Sunteți pe pagina 1din 20

Bilet 3

1. In cadrul unui grup de lucru constituit pentru elaborarea strategiei de dezvoltare


economico-sociala a unei comune, s-au stabilit pașii necesari pentru elaborarea
strategiei si identificarea elementelor componente ale acesteia pornind de la modelul lui
Bryson. Prezentaţi si explicati etapele având in vedere in acest demers.
 Iniţierea şi acordul - scopul este de a negocia acordul între factorii de decizie sau liderii de
opinie (interni şi/sau externi organizației) cu privire la procesul de management strategic
 Identificarea mandatelor organizaționale - identificarea şi stabilirea necesităţilor, a
obligaţiilor, constrângerilor, dar şi a drepturilor cu care se confruntă o organizaţie care
desfășoară un proces strategic
 Clarificarea misiunii şi a valorilor organizației - stabilirea cu exactitate a identității, scopului
şi valorilor, a filozofiei şi a standardelor etice specifice organizației
 Evaluarea mediului organizațional extern şi intern - presupune realizarea unor analize de
mediu (diagnostic, SWOT, PEST(EL) etc.)

2. Formulați doua priorități strategice in domeniul transportului feroviar.


 introducerea de servicii de ajutor social pentru persoanele cu dizabilități modernizarea liniilor
de transport feroviar
 Creșterea accesibilității în toate regiunile

 Încurajarea inovației industriale

 Construirea unui model economic durabil,

 Integrarea rețelei feroviare în mediul de viață cotidian,

 Dezvoltarea infrastructurii feroviare introducerea de noi locomotive de transport

Bilet 5
1. In contextual implementarii unui proiect finantat din fonduri europene
Asociatia Municipiilor din Romania realizeaza un studio privind capacitatea de
management strategic la nivelul institutiilor publice din administratia locala. In urma
centralizarii informatiilor se descopera faptul ca la nivel local exista o serie de
tendinte recente ce caracterizeaza managementul strategic. Identificati si explicate
trei dintre aceste potentiale tendinte cuprinse in studio.

 orientarea instituţiilor publice către sectorul privat → analiza şi adaptarea modului


de exercitare a funcţiilor managementului din sectorul privat, păstrând
particularităţile sectorului public
 implicarea şi participarea părţilor interesate în procesul de planificare strategică la
nivel central şi local → politicieni, cetăţeni, funcţionari, diferite instituţii publice,
organizaţii private şi non- guvernamentale, mediul de afaceri etc.
 recunoaşterea rolului managementului strategic în sectorul public → avantaje
considerabile pentru comunităţile care s-au implicat în/şi-au asumat acest efort

2. Formulati doi indicatori de realizare pentru un obiectiv in domeniul


transportului urban.
OBIECTIV : Dezvoltarea sistemului local de transport; Modernizarea şi dezvoltarea reţelei
de transport de interes european şi naţional,
INDICATORI: Lungimea totala a drumurilor nou contruite; Lungimea totala a liniilor de
tramvai si de metrou noi sau imbunatatite, Numar total de autobuze nou achizitionate

Bilet 7
1. In calitatea dvs de presedinte al comitetului de coordonare pentru elaborarea strategiei
de dezvoltare durabila la nivelul unei comunitati, sunteti responsabil pentru asigurarea
conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca strategiile de solutionare a problemelor,
strategii ce au fost discutate si propuse de catre membrii comitetului. Care sunt aceste
conditii? Cum veti proceda pentru a va asigura ca sunt respectate?

 să fie funcţională, adică să se ocupe şi să rezolve problema strategică identificată ▪


 să fie acceptată politic de către stakeholderii implicaţi în procesul de planificare, aceasta
putând fi supusă la numeroase teste şi negocieri între factorii de decizie
 să respecte principiile etice, morale şi legislaţia în vigoare

2. Formulati doi indicatori de realizare pentru un obiectiv in domeniul serviciilor sociale.

 Modificare procentuală a numărului total de angajați în întreprinderile sociale și


întreprinderilor sociale de inserție în anul de raportat în comparație cu anul anterior;
 Modificare procentuală a numărului total de angajați din grupul vulnerabil în
întreprinderile sociale de inserție în anul de raportat în comparație cu anul anterior.

Bilet 8
1. In calitatea dvs de consultant in managementul strategic vi se solicita de catre un
consiliu judetean sa propuneti un plan de adoptare si implementare a unui sistem de
management strategic al resurselor umane, adaptat la nivelul institutiei. Considerati ca
cea mai potrivita abordare in aceasta situatie este cea a lui Johnson si Scholes. Care vor
fi etapele pe care le veti propune pentru implementarea sistemului?
 Analiza strategica, implementarea strategica, Alegerile strategice
2. Formulati doua prioritati strategice in domeniul serviciilor sociale?
- Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele
rurale
- Combaterea saraciei si a oricarei forme de discriminare
- Efectuarea de investitii in domeniul educatiei, al instruirii si al invatarii pe tot parcursul
vietii

Bilet 10
1. In calitatea dvs de director al directiei de management programe si proiecte din cadrul
unui minister sunteti insarcinat sa coordonati un proces de planificare strategica pentru
imbunatatirea capacitatii de implementare a proiectelor in cadrul serviciilor
deconcentrate in teritoriu. Care vor fi elementele ce caracterizeaza procesul de
planificare pe care le veti avea in vedere?
 Viziunea - proiecţia viitorului sau o definire a punctului unde o organizaţie doreşte să
ajungă pe termen lung
 Analizarea - determinarea poziţiei în care se găseşte organizaţia la un moment dat
(obiective, acţiuni, rezultate)
 Strategiile - identificarea manierei în care o organizaţie îşi va pune în practică misiunea,
ţelurile şi obiectivele
 Evaluarea - măsurarea progresului înregistrat de o organizaţie în implementarea
strategiilor sale de acţiune
2. Formulati 2 prioritati strategice in domniul transportului rutier.

Bilet 11
1. In calitatea dvs de consultant in administratia publica sunteti solicitat de catre
Agentia Nationala a Functionarilor Publicis sa sustineti un curs de management strategic
pentru functionarii din administratia locala din tara. Cum le veti explica acestora ce este o
strategie?
determinarea pe termen lung a scopurilor şi obiectivelor unei organizaţii, adoptarea
cursurilor de acţiune şi alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor

2. Formulati doua obiective strategice in domeniul transportului rutier.


• introducerea unui nou sistem de control al traficului rutier,
• introducerea de sisteme de transport public in localitatile mai slab dezvoltate din
Romania
• dezvoltarea sistemului naţional de transport rutier
• modernizarea şi/sau construirea unor terminale intermodale şi a infrastructurii
aferente;
• realizarea unor servicii intermodale de calitate;

• implementarea unui sistem de urmărire, planificare şi management a transportului


intermodal de marfă, utilizând sistemele inteligente de transport disponibile pe piaţă;
• stimularea promovării sistemului naţional de transport intermodal.
Îmbunătăţirea calităţii, aplicarea în mod mai eficient a reglementărilor existente printr-un
control şi sancţiuni mai aspre.
Modernizarea infrastructurii pe ruta București-Brașov pana la sf anului 2022 in proportie
de 20%

Bilet 12
1. Sunteti primul ministru al Romaniei si pentru a imbunatati calitatea si
predictibilitatea actiunilor guvernamentale ati fost consiliat in vederea preluarii si adaptarii
caracteristicilor de success ale statului strategic al lui Blair. Ce caracteristici considerati ca
sunt potrivite pentru sistemul guvernamental din Romania? Pe care le veti prelua/adapta si
de ce?

- promovarea principiului că o guvernare care se concentrează pe un număr redus de


priorități poate fi mai eficientă decât o guvernare care gestionează o gamă complexă de
priorităţi şi obiective
- crearea unei Unităţi Strategice Centrale care a permis atingerea nivelurilor de
performanţă stabilite şi corespondenţa dintre bugete şi priorităţile guvernamentale şi ideile
de reformă a sistemelor
- utilizarea planurilor strategice pentru a stabili modul în care guvernul organizează
departamentele care să gestioneze mici centre strategice menite să asigure o furnizare mai
descentralizată a serviciilor
- susţinerea pregătirii şi formării unor lideri în domeniul serviciilor publice, care să fie
mai eficienţi în implementarea strategiilor ministerelor
- menţinerea atenţiei asupra priorităţilor de top ce corespundeau problemelor
cetăţenilor şi care erau stabilite pe baza rezultatelor unor sondaje de amploare şi pe baza
focus grup- urilor organizate
2. Formulati doua obiective strategice in domeniul transportului aerian.
controlul creşterii transportului aerian, menţinerea standardelor de siguranţă şi protecţia
mediului.
modernizarea pistelor de decolare pana in 2022

Bilet 15
1. Prezentati si explicate trei caracteristici ale managementului strategic in
Barcelona. Pe care dintre aceste caracteristici le considerati relevante pentru a fi
preluate de catre municipalitatile din Romania?
 corelarea intereselor cetăţenilor cu obiectivele stabilite prin planul strategic
 adaptarea la schimbare şi orientarea rapidă către inovare
 exploatarea şi utilizarea resurselor disponibile şi transformarea abordărilor strategice în
acţiuni concrete
 consultarea/încurajare/participarea/implicarea publicului şi a agenţilor privaţi în
cadrul unui nou model de cooperare bazat pe co-responsabilitate, o viziune comună,
co- planificare, co-decizie, co-management şi co-investiţie

2. Formulati doi indicatori pentru un obiectiv strategic in domeniul protectiei


mediului?
 Numarul de deseuri colectate annual


Bilet 17
1. In contextual elaborarii planului strategic institutional la nivelul unei agentii
guvernamentale vi se solicita, in calitate de membru in conducerea agentiei, sa
propuneti mai multe variante pentru formularea strategiei. Ce presupune acest
demers si cum veti proceda?
 definirea misiunii/viziunii organizaţiei;
 identificarea oportunităţilor şi a ameninţărilor externe organizaţiei;
 determinarea punctelor forte şi a celor slabe din interiorul organizaţiei;
 stabilirea obiectivelor strategice ale organizaţiei;
 elaborarea unor strategii alternative şi alegerea strategiei de urmat

2. Formulati doua prioritati strategice in domeniul serviciilor de alimentare


cu energie electrica.

 asigurarea accesului la energie electrică, termică si gaze naturale pentru toti consumatorii

 inlocuirea energiei electrice din localitate cu energie verde

 introducerea de energie alternativa în instituțiile din localitate

 introducerea de iluminat stradal

Bilet 19
1. Sunteti primarul unei localitati cu peste 16.000 de locuitori. Ca urmare a
demersului initiat pentru elaborarea strategiei de dezvoltare locala, grupul de lucru
a propus o serie de metode de identificare indirecta a problemelor strategice cu
care se confrunta comunitatea. Care sunt metodele propuse si pe care dintre
acestea le considerati relevante pentru a fi applicate?
Abordarea indirectă – proces de brainstorming care conduce la identificare problemelor şi
respectiv la anumite acţiuni potenţiale pentru rezolvarea acestora
2. Formulati doua obiective strategice in domeniul serviciilor de
alimentare cu energie electrica.
 asigurarea accesului la energie electrică, termică si gaze naturale pentru toti consumatorii
 inlocuirea energiei electrice din localitate cu energie verde


Bilet 20
1. In calitatea dvs de manager public sunteti invitat sa faceti parte din grupul de
lucru privin elaborarea planului strategic institutional. In cadrul uneia dintre
sedinte vi se solicita sa explicati participantilor avantajele planificarii strategice
pentru institutiei, astfel incat toti cei prezenti sa inteleaga utilitatea demersului
strategic. Prezentati si explicati trei argumente pe care le veti avea in vedere?
a) libertatea de acţiune a managerilor în soluţionarea problemelor;
b) punerea în practică a criteriilor şi măsurilor de performanţă explicite;
c) importanţa semnificativă acordată controlului şi rezultatelor în utilizarea resurselor;
d) intensificarea “concurenţei”;
e) adoptarea şi adaptarea stilului de management din sectorul privat în organizaţiile publice

2. Formulati doua obiective strategice in domeniul serviciilor de alimentare cu


gaze naturale.
Securitate energetica
• Cresterea securitatii energetice prin asigurarea necesarului de resurse energetice si
limitarea dependentei de resursele energetice de import;
• Diversificarea surselor de resurse energetice din import si a rutelor de transport a acestora;
• Cresterea nivelului de adecvanta a reţelelor nationale de transport a energiei electrice
şi gazelor naturale;
Bilet 21
1. In calitatea dvs de director al directiei de relatii publice din cadrul unui consiliu
judetean vi se deleaga atributia de a coordona activitatea unui grup de lucru care
are ca obiectiv elaborarea unei strategii de comunicare si relatii publice la nivelul
judetului. Inca de la prima intalnire membrii grupului de lucru va solicita sa le
explicate ce elemente de continut trebuie sa se regaseasca intr-o strategie. Cum veti
explica grupului de lucru ce contine o strategie?
Elemente de baza: misiune, obiectivele fundamentale, optiunile strategice, resurse, termene,
avantaj competitiv
2. Formulati doi indicatori de realizare pentru un obiectiv strategic in domeniul
serviciilor de alimentare cu apa potabila si canalizare.
OBIECTIV: Dezvoltarea si modernizarea serviciilor de alimentare
IND: Ponderea de noi gospodarii cu acces la alimentarea cu apa
OBIECTIV: asigurarea furnizării continue de apă potabilă curată și reducerea riscurilor pentru
sănătatea umană și a poluării mediului
modernizarea stațiilor de epurare
Calitatea apei distribuite
Asigurarea finanțării proiectelor complexe de investiții
Creşterea nivelurilor de performanţă a sistemelor colective de alimentare cu apă
asigurarea unui management adecvat pentru îmbunătăţirea calității apelor
indicatori: nr. de cetăţeni ce s-au racordat la sistemul de apa SI CANALIZARE, Ponderea
locuinţelor cu apa potabila si canalizare
• Protectia infrastructurii
critice; Durabilitate
• îmbunătăţirea eficienţei energetice;
• promovarea producerii energiei pe bază de resurse regenerabile;
• susţinerea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi diseminare a rezultatelor
cercetărilor aplicabile;
• reducerea impactului negativ al sectorului energetic asupra mediului
înconjurător. Competitivitate
• dezvoltarea pieţelor concurenţiale de energie electrică, gaze naturale şi servicii energetice;
• liberalizarea tranzitului de energie şi asigurarea accesului permanent şi nediscriminatoriu
al participanţilor la piaţă la reţelele de transport şi interconexiunile internaţionale,
• continuarea procesului de restructurare şi privatizării în sectoarele energiei electrice,
termice şi gazelor naturale;
• continuarea procesului de restructurare pentru sectorul de lignit, în vederea
creşterii profitabilităţii şi accesului pe piaţa de capital;

Bilet ?
1. In calitatea dvs de presedinte al consiliului de administratie al unei companii
municipal de furnizare a serciilor de transport urban, sunteti solicitat pentru a face
parte dintr-un
comitet de coordonare constituit la nivelul primariei in vederea elaborarii strategiei de
dezvoltare a serviciilor de transport urban. Sunteti adeptul medelului romanesc de
management strategic, dezvoltat de Jaliu si Dumitrescu si incercati sa convingeti membrii
comitetului de utilitatea acestui model. Care vor fi pasii pe care ii veti propune pentru
formularea strategiei? Cum veti reusi sa va argumentati punctul de vedere?
□ formularea strategiei sau procesul de planificare strategică, care cuprinde următorii paşi:
- ▪ definirea viziunii şi misiunii unei organizaţii în concordanţă cu analiza mediului
intern şi extern
- ▪ stabilirea obiectivelor strategice şi
- ▪ formularea strategiei şi a planului strategic
□ implementarea planului strategic la nivelul întregii organizaţii şi la nivelul
fiecărui departament
□ măsurarea şi evaluarea rezultatelor/performanţelor
2. Formulati doua obiective strategice in domeniul educatiei.
asigurarea dezvoltării durabile a sistemului educaţional în vederea formării unei personalităţi
integre, active, sociale şi creative
Creşterea participării şi facilitarea accesului la programele de formare profesională

Bilet 2
1. In calitatea dvs de expert cheie in domeniul administratiei publice sunteti solicitat, in
cadrul unui proiect finantat din fonduri europene derulat de catre minister, sa propuneti
o serie de recomandari care ar putea, din punct de vedere administrativ, sa contribuie la
imbunatatirea planificarii si a managementului strategic in institutiile publice din
Romania. Ce sugestii ati propune si cum le-ati argumenta?
Sugestii din punct de vedere administrativ
a) corelarea procesului de planificare strategică cu un sistem de bugetare bazat pe
performanţă, prin promovarea la nivelul comunităţilor locale din România a elaborării
unor bugete multianuale şi renunţarea la bugetele de linie (bugetele anuale)
b) realizarea unei salarizări diferenţiate a personalului, ceea ce ar conduce la stimularea
şi motivarea acestuia şi implicit la o mai mare deschidere şi implicare în procesul de
planificare strategică
2. Formulati doua prioritati strategice in domeniul serviciilor de sanatate publica.
Asigurarea dreptului fundamental la cea mai
bună sănătate fizică și mintală.
1.asigurarea unei mai bune rentabilități
2.îmbinarea competitivității și siguranței
3.abordarea amenințărilor globale emergente, cum ar fi rezistența la antimicrobiene
4.elaborarea de politici bazate pe date concrete
5. abordarea factorilor de risc în ceea ce privește bolile

netransmisibile 6.promovarea vaccinării.

Bilet 23
1. In contextual implementarii unui proiect finantat din fonduri europene se realizeaza un
studio care vizeaza evaluarea capacitatii de management strategic la nivelul
structurilor deconcentrate ale ministerului educatiei. In urma centralizarii rezultatelor
se observa faptul ca la nivelul managementului inspectoratelor scolare judetene exista
o serie de factori care determina capacitatea de gandire si actiune strategica. Care sunt
factorii identificati? Ce masuri considerati potrivite pentru estomparea factorilor?
??????????????
2. Formulati doi indicatori de realizare pentru un obiectiv strategic in
domeniul protectiei civile.
cresterea numarului de masinii de pompieri pana in anul 2025
factori: nr de masini de pompieri achizitionate; nr de cazuri solutionate cu succes de catre
pompieri

Bilet ?
1. In calitatea dvs de sef al serviciului de urbanism si amenajarea teritoriului sunteti cooptat
ca membru in cadreul comitetului de coordonare pentru elaborarea strategiei de
dezvoltare urbana durabila intr-un municipiu. Fiind adeptul modelului romanesc de
management strategic, dezvoltat de Jaliu si Dumitrescu incercati sa-i convingeti pe
membrii comitetului sa utilizeze acest model in demersal lor strategic. Care vor fi pasii
pe care ii veti propune pentru implementarea cu success a unui proces coerent de
planificare strategica? Cum veti reusi sa-I convingeti pe membrii comitetului de
coordonare de utilitatea acestui model?
□ formularea strategiei sau procesul de planificare strategică, care cuprinde următorii paşi:
- ▪ definirea viziunii şi misiunii unei organizaţii în concordanţă cu analiza mediului intern şi
extern
- ▪ stabilirea obiectivelor strategice şi
- ▪ formularea strategiei şi a planului strategic
□ implementarea planului strategic la nivelul întregii organizaţii şi la nivelul fiecărui
departament
□ măsurarea şi evaluarea rezultatelor/performanţelor

2. Formulati doua obiective strategice in domeniul cooperarii-transfrontaliere.


Cresterea circulatiei turistice in zona transfrontaliera
Sporirea oportunitatilor economice
Deversificarea profilului functional al asezarilor prin cresterea nr de locuri de munca in domeniul
turismului
soluționarea problemelor transfrontaliere și dezvoltarea în comun a potențialului diverselor
teritorii

Bilet 29
1. In contextual profesionalizarii functionarilor publici din Guvernul Romaniei si a
creariiunui corp de functionari cu competente extinse in domeniul
managementului strategic vi se solicita sa derulati o intalnire de constientizare a
importantei planificarii strategice la nivelul institutiilor publice. Pornind de la
abordarea lui Oslen si Eadie, cum veti proceda pentru a explica participantilor la
ce se refera planificarea strategica?
Olsen și Eadie: “efortul disciplinat de a produce decizii fundamentale care au scopul de a modela
natura şi direcţia activităţilor guvernamentale, în limitele prevederilor constituţionale”

2. Formulati doi factori demografici care au capacitatea de a influenta


implementarea unei strategii in domeniul educatiei.
Factori demografici: Migrația, criza demografica, validare conținuturilor educației de către
comunitate / societate.
Evaluarea rezultatelor

Bilet 30
1. In calitatea dvs de jurist si expert in drept administrativ sunteti solicitat de catre
un deputat sa formulati o serie de recomandari de ordin legislative, care ar putea
constitui baza unor propuneri de modificari legislative ce vizeaza imbunatatirea
cadrului strategic la nivelul administratiei centrale si locale din Romania. Ce
sugestii/propuneri legislative ati comunica deputatului pentru a contribui la
imbunatatirea planificarii si a managementului strategic?
a) completarea legilor speciale care reglementează administraţia publică locală (APL)
din România
b) elaborarea unei legi speciale care să reglementeze planificarea strategică şi care
să cuprindă norme metodologice privind modul de elaborare şi mai ales de implementare
a planurilor strategice pentru comunităţile locale
c) aprobarea unui pachet de legi/cadru legislativ care să constituie un compendiu legislativ
interconectat pentru APL şi care să cuprindă toate actele normative care reglementează APL
din România (un „Cod” al APL)

2. Formulati doi factori economici care au capacitatea de a influenta


implementarea unei strategii in domeniul sanatatii.
Criza economică mondială reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori economici care pot
interveni în dezvoltare
Bilet 31
1. In contextual elaborarii unei strategii de dezvoltare a turismului rural, consiliul
judetean va solicita serviciile de consultanta in management strategic. In calitatea dvs
de expert senior administratie publica, consiliul judetean doreste sa realizeze o
prioritizare a categoriilor de stakeholderi relevanti, pentru ca ulterior reprezentanti ai
stakeholderilor cheie sa fie inclusi in grupurile de lucru special constituie pentru
elaborarea strategiei. Cum veti identifica si analiza stakeholderii? Ce
instrument/metoda veti utiliza?
Instrumente şi metode: sondaje (chestionare), workshop-uri,
seminarii, dezbateri, focus grupuri etc.e) decidenţii politici
f) publicul, locuitorii unei comunităţi, turiştii etc.
g) angajaţii instituţiilor publice
h) operatorii/furnizorii de servicii publice (naţional şi local)
i) cetăţenii-clienţi-utilizatori, beneficiari ai serviciilor publice
j) sectorul non-guvernamental: organizaţii comunitare, asociaţii de locatari, grupuri
de advocacy, organizaţii civice sau cetăţeneşti, sindicate şi patronate etc.
k) mass-media
l) mediul de afaceri, economia locală
m) grupuri de presiune şi interese etc
2. Formulati doua alternative strategice pentru un obiectiv in domeniul protectiei sociale.

Bilet 32

1. Sunteti administratorul public intr-un oras cu peste 22 000 de locuitori. Ca urmare a


demersului initiat pentru elaborarea strategiei de dezvoltare locala, comitetul de
lucru a propus o serie de metode de identificare directa a problemelor strategice cu
care se confirma orasul. Care sunt metodele propuse si pe care dintre acestea le
considerati relevante pentru a fi aplicate?
Metode de identificare a problemelor strategice: analiza Swot, Pest, pestel

2. Formulati doi factori tehnologici care au capacitatea de a influenta


implementarea unei strategii in domeniul iluminatului public.
 Politica statului în domeniul tehnologic
 Probabilitatea schimbărilor tehnologice pe perioada medie de timp 3-5 ani
 Impactul tehnologiilor noi

Bilet?
1. In calitatea dvs de membru in cadrul unei echipe de auditori externi vi se solicita sa
formulate o serie de recomandari pentru neconformitatile/problemele de ordin
managerial identificate intr-o institutie publica din Romania. In vederea imbunatatirii
capacitatii de management strategic la nivel individual si organizationa, considerati
oportuna formularea unor recomandari. Ce sugestii ati propune?
a) existenţa unui departament/direcţie specială care să gestioneze procesul de planificare şi
dezvoltare strategică de la nivel local (UAT, autorităţi/instituţii de interes local etc.)
b) existenţa unui departament/direcţie specială care să exercite activitatea de control şi
monitorizare a procesului de planificare strategică şi care să ofere un feed-back corect cu
privire la rezultatele înregistrate şi dificultăţile întâmpinate
c) aducerea la cunoştinţa funcţionarilor publici de carieră şi a clasei politice a beneficiilor
pe care le aduce managementul strategic pentru dezvoltarea socio-economică a comunităţii şi
pentru managementul intern a autorităţilor/instituţiilor publice de la nivel local
2. Formulati doi factori sociali care pot avea capacitatea de a influenta implementarea
unei strategii in domeniul protectiei mediului.
1. Stilul de viață ales
2. Situatia demografica, nr populației
3. Amplasarea geografică
Un număr mai mare duce la existența mai multor vehicule, care ar polua aerul
Mai multe locuri de munca in fabrici si uzine, care de asemenea, elimina deșeuri
existenta unei statii de epurare si sisteme moderne de canalizare

Bilet ?
1. In cadrul unui grup de lucru constituit pentru elaborarea strategiei de dezvoltare
durabila a unei unitati administrative-teritoriale, s-au stabilit aspectele necesare pentru
implementarea acesteia pornind de la modelul lui Bryson. Prezentati si explicate ce s-a
avut in vedere in acest demers.
cuprinde zece stadii, cu activităţile, deciziile şi procesele asociate:
a) F

2. Formulati doi factori tehnologici care au capacitatea de a influenta implementarea


unei strategii in domeniul serviciilor de transport urban.
1. Politica statului în domeniul tehnologic
2. Probabilitatea schimbărilor tehnologice pe perioada medie de timp 3-5 ani
3. Impactul tehnologiilor noi

Bilet ?
1. In cadrul unui grup de lucru, constituit pentru elaborarea strategiei de dezvoltare
economic-sociala a unui judet s-au stabilit pasii necesari pentru fundamentarea
strategiei pornind de la modelul lui Bryson. Prezentati si explicate etapele avute in
vedere in acest demers.
cuprinde zece stadii, cu activităţile, deciziile şi procesele asociate:

2. Formulati doi factori economici care pot avea capacitatea de a influenta


implementarea unei strategii in domeniul transportului feroviar
nivelul si ritmul dezvoltarii
economice potentialul financiar

Bilet 29
1. In contextual realizarii unui studio de diagnosticare a managementului strategic la
nivelul administratiei locale din mediul rural, Asociatia Comunelor din Romania
este interesata de identificarea limitelor care impiedica implementarea
managementului strategic la nivel local. In urma centralizarii informatiilor s-au
identificat reticentele institutiilor in privinta managementului strategic. Prezentati
si explicate trei dintre posibilele reticente identificate in cadrul studiului
a) lipsa de iniţiativă
b) structuri/sisteme de recompensare deficitare
c) frica de necunoscut/suspiciunea/rezistenţa la schimbare
d) comoditatea factorilor de decizie
e) considerarea implementării managementului strategic ca pe o pierdere de timp
f) costuri ridicate
g) succesul unei organizaţii – în momentul în care organizaţia înregistrează rezultate
pozitive, factorii de decizie consideră ca nu mai este nevoie de un management strategic,
ignorând faptul că succesul din prezent nu garantează succesul viitor al organizaţiei

2. Formulati doi indicatori de realizare pentru un obiectiv strategic in domeniul


iluminatului public.
OBIECTIV: Utilizarea energiei alternative in iluminat
numarul de reclamații privind disfuncționalitătile iluminatului public , pe tipuri de iluminat –
stradal, pietonal , ornamental , etc ;
b) numărul de constatări de nerespectare a calitații iluminatului public constatate de
autoritățile administrației publice locale , pe tipuri de iluminat – stradal , pietonal, ornamental ,
etc – notificate operatorului ;
c) numărul de reclamații privind gradul de asigurare in funcționare ;

Bilet ?
1. In calitatea dvs de prim-ministru al Romaniei convocati o sedinta cu specialistii in
administratia publica din cadrul Secretariatului General al Guvernului si din cadrul
ministerelor care au in portofoliu administratia publica, regionalizarea si fondurile
europene pentru a discuta posibilele strategii de reforma a sectorului public. In urma
discutiilor se concluzioneaza cele patru variante disponibile, conform viziunii lui Pollit
si Bouckacrt. Identificati care sunt variantele si argumentati pe care dintre acestea o
considera potrivita pentru a reforma administratia publica din Romania.
Strategii de menţinere → întărirea mecanismelor tradiţionale de gestiune
Strategii de minimizare → reducea domeniului public prin privatizarea serviciilor ce revin în
mod tradiţional sectorului public
Strategii de modernizare → autorităţile publice au intenţia de a-şi organiza într-un alt mod
structurile şi procedurile (modernizarea managerială şi modernizarea participatorie
Strategii de marketizare → orientarea sectorului public şi a valorilor sale către practicile şi
tehnicile din sectorul privat

2. Formulati doua prioritati strategice in domeniul serviciilor de alimentare cu apa


potabila si canalize.
Dezvoltarea si modernizarea serviciilor de alimentare
modernizarea sistemului de canalizare

Probleme ref la indeplinirea obiectivelor


a) lipsa unei viziuni pe termen lung şi de perspectivă în ceea ce priveşte
stabilirea priorităţilor şi obiectivelor strategice la nivelul comunităţilor locale
b) lipsa unei viziuni integrate, globale la nivelul administraţiei publice locale
c) lipsa de continuitate a strategiilor elaborate la nivelul administraţiei publice locale
d) lipsa unei cadru legislativ clar şi integrat care să reglementeze modul de elaborare
şi implementare a planurilor strategice
OBIECTIVE:
Fluidizarea transportului rutier intre regiunile invecinate de a lungul granitei cu 50% pana la sf
anului 2021
Obiective : Transport rutier: Îmbunătăţirea calităţii, aplicarea în mod mai eficient a
reglementărilor existente printr-un control şi sancţiuni mai aspre.
Transport feroviar: Revitalizarea căilor ferate prin crearea unei zone feroviare integrate,
eficiente, competitive şi sigure şi înfiinţarea unei reţele destinate serviciilor de transport de
bunuri.
Transport aerian: Controlul creşterii transportului aerian, menţinerea standardelor de siguranţă şi
protecţia mediului.

OBIECTIVE SMART
a) până în 2025, orașul își va acoperi în procent de 100% cererea de energie electrică
prin producerea la nivel local de energie electrică și 100% din aprovizionarea cu
apă
b) până în 2025, orașul va oferi cel puțin 100 de locuri de muncă, în sectorul bancar,
, educație, industrie și turism
c) până în 2030, mobilitatea cetățenilor prin oraș se va realiza în proporție de cel
puțin 10% cu bicicleta
d) Până în anul 2025, emisiile de gaze poluante se vor reduce cu 70% față de
cele existente în prezent.

DIRECTIILE STRATEGICE prioritare de dezvoltare propuse sunt:


I. Dezvoltarea unei infrastructuri moderne pentru a crește accesibilitatea și conectivitatea
comunității cu restul teritoriului.

OBIECTIV STRATEGIC 1:
Dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru asigurarea conectivitatii localitatii

OBIECTIVE SMART:
 reabilitarea cu 30% a strazilor aflate in stare de degradare
 modernizarea cu 20 % a cailor de acces catre zonele culturale
 amenajarea cu 5 % a spatiilor de parcare

MASURI:
 Amenajare, reabilitare si întreținerea drumurilor comunale;
 Amenajare, reabilitare si întreținerea drumuri locale – sătești și ulițe, drumuri de
acces din comuna Turcinesti;
 Identificare și analize tehnice amenajare trotuare, realizare trotuare în comuna;
e)

S-ar putea să vă placă și