Ce încearcă să ne transmită apa atunci când cade ușor din cer, ca

un sărut peste lume, sau năvalnic, în furtună, distrugând totul în

calea ei? Oare muzica izvoarelor sau șoaptele mării, noaptea, sunt
acolo pentru că așa e firesc să fie, să curgă și să șoptească? Sau
pentru a le auzi tu și a-ți alina durerea sau pentru a-ți umple inima
de bucurie? Dacă am sta cu toții, pentru o clipă, nemișcați și am
asculta strigătul tăcut al lumii din jur?

De ce bate inima? Oare nu putea să ducă sânge în corp într-un mod

tăcut, ca o pompă în vid? Nu bate însă precum ceasul vieții,
amintindu-ți că toate trec: iubiri și visuri și tristeți? De ce vorbesc
oamenii, omule? Ca să comunice? Puteam să o facem prin miros, ca
furnicile, prin dans, ca albinele, sau prin telepatie...dar noi vorbim,
fericim sau întristăm prin cuvinte, dăruim lumii din bătăile inimii
noastre prin șoapte, ne urlăm durerea prin plâns sau schimbăm
oamenii prin glasul nostru împărtășit altora.