiente surse de alimentare cu apă în
cursul anului.
4
 Din punct de vedere administrativ România are 42 de judeţe,268
municipii si oraşe,2686 comune (cca. 15700 localităţi rurale).[73]
In prezent dispun de sisteme centralizate de distribuţie a apei
potabile 2915 localităţi,din care:
- 100% municipii si oraşe;
- cca 17% localităţi rurale (sistem centralizat prin cişmele
publice);
Reţelele de distribuţie a apei potabile au o lungime totală de
40267km, asigurând o echipare in mediul urban de 71% din lungimea
totala a străzilor.
In cazul centrelor populate întâlnim o capacitate de 120 mc/s a
sistemelor de alimentare cu apa, din care:
-48 mc/s sunt furnizaţi de sursele subterane
-72 mc/s sunt furnizaţi de sursele de suprafaţă, inclusiv din
Dunăre;
In România există un număr de 1398 de staţii de tratare a apei,
din care 797 produc apă pentru comunităţi între 50 şi 5000 locuitori.
Sistemele de apă din zonele rurale din România sunt de două
tipuri [77]:
1. Sisteme „centralizate” care asigură alimentarea cu apă la
cişmele publice sau la robinete în interiorul casei sau curţii. Acestea
necesită fonduri mai ridicate, de obicei se percepe o taxă pentru utilizarea
apei, dar asigură o calitate mai ridicată a serviciilor;
2. Sisteme individuale care cuprind numai fântâni publice sau
private care nu intră sub incidenţa Legii 458/2002, utilizarea lor fiind
gratuită; acestea sunt supuse riscului de contaminare şi de pierdere a apei
în perioadele de secetă;
Conform Manualului Băncii Mondiale Nivelurile de servicii
prestate de diferite sisteme de alimentare cu apă sunt [77]:

Nivel de Servicii Sistemul de alimentare

Insuficient Surse de apă nesigure şi necorespunzătoare aflate la o distanţă
care necesită mai mult de 30 de minute pentru un drum dus-
intors de acasă la sursa de apă
Minim Puţuri,pompe manuale,puţuri acoperite, cişmele stadale,
izvoare captate sau alte surse de apă sugure şi suficiente,
aflate la o distanţă care necesită mai puţin de 30 de minute
pentru un drum dus – intors de acasă la sursa de apă
5
 Corespunzător Puţuri în curte (în gospodărie), de obicei cu apometre, care
asigură apă de calitate în cantităţi suficiente
Ridicat Posibilitatea de conectare în interiorul casei, de obicei cu
apometre, care asigură apă de calitate în mod continuu, la o
presiune corespunzătoare
Folosind criteriile Băncii Mondiale, nivelul de servicii atins în
domeniul alimentării cu apă în mediul rural din România poate fi
clasificat ca Insuficient/Minim.
In ultimii 25 de ani s-a realizat o creştere a numărului de
utilizatori racordaţi la reţele de apă curentă de la 29% la 68% din
populaţia ţarii,nivelul de echipare cu sisteme centralizate de alimentare
cu apă potabilă fiind net defavorabilă mediului rural.
Calitatea apei potabile
Calitatea apei distribuite prin sisteme publice este permanent
controlată prin prelevarea de probe.
Conform datelor din raportul Naţional privind monitorizarea
calităţii apei de băut in mediul urban, în anul 2000 au fost analizate un
număr de 103353 probe, recoltate din zone reprezentative ale reţelei de
distribuţie.
Din punct de vedere microbiologic apa distribuită populaţiei a
fost sigură. Din totalul de probe analizate:
- pentru indicatorul Coliformi Totali, 3% probe
necorespunzătoare ;
- pentru indicatorul Coliformi Fecali, 1% probe
necorespunzătoare;
Calitatea chimică a apei a putut fi caracterizată doar prin
indicatori generali de potabilitate. Au fost efectuate analize pentru:
- determinarea substanţelor toxice din apă (4% având valori
peste concentraţiile admise)
- a consumului chimic de oxigen (5% având valori peste
concentraţii admise)
- a amoniacului (5 % rezultate necorespunzătoare)
- a azotaţilor (3 % rezultate necorespunzătoare)
In mediul rural apa bruta pentru alimentarea cu apa provine în
principal din puţuri şi foraje de mică adâncime care sunt frecvent poluate.
Din sistemele care alimentează cu apă între 50 şi 5000 de
locuitori, 25% nu sunt conforme cu limitele Directivei CE pentru

6
parametri bacteriologici, turbiditate, amoniu, nitraţi şi fier. Pentru
sistemele care alimentează peste 5000 de locuitori,10% dintre acestea
depăşesc limitele pentru CBO, turbiditate, amoniu,nitraţi,fier,gust şi
miros. Calitatea apei potabile în localităţi rurale cu mai puţin de 5000 de
locuitori este monitorizată pentru parametrii chimici la numai 5% din
staţiile de tratare[77].
Trebuie specificat că se constată rămâneri în urmă la nivelul
activităţii laboratoarelor din staţiile de tratare a apei prin:
- dotările cu echipamente
- nivelul profesional
- managementul asigurării calităţii datelor de laborator
Exigenţele manifestate în prezent impun o serie de activităţi
necesare pentru îmbunătaţirea activităţii laboratoarelor:
- dotare corespunzătoare
- instruirea personalului în funcţie de competenţe
- certificarea si acreditarea
- introducerea sistemului de asigurare si control
- implementarea la nivel naţional a unui sistem de monitorizare si
intercalibrare a laboratoarelor de proces.
In 2004, în cadrul proiectului Phare „Intărirea capacităţii
instituţionale şi administrative a Ministerului Sănătăţii şi structurilor sale
din subordine în vederea implementării prevederilor Directivei” a început
înfiinţarea unui sistem de monitorizare, cu un laborator de referinţă şi
patru laboratoare regionale pentru analiza probelor de apa în conformitate
cu Directiva CE.

1.3 Implementarea directivelor europene in

domeniul apei
România, în plin proces de aderare la Uniunea europeana, are ca
ţintă armonizarea legislaţiei româneşti cu legislaţia europeană.
In acţiunea de reglementare coerentă a problemelor privind
serviciile publice de interes general se disting următoarele categorii si
grupe principale de acte normative:
Legislaţie cadru
- Legea nr.107/1996 a apelor
- Legea nr.137/1995 a protecţiei mediului

7
- Legea nr.326/2002 privind serviciile publice de gospodărire comunală
- Legea nr.215 privind administraţia publică locală

Legislaţie specifică
- Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile
- Regulamentul cadru si contractul cadru de delegare a gestiunii
serviciilor publice de alimentare cu apa se de canalizare
- Ordonanţa Guvernului nr.32/2002 privind organizarea si funcţionarea
serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare, aprobata prin
Legea nr.634/2002, modificata si completata prin O.G.nr.35/2003
- Ordinul nr.140/2003 al ministrului administraţiei publice pentru
aprobarea Regulamentului privind acordarea licenţelor si a autorizaţiilor
în sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală, condiţiile de
suspendare, de retragere sau modificare a acestora

Legislaţie europeana.
Politica europeana in domeniul apelor a parcurs trei etape
importante:
I –Perioada 1970 – 1980 – protecţia folosinţelor de apă;
II – Perioada 1981 – 2000 –reducerea poluării la sursă;
III – Perioada după anul 2000 – gospodărirea durabilă a apelor;

In tabelul următor se prezintă transpunerea în legislaţia

românească a directivelor europene în domeniul apelor:

Nr. Transpunere in
Denumire Directiva Legisl. romanească
Data limita a implementarii
1 Directiva 91 / 676 / EEC, privind protectia apelor HG 964 / 2000
impotriva poluarii cu nitrati proveniti din surse 1.01.2014
agricole Mof.nr.187/20.03.2002
2. Directive 80 / 923 / EEC, amendata de Directive Legea 458/2002
98 /83/EC, privind calitatea apei destinate 1.01.2022
consumului uman Mof.nr.552/29.07.2002
3. Directive 75 /440/EECprivind calitatea apelor de HG. 100 / 2002
suprafata destinate prelevarii de apa potabila,
Decizia 77 / 795 / EEC, privind procedura 1.01.2007
comuna pentru schimbul de informatii asupra Mof.nr.130/19.02.2002
calitatii apelor dulci suprafata (*)
8
4. Directiva 79/ 869/ EEC, privind metodele de HG. 100/2002
prelevare si analiza a apelor de suprafata
destinate producerii apei potabile 1.01.2007
Mof.nr.130/19.02.2002

5. Directiva 76 /464/EEC, privind descarcarea HG 118/2002

substantelor periculoase (**) si 7 directive fiice:
- D. 82/176 si D. 84/56 – mercur 1.01.2015
- D. 83/513 – cadmiu si Mof.nr.132/20.02.2002
D. 84/491 - HCH
- D. 86/280 – tetraclorura de carbon, DDT, PCP
- D. 88/347 – drinuri,HCB, HCBD, chloroform
- D. 90/415 – EDC, TRI, PER, TCB
6. Directiva 80 /68 /EEC, asupra protectiei apei HG 118/2002
subterane impotriva poluarii cauzate de anumite
substante periculoase (*) 1.01.2007
Mof.nr.132/20.02.2002
7. Directive 91 /271/EEC, privind epurarea apelor HG 188/2002
uzate urbane si decizia 93 /481 /EEC 1.01.2022
Mof.nr.187/20.03.2002
8. Directiva 79 /923 /EEC asupra calitatii apelor HG 201/2002
pentru moluste (*) 1.01.2007
Mof.nr.196/22.03.2002

9. Directiva 78 /659 /EEC asupra calitatii apelor HG 202/2002

dulci ce necesita protectie sau imbunatatire 1.01.2007
pentru a sustine viata pestilor (*) Mof.nr.196/22.03.2002
10. Directiva 76 /160/ EEC privind calitatea apei de HG 459/2002
imbaiere 1.01.2007
Mof.nr.350/27.05.2002
11. Directiva Cadru privind apa Armonizarea
2000 / 60 / EC Legii 107/1996
1.01.2015
MOf.nr.244/08.10.1996

* Prevederile acestor directive sunt incluse in Directiva Cadru

2000/60
** standardele de calitate a apei sunt incluse in Directiva Cadru
2000/ 60

9
 1.4 Principalele obiective si priorităţi
In cadrul dezvoltării durabile, procesul de reabilitare a sistemelor
de alimentare cu apă şi canalizare începe să se accelereze în următorii ani
ca urmare a sprijinului comunitar şi a eforturilor financiare făcute de
autorităţile publice locale.
Conform strategiei de dezvoltare durabile a serviciilor de
alimentare cu apa si canalizare [73 ] s-au stabilit:

I. Obiective specifice pe termen mediu (2004-2007)

1.Descentralizarea serviciilor publice de alimentare cu apa si
canalizare
In acest scop sunt necesare masuri de îmbunătăţire a
performantelor agenţilor prestatori în vederea creşterii siguranţei si
calităţii serviciilor oferite populaţiei prin;
- elaborarea unei legislaţii speciale de reglementare a consiliilor
de administraţie si a responsabilităţii acestora în cadrul societăţilor
comerciale care prestează servicii publice de alimentare cu apa si
canalizare
- simplificarea legislaţiei în vederea obţinerii aprobărilor şi
avizelor necesare operării
- stabilirea clară a atribuţiilor autorităţii de reglementare si a
autorităţilor locale
2. Extinderea sistemelor centralizate de alimentare cu apă si
canalizare
Acest aspect poate fi realizat prin:
- promovarea unor programe naţionale de investiţii cu finanţare
internaţională
- accelerarea implementării programelor de dezvoltare a
infrastructurii rurale
- promovarea unor proiecte de dezvoltare regionala
- promovarea unei legislaţii fiscale care să acorde înlesniri pentru
investitorii în infrastructura sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare
3. Promovarea principiilor de piaţă
Deoarece serviciile de alimentare cu apă şi canalizare au caracter
de monopol, se vor asigura măsuri de punere în competiţie a operatorilor
de servicii,a capitalurilor şi a managementului.
10
 4.Atragerea capitalului privat
Se vor promova măsuri de atragere a capitalului privat prin
realizarea de parteneriate de lunga durată,necesarul de investiţii pentru
modernizare, retehnologizare şi dezvoltarea infrastructurii sistemelor de
alimentare cu apă şi canalizare fiind estimate la cca 620 mil.E/an in
perioada 2004 – 2007.
5.Promovarea masurilor de dezvoltare durabilă si protecţia
mediului
Măsurile de dezvoltare durabila presupun:
- modernizarea,retehnologizarea şi dezvoltarea sistemelor de
alimentare cu apă şi canalizare
- utilizarea eficientă a fondurilor UE
- dezvoltarea unor programe comune cu ţarile din bazinul Dunării
în vederea protejării mediului în această zonă a Europei
- dezvoltarea gestionarii acestor servicii în spiritul calităţii si
performanţei
6. Promovarea parteneriatului social
Serviciile de alimentare cu apă şi canalizare au un rol esenţial in
creşterea calităţii vieţii, de aceea rolul profesioniştilor,ONG-urilor si
operatorilor este esenţial în asigurarea unei calităţi ridicate.
7.Pregatire profesionala continuă
Implementarea celor 11 directive europene vor determina, prin
exigenţa şi rigurozitatea aplicării, un necesar de acţiuni de pregătire
profesională pentru toate categoriile de personal.

II. Obiective strategice pe termen lung(2007-2025):

- satisfacerea deplina a cerinţelor de apă

- corelarea instituţională şi legislativă cu Uniunea Europeană,
facilitarea schimburilor de idei, soluţii,etc.
- dezvoltarea cercetării ştiinţifice în vederea unui management
integrat al sectorului, a introducerii programului tehnic şi asigurarea
protecţiei mediului
- asigurarea calităţii apei potabile şi încadrarea în cerinţele impuse
de Directiva Ce 98/83 Ec
- realizarea epurării apelor uzate urbane în concordanţă cu
prevederile directivei 91/271/EEc
11
 - accesul la informaţie, educarea şi sensibilizarea populaţiei
asupra necesităţii economisirii apei
- monitorizarea continuă a performanţelor în sistemele de
alimentare cu apă şi canalizare, asigurarea calităţii serviciilor prestate
- realizarea unor programe de formare si perfecţionare continuă
- consultarea publicului şi antrenarea lui la definirea politicilor şi
strategiilor în domeniul alimentării cu apă şi canalizării.
- cooperare regională în domeniul serviciilor de alimentare cu apă
şi canalizare; organizarea unui centru regional al Europei Centrale şi de
Est în România
- deschiderea controlată a pieţei serviciilor de alimentare cu apă şi
canalizare şi stimularea mediului concurenţial în acest domeniu
- protecţia mediului pentru o dezvoltare durabilă
In concluzie,strategia naţională în acest domeniu va fi elaborată şi
monitorizată la nivel central cu participarea tuturor factorilor interesaţi.
Activitatea de investiţii trebuie să ţină cont de dubla dimensiune
a apei :calitate si cantitate.
In lucrările de modernizare –retehnologizare-dezvoltare trebuie
promovate soluţii tehnice corelate cu cele mai noi evoluţii pe plan
mondial.
Societatea civilă reprezentată prin patronat si sindicate, asociaţii
profesionale sau ale consumatorilor trebuie să reprezinte o prezenţă
activă alături de autorităţile publice centrale şi locale în efortul de
implementare a strategiei de dezvoltare durabilă a acestui sector.

1.5 Fonduri structurale şi de coeziune ale UE

Incepând cu ianuarie 2007 România, ca membră a UE, devine
eligibilă pentru Instrumentele Structurale . La sumele alocate ca Fonduri
Structurale şi de Coeziune (FSC) se adaugă şi o cofinanţare naţională
(publică şi privată). In perioada 2007-2013 o treime din bugetul UE
(aproximativ 840 miliarde euro) va fi alocat politicii de coeziune care va
fi finanţată prin trei instrumente financiare:

1.Fondul European de dezvoltare Regională (FEDR) - destinat

reducerii dezechilibrelor între diferitele regiuni ale UE. Este cel mai
important fond structural în termeni de resurse, acordând ajutoare
12
financiare zonelor defavorizate, fiind astfel un important instrument de
corecţie a dezechilibrelor regionale. În acest sens, FEDR va susţine
priorităţile Comunităţii, în special întărirea competitivităţii si inovării,
crearea de locuri de muncă pe termen lung şi asigurarea dezvoltării
durabile.

Principalele domenii de finanţare ale FEDR:

Mediu, inclusiv investiţii legate de furnizarea de apă şi

managementul deşeurilor, tratamentul apelor reziduale,
calitatea aerului, prevenirea, controlul şi lupta împotriva
secetei, prevenţia şi controlul integrat al poluării.
Cercetare şi dezvoltare tehnologică, inovare, antreprenoriat,
inclusiv întărirea capacităţilor de cercetare şi dezvoltare
tehnologică şi integrarea acestora în Zona Europeană de cercetare.
Societatea informaţională inclusiv dezvoltarea infrastructurii de
comunicaţii electronice, îmbunătăţirea accesului şi dezvoltarea
serviciilor publice on-line.
Prevenirea riscurilor, inclusiv dezvoltarea şi implementarea
planurilor pentru prevenirea şi lupta cu riscurile naturale şi
tehnologice,
Activităţi turistice, inclusiv promovarea valorilor naturale ca
potenţial pentru dezvoltarea unui turism durabil.
Investiţii în cultură, inclusiv protecţia, promovarea şi prezervarea
moştenirii culturale.
Investiţii în transport.
Investiţii în energie.
Investiţii în educaţie inclusiv training vocaţional.
Investiţii în infrastructură de sănătate şi socială.

2. Fondul Social European (FSE) - principalul instrument al politicii

sociale a Uniunii Europene. Prin intermediul său se acordă susţinere
financiară acţiunilor de formare si reconversie profesională ca si celor
vizând crearea de noi locuri de muncă. Acesta va trebui să sprijine
politicile naţionale pentru obţinerea unei ocupări depline a forţei de
muncă, asigurarea calităţii si productivitatea muncii si promovarea
incluziunii sociale, prin asigurarea accesului la piaţa muncii a categoriilor
13
dezavantajate si reducerea disparităţilor regionale si naţionale.
Principalele domenii de finantare ale FSE :

Întărirea capacităţii instituţionale şi eficienţei administraţiilor

publice şi a serviciilor publice la nivel naţional, regional şi local şi
acolo unde este cazul, a partenerilor sociali şi a ONG-urilor pentru
promovarea bunei guvernări şi a unei mai bune reglementări.
Accesul la angajare şi incluziune sustenabilă pe piaţa muncii a
persoanelor inactive, prevenirea şomajului, în special a celui pe
termen lung şi în rândul tinerilor, încurajarea îmbătrânirii active şi
prelungirea duratei de activitate.
Incluziunea sociala a categoriilor dezavantajate în vederea integrării
durabile a acestora pe piaţa muncii şi combaterea tuturor formelor
de discriminare pe piaţa muncii.
Reforme ale sistemelor de educaţie şi training pentru dezvoltarea
angajării.
Crearea de reţele informative între instituţiile de învăţământ
superior, centre de cercetare-dezvoltare şi întreprinderi.
Efectuarea de reforme în domeniul angajării şi incluziunii, în
special prin promovarea start-up-urilor şi implementarea
parteneriatelor şi a iniţiativelor prin crearea de reţele între
principalii actori implicaţi cum sunt partenerii sociali, ONG-uri la
nivel naţional, regional şi transnaţional.

3.Fondul de Coeziune (FC) –care trebuie sa contribuie la întărirea

coeziunii economice si sociale a Comunităţii, în vederea dezvoltării
durabile.

Principalele domenii de finantare ale FC :

Proiecte de mediu conform priorităţilor identificate de

politica de protecţie a mediului comunitară şi în planul de
acţiune pentru mediu. FC poate fi de asemenea folosit în
domenii legate de dezvoltarea durabilă care prezintă în mod
evident beneficii pentru mediu, respectiv energie regenerabilă iar
în domeniul transporturilor sisteme de transport intermodale,
14
 management rutier şi al traficului aerian şi maritim, transport
public şi urban curat.
Reţele transeuropene de transport, în special proiecte prioritare de
interes european identificate în Decizia nr. 1692/96/EC,

1.6 Elaborarea documentaţiilor tehnico-economice

Procesul de proiectare în ţara noastră include un Studiu de

Fezabilitate, Proiectul tehnic şi elaborarea Specificaţiilor Tehnice şi a
Contractelor pentru licitaţiile de lucrări şi supervizare.
Un studiu de Fezabilitate include în principal aspecte tehnice
conform OG 1013/2001.
In vederea accesării Fondurilor Structurale şi fondurilor de
Coeziune, MTCT a emis un nou Ordin nr.913/2005 care conţine noi
cerinţe pentru Studiile de Fezabilitate, inclusiv analize financiare şi
economice precum şi strategia de achiziţie.
Un studiu de fezabilitate are nevoie de aprobarea autorităţii locale
(consiliul Comunal sau Local – cu sprijinul Consiliului judeţean sau al
unei companii de apă).
Dacă schema de finanţare este de mici dimensiuni, fiind finanţată de
la bugetul local, supervizorul este un expert local (pentru valori mai mici
de 2000Euro se poate face angajare directă).
Dacă schema de finanţare este de dimensiuni mari, Autoritatea de
gestiune poate numi un supervizor pentru mai multe scheme,aplicând
regulile de achiziţii publice ale agenţiei finanţatoare.
In toate cazurile competenţa supervizorului trebuie să fie certificată
de către MTCT.
Conţinutul cadru al Studiului de Fezabilitate conform
ORD.913/2005:
A. Părţi scrise

1. Date generale :
• Denumirea obiectului de investiţii
•Elaborator
15
 •Ordonatorul principal de credite
•Autoritatea contractantă
•Amplasamentul (ţara,regiunea,judeţul,localitatea)
•Tema cu fundamentarea necesităţii şi oportunităţii avute în
vedere la aprobarea studiului de prefezabilitate (dacă este cazul)
•Descrierea investiţiei (descriere generală,stare actuală,
preconizări)

2. Date tehnice ale investiţiei:

•Date generale ( zona şi amplasamentul,situaţia juridică şi

suprafaţa terenului care urmează să fie ocupat, caracteristicile geofizice
ale terenului, studiu geotehnic,studiu topografic, date climatice);
•Situaţia existentă a utilităţilor si analiza acesteia;
• Obiectivele studiului de fezabilitate, priorităţi;
• Analiza şi selecţia alternativelor optime;
•Ipoteze de lucru şi evaluarea alternativelor optime selectate pe
baza analizei multicriteriale (aspecte relevante privind parametri tehnici,
economici, de mediu,legalitate, riscuri);

3.Durata de realizare şi etape principale

4.Costul estimativ al investiţiei

• Componente majore ale proiectului
•Asistenţa tehnică şi supervizarea
•Publicitate

5. Analiza economico-financiară
•Investiţia de capital
•Strategia de contractare
• Ipoteze în evaluarea alternativelor
•Evoluţia prezumată a tarifelor (dacă este cazul)
•Evoluţia prezumată a costurilor de operare (servicii existente,
personal,energie,operarea noilor investiţii,întreţinerea de rutină şi
reparaţii)
•Evoluţia prezumată a veniturilor (dacă e cazul)
•Analiza cost beneficiu
16
 • Riscuri asumate (tehnice, financiare, instituţionale,legale)
•Analiza de sensitivitate
• Indicatori calitativi
• Indicatori cantitativi

6.Finanţarea investiţiei
Din valoarea totală a investiţiei:
•sume nerambursabile provenite de la Comisia Europeană
•împrumuturi
• buget de stat
•buget local

7. Estimări privind forţa de muncă ocupată prin realizarea

investiţiilor
•Nr. de locuri de muncă create în faza de execuţie
•Nr. de locuri de muncă create în faza de operare

8. Avize şi acorduri
• Avizul ordonatorului principal de credite privind necesitatea şi
oportunitatea realizării investiţiei
•Certificatul de urbanism, cu încadrarea amplasamentului în
planul urbanistic, avizat şi aprobat potrivit legii
• Avizele privind asigurarea utilităţilor (energia
termică,electrică,gaz metan, apă, canal,telecomunicaţii,etc.)
• avize pentru consumul de combustibil
• acordurile şi avizele pentru protecţia mediului şi a apelor
•alte avize de specialitate stabilite potrivit legii

B. Părţi desenate
Plan de amplasament în zonă (Sc.1:25000 – 1:5000)
Plan general (1:5000 – 1:500)

Proiectul tehnic şi caietele de sarcini

Aceste documentaţii fac parte din documentele de licitaţie, pe
baza cărora se întocmeşte oferta.
Proiectul tehnic se elaborează pe baza studiului de fezabilitate
aprobat, etapă în care s-a stabilit soluţia şi elementele principale ale
17
lucrării şi au fost obţinute toate avizele. Acest proiect este verificat de
specialişti atestaţi şi se avizează şi se aprobă de beneficiar conform
legislaţiei în vigoare.
Proiectul tehnic trebuie să conţină:

Părţile scrise
Descrierea generală a lucrării:
- memorii tehnice pe specialităţi
Breviare de calcul pentru dimensionarea elementelor
componente ale investiţiei
Caiete de sarcini pe specialităţi : tehnologii de execuţie, condiţii
de recepţie , standarde, normative şi prescripţii tehnice necesare,
etc.
Liste cu cantităţile de lucrări şi utilajele necesare
Graficul de realizare al investiţiei

Părţi desenate
Planuri de situaţie, Sc1:500 – 1:1000
Profile longitudinale şi transversale pentru reţele
Planuri pentru obiecte de construcţii
Scheme principale şi de montare pentru instalaţii
secţiuni, vederi şi detalii principale

Detalii tehnice de execuţie

Detaliile de execuţie se elaborează cu respectarea strictă a
prevederilor proiectului tehnic, fără a depăşi costul stabilit în faza de
ofertă.

18