CURS 1

Generalităţi
Problema asigurării bazei de materii prime pentru industriile metalurgică, chimică, ceramică,
materialelor de construcţii, etc. are în afara aspectului cantitativ şi un aspect calitativ, impus de
specificul proceselor industriale şi de consideraţiile tehnico-economice.
Rezervele minerale au un caracter dinamic, atât ca rezultat al unor noi descoperiri de resurse,
cât şi ca urmare a perfecţionării procedeelor tehnologice care pot determina valorificarea
rentabilă a unor zăcăminte sărace sau având condiţii grele de exploatare. Descoperirea unui
nou zăcământ de substanţe utile este doar punctul de început a unor importante demersuri
pentru stabilirea oportunităţii valorificării acestuia. Aceste demersuri au drept obiect stabilirea
parametrilor cantitativo-calitativi ai zăcământului şi analiza acestora în comparaţie cu valorile
limită ale parametrilor respectivi care asigură rentabilitatea şi eficienţa economică a
valorificării.
Condiţiile de exploatabilitate a unui zăcământ înglobează condiţiile impuse pentru ca
rezervele unui zăcământ să poată fi exploatate şi valorificate în condiţiile tehnicii
contemporane.
Condiţiile de exploatabilitate a unui zăcământ cuprind în principal trei aspecte:
a) aprecierea cantitativă;
b) calitatea zăcământului;
c) condiţiile naturale de existenţă zăcământului.
Aprecierea cantitativă a rezervei de substanţe utile trebuie făcută pentru a decide
oportunitatea exploatării, luând în considerare şi condiţiile concrete ale situaţiei existente şi
valoarea economică a substanţei minerale conţinute. Dacă din punct de vedere cantitativ
zăcământul este minor dar conţine o substanţă utilă de mare valoare, atunci el poate fi luat în
considerare.
Exprimarea factorului cantitativ al zăcământului este dată de valoarea rezervei de
substanţe utile care se ia în calcul în stabilirea duratei de funcţionare a instalaţiei de exploatare
şi preparare.
Calitatea zăcământului - se exprimă prin conţinutul mediu de substanţă utilă al
acestuia, luând în considerare faptul că repartiţia substanţei minerale utile în zăcământ poate fi
şi este de cele mai multe ori neuniformă, existând zăcăminte cu conţinuturi mai scăzute şi altele
cu conţinuturi mai bogate. Toate acestea vor determina o fluctuaţie a calităţii minereului
exploatabil în timp, dar aprecierea oportunităţii valorificării acestuia se stabileşte pe baza
analizelor, a valorii medii a conţinutului de substanţă utilă într-un perimetru dat.
Conţinutul mediu al zăcământului se compară cu valoarea conţinutului minim de
substanţă utilă care asigură o valorificare rentabilă.
Valoarea acestuia depinde de felul substanţei utile şi se modifică în timp în funcţie de
nivelul ofertei şi al cererii pentru elementul respectiv la momentul dat.
Pentru calculul conţinutului mediu minim, în zăcământ, se poate utiliza relaţia:

P 1
cmed min im   (%);
p   M k  m
unde:
- P - costul exploatării şi preparării minereului, lei/t minereu;
- p - preţul de vânzare al metalului lingou, lei/t;
-  - randamentul extracţiei metalurgice;
- M - totalitatea cheltuielilor prelucrării metalurgice pe tona de metal, lei/t;
- k - raportul dintre conţinutul mediu de metal al minereului ce alimentează
instalaţia şi conţinutul mediu de metal din zăcământ. În faza iniţială când se apreciază
oportunitatea exploatării se consideră k = 1 ;
- m - extracţia de metal realizată în concentrat, (%).

1
 Conţinutul mediu minim stabilit la un moment dat, ia în considerare toate elementele
care compun valorificarea substanţei minerale utile respective. Pentru a avea posibilitatea
integrării în circuitul economic şi a zăcămintelor sărace este important ca valoarea acestui
conţinut mediu minim să fie cât mai scăzut astfel: valoarea conţinutului mediu minim este mică
atunci când cheltuielile de preparare şi exploatare sunt cât mai reduse şi acest lucru este posibil
atunci când se dispune de metode de exploatare de mare productivitate, de procedee de
preparare care să se realizeze cu costuri minime de energie, de materiale, de investiţii.
Pe de altă parte, valoarea conţinutului mediu minim poate fi scăzută atunci când
cheltuielile oportunităţilor metalurgice exprimate prin valoarea M sunt mai scăzute. De
asemenea se poate lucra la conţinuturi cu atât mai scăzute cu cât valoarea metalului este mai
mare, element conţinut în mărimea p, care înregistrează fluctuaţii în timp funcţie de cerere şi
ofertă.
Conţinutul mediu minim este influenţat şi de creşterea extracţiei de metal realizată în
faza de preparare.
Din punct de vedere al activităţii de preparare, extracţia de metal maxim realizabilă
poate fi realizată fie prin creşterea conţinutului de metal din concentratul final fie prin creşterea
cantităţii de concentrat obţinut.
Valoarea conţinutului mediu minim al minereului exploatabil la limita economicităţii
calculat în zăcământ poate fi variabil faţă de conţinutul mediu real - c - al zăcământului.
Astfel:
- cmed limită < c - relaţia ne indică faptul că zăcământul este exploatabil în întregime,
obţinând şi beneficii;
- cmed limită = c - indică faptul că zăcământul este exploatabil la limită în întregime sau
numai zonele mai bogate, cu beneficii;
- cmed limită > c - în acest caz zăcământul este neexploatabil în întregime.
Conţinutul mediu minim pentru un component accesoriu, ce se ia în considerare în
stabilirea conţinutului mediu minim echivalent trebuie să justifice extragerea lui prin acoperirea
cheltuielilor directe de preparare prin plusul de valoare adus.

Metalurgia impune pentru fiecare substanţă minerală utilă din concentratele obţinute în
uzinele de preparare un anumit conţinut al acestora, sub a cărei valoare nu se primesc aceste
concentrate .
În cazul tehnologiilor de preparare există două posibilităţi şi anume:
- realizarea unor concentrate cu valoare egală cu conţinutul limită admis, dar extracţii în
greutate mari:
- realizarea unor concentrate cu conţinut mai mare decât conţinutul limită
dar la extracţii în greutate mai mici:
Dependenţa optimă între conţinutul de metal realizat în concentrat şi
extracţia în greutate, corespunde acelor valori care determină randament maxim al oportunităţii
de preparare.

Determinarea calităţii concentratelor de preparare trebuie însă făcută coroborat cu

valoarea tuturor parametrilor care determină obţinerea unei eficienţe maxime în faza de
elaborare metalurgică. Este bine stabilit că randamentul metalurgic este cu atât mai mare cu cât
conţinutul de metal în concentrat este mai mare. Întrucât cheltuielile metalurgice sunt mai mari
decât cele de preparare este mult mai rentabil ca produsul finit al fazei de preparare să conţină
cât mai mult metal.
Prin corelarea corespunzătoare a parametrilor care compun conţinutul mediu minim se
obţine un preţ al tonei de metal care trebuie să fie mai mic decât preţul de vânzare al acestuia.
Raportul dintre aceste preţuri este şi el fluctuant, dar trebuie să fie inscriptibil într-un interval de
variaţie în care se modifică în mod firesc şi preţul metalului respectiv pe piaţa mondială în
funcţie de cerere şi ofertă.

2
 Tendinţa în cadrul sectorului minier este de a reduce cheltuielile de exploatare şi
preparare astfel încât costul pe tona de concentrat produs să fie cel mult egal cu preţul de
vânzare determinat de calitatea ( valoarea metalurgică) a concentratului.

Pe  Pp
PC =  100  Pv
v
unde:
- Pe - preţul exploatării, (lei/t);
- Pp - preţul preparării, (lei/t);
- v - extracţia în greutate de concentrat realizată prin preparare, (%);
- Pv - preţul de vânzare după catalog, stabilit în funcţie de valoarea metalurgică.
PV = f (vm);

Pentru determinarea condiţiilor de valorificare economică a unui zăcământ de minereuri este

necesar ca în primul rând să se stabilească metodele posibile de exploatare şi de preparare ,
urmând ca în final să se treacă , în mod obligatoriu, la o analiză detaliată a variaţiei costului pe
tona de metal brut obţinut din concentratul respectiv în funcţie de calitatea lui.
Pe ansamblul ramurilor minieră şi metalurgică, preţul de vânzare al concentratului are
C
următoarea expresie: Pv = k   p ( c  d )  PM ; (lei/t)
100
unde: - p - preţul de vânzare al metalului, (lei/t);
- c - conţinutul de element util din concentrat, (%);
- d - conţinutul procentual de element util ce reprezintă pierderi la topire, (%);
- k - 0,9 -1 coeficient ce se aplică asupra preţului ;
- PM - costul tratamentului metalurgic ,(lei/t);
-C- cantitatea de concentrat, (t).
Acest preţ de vânzare trebuie comparat cu preţul de vânzare pe piaţa mondială , există
însă preferinţa ţărilor de a-şi rezolva necesarul de metal din producţia proprie.
Este necesar ca valorificarea rezervelor să reconsidere elemente vizând eficienţa
economică condiţionată şi de factorul ecologic ce impune:
 Eliminarea tehnologiilor poluante
 Valorificarea complexă sau integrală a mineralizaţiei în scopul eliminării, depozitelor de
rezidii,
 Eliminarea depozitelor reziduale existente.
Se observă că, preţul de vânzare al concentratului se stabileşte în dependenţă directă cu ceea ce
se poate realiza cu acest concentrat în procesul de extracţie metalurgică.
.Calitatea produselor rezultate în urma proceselor tehnologice de preparare şi
livrate metalurgiei extractive trebuie să corespundă în ceea ce priveşte:
- conţinutul de substanţă utilă – creşterea determina reducerea costurilor metalurgice
- compoziţia chimico- mineralogică – elemente care cresc valoarea şi elemente
indezirabile
- granulometria concentratelor – în general redusă până la o limită
- umiditatea minereurilor sau concentratelor. Cât mai redusă
Progresul tehnic în fiecare ramură industrială şi cea energetică este condiţionată de
creşterea continuă şi însemnată a producţie de metale şi nemetale, precum şi a producţiei de
cărbune cocsificabil şi energetic.
În mod obişnuit , substanţele minerale utile - aşa cum sunt extrase din zăcământ- nu
corespund calităţii diverselor utilizări sau prelucrări tehnologice. Pentru a le aduce în starea
cerută de consumatori şi pentru a le valorifica în modul cel mai economic, ele sunt supuse unor
operaţii de prelucrare cu caracter fizic şi fizico-chimic denumite operaţii de procesare.
Procesele simple de prelucrare au fost înlocuite treptat cu altele mai complexe, care
necesită fluxuri tehnologice combinate , în care participă mai multe metode de prelucrare. În

3
unele cazuri în acelaşi flux tehnologic se întâlnesc procese de procesare mecanică, fizico-
chimice şi speciale .
Prin procesare (preparare) se înţelege complexul de operaţii mecanice
( clasare, mărunţire, concentrare, desecare, etc.) la care este supusă producţia brută minieră în
vederea îmbunătăţirii calităţii sale şi pentru adaptarea ei la cerinţele proceselor unde urmează să
fie utilizată sau valorificată. În urma procesării în majoritatea cazurilor nu se schimbă
compoziţia chimică şi structura substanţei minerale utile.
Conţinutul de substanţă utilă în concentrate este o condiţie de calitate esenţială,
deoarece acesta influenţează extracţia metalurgică, consumurile specifice de cocs şi fondanţi,
productivitatea instalaţiilor şi în final costul metalelor.
Deosebit de important pentru activitatea de preparare este elementul legat de calitatea
concentratului din punct de vedere al conţinutului acestuia nu numai în metalul de bază dar şi în
alte substanţe care pot să aibă un efect pozitiv sau negativ în procesul metalurgic.
De exemplu: în metalurgia zincului - limitele maxim admisibile de elemente nocive
sunt: 1-2% Pb, 1-2%Cu, 5-6% Fe;
- în metalurgia cuprului - limitele maxim admisibile ale elementelor dăunătoare sunt:
0,05-0,1% Bi, 2-3% Sb, 1-2% Pb;
- pentru minereuri de fier, prezenţa unor elemente ca: Mn ( min. 1,2-1,5%), V
(min.0,2%), Ni (min.0.3%), măreşte valoarea minereului iar prezenţa Cu ( peste 0,1-0,2%), S
(peste 0,5-1%), As (peste 0,01-0,02%), P (peste 0,5-1%) este dăunătoare, scăzând unele
caracteristici mecanice ale fontei.
Pentru metalurgia extractivă este deci necesară livrarea unor minereuri sau concentrate
cât mai bogate în metal util şi fără impurităţi.
Compoziţia chimico-mineralogică influenţează în special desfăşurarea proceselor
metalurgice.
Un minereu cu acelaşi metal prezent în mai multe specii mineralogice este mai dificil de
prelucrat.
Compoziţia chimico-mineralogică a sterilului, exprimată prin indicele de bazicitate:
CaO  MgO
ib =
SiO2  Al2 O3
este deosebit de importanţă în procesele hidrometalurgice - (în alegerea solvenţilor ) şi în
procesele pirometalurgice, în care compoziţia zgurei este determinantă . Ameliorarea
compoziţiei chimico-mineralogice se realizează prin concentrare sau prin procedee speciale.
Granulometria concentratelor este specifică fiecărui proces metalurgic sau diferitelor
întrebuinţări ale produselor preparării.
Reacţiile chimice şi transferul caloric sunt mai intense cu scăderea dimensiunii
granulelor minerale.
Din acest motiv, pentru minereurile de fier, se limitează dimensiunea maximă funcţie de
reductibilitate şi rezistenţă la 50-70 mm pentru magnetită, 100-150 mm pentru hematită, etc. În
procesele hidrometalurgice precum şi în unele procese pirometalurgice, dimensiunea maximă a
minereurilor şi concentratelor este sub 0,5-1 mm, rar 3-5 mm.
Utilizarea granulaţiilor foarte fine este limitată în procesele pirometalurgice datorită
antrenării particulelor foarte fine cu gazele de ardere şi datorită scăderii permeabilităţii
încărcăturii, iar în procesele hidrometalurgice fracţiunile 10-20  sunt evitate datorită
dificultăţilor de decantare şi filtrare.
Realizarea granulometriei corespunzătoare a minereurilor şi concentratelor se face prin
operaţii de clasare, mărunţire, brichetare, peletizare sau aglomerare.
Umiditatea concentratelor sau minereurilor influenţează în sens negativ desfăşurarea
proceselor metalurgice prin surplusul de căldură necesară evaporării apei. De aceea în fluxurile
tehnologice de preparare, produsele obţinute se supun operaţiunilor de desecare prin ciuruire,
centrifugare sau filtrare, numai în cazuri speciale se aplică uscarea. Umiditatea minereurilor sau
concentratelor trebuie să fie de maxim 4-5% pentru granule cu dimensiuni mari şi de 10-15%

4
pentru produsele cu granulaţie mică. Toate aceste condiţii de calitate impuse minereurilor şi
concentratelor sunt reglementate prin diferite acte normative numite standarde ( STAS-uri) de
produse.

Scopul procesării substanţelor minerale

Scopul procesării substanţelor minerale vizează unul din următoarele aspecte:
 Realizarea de concentrate - în conformitate cu cerinţele de calitate necesare
consumatorilor. În urma concentrării se obţin unul sau mai multe produse bogate în substanţă
utilă, denumite concentrate şi un produs nevalorificabil , denumit steril .
Concentrarea se realizează prin :
- separarea substanţei utile de substanţa sterilă;
- separarea substanţelor utile între ele.
 Obţinerea unor produse care să corespundă cerinţelor granulometrice - impuse de
consumatori sau de utilizarea lor ulterioară.
Aceste produse se obţin în urma operaţiilor de : mărunţire, clasare, aglomerare sau
brichetare.
În cazul concentratelor care vor fi prelucrate în continuare în metalurgie, granulaţia
impusă este în funcţie de procedeul ce urmează a fi aplicat în continuare: pirometalurgic sau
hidrometalurgic.
 Asigurarea unei anumite umidităţi a produselor procesării impuse de beneficiarii
acestora.
Procesele de concentrare au loc , cel mai adesea , în prezenţa apei şi astfel şi produsele
procesării sunt însoţite de cantităţi apreciabile de apă. Acestea trebuie separate, operaţiune ce se
realizează cu uşurinţă până la o anumită umiditate, dar mult mai dificil atunci când condiţiile
impuse necesită reducerea la valori scăzute.
În consecinţă, în funcţie de destinaţia produsului procesării, în cadrul uzinei se
realizează şi reducerea conţinutului de apă prin diferite metode de desecare şi - uneori- chiar
prin uscare.

IMPORTANTA PROCESĂRII
Importanţa procesării rezidă din :
1) Asigurarea consumatorilor cu concentrate şi produse de calitate corespunzătoare în
vederea utilizării şi prelucrării economice pentru:
- realizarea calităţii corespunzătoare produselor metalurgice prin îndepărtarea din
concentrate a elementelor nocive;
- reducerea consumului de combustibil necesar topirii la extragerea metalelor prin
procedee pirometalurgice;
- reducerea consumului de agenţi de leşiere necesar extragerii metalelor prin procedee
hidrometalurgice;
- reducerea pierderilor de căldură la arderea cărbunilor, etc.
2) Asigurarea posibilităţilor de valorificare în condiţii economice , de către
consumatori, a substanţelor minerale utile cu conţinuturi reduse de substanţe utile
3) Reducerea cheltuielilor de transport a substanţelor minerale utile de la furnizor ( mină
, carieră), la consumator ( metalurgie, centrale termice, etc.), prin depozitarea sterilului în
vecinătatea locului de exploatare.

OPERAŢII ŞI PROCEDEE DE PROCESARE

Procesarea mecanică are drept principal scop separarea componenţilor minerali dintr-un
minereu sau a cărbunelui din sterilul care îl însoţeşte, condiţia obligatorie este individualizarea
granulelor din diferitele specii minerale ce trebuie separate. În acest sens, se efectuează operaţii
de pregătire a materialului - de mărunţire şi clasare şi operaţii de departajare a mineralelor - de
concentrare propriu-zisă realizate prin diferite procedee.

5
 Deoarece, majoritatea metodelor de concentrare se realizează cu ajutorul apei, este
necesară eliminarea acesteia din produsele concentrării.
Se poate considera astfel că, în general, procesarea se realizează prin următoarele
tehnici:
I. Clasarea - realizează împărţirea unui material polidispers în clase granulometrice cu
dimensiuni cuprinse între anumite limite. Procedeele de clasare sunt:
- volumetrică (ciuruirea), executată în funcţie de mărimea granulelor;
- simptotică - are la bază viteza limită de cădere a granulelor într-un fluid:apă
sau aer).
II. Mărunţirea - realizează desfacerea granulelor de substanţe minerale utile
polidisperse în granule de dimensiuni mai mici , prin procedeele de :
- sfărâmare (mărunţire grobă), până la dimensiunea de 1(3) mm;
- măcinare (mărunţire fină).
III. Concentrarea - realizează separarea componentului util (sau a mai multor
componenţi utili) de masa sterilă. Ea poate fi realizată printr-unul din următoarele procedee:
- prin metode gravitaţionale - pe baza diferenţei dintre densităţile
componenţilor minerali, a dimensiunilor şi uneori a formei lor. Ca metode de concentrare
gravitaţională se menţionează: concentrarea în medii dense, concentrarea prin zeţaj,
concentrarea pe mese, concentrarea în jgheaburi;
- prin separare în câmp magnetic - pe baza diferenţei dintre susceptibilităţile
magnetice ale componenţilor minerali;
. - prin separare în câmp electric - pe baza diferenţei dintre capacităţile de
electrizare a componenţilor minerali.
- prin flotaţie - pe baza diferenţei dintre proprietăţile superficiale ale
componenţilor minerali, proprietăţi amplificate sau diminuate cu ajutorul unor reactivi chimici;
- prin amalgamare - pe baza capacităţii mercurului de a forma cu aurul şi argintul
un amalgam ce se separă de steril.
- prin cianurare - pe baza posibilităţii de dizolvare selectivă a aurului şi argintului
cu cianură.
- prin procedee speciale:
 alegerea manuală - pe baza diferenţei de culoare, formă, şi luciu între util şi steril;
 metode radiometrice - pe baza capacităţii diferite a substanţelor minerale utile de a emite sau
absorbi radiaţii;
 concentrarea prin frecare - pe baza diferenţei între coeficienţii de frecare a mineralelor utile
şi sterilului;
 concentrarea prin decrepitare .
 leşiere
IV. Desecarea - realizează îndepărtarea apei prin diferite procedee:
- prin egutare - sau scurgerea liberă a apei din material;
- prin desecare - separarea apei gravitaţional (pe ciururi), prin centrifugare sau
prin filtrare.
V. Uscarea - realizează îndepărtarea apei pe cale termică sau chimică.
VI. Aglomerarea şi brichetarea -reprezintă operaţii care asigură reunirea în bucăţi
mari a prafului şi a granulelor mărunte de substanţă utilă cu ajutorul căldurii sau presării.
VII. Operaţii auxiliare - reprezintă operaţiile necesare realizării procesului tehnologic
fără întreruperi, ca: transportul, depozitarea, dozarea , cântărirea, colectarea probelor,
îndepărtarea şi depozitarea sterilului, îndepărtarea prafului, etc.
Prin tehnologii de procesare se înţelege îmbinarea tuturor tehnicilor de procesare în
scopul obţinerii unui produs sau a mai multor produse utile economic. .Aceste tehnici pot fi
utilizate în acelaşi timp pentru ecologizarea unor zone sau a unor procese industriale
Operaţiile de preparare la care sunt supuse substanţele minerale utile sunt dependente, funcţie
de scopurile urmărite, de proprietăţile lor fizice, chimice şi de caracteristicile morfologice.

6
 1. Compoziţia chimico- mineralogică

a) Compoziţia chimică. Proprietăţile chimice ale substanţelor minerale utile cu rol

determinant în procesele chimico- metalurgice şi în unele procese de preparare termică, au rol
subordonat în operaţiile de preparare mecanică, cu excepţia flotaţiei, unde intervin în
desfăşurarea procesului şi acţiunea reactivilor de flotaţie.
Compoziţia chimică a substanţelor minerale utile dă indicaţii asupra valorii lor
industriale şi a posibilităţilor de valorificare.
Analizele chimice preced studiul preparabilităţii şi urmăresc:
- stabilirea conţinutului în element util, (%), (g/t);
- stabilirea conţinutului în elemente nocive şi sterile,(%);
- stabilirea niveluluide alterare a rocilor.

b) Compoziţia mineralogică. Pentru stabilirea procedeelor de preparare la care urmează

să fie supuse substanţele minerale utile pentru obţinerea unor concentrate utilizabile industrial,
este necesară completarea analizelor chimice cu analize şi studii mineralogice care să
evidenţieze speciile mineralogice componente şi modul lor de prezentare şi asociere.
Minereurile se clasifică astfel:
 În funcţie de complexitatea lor:
- minereuri simple (monometalifere) - sunt minereuri care se valorifică pentru
recuperarea unui singur mineral, întrucât doar acesta îndeplineşte condiţia privind conţinutul
mediu al metalului pe care-l conţine;
- minereuri complexe (polimetalifere) - se valorifică pentru recuperarea mai multor
minerale utile.
 Din punct de vedere al compoziţiei chimice:
- minereuri oxidice - ponderea cea mai mare o au oxizi ;
- minereuri sulfurice - în care principalele minerale sunt sulfuri;
- minereuri sulfoarsenioase- conţin în pondere ridicată combinaţii ale sulfului cu
arsenul;
- minereuri carbonatice - elementul de bază se găseşte sub formă de carbonaţi.
-minerereuri nemetalifere: azbest, baritină, bentonită, cuarţ, caolin, nisipuri cuarţoase-
caolinoase, sare, talc, etc.
 În funcţie de caracterul sterilului:
- minereuri feruginoase;
- minereuri aluminoase;
- minereuri silicioase;
- minereuri calcaroase.

2. Proprietăţi fizice

a) Densitatea. Densitatea substanţelor minerale utile influenţează direct sau indirect

toate metodele de preparare, având un rol preponderent în clasarea şi concentrarea
gravitaţională. Ea este o proprietate scalară caracteristică ce depinde de compoziţia chimică şi
de structura cristalografică.
După densitate, mineralele se împart, convenţional, în trei grupe:
- grele - cu densitatea >4 g/cm3 - ex: wolframit, casiterit, rutil, zircon, monazit;
- uşoare - cu densitatea < 2,7 g/cm 3 - ex: cuarţ, calcit, minerale de litiu, cesiu, rubidiu şi
beriliu, etc.
- cu densitate intermediară.

7
 b) Umiditatea. Studiile întreprinse au dovedit că umiditatea materialelor are o mare
importanţă asupra rezistenţei materialelor şi a capacităţii lor de mărunţire.
Umiditatea are un rol important în operaţiile de preparare mecanică şi termică,
determinând alegerea metodelor de sfărâmare, clasare, concentrare, etc.
În cazul sfărâmării primare, influenţa umidităţii este redusă, cu excepţia cazului când
sunt supuse sfărâmării materiale argiloase. În sfărâmarea intermediară s-a observat că o creştere
a umidităţii cu 3-6% poate reduce capacitatea maşinilor, dar nu din cauza modificării
proprietăţilor materialelor, ci din cauza înfundării utilajelor de sfărâmare.

c) Udabilitatea. Este proprietatea superficială a corpurilor de a reţine apa la suprafaţă, ca

urmare a forţelor de tensiune superficială. Se disting substanţe minerale :
- greu udabile - hidrofobe;
- uşor udabile - hidrofile.
Udabilitatea are un rol important în procesul de flotaţie, peletizare, uscare, brichetare.

d) Culoarea şi luciul. Sunt proprietăţi optice care intervin în determinarea mineralelor şi

în operaţiile de concentrare manuală. Mineralele sterile au culori deschise ( leucocrate), sunt
transparente, cu luciu sticlos, unsuros, iar mineralele utile au culori închise ( melanocrate), sunt
opace şi au luciu metalic, mat.

e) Susceptibilitatea magnetică. Comportarea granulelor minerale în câmpul magnetic

este determinată de această mărime fizică .
Mineralele au susceptibilităţi magnetice diferite, astfel încât ele pot fi separate în:
- minerale puternic magnetice ( feromagnetice) - sunt minerale cu conţinut de fier, cu
susceptibilitatea magnetică specifică mare, ce pot fi separate în câmpuri slab magnetice;
- minerale mediu şi slab magnetice ;
- minerale nemagnetice.

f) Conductibilitatea electrică. Prepararea electrică se bazează pe diferenţele dintre

proprietăţile electrice ale speciilor minerale care se separă sub acţiunea unui câmp electric.
Conductibilitatea electrică depinde de : compoziţia mineralului şi de prezenţa unor impurităţi
străine în masa sa. Depinde de asemenea de compoziţia suprafeţei ca şi de prezenţa pe aceasta a
unor zone oxidate, alterate, a umidităţii, a unor substanţe tensioactive.

3. Proprietăţi fizice legate de coeziune

Aceste proprietăţi au un rol determinant în operaţiile de sfărâmare şi măcinare.

a) Duritatea. Duritatea prezintă o mare importanţă pentru prepararea substanţelor

minerale, deoarece în funcţie de această proprietate pot apărea pe suprafaţa mineralelor defecte,
ca: zgârieturi, microfisuri, pori, etc. care influenţează într-o mare măsură starea energetică a
acesteia, cu efecte considerabile asupra proceselor de sfărâmare, măcinare şi a acelora care sunt
determinate de proprietăţile superficiale : flotaţia, adsorbţia, flocularea, dispersia, fenomene
electrocinetice.
Duritatea amestecului de minerale determină gradul de uzură a pieselor metalice din
aparatura utilizată în prepararea mecanică.

b) Clivajul şi spărtura. Intervin îndeosebi în operaţiile de mărunţire fină

( măcinarea). Se disting minerale:
- cu clivaj perfect ( mice, galenă, blendă, pirită);
- cu clivaj bun ( calcită, baritină);
- clivaj imperfect ( majoritatea mineralelor).

8
 Mineralele care clivează perfect şi bine se pot sparge prin lovire în fragmente de cristale
mici, limitate de plane de clivaj. Cele care clivează slab sau nu clivează, se sparg în bucăţi
limitate de suprafeţe neregulate. În cazul minereurilor constituite din minerale diferite,
spargerea se poate produce după plane care trec prin interiorul diverselor minerale componente.

c) Rezistenţa mecanică. Se exprimă prin valoarea forţei exterioare pe unitatea de

suprafaţă, la care coeziunea corpurilor este învinsă. După modul acţiunii forţelor exterioare
asupra corpurilor se disting: rezistenţă la compresiune, la forfecare, frecare, torsiune, etc..
Rezistenţa la compresiune intervine cu preponderenţă în operaţiile de sfărâmare, forţa de frecare
intervine preponderent în operaţia de măcinare.