ONTOGENEZA

Ontogenia reprez dezvolt unei specii de la celula ou până la moarte. Se consideră

că repetă pe scurt filogenia.

Constituirea şi dezvolt orgenism uman, poate fi împărţită în două perioade

• Perioada de organogeneză, în primele trei luni de viaţă intrauterină, când apar şi se
diferenţiază organele
• Perioada de morfogeneză, care se întinde până la maturitae şi se caracterizeează prin
creşterea şi perfecţ morfofuncţională a organelor şi aparatelor . Morfogeneza, la rândul ei,
are două perioade- intrauterină şi extrauterină.

Cauzele care vor acţiona în perioada de organogeneză vor duce la modificări caracterizate
prin lipsa sau apariţia supranumerică a unor organe (anod, d supranum), şi devieri mari de la
conformarea organelor (malform congenit ).

Cauzele care acţ în per de morfogeneză vor determina, în general, modificări morfologice
şi structurale ale org, asocoiate cu tulb funcţ..

Ontogeneza cuprinde trei tipuri de procese

1. Creşterea – multiplicarea celulară, care la început este egală, influenţată de factori
genetici, iar apoi inegală
2. Dezvoltarea – creştera inegală a segmentelor celulare, dominată de factori neuro-
endocrini, alimentari şi ,parţial, de factori funcţionali
3. Modelarea –procese de remaniere a ţesuturilor şi organelor, determinate de fact funcţ.

După fecundare, copulaţia de pronuclei şi formarea zigotului, începe fenomenul

de înmulţire celulară, care, în prima fază, se face prin segmentaţie totală şi egală (până la
stadiul de 8 blastomere).
Apare apoi o diviziune totală şi inegală, rezultând două categorii de celule
• Micromerele se multiplică mai intens, se dispun la periferie, se aglomerează şi prin
intermediul unei substanţe care erodează mucoasa uterină, ajută la nidaţia oului. Ele
au rol în asigurarea nutriţiei embr, numindu-se şi trofoblaste..
• Macromerele sunt în număr mai mic şi alcătuiesc butonul embrionar, din care se vor
forma ţesuturile embrionare de bază..

În continuare, procesele de desfăşoară astfel

Stratul celular de la periferia butonului embrionar se întinde mult în suprafaţă, ia o
formă concavă şi ajunge să-şi unească marginile, delimitând o cavitate lecitocelul.
În masa butonului embrionar apare o dehiscenţă care se măreşte, dând naştere la
vezicula amniotică.

Cele doua cavităţi ajung să fie separate numai de două straturi suprapuse de celule,
din care se va forma embrionul
• stratul dinspre lecitocel este entoblasul
 • stratul dinspre vezicula amniot este ectoblastul.
Acest stadiu în care cele două straturi sunt în contact se numeşte stadiul didermic.

Al treilea strat, mezoblastul sau mezodermul se formează ulterior, astfel

Pe faţa ventrală a butonului embrionar apare o îngroşare celulară numită nodulul lui
Hensen, care se continuă caudal cu altă îngroşare, linia primitivă. În profunzimea
acestora, se produce apariţia celui de-al treilea strat, mezodermul, care se dezvoltă foarte
rapid, insinuându-se între celelalte două şi determinând trecerea la stadiul tridermic. Din
mezoderm se vor forma ulterior ţesutul conjunctiv, cartilaginous şi osos.

Pe parcursul evoluţiei, activitatea mezodermului este foarte intensă, ajungând să

înăbuşe celelalte două straturi (ecto- şi endo), din care vor rămâne resturi epiteliale doar
superior, la nivelul membranei buco-faring şi inferior, la niveleul membr cloacale.
Acest process de desfiinţare a ecto şi endo de către mezo se numeşte
mezodermizare, care constă în pătrunderea celulelor mezodermale între cele epiteliale, pe
care le înăbuşă, determ dispariţia lor.. Acesta este procesul prin care se face coalescenţa
unor formaţiuni care cresc până ajung în contact.
În cazul în care mesoderm nu se produce, cele două foiţe epiteliale se dezlipesc,
se depărtează, aceasta reprezentând modalitatea principală prin care ar apărea
despicăturile congenitale.

Arcurile branhiale

Pe măsura multiplicării mezodermului, se produce şi o flectare a extremităţii

cefalice, ducând la apariţia arcurilor branhiale. (aproximativ în săptăm 3, 4 sau5, în
funcţie de diferiţi autori.
Sunt în număr de 4-6, dar se acceptă 5. Ele sunt numerotate cranio caudal, iar
mărimea şi importanţa lor descreşte în acelaşi sens.

Dispariţia lor se face rapid, prin procesul de mezodermizare, în a 35-a zi de viaţă

intrauterină. Când nu se realizează coalescneţa, rămân fistulele branhiale

Din I arc branhial ( nerv trigemen),se formează părţile moi şi scheletice ale ADM
mandibula
maxilarul în cea mai mare parte
muşchii masticatori

arcul II (nerv facial) se formează

Din muşchii mimicii
o parte din osul hioid

Din arcul III (n. glosofaring IX) se form

• glanda cealaltă parte a osului hioid
• tiroidă

Din arcurile IV, V (n vag) se form partea inf a gâtuluişi părţile sup ale toracelui.
FORMAREA ELEMENTELOR COMPONENTE ALE ADM

La polul sup al embrionului, prin proliferarea ţes mezodermic, apare o înfundare ,

numită stomodeum (gura primitivă), tapetată de ectoderm şi separată de restul
intestinuli primitiv de memebrana buco-faringiană, formată din două straturi ecto- şi
endo-

În jurul stomodeumului se vor forma mugurii faciali, din care se vor forma
maxilarul şi mandibula, cu material din primul arc branhial.

Tot în jurul stomodeumului se dezvoltă organele de simţ vezicula optică, vezicula

auditivă şi foseta olfactivă.

Mugurii faciali sunt

• un mugure frontal MF
• unul sau doi muguri nazali interni MNI
• doi muguri nazali externi MNE
• doi muguri maxilari sup MMS
• doi muguri mandibulari

Maxilarul se formează prin creştere şi unirea MNI cu MMs, iar mandibula din
unirea celor doi MM, prin procesul de mezodermizare.

Din MNI se form

• lama perp a etmoid
• septul nazal
• osul incisiv
• tuberculul median al buzei sup şi filtrumul
• participă la form palat primar

• aripile nasului
• oasele proprii ale nasului
• lamele lat ale etmoid
• osul lacrimal
• porţ int a maxilar (pereţii lat ai foselor nazale)
Din MNE se form
• partea supero-int a orbitei

Din MMS se form

• restul maxilar
• palatul primar şi sec
• porţ lat a buzei sup.
 Cavitatea primitivă nazo-bucală, va fi împărţită ulterior în două cavităţi nazale şi
o cavit bucală, printr-un proces de septare verticală şi orizontală. Formarea bolţii
palatine are loc în două etape.

Formarea palatului primar are loc din MNI şi MMS care cresc şi se unesc prin
mezodermiz, proces care are loc dinspre posterior spre anterior.

Palatul secund se dezv dinspre anter spre poster, cu material din MMs care emit
prelungiri spre linia mediană, trec deasupra limbii şi se unesc pe linia mediană. De
asmenea,se face unirea cu palatul primar şi septul nazal.
Mandibula se formează din mugurii mandibulari, din arcul I. Iniţial, evoluează ca
două burjonări ale arcului, care cresc oblic intern şi înainte, se întâlnesc pe linia med
şi form arcul mandibular

Astfel, din MM se form

• mandibula
• planşeul bucal
• o parte din materialul limbii

FORMAREA SCHELETULUI APARATULUI DENTO-MAXILAR

Este strâns legată de dezvoltarea întregului ADM

Transformarea ţesutului conjunctiv (derivatul principal al ţesutului mezodermal)

în ţesut osos se poate face prin mai multe mecanisme
1. prin transformarea directă a ţes fibros în ţes osos, constit aşa-numita
osificare membranoasă sau osificare directă
2. prin transformarea ţesutului conjunctiv iniţial în ţesut cartilaginos, urmată
de osificarea acestuia din urmă, deci prin existenţa unei faze intermediare
encondrale. Ete vorba de osificarea encondrală sau de substituţie
3. prin combinarea celor două procese în porţiuni diferite ale aceleiaşi piese
osoase

Osificarea directă - mecanism

Dintre oasele cu osificare desmală directă, sunt

• la nivelul cutiei craniene – frontalul, parietalul, scuama occipitalului,
scuama temporală, aripile mari ale sfenoidului, apofizele pterigoide
• la nivelul masivului facial – maxilarul superior, o parte a mandibulei, osul
malar, oasele lacrimale
• la nivelul organismului – oasele bazinului, omoplatul
 Osificarea encondrală, indirectă

Este caracteristică oaselor lungi

În prima fază, ţesutul conjunctiv se transformă în ţesut cartilaginos cu celule
specifice, condroblaste şi este învelit la periferie de pericondru.

Oase de natură encondrală sunt

• cornetul inferior şi cea mai mare parte din sfenoid,
• partea bazilară a occipitalului,

Oasele suferă transformări permanente, atât la suprafaţă, modificându-şi forma,

cât şi în profunzime, modificându-şi structura.

Procesul de remaniere osoasă se face prin

• rezorbţie osoasă, prin osteoliză şi osteoclazie
• apoziţie osoasă cu formare de os nou.

La sfârşitul săptămânii a 4-a de viaţă intrauterină există o schiţă cartilaginoasă a feţei,

alcătuită din lama perpendiculară a etmoidului şi două prelungiri care formează capsula
nazală cartilaginoasă.

La nivelul arcurilor branhiale se dezvoltă înainte şi în jos cartilajul lui Meckel, iar sub
el cartilajul lui Reichert.

Cartilajul lui Meckel apare în luna a 2-a de viaţă intrautrină şi se compune din două
lame cartilaginoase, dreaptă şi stângă, simetrice.
Fiecare dintre aceste părţi se compune dintr-un segment ventral, mandibular, şi un
segment dorsal, timpanic.

Segmentul mandibular, la rândul său, cuprinde trei părţi

1. o porţiune mediană, anterioară, parasimfizară – se consideră că va dezvolta
oscioarele mentale, viitoarele apofize genii
2. o porţiune mijlocie, paramediană, paramandibulară – se resoarbe treptat, lăsând
loc osificării directe, desmale
3. o porţiune posterioară, paracondiliană – se atrofiază, transformându-se într-un
cordon conjunctiv care formează ligamentul lateral intern al ATM

Segmentul timpanic va forma ciocanul şi nicovala urechii.

Cartilajul Reichert are

1. un segment anterior, care va forma coarnele mici ale hioidului
 2. un segment mijlociu, din care se formează ligamentul stilohioidian
3. un segment posterior, din care se form apofizele stiloide şi scăriţa

Corpul şi coarnele mari ale osului hioid se formează din masa cartilaginoasă
situată în cel de-al treilea arc branhial.

Osificarea mandibulei

Mandibula îşi începe osificare precoce, la zilele 30- 40 de viaţă intrauterină.

Este al doilea os al organismului care se osifică, după claviculă.

Osificarea mandibulei se face din mai multe puncte, care pentru o hemimandibulă
ar fi
1. un punct central sau nucleu principal, numit şi angular inferior
2. un punct incisiv secundar
3. un punct mentonier
4. un punct condilian
5. un punct coronoidian
6. un punct pentru spina lui Spix

Mecanism

Formarea mentonului este o caracteristică a omului. Este o îngroşare osoasă dată

de
• poziţia de implantare a dinţilor faţă de baza osoasă
• mişcarea de îndoire, de flambare a potcoavei mandibulare
• ca o compensare la acţiunea muşchilor ce se inseră pe marginea inferioară a
regiunii anterioare a mandibulei
•
La om, stadiul fetal se caracterizează prin absenţa mentonuli. La copilul mic este
foarte puţin dezvoltat. Evoluţia sa are loc odată cu dezv ADM.

Ramura orizontală are deci o osificare directă, cu excepţia regiunii geniene cu

osificare indirectă.

Ramura ascendentă are zone de osificare directă (condiliană, coronoidiană, a

spinei lui Spix), dar în luna a 3-a apar şi cartilajele secundare
• cartilajul condilian
• cartilajul coronoidian
• cartilajul angular.

Cartilajul condilian
• contribuie cel mai mult la creştera mandibulei
• are o formă alungită, de carotă, orientat de sus în jos şi dinainte înapoi
 • se osifică în porţiunea inferioară şi are activitate condrogenică în partea
superioară, realizându-se astfel o alungire în sus şi înapoi a ramurii ascendente
prin deplasarea condilului.. Dar, deoarece condilul nu se poate deplasa
datorită rapoartelor cu ATM, în realitate restul mandibulei se deplasează în jos
şi înainte
• rămâne activ o perioadă foarte îndelungată (până la 21 de ani)

Cartliajele coronoidian şi angular au o importanţă mai redusă

Mandibula este deci un os cu osificare complexă, directă şi indirectă, ceea ce se

va răsfrânge atât în dezvoltare, cât şi în posibilităţile terapeutice.

Osificarea maxilarului superior

Se descrie existenţa a 5 puncte de osificare pentru fiecare hemimaxilar

1. punct nazal, pentru regiunea canină şi apofiza ascendentă
2. punct incisiv, între cel nazal şi linia mediană
3. punct palatin, pentru ¾ post ale apofizei palatine
4. punct malar
5. punct orbito-nazal, pentru regiunea sinusului maxilar şi partea internă a
planşeului orbitei

În mare, pentru fiecare hemimaxilar sunt două zone

1. zona anterioară (premaxilară), sub orificiul nazal, în zona incisivă
2. zona posterioară (postmaxilară), situată sub orbită

Aceste zone se dezvoltă cu rapiditate în suprafaţă şi profunzime. Între ele există o

lamă de ţesut amorf (între incisivul lateral şi canin), unde se va afla viitoarea sutură
incisivo-canină. Partea externă a suturii se închide în viaţa intrauterină, iar cea
palatinală se va închide între 8 şi 14-15 ani (sutura incisivo-canină din boltă)

Osificarea în suprafaţă a maxilarului superior

În suprafaţă, din premaxilă se dezvoltă

• în jos –lama alveolară externă incisivă
• înainte –spina nazală anterioară
• în sus –o parte din apofiza ascendentă

În suprafaţă, din postmaxilă se dezvoltă

• în jos.-lama alveolară de la canin la molar
• în sus şi anterior –partea post din apofiza ascendentă şi şi partea ant din
planşeul orbitei
• în sus şi post –restul planşeului orbitei şi apofiza malară
Osificarea în profunzime a maxilarului superior

Se formează travee osoase care pornesc din lamele externe şi toată masa
maxilarului se osifică direct.
Traveele pătrund printre foliculii dentari, pe care îi încorporează