Ideea implementării jocului didactic în școală a fost sugerată în urmă cu 300 de ani,

de către Comenius, datorită eficienței în a capta interesul elevilor și a face posibilă absorbția
de noi informații și metode de gândire.

Jocul didactic reprezintă cheia prin care noțiunile teoretice plictisitoare pentru elevi
pot fi introduse în practică și în variante interactive și ușor de înțeles. Aceste unelte valoroase
fac posibilă formarea deprinderilor de muncă atât independentă, cât și în comun, a
perseverenței și ambiției, a îmbunătățirii comportamentului și atenției în clasă.

Jocurile didactice matematice fac posibilă deprinderea inducției, analizei, emiterii și

verificării ipotezelor și a altor aspecte pe care, folosind varianta tradițională, copiii le-ar
considera ca fiind mult mai greu de obținut.

Învățătântul primar este definitoriu pentru formarea bazei noțiunilor matematice –

cunoștințe de calcul numeric și unele noțiuni de geometrie – și dacă acest lucru este omis,
dacă nu există o fundație solidă formată în acest timp, elevul nu va putea adăuga și păstra
noțiunile ulterioare.

Acestea reprezintă cele mai puternice motive pentru care s-a ales tema lucrării, alături
de convingerea că pentru a funcționa în societate, omul modern are nevoie de o gândire
matematică iar în scopul dezvoltării acesteia trebuie folosite cele mai acceibile mijloace
pentru elev.