Sunteți pe pagina 1din 3

UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE
SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

DEZVOLTARE COMUNITARĂ
REFERAT

Student:

LUPULESCU (VLĂDOESCU) LAURA LARISA


,,Dimensiunea economico-socială a serviciilor comunitare de utilităţi publice şi rolul
acestora în menţinerea coeziunii sociale, reclamă şi justifică adoptarea şi implementarea unui set
de măsuri, având ca obiectiv dezvoltarea durabilă, atingerea standardelor Uniunii Europene şi
eliminarea disparităţilor economico-sociale dintre statele membre ale acesteia şi România.
În contextul implementării angajamentelor României vizând domeniul serviciilor comunitare de
utilităţi publice, asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, accesul la fondurile
comunitare şi creşterea capacităţii de atragere şi absorţie a acestor fonduri a devenit o prioritate a
autorităţilor publice locale.”1
Ca studiu de caz am ales un pentru dezvoltare comunitară din orașul Târgu-Jiu, județul
Gorj, Regiunea de dezvoltare Sud-Vest iar ca proiect m-am oprit asupra ,,obiectivelor de
dezvoltare ale sectorului de transport public local de călători” din cadrul ,,Strategiei Municipiului
Târgu-Jiu privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice 2015-2026”.
În realizarea acestui obiectiv se au în vedere următoarele: perceperea transportului public
ca o modalitate de transport ,,suportabilă, confortabilă și avantajoasă” 2, ceea ce presupune
investiții periodice în mijloacele de trasnport și infrastructură, reevaluarea rețelei stradale folosită
de transportul public și a tipurilor de mijloace de trasnport folosite, reducerea timpilor de parcurs
ale călătorilor între diferite puncte ale municipiului, reducerea gradului de poluare chimică și
fonică, implementarea unui sistem de monitorizare electronică a transportului public local și
modernizarea sistemului informațional la interfața operator-călător, pentru informarea dinamică
și în timp real a publicului călător, atât în vehicule cât și în spații, precum și realizarea unui
sistem electronic de afișare a itinerarului etc.3.
Ca măsuri practice sunt menționate: actualizarea studiului general de trafic în municipiul
Târgu-Jiu prin analiza și efecientizarea sistemului de trasnport (aproximativ 19.000 Euro)
achiziții de mijloace de transport moderne și ecologice (10 bucăți în valoare de aproximativ 1
mil. de Euro, având ca surse de finanțare F.E., B.L., S.C. Transloc S.A.) în conformitate cu
prevederile legislative U.E. privind protecția mediului, amenajarea stațiilor și amplasarea
instrumentelor pentru informarea călătorilor (10 stații în valoare de aprox. 25.000 de Euro, având
ca surse F.E., B.L. etc.)etc.
Urmărind acțiunile practice întreprinse de autoritățile locale în direcția dezvoltării
transportului în comun în localitatea vizată putem observa că pe baza strategiei amintite, în
toamna anului 2015 au fost achiziționate de către S.C. Transloc S.A. cinci autobuze în valoarede
4,5 milioane de lei, autobuze conforme cu normele impuse de UE privind protejarea mediului și
care, spre deosebire de vechile mijloace de transport beneficiază și de o platformă mai joasă care
să permit accesul în autobuzul al persoanelor cu dizabilități.4
Referitor la managementul serviciilor comunitare de utilități publice precum trasnportul public
local autoritățile competente include: autoritățile administrației publice locale, asociațiile de
dezvoltare comunitară, autoritățile administrației publice central și autoritățile de reglementare.
Activitățile autorităților publice locale se bazează pe Legea nr. 51/2006, legea serviciilor
comunitare de utilități publice care stabilește că autoritățile publice locale au competența

1
Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Serviciul de gospodărie comunitară - Strategia Municipiului Târgu-Jiu privind
accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice 2015-2026, pp.65-70
2
ibidem
3
Ibid.
4
Gazeta de Sud - http://www.gds.ro/Local/2015-09-24/autobuze-noi-pentru-transportul-comun/, accesat în
18.05.2017
exclusivă, în tot ceea ce privește crearea, dezvoltarea, modernizarea, administrarea și exploatarea
bunurilor proprietate public sau privată a unităților administrative-teritoriale, aferente sistemelor
utilității publice.
În rpivința asociațiilor de dezvoltare comunitară, legea amintită anterior stabileșe posibilitatea
unităților administrative-teritoriale (autoritățile administraței publice locale) de a coopera în
sensul dezvoltării servicilor de utilități publice cu instituții publice de cooperare intercomunitară
sau, altfel spus, cu asociații de dezvoltare comunitară care ,,își asumă și exercită, pentru și în
numele autorităților administrației publice locale associate, toate competențele și atribuțiile,
drepturile și obligațiile pe doemniul strict limitat al serviciului/sreviciilor care i-a/i-au fost
transferat/transferate.”5
Un alt actor important este reprezentat de autoritățile administrației publice central, Guvernul, cel
care sprijină autoritățile administrației publice locale în scopul dezvoltării și îmbunătățirii
cantitative și calitative a serviciilor de siguranță și eficiență economic a infrastructurii tehnico-
edilitare aferente acestora, cel în ale cărei atribuții intră aprobarea și actualizarea Strategiei
naționale privind serviciile comunitare de utilități publice. și care examinează periodic starea
serviciilor de utilități publice.6
Nu în ultimul rând, ca actor implicat pot fi amintite și autoritățile de reglementare ca Autoritatea
Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.),
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Enegiri (A.N.R.E.) sau Autoritatea Rutieră
Română (A.R.R.) care dețin competențe în diverse servicii de utilități publice, cum este cazul de
exemplu, pentru A.N.R.S.C. în doemniul transportului public local.7

Surse:
1. Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Serviciul de gospodărie comunitară - Strategia
Municipiului Târgu-Jiu privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități
publice 2015-2026
2. Gazeta de Sud - http://www.gds.ro

5
Primăria Mun. Tg-Jiu, ibid.
6
Ibid.
7
Ibid.

S-ar putea să vă placă și