CURS 14

12. VENTILAREA ŞI CLIMATIZAREA SPITALELOR

12.1. Probleme generale

Sistemele de condiţionare a aerului din spitale sunt proiectate astfel încât să
respecte atât criteriile confortului termic (temperatura, umiditatea, viteza de
mişcare a aerului, etc.), cât şi criteriile de puritate a aerului (gradul de contaminare
microbiologică, concentraţia particulelor în aer, etc.).
Deoarece aceste criterii depind de activitatea ce se desfăşoară în fiecare
încăpere în parte, instalaţiile de ventilare şi condiţionare a aerului dintr-un spital
trebuie să se adapteze unor nevoi foarte diferite, de la birouri ale personalului, până
la săli de operaţie complet aseptice.
Diferenţele fundamentale între condiţionarea aerului din spitale şi
condiţionarea aerului din alte clădiri sunt:
 nevoia de a controla mişcarea aerului în interiorul încăperilor;
 nevoia de a controla mişcarea aerului între anumite zone (încăperi);
 cerinţe specifice în ceea ce priveşte filtrarea aerului;
 cerinţe foarte variate în ceea ce priveşte temperatura şi umiditatea aerului;
 proiectarea unor sisteme care să permită într-o măsură cât mai mare
controlul anumitor parametrii.

12.2. Ventilarea şi climatizarea sălilor de operaţie

Sălile de operaţie moderne necesită condiţii speciale de lucru:
 asigurarea unui mediu curat, lipsit de germeni patogeni;
 asigurarea unui mediu controlat, cu temperatură şi umiditate prescrisa;
 reguli stricte în privinţa facilităţilor aferente actului medical propriu-zis.
 Reguli privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor în ansamblurile de
camere curate care cuprind spaţii aseptice destinate intervenţiilor chirurgicale :
 separarea fluxurilor de materiale, instrumente şi aparatură medicală: sterile,
nesterile, murdare;
 amplasarea de preferinţă a echipamentelor de lucru din categoria
nesterile/murdare, ca: autoclave, etuve, instalaţii de sterilizare, etc., în afara
ansamblului de camere curate;
 trasee impuse pentru circulaţia personalului;
 spaţii tampon pentru accesul în camera curată aseptică;
 camere de transfer pentru pacienţi;
 măsuri riguroase privind igiena personalului şi curăţarea regulată a
suprafeţelor de lucru cu soluţii bactericide.
Unul dintre sistemele cele mai utilizate pentru ventilarea si climatizarea salilor
de operatie din spitale il reprezinta cel care utilizeaza pentru vehicularea aerului in
incapere fluxul de aer hibrid (combinat).
Astfel de instalaţii se utilizează la blocurile operatorii dotate cu sistem de
introducere a aerului prin panou perforat cu plenum presurizat (fig. 14-1), amplasat
deasupra mesei de operaţie, care asigură în această zonă un flux de aer
unidirecţional vertical descendent, restul încăperii folosind un sistem cu flux de aer
convenţional (turbulent):

Figura 14-1 Cameră curată cu flux de aer hibrid

 Avantajul unui astfel de sistem constă în posibilitatea de a asigura în zona
mesei de operaţii a unei clase de puritate a aerului de 100 sau chiar 10, cu costuri
mai mici decât dacă s-ar adopta un sistem cu flux de aer unidirecţional în toata
încăperea. Un alt avantaj este acela că acest sistem se poate pune în funcţiune în
blocuri operatorii existente, fără a fi nevoie de mari modificări în ceea ce priveşte
construcţia încăperii. Dezavantajul constă în controlul mai scăzut pe care acest tip
de cameră curată îl poate asigura asupra purităţii aerului, datorită faptului că în
restul încăperii există o concentraţie mai mare de particule contaminante, fiind
vorba aici de un sistem cu flux de aer convenţional (turbulent).

12.3. Etapele de proiectere a instalaţiilor de ventilare-condiţionare a

aerului din spitale
Criteriile generale de proiectare pot fi folosite pentru orice tip de ansamblu
de camere curate din spitale, indiferent de destinaţia acestora. Proiectarea
sistemelor de ventilare-climatizare din spitale trebuie să se facă astfel încât acestea
să asigure mişcarea aerului dinspre zonele curate spre cele mai puţin curate.
corelarea fluxurilor de aer între încăperi cu modul de organizare a camerelor curate
va conduce la reducerea semnificativă a impurificării aerului şi implicit, la
economii de energie.
Pentru proiectarea corectă a unui sistem de ventilare-climatizare pentru un
ansamblu de camere curate din spitale se recomandă respectarea următoarelor
criterii generale de proiectare:
 Se va stabilili un flux de aer între camerele curate ce aparţin de aceeaşi
funcţiune astfel încât sensul de curgere a aerului prin deschiderile dintre
aceste încăperi să fie întotdeauna dinspre camera mai curată spre cea mai
puţin curată. Prima etapă în stabilirea fluxului de aer este încadrarea cât mai
precisă a fiecărei camere din ansamblu, în funcţie de destinaţie, într-o clasă
în ceea ce priveşte cerinţele de puritate ale aerului interior (clasa camerei
curate);
 Se va trece apoi la stabilirea debitelor de aer refulate, respectiv aspirate de
instalaţia de ventilare-climatizare, în şi din fiecare încăpere în parte, astfel
încât să fie asigurat un regim de suprapresiuni, respectiv depresiuni între
încăperi, care să permită circulaţia aerului în sensul dorit, şi anume dinspre
camera curată spre camera mai puţin curată;
 Se va respecta pentru fiecare cameră curată din ansamblu, numărul de
schimburi orare recomandat de norme în funcţie de destinaţia acesteia,
precum şi regimul de viteze de confort ale aerului interior. Se porneşte cu
stabilirea debitelor de aer în camera cea mai curată (cu clasa de puritate a
aerului interior cea mai mică) dintre toate încăperile ce aparţin de aceeaşi
destinaţie. Mergând din aproape în aproape, în ordinea descrescătoare a
necesarului de puritate a aerului interior, se va ajunge la valori ale debitelor
de aer refulate, respectiv aspirate de instalaţia de ventilare-climatizare pentru
fiecare cameră în parte;
 La calculul debitelor de aer vehiculate în fiecare cameră curată, se ţine cont
de debitul de aer intrat datorită suprapresiunii din camerele vecine mai
curate, respectiv de debitul de aer ce iese din cameră spre încăperile
învecinate mai puţin curate. Se va urmări ca regimul de suprapresiuni,
respectiv de depresiuni dintre încăperile învecinate să nu depăşească
intervalul de 5…15 Pa;
 Pentru ca aerul să circule între încăperi şi în cazul în care uşile sunt închise,
se vor prevedea grile de transfer (de suprapresiune) montate la toate uşile
dintre încăperile între care are loc un schimb de aer. Viteza aerului prin uşa
deshisă va fi limitată superior la valoarea vitezei de confort a aerului interior,
deci la valori de 0,15…0,25 m/s;
 Dacă în cadrul ansamblului de camere curate există încăperi cu aceeaşi
destinaţie, deci cu aceeaşi clasă de puritate, fluxurile de aer prin ele vor fi
identice. De asemenea, între două camere de clasă identică, cu aceeaşi
funcţiune, nu va exista nici un schimb de aer;
 În ceea ce priveşte centralele de ventilare-climatizare care vehiculează aer
într-un ansamblu de camere curate, aceastea pot să fie una singură pentru
întreg ansamblul, sau pot fi dispuse mai multe centrale care să deservească
funcţiuni asemănătoare (de aceeaşi clasă) ale ansamblului de camere curate.
În primul caz, aerul va fi preparat în centrala de ventilare-climatizare la o
calitate unică, filtrarea suplimentară (filtrele finale) dispunându-se cât mai
aproape de camera curată. Performanţele acestor filtre finale vor fi în
concordanţă cu clasa fiecărei camere curate. Reţeaua de distribuţie a aerului
în încăperi şi cea de evacuare (recirculare) a aerului din încăperi vor fi câte
una singură pentru tot ansamblul de camere curate. Debitul de aer vehiculat
în fiecare încăpere va respecta valorile de calcul ale debitelor de aer refulate,
respectiv aspirate, astfel încât să fie respectate fluxurile de aer proiectate. În
cel de-al doilea caz, vor exista câte o centrală de ventilare-climatizare pentru
fiecare grup de camere curate de aceeaşi clasă ale ansamblului de camere
curate, fiecare dintre ele cu propria reţea de distribuţie-aspiraţie a aerului.
Aerul va fi preparat în fiecare centrală la parametrii ceruţi, fără a mai fi
necesare filtre finale. Debitele de aer vehiculate de fiecare centrală în parte
vor respecta valorile calculate pentru fiecare încăpere în aşa mod încât, pe
întreg ansamblu de camere curate, fluxurile de aer să fie acelaşi cu fluxul
proiectat;
 Introducerea aerului în surplus se va face întotdeauna în încăperile cu
necesarul de puritate a aerului cel mai mare, sensul fluxului de aer fiind apoi
spre camerele mai puţin curate. Pentru încăperile cu aceeaşi clasă de puritate
se vor putea folosi pentru introducerea aerului sas-uri amplasate astfel încât
să aibă legătură directă cu fiecare dintre acestea. Aerul va fi refulat în sas, de
unde, datorită suprapresiunii formate, va intra prin grile de transfer (de
suprapresiune) în interiorul fiecărei încăperi în parte;
 În zonele critice (cu cerinţe mari de puritate a aerului), se vor folosi sisteme
de ventilare cu debit constant, pentru a se asigura tot timpul în aceste spaţii
 atât numărul de schimburi orare proiectat, cât şi regimul de presiuni
recomandat. În zonele mai puţin critice (cu cerinţe mai reduse de puritate a
aerului) se vor putea folosi, din considerente energetice, şi sisteme de
ventilare cu debit variabil. Când se face acest lucru, trebuie să se asigure în
aceste spaţii un număr de schimburi orare minim recomandat şi să se
menţină tot timpul regimul de presiuni proiectat. În zonele care nu
influenţează fluxul de aer şi regimul de presiuni, sistemele de ventilare se
pot închide atunci când spaţiile respective sunt neocupate;
 Din punctul de vedere al ansamblului de camere curate, este vorba de un
sistem de ventilare care va funcţiona într-un regim de suprapresiune. Devine
astfel necesară evacuarea aerului în surplus, fără de care pot apărea efecte
necontrolate sau greu de controlat în clădirea spitalului cum ar fi: curenţi de
aer supărători, uşi care să se deschidă greu, infiltrarea aerului viciat înapoi în
medii aseptice, etc.. Evacuarea aerului în surplus din clădire se poate face fie
mecanic, fie natural. Este recomandat ca înainte de a fi scos din incinta
ansamblului de camere curate, acest aer să fie mai întâi colectat pe holuri
sau culoare cu cerinţe de puritate a aerului mai scăzute. De aici poate fi
evacuat forţat, cu ajutorul unei reţele de aspiraţie conectată la un ventilator,
sau natural, prin coşuri de ventilare naturală şi grile de transfer (de
suprapresiune) montate direct în peretele exterior. De asemenea, se pot
folosi în acest scop şi unele sas-uri, în care se va menţine un regim de
depresiune, prin care se vor realiza depresurizări ale unor zone în apropierea
cărora nu există holuri, coridoare sau pereţi exterior;
 Pentru reducerea cheltuielilor energetice şi materiale, se vor utiliza sisteme
de ventilare-condiţionare cu recircularea aerului, în încăperile în care se
permite acest lucru. Recircularea aerului permite o mai bună filtrare a
aerului deoarece aerul recirculat conţine, în principiu, mai puţin praf decât
aerul exterior. Recircularea se va realiza dintr-o singură încăpere sau cel
mult din încăperi cu funcţiuni echivalente;
 În încăperile cu surse locale de noxe sau cu degajări de noxe periculoase se
vor prevedea hote sau dispozitive de aspiraţie locală. În aceste încăperi se va
introduce o cantitate de aer de compensaţie, astfel încăt regimul de presiuni
proiectat să fie menţinut;
 Aerul din încăperile cu degajări mari de noxe sau cu un conţinut ridicat de
microorganisme nu va fi recirculat, ci va fi evacuat forţat în exterior, după o
filtrare obligatorie cel puţin într-o treaptă;
 Prizele de aer proaspăt se vor amplasa la cel puţin 10 m deasupra solului,
pentru a se evita antrenarea de germeni microbieni;
 Nu este indicată oprirea instalaţiei de ventilare-climatizare ce deserveşte
încăperi cu cerinţe ridicate de puritate a aerului, deoarece după astfel de
întreruperi este necesară o perioadă îndelungată pentru a readuce camera
curată la nivelul iniţial de puritate a aerului.