Proteinele, prin faptul că se uzează repede, dar şi ca o
consecinţă a faptului că omul nu dispune de organe de depozit, pentru aceste substanţe, decât celulele însele, trebuiesc reînnoite în permanenţă.
Protidele din hrană se scindează înaintea absorbţiei
intestinale, până la aminoacizi (în cazul holoproteidelor) sau aminoacizi şi alte substanţe provenite de la grupările prosteice (în cazul holoproteidelor). Această scindare se petrece în tubul digestiv sub acţiune enzimelor specifice, numite proteaze.
Digestia proteinelor începe din stomac, unde sub acţiunea
pepsinei din sucul gastric, are loc o degradare parţială a acestora, din care rezultă un amestec de polipetide, oligopetide şi aminoacizi.
Procesul se continuă în duoden, unde enzimele pancreatice
proteolitice (tripsina, chimotripsina, carboxipeptidaza, ş. a.), degradează mai departe aceste substanţe, rezultând doar oligopetide şi aminoacizi. Scindarea este desăvârşită la nivelul intestinului subţire, sub influenţa aminopeptidazelor şi peptidazelor enterocitare, rezultând doar aminoacizi, care pot trece în circuitul sanguin.