George Topîrceanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigation Jump to search

George Topîrceanu

Date personale

20 martie 1886
Născut
București

7 mai 1937 (51 de ani)

Decedat
Iași

Înmormântat Cimitirul „Eternitatea” din Iași

Cauza decesului cauze naturale[*] (cancer de ficat[*])

Naționalitate român

Cetățenie România

Ocupație poet, prozator, memorialist și publicist,

Limbi limba română[1] 

Activitatea literară

Specie literară satiră, poezie lirică-satirică, proză satirică, publicistică.

Operă de debut 1909 - Răspunsul micilor funcționari, replică parodică la Caleidoscopul lui A. Mirea.

Influențe[ascunde]
George Coșbuc, Duiliu Zamfirescu, Dimitrie Anghel

Note

Membru corespondent al
Academiei Române
Literatura română
Semnătură
Pe categorii
Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Modifică date / text 
Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism

Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români

Listă de autori de limbă română

Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii
Portal România
Topîrceanu și Otilia Cazimir
Portal Literatură
George Topîrceanu (n. 20 martie 1886,
București - d. 7 mai 1937, Iași) a fost un poet, Proiectul literatură
prozator, memorialist, publicist și traducător
român, membru corespondent al Academiei  v • d • m 
Române din 1936.

Cuprins
 1 Date biografice
 2 Topîrceanu și critica literară
 3 Casa memorială „George Topîrceanu” din Nămăești
 4 Casa memorială „George Topîrceanu” din Iași
 5 Opere
 6 Prezență în antologii
 7 Filatelie
 8 Referințe
  9 Bibliografie
 10 Bibliografie suplimentară
 11 Legături externe

Date biografice
George Topîrceanu s-a născut in București la data de 20 martie 1886[2], ca fiu al cojocarului
Gheorghe Topîrceanu și al Paraschivei, țesătoare de covoare la azilul „Doamna Elena ", amândoi
originari din părțile Sibiului.

Începe școala primară la București intre anii 1893 - 1895 și o continuă pe valea Topologului, la
Șuici, județul Argeș, unde părinții se stabilesc o vreme. Revine la București și se înscrie la liceul
Matei Basarab până în clasa a IV-a[3], apoi la Sf. Sava (1898 - 1906). După absolvire intră
funcționar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de șomaj și de viață boemă. În
paralel, se înscrie la Facultatea de Drept (1906), pe care o părăsește pentru cea de Litere, fără a
termina studiile.[4].

Prima încercare literară datează din timpul școlii primare și este primită cu răceală de colegul
mituit cu „o peniță și doi nasturi” pentru a-i folosi de public [5].

Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul „G. Top” la
revista umoristică Belgia Orientului (1904); a publicat și la alte reviste: Duminica, Spiruharetul,
Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar, Ramuri, Viața socială
a lui Nicolae D. Cocea. În 1909 publică în Viața românească parodia Răspunsul micilor
funcționari, ca o replică la Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea (pseudonim al lui Șt. O. Iosif și
Dimitrie Anghel) prin care se face remarcat în lumea literară. Garabet Ibrăileanu (cu care
întreține o interesantă corespondență), îl cheamă la Iași (1911), ca subsecretar de redacție la
Viața românească (Topîrceanu: conferința „Cum am devenit ieșean",[6]).

Odată cu stabilirea la Iași, activitatea la Viața românească și influența lui Ibrăileanu, Topîrceanu
abandonează faza adolescentină a creației sale, cu romantismul desuet, sentimentalizarea
excesivă și tendințele vădite spre filozofarea retorică, pornind spre noi orizonturi poetice. La
despărțirea de adolescență invocă clemența criticii postume:

„O, indulgentă Critică postumă,

Să nu le-nțepi cu vârful unui ac,

Că, rând pe rând, baloanele de spumă

În lacrimi grele iarăși se prefac. (Topîrceanu: Prefață).

Subsecretar, apoi secretar de redacție la Viața românească, aflată sub influența lui Ibrăileanu,
Topîrceanu cunoaște și colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction,
Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu, grupare aflată în luptă
polemică cu sămănătorismul lui Nicolae Iorga sau cu modernismul estetizant și importat de la
Sburătorul lui Lovinescu. Din această perioadă din ajunul Primului Război Mondial datează
parodiile după Ion Minulescu, Nicolae Davidescu - promotori ai simbolismului și ai
modernismului - sau după Dimitrie Bolintineanu și Mircea Dem. Rădulescu, cu retorismul lor
patriotard-sforăitor și idilismul desuet[7].

Între 1912 - 1913, împreună cu M. Sevastos publică revista Teatrul.

În 1912 se căsătorește cu învățătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, dar
căsnicia se va destrăma. Ulterior, se va înfiripa o poveste de dragoste discretă între el și poeta
Otilia Cazimir.

În 1916 debutează editorial cu două volume: Balade vesele și Parodii originale.

La Iași încearcă să-și termine studiile de filozofie dar este mobilizat și participă la campania din
Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916).
Rămâne în captivitate până în 1918. Experiența celor două campanii și a prizonieratului va fi
evocată în proza sa, Amintiri din luptele de la Turtucaia, (București, 1918), În ghiara lor...
Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare, (Iași, 1920) și Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice
din captivitate, (București, 1936).

Întors la Iași, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariția
Vieții românești (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă și în
Povestirile vânătorești, în care tovarășul de pușcă și de undiță este numit de Sadoveanu
„prietenul meu, poetul”[8].

Volumele sale (Balade vesele și triste, Migdale amare, Scrisori fără adresă, Pirin - Planina) se
bucură de succes de public și de presă, în special poezia, pentru care obține în 1926 Premiul
Național de Poezie.

În anul 1934 începe în Revista fundațiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului
Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).

În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei. Deși bolnav de cancer la ficat întemeiază
împreună cu Sadoveanu și Grigore T. Popa revista „Însemnări ieșene” ca un ultim efort creator.

Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevărul literar
(23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii și
de protest față de huliganismul care lua amploare în presa română. Articolul acesta a fost
publicat postum.

Poetul a murit într-o vineri, 7 mai 1937 la ora 13:30, în casa lui Demostene Botez, la Iași.[9]