An I Master-Prezentare Curs 1-14 PDF

Cuprins:
1. Noţiuni introductive
1.1. Generalităţi. Terminologie
1.2. Clasificarea instalaţiilor de ventilare şi
condiţionare
➢ 1.2.1. Clasificare după modul de vehiculare a aerului
➢ 1.2.2. Clasificare după extinderea zonei ventilate
➢ 1.2.3. Clasificare după diferenţa de presiune dintre
interiorul şi exteriorul incintei ventilate
➢ 1.2.4. Clasificare după modul de complexitate a tratării
aerului în funcţie de cerinţele tehnologice sau
de confort ale încăperii respective
Bibliografie
1
Obiective:
La finalul acestui curs studentul trebuie să
cunoască:
➢ Principalele notiuni utilizate in tehnica

instalatiilor de ventilare si conditionare a
aerului
➢ Terminologia folosita in domeniul ventilarii si
conditionarii aerului
➢ Principalele notiuni de confort termic
➢ Clasificarea dupa toate criteriile a instalatiilor
de ventilare si conditionare a aerului
2
1. Noţiuni introductive
1.1. Generalităţi. Terminologie
Calitatea mediului ambiant în care oamenii îşi

desfăşoară activitatea are o influenţă complexă
asupra lor, atât sub aspect igienico-sanitar căt şi sub
aspectul productivităţii muncii.
Calitatea mediului ambiant se apreciază prin:

➢ valoarea parametrilor confortului termic;
➢ compoziţia chimică şi puritatea aerului;
➢ alţi factori ca: nivelul de iluminare, nivelul de zgomot,
gradul de ionizare a aerului, elemente de estetică etc.
3
Parametrii confortului termic:
➢ temperatura;
➢ umiditatea relativă;
➢ viteza de mişcare a aerului interior;
➢ temperatura medie de radiaţie a
elementelor delimitatoare ale
încăperii.
4
Introducerea controlata intr-o incapere a
unui debit de aer tratat urmareste:
➢ asigurarea confortului termic;

➢ îndepărtarea mirosurilor şi degajărilor nocive sau
chiar toxice.
Acest lucru îl realizează instalaţia de ventilare si
conditionare care deserveşte încăperea
respectiva.
Rolul instalatiilor de ventilare si conditionare:

✓ introducerea aerului tratat în încăperi, denumit aer
refulat sau aer introdus, care preia nocivităţile în
exces (căldură, umiditate, gaze, vapori, praf)
✓ evacuarea aerului viciat din încăperi, şi este
denumit aer aspirat sau aer evacuat
5
Tipul instalaţiei de ventilare şi condiţionare
adoptat pentru o anumită încăpere depinde de
următorii factori:
➢ natura şi cantitatea de degajărilor nocive;

➢ modul de propagare a nocivităţilor;
➢ sistemul constructiv a incintelor;
➢ valorile la care sunt prescrişi parametrii aerului interior pe
considerente de confort sau tehnologice;
➢ limitele admisibile la care trebuie reduse concentraţiile
diverselor substanţe nocive degajate;
➢ factori economici;
➢ factori energetic;
➢ factori de protecţia mediului.
6
1.2. Clasificarea instalatiilor de
ventilare si conditionare
1.2.1. Clasificare după modul de

vehiculare a aerului
➢ ventilare naturală;
➢ ventilare mecanică;
➢ ventilare mixtă;
➢ condiţionare sau climatizare.
7
Ventilarea naturală
Schimbul de aer se datorează acţiunii combinate a
celor doi factori naturali:
✓ potenţialul termic
✓ potenţialul creat de vânt
Clasificare
➢ Ventilarea naturală neorganizată (pătrunderea
aerului curat are loc prin neetanşeităţile
construcţiei - uşi, ferestre)
➢ Ventilarea naturală organizată (în elementele de
construcţie sunt practicate deschideri speciale
cu dimensiuni determinate, amplasate la
anumite înălţimi şi care pot fi închise şi deschise
după necesităţi)
8
Ventilarea mecanică
Vehicularea aerului se face cu ajutorul unui

ventilator sau a două ventilatoare (unul
de introducere şi unul de evacuare.
Clasificare
➢ Ventilare mecanica simplă (numai cu
introducere sau evacuare, fără nici un fel
de tratare)
➢ Ventilare mecanica combinată (cu
încălzire, răcire, uscare sau umidificare).
9
Ventilarea mixtă
➢ cu introducere naturală şi cu evacuare

mecanică a aerului;
➢ cu introducere mecanică şi cu
evacuare naturală.
10
Condiţionarea sau climatizarea
Definitie: proces complex de tratare a

aerului prin filtrare, amestecare,
încalzire, răcire, uscare şi umidificare,
într-o anumită ordine (dictată de
succesiunea agregatelor din centrala de
climatizare), care trebuie să asigure în
încăpere, în tot timpul anului, o anumită
microclimă (temperatură, umiditate
relativă, viteză interioară a aerului).
11
1.2.2. Clasificare după extinderea
zonei ventilate
➢ instalaţii de ventilare generală;

➢ instalaţii de ventilare locală;
➢ instalaţii de ventilare combinată
(ventilare generală + locală).
12
1.2.3. Clasificare după diferenţa de
presiune dintre interiorul şi
exteriorul incintei ventilate
➢ ventilare în echipresiune;
➢ ventilare în suprapresiune;
➢ ventilare în depresiune.
13
1.2.4. Clasificare după modul de
complexitate a tratării aerului în
funcţie de cerinţele tehnologice sau de
confort ale încăperii respective
Ordinea în care agregatele de climatizare

(baterii de încălzire, baterii de răcire,
camere de umidificare, dezumidificatoare,
camere de amestec, recuperatoare de
căldură etc.) sunt dispuse în centrală
determină tipul tratării aerului şi deci tipul
instalaţiei de ventilare sau condiţionare.
14
Bibliografie
1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. II; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2011.
2) T. POPOVICI, F. DOMNITA, A. HOŢUPAN –
Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. I; Editura
3) G.DUŢĂ şi colectiv– Manualul de Instalatii - Instalatii
de ventilare si climatizare, Editura ARTECNO,
Bucuresti 2002;
4) Normativul I 5-2010.
15
Cuprins:
2. Sisteme de climatizare. Definiţii şi

clasificări
2.1. Aparate de climatizare (condiţionare)
2.2. Instalaţii de climatizare (condiţionare)
Bibliografie
16
Obiective:

cunoască:
➢ Principalele sisteme de conditionare

utilizate in tehnica ventilarii
➢ Clasificarea aparatelor de conditionare
➢ Clasificarea instalatiilor de conditionare
➢ Principalele tipuri de instalatii de
conditionare si utilitatea lor in functie de
destinatia cladirilor
17
2. Sisteme de climatizare. Definiţii şi
clasificări
În funcţie de mărime şi complexitate,

sistemele de climatizare sunt de două
feluri:
➢ Aparate de climatizare (condiţionare);
➢ Instalaţii de climatizare (condiţionare).
18
2.1. Aparate de climatizare (condiţionare)
Toate aparatele constau din carcase metalice în

care se găsesc elementele componente
corespunzătoare scopului şi destinaţiei
acestora.
Ele pot să deservească una sau mai multe
încăperi.
Avantaje:
➢ preţ de investiţie relativ mic;
➢ costuri de instalare reduse;
➢ design plăcut;
➢ gamă foarte variată de modele şi
tipodimensiuni;
➢ posibilitatea demontării şi remontării;
➢ lipsa tubulaturii de ventilare sau reducerea ei în
mare măsură.
19
Clasificare:
➢ dupăfelul răcirii:
- aparate cu maşină frigorifică înglobată;
- aparate cu maşină frigorifică
amplasată separat (sistem split).
➢ după modul de tratare al aerului:
- aparate de climatizare pentru tot anul
(în pompă de căldură);
- aparate de climatizare pentru iarnă
sau pentru vară (cu reglarea temperaturii şi
umidităţii).
➢ după felul racordurilor aerului:
- aparate de climatizare cu refularea
directă a aerului în încăpere;
- aparate cu racordarea la tubulatura de
ventilare.
20
➢ după destinaţie:
- aparate de climatizare în scopuri de
confort;
- aparate de climatizare în scopuri
tehnologice.
➢ după mărime şi tipul constructiv:

- aparate de climatizare de fereastră;
- aparate de climatizare de perete;
- aparate de climatizare tip casetă;
- centrale de climatizare;
- centrale de climatizare de acoperiş
(rooftop);
- aparate de climatizare pentru locuinţe.
➢ după tipul energiei:

- aparate electrice;
- aparate cu gaze;
- aparate cu combustibil lichid.
21
2.2. Instalaţii de climatizare
(condiţionare)
Definiţie: Instalaţiile de climatizare

numite şi instalaţii de condiţionare a
aerului trebuie să asigure menţinerea
parametrilor aerului din încăperile
deservite în limite dinainte prescrise, în
tot timpul anului, indiferent de variaţia
factorilor meteorologici şi de gradul de
ocupare a încăperilor.
22
Clasificarea instalaţiilor de climatizare
(condiţionare)
1) În funcţie de cele două categorii de clădiri, civile şi

industriale, în care sunt utilizate instalaţiile de climatizare,
acestea se împart în:
➢ instalaţii de climatizare de confort;
➢ instalaţii de climatizare tehnologică (în scopuri
industriale).
2) După modul de tratare a aerului, instalaţiile de

climatizare se clasifică în:
➢ instalaţii „numai aer”;
➢ instalaţii „aer-apă” (cu aer primar).
23
Instalaţii de climatizare „numai aer”
Cerinte:
➢ aerul trebuie tratat într-un agregat central după care este
refulat în încăperi, fără a mai suferi transformări ulterioare;
➢ aerul tratat trebuie să asigure integral atât încălzirea cât şi
răcirea încăperilor.
Clasificare:
a. După presiunea necesară vehiculării aerului:
I. Instalaţii de presiune joasă (tradiţionale);
II. Instalaţii de presiune înaltă.
b. Din punct de vedere al debitului de aer:
I. Instalaţii cu debit constant;
II. Instalaţii cu debit variabil.
c. În funcţie de numărul de canale de aer şi de debitul de aer
care trece prin acestea:
I. Instalaţii de climatizare „numai aer” cu un canal cu debit
constant;
II. Instalaţii de climatizare „numai aer” cu un canal cu debit
variabil;
III. Instalaţii de climatizare „numai aer” cu două canale.
24
I. Instalaţii de climatizare „numai aer”
cu un canal cu debit constant
➢ se modifică doar temperatura aerului

refulat în încăperi, de obicei prin variaţia
debitului de agent termic de încălzire
(iarna), respectiv răcire (vara), prin
schimbătoarele de căldură (baterii de
încălzire, respectiv răcire) din centrala
de climatizare.
➢ se recomandă prin simplicitate şi prin
costul relativ scăzut.
➢ flexibilitatea redusă în funcţionare şi la
neeconomicitatea din timpul funcţionării.
25
II. Instalaţii de climatizare „numai
aer” cu un canal cu debit variabil
➢ în instalaţie se vehiculeză un debit

de aer variabil, mai mic pe măsură
ce temperatura exterioară creşte
(iarna) sau scade (vara) faţă de
temperaturile de calcul.
➢ debitul de aer este variabil, iar
temperatura aerului refulat este
constantă sezonier.
➢ este o instalaţie cu o funcţionare mai
economică.
26
III. Instalaţiile de climatizare „numai
aer” cu două canale
➢ pot realiza temperaturi diferite în

fiecare încăpere în parte;
➢ umiditatea relativă a aerului interior
nu este controlată;
➢ datorită prezenţei a două canale de
aer pentru introducere, se foloseşte,
de regulă, varianta de presiune înaltă,
pentru a se ocupa un spaţiu mai mic.
27
Instalaţii de climatizare „aer-apa” (cu
aer primar)
➢ transportul energiei termice în şi din
încăpere se face în afară de aer şi cu apă,
care conduc la o densitate a fluxului de
energie termică mai mare, necesitând astfel
un spaţiu mult mai redus pentru instalaţii;
➢ prepararea unei cantităti de aer se face
central, după care este trimisă printr-un
sistem de canale în încăperi;
➢ refularea se face prin intermediul unor
aparate cu inducţie numite şi clima-
convectoare sau prin aparate prevăzute cu
ventilator propriu numite ventilo-
convectoare;
➢ temperatura aerului se poate regla
individual în fiecare încăpere;
28
Bibliografie

Bucuresti 2002;
29
Cuprins:
2.3. Tipuri constructive de aparate de climatizare

(condiţionare)
➢ 2.3.1. Aparate de fereastră

➢ 2.3.2. Aparate de tip „split”
➢ 2.3.3. Dulapuri de climatizare
➢ 2.3.4. Aparate de climatizare pentru racordare la
tubulatură
➢ 2.3.5. Aparate (centrale) de climatizare modulate
➢ Bibliografie
30
Obiective:

cunoască:
➢ Clasificarea din punct de vedere constructiv a

aparatelor de climatizare a aerului
➢ Părţile componente ale aparatelor de climatizare a
aerului
➢ Schemele de funcţionare ale aparatelor de
climatizare a aerului
➢ Modul de funcţionare al aparatelor de climatizare a
aerului
➢ Domeniul de utilizare pentru fiecare tip de aparat
➢ Prescripţii tehnice şi de proiectare
31
2.3. Tipuri constructive de aparate
de climatizare
Introducere
Aparatele de climatizare: dispozitive închise în carcase
metalice în care se găsesc elementele componente
corespunzătoare scopului şi destinaţiei acestora:
ventilarea şi condiţionarea aerului.
Clasificare
 Aparate de fereastră
 Aparate de tip „split”
 Dulapuri de climatizare
 Aparate de climatizare pentru racordare la tubulatură
 Aparate (centrale) de climatizare modulate
32
2.3.1. Aparate de fereastră
Caracteristici: dimensiuni şi capacităţi mici.

Utilizare: ventilarea şi răcirea sau încălzirea
unei singure încăperi.
Montaj:
 în fereastră;
 în parapet, sub ferestră;
 în peretele exterior.
http://www.tranehk.com/prodcat/TAW/TAW-
Window%20Type%20%284TAW-SLB001-
EN%29%2010%20May%202012.pdf
http://www.ajmadison.com/ajmadison/itemdocs/A20310PEngli
sh.pdf
33
Fig. 2.1. Aparat de fereastră
34
Fig. 2.2. Schema de principiu a aparatului de fereastră
35
Părţi componente:
 compresor ermetic cu freon;
 ventilator;
 condensator răcit cu aer exterior;
 vaporizator (bateria de răcire);
 rezistenţă electrică pentru încălzire în sezonul rece (la
temperaturi negative);
Prescripţii tehnice şi de proiectare:

• se construiesc şi în varianta cu ciclu reversibil (în
pompă de căldură);
• încălzirea aerului în sezonul rece (în pompă de
căldură) se poate face eficient energetic până la
temperaturi exterioare de -10ºC;
• au sarcini de răcire de 2...8 kW şi debite de aer de
200...1000 m3/h.
• carcasa trebuie izolată fonic la interior.
36
2.3.2. Aparate de climatizare tip „split”
Alcătuire: unitate sau unităţi interioare (U.I.) de tratare a aerului şi o
unitate exterioară (U.E.).
http://www.fujitsu-general.com/th/th/support/aircon/download/pdf/split_type.pdf
http://www.mitsubishi-electric.pl/dokumenty/SG79F225H02.pdf
Părţi componente (vezi fig. 2.3.) :

 carcasă metalică;
 ventilator silenţios;
 baterie de răcire (evaporatorul maşinii frigorifice);
 tavă pentru colectarea condensului rezultat în urma procesului de răcire
şi uscare a aerului;
 filtru de praf lavabil;
 grilă de aspiraţie a aerului din încăpere;
 grilă de refulare cu jaluzele reglabile.
37
Fig. 2.3. Schema de principiu a aparatului de climatizare de tip „split” 38
Aparatele de condiţionare de tip
„split” se folosesc în variantele:
 mono-split (o unitate exterioară U.E. + o

unitate interioară U.I.);
 dual-split (1 U.E. + 2 U.I.);
 multi-split (1 U.E. + 3, 4 sau 5 U.I.).
39
Unităţile interioare se construiesc în
patru variante, după locul de
montare:
 de perete (vezi fig. 2.4.);

 de plafon (vezi fig. 2.5.);
 de tip casetă (pentru montare în tavan
fals vezi fig. 2.6.);
 de pardoseală (pentru montare sub
fereastră vezi fig. 2.7.).
40
Fig. 2.4. Aparat „split” de perete (U.E. + U.I.)
41
Fig. 2.5. Aparat „split” de plafon
42
Fig. 2.6. Aparat „split” tip casetă de tavan fals
43
Fig. 2.7. Aparat „split” de pardoseală
44
2.3.3. Dulapuri de climatizare
 asigură: încălzirea, răcirea şi umidificarea
aerului.
 refularea aerului climatizat: directă sau prin
guri de refulare.
 maşina frigorifică este înglobată în aceeaşi
carcasă cu unitatea interioară.
 răcirea maşinii frigorifice se poate face cu:
➢ aer;
➢ apă;
➢ în sistem „split” (vezi fig 2.8).
https://www.bartec.de/ProdCatalogue/Assets/Datasheets/lng_
0/FKS_CLM_E.pdf
45
Fig. 2.8. Dulap de climatizare cu maşina frigorifică
răcită în sistem „split” 46
Caracteristici:
 debite de aer 1.00020.000 m3/h;
 putere frigorifică 7140 kW;
 reglare automată pentru regim de vară sau
iarnă.
Utilizare:
 încăperi mari: săli de calculatoare, săli de
reuniuni, magazine, restaurante, localuri
comerciale;
 încăperi mici: birouri, magazine mici,
apartamente, case individuale.
47
2.3.4. Aparate de climatizare pentru
racordare la tubulatură
Caracteristici:
 refularea aerului tratat se face prin anemostate de
tavan fals sau direct prin grile.
 în cazul refulării prin anemostate, legătura dintre
aparat şi acestea se face prin tubulatură
flexibilă din aluminiu.
 modelul are posibilitatea de racordare la prize
de aer proaspăt.
 sarcini termice pentru răcire/încălzire cuprinse
între 2.2 kW şi 16.0 kW.
Montaj:
 în interiorul tavanelor false.
48
Fig. 2.9. Aparat de climatizare pentru
racordare la tubulatură (necarcasat)
49
2.3.5. Aparate (centrale) de climatizare
modulate
Alcătuire:
 casete independente (module) având două
dimensiuni identice (lăţimea şi înălţimea);
 în fiecare casetă se găsesc unul, două sau chiar trei
elemente (ex. Filtru + Baterie de încălzire + Baterie
de răcire);
 modulele centralei pot fi aşezate pe un rând sau
etajate, pe două rânduri;
 se pot realiza în orice combinaţie dorită.
http://www.ferroli.ro/pdf/2117_FTP.pdf
Clasificare:
 de tip plat, cu înălţimi păna la 500 mm, pentru montaj
deasupra tavanelor false;
 normale, cu înălţimi şi lăţimi comparabile (apropiate).
50
Caracteristici:
 Modulele sunt realizate pe tipo-dimensiuni în funcţie de debitul de
aer.
 Viteza de circulaţie în secţiunea transversală se alege în limitele
de 2,5.....3,5 m/s.
Părţi componente:
Modulele pot conţine următoarele agregate:
 filtre de diferite tipuri;
 baterii de încălzire (electrică, cu apă caldă, sau cu gaz);
 baterii de răcire (cu apă rece sau direct cu freon);
 registre de reglare;
 camere de amestec;
 camere de umidificare (cu apă pulverizată sau cu injectare de
abur saturat uscat);
 separatoare de picături;
 ventilatoare (de introducere sau evacuare);
 amortizoare (atenuatoare) de zgomot;
 recuperatoare de căldură.
51
Bibliografie

Bucuresti 2002;
52
Cuprins:
2.4. Tipuri constructive de sisteme de
climatizare (condiţionare)
2.4.1. Sisteme de climatizare unizonale cu
baterii de încălzire/răcire terminale
2.4.2. Sisteme de climatizare multizonale cu
sau fără baterii de încălzire/răcire
terminale
2.4.3. Sisteme de climatizare cu o singură
conductă (canal) şi debit de aer variabil
Bibliografie
53
Obiective:
cunoască:
➢ Cele trei tipuri constructive de sisteme de

climatizare (condiţionare) prezentate
➢ Cerinţele tehnico-funcţionale ale diferitelor
categorii de instalaţii în raport cu
exigenţele impuse de destinaţia şi
funcţiunile clădirilor
➢ Principalele caracteristici ale sistemelor
prezentate si domeniul de aplicabilitate
54
climatizare (condiţionare)
2.4.1. Sisteme de climatizare unizonale cu

baterii de încălzire/răcire terminale
➢ distribuieaer de aceiaşi parametri în toate
încăperile unde este distribuit.
➢ poatefi aplicat la o singură încăpere sau mai
multe dar cu sarcini termice identice.
➢ asigură un debit de aer constant iar
temperatura este reglată printr-un termostat
de ambianţă.
Părţi componente:
➢ echipamente pentru tratarea aerului

(centrala de climatizare);
➢ echipamente terminale (guri de aer);
➢ echipamente intermediare (canale, clapete,
grile);
➢ echipamente de reglaj şi automatizare.
Funcţionare (vezi fig. 2.10.):
Centrala de tratare a aerului C.T.A., distribuie aer
primar cu debit şi temperatură constantă în fiecare
încăpere. C.T.A. are în componenţă o priză de aer
proaspăt, o baterie de preîncălzire B.P.I., un filtru F, o
baterie de incalzire B.I., una de răcire B.R., o cameră de
umudificare C.U. şi un ventilator V.
La intrarea în încăperea 1 (sau zona 1) se prevede
o baterie mixtă de încălzire/răcire a aerului primar cu
debit constant B.I.C., montată pe conducta de aer
primar, iar la intrarea în încăperea 2 (sau zona 2) se
montează o baterie mixtă de încălzire/răcire a aerului
primar cu debit reglabil B.I.R.
Fig. 2.10. Sistem de climatizare unizonal cu baterii de

încălzire/răcire terminale
Avantaje:
➢ poate menţine în toate încăperile o
temperatură interioară precisă şi o
variaţie a umidităţii satisfăcătoare;
➢ simplitate in exploatare.
Utilizări:
➢ încăpericu sarcini termice diferite;
➢ sisteme de climatizare aer-apă în care
sistemul unizonal reprezintă surse de
aer primar.
2.4.2. Sisteme de climatizare multizonale cu
sau fără baterii de încălzire/răcire
terminale
Aceste sunt utilizate pentru climatizarea clădirilor în care

fiecare grup de încăperi sau zone necesită un reglaj
particular şi independent, fiecare zonă avand
sarcini specifice şi diferite faţă de alte zone:
➢ clădiri administrative (birouri, încăperi
administrative săli de reuniune, săli de relaţii cu
publicul săli de ordinatoare şi arhive)
➢ restaurante;
➢ magazine mari (încăperi depozit şi de vânzare);
➢ hoteluri;
➢ ansamble de săli de spectacole;
➢ clinici, spitale;
➢ şcoli, universităţi.
Descriere: centralele multizonale (vezi fig. 2.11.) sunt sub formă
compactă având aceleaşi elemente componente ca o centrală unizonală
clasică.
Fig. 2.11. Schema de principiu a unei centrale de climatizare

multizonale
Particularităţi:
➢ aşezarea BR şi BI nu se mai face în

serie, aerul cald şi rece fiind trimis prin
canale paralele;
de introducere este aşezat
➢ ventilatorul
înainte de cele două baterii;
➢ debitulde aer refulat este constant iar
proporţia de aer rece este reglată la
sesizarea termostatului de zonă
obţinându-se astfel temperaturi diferite
pentru fiecare zonă.
Cerinţe pentru o funcţionare corectă :
➢ gruparea în aceeaşi zonă a încăperilor

cu aceeaşi expunere;
➢ se va evita gruparea în aceeaşi zonă a
încăperilor cu diferenţe mari de
temperatura de la una la alta;
➢ debitele de aer pentru fiecare zonă să
fie sensibil egale;
➢ se va evita deservirea unui număr prea
mare de zone (optim 1012).
2.4.3. Sisteme de climatizare cu o
singură conductă (canal) şi debit de
aer variabil (DAV)
➢ permite distribuţia aerului cu temperatură
constantă şi debit variabil în încăperi cu
sarcini termice variabile, în funcţie de
sarcinile de compensat pentru fiecare
încăpere în parte.
➢ introduce în încăpere cantitatea de aer
indispensabilă şi necesară pentru obţinerea
condiţiilor de confort cu economie maximă
de energie.
➢ pentru variaţia debitului în încăperile
climatizate se utilizează clapete de aer sau
unităţi terminale de refulare care să asigure
un amestec suficient de bun în cazul debitelor
mari cât şi a celor mici.
➢ variaţiadebitului în instalaţie se poate asigura
fie cu un ventilator cu debit sensibil constant,
dacă variaţiile de debit în instalaţie sunt mici,
fie cu un ventilator cu turaţie variabilă, în caz
contrar.
➢ sistemele DAV pot fi utilizate numai sau în
legătură cu alte sisteme de climatizare
independente. Astfel un sistem DAV poate
asigura numai climatizarea încăperilor care au
nevoie de răcire în tot cursul anului, încăperile
climatizate şi încălzite vor folosi un alt sistem
de climatizare.
La aceste sisteme se folosesc difuzoare
de aer terminale ce permit o repartiţie
corectă a aerului refulat maxim sau
minim. Tipuri de difuzoare:
➢ difuzoare de aer cu secţiune de refulare
constantă şi reglabilă, de secţiune
liniară, circulară sau rectangulară, la
care reglajul debitului se asigură prin
clapete montate în amonte de difuzor şi
sesizate de un termostat de ambianţă;
de aer cu secţiune variabilă
➢ difuzoare
unde variaţia debitului se face prin
clapete încorporate, automat
comandate.
Asigura o variaţie a debitului în raport de
1 la 3 (adică între 30% şi 100% din
debitul maxim) prin:
➢ reglarea ventilatoarelor;
➢ reglarea presiunii efective în reţea;
➢ reglarea debitului minim de ventilare;
➢ reglarea aerului recirculat.
Bibliografie

Bucuresti 2002;
67
Cuprins:

climatizare (condiţionare) - continuare
2.4.4. Sisteme de climatizare cu un canal de

aer şi aparate de inducţie
2.4.5. Sisteme de climatizare cu două
conducte (canale) de aer
Bibliografie
68
Obiective:
cunoască:
➢ Cele doua tipuri constructive de sisteme

de climatizare (condiţionare) prezentate
➢ Cerinţele tehnico-funcţionale ale diferitelor
categorii de instalaţii în raport cu
exigenţele impuse de destinaţia şi
funcţiunile clădirilor
➢ Principalele caracteristici ale sistemelor
prezentate si domeniul de aplicabilitate
69
2.4.4. Sisteme de climatizare cu un canal de
aer şi aparate de inducţie
➢ Permit refularea aerului în încăperi cu debit şi

temperatură variabilă.
➢ Realizează tratarea după necesităţi a aerului în
spaţiile deservite de aparatele cu inducţie.
➢ Pot fi alimentate cu aer proaspăt, preîncălzit iarna,
filtrat si vehiculat în reţea ca aer primar prin
intermediul unui ventilator sau cu aer condiţionat
preparat într-o centrală de climatizare.
➢ Recuperează din energia termică (căldură-iarna,
respectiv frig-vara) existentă în încăpere, reducându-
se semnificativ sarcina termică a încăperii.
Părţi componente (vezi fig. 2.12):
➢ baterie de încălzire/răcire;
➢ con de inducţie;
➢ conductă de autoamestec.
Fig. 2.12. Introducerea aerului în încăpere cu ajutorul

aparatului cu inductie
Funcţionare:
1. Preluarea aerului recirculat din încăpere se face prin
inducţie fiind realizată de conul de inducţie, piesă
care provoacă mărirea vitezei aerului în tubulatură în
dreptul gurii de aspiraţie şi prin aceasta apariţia unui
câmp depresionar (efect Venturi) care determină
aspirarea aerului din încăpere în tubulatură.
2. Urmează o porţiune dreaptă de conductă (conductă
de autoamestec), în care aerul preluat din încăpere
prin inducţie se amestecă cu jetul provenit de la
conul de inducţie. Rezultă un aer de calitatea cerută
pentru aerul climatizat, care este introdus în încăpere
prin intermediul dispozitivelor de refulare.
3. Bateria de încălzire/răcire ajustează temperatura
aerului în funcţie de nevoile din încăpere, astfel încât
temperatura aerului refulat (climatizat) să
corespundă cu cea rezultată prin calcul. În timpul
verii, când bateria funcţionează pe răcire, condensul
care se formează este colectat la partea inferioară a
aparatului şi evacuat la canal.
Fig. 2.13. Sistem cu inducţie amplasat într-o cameră de hotel cu
aer pretatat
Avantaje:
➢ Furnizeaza o putere de încălzire sau de

răcire superioră celei obţinute prin
metodele tradiţionale de climatizare.
➢ Sunt mai compacte şi consumă mai puţină
energie electrică pentru vehicularea
aerului.
➢ Permite evitarea apariţiei zonelor
neventilate, în care să nu existe o
circulaţie corespunzătoare a aerului,
datorită în special sistemului de aspiraţie
prin inducţie care extrage rapid şi eficace
aerul din încăperea deservită.
➢ Este deosebit de silenţios.
Utilizare:
➢ climatizarea încăperilor rezidenţiale (camere
de hotel, camere destinate refacerii
bolnavilor din spitale, camere de locuit);
➢ climatizarea încăperilor din cladiri de
invatamant (sali de clasa, amfiteatre, sali de
curs, etc.);
➢ climatizarea încăperilor din clădirile social-
administrative (birouri, sali de lectura, sali de
sedinta, etc.).
2.4.5. Sisteme de climatizare cu
două conducte (canale) de aer
➢ Reprezintăo extindere a sistemului cu

un canal de aer şi inducţie.
➢ Aerulrece şi cald este distribuit prin
două canale paralele şi apoi prin
aparatele de amestec în interiorul
încăperilor.
➢ Poate asigura simultan încălzirea şi
răcirea încăperilor.
Fig. 2.14. Sistem de climatizare cu două conducte şi
aparate de amestec
Părţi componente (vezi fig. 2.14.):
a) Centrală de tratare a aerului, în exteriorul sau
interiorul clădirii, ce poate realiza următoarele
tratări ale aerului:
➢ amestecul de aer exterior şi interior (camera de

amestec C.A.);
➢ filtrarea aerului amestecat (filtru F);
➢ preîncălzirea aerului exterior sau amestecat
(bateria de preîncălzire B.P.I.);
➢ umidificarea (camera de umidificare C.U.);
➢ încălzirea aerului pentru canalul de aer cald
(bateria de încălzire B.I.);
➢ răcirea aerului pentru canalul de aer rece (bateria
de răcire B.R.);
➢ vehicularea aerului către canalele de aer rece şi
cald (ventilatorul V).
b) Reţeaua de canale de aer cald de mare viteză
(1320 m/s) către aparatele de amestec, pe
care se pot prevedea:
➢ umidificare;
➢ reîncălzire;
➢ tratament acustic de reducere a nivelului de
zgomot.
c) Reţeaua de canale de aer rece de mare viteză

(1320 m/s) ce alimentează aparatele de
amestec, pe care se pot prevedea:
➢ umidificare;
➢ răcire;
➢ tratament acustic de reducere a nivelului de
zgomot.
d) Aparatele de amestec (A.A.),
racordate la canalele de aer rece şi aer
cald, au următoarele funcţiuni:
➢ dedetentă a aerului cald şi rece de înaltă

presiune şi mare viteză;
➢ deamestec a aerului cald şi rece la indicaţiile
unui termostat de ambianţă;
➢ de reglaj a debitului refulat în încăperi;
➢ de reducere a nivelului de zgomot.
Avantaje:
1. Permite o mare fiabilitate în
funcţionare prin:
➢ reglarea parametrilor în fiecare încăpere;

➢ refularea de aer cu parametri diferiţi,
simultan;
➢ climatizarea simultană a încăperilor cu
sarcini variabile şi diferite;
➢ nu se creează perturbări în perioadele de
tranziţie.
2. Condiţiile de confort sunt satisfăcute;
3. Distribuţia aerului refulat în încăpere
este independentă de distribuţia aerului
cald şi rece în aparatele de amestec;
4. Permite o posibilă extensie a instalaţiilor
existente;
5. Centralizarea operaţiilor de tratare a
aerului este completă ceea ce conduce
la o concepţie simplă a instalaţiei;
6. Utilizarea raţională a aerului exterior
duce la importante economii de energie;
7. Sistemul poate fi aplicat practic la toate
tipurile de construcţii.
Dezavantaje:
1. Preţ de investiţie ridicat rezultat din:
 existenţa a două reţele de canale;
 număr important de aparate de amestec;
 disponibil de presiune ridicat pentru
ventilatoare pentru realizarea presiunilor
înalte şi a vitezelor mari;
 măsuri inevitabile pentru reducerea nivelului
de zgomot;
 dublul reglaj al presiunii pentru aer rece şi
pentru aer cald;
 spaţii suplimentare.
2. Cost de exploatare ridicat din
menţinerea instalaţiei în funcţiune în
perioadele de nefuncţionare;
3. Construcţii adiacente pentru crearea
spaţiilor de montaj a canalelor şi a
aparatelor de amestec.
Schema de principiu (fig. 2.15.):
Fig. 2.15. Schema de principiu a unui aparat de amestec cu debit

constant şi temperatură de refulare variabilă
Bibliografie

Bucuresti 2002;
85
Cuprins:

climatizare (condiţionare) - continuare
2.4.6. Sisteme de climatizare aer – apă
Bibliografie
86
Obiective:
cunoască:
➢ Sistemele de climatizare (condiţionare) aer-apa,
atat ca alcatuire, cat si ca mod de functionare
➢ Cerinţele tehnico-funcţionale ale sistemelor de
conditionare aer-apa în raport cu exigenţele
impuse de destinaţia şi funcţiunile clădirilor
➢ Principalele caracteristici ale sistemului
prezentat, precum si domeniul de aplicabilitate
➢ Principalele tipuri, caracteristicile si modul de
functionare al ventilo-convectoarelor si ejecto-
convectoarelor
87
2.4.6. Sisteme de climatizare aer-apă
Încălzirea, răcirea şi controlul umidităţii unei

încăperi sunt realizate:
➢ cu aer primar (de obicei aer proaspăt),
tratat într-o centrală de climatizare
➢ cu ajutorul apei calde sau reci care trece
prin schimbătorul de căldură aer-apă al
unui ventilo-convector sau ejecto-
convector.
Fig. 2.16. Schema de principiu a unui sistem
de climatizare aer-apă cu două ţevi
Părţi componente:
Sistemul este alcătuit din (vezi fig. 2.16):
➢ centrală de tratare a aerului primar;
➢ reţea de conducte (două, trei sau patru
conducte) pentru distribuţia apei calde sau
reci;
➢ schimbător de căldură;
➢ sursă de apă caldă pentru încălzire (cazan);
➢ sursă de apă rece pentru răcire (răcitor de
apă/ chiller);
➢ reţea de canale pentru distribuţia aerului
primar;
➢ aparate terminale (ventilo-convectoare sau
ejecto-convectoare).
Functionare:
➢ La sistemele ce folosesc ventilo-
convectoarele, aerul primar ajunge în
aparat printr-o reţea de canale şi se
amestecă cu aerul recirculat, este încălzit
sau răcit în funcţie de anotimp, după care
este refulat în încăpere.
➢ La sistemele care folosesc aparatele de

inducţie, aerul primar tratat este trimis cu
viteză mare şi debit constant până la
ejecto-convector.
Ventilo-convectoarele
Avantaje
➢ Sunt adaptabile oricărei clădiri de tip
admistrativ (birouri), rezidential (hoteluri,
cladiri de locuinte) etc.;
➢ Încăperile în care sunt utilizate pot avea
sarcini termice diferite;
➢ În perioadele de tranziţie (primăvară,
toamnă) anumite zone pot fi alimentate cu
apă rece iar altele cu apă caldă;
➢ În perioada rece şi de nefuncţionare, bateria
ventilo-convectorului cedează căldură prin
convecţie naturală asigurând o anumită
temperatură de gardă.
Elementele componente:
➢ unulsau mai multe generatoare (cazane) de
apă caldă;
➢ unul sau mai multe generatoare de apă rece
(chiller-e);
➢ reţeaua de conducte formată din două sau
patru conducte;
➢ aparatul terminal, ventilo-convectorul.
Ventilo-convectorul asigură
următoarele funcţiuni:
➢ filtrarea
aerului recirculat şi a aerului
proaspăt ce intră în aparat;
➢ încălzirea
sau răcirea aerului
amestecat;
➢ uscarea aerului amestecat;
➢ refularea
în încăpere a aerului
amestecat;
Fig. 2.17. Schema de principiu a
unui ventilo-convector
După locul de montare ventilo-convectoarele sunt (vezi
fig. 2.18.):
• de pardoseală;
• de perete;
• de plafon.
b.
a.
c.
Fig. 2.18. Ventilo-convectoare:

a. de pardoseală; b. de perete; c. de tavan fals
Caracteristici generale:
➢ putere calorifică cuprinsă între 1,2…23 kW;

➢ putere frigorifică cuprinsă între 0,6…12 kW;
➢ debitul de aer vehiculat cuprins între
150…1200 m3/h;
➢ unul sau două ventilatoare prevăzute cu 2…5
trepte de turaţii;
➢ nivel de zgomot la viteză maximă între
42…56 dB.
Ejecto-convectoarele
Functionare:
➢ Aerul primar sub presiune este refulat prin
diuze ceea ce produce un efect de apiraţie
prin inducţie a aerului din încăperea unde se
află ejecto-convectorul.
➢ Aerul astfel aspirat traversează un filtru, apoi o
baterie prin care circulă apă caldă (iarna) sau
apă rece (vara).
➢ Aerul primar se amestecă cu aerul recirculat,
încălzit sau răcit şi apoi este refulat în
încăpere la debit constant şi cu o temperatură
variabilă.
Fig. 2.19. Schema de principiu a unui ejecto-
convector
Parti componente:
➢ diuze de refulare;
➢ gura de aspiratie aer recirculat indus;
➢ filtru de aer pentru aerul recirculat;
➢ baterie de încălzire sau răcire a aerului
recirculat sau amestecat;
➢ gura de refulare a aerului în încăpere.
Caracteristica principală a unui ejecto-
convector este nivelul de inducţie i,
raportul dintre debitul masic de aer indus
Lm,i şi debitul masic de aer primar admis
în aparat Lm,p:
Lm ,i
i=
Lm , p
Pentru gama obişnuită de aparate aflate în

fabricaţie nivelul de inducţie este cuprins
între 1,5 şi 5.
Caracteristici generale:
➢ Putere calorifică cuprinsă între 0,8…9 kW;
➢ Putere frigorifică cuprinsă între 0,4…4,5 kW;
➢ Debitul de aer primar variază între 25 şi 300;
➢ Presiunea medie necesară la diuze, variază
între 250 şi 1500 Pa;
➢ Deoarece le lipseşte ventilatorul, deci orice
mecanism cu piese în mişcare, sunt deosebit
de silenţioase;
➢ Recomandarea utilizării lor în camere de
hotel, spitale, biblioteci, etc., oriunde se cere
un nivel de zgomot redus.
Bibliografie

Bucuresti 2002;
103
Cuprins:
3. Mişcarea aerului în interiorul

încăperilor ventilate
3.1. Mişcarea aerului în interiorul
încăperile ventilate
Bibliografie
104
Obiective:
cunoască:
➢ Schemele de distribuţie a aerului tratat în
încaperi în functie de destinatia acestora si
de caracteristicile constructive
➢ Cerinţele distributiei aerului în încaperi în
raport cu exigenţele impuse de destinaţia
şi funcţiunile clădirilor
➢ Principalele caracteristici ale sistemelor de
distributie a aerului în interiorul încaperilor
ventilate si domeniul de aplicabilitate
105
3. MIŞCAREA AERULUI ÎN INTERIORUL
ÎNCĂPERILOR VENTILATE
3.1. Mişcarea aerului în interiorul încăperile

ventilate
Realizează o mişcare dirijată a aerului care este

determinată în principal de tipul şi poziţia
relativă a gurilor de introducere şi aspiraţie.
Cerinţele circulaţiei aerului in interiorul
incaperilor ventilate:
➢ să asigure ventilarea întregului spaţiu astfel încât să

nu apară zone stagnante în care să se acumuleze
nocivităţi;
➢ să se realizeze uniformitatea distribuţiei debitului de
aer introdus în zona de lucru;
➢ să se realizeze cedarea (preluarea) căldurii din aerul
de ventilare în zona de lucru a încăperii, ceea ce
conduce la o eficienţă ridicată a instalaţiei;
➢ temperatura şi vitezele curenţilor de aer din zona de
lucru să se încadreze în limitele necesare tehnologic
sau cele de comfort corespunzătoare destinaţiei
încăperii.
Introducerea aerului:
➢ concentrat, printr-un număr redus de guri de aer de
suprafaţă mică;
➢ pe un front larg, prin deschideri de suprafaţă mare,
uniform repartizate la nivelul plafonului, pardoselii sau
pe un perete.
 În primul caz, aerul introdus în încăpere cu viteze
iniţiale relativ mari (de obicei 2…5 m/s) formează jeturi,
care în dezvoltarea lor antrenează aerul interior,
imprimând acestuia o mişcare generală.
 În cel de-al doilea caz, aerul introdus cu viteze mici
realizează o mişcare uniformă parcurgând întreaga
secţiune a încăperii, după care este evacuat prin
deschideri amplasate de obicei pe elementul de
construcţie opus celui prin care s-a realizat
introducerea.
a
1 2 3 4 5
1 2 3 4
1 2 3 4 5
d
1 2 3 4
Figura 3.1. Scheme de principiu de poziţionare a gurilor de aer:
sus-jos; b- sus-sus; c- jos-sus; d- sus-jos-sus.
a. b. c. d.
Fig. 13.2. Aspectul mişcării aerului în încăperile ventilate:
a- introducere uniformă pe un perete;
b- introducere prin jet şi aspiraţie superioară;
c- introducere prin jet şi aspiraţie inferioară pe aceeaşi parte;
d- idem, aspiraţia pe partea opusă.
1 2 3 4
Fig. 3.3. Influenţa dimensiunilor încăperilor
asupra mişcării aerului
O altă influenţă importantă asupra dezvoltării mişcării o
au forţele arhimedice care apar datorită diferenţei de
temperatură între jetul de aer introdus şi aerul din
încăpere (vezi fig. 3.4.)
le le
l l
-4
Ar=10 Ar=8.4*10-3
a) b)
Fig. 3.4. Variaţia distanţei de eficienţă a jetului le

cu numărul Ar.
În încăperile în care se realizează introducerea aerului
uniform prin plafon (plafon perforat) sau prin
pardoseală exista tendinţa ca aerului rece refulat în jos,
respectiv aerul cald refulat în sus, sa formeze filoane
de curgere, (vezi fig. 3.5.).
Aer cald Aer rece
Aer cald Aer rece

a. b.
Fig. 13.5. Curgerea aerului în încăperi cu distribuţie
uniformă prin plafon sau pardoseală:
a - schema sus-jos; b - schema jos-sus.
Criteriile tehnico-funcţionale sunt
însă determinante în alegerea
soluţiei, alegere care se face în
funcţie de:
➢forma încăperii;
➢sistemul constructiv;
➢arhitectura încăperii;
➢amplasarea surselor de nocivităţi;
➢natura şi modul de propagare a
nocivităţilor).
Recomandari cu privire la alegerea sistemului de
distributie a aerului in interiorul incaperilor
ventilate:
➢ prin amplasarea gurilor de refulare şi aspiraţie să se realizeze o
mişcare a aerului în încăpere în sensul propagării nocivităţilor
pentru a asigura îndepărtarea eficientă a acestora;
➢ în încăperile în care au loc degajări importante de căldură şi
umiditate este necesar să se realizeze o evacuare a aerului la
partea superioară a încăperii;
➢ aceeaşi indicaţie se face pentru încăperile în care se fumează;
➢ introducerea aerului în cazul degajărilor de căldură şi vapori de
apă se recomandă a se face la partea inferioară a încăperii
(sistem jos-sus), la o înălţime maximă de 1,5 m de la nivelul
pardoselii;
➢ la încăperi obişnuite, cu degajări neimportante de căldură şi
umiditate se preferă realizarea sistemului sus- jos;
➢ în cazul încăperilor social culturale este necesara încadrarea
sistemului de ventilare în arhitectura încăperii;
➢ alegerea soluţiei convenabile din punct de vedere tehnic şi
economic revine proiectantului de instalaţii, în urma analizei
tuturor factorilor implicaţi.
Bibliografie

Bucuresti 2002;
115
Cuprins:
3. Mişcarea aerului în interiorul încăperilor ventilate -
continuare
3.2. Guri de aer
3.2.1. Alcătuirea gurilor de aer
3.2.2. Tipuri constructive de guri de aer
3.2.2.1. Guri de aer cu introducere concentrată
3.2.2.2. Anemostate
3.2.2.3. Fante şi distribuitoare de aer
3.2.2.4. Plafoane perforate
3.2.2.5. Dispozitive de refulare prin picioarele scaunelor
3.2.2.6. Dispozitive de refulare turbionare
3.2.2.7. Dispozitive de refulare cu jet concentrat
Bibliografie
116
Obiective:

cunoască :
➢ Principalele tipuri de guri de aer, atat

pentru introducerea, cat si pentru
evacuarea aerului din incaperile ventilate
➢ Principalele caracteristici tehnico-
functionale ale gurilor de aer
➢ Modul de alegere a tipului de guri de aer in
functie de destinatia incaperilor deservite
117
3.2. Guri de aer
3.2.1 Alcătuirea gurilor de aer
1 2 3 ➢ 1, 2 - jaluzele de
4 dirijare a aerului pe
5 una sau două direcţii;
➢ 3 - clapete de reglare
a debitului de aer;
➢ 4 - ramă (cu elemente
de prindere);
➢ 5 - plasă de sârmă,
trafor, plasă de
streckmetal sau
baghete.
Fig. 3.6. Elementele unei

guri de aer
3.2.2. Tipuri constructive de guri de aer
3.2.2.1. Guri de aer cu introducere

concentrată
Caracteristici:
➢ mare varietate de forme şi aspecte;
➢ introducerea unui debit mare de aer printr-o
secţiune relativ mică;
➢ gurile de aer rectangulare simple au raportul
laturilor cuprins între 1 şi 4;
➢ reglajul debitului de aer în cazul în care nu se face
prin clapete de reglare montate pe canal, se face
prin dispozitive montate în gura de aer;
➢ se fixează atât pe zidărie (sau pe alte elemente de
construcţie), cât şi pe canalele de aer;
➢ pentru direcţionarea aerului şi uniformizarea
curentului se pot utiliza jaluzele din metal sau
material plastic.
3.2.2.2. Anemostate (vezi fig. 3.7.)
➢ categorie de guri de refulare răspândită
➢ asigură o împrăştiere mare a aerului introdus în cel al
încăperii
➢ realizează o amortizare rapidă a vitezei de
introducere.
a. b. c.
Fig. 3.7. Anemostate:
a- plane; b- conice, circulare sau pătrate; c- conice
dreptunghiulare
3.2.2.3. Fante şi distribuitoare de aer
➢ folosite pentru introducerea (sau evacuarea) unui

debit mare de aer, pe o lungime de asemenea mare;
➢ amplasate de obicei pe distribuitoare de aer.
ax vd b
a0
B0
x
l
Fig. 3.8. Grinzi de refulare Fig. 3.9. Fantă de aer cu

înălţime constantă şi
distribuitor cu secţiune
variabilă
Tipuri constructive:
 grinzi de refulare (vezi fig. 3.8.);
 fantă de aer cu înălţime constantă şi distribuitor
cu secţiune variabilă (vezi fig. 3.9.);
 distribuitoare de secţiune constantă şi fantă de
înălţime variabilă;
 distribuitoare tip Coandă;
 distribuitoare cu secţiune constantă şi orificii
egale de secţiune foarte mică;
 distribuitor cu secţiune constantă şi guri de
secţiune variabilă.
3.2.2.4. Plafoane perforate
➢ se pretează la debite specifice mari (m3/h∙m2);
➢ la partea superioară a încăperii ventilate se amenajează un
spaţiu denumit cameră de presiune constantă, care este separat
de încăperea supusă ventilării printr-un plafon perforat executat
din plăci prefabricate prevăzute cu perforaţii (vezi fig. 3.10.);
➢ suprafaţa plafonului trebuie să fie alcătuită din câmpuri perforate
şi neperforate.
10
45
22
6
10 6
25
Fig. 3.10. Amenajarea unui plafon perforat

Observatii:
➢ Îndreptul câmpurilor neperforate aerul urcă

spre plafon şi se amestecă cu aerul introdus
prin câmpurile perforate.
➢ Dacă nu se alternează câmpurile perforate
cu cele neperforate, pătura de aer rece (mai
rece decât aerul încăperii) se poate rupe în
anumite zone şi întreaga cantitate de aer se
scurge spre pardoseală prin acele spaţii.
3.2.2.5. Dispozitive de refulare prin
picioarele scaunelor
Se întrebuinţează în cazul sistemelor de refulare
“jos-sus”, la sălile cu aglomerare de persoane
(cinematografe, săli de spectacole).
Posibilităţi de refulare:
➢ refulare prin piciorul scaunului cu perforaţii
(vezi fig. 3.11.a);
➢ refulare prin piciorul scaunului fără perforaţii
(vezi fig. 3.11.b);
➢ refulare prin piciorul scaunului (vezi fig.
3.11.c).
a. b. c.
Fig. 3.11. Dispozitive de refulare prin scaune

3.2.2.6. Dispozitive de refulare turbionare
➢ implica introducerea aerului la o viteză relativ mare,

în general la nivelul tavanului sau a părţii de sus a
pereţilor, cât mai departe de zona ocupată;
➢ viteza aerului refulat trebuie să fie suficient de mare

pentru a asigura amestecarea efectivă cu aerul din
încăpere, dar destul de joasă încât să asigure că
viteza aerului a scăzut la nivelul cerut când a ajuns în
zona ocupată;
➢ asigură un înalt grad de inducţie, facând ca

difuzoarele de aer turbionar să poată asigura atât
introducerea de aer rece cât şi de aer cald.
Fig. 3.12. Dispozitiv de refulare
turbionar
Fig. 3.13. Dispozitiv de refulare turbionar cu

palete reglabile şi cu cutie de distribuţie (plenum)
3.2.2.7. Dispozitive de refulare cu jet concentrat
➢este un sistem folosit la

ventilarea încăperilor mari cum
ar fi săli de sport, super-
market-uri, hale industriale etc.,
oriunde se cere un jet cu bătaie
lungă;
➢se realizează cu ajutorul unui
ajutaj ce micşorează secţiunea
de refulare a dispozitivului (vezi
fig. 3.14.);
➢direcţia jetului de aer poate fi
reglată prin fixarea ajutajului în
diferite poziţii.
Fig. 3.14. Dispozitiv de refulare
cu ajutaj pentru jet concentrat
Bibliografie

Bucuresti 2002;
130
Cuprins:
4. Ventilarea şi climatizarea spaţiilor de locuit
4.1. Generalităţi
4.2. Condiţii de realizare a ventilaţiei
individuale
4.2.1. Condiţii de confort şi igienă
4.2.2. Durata de viaţă a construcţiei (clădirii)
4.2.3. Principii de bază ale ventilaţiei spaţiilor de locuit
4.3. Ventilarea locuinţelor
4.3.1. Ventilarea naturală a spaţiilor de locuit
4.3.2. Ventilarea mecanică a spaţiilor de locuit
Bibliografie
131
Obiective:

cunoască:
➢ Solutiile de ventilare si climatizare pentru

cladirile cu destinatie de locuit (rezidentiale)
➢ Cele mai importante sisteme de ventilare si
climatizare a cladirilor cu destinatie de
locuit (rezidentiale)
➢ Schemele de funcţionare a instalaţiilor de
ventilare-climatizare ce deservesc clădirile
cu destinatie de locuit (rezidentiale)
132
4. VENTILAREA ŞI CLIMATIZAREA
SPAŢIILOR DE LOCUIT
4.1. Generalităţi
S-a constatat în foarte multe cazuri că acolo unde există
un sistem de ventilaţie centralizat, (mai ales în bucătării
sau băi), realizate prin însăşi construcţia imobilului,
orificiile respective sunt adesea obturate de către
locatari, cu bună ştiinţă, din urmatoarele motive:
➢ apare curent de aer în incintă;
➢ încălzirea centralizată (iarna) este insuficientă şi deci se
împiedică astfel răcirea incintei;
➢ se manifestă o grijă exagerată de economisire a
energiei;
➢ apare zgomot în instalaţie.
4.2. Condiţii de realizare a ventilaţiei
individuale
Proiectarea şi realizarea unei instalaţii de

ventilaţie individuale trebuie să armonizeze
cerinţele de confort cu cele de gestionare a
sistemului de ventilaţie de către utilizator,
fără a afecta, involuntar, celelalte funcţiuni
ale sistemului.
4.2.1. Condiţii de confort şi igienă
Debitele utile realizării funcţiunilor legate de

confort şi igienă urmăresc:
➢ menţinerea umidităţii relative a aerului la
valori acceptabile în domeniul de
temperaturi prevăzut;
➢ limitarea şi eliminarea mirosurilor nedorite;
➢ limitarea procentului de poluanţi produşi în
interiorul incintei.
Surse de producere a vaporilor de apă:
➢ surse externe: aerul exterior şi ploaia;

➢ surse interne:
- ocupanţii incintei (un adult degajează
40...100 g/h vapori apă prin respiraţie şi
transpiraţie, funcţie de intensitatea
activităţii depuse);
- activităţi tehnice (bucătării, toalete,
spălătorii, etc.).
Poluanţii care pot apărea în interiorul
spatiilor de locuit:
 poluanţi anorganici (praf, NO2, CO2, SO2,

etc.);
 poluanţi organici (derivaţi ai tutunului,
formaldehida, etc.);
 poluanţi bacterieni (legaţi de depozitarea
deşeurilor, prezenţi în filtre, etc.).
4.2.2. Durata de viaţă a construcţiei
(clădirii)
Ventilarea unei cladiri poate avea efecte importante şi
asupra duratei viaţă a clădirii, prin modul în care
contribuie la eliminarea umidităţii din aceasta din
cauza deteriorării elementelor de construcţie prin
condensarea vaporilor de apă pe pereţii interiori ai
clădirii sau chiar în interiorul acestora.
Condensul pe suprafaţa interioară a pereţilor
➢ facilitează degradarea materialelor de tencuială şi
apariţia igrasiei;
➢ apare mai întâi în zonele suficient de reci ale
pereţilor, acolo unde vaporii de apă din aerul
ambiant interior pot condensa pe geamuri sau pe
punţile termice (barierele termice).
Condensul intern (din pereţi)
Se datorează prezenţei vaporilor de apă

provenind din:
➢ etanşeitate redusă (între ferestre şi faţada
clădirii), prin degradarea lemnului, fisuri,
etc.;
➢ urcarea apei prin capilaritate prin
materialul de construcţie;
➢ difuzia vaporilor de apă.
4.2.3. Principii de bază ale ventilaţiei
spaţiilor de locuit
➢ Asigurarea unei igiene suficiente prin

stabilirea debitelor minime de aer introduse şi
evacuate din incintă;
➢ Realizarea unei aerisiri generale şi
permanente;
➢ Circulaţia aerului să se facă dinspre incintele
principale (dormitoare, cameră de zi) înspre
incintele de serviciu (băi, bucătărie), unde
sunt amplasate gurile de evacuare a aerului
viciat, realizându-se astfel o spălare a întregii
locuinţe.
4.3. Ventilarea locuinţelor
Se poate face prin:
➢ ventilare naturală;
➢ ventilare mecanică.
4.3.1. Ventilarea naturală a spaţiilor de
locuit
➢ cel mai raspândit la noi în ţară;
➢ împrospatarea aerului este asigurată prin
deschiderea ferestrelor sau prin
permeabilitatea unor elemente de construcţie
la trecerea aerului;
➢ debitul de aer se reduce la minimul posibil,
pentru a elimina astfel pierderile de caldură
din incinte prin aerul evacuat.
Metode de ventilarea naturală:
➢ ventilaţie prin deschiderea elementelor vitrate. Sistemul
este simplu, dar debitul de aer realizat este aleatoriu şi cu
funcţionare intermitentă.
➢ ventilaţie prin orificii practicate în faţada incintei. Sistemul
este greu controlabil de către ocupanţii incintei, debitul de aer
este aleatoriu şi dependent de condiţiile atmosferice exterioare,
mai ales de direcţia şi de intensitatea vântului.
➢ ventilaţie prin orificii practicate în faţadă asociate cu
tubulatură verticală de evacuare. Sistemul este destul de
inconfortabil dar condiţiile se îmbunătăţesc doar dacă intrarea
aerului este autoreglabilă.
➢ ventilaţie prin tubulatură orizontală. În acest caz ventilaţia
este mai dificilă, din cauza pierderilor de sarcină din tubulatură,
care diminuează din debitul vehiculat.
➢ ventilaţie prin tubulatură orizontală asociată cu tubulatură
verticală de evacuare. Soluţia este cea mai bună dintre cele
prezentate, asigurând o ventilare corectă.
4.3.2. Ventilarea mecanică a spaţiilor de
locuit
➢ Permite obţinerea unei aerisiri generale şi

permanente cu un debit de aer proaspăt
stabil şi independent de condiţiile
atmosferice.
Clasificare:
➢ Ventilare mecanica simplu flux;
➢ Ventilare mecanica higroreglabila;
➢ Ventilare mecanica dublu flux.
Ventilarea mecanică simplu flux
➢ aerul proaspăt este introdus exclusiv în incintele
principale (dormitoare, camera de zi, etc.) prin
guri de refulare autoreglabile care au rolul de a
atenua efectul vântului cu scopul de a menţine
constante debitele introduse;
➢ sub efectul depresiunii date de ventilatorul de

extracţie, aerul traversează apartamentul trecând
prin incintele principale către incintele mai intens
poluate (bucătării, băi etc.) prin neetanşeităţile
uşilor sau prin spaţii special create în acest scop
la partea inferioară a uşilor (grile de transfer sau
de suprapresiune).
Amplasarea gurilor de extracţie:
➢ în bucătării, gurile de extracţie trebuie adaptate

necesităţii de variaţie a debitului (minim – maxim);
➢ în sălile de baie, acestea pot fi dotate cu o

automatizare care să le facă funcţionale doar în
perioadele de utilizare a băii plus un interval de
timp după aceasta.
Ventilarea mecanică hidroreglabilă
În cazul acestor sisteme, principiul constă în a stabili o
dependenţă între debitul de aer şi unul sau mai
mulţi parametri ce caracterizează starea aerului
ambiant din incintă şi care reflectă gradul de
ocupare al incintei şi activităţile ce au loc în
aceasta, si anume:
➢ nivelul de CO2; Acesta nu s-a dezvoltat însă din
raţiuni economice.
➢ nivelul higrometric. În acest caz, debitul total de
aer extras depinde de conţinutul de umiditate a
aerului. Acesta este măsurat cu senzori care
comandă clapetele gurilor de extracţie a aerului
care sunt amplasate în cele mai multe cazuri
sub glaful ferestrei.
Ventilarea mecanică dublu flux
Presupune existenţa a două ventilatoare, unul care
extrage aerul viciat din sala de baie şi bucătărie, în
timp ce un al doilea ventilator introduce aerul
proaspăt în celelalte incinte (camere, camera de zi,
etc.).
Avantaje:
 controlul debitelor de intrare şi de ieşire prin cele
două ventilatoare;
 o bună protecţie la zgomote, ventilatoarele fiind
amplasate într-un spatiu separat sau fonoizolat;
 posibilitatea tratării complexe a aerului introdus
(încăzire, răcire dezumidificare, etc.);
 posibilitatea preîncalzirii aerului introdus prin
intermediul unui recuperator de căldură sau chiar cu
pompă de caldură.
Bibliografie

Bucuresti 2002;
148
Cuprins:
5. Ventilarea şi climatizarea hotelurilor
5.1. Instalaţii centralizate de tratare a aerului
5.2. Instalaţii descentralizate montate în fiecare încăpere
5.2.1. Sistemul de climatizare cu aparate cu inducţie
5.2.2. Sistemul de climatizare cu ventilo-convectoare
5.2.3. Sistemul climatizare cu corpuri statice şi aparate
de climatizare
5.2.4. Sistemul climatizare cu aparate individuale de
cameră
6. Ventilarea şi climatizarea magazinelor
Bibliografie
149
Obiective:

cunoască:
➢ Solutiilede ventilare si climatizare aferente

hotelurilor si magazinelor
climatizare pentru hoteluri si magazine
ventilare-climatizare ce deservesc hoteluri
si magazine
150
5. Ventilarea şi climatizarea hotelurilor
Hotelurile cuprind, în acelaşi corp sau în corpuri

separate:
➢ restaurant cu bucătărie;
➢ bloc de cazare;
➢ hol mare de recepţie;
➢ funcţiuni auxiliare (sală de conferinţe, bar, spaţii de
depozitare, piscină, etc.).
Cele mai folosite sisteme de ventilare-climatizare pentru

hoteluri sunt:
➢ Instalaţii centralizate de tratare a aerului;
➢ Instalaţii descentralizate montate în fiecare încăpere.
5.1. Instalaţii centralizate de tratare a
aerului
➢ asigură debitul minim de aer proaspăt, în fiecare

cameră a hotelului, prin intermediul unor canale de
distribuţie;
➢ aerul este condus fie la aparate de inducţie sau
ventiloconvectoare, fie direct în camere;
➢ datorită suprapresiunii care ia naştere în fiecare
cameră, surplusul de aer trece prin grilele de
transfer mai întâi din cameră în vestibul şi apoi, din
vestibul în grupul sanitar, de unde este evacuat, cu
ajutorul unei instalaţii de ventilare mecanică, în
exterior.
5.2. Instalaţii descentralizate montate în
fiecare încăpere
5.2.1. Sistemul de climatizare cu aparate cu inducţie
➢ Aparatul este montat sub fereastră şi este racordat la
reţeaua de aer primar de presiune înaltă precum şi la
reteaua de distribuţie a apei calde şi/sau reci;
➢ Se utilizează fie sistemul cu două conducte (cel mai
ieftin), fie cel cu patru conducte;
➢ Separat se prevede conducta de colectare a
condensului, care le însoţeşte de obicei pe cele de
agent termic.
➢ Aerul introdus în aparat antrenează, prin ejecţie, aerul
încăperii pe care-l încălzeşte/răceşte;
➢ Un debit de aer, egal cu cel primar, trece prin grilele
de transfer (montate de regulă în partea de jos a
uşilor) în baie, de unde este absorbit şi evacuat
mecanic în exterior.
5.2.2. Sistemul de
climatizare cu ventilo-
convectoare
Acest sistem este prezentat

în figura 10.1, pentru o
cameră de hotel standard.
Ventilo-convectoarele se pot monta:
➢ sub fereastră;
➢ la plafon;
➢ în plafonul fals (exemplul de mai sus) al
vestibulului.
Ventilo-convectorul are de regulă patru trepte

de cuplare: o poziţie cu ventilatorul oprit şi
trei poziţii cu ventilatorul mergând. Aceasta
presupune trei debite de aer
corespunzătoare pentru trei sarcini de
răcire, dar şi trei niveluri de zgomot.
5.2.3. Sistemul climatizare cu corpuri
statice şi aparate de climatizare
Încălzirea încăperii până la o temperatură de

gardă se face cu corpuri statice (radiatoare),
iar ventilarea şi răcirea/încălzirea suplimentară
se face doar când camera este ocupată, cu
ajutorul unor aparate de climatizare cu
inducţie sau cu ventilo-convectoare.
5.2.4. Sistemul climatizare cu aparate
individuale de cameră
➢ În încăpere se montează un aparat de cameră,

montat sub fereastră. Aparatul are o maşină
frigorifică înglobată.
➢ Pentru răcirea condensatorului trebuie
prevăzută o priză de aer în peretele exterior.
➢ Pentru perioadele mai reci, aparatul dispune de
o baterie de încălzire electrică.
➢ Ventilatorul aparatului are un comutator în
trepte şi un termostat.
MAGAZINELOR
Magazinele conţin:
➢ încăperi destinate vânzării, care sunt
accesibile clienţilor;
➢ încăperi anexe (administraţie, depozite,
ateliere, bucătării, preparare alimente, etc.) în
care nu intră clienţii.
Debitul de aer necesar pentru ventilare:
L=
(Q deg . + Q ap. + Q IR ) 3
m / s
  i
- Qdeg degajarea de căldură de la sursele interioare [kW];

- Qap. aporturile de căldură din exterior [kW];
- QIR sarcina de încălzire sau răcire a instalaţiilor locale
existente în încăperea considerată;
- ρ densitatea aerului corespunzător punctului de stare a
aerului refulat [kg/m3/;
- Δi diferenţa entalpiilor dintre punctele de stare ale aerului
interior şi ale aerului refulat.
Soluţii de climatizare pentru magazine:
➢ Sistemul centralizat, grupurile de

introducere şi de evacuare se montează fie
pe acoperiş, fie în subsol;
➢ Sistemul descentralizat, grupurile de
introducere şi de evacuare se amplasează în
apropierea zonelor deservite;
➢ Sistemul semicentralizat, aparatul de
introducere se amplasează grupat (pe
acoperiş sau în subsol), iar cele de evacuare
descentralizat, în zonele de deservire.
Instalaţiile pot funcţiona:
➢ cu debit de aer constant şi temperatură de refulare variabilă;
➢ cu debit de aer variabil şi temperatură de refulare constantă.
Observatii:
• Modificarea debitului de aer se poate face prin modificarea
turaţiei ventilatorului sau prin clapete de reglare.
• Instalaţiile pentru încăperile de vânzare trebuie reglate în trepte,
tinând seama de variaţia gradului de ocupare cu persoane.
• Canalele se execută din materiale incombustibile, diferite zone
se separă prin clapete antifoc.
• Canalele de introducere se izolează termic. Pentru evacuare se
folosesc canale independente neizolate.
• La intrările magazinelor se recomandă fie utilizarea perdelelor
de aer (dezavantaj: consum mare de energie), fie folosirea
wind-fang-urilor sau a uşilor rotative.
Bibliografie

Bucuresti 2002;
162
Cuprins:
7. Ventilarea şi climatizarea clădirilor publice şi
administrative
7.1. Probleme generale
7.2. Sisteme de climatizare
7.2.1. Instalaţii cu aer primar cu aparate cu inducţie
7.2.2. Instalaţii cu ventilo-convectoare
7.2.3. Instalaţii cu două canal de aer
7.3. Ventilarea încăperilor
8. Ventilarea şi climatizarea sălilor de spectacole,

a teatrelor şi cinematografelor
Bibliografie
163
Obiective:
cunoască:
➢ Solutiile de ventilare si climatizare aferente
clădirilor publice şi administrative, respectiv
sălilor de spectacole, a teatrelor şi
cinematografelor
climatizare pentru clădiri publice şi
administrative, respectiv pentru săli de
spectacole, teatre şi cinematografe
ventilare-climatizare ce deservesc clădiri
publice şi administrative, respectiv săli de
spectacole, teatre şi cinematografe
164
7. Ventilarea şi climatizarea clădirilor
publice şi administrative
Încăperile se caracterizează prin:
➢ Ferestre mari;
➢ Utilizarea ehipamentelor de birou şi a computerelor;
➢ Numărul de persoane variabil în timpul zilei;
➢ Iluminatul artificial important.
Instalaţiile de climatizare care le deservesc trebuie să

asigure:
➢ un microclimat optim pentru activitate desfăşurată cu
randament maxim;
➢ viteze interioare ale aerului la nivelul ocupanilor sub limita
de confort (0,15...0,20 m/s);
➢ puritatea aerului interior prin diluţia noxelor sub limitele
admisibile;
➢ un nivel de zgomot redus (35...45 dB).
7.2. Sisteme de climatizare
7.2.1. Instalaţii cu aer primar cu aparate cu

inducţie
➢ Aerul este preparat într-un agregat central într-o
cantitate (debit) care să asigure raţia minimă de aer
proaspăt (exterior) pentru încăperi, după care este
distribuit printr-o reţea de canale în întreaga clădire;
➢ În fiecare încăpere se montează cel puţin un aparat
cu inducţie, de obicei sub fereastră, dar şi pe coridor,
de obicei în tavanul fals;
➢ Sistemul poate fi utilizat la încăperi cu adâncimi
până la 5...6 m.
7.2.2. Instalaţii cu ventilo-convectoare
➢ Aerul proaspăt este asigurat printr-o instalaţie
independentă sau poate fi preluat direct în ventilo-
convector printr-o priză de aer. În acest ultim caz,
ventilo-convectorul trebuie ales astfel încât
schimbătorul lui de căldură să asigure atăt
încălzirea/răcirea încăperii cât şi încălzirea/răcirea
aerului proaspăt preluat din exterior;
➢ În unele cazuri ventilo-convectoarele funcţionează
numai în regim de recirculare, aerul proaspăt fiind
asigurat fie prin deschiderea ferestrelor, fie prin
grile higroreglabile amplasate de regulă sub glaful
ferestrei;
➢ Costul instalaţiei cu ventilo-convectoare este mai
mare decât al celei cu aparate cu inducţie, însă
execuţia este mai simplă şi exploatarea mai
uşoară.
7.2.3. Instalaţii cu două canale de aer
➢ Oferă aceleaşi condiţii în ceea ce priveşte asigurarea
temperaturii aerului în încăperi.
➢ Reţeaua de distribuţie a aerului în clădire constă din
două canale, unul cu aer cald, al doilea cu aer rece, de
regulă de aceeaşi dimensiune.
➢ Pentru fiecare încăpere se prevede cel puţin un aparat
de amestec racordat la cele două canale, de aer cald şi
de aer rece.
➢ Reglarea este individuală pe fiecare aparat de amestec
în parte.
➢ Ambele canale (cald şi rece) servesc la introducerea
aerului, un al treilea canal fiind necesar pentru
evacuare.
➢ Din cauza costurilor energetice ridicate şi a spaţiului
mare pentru canale, acest sistem se foloseşte mai rar la
noi în ţară. Dacă totuşi este folosit, se recomandă
varianta cu debit de aer variabil, care oferă avantajul
unei reglări mai bune şi diminuarea costurilor
energetice.
7.3. Ventilarea încăperilor
➢ Se recomandă pentru aceste destinaţii o încălzire
de gardă până la 10...12ºC cu corpuri statice de
încălzire (radiatoare), iar diferenţa, prin aerul
refulat de instalaţia de ventilare-climatizare.
➢ Aparatul de climatizare se montează pe acoperiş,
în subsol, într-o încăpere alăturată sau chiar în
încăperea deservită, caz în care trebuie să i se
prevadă o priză de aer exterior cu clapetă de
închidere.
➢ Aerul viciat se evacuează prin grilele de transfer,
datorită suprapresiunii, în coridor sau se prevede
un ventilator de evacuare.În timpul iernii,
instalaţia funcţionează în regim de recirculare
pentru aducerea rapidă în starea de regim.
➢ La clădirile de birouri, instalaţiile de climatizare
sunt oprite noaptea şi la sfârşitul săptămânii.
8. VENTILAREA ŞI CLIMATIZAREA SĂLILOR DE
SPECTACOLE, A TEATRELOR ŞI
CINEMATOGRAFELOR
Recomandari:
 Holul de intrare, casa de bilete, grupurile sanitare şi chiar foaierul
să fie doar încălzite cu corpuri statice;
 Dacă sunt şi birouri, este bine ca acestea să fie racordate la un
circuit separat pentru că au un alt program de funcţionare;
 Sala, spre deosebire de foaier, trebuie ventilată în uşoară
suprapresiune pentru a împiedica pătrunderea aerului cu fum de
ţigară din foaier;
 Scena trebuie ventilată în regim echilibrat, pentru a se împiedica
trecerea de aer din scenă în sală (ar conduce la mişcarea cortinei).
 Pentru cinematografe este suficientă o singură instalaţie de
climatizare parţială, constând dintr-un grup de introducere şi altul
de evacuare.
 La teatrele sau sălile de spectacole mici se poate proceda la fel,
foaierul fiind dotat doar cu o instalaţie de evacuare mecanică.
 Pentru teatrele sau sălile de spectacole mari se pot prevedea
instalaţii separate de climatizare pentru sală, pentru scenă şi chiar
pentru foaier.
Soluţii de climatizare pentru săli de
spectacole, a teatre şi cinematografe:
➢ Sistemul “jos-sus” (vezi figura 11.1),

introducerea în contra-trepte sau în
picioarele scaunelor şi evacuarea la partea
superioară, la nivelul tavanului;
➢ Sistemul “sus-jos”, introducerea în plafonul
sălii şi al balconului, şi evacuarea în contra-
trepte;
➢ Sistemul “longitudinal”, mişcarea aerului
spre scenă sau dinspre scenă – mai puţin
utilizată.
Fig. 11.1 Instalaţie de ventilare-climatizare „jos-sus”
la o sală de spectacole
Funcţionare:
➢ Aerul preparat în centrala de climatizare
este introdus în sală prin intermediul
unori grile de refulare montate în contra-
treaptă, sub scaune.
➢ Este nevoie de un număr mare de astfel
de grile, caracterizate de o înălţime mică
şi o lungime mare.
➢ Aspiraţia aerului se face la nivelul întregii
suprafeţe a plafonului, fie prin grile de
aspiraţie, fie prin anemostate.
Avantaj:
➢ Deoarece introducerea aerului
climatizat se face chiar în zona
ocupată de oameni, aceştia
beneficiază de aer tratat instantaneu,
fără ca acesta să se mai amestece cu
degajările de noxe.
Dezavantaj:
➢ Riscul ridicat de producere de curenţi
de aer supărători în zona cu
spectatori.
Caracteristici:
➢ Toate aceste instalaţii funcţionează, în mod normal,
cu amestec de aer proaspăt exterior şi aer interior
recirculat;
➢ În perioadele de punere în funcţiune, instalaţia
funcţionează în regim de recirculare totală pentru a
aduce sala, în scurt timp, la parametrii ceruţi;
➢ Instalaţia se compune dintr-un grup de introducere şi
altul de evacuare;
➢ Amplasarea centralei de climatizare se face, de
obicei, la subsol sau într-o încăpere special
amenajată în afara sălii de spectacol;
➢ Instalaţia trebuie prevăzută cu atenuatoare de
zgomot atât pe refulare, cât şi pe evacuare;
➢ Instalaţia de climatizare este prevăzută cu o instalaţie
de reglare, după caz, a temperaturii şi umidităţii
relative.
Bibliografie

Bucuresti 2002;
176
Cuprins:
9. Ventilarea şi climatizarea bazinelor

acoperite şi piscinelor
10. Ventilarea şi climatizarea

bucătăriilor
Bibliografie
177
Obiective:
cunoască:
bazinelor acoperite şi piscinelor, respectiv
bucătăriilor
climatizare pentru bazine acoperite şi
piscine, respectiv pentru bucătării
ventilare-climatizare ce deservesc bazine
acoperite şi piscine, respectiv bucătării
178
9. Ventilarea şi climatizarea bazinelor acoperite şi
piscinelor
Caracteristici:
➢ Piscinele şi bazinele acoperite sunt încăperi caracterizate prin degajări
importante de vapori de apă din cauza suprafeţelor mari libere de apă.
➢ Ventilarea acestor spaţii este necesară deoarece permite preluarea vaporilor
rezultaţi prin evaporarea apei şi, în acelaşi timp, reduce condensarea unei
părţi din vaporii de apă pe suprafeţele reci.
➢ Prin instalaţia de ventilare se acoperă şi o parte din pierderile de căldură ale
construcţiei (până la 60...70%), restul, prin corpuri de încălzire statice sau
prin radiaţie prin pardoseală.
➢ Debitul de aer se determină pe baza bilanţurilor termic şi de umiditate, dar şi
pe baza unui număr orar de schimburi de aer rezultat din practica realizării
unor asemenea clădiri.
➢ Pentru eliminarea mirosului de clor, trebuie adusă din exterior o rată minimă
de aer proaspăt de circa 10 m3/h m2.
➢ Este recomandabil să se folosească un recuperator de căldură (iarna) care
să încălzească aerul exterior pe seama celui evacuat.
➢ De asemenea, este permisă şi recircularea aerului, în măsura în care nu
depăşeşte umiditatea relativă preconizată.
➢ Vara, instalaţia de ventilare poate funcţiona, în cea mai mare parte din timp,
cu aer exterior proaspăt. Doar în cazul în care umiditatea relativă a aerului
exterior este foarte mare, aerul proaspăt trebuie uscat pentru a nu apare
zăpuşeala.
Figura 12.1 Schema de ventilare a unei piscine
Recomandari:
➢ Schema de ventilare a unei piscine (vezi figura
12.1) este de tipul „jos-sus” pentru ca mişcarea
aerului interior, dată de instalaţia de ventilare, să se
suprapună peste sensul natural de deplasare a
aerului cald şi umed, un aer cu o greutate specifică
mai mică.
➢ Nu se recomandă ventilarea în sistem „sus-jos”
întrucât în acest caz evacuarea umidităţii în exces
se face cu costuri energetice mari.
➢ Introducerea aerului se face sub ferestre, de jos în
sus, pentru a combate curenţii de aer reci din zona
ferestrelor şi la circa 2 m de pardoseală, pentru
preluarea vaporilor de apă.
➢ Evacuarea aerului cu umiditate ridicată se face la
partea superioară, la nivelul plafonului.
➢ Dacă este posibil, se poate face şi o evacuare în
partea inferioară, deasupra bazinului, pentru
evacuarea mirosului.
Parametrii proiectaţi ai piscinelor sunt:
➢ Temperatura ambientală 28-30°C;
➢ Temperatura apei 25-27°C;
➢ Umiditatea relativă în interior pe timp de iarnă:

max 65%, pe timp de vară : max 70%.
Criterii de proiectare:
➢ Canalele şi gurile de aer trebuie realizate din materiale
rezistente la umiditate (tablă zincată, PVC, tablă din inox,
aluminiu).
➢ Canalele de evacuare trebuie izolate termic pentru a se
evita condensarea vaporilor de apă.
➢ Aerul exterior proaspăt se preîncălzeşte în sezonul rece,
înainte de intrarea în camera de amestec a centralei de
tratare a aerului, pentru a preîntâmpina apariţia ceţii.
Temperatura aerului refulat va fi de circa 40...45ºC.
➢ Încăperea duşurilor va fi prevăzută cu o instalaţie de
ventilare mecanică (introducere + evacuare) independentă,
care realizează un număr de 25...30 schimburi orare.
Temperatura aerului refulat va fi tot cam 40...45ºC.
➢ Vestiarele (camerele de îmbrăcare-dezbrăcare) necesită o
instalaţie de ventilare mecanică (introducere + evacuare)
la nivelul de 8...10 schimburi de aer, completată cu corpuri
de încălzire. Încălzirea aerului se face sub bănci iar
evacuarea la plafon.
Izolatia termica:
➢ Împiedicarea formării condensului pe suprafeţele mai
reci se poate face prin adoptarea unui coeficient
global de transfer de căldură k în corelaţie cu
temperatura încăperii. Este recomandabil în cazul
piscinelor ventilate şi încălzite să se adopte
următoarele valori pentru k:
 K < 0,7 pentru pereţi;
 K < 0,45 pentru plafoane;
 K < 3,5 pentru ferestre.
➢ Pereţii şi plafoanele exterioare trebuie prevăzute cu

bariere de vapori. Izolaţia termică la pereţii exteriori
trebuie pusă lspre exterior.
Pentru reducerea costurilor energetice cu
exploatarea unei piscine se recomandă:
➢ Acoperirea apei cu folii pe timpul neutilizării acesteia

(reduce consumul de căldură cu până 80%);
➢ Adoptarea unei umidităţi relative mai mari (până la
80%), care totuşi determină creşterea atât a
pericolului de formare a condensului, cât şi a costului
termoizolaţiei pereţilor;
➢ Adoptarea unei temperaturi a apei din bazin mai mici,
care va avea ca urmare o evaporare mai mică;
➢ Folosirea recuperatoarelor de căldură sau a
pompelor de căldură, deşi investiţia iniţială va fi mai
mare.
BUCĂTĂRIILOR
➢ Prepararea hranei în bucătării conduce, în scurt timp, la

o viciere pronunţată a aerului interior datorită degajărilor
importante de căldură, de umiditate, vapori de grăsimi şi
mirosuri.
➢ Lipsa ventilării conduce la formarea ceţii de vapori de

apă şi grăsimi, având ca urmare condensarea acestora
pe suprafeţele reci şi răspândirea mirosurilor în
încăperile alăturate.
➢ Mărimea degajărilor este în funcţie de mărimea

bucătăriilor (mici, medii, mari) şi de aparatura (maşini de
gătit) existentă.
Ventilarea bucătăriilor mici
Se poate realiza prin:

➢ deschiderea ferestrelor (locuinţe);
➢ coşuri de ventilare naturală cu secţiunea de
minim 14 x 14 cm (locuinţe);
➢ ventilatoare axiale de perete sau de fereastră;
➢ hote de mici dimensiuni, montate deasupra
maşinii de gătit (aragazului), de preferat cu
ventilator de exhaustare spre exterior (dotate
şi cu filtru de grăsimi).
Ventilarea bucătăriilor mijlocii
➢ Este necesară o ventilare în echipresiune,

prin evacuarea mecanică a noxelor degajate
în bucătărie şi prin introducerea unui debit de
aer de compensaţie din exterior.
➢ Se evită pătrunderea aerului „murdar” dinspre

sala de mese (unde de multe ori se fumează)
în bucătăria supusă unor cerinţe igienice
deosebite.
Evacuarea aerului din bucătărie se poate face prin
intermediul unei hote (vezi figura 13.2.1 a) sau cu
ajutorul unor canale amplasate deasupra utilajelor de
preparare a hranei (vezi figura 13.2.1 b ).
Atât gurile de evacuare amplasate deasupra plitelor, cât şi hotele
trebuie prevăzute obligatoriu cu filtre de grăsimi (vezi figura 12.2).
Acestea trebuie curăţate permanent pentru că se murdăresc repede
şi în bucătărie se poate produce ceaţă.
Aerul de compensaţie se introduce printr-o centrală de tratare (vezi
figura 12.4) într-o cantitate mai mică decât aerul evacuat.
Ventilarea bucătăriilor mari
Recomandari:
➢ maşinile de gătit să fie amplasate spre centrul încăperii, astfel încât
preluarea aerului viciat de către hote să nu fie perturbată de curenţii de aer
convectivi din apropierea pereţilor;
➢ introducerea aerului de compesaţie, cel puţin încălzit iarna, se va face
perimetral, în apropierea pereţilor.
Prescriptii de proiectare a instalatiilor de ventilare-
climatizare pentru bucatarii:
➢ Determinarea debitului de aer pentru ventilarea bucătăriilor se
face pe bază de bilanţuri (termic şi de umiditate) plecănd de la
aparatele care utilează bucătăria.
➢ În practică, se recurge adesea la debite specifice raportate la
suprafaţa încăperilor sau la volum.
➢ Se pot adopta ca factori de simultaneitate la funcţionarea
maşinilor de gătit:
# 0,8...1, la bucătării mici;
# 0,6...0,8, la bucătării medii;
# 0,5...0,6, la bucătării mari.
➢ La bucătării, recircularea aerului este interzisă.
➢ În interiorul bucătăriei, circulaţia aerului se face de la gurile de
introducere spre hote, iar diferenţa spre gurile de evacuare din
încăperile adiacente (curăţire legume, spălat vase).
➢ Refularea aerului se face iarna cu 20...25ºC, iar vara, cu
18...20ºC. Temperatura aerului din bucătării trebuie să fie iarna
22...24ºC, iar vara maximum 28ºC.
➢ Se recomandă recuperarea căldurii folosind recuperatoare cu
plăci, bine protejate cu filtre de grăsimi.
Măsuri constructive:
➢ Se vor folosi numai canale din tablă zincată,
din inox sau din aluminiu.
➢ Ventilatorul de evacuare să fie prevăzut cu
uşă de curăţarea periodică a paletelor
acestuia de grăsimile care se depun în timp.
➢ Motorul ventilatorului să fie în afara
curentului de aer.
➢ Canalele de evacuare trebuie termoizolate
pentru a nu se produce condens.
Bibliografie

Bucuresti 2002;
194
Cuprins:
11. Ventilarea şi climatizarea camerelor
conventional curate
11.1 Probleme generale
11.2 Camere conventional curate
11.3 Mişcarea aerului în interiorul camerelor conventional
curate
11.3.1. Camere curate cu flux de aer convenţional
11.3.2. Camere curate cu flux de aer unidirecţional
11.3.3. Camere curate cu flux de aer hibrid
Bibliografie
195
Obiective:
La finalul acestui curs studentul trebuie

să cunoască:
camerelor conventional curate
climatizare pentru camere conventional
curate
ventilare-climatizare ce deservesc camere
conventional curate
196
11. Ventilarea şi climatizarea camerelor
conventional curate
11.1 Probleme generale
Pe lângă menţinerea în interiorul încăperilor a
temperaturilor cerute, una din funcţiunile care trebuie
satisfăcute de instalaţiile de ventilare şi condiţionare a
aerului din camerele conventional curate este
reducerea efectivă a conţinutului de micro-organisme,
praf, gaze, etc. din aerul ambiant.
Aerul dintr-o anumită incintă este considerat aseptic sau
curat de microparticule poluante dacă concentraţia
numerică a particulelor organice sau anorganice în
suspensie în spaţiul respectiv, corespunzătoare unui
anumit nivel granulometric, nu depăşeşte anumite
valori.
11.2. Camere conventional curate
➢ Camerele conventional curate sunt spaţii în care se
exercită un control atât asupra purităţii, temperaturii,
umidităţii relative şi mişcării aerului cât şi asupra
iluminatului şi nivelului de zgomot.
➢ Gradul de puritate al aerului este definit prin
concentraţia numerică a particulelor în suspensie din
incinta respectivă, corespunzătoare nivelului
granulometric (vezi tabelul 1).
➢ Limita clasei de puritate a camerei curate o constituie
concentraţia maximă pentru fiecare nivel
granulometric (vezi tabelul 1).
➢ Clasa camerei curate este dată de numărul statistic
al particulelor în suspensie din aer, corespunzător
fiecărui nivel granulometric (vezi tabelul 1) şi este
direct proporţională cu numărul particulelor.
Tabel 1 Clasele camerelor curate
Clasa camerei Număr maxim de particule pe metru cub
curate
Dimensiunea particulelor în microni
0,1 0,2 0,3 0,5 5
1 1 240 265 106 35,3 0
10 12 400 2 650 1 060 353 0
100 - 26 500 10 600 3 530 0
1 000 - - 100 600 35 300 247
10 000 - - - 353 000 2 470
100 000 - - - 3 530 000 24 700

Impunerea prin intermediul standardelor a
uneia sau alteia din clasele de puritate ale
aerului în încăperile conventional curate se
face doar prin obligativitatea apartenenţei la
una din cele două grupe tipo-dimensionale
reprezentative :
➢ grupa 1: nivel de sterilitate solicitat înalt sau
foarte înalt, având ca tip reprezentativ clasa
1.000;
➢ grupa 2: nivel de sterilitate solicitat normal,
având ca tip reprezentativ clasa 10.000.
11.3 Mişcarea aerului în interiorul
camerelor conventional curate
Curgerea aerului în cadrul camerei curate poate

fi organizată în două moduri:
➢ curgerea turbulentă - flux de aer convenţional;
➢ curgerea laminară - flux de aer unidirecţional;
➢ curgere combinată - flux de aer hibrid.
Fluxul unidirecţional permite realizarea unui

grad de puritate a aerului mult mai bun decât
fluxul convenţional, dar necesită costuri mai
mari şi este mai dificil de realizat.
11.3.1. Camere curate cu flux de aer convenţional
Aerul circulă pe traiectorii neregulate, principalul inconvenient
constituindu-l turbulenţa, care menţine în suspensie particulele,
impiedicând depunerea sau preluarea lor de sistemul de
recirculare.
Clasificare în funcţie de sistemul de filtrare şi de introducere a

aerului:
➢ Camere curate cu flux de aer convenţional (turbulent) cu filtrele
finale montate pe tubulatură şi introducerea prin anemostate (fig.
13-1).
➢ Camere curate cu flux de aer convenţional cu filtrele finale
montate deasupra anemostatelor de tavan (fig. 13-2).
➢ Camere curate cu flux de aer convenţional cu alimentarea filtrelor
finale prin plenum cu suprapresiune şi plafonul parţial ocupat cu
filtre (fig. 13-3).
➢ Camere curate cu flux de aer convenţional cu alimentare
individuală la filtre (fig. 13-4).
Figura 13-1 Cameră curată cu flux de aer convenţional (turbulent)
cu filtru final pe tubulatură şi introducere prin anemostat
Figura 13-2 Cameră curată cu flux de aer
convenţional, cu filtru final montat deasupra
anemostatelor
convenţional, cu alimentarea filtrelor prin plenum cu
suprapresiune
convenţional cu alimentare individuală la filtru
11.3.2. Camere curate cu flux de aer
unidirecţional
➢ aerul este introdus prin filtrele care ocupă tot
plafonul (flux unidirecţional vertical) sau un perete
întreg (flux unidirecţional orizontal) şi este evacuat prin
întreaga suprafaţă opusă, aerul circulând în linii
paralele şi cu o viteză uniformă;
➢ aerul trece o singură dată prin cameră iar
impurităţile de orice fel, create în interior, sunt
eliminate;
➢ zonele cu viteze diferite se reduc la minim,
micşorându-se în acest fel turbulenţa;
➢ viteza aerului va fi de minim 0,45 m/s pentru a se
preîntâmpina depunerea particulelor.
Camere curate cu flux unidirecţional orizontal
Figura 13-5 Cameră curată cu flux unidirecţional orizontal

În camerele curate cu flux unidirecţional orizontal, aerul este introdus
prin filtrele finale amplasate pe toată suprafaţa unui perete şi este evacuat
prin peretele opus, care cuprinde de asemenea filtre pe toată suprafaţa sa
pentru a facilita recircularea aerului (fig. 13-5).
Camere curate cu flux unidirecţional vertical
descendent
➢ Camerele curate cu flux unidirecţional vertical descendent au plafonul

în întregime ocupat cu filtre, iar evacuarea aerului se realizează prin
pardoseala flotantă perforată.
➢ Mişcarea aerului creată contribuie la deplasarea particulelor spre
pardoseală şi apoi spre exteriorul camerei, evitând în acest fel acumularea
lor în cameră.
➢ Din punct de vedere al sistemului de introducere a aerului în cameră se
disting două tipuri constructive:
- cu alimentarea filtrelor prin plenum cu suprapresiune
(fig. 13-6);
- cu alimentare individuală a filtrelor (fig. 13-7).
Figura 13-6 Cameră curată cu flux unidirecţional
vertical descendent cu alimentarea filtrelor prin
plenum cu suprapresiune şi pardoseală flotantă
Figura 13-7 Cameră curată cu flux unidirecţional
vertical descendent cu alimentare individuală a
filtrelor şi pardoseală flotantă
11.3.3. Camere curate cu flux de aer
hibrid
Asigură local un flux de aer unidirecţional

(laminar) şi implicit o clasă de puritate mai
bună decât în restul încăperii în care fluxul
de aer este convenţional (turbulent).
Bibliografie

Bucuresti 2002;
213
Cuprins:
12. Ventilarea şi climatizarea spitalelor
12.2. Ventilarea şi climatizarea salilor de
operatie
12.3. Etapele de proiectere a instalaţiilor de
ventilare-condiţionare a aerului din spitale
Bibliografie
214
Obiective:
La finalul acestui curs studentul trebuie

să cunoască:
spitalelor
climatizare pentru spitale
ventilare-climatizare ce deservesc incaperi
din spitale
215
12. Ventilarea şi climatizarea spitalelor

Sistemele de condiţionare a aerului din spitale sunt
proiectate astfel încât să respecte atât criteriile
confortului termic (temperatura, umiditatea, viteza de
mişcare a aerului, etc.), cât şi criteriile de puritate a
aerului (gradul de contaminare microbiologică,
concentraţia particulelor în aer, etc.).
Deoarece aceste criterii depind de activitatea ce se
desfăşoară în fiecare încăpere în parte, instalaţiile de
ventilare şi condiţionare a aerului dintr-un spital
trebuie să se adapteze unor nevoi foarte diferite, de la
birouri ale personalului, până la săli de operaţie
complet aseptice.
Diferenţele fundamentale între condiţionarea
aerului din spitale şi condiţionarea aerului din
alte clădiri sunt:
➢ nevoia de a controla mişcarea aerului în interiorul
încăperilor;
➢ nevoia de a controla mişcarea aerului între
anumite zone (încăperi);
➢ cerinţe specifice în ceea ce priveşte filtrarea
aerului;
➢ cerinţe foarte variate în ceea ce priveşte
temperatura şi umiditatea aerului;
➢ proiectarea unor sisteme care să permită într-o
măsură cât mai mare controlul anumitor
parametrii.
12.2. Ventilarea şi climatizarea salilor de
operatie
Sălile de operaţie moderne necesită condiţii

speciale de lucru:
➢ asigurarea unui mediu curat, lipsit de germeni
patogeni;
➢ asigurarea unui mediu controlat, cu
temperatură şi umiditate prescrisa;
➢ reguli stricte în privinţa facilităţilor aferente
actului medical propriu-zis.
Reguli privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor
în ansamblurile de camere curate care cuprind
spaţii aseptice destinate intervenţiilor chirurgicale :
➢ separarea fluxurilor de materiale, instrumente şi
aparatură medicală: sterile, nesterile, murdare;
➢ amplasarea de preferinţă a echipamentelor de lucru
din categoria nesterile/murdare, ca: autoclave,
etuve, instalaţii de sterilizare, etc., în afara
ansamblului de camere curate;
➢ trasee impuse pentru circulaţia personalului;
➢ spaţii tampon pentru accesul în camera curată
aseptică;
➢ camere de transfer pentru pacienţi;
➢ măsuri riguroase privind igiena personalului şi
curăţarea regulată a suprafeţelor de lucru cu soluţii
bactericide.
Unul dintre sistemele cele mai utilizate pentru
ventilarea si climatizarea salilor de operatie din spitale
il reprezinta cel care utilizeaza pentru vehicularea
aerului in incapere fluxul de aer hibrid (combinat).
Figura 14-1 Sistem de ventilare-climatizare

cu flux de aer hibrid pentru sali de operatie
Astfel de instalaţii se utilizează la blocurile operatorii dotate cu sistem de
introducere a aerului prin panou perforat cu plenum presurizat (fig. 14-1),
amplasat deasupra mesei de operaţie, care asigură în această zonă un flux
de aer unidirecţional vertical descendent, restul încăperii folosind un sistem
cu flux de aer convenţional (turbulent).
Avantaje:
➢posibilitatea de a asigura în zona mesei de operaţii a unei clase de puritate
a aerului de 100 sau chiar 10, cu costuri mai mici decât dacă s-ar adopta un
sistem cu flux de aer unidirecţional în toata încăperea;
➢acest sistem se poate pune în funcţiune în blocuri operatorii existente, fără
a fi nevoie de mari modificări în ceea ce priveşte construcţia încăperii.
Dezavantaj:
➢controlul mai scăzut pe care acest tip de cameră curată îl poate asigura
asupra purităţii aerului.
12.3. Etapele de proiectere a instalaţiilor de
ventilare-condiţionare a aerului din spitale
➢ Criteriile generale de proiectare pot fi folosite pentru

orice tip de ansamblu de camere curate din spitale,
indiferent de destinaţia acestora.
➢ Proiectarea sistemelor de ventilare-climatizare din
spitale trebuie să se facă astfel încât acestea să asigure
mişcarea aerului dinspre zonele curate spre cele mai
puţin curate.
➢ Corelarea fluxurilor de aer între încăperi cu modul de
organizare a camerelor curate va conduce la reducerea
semnificativă a impurificării aerului şi implicit, la
economii de energie.
Etapele de proiectare:
➢ Stabilirea unui flux de aer între camerele curate ce aparţin de
aceeaşi funcţiune astfel încât sensul de curgere a aerului prin
deschiderile dintre aceste încăperi să fie întotdeauna dinspre
camera mai curată spre cea mai puţin curată;
➢ Stabilirea debitelelor de aer refulate, respectiv aspirate de
instalaţia de ventilare-climatizare;
➢ Se va respecta pentru fiecare cameră curată din ansamblu,
numărul de schimburi orare recomandat de norme în funcţie de
destinaţia acesteia, precum şi regimul de viteze de confort ale
aerului interior;
➢Se va urmări ca regimul de suprapresiuni, respectiv de depresiuni
dintre încăperile învecinate să nu depăşească intervalul de 5…15
Pa;
➢Pentru ca aerul să circule între încăperi şi în cazul în care uşile
sunt închise, se vor prevedea grile de transfer (de suprapresiune)
montate la toate uşile dintre încăperile între care are loc un schimb
de aer.
➢Viteza aerului prin uşa deshisă va fi limitată superior la valoarea
vitezei de confort a aerului interior, deci la valori de 0,15…0,25 m/s;
➢ Centralele de ventilare-climatizare care vehiculează aer într-un
ansamblu de camere curate pot să fie una singură pentru întreg ansamblul,
sau pot fi dispuse mai multe centrale care să deservească funcţiuni
asemănătoare (de aceeaşi clasă) ale ansamblului de camere curate;
➢ Performanţele filtrelor finale vor fi în concordanţă cu clasa fiecărei
camere curate;
➢ Reţeaua de distribuţie a aerului în încăperi şi cea de evacuare
(recirculare) a aerului din încăperi vor fi câte una singură pentru tot
ansamblul de camere curate;
➢ Debitul de aer vehiculat în fiecare încăpere va respecta valorile de calcul
ale debitelor de aer refulate, respectiv aspirate, astfel încât să fie
respectate fluxurile de aer proiectate;
➢Introducerea aerului în surplus se va face întotdeauna în încăperile cu
necesarul de puritate a aerului cel mai mare, sensul fluxului de aer fiind
apoi spre camerele mai puţin curate.;
➢ În zonele critice (cu cerinţe mari de puritate a aerului), se vor folosi
sisteme de ventilare cu debit constant, pentru a se asigura tot timpul în
aceste spaţii atât numărul de schimburi orare proiectat, cât şi regimul de
presiuni recomandat. În zonele mai puţin critice (cu cerinţe mai reduse de
puritate a aerului) se vor putea folosi, din considerente energetice, şi
sisteme de ventilare cu debit variabil;
➢ Este recomandat ca înainte de a fi scos din incinta ansamblului de
camere curate, aerul viciat să fie mai întâi colectat pe holuri sau culoare cu
cerinţe de puritate a aerului mai scăzute. De aici poate fi evacuat forţat, cu
ajutorul unei reţele de aspiraţie conectată la un ventilator, sau natural, prin
coşuri de ventilare naturală şi grile de transfer (de suprapresiune) montate
direct în peretele exterior;
➢Pentru reducerea cheltuielilor energetice şi materiale, se vor utiliza
sisteme de ventilare-condiţionare cu recircularea aerului în încăperile în
care se permite acest lucru, si anume din încăperi cu funcţiuni echivalente;
➢În încăperile cu surse locale de noxe sau cu degajări de noxe periculoase
se vor prevedea hote sau dispozitive de aspiraţie locală. În aceste încăperi
se va introduce o cantitate de aer de compensaţie, astfel încăt regimul de
presiuni proiectat să fie menţinut;
➢Aerul din încăperile cu degajări mari de noxe sau cu un conţinut ridicat de
microorganisme nu va fi recirculat, ci va fi evacuat forţat în exterior, după o
filtrare obligatorie cel puţin într-o treaptă;
➢Prizele de aer proaspăt se vor amplasa la cel puţin 10 m deasupra solului,
pentru a se evita antrenarea de germeni microbieni;
➢Nu este indicată oprirea instalaţiei de ventilare-climatizare ce deserveşte
încăperi cu cerinţe ridicate de puritate a aerului, deoarece după astfel de
întreruperi este necesară o perioadă îndelungată pentru a readuce camera
curată la nivelul iniţial de puritate a aerului.
Bibliografie

Bucuresti 2002;
226

An I Master-Prezentare Curs 1-14 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

An I Master-Prezentare Curs 1-14 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins:

➢ Principalele notiuni utilizate in tehnica

Calitatea mediului ambiant în care oamenii îşi

Calitatea mediului ambiant se apreciază prin:

➢ asigurarea confortului termic;

Rolul instalatiilor de ventilare si conditionare:

➢ natura şi cantitatea de degajărilor nocive;

1.2.1. Clasificare după modul de

Vehicularea aerului se face cu ajutorul unui

➢ cu introducere naturală şi cu evacuare

Definitie: proces complex de tratare a

➢ instalaţii de ventilare generală;

Ordinea în care agregatele de climatizare

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

2. Sisteme de climatizare. Definiţii şi

La finalul acestui curs studentul trebuie să

➢ Principalele sisteme de conditionare

În funcţie de mărime şi complexitate,

➢ Aparate de climatizare (condiţionare);

➢ Instalaţii de climatizare (condiţionare).

Toate aparatele constau din carcase metalice în

➢ după mărime şi tipul constructiv:

➢ după tipul energiei:

Definiţie: Instalaţiile de climatizare

1) În funcţie de cele două categorii de clădiri, civile şi

2) După modul de tratare a aerului, instalaţiile de

➢ se modifică doar temperatura aerului

➢ în instalaţie se vehiculeză un debit

➢ pot realiza temperaturi diferite în

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

2.3. Tipuri constructive de aparate de climatizare

➢ 2.3.1. Aparate de fereastră

La finalul acestui curs studentul trebuie să

➢ Clasificarea din punct de vedere constructiv a

Caracteristici: dimensiuni şi capacităţi mici.

Prescripţii tehnice şi de proiectare:

Părţi componente (vezi fig. 2.3.) :

 mono-split (o unitate exterioară U.E. + o

 de perete (vezi fig. 2.4.);

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

➢ Cele trei tipuri constructive de sisteme de

2.4.1. Sisteme de climatizare unizonale cu

➢ echipamente pentru tratarea aerului

Fig. 2.10. Sistem de climatizare unizonal cu baterii de

Aceste sunt utilizate pentru climatizarea clădirilor în care

Fig. 2.11. Schema de principiu a unei centrale de climatizare

➢ aşezarea BR şi BI nu se mai face în

➢ gruparea în aceeaşi zonă a încăperilor

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

2.4. Tipuri constructive de sisteme de

2.4.4. Sisteme de climatizare cu un canal de

➢ Cele doua tipuri constructive de sisteme

➢ Permit refularea aerului în încăperi cu debit şi

Fig. 2.12. Introducerea aerului în încăpere cu ajutorul

➢ Furnizeaza o putere de încălzire sau de

➢ Reprezintăo extindere a sistemului cu

➢ amestecul de aer exterior şi interior (camera de

c) Reţeaua de canale de aer rece de mare viteză

➢ dedetentă a aerului cald şi rece de înaltă

➢ reglarea parametrilor în fiecare încăpere;

Fig. 2.15. Schema de principiu a unui aparat de amestec cu debit

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

2.4. Tipuri constructive de sisteme de