Cuprins:

1. Noţiuni introductive
1.1. Generalităţi. Terminologie
1.2. Clasificarea instalaţiilor de ventilare şi
condiţionare
➢ 1.2.1. Clasificare după modul de vehiculare a aerului
➢ 1.2.2. Clasificare după extinderea zonei ventilate
➢ 1.2.3. Clasificare după diferenţa de presiune dintre
interiorul şi exteriorul incintei ventilate
➢ 1.2.4. Clasificare după modul de complexitate a tratării
aerului în funcţie de cerinţele tehnologice sau
de confort ale încăperii respective

Bibliografie
1
 Obiective:
La finalul acestui curs studentul trebuie să
cunoască:

➢ Principalele notiuni utilizate in tehnica

instalatiilor de ventilare si conditionare a
aerului
➢ Terminologia folosita in domeniul ventilarii si
conditionarii aerului
➢ Principalele notiuni de confort termic
➢ Clasificarea dupa toate criteriile a instalatiilor
de ventilare si conditionare a aerului
2
1. Noţiuni introductive
1.1. Generalităţi. Terminologie

Calitatea mediului ambiant în care oamenii îşi

desfăşoară activitatea are o influenţă complexă
asupra lor, atât sub aspect igienico-sanitar căt şi sub
aspectul productivităţii muncii.

Calitatea mediului ambiant se apreciază prin:

➢ valoarea parametrilor confortului termic;
➢ compoziţia chimică şi puritatea aerului;
➢ alţi factori ca: nivelul de iluminare, nivelul de zgomot,
gradul de ionizare a aerului, elemente de estetică etc.
3
Parametrii confortului termic:

➢ temperatura;

➢ umiditatea relativă;
➢ viteza de mişcare a aerului interior;
➢ temperatura medie de radiaţie a
elementelor delimitatoare ale
încăperii.
4
Introducerea controlata intr-o incapere a
unui debit de aer tratat urmareste:

➢ asigurarea confortului termic;

➢ îndepărtarea mirosurilor şi degajărilor nocive sau
chiar toxice.
Acest lucru îl realizează instalaţia de ventilare si
conditionare care deserveşte încăperea
respectiva.

Rolul instalatiilor de ventilare si conditionare:

✓ introducerea aerului tratat în încăperi, denumit aer
refulat sau aer introdus, care preia nocivităţile în
exces (căldură, umiditate, gaze, vapori, praf)
✓ evacuarea aerului viciat din încăperi, şi este
denumit aer aspirat sau aer evacuat
5
Tipul instalaţiei de ventilare şi condiţionare
adoptat pentru o anumită încăpere depinde de
următorii factori:

➢ natura şi cantitatea de degajărilor nocive;

➢ modul de propagare a nocivităţilor;
➢ sistemul constructiv a incintelor;
➢ valorile la care sunt prescrişi parametrii aerului interior pe
considerente de confort sau tehnologice;
➢ limitele admisibile la care trebuie reduse concentraţiile
diverselor substanţe nocive degajate;
➢ factori economici;
➢ factori energetic;
➢ factori de protecţia mediului.

6
1.2. Clasificarea instalatiilor de
ventilare si conditionare

1.2.1. Clasificare după modul de

vehiculare a aerului

➢ ventilare naturală;
➢ ventilare mecanică;
➢ ventilare mixtă;
➢ condiţionare sau climatizare.
7
Ventilarea naturală
Schimbul de aer se datorează acţiunii combinate a
celor doi factori naturali:
✓ potenţialul termic
✓ potenţialul creat de vânt

Clasificare
➢ Ventilarea naturală neorganizată (pătrunderea
aerului curat are loc prin neetanşeităţile
construcţiei - uşi, ferestre)
➢ Ventilarea naturală organizată (în elementele de
construcţie sunt practicate deschideri speciale
cu dimensiuni determinate, amplasate la
anumite înălţimi şi care pot fi închise şi deschise
după necesităţi)
8
Ventilarea mecanică

Vehicularea aerului se face cu ajutorul unui

ventilator sau a două ventilatoare (unul
de introducere şi unul de evacuare.

Clasificare
➢ Ventilare mecanica simplă (numai cu
introducere sau evacuare, fără nici un fel
de tratare)
➢ Ventilare mecanica combinată (cu
încălzire, răcire, uscare sau umidificare).

9
Ventilarea mixtă

➢ cu introducere naturală şi cu evacuare

mecanică a aerului;
➢ cu introducere mecanică şi cu
evacuare naturală.

10
Condiţionarea sau climatizarea

Definitie: proces complex de tratare a

aerului prin filtrare, amestecare,
încalzire, răcire, uscare şi umidificare,
într-o anumită ordine (dictată de
succesiunea agregatelor din centrala de
climatizare), care trebuie să asigure în
încăpere, în tot timpul anului, o anumită
microclimă (temperatură, umiditate
relativă, viteză interioară a aerului).
11
1.2.2. Clasificare după extinderea
zonei ventilate

➢ instalaţii de ventilare generală;

➢ instalaţii de ventilare locală;
➢ instalaţii de ventilare combinată
(ventilare generală + locală).

12
1.2.3. Clasificare după diferenţa de
presiune dintre interiorul şi
exteriorul incintei ventilate

➢ ventilare în echipresiune;
➢ ventilare în suprapresiune;
➢ ventilare în depresiune.

13
1.2.4. Clasificare după modul de
complexitate a tratării aerului în
funcţie de cerinţele tehnologice sau de
confort ale încăperii respective

Ordinea în care agregatele de climatizare

(baterii de încălzire, baterii de răcire,
camere de umidificare, dezumidificatoare,
camere de amestec, recuperatoare de
căldură etc.) sunt dispuse în centrală
determină tipul tratării aerului şi deci tipul
instalaţiei de ventilare sau condiţionare.
14
 Bibliografie

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. II; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2011.
2) T. POPOVICI, F. DOMNITA, A. HOŢUPAN –
Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. I; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2010.
3) G.DUŢĂ şi colectiv– Manualul de Instalatii - Instalatii
de ventilare si climatizare, Editura ARTECNO,
Bucuresti 2002;
4) Normativul I 5-2010.

15
Cuprins:

2. Sisteme de climatizare. Definiţii şi

clasificări
2.1. Aparate de climatizare (condiţionare)
2.2. Instalaţii de climatizare (condiţionare)

Bibliografie

1
 Obiective:

La finalul acestui curs studentul trebuie să

cunoască:

➢ Principalele sisteme de conditionare

utilizate in tehnica ventilarii
➢ Clasificarea aparatelor de conditionare
➢ Clasificarea instalatiilor de conditionare
➢ Principalele tipuri de instalatii de
conditionare si utilitatea lor in functie de
destinatia cladirilor
2
2. Sisteme de climatizare. Definiţii şi
clasificări

În funcţie de mărime şi complexitate,

sistemele de climatizare sunt de două
feluri:

➢ Aparate de climatizare (condiţionare);

➢ Instalaţii de climatizare (condiţionare).

3
2.1. Aparate de climatizare (condiţionare)

Toate aparatele constau din carcase metalice în

care se găsesc elementele componente
corespunzătoare scopului şi destinaţiei
acestora.
Ele pot să deservească una sau mai multe
încăperi.

Avantaje:
➢ preţ de investiţie relativ mic;
➢ costuri de instalare reduse;
➢ design plăcut;
➢ gamă foarte variată de modele şi
tipodimensiuni;
➢ posibilitatea demontării şi remontării;
➢ lipsa tubulaturii de ventilare sau reducerea ei
în mare măsură.
4
Clasificare:
➢ dupăfelul răcirii:
- aparate cu maşină frigorifică înglobată;
- aparate cu maşină frigorifică
amplasată separat (sistem split).
➢ după modul de tratare al aerului:
- aparate de climatizare pentru tot anul
(în pompă de căldură);
- aparate de climatizare pentru iarnă
sau pentru vară (cu reglarea temperaturii şi
umidităţii).
➢ după felul racordurilor aerului:
- aparate de climatizare cu refularea
directă a aerului în încăpere;
- aparate cu racordarea la tubulatura de
ventilare.
5
➢ după destinaţie:
- aparate de climatizare în scopuri de
confort;
- aparate de climatizare în scopuri
tehnologice.

➢ după mărime şi tipul constructiv:

- aparate de climatizare de fereastră;
- aparate de climatizare de perete;
- aparate de climatizare tip casetă;
- centrale de climatizare;
- centrale de climatizare de acoperiş
(rooftop);
- aparate de climatizare pentru locuinţe.

➢ după tipul energiei:

- aparate electrice;
- aparate cu gaze;
- aparate cu combustibil lichid.
6
2.2. Instalaţii de climatizare
(condiţionare)

Definiţie: Instalaţiile de climatizare

numite şi instalaţii de condiţionare a
aerului trebuie să asigure menţinerea
parametrilor aerului din încăperile
deservite în limite dinainte prescrise, în
tot timpul anului, indiferent de variaţia
factorilor meteorologici şi de gradul de
ocupare a încăperilor.
7
Clasificarea instalaţiilor de climatizare
(condiţionare)

1) În funcţie de cele două categorii de clădiri, civile şi

industriale, în care sunt utilizate instalaţiile de climatizare,
acestea se împart în:
➢ instalaţii de climatizare de confort;
➢ instalaţii de climatizare tehnologică (în scopuri
industriale).

2) După modul de tratare a aerului, instalaţiile de

climatizare se clasifică în:
➢ instalaţii „numai aer”;
➢ instalaţii „aer-apă” (cu aer primar).
8
Instalaţii de climatizare „numai aer”
Cerinte:
➢ aerul trebuie tratat într-un agregat central după care este
refulat în încăperi, fără a mai suferi transformări ulterioare;
➢ aerul tratat trebuie să asigure integral atât încălzirea cât şi
răcirea încăperilor.

Clasificare:
a. După presiunea necesară vehiculării aerului:
I. Instalaţii de presiune joasă (tradiţionale);
II. Instalaţii de presiune înaltă.
b. Din punct de vedere al debitului de aer:
I. Instalaţii cu debit constant;
II. Instalaţii cu debit variabil.
c. În funcţie de numărul de canale de aer şi de debitul de aer
care trece prin acestea:
I. Instalaţii de climatizare „numai aer” cu un canal cu debit
constant;
II. Instalaţii de climatizare „numai aer” cu un canal cu debit
variabil;
III. Instalaţii de climatizare „numai aer” cu două canale.
9
I. Instalaţii de climatizare „numai aer”
cu un canal cu debit constant

➢ se modifică doar temperatura aerului

refulat în încăperi, de obicei prin variaţia
debitului de agent termic de încălzire
(iarna), respectiv răcire (vara), prin
schimbătoarele de căldură (baterii de
încălzire, respectiv răcire) din centrala
de climatizare.
➢ se recomandă prin simplicitate şi prin
costul relativ scăzut.
➢ flexibilitatea redusă în funcţionare şi la
neeconomicitatea din timpul funcţionării.
10
II. Instalaţii de climatizare „numai
aer” cu un canal cu debit variabil

➢ în instalaţie se vehiculeză un debit

de aer variabil, mai mic pe măsură
ce temperatura exterioară creşte
(iarna) sau scade (vara) faţă de
temperaturile de calcul.
➢ debitul de aer este variabil, iar
temperatura aerului refulat este
constantă sezonier.
➢ este o instalaţie cu o funcţionare mai
economică.
11
III. Instalaţiile de climatizare „numai
aer” cu două canale

➢ pot realiza temperaturi diferite în

fiecare încăpere în parte;
➢ umiditatea relativă a aerului interior
nu este controlată;
➢ datorită prezenţei a două canale de
aer pentru introducere, se foloseşte,
de regulă, varianta de presiune înaltă,
pentru a se ocupa un spaţiu mai mic.

12
Instalaţii de climatizare „aer-apa” (cu
aer primar)

➢ transportul energiei termice în şi din încăpere

se face în afară de aer şi cu apă, care
conduc la o densitate a fluxului de energie
termică mai mare, necesitând astfel un spaţiu
mult mai redus pentru instalaţii;
➢ prepararea unei cantităti de aer se face
central, după care este trimisă printr-un
sistem de canale în încăperi;
➢ refularea se face prin intermediul unor
aparate cu inducţie numite şi clima-
convectoare sau prin aparate prevăzute cu
ventilator propriu numite ventilo-convectoare;
➢ temperatura aerului se poate regla individual
în fiecare încăpere;
13
 Bibliografie

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. II; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2011.
2) T. POPOVICI, F. DOMNITA, A. HOŢUPAN –
Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. I; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2010.
3) G.DUŢĂ şi colectiv– Manualul de Instalatii - Instalatii
de ventilare si climatizare, Editura ARTECNO,
Bucuresti 2002;
4) Normativul I 5-2010.

14
Cuprins:

2.3. Tipuri constructive de aparate de climatizare

(condiţionare)

➢ 2.3.1. Aparate de fereastră

➢ 2.3.2. Aparate de tip „split”
➢ 2.3.3. Dulapuri de climatizare
➢ 2.3.4. Aparate de climatizare pentru racordare la
tubulatură
➢ 2.3.5. Aparate (centrale) de climatizare modulate

➢ Bibliografie

1
 Obiective:

La finalul acestui curs studentul trebuie să cunoască:

➢ Clasificarea din punct de vedere constructiv a

aparatelor de climatizare a aerului
➢ Părţile componente ale aparatelor de climatizare a
aerului
➢ Schemele de funcţionare ale aparatelor de
climatizare a aerului
➢ Modul de funcţionare al aparatelor de climatizare a
aerului
➢ Domeniul de utilizare pentru fiecare tip de aparat
➢ Prescripţii tehnice şi de proiectare
2
2.3. Tipuri constructive de aparate
de climatizare
Introducere
Aparatele de climatizare: dispozitive închise în carcase
metalice în care se găsesc elementele componente
corespunzătoare scopului şi destinaţiei acestora:
ventilarea şi condiţionarea aerului.

Clasificare
 Aparate de fereastră
 Aparate de tip „split”
 Dulapuri de climatizare
 Aparate de climatizare pentru racordare la tubulatură
 Aparate (centrale) de climatizare modulate
3
2.3.1. Aparate de fereastră

Caracteristici: dimensiuni şi capacităţi mici.

Utilizare: ventilarea şi răcirea sau încălzirea
unei singure încăperi.
Montaj:
 în fereastră;
 în parapet, sub ferestră;
 în peretele exterior.
http://www.tranehk.com/prodcat/TAW/TAW-
Window%20Type%20%284TAW-SLB001-
EN%29%2010%20May%202012.pdf
http://www.ajmadison.com/ajmadison/itemdocs/A20310PEngli
sh.pdf
4
Fig. 2.1. Aparat de fereastră

5
Fig. 2.2. Schema de principiu a aparatului de fereastră
6
Părţi componente:
 compresor ermetic cu freon;
 ventilator;
 condensator răcit cu aer exterior;
 vaporizator (bateria de răcire);
 rezistenţă electrică pentru încălzire în sezonul rece (la
temperaturi negative);

Prescripţii tehnice şi de proiectare:

• se construiesc şi în varianta cu ciclu reversibil (în
pompă de căldură);
• încălzirea aerului în sezonul rece (în pompă de
căldură) se poate face eficient energetic până la
temperaturi exterioare de -10ºC;
• au sarcini de răcire de 2...8 kW şi debite de aer de
200...1000 m3/h.
• carcasa trebuie izolată fonic la interior.
7
2.3.2. Aparate de climatizare tip „split”
Alcătuire: unitate sau unităţi interioare (U.I.) de tratare a aerului şi o
unitate exterioară (U.E.).
http://www.fujitsu-general.com/th/th/support/aircon/download/pdf/split_type.pdf
http://www.mitsubishi-electric.pl/dokumenty/SG79F225H02.pdf

Părţi componente (vezi fig. 2.3.) :

 carcasă metalică;
 ventilator silenţios;
 baterie de răcire (evaporatorul maşinii frigorifice);
 tavă pentru colectarea condensului rezultat în urma procesului de răcire
şi uscare a aerului;
 filtru de praf lavabil;
 grilă de aspiraţie a aerului din încăpere;
 grilă de refulare cu jaluzele reglabile.
8
Fig. 2.3. Schema de principiu a aparatului de climatizare de tip „split” 9
Aparatele de condiţionare de tip
„split” se folosesc în variantele:

 mono-split (o unitate exterioară U.E. + o

unitate interioară U.I.);
 dual-split (1 U.E. + 2 U.I.);
 multi-split (1 U.E. + 3, 4 sau 5 U.I.).

10
Unităţile interioare se construiesc în
patru variante, după locul de
montare:

 de perete (vezi fig. 2.4.);

 de plafon (vezi fig. 2.5.);
 de tip casetă (pentru montare în tavan
fals vezi fig. 2.6.);
 de pardoseală (pentru montare sub
fereastră vezi fig. 2.7.).

11
Fig. 2.4. Aparat „split” de perete (U.E. + U.I.)

12
Fig. 2.5. Aparat „split” de plafon

13
Fig. 2.6. Aparat „split” tip casetă de tavan fals
14
Fig. 2.7. Aparat „split” de pardoseală
15
 2.3.3. Dulapuri de climatizare
 asigură: încălzirea, răcirea şi umidificarea
aerului.
 refularea aerului climatizat: directă sau prin
guri de refulare.
 maşina frigorifică este înglobată în aceeaşi
carcasă cu unitatea interioară.
 răcirea maşinii frigorifice se poate face cu:
➢ aer;
➢ apă;
➢ în sistem „split” (vezi fig 2.8).
https://www.bartec.de/ProdCatalogue/Assets/Datasheets/ln
g_0/FKS_CLM_E.pdf
16
Fig. 2.8. Dulap de climatizare cu maşina frigorifică
răcită în sistem „split” 17
Caracteristici:
 debite de aer 1.00020.000 m3/h;
 putere frigorifică 7140 kW;
 reglare automată pentru regim de vară sau
iarnă.

Utilizare:
 încăperi mari: săli de calculatoare, săli de
reuniuni, magazine, restaurante, localuri
comerciale;
 încăperi mici: birouri, magazine mici,
apartamente, case individuale.
18
2.3.4. Aparate de climatizare pentru
racordare la tubulatură

Caracteristici:
 refularea aerului tratat se face prin anemostate de
tavan fals sau direct prin grile.
 în cazul refulării prin anemostate, legătura dintre
aparat şi acestea se face prin tubulatură
flexibilă din aluminiu.
 modelul are posibilitatea de racordare la prize
de aer proaspăt.
 sarcini termice pentru răcire/încălzire cuprinse
între 2.2 kW şi 16.0 kW.
Montaj:
 în interiorul tavanelor false.
19
Fig. 2.9. Aparat de climatizare pentru
racordare la tubulatură (necarcasat)
20
2.3.5. Aparate (centrale) de climatizare
modulate
Alcătuire:
 casete independente (module) având două
dimensiuni identice (lăţimea şi înălţimea);
 în fiecare casetă se găsesc unul, două sau chiar trei
elemente (ex. Filtru + Baterie de încălzire + Baterie
de răcire);
 modulele centralei pot fi aşezate pe un rând sau
etajate, pe două rânduri;
 se pot realiza în orice combinaţie dorită.
http://www.ferroli.ro/pdf/2117_FTP.pdf

Clasificare:
 de tip plat, cu înălţimi păna la 500 mm, pentru montaj
deasupra tavanelor false;
 normale, cu înălţimi şi lăţimi comparabile (apropiate).
21
Caracteristici:
 Modulele sunt realizate pe tipo-dimensiuni în funcţie de debitul de
aer.
 Viteza de circulaţie în secţiunea transversală se alege în limitele
de 2,5.....3,5 m/s.

Părţi componente:
Modulele pot conţine următoarele agregate:
 filtre de diferite tipuri;
 baterii de încălzire (electrică, cu apă caldă, sau cu gaz);
 baterii de răcire (cu apă rece sau direct cu freon);
 registre de reglare;
 camere de amestec;
 camere de umidificare (cu apă pulverizată sau cu injectare de
abur saturat uscat);
 separatoare de picături;
 ventilatoare (de introducere sau evacuare);
 amortizoare (atenuatoare) de zgomot;
 recuperatoare de căldură.

22
 Bibliografie

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. II; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2011.
2) T. POPOVICI, F. DOMNITA, A. HOŢUPAN –
Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. I; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2010.
3) G.DUŢĂ şi colectiv– Manualul de Instalatii - Instalatii
de ventilare si climatizare, Editura ARTECNO,
Bucuresti 2002;
4) Normativul I 5-2010.

23
Cuprins:
2.4. Tipuri constructive de sisteme de
climatizare (condiţionare)
2.4.1. Sisteme de climatizare unizonale cu
baterii de încălzire/răcire terminale
2.4.2. Sisteme de climatizare multizonale cu
sau fără baterii de încălzire/răcire
terminale
2.4.3. Sisteme de climatizare cu o singură
conductă (canal) şi debit de aer variabil
Bibliografie
1
 Obiective:
La finalul acestui curs studentul trebuie să
cunoască:

➢ Cele trei tipuri constructive de sisteme de

climatizare (condiţionare) prezentate
➢ Cerinţele tehnico-funcţionale ale diferitelor
categorii de instalaţii în raport cu
exigenţele impuse de destinaţia şi
funcţiunile clădirilor
➢ Principalele caracteristici ale sistemelor
prezentate si domeniul de aplicabilitate
2
2.4. Tipuri constructive de sisteme de
climatizare (condiţionare)

2.4.1. Sisteme de climatizare unizonale cu

baterii de încălzire/răcire terminale
➢ distribuieaer de aceiaşi parametri în toate
încăperile unde este distribuit.
➢ poatefi aplicat la o singură încăpere sau mai
multe dar cu sarcini termice identice.
➢ asigură un debit de aer constant iar
temperatura este reglată printr-un termostat
de ambianţă.
Părţi componente:

➢ echipamente pentru tratarea aerului

(centrala de climatizare);
➢ echipamente terminale (guri de aer);
➢ echipamente intermediare (canale, clapete,
grile);
➢ echipamente de reglaj şi automatizare.
 Funcţionare (vezi fig. 2.10.):
Centrala de tratare a aerului C.T.A., distribuie aer
primar cu debit şi temperatură constantă în fiecare
încăpere. C.T.A. are în componenţă o priză de aer
proaspăt, o baterie de preîncălzire B.P.I., un filtru F, o
baterie de incalzire B.I., una de răcire B.R., o cameră de
umudificare C.U. şi un ventilator V.
La intrarea în încăperea 1 (sau zona 1) se prevede
o baterie mixtă de încălzire/răcire a aerului primar cu
debit constant B.I.C., montată pe conducta de aer
primar, iar la intrarea în încăperea 2 (sau zona 2) se
montează o baterie mixtă de încălzire/răcire a aerului
primar cu debit reglabil B.I.R.

Fig. 2.10. Sistem de climatizare unizonal cu baterii de

încălzire/răcire terminale
Avantaje:
➢ poate menţine în toate încăperile o
temperatură interioară precisă şi o
variaţie a umidităţii satisfăcătoare;
➢ simplitate in exploatare.

Utilizări:
➢ încăpericu sarcini termice diferite;
➢ sisteme de climatizare aer-apă în care
sistemul unizonal reprezintă surse de
aer primar.
2.4.2. Sisteme de climatizare multizonale cu
sau fără baterii de încălzire/răcire
terminale

Aceste sunt utilizate pentru climatizarea clădirilor în care

fiecare grup de încăperi sau zone necesită un reglaj
particular şi independent, fiecare zonă avand
sarcini specifice şi diferite faţă de alte zone:
➢ clădiri administrative (birouri, încăperi
administrative săli de reuniune, săli de relaţii cu
publicul săli de ordinatoare şi arhive)
➢ restaurante;
➢ magazine mari (încăperi depozit şi de vânzare);
➢ hoteluri;
➢ ansamble de săli de spectacole;
➢ clinici, spitale;
➢ şcoli, universităţi.
Descriere: centralele multizonale (vezi fig. 2.11.) sunt sub formă
compactă având aceleaşi elemente componente ca o centrală unizonală
clasică.

Fig. 2.11. Schema de principiu a unei centrale de climatizare

multizonale
Particularităţi:

➢ aşezarea BR şi BI nu se mai face în

serie, aerul cald şi rece fiind trimis prin
canale paralele;
de introducere este aşezat
➢ ventilatorul
înainte de cele două baterii;
➢ debitulde aer refulat este constant iar
proporţia de aer rece este reglată la
sesizarea termostatului de zonă
obţinându-se astfel temperaturi diferite
pentru fiecare zonă.
Cerinţe pentru o funcţionare corectă :

➢ gruparea în aceeaşi zonă a încăperilor

cu aceeaşi expunere;
➢ se va evita gruparea în aceeaşi zonă a
încăperilor cu diferenţe mari de
temperatura de la una la alta;
➢ debitele de aer pentru fiecare zonă să
fie sensibil egale;
➢ se va evita deservirea unui număr prea
mare de zone (optim 1012).
2.4.3. Sisteme de climatizare cu o
singură conductă (canal) şi debit de
aer variabil (DAV)
➢ permite distribuţia aerului cu temperatură
constantă şi debit variabil în încăperi cu
sarcini termice variabile, în funcţie de
sarcinile de compensat pentru fiecare
încăpere în parte.
➢ introduce în încăpere cantitatea de aer
indispensabilă şi necesară pentru obţinerea
condiţiilor de confort cu economie maximă
de energie.
➢ pentru variaţia debitului în încăperile
climatizate se utilizează clapete de aer sau
unităţi terminale de refulare care să asigure
un amestec suficient de bun în cazul debitelor
mari cât şi a celor mici.
➢ variaţiadebitului în instalaţie se poate asigura
fie cu un ventilator cu debit sensibil constant,
dacă variaţiile de debit în instalaţie sunt mici,
fie cu un ventilator cu turaţie variabilă, în caz
contrar.
➢ sistemele DAV pot fi utilizate numai sau în
legătură cu alte sisteme de climatizare
independente. Astfel un sistem DAV poate
asigura numai climatizarea încăperilor care au
nevoie de răcire în tot cursul anului, încăperile
climatizate şi încălzite vor folosi un alt sistem
de climatizare.
La aceste sisteme se folosesc difuzoare
de aer terminale ce permit o repartiţie
corectă a aerului refulat maxim sau
minim. Tipuri de difuzoare:
➢ difuzoare de aer cu secţiune de refulare
constantă şi reglabilă, de secţiune
liniară, circulară sau rectangulară, la
care reglajul debitului se asigură prin
clapete montate în amonte de difuzor şi
sesizate de un termostat de ambianţă;
de aer cu secţiune variabilă
➢ difuzoare
unde variaţia debitului se face prin
clapete încorporate, automat
comandate.
Asigura o variaţie a debitului în raport de
1 la 3 (adică între 30% şi 100% din
debitul maxim) prin:

➢ reglarea ventilatoarelor;
➢ reglarea presiunii efective în reţea;
➢ reglarea debitului minim de ventilare;
➢ reglarea aerului recirculat.
 Bibliografie

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. II; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2011.
2) T. POPOVICI, F. DOMNITA, A. HOŢUPAN –
Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. I; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2010.
3) G.DUŢĂ şi colectiv– Manualul de Instalatii - Instalatii
de ventilare si climatizare, Editura ARTECNO,
Bucuresti 2002;
4) Normativul I 5-2010.

15
Cuprins:

2.4. Tipuri constructive de sisteme de

climatizare (condiţionare) - continuare

2.4.4. Sisteme de climatizare cu un canal de

aer şi aparate de inducţie
2.4.5. Sisteme de climatizare cu două
conducte (canale) de aer

Bibliografie
1
 Obiective:
La finalul acestui curs studentul trebuie să
cunoască:

➢ Cele doua tipuri constructive de sisteme

de climatizare (condiţionare) prezentate
➢ Cerinţele tehnico-funcţionale ale diferitelor
categorii de instalaţii în raport cu
exigenţele impuse de destinaţia şi
funcţiunile clădirilor
➢ Principalele caracteristici ale sistemelor
prezentate si domeniul de aplicabilitate
2
2.4.4. Sisteme de climatizare cu un canal de
aer şi aparate de inducţie

➢ Permit refularea aerului în încăperi cu debit şi

temperatură variabilă.
➢ Realizează tratarea după necesităţi a aerului în
spaţiile deservite de aparatele cu inducţie.
➢ Pot fi alimentate cu aer proaspăt, preîncălzit iarna,
filtrat si vehiculat în reţea ca aer primar prin
intermediul unui ventilator sau cu aer condiţionat
preparat într-o centrală de climatizare.
➢ Recuperează din energia termică (căldură-iarna,
respectiv frig-vara) existentă în încăpere, reducându-
se semnificativ sarcina termică a încăperii.
Părţi componente (vezi fig. 2.12):
➢ baterie de încălzire/răcire;
➢ con de inducţie;
➢ conductă de autoamestec.

Fig. 2.12. Introducerea aerului în încăpere cu ajutorul

aparatului cu inductie
Funcţionare:
1. Preluarea aerului recirculat din încăpere se face prin
inducţie fiind realizată de conul de inducţie, piesă
care provoacă mărirea vitezei aerului în tubulatură în
dreptul gurii de aspiraţie şi prin aceasta apariţia unui
câmp depresionar (efect Venturi) care determină
aspirarea aerului din încăpere în tubulatură.
2. Urmează o porţiune dreaptă de conductă (conductă
de autoamestec), în care aerul preluat din încăpere
prin inducţie se amestecă cu jetul provenit de la
conul de inducţie. Rezultă un aer de calitatea cerută
pentru aerul climatizat, care este introdus în încăpere
prin intermediul dispozitivelor de refulare.
3. Bateria de încălzire/răcire ajustează temperatura
aerului în funcţie de nevoile din încăpere, astfel încât
temperatura aerului refulat (climatizat) să
corespundă cu cea rezultată prin calcul. În timpul
verii, când bateria funcţionează pe răcire, condensul
care se formează este colectat la partea inferioară a
aparatului şi evacuat la canal.
Fig. 2.13. Sistem cu inducţie amplasat într-o cameră de hotel cu
aer pretatat
Avantaje:

➢ Furnizeaza o putere de încălzire sau de

răcire superioră celei obţinute prin
metodele tradiţionale de climatizare.
➢ Sunt mai compacte şi consumă mai puţină
energie electrică pentru vehicularea
aerului.
➢ Permite evitarea apariţiei zonelor
neventilate, în care să nu existe o
circulaţie corespunzătoare a aerului,
datorită în special sistemului de aspiraţie
prin inducţie care extrage rapid şi eficace
aerul din încăperea deservită.
➢ Este deosebit de silenţios.
Utilizare:
➢ climatizarea încăperilor rezidenţiale (camere
de hotel, camere destinate refacerii
bolnavilor din spitale, camere de locuit);
➢ climatizarea încăperilor din cladiri de
invatamant (sali de clasa, amfiteatre, sali de
curs, etc.);
➢ climatizarea încăperilor din clădirile social-
administrative (birouri, sali de lectura, sali de
sedinta, etc.).
2.4.5. Sisteme de climatizare cu
două conducte (canale) de aer

➢ Reprezintăo extindere a sistemului cu

un canal de aer şi inducţie.
➢ Aerulrece şi cald este distribuit prin
două canale paralele şi apoi prin
aparatele de amestec în interiorul
încăperilor.
➢ Poate asigura simultan încălzirea şi
răcirea încăperilor.
Fig. 2.14. Sistem de climatizare cu două conducte şi
aparate de amestec
Părţi componente (vezi fig. 2.14.):
a) Centrală de tratare a aerului, în exteriorul sau
interiorul clădirii, ce poate realiza următoarele
tratări ale aerului:

➢ amestecul de aer exterior şi interior (camera de

amestec C.A.);
➢ filtrarea aerului amestecat (filtru F);
➢ preîncălzirea aerului exterior sau amestecat
(bateria de preîncălzire B.P.I.);
➢ umidificarea (camera de umidificare C.U.);
➢ încălzirea aerului pentru canalul de aer cald
(bateria de încălzire B.I.);
➢ răcirea aerului pentru canalul de aer rece (bateria
de răcire B.R.);
➢ vehicularea aerului către canalele de aer rece şi
cald (ventilatorul V).
b) Reţeaua de canale de aer cald de mare viteză
(1320 m/s) către aparatele de amestec, pe
care se pot prevedea:
➢ umidificare;
➢ reîncălzire;
➢ tratament acustic de reducere a nivelului de
zgomot.

c) Reţeaua de canale de aer rece de mare viteză

(1320 m/s) ce alimentează aparatele de
amestec, pe care se pot prevedea:
➢ umidificare;
➢ răcire;
➢ tratament acustic de reducere a nivelului de
zgomot.
d) Aparatele de amestec (A.A.),
racordate la canalele de aer rece şi aer
cald, au următoarele funcţiuni:

➢ dedetentă a aerului cald şi rece de înaltă

presiune şi mare viteză;
➢ deamestec a aerului cald şi rece la indicaţiile
unui termostat de ambianţă;
➢ de reglaj a debitului refulat în încăperi;
➢ de reducere a nivelului de zgomot.
Avantaje:
1. Permite o mare fiabilitate în
funcţionare prin:

➢ reglarea parametrilor în fiecare încăpere;

➢ refularea de aer cu parametri diferiţi,
simultan;
➢ climatizarea simultană a încăperilor cu
sarcini variabile şi diferite;
➢ nu se creează perturbări în perioadele de
tranziţie.
2. Condiţiile de confort sunt satisfăcute;
3. Distribuţia aerului refulat în încăpere
este independentă de distribuţia aerului
cald şi rece în aparatele de amestec;
4. Permite o posibilă extensie a instalaţiilor
existente;
5. Centralizarea operaţiilor de tratare a
aerului este completă ceea ce conduce
la o concepţie simplă a instalaţiei;
6. Utilizarea raţională a aerului exterior
duce la importante economii de energie;
7. Sistemul poate fi aplicat practic la toate
tipurile de construcţii.
Dezavantaje:
1. Preţ de investiţie ridicat rezultat din:
 existenţa a două reţele de canale;
 număr important de aparate de amestec;
 disponibil de presiune ridicat pentru
ventilatoare pentru realizarea presiunilor
înalte şi a vitezelor mari;
 măsuri inevitabile pentru reducerea nivelului
de zgomot;
 dublul reglaj al presiunii pentru aer rece şi
pentru aer cald;
 spaţii suplimentare.
2. Cost de exploatare ridicat din
menţinerea instalaţiei în funcţiune în
perioadele de nefuncţionare;
3. Construcţii adiacente pentru crearea
spaţiilor de montaj a canalelor şi a
aparatelor de amestec.
Schema de principiu (fig. 2.15.):

Fig. 2.15. Schema de principiu a unui aparat de amestec cu debit

constant şi temperatură de refulare variabilă
 Bibliografie

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. II; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2011.
2) T. POPOVICI, F. DOMNITA, A. HOŢUPAN –
Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. I; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2010.
3) G.DUŢĂ şi colectiv– Manualul de Instalatii - Instalatii
de ventilare si climatizare, Editura ARTECNO,
Bucuresti 2002;
4) Normativul I 5-2010.

18
Cuprins:

2.4. Tipuri constructive de sisteme de

climatizare (condiţionare) - continuare

2.4.6. Sisteme de climatizare aer – apă

Bibliografie

1
 Obiective:
La finalul acestui curs studentul trebuie să
cunoască:
➢ Sistemele de climatizare (condiţionare) aer-apa,
atat ca alcatuire, cat si ca mod de functionare
➢ Cerinţele tehnico-funcţionale ale sistemelor de
conditionare aer-apa în raport cu exigenţele
impuse de destinaţia şi funcţiunile clădirilor
➢ Principalele caracteristici ale sistemului
prezentat, precum si domeniul de aplicabilitate
➢ Principalele tipuri, caracteristicile si modul de
functionare al ventilo-convectoarelor si ejecto-
convectoarelor
2
2.4.6. Sisteme de climatizare aer-apă

Încălzirea, răcirea şi controlul umidităţii unei

încăperi sunt realizate:
➢ cu aer primar (de obicei aer proaspăt),
tratat într-o centrală de climatizare
➢ cu ajutorul apei calde sau reci care trece
prin schimbătorul de căldură aer-apă al
unui ventilo-convector sau ejecto-
convector.
Fig. 2.16. Schema de principiu a unui sistem
de climatizare aer-apă cu două ţevi
Părţi componente:
Sistemul este alcătuit din (vezi fig. 2.16):
➢ centrală de tratare a aerului primar;
➢ reţea de conducte (două, trei sau patru
conducte) pentru distribuţia apei calde sau
reci;
➢ schimbător de căldură;
➢ sursă de apă caldă pentru încălzire (cazan);
➢ sursă de apă rece pentru răcire (răcitor de
apă/ chiller);
➢ reţea de canale pentru distribuţia aerului
primar;
➢ aparate terminale (ventilo-convectoare sau
ejecto-convectoare).
Functionare:
➢ La sistemele ce folosesc ventilo-
convectoarele, aerul primar ajunge în
aparat printr-o reţea de canale şi se
amestecă cu aerul recirculat, este încălzit
sau răcit în funcţie de anotimp, după care
este refulat în încăpere.

➢ La sistemele care folosesc aparatele de

inducţie, aerul primar tratat este trimis cu
viteză mare şi debit constant până la
ejecto-convector.
Ventilo-convectoarele
Avantaje
➢ Sunt adaptabile oricărei clădiri de tip
admistrativ (birouri), rezidential (hoteluri,
cladiri de locuinte) etc.;
➢ Încăperile în care sunt utilizate pot avea
sarcini termice diferite;
➢ În perioadele de tranziţie (primăvară,
toamnă) anumite zone pot fi alimentate cu
apă rece iar altele cu apă caldă;
➢ În perioada rece şi de nefuncţionare, bateria
ventilo-convectorului cedează căldură prin
convecţie naturală asigurând o anumită
temperatură de gardă.
Elementele componente:
➢ unulsau mai multe generatoare (cazane) de
apă caldă;
➢ unul sau mai multe generatoare de apă rece
(chiller-e);
➢ reţeaua de conducte formată din două sau
patru conducte;
➢ aparatul terminal, ventilo-convectorul.
Ventilo-convectorul asigură
următoarele funcţiuni:

➢ filtrarea
aerului recirculat şi a aerului
proaspăt ce intră în aparat;
➢ încălzirea
sau răcirea aerului
amestecat;
➢ uscarea aerului amestecat;
➢ refularea
în încăpere a aerului
amestecat;
Fig. 2.17. Schema de principiu a
unui ventilo-convector
După locul de montare ventilo-convectoarele sunt (vezi
fig. 2.18.):
• de pardoseală;
• de perete;
• de plafon.

b.

a.
c.

Fig. 2.18. Ventilo-convectoare:

a. de pardoseală; b. de perete; c. de tavan fals
Caracteristici generale:

➢ putere calorifică cuprinsă între 1,2…23 kW;

➢ putere frigorifică cuprinsă între 0,6…12 kW;
➢ debitul de aer vehiculat cuprins între
150…1200 m3/h;
➢ unul sau două ventilatoare prevăzute cu 2…5
trepte de turaţii;
➢ nivel de zgomot la viteză maximă între
42…56 dB.
Ejecto-convectoarele

Functionare:
➢ Aerul primar sub presiune este refulat prin
diuze ceea ce produce un efect de apiraţie
prin inducţie a aerului din încăperea unde se
află ejecto-convectorul.
➢ Aerul astfel aspirat traversează un filtru, apoi o
baterie prin care circulă apă caldă (iarna) sau
apă rece (vara).
➢ Aerul primar se amestecă cu aerul recirculat,
încălzit sau răcit şi apoi este refulat în
încăpere la debit constant şi cu o temperatură
variabilă.
Fig. 2.19. Schema de principiu a unui ejecto-
convector
Parti componente:

➢ diuze de refulare;
➢ gura de aspiratie aer recirculat indus;
➢ filtru de aer pentru aerul recirculat;
➢ baterie de încălzire sau răcire a aerului
recirculat sau amestecat;
➢ gura de refulare a aerului în încăpere.
Caracteristica principală a unui ejecto-
convector este nivelul de inducţie i,
raportul dintre debitul masic de aer indus
Lm,i şi debitul masic de aer primar admis
în aparat Lm,p:

Lm ,i
i=
Lm , p

Pentru gama obişnuită de aparate aflate în

fabricaţie nivelul de inducţie este cuprins
între 1,5 şi 5.
Caracteristici generale:
➢ Putere calorifică cuprinsă între 0,8…9 kW;
➢ Putere frigorifică cuprinsă între 0,4…4,5 kW;
➢ Debitul de aer primar variază între 25 şi 300;
➢ Presiunea medie necesară la diuze, variază
între 250 şi 1500 Pa;
➢ Deoarece le lipseşte ventilatorul, deci orice
mecanism cu piese în mişcare, sunt deosebit
de silenţioase;
➢ Recomandarea utilizării lor în camere de
hotel, spitale, biblioteci, etc., oriunde se cere
un nivel de zgomot redus.
 Bibliografie

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. II; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2011.
2) T. POPOVICI, F. DOMNITA, A. HOŢUPAN –
Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. I; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2010.
3) G.DUŢĂ şi colectiv– Manualul de Instalatii - Instalatii
de ventilare si climatizare, Editura ARTECNO,
Bucuresti 2002;
4) Normativul I 5-2010.

18
Cuprins:

3. Mişcarea aerului în interiorul

încăperilor ventilate
3.1. Mişcarea aerului în interiorul
încăperile ventilate

Bibliografie
1
 Obiective:
La finalul acestui curs studentul trebuie să
cunoască:
➢ Schemele de distribuţie a aerului tratat în
încaperi în functie de destinatia acestora si
de caracteristicile constructive
➢ Cerinţele distributiei aerului în încaperi în
raport cu exigenţele impuse de destinaţia
şi funcţiunile clădirilor
➢ Principalele caracteristici ale sistemelor de
distributie a aerului în interiorul încaperilor
ventilate si domeniul de aplicabilitate
2
3. MIŞCAREA AERULUI ÎN INTERIORUL
ÎNCĂPERILOR VENTILATE

3.1. Mişcarea aerului în interiorul încăperile

ventilate

Realizează o mişcare dirijată a aerului care este

determinată în principal de tipul şi poziţia
relativă a gurilor de introducere şi aspiraţie.
Cerinţele circulaţiei aerului in interiorul
incaperilor ventilate:

➢ să asigure ventilarea întregului spaţiu astfel încât să

nu apară zone stagnante în care să se acumuleze
nocivităţi;
➢ să se realizeze uniformitatea distribuţiei debitului de
aer introdus în zona de lucru;
➢ să se realizeze cedarea (preluarea) căldurii din aerul
de ventilare în zona de lucru a încăperii, ceea ce
conduce la o eficienţă ridicată a instalaţiei;
➢ temperatura şi vitezele curenţilor de aer din zona de
lucru să se încadreze în limitele necesare tehnologic
sau cele de comfort corespunzătoare destinaţiei
încăperii.
Introducerea aerului:
➢ concentrat, printr-un număr redus de guri de aer de
suprafaţă mică;
➢ pe un front larg, prin deschideri de suprafaţă mare,
uniform repartizate la nivelul plafonului, pardoselii sau
pe un perete.
 În primul caz, aerul introdus în încăpere cu viteze
iniţiale relativ mari (de obicei 2…5 m/s) formează jeturi,
care în dezvoltarea lor antrenează aerul interior,
imprimând acestuia o mişcare generală.
 În cel de-al doilea caz, aerul introdus cu viteze mici
realizează o mişcare uniformă parcurgând întreaga
secţiune a încăperii, după care este evacuat prin
deschideri amplasate de obicei pe elementul de
construcţie opus celui prin care s-a realizat
introducerea.
a

1 2 3 4 5

1 2 3 4

1 2 3 4 5
d

1 2 3 4
Figura 3.1. Scheme de principiu de poziţionare a gurilor de aer:
sus-jos; b- sus-sus; c- jos-sus; d- sus-jos-sus.
 a. b. c. d.
Fig. 13.2. Aspectul mişcării aerului în încăperile ventilate:
a- introducere uniformă pe un perete;
b- introducere prin jet şi aspiraţie superioară;
c- introducere prin jet şi aspiraţie inferioară pe aceeaşi parte;
d- idem, aspiraţia pe partea opusă.

1 2 3 4
Fig. 3.3. Influenţa dimensiunilor încăperilor
asupra mişcării aerului
O altă influenţă importantă asupra dezvoltării mişcării o
au forţele arhimedice care apar datorită diferenţei de
temperatură între jetul de aer introdus şi aerul din
încăpere (vezi fig. 3.4.)

le le
l l
-4
Ar=10 Ar=8.4*10-3
a) b)

Fig. 3.4. Variaţia distanţei de eficienţă a jetului le

cu numărul Ar.
În încăperile în care se realizează introducerea aerului
uniform prin plafon (plafon perforat) sau prin
pardoseală exista tendinţa ca aerului rece refulat în jos,
respectiv aerul cald refulat în sus, sa formeze filoane
de curgere, (vezi fig. 3.5.).

Aer cald Aer rece

Aer cald Aer rece

a. b.
Fig. 13.5. Curgerea aerului în încăperi cu distribuţie
uniformă prin plafon sau pardoseală:
a - schema sus-jos; b - schema jos-sus.
Criteriile tehnico-funcţionale sunt
însă determinante în alegerea
soluţiei, alegere care se face în
funcţie de:
➢forma încăperii;
➢sistemul constructiv;
➢arhitectura încăperii;
➢amplasarea surselor de nocivităţi;
➢natura şi modul de propagare a
nocivităţilor).
Recomandari cu privire la alegerea sistemului de
distributie a aerului in interiorul incaperilor
ventilate:
➢ prin amplasarea gurilor de refulare şi aspiraţie să se realizeze o
mişcare a aerului în încăpere în sensul propagării nocivităţilor
pentru a asigura îndepărtarea eficientă a acestora;
➢ în încăperile în care au loc degajări importante de căldură şi
umiditate este necesar să se realizeze o evacuare a aerului la
partea superioară a încăperii;
➢ aceeaşi indicaţie se face pentru încăperile în care se fumează;
➢ introducerea aerului în cazul degajărilor de căldură şi vapori de
apă se recomandă a se face la partea inferioară a încăperii
(sistem jos-sus), la o înălţime maximă de 1,5 m de la nivelul
pardoselii;
➢ la încăperi obişnuite, cu degajări neimportante de căldură şi
umiditate se preferă realizarea sistemului sus- jos;
➢ în cazul încăperilor social culturale este necesara încadrarea
sistemului de ventilare în arhitectura încăperii;
➢ alegerea soluţiei convenabile din punct de vedere tehnic şi
economic revine proiectantului de instalaţii, în urma analizei
tuturor factorilor implicaţi.
 Bibliografie

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. II; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2011.
2) T. POPOVICI, F. DOMNITA, A. HOŢUPAN –
Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. I; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2010.
3) G.DUŢĂ şi colectiv– Manualul de Instalatii - Instalatii
de ventilare si climatizare, Editura ARTECNO,
Bucuresti 2002;
4) Normativul I 5-2010.

12
Cuprins:
3. Mişcarea aerului în interiorul încăperilor ventilate -
continuare
3.2. Guri de aer
3.2.1. Alcătuirea gurilor de aer
3.2.2. Tipuri constructive de guri de aer
3.2.2.1. Guri de aer cu introducere concentrată
3.2.2.2. Anemostate
3.2.2.3. Fante şi distribuitoare de aer
3.2.2.4. Plafoane perforate
3.2.2.5. Dispozitive de refulare prin picioarele scaunelor
3.2.2.6. Dispozitive de refulare turbionare
3.2.2.7. Dispozitive de refulare cu jet concentrat

Bibliografie
1
 Obiective:

La finalul acestui curs studentul trebuie să

cunoască :

➢ Principalele tipuri de guri de aer, atat

pentru introducerea, cat si pentru
evacuarea aerului din incaperile ventilate
➢ Principalele caracteristici tehnico-
functionale ale gurilor de aer
➢ Modul de alegere a tipului de guri de aer in
functie de destinatia incaperilor deservite

2
3.2. Guri de aer
3.2.1 Alcătuirea gurilor de aer

1 2 3 ➢ 1, 2 - jaluzele de
4 dirijare a aerului pe
5 una sau două direcţii;
➢ 3 - clapete de reglare
a debitului de aer;
➢ 4 - ramă (cu elemente
de prindere);
➢ 5 - plasă de sârmă,
trafor, plasă de
streckmetal sau
baghete.

Fig. 3.6. Elementele unei

guri de aer
3.2.2. Tipuri constructive de guri de aer

3.2.2.1. Guri de aer cu introducere

concentrată
Caracteristici:
➢ mare varietate de forme şi aspecte;
➢ introducerea unui debit mare de aer printr-o
secţiune relativ mică;
➢ gurile de aer rectangulare simple au raportul
laturilor cuprins între 1 şi 4;
➢ reglajul debitului de aer în cazul în care nu se face
prin clapete de reglare montate pe canal, se face
prin dispozitive montate în gura de aer;
➢ se fixează atât pe zidărie (sau pe alte elemente de
construcţie), cât şi pe canalele de aer;
➢ pentru direcţionarea aerului şi uniformizarea
curentului se pot utiliza jaluzele din metal sau
material plastic.
3.2.2.2. Anemostate (vezi fig. 3.7.)
➢ categorie de guri de refulare răspândită
➢ asigură o împrăştiere mare a aerului introdus în cel al
încăperii
➢ realizează o amortizare rapidă a vitezei de
introducere.

a. b. c.
Fig. 3.7. Anemostate:
a- plane; b- conice, circulare sau pătrate; c- conice
dreptunghiulare
3.2.2.3. Fante şi distribuitoare de aer

➢ folosite pentru introducerea (sau evacuarea) unui

debit mare de aer, pe o lungime de asemenea mare;
➢ amplasate de obicei pe distribuitoare de aer.

ax vd b

a0
B0
x
l

Fig. 3.8. Grinzi de refulare Fig. 3.9. Fantă de aer cu

înălţime constantă şi
distribuitor cu secţiune
variabilă
Tipuri constructive:
 grinzi de refulare (vezi fig. 3.8.);
 fantă de aer cu înălţime constantă şi distribuitor cu
secţiune variabilă (vezi fig. 3.9.);
 distribuitoare de secţiune constantă şi fantă de
înălţime variabilă;
 distribuitoare tip Coandă;
 distribuitoare cu secţiune constantă şi orificii egale
de secţiune foarte mică;
 distribuitor cu secţiune constantă şi guri de secţiune
variabilă.
3.2.2.4. Plafoane perforate
➢ se pretează la debite specifice mari (m3/h∙m2);
➢ la partea superioară a încăperii ventilate se amenajează un
spaţiu denumit cameră de presiune constantă, care este separat
de încăperea supusă ventilării printr-un plafon perforat executat
din plăci prefabricate prevăzute cu perforaţii (vezi fig. 3.10.);
➢ suprafaţa plafonului trebuie să fie alcătuită din câmpuri perforate
şi neperforate.

10

45

22

6
10 6
25

Fig. 3.10. Amenajarea unui plafon perforat

Observatii:

➢ Îndreptul câmpurilor neperforate aerul urcă

spre plafon şi se amestecă cu aerul introdus
prin câmpurile perforate.
➢ Dacă nu se alternează câmpurile perforate
cu cele neperforate, pătura de aer rece (mai
rece decât aerul încăperii) se poate rupe în
anumite zone şi întreaga cantitate de aer se
scurge spre pardoseală prin acele spaţii.
3.2.2.5. Dispozitive de refulare prin
picioarele scaunelor
Se întrebuinţează în cazul sistemelor de refulare
“jos-sus”, la sălile cu aglomerare de persoane
(cinematografe, săli de spectacole).
Posibilităţi de refulare:
➢ refulare prin piciorul scaunului cu perforaţii
(vezi fig. 3.11.a);
➢ refulare prin piciorul scaunului fără perforaţii
(vezi fig. 3.11.b);
➢ refulare prin piciorul scaunului (vezi fig.
3.11.c).
 a. b. c.

Fig. 3.11. Dispozitive de refulare prin scaune

3.2.2.6. Dispozitive de refulare turbionare

➢ implica introducerea aerului la o viteză relativ mare,

în general la nivelul tavanului sau a părţii de sus a
pereţilor, cât mai departe de zona ocupată;

➢ viteza aerului refulat trebuie să fie suficient de mare

pentru a asigura amestecarea efectivă cu aerul din
încăpere, dar destul de joasă încât să asigure că
viteza aerului a scăzut la nivelul cerut când a ajuns în
zona ocupată;

➢ asigură un înalt grad de inducţie, facând ca

difuzoarele de aer turbionar să poată asigura atât
introducerea de aer rece cât şi de aer cald.
Fig. 3.12. Dispozitiv de refulare
turbionar

Fig. 3.13. Dispozitiv de refulare turbionar cu

palete reglabile şi cu cutie de distribuţie (plenum)
3.2.2.7. Dispozitive de refulare cu jet concentrat

➢este un sistem folosit la

ventilarea încăperilor mari cum
ar fi săli de sport, super-
market-uri, hale industriale etc.,
oriunde se cere un jet cu bătaie
lungă;
➢se realizează cu ajutorul unui
ajutaj ce micşorează secţiunea
de refulare a dispozitivului (vezi
fig. 3.14.);
➢direcţia jetului de aer poate fi
reglată prin fixarea ajutajului în
diferite poziţii.
Fig. 3.14. Dispozitiv de refulare
cu ajutaj pentru jet concentrat
 Bibliografie

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. II; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2011.
2) T. POPOVICI, F. DOMNITA, A. HOŢUPAN –
Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. I; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2010.
3) G.DUŢĂ şi colectiv– Manualul de Instalatii - Instalatii
de ventilare si climatizare, Editura ARTECNO,
Bucuresti 2002;
4) Normativul I 5-2010.

15
Cuprins:
4. Ventilarea şi climatizarea spaţiilor de locuit
4.1. Generalităţi
4.2. Condiţii de realizare a ventilaţiei
individuale
4.2.1. Condiţii de confort şi igienă
4.2.2. Durata de viaţă a construcţiei (clădirii)
4.2.3. Principii de bază ale ventilaţiei spaţiilor de locuit
4.3. Ventilarea locuinţelor
4.3.1. Ventilarea naturală a spaţiilor de locuit
4.3.2. Ventilarea mecanică a spaţiilor de locuit

Bibliografie
1
 Obiective:

La finalul acestui curs studentul trebuie să

cunoască:

➢ Solutiile de ventilare si climatizare pentru

cladirile cu destinatie de locuit (rezidentiale)
➢ Cele mai importante sisteme de ventilare si
climatizare a cladirilor cu destinatie de
locuit (rezidentiale)
➢ Schemele de funcţionare a instalaţiilor de
ventilare-climatizare ce deservesc clădirile
cu destinatie de locuit (rezidentiale)
2
4. VENTILAREA ŞI CLIMATIZAREA
SPAŢIILOR DE LOCUIT
4.1. Generalităţi
S-a constatat în foarte multe cazuri că acolo unde există
un sistem de ventilaţie centralizat, (mai ales în bucătării
sau băi), realizate prin însăşi construcţia imobilului,
orificiile respective sunt adesea obturate de către
locatari, cu bună ştiinţă, din urmatoarele motive:
➢ apare curent de aer în incintă;
➢ încălzirea centralizată (iarna) este insuficientă şi deci se
împiedică astfel răcirea incintei;
➢ se manifestă o grijă exagerată de economisire a
energiei;
➢ apare zgomot în instalaţie.
4.2. Condiţii de realizare a ventilaţiei
individuale

Proiectarea şi realizarea unei instalaţii de

ventilaţie individuale trebuie să armonizeze
cerinţele de confort cu cele de gestionare a
sistemului de ventilaţie de către utilizator,
fără a afecta, involuntar, celelalte funcţiuni
ale sistemului.
4.2.1. Condiţii de confort şi igienă

Debitele utile realizării funcţiunilor legate de

confort şi igienă urmăresc:
➢ menţinerea umidităţii relative a aerului la
valori acceptabile în domeniul de
temperaturi prevăzut;
➢ limitarea şi eliminarea mirosurilor nedorite;
➢ limitarea procentului de poluanţi produşi în
interiorul incintei.
Surse de producere a vaporilor de apă:

➢ surse externe: aerul exterior şi ploaia;

➢ surse interne:
- ocupanţii incintei (un adult degajează
40...100 g/h vapori apă prin respiraţie şi
transpiraţie, funcţie de intensitatea
activităţii depuse);
- activităţi tehnice (bucătării, toalete,
spălătorii, etc.).
Poluanţii care pot apărea în interiorul
spatiilor de locuit:

 poluanţi anorganici (praf, NO2, CO2, SO2,

etc.);
 poluanţi organici (derivaţi ai tutunului,
formaldehida, etc.);
 poluanţi bacterieni (legaţi de depozitarea
deşeurilor, prezenţi în filtre, etc.).
4.2.2. Durata de viaţă a construcţiei
(clădirii)
Ventilarea unei cladiri poate avea efecte importante şi
asupra duratei viaţă a clădirii, prin modul în care
contribuie la eliminarea umidităţii din aceasta din
cauza deteriorării elementelor de construcţie prin
condensarea vaporilor de apă pe pereţii interiori ai
clădirii sau chiar în interiorul acestora.
Condensul pe suprafaţa interioară a pereţilor
➢ facilitează degradarea materialelor de tencuială şi
apariţia igrasiei;
➢ apare mai întâi în zonele suficient de reci ale
pereţilor, acolo unde vaporii de apă din aerul
ambiant interior pot condensa pe geamuri sau pe
punţile termice (barierele termice).
Condensul intern (din pereţi)

Se datorează prezenţei vaporilor de apă

provenind din:
➢ etanşeitate redusă (între ferestre şi faţada
clădirii), prin degradarea lemnului, fisuri,
etc.;
➢ urcarea apei prin capilaritate prin
materialul de construcţie;
➢ difuzia vaporilor de apă.
4.2.3. Principii de bază ale ventilaţiei
spaţiilor de locuit

➢ Asigurarea unei igiene suficiente prin

stabilirea debitelor minime de aer introduse şi
evacuate din incintă;
➢ Realizarea unei aerisiri generale şi
permanente;
➢ Circulaţia aerului să se facă dinspre incintele
principale (dormitoare, cameră de zi) înspre
incintele de serviciu (băi, bucătărie), unde
sunt amplasate gurile de evacuare a aerului
viciat, realizându-se astfel o spălare a întregii
locuinţe.
4.3. Ventilarea locuinţelor
Se poate face prin:
➢ ventilare naturală;
➢ ventilare mecanică.
4.3.1. Ventilarea naturală a spaţiilor de
locuit
➢ cel mai raspândit la noi în ţară;
➢ împrospatarea aerului este asigurată prin
deschiderea ferestrelor sau prin
permeabilitatea unor elemente de construcţie
la trecerea aerului;
➢ debitul de aer se reduce la minimul posibil,
pentru a elimina astfel pierderile de caldură
din incinte prin aerul evacuat.
Metode de ventilarea naturală:
➢ ventilaţie prin deschiderea elementelor vitrate. Sistemul
este simplu, dar debitul de aer realizat este aleatoriu şi cu
funcţionare intermitentă.
➢ ventilaţie prin orificii practicate în faţada incintei. Sistemul
este greu controlabil de către ocupanţii incintei, debitul de aer
este aleatoriu şi dependent de condiţiile atmosferice exterioare,
mai ales de direcţia şi de intensitatea vântului.
➢ ventilaţie prin orificii practicate în faţadă asociate cu
tubulatură verticală de evacuare. Sistemul este destul de
inconfortabil dar condiţiile se îmbunătăţesc doar dacă intrarea
aerului este autoreglabilă.
➢ ventilaţie prin tubulatură orizontală. În acest caz ventilaţia
este mai dificilă, din cauza pierderilor de sarcină din tubulatură,
care diminuează din debitul vehiculat.
➢ ventilaţie prin tubulatură orizontală asociată cu tubulatură
verticală de evacuare. Soluţia este cea mai bună dintre cele
prezentate, asigurând o ventilare corectă.
4.3.2. Ventilarea mecanică a spaţiilor de
locuit

➢ Permite obţinerea unei aerisiri generale şi

permanente cu un debit de aer proaspăt
stabil şi independent de condiţiile
atmosferice.

Clasificare:
➢ Ventilare mecanica simplu flux;
➢ Ventilare mecanica higroreglabila;
➢ Ventilare mecanica dublu flux.
Ventilarea mecanică simplu flux
➢ aerul proaspăt este introdus exclusiv în incintele
principale (dormitoare, camera de zi, etc.) prin
guri de refulare autoreglabile care au rolul de a
atenua efectul vântului cu scopul de a menţine
constante debitele introduse;

➢ sub efectul depresiunii date de ventilatorul de

extracţie, aerul traversează apartamentul trecând
prin incintele principale către incintele mai intens
poluate (bucătării, băi etc.) prin neetanşeităţile
uşilor sau prin spaţii special create în acest scop
la partea inferioară a uşilor (grile de transfer sau
de suprapresiune).
Amplasarea gurilor de extracţie:

➢ în bucătării, gurile de extracţie trebuie adaptate

necesităţii de variaţie a debitului (minim – maxim);

➢ în sălile de baie, acestea pot fi dotate cu o

automatizare care să le facă funcţionale doar în
perioadele de utilizare a băii plus un interval de
timp după aceasta.
Ventilarea mecanică hidroreglabilă
În cazul acestor sisteme, principiul constă în a stabili o
dependenţă între debitul de aer şi unul sau mai
mulţi parametri ce caracterizează starea aerului
ambiant din incintă şi care reflectă gradul de
ocupare al incintei şi activităţile ce au loc în
aceasta, si anume:
➢ nivelul de CO2; Acesta nu s-a dezvoltat însă din
raţiuni economice.
➢ nivelul higrometric. În acest caz, debitul total de
aer extras depinde de conţinutul de umiditate a
aerului. Acesta este măsurat cu senzori care
comandă clapetele gurilor de extracţie a aerului
care sunt amplasate în cele mai multe cazuri
sub glaful ferestrei.
Ventilarea mecanică dublu flux
Presupune existenţa a două ventilatoare, unul care
extrage aerul viciat din sala de baie şi bucătărie, în
timp ce un al doilea ventilator introduce aerul
proaspăt în celelalte incinte (camere, camera de zi,
etc.).
Avantaje:
 controlul debitelor de intrare şi de ieşire prin cele
două ventilatoare;
 o bună protecţie la zgomote, ventilatoarele fiind
amplasate într-un spatiu separat sau fonoizolat;
 posibilitatea tratării complexe a aerului introdus
(încăzire, răcire dezumidificare, etc.);
 posibilitatea preîncalzirii aerului introdus prin
intermediul unui recuperator de căldură sau chiar cu
pompă de caldură.
 Bibliografie

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. II; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2011.
2) T. POPOVICI, F. DOMNITA, A. HOŢUPAN –
Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. I; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2010.
3) G.DUŢĂ şi colectiv– Manualul de Instalatii - Instalatii
de ventilare si climatizare, Editura ARTECNO,
Bucuresti 2002;
4) Normativul I 5-2010.

18
Cuprins:
5. Ventilarea şi climatizarea hotelurilor
5.1. Instalaţii centralizate de tratare a aerului
5.2. Instalaţii descentralizate montate în fiecare încăpere
5.2.1. Sistemul de climatizare cu aparate cu inducţie
5.2.2. Sistemul de climatizare cu ventilo-convectoare
5.2.3. Sistemul climatizare cu corpuri statice şi aparate
de climatizare
5.2.4. Sistemul climatizare cu aparate individuale de
cameră

6. Ventilarea şi climatizarea magazinelor

Bibliografie
1
 Obiective:

La finalul acestui curs studentul trebuie să

cunoască:

➢ Solutiilede ventilare si climatizare aferente

hotelurilor si magazinelor
➢ Cele mai importante sisteme de ventilare si
climatizare pentru hoteluri si magazine
➢ Schemele de funcţionare a instalaţiilor de
ventilare-climatizare ce deservesc hoteluri
si magazine
2
5. Ventilarea şi climatizarea hotelurilor

Hotelurile cuprind, în acelaşi corp sau în corpuri

separate:
➢ restaurant cu bucătărie;
➢ bloc de cazare;
➢ hol mare de recepţie;
➢ funcţiuni auxiliare (sală de conferinţe, bar, spaţii de
depozitare, piscină, etc.).

Cele mai folosite sisteme de ventilare-climatizare pentru

hoteluri sunt:
➢ Instalaţii centralizate de tratare a aerului;
➢ Instalaţii descentralizate montate în fiecare încăpere.
5.1. Instalaţii centralizate de tratare a
aerului

➢ asigură debitul minim de aer proaspăt, în fiecare

cameră a hotelului, prin intermediul unor canale de
distribuţie;
➢ aerul este condus fie la aparate de inducţie sau
ventiloconvectoare, fie direct în camere;
➢ datorită suprapresiunii care ia naştere în fiecare
cameră, surplusul de aer trece prin grilele de
transfer mai întâi din cameră în vestibul şi apoi, din
vestibul în grupul sanitar, de unde este evacuat, cu
ajutorul unei instalaţii de ventilare mecanică, în
exterior.
5.2. Instalaţii descentralizate montate în
fiecare încăpere
5.2.1. Sistemul de climatizare cu aparate cu inducţie
➢ Aparatul este montat sub fereastră şi este racordat la
reţeaua de aer primar de presiune înaltă precum şi la
reteaua de distribuţie a apei calde şi/sau reci;
➢ Se utilizează fie sistemul cu două conducte (cel mai
ieftin), fie cel cu patru conducte;
➢ Separat se prevede conducta de colectare a
condensului, care le însoţeşte de obicei pe cele de
agent termic.
➢ Aerul introdus în aparat antrenează, prin ejecţie, aerul
încăperii pe care-l încălzeşte/răceşte;
➢ Un debit de aer, egal cu cel primar, trece prin grilele
de transfer (montate de regulă în partea de jos a
uşilor) în baie, de unde este absorbit şi evacuat
mecanic în exterior.
 5.2.2. Sistemul de
climatizare cu ventilo-
convectoare

Acest sistem este prezentat

în figura 10.1, pentru o
cameră de hotel standard.
Ventilo-convectoarele se pot monta:
➢ sub fereastră;
➢ la plafon;
➢ în plafonul fals (exemplul de mai sus) al
vestibulului.

Ventilo-convectorul are de regulă patru trepte

de cuplare: o poziţie cu ventilatorul oprit şi
trei poziţii cu ventilatorul mergând. Aceasta
presupune trei debite de aer
corespunzătoare pentru trei sarcini de
răcire, dar şi trei niveluri de zgomot.
5.2.3. Sistemul climatizare cu corpuri
statice şi aparate de climatizare

Încălzirea încăperii până la o temperatură de

gardă se face cu corpuri statice (radiatoare),
iar ventilarea şi răcirea/încălzirea suplimentară
se face doar când camera este ocupată, cu
ajutorul unor aparate de climatizare cu
inducţie sau cu ventilo-convectoare.
5.2.4. Sistemul climatizare cu aparate
individuale de cameră

➢ În încăpere se montează un aparat de cameră,

montat sub fereastră. Aparatul are o maşină
frigorifică înglobată.
➢ Pentru răcirea condensatorului trebuie
prevăzută o priză de aer în peretele exterior.
➢ Pentru perioadele mai reci, aparatul dispune de
o baterie de încălzire electrică.
➢ Ventilatorul aparatului are un comutator în
trepte şi un termostat.
6. VENTILAREA ŞI CLIMATIZAREA
MAGAZINELOR

Magazinele conţin:
➢ încăperi destinate vânzării, care sunt
accesibile clienţilor;
➢ încăperi anexe (administraţie, depozite,
ateliere, bucătării, preparare alimente, etc.) în
care nu intră clienţii.
Debitul de aer necesar pentru ventilare:

L=
(Q deg . + Q ap. + Q IR ) 3
m / s
  i

- Qdeg degajarea de căldură de la sursele interioare [kW];

- Qap. aporturile de căldură din exterior [kW];
- QIR sarcina de încălzire sau răcire a instalaţiilor locale
existente în încăperea considerată;
- ρ densitatea aerului corespunzător punctului de stare a
aerului refulat [kg/m3/;
- Δi diferenţa entalpiilor dintre punctele de stare ale aerului
interior şi ale aerului refulat.
Soluţii de climatizare pentru magazine:

➢ Sistemul centralizat, grupurile de

introducere şi de evacuare se montează fie
pe acoperiş, fie în subsol;
➢ Sistemul descentralizat, grupurile de
introducere şi de evacuare se amplasează în
apropierea zonelor deservite;
➢ Sistemul semicentralizat, aparatul de
introducere se amplasează grupat (pe
acoperiş sau în subsol), iar cele de evacuare
descentralizat, în zonele de deservire.
Instalaţiile pot funcţiona:
➢ cu debit de aer constant şi temperatură de refulare variabilă;
➢ cu debit de aer variabil şi temperatură de refulare constantă.

Observatii:
• Modificarea debitului de aer se poate face prin modificarea
turaţiei ventilatorului sau prin clapete de reglare.
• Instalaţiile pentru încăperile de vânzare trebuie reglate în trepte,
tinând seama de variaţia gradului de ocupare cu persoane.
• Canalele se execută din materiale incombustibile, diferite zone
se separă prin clapete antifoc.
• Canalele de introducere se izolează termic. Pentru evacuare se
folosesc canale independente neizolate.
• La intrările magazinelor se recomandă fie utilizarea perdelelor
de aer (dezavantaj: consum mare de energie), fie folosirea
wind-fang-urilor sau a uşilor rotative.
 Bibliografie

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. II; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2011.
2) T. POPOVICI, F. DOMNITA, A. HOŢUPAN –
Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. I; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2010.
3) G.DUŢĂ şi colectiv– Manualul de Instalatii - Instalatii
de ventilare si climatizare, Editura ARTECNO,
Bucuresti 2002;
4) Normativul I 5-2010.

14
Cuprins:
7. Ventilarea şi climatizarea clădirilor publice şi
administrative
7.1. Probleme generale
7.2. Sisteme de climatizare
7.2.1. Instalaţii cu aer primar cu aparate cu inducţie
7.2.2. Instalaţii cu ventilo-convectoare
7.2.3. Instalaţii cu două canal de aer
7.3. Ventilarea încăperilor

8. Ventilarea şi climatizarea sălilor de spectacole,

a teatrelor şi cinematografelor

Bibliografie
1
 Obiective:
La finalul acestui curs studentul trebuie să
cunoască:
➢ Solutiile de ventilare si climatizare aferente
clădirilor publice şi administrative, respectiv
sălilor de spectacole, a teatrelor şi
cinematografelor
➢ Cele mai importante sisteme de ventilare si
climatizare pentru clădiri publice şi
administrative, respectiv pentru săli de
spectacole, teatre şi cinematografe
➢ Schemele de funcţionare a instalaţiilor de
ventilare-climatizare ce deservesc clădiri
publice şi administrative, respectiv săli de
spectacole, teatre şi cinematografe
2
7. Ventilarea şi climatizarea clădirilor
publice şi administrative
7.1. Probleme generale
Încăperile se caracterizează prin:
➢ Ferestre mari;
➢ Utilizarea ehipamentelor de birou şi a computerelor;
➢ Numărul de persoane variabil în timpul zilei;
➢ Iluminatul artificial important.

Instalaţiile de climatizare care le deservesc trebuie să

asigure:
➢ un microclimat optim pentru activitate desfăşurată cu
randament maxim;
➢ viteze interioare ale aerului la nivelul ocupanilor sub limita
de confort (0,15...0,20 m/s);
➢ puritatea aerului interior prin diluţia noxelor sub limitele
admisibile;
➢ un nivel de zgomot redus (35...45 dB).
7.2. Sisteme de climatizare

7.2.1. Instalaţii cu aer primar cu aparate cu

inducţie
➢ Aerul este preparat într-un agregat central într-o
cantitate (debit) care să asigure raţia minimă de aer
proaspăt (exterior) pentru încăperi, după care este
distribuit printr-o reţea de canale în întreaga clădire;
➢ În fiecare încăpere se montează cel puţin un aparat
cu inducţie, de obicei sub fereastră, dar şi pe coridor,
de obicei în tavanul fals;
➢ Sistemul poate fi utilizat la încăperi cu adâncimi
până la 5...6 m.
7.2.2. Instalaţii cu ventilo-convectoare
➢ Aerul proaspăt este asigurat printr-o instalaţie
independentă sau poate fi preluat direct în ventilo-
convector printr-o priză de aer. În acest ultim caz,
ventilo-convectorul trebuie ales astfel încât
schimbătorul lui de căldură să asigure atăt
încălzirea/răcirea încăperii cât şi încălzirea/răcirea
aerului proaspăt preluat din exterior;
➢ În unele cazuri ventilo-convectoarele funcţionează
numai în regim de recirculare, aerul proaspăt fiind
asigurat fie prin deschiderea ferestrelor, fie prin
grile higroreglabile amplasate de regulă sub glaful
ferestrei;
➢ Costul instalaţiei cu ventilo-convectoare este mai
mare decât al celei cu aparate cu inducţie, însă
execuţia este mai simplă şi exploatarea mai
uşoară.
7.2.3. Instalaţii cu două canale de aer
➢ Oferă aceleaşi condiţii în ceea ce priveşte asigurarea
temperaturii aerului în încăperi.
➢ Reţeaua de distribuţie a aerului în clădire constă din
două canale, unul cu aer cald, al doilea cu aer rece, de
regulă de aceeaşi dimensiune.
➢ Pentru fiecare încăpere se prevede cel puţin un aparat
de amestec racordat la cele două canale, de aer cald şi
de aer rece.
➢ Reglarea este individuală pe fiecare aparat de amestec
în parte.
➢ Ambele canale (cald şi rece) servesc la introducerea
aerului, un al treilea canal fiind necesar pentru
evacuare.
➢ Din cauza costurilor energetice ridicate şi a spaţiului
mare pentru canale, acest sistem se foloseşte mai rar la
noi în ţară. Dacă totuşi este folosit, se recomandă
varianta cu debit de aer variabil, care oferă avantajul
unei reglări mai bune şi diminuarea costurilor
energetice.
7.3. Ventilarea încăperilor
➢ Se recomandă pentru aceste destinaţii o încălzire
de gardă până la 10...12ºC cu corpuri statice de
încălzire (radiatoare), iar diferenţa, prin aerul
refulat de instalaţia de ventilare-climatizare.
➢ Aparatul de climatizare se montează pe acoperiş,
în subsol, într-o încăpere alăturată sau chiar în
încăperea deservită, caz în care trebuie să i se
prevadă o priză de aer exterior cu clapetă de
închidere.
➢ Aerul viciat se evacuează prin grilele de transfer,
datorită suprapresiunii, în coridor sau se prevede
un ventilator de evacuare.În timpul iernii,
instalaţia funcţionează în regim de recirculare
pentru aducerea rapidă în starea de regim.
➢ La clădirile de birouri, instalaţiile de climatizare
sunt oprite noaptea şi la sfârşitul săptămânii.
8. VENTILAREA ŞI CLIMATIZAREA SĂLILOR DE
SPECTACOLE, A TEATRELOR ŞI
CINEMATOGRAFELOR
Recomandari:
 Holul de intrare, casa de bilete, grupurile sanitare şi chiar foaierul
să fie doar încălzite cu corpuri statice;
 Dacă sunt şi birouri, este bine ca acestea să fie racordate la un
circuit separat pentru că au un alt program de funcţionare;
 Sala, spre deosebire de foaier, trebuie ventilată în uşoară
suprapresiune pentru a împiedica pătrunderea aerului cu fum de
ţigară din foaier;
 Scena trebuie ventilată în regim echilibrat, pentru a se împiedica
trecerea de aer din scenă în sală (ar conduce la mişcarea cortinei).
 Pentru cinematografe este suficientă o singură instalaţie de
climatizare parţială, constând dintr-un grup de introducere şi altul
de evacuare.
 La teatrele sau sălile de spectacole mici se poate proceda la fel,
foaierul fiind dotat doar cu o instalaţie de evacuare mecanică.
 Pentru teatrele sau sălile de spectacole mari se pot prevedea
instalaţii separate de climatizare pentru sală, pentru scenă şi chiar
pentru foaier.
Soluţii de climatizare pentru săli de
spectacole, a teatre şi cinematografe:

➢ Sistemul “jos-sus” (vezi figura 11.1),

introducerea în contra-trepte sau în
picioarele scaunelor şi evacuarea la partea
superioară, la nivelul tavanului;
➢ Sistemul “sus-jos”, introducerea în plafonul
sălii şi al balconului, şi evacuarea în contra-
trepte;
➢ Sistemul “longitudinal”, mişcarea aerului
spre scenă sau dinspre scenă – mai puţin
utilizată.
Fig. 11.1 Instalaţie de ventilare-climatizare „jos-sus”
la o sală de spectacole
Funcţionare:
➢ Aerul preparat în centrala de climatizare
este introdus în sală prin intermediul
unori grile de refulare montate în contra-
treaptă, sub scaune.
➢ Este nevoie de un număr mare de astfel
de grile, caracterizate de o înălţime mică
şi o lungime mare.
➢ Aspiraţia aerului se face la nivelul întregii
suprafeţe a plafonului, fie prin grile de
aspiraţie, fie prin anemostate.
Avantaj:
➢ Deoarece introducerea aerului
climatizat se face chiar în zona
ocupată de oameni, aceştia
beneficiază de aer tratat instantaneu,
fără ca acesta să se mai amestece cu
degajările de noxe.
Dezavantaj:
➢ Riscul ridicat de producere de curenţi
de aer supărători în zona cu
spectatori.
Caracteristici:
➢ Toate aceste instalaţii funcţionează, în mod normal,
cu amestec de aer proaspăt exterior şi aer interior
recirculat;
➢ În perioadele de punere în funcţiune, instalaţia
funcţionează în regim de recirculare totală pentru a
aduce sala, în scurt timp, la parametrii ceruţi;
➢ Instalaţia se compune dintr-un grup de introducere şi
altul de evacuare;
➢ Amplasarea centralei de climatizare se face, de
obicei, la subsol sau într-o încăpere special
amenajată în afara sălii de spectacol;
➢ Instalaţia trebuie prevăzută cu atenuatoare de
zgomot atât pe refulare, cât şi pe evacuare;
➢ Instalaţia de climatizare este prevăzută cu o instalaţie
de reglare, după caz, a temperaturii şi umidităţii
relative.
 Bibliografie

1) F. DOMNITA, T. POPOVICI, A. HOŢUPAN –

Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. II; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2011.
2) T. POPOVICI, F. DOMNITA, A. HOŢUPAN –
Instalaţii de ventilare şi condiţionare; Vol. I; Editura
UT Press Cluj-Napoca; 2010.
3) G.DUŢĂ şi colectiv– Manualul de Instalatii - Instalatii
de ventilare si climatizare, Editura ARTECNO,
Bucuresti 2002;
4) Normativul I 5-2010.

14