3.

EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR PENALE

3.1. Aspecte şi dispoziţii generale privind executarea hotărârilor penale...................128

3.2. Procedurile de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârilor
penale definitive................................................................................................................139
Rezumat.............................................................................................................................148
Teste de autoevaluare.......................................................................................................148
Bibliografie minimală.......................................................................................................150

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
 să explici conceptul de punere în executare a hotărârilor penale
definitive;
 să evidenţiezi modurile de executare a hotărârilor penale, în funcţie de
natura sancţiunii de drept penal;
 să enumeri argumentat procedurile speciale reglementate în Codul de
procedură penală, dar şi în legile speciale.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

3.1. Aspecte şi dispoziţii generale privind executarea hotărârilor penale

3.1.1. Punerea în executare a hotărârilor penale definitive
Săvârşirea unei infracţiuni conduce la naşterea unui conflict de drept penal substanţial
care, la rândul său, determină declanşarea unui proces penal, ceea ce implică naşterea
unui raport juridic procesual penal.
Este ştiut faptul că procesul penal cuprinde trei faze: faza urmăririi penale, faza
judecăţii, faza punerii în executare a hotărârilor penale de condamnare rămase
definitive.

Punerea în executare a unei hotărâri definitive de condamnare are o importanţă

deosebită atât pentru opinia publică dar şi pentru organele competente în acest caz.
Caracterul autonom al acestei faze rezidă şi din anumite aspecte care o
individualizează în raport cu alte activităţi judiciare ori extrajudiciare de executare
efectivă a pedepsei.
În literatura de specialitate opinia dominantă este aceea că punerea în executare a
hotârârii constituie o fază distinctă a procesului penal pentru că obiectul său este
deosebit în raport de cel pe care şi-l propune urmărirea penală şi judecata 1. Faza
procesuală a punerii în executare se plasează după rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti penale şi debutează prin primele activităţi judiciare pe care le întreprinde
la instanţa de executare, judecătorul delegat cu efectuarea punerii în executare 2.
Există şi opinia că normele privind executarea hotărârilor penale aparţin dreptului
penitenciar3. Apreciem corect punctul de vedere, potrivit căruia activitatea de punere
în executare a hotărârilor penale, rămase definitive, constituie o fază autonomă, care
se plasează în afara procesului penal. Procedura executării hotărârilor penale
definitive se limitează la normele care reglementează modalităţile de punere în
executare a dispoziţiilor din hotărârile penale definitive. Autonomia fazei punerii în
executare a hotărârilor penale este determinată de anumite aspecte specifice ce
caracterizează raporturile juridice procesual penale ca: obligativitatea,
executabilitatea, jurisdicţionalitatea şi continuitatea 4.

3.1.2. Caracterul executoriu al hotărârii penale

§1.Momentul în care hotărârile judecătoreşti penale rămân definitive
Hotărârile judecătoreşti penale devin executorii din momentul rămânerii lor
definitive. Fixarea în timp a momentului la care rămân definitive hotărârile instanţelor
penale este dată în art. 551 și art. 552 C. proc. pen.
a)Rămânerea definitiva a hotararii primei instante
Potrivit art.551, hotărârile primei instanţe rămân definitive:
1) la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă contestației şi nici apelului;
2) la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestației:

1
V. Dongoroz s.a., op. cit., vol. II, p.299
2 N. Volonciu , op. cit., p. 377
3 T. Pop, op.cit., p. 3
4 V. Dongoroz s.a., op.cit.,vol. II, p. 298.

Drept procesual penal - partea specială 128

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

a) cand nu s-a declarat apel sau contestație în termen;

b) cand apelul, sau după caz, contestația declarată a fost retrasă înăuntrul termenului;
3) la data retragerii apelului sau, după caz, a contestației, dacă aceasta s-a produs
dupa expirarea termenului de apel sau de introducere a contestației;
4) la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestația.
b) Ramânerea definitiva a hotărârii instanţei de apel și a hotărârii pronunțate în
calea de atac a contestației
Potrivit art. 552 C. proc. pen., hotărârile instanţei de apel rămân definitive la data
pronunțării, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței
de apel.
Hotărârea pronunțată în calea de atac a contestației rămâne definitivă la data
pronunțării acesteia,atunci când contestația a fost admisă și procesul a luat sfârșit în
fața instanței care o judecă.
§2. Instanţa de executare
Potrivit art. 553, hotărârea instanţei penale rămasă definitivă la prima instanţă de
judecată sau la instanța ierarhic superioară ori la instanța de apel, se pune în executare
de către prima instanţă de judecată.
Hotărârile pronunţate în primă instanţă de către Înalta Curte Casaţie şi Justiţie, se pun
în executare, după caz, de către Tribunalul Bucureşti sau de tribunalul militar. Când
hotărârea rămâne definitivă în faţa instanţei de apel sau în fața instanței ierarhic
superioare, aceasta trimite instanţei de executare un extras din aceea hotărâre, cu
datele necesare punerii în executare, în ziua pronunţării hotărtării de către instanţa de
apelsau, după caz, de către instanța ierarhic superioară.
§3. Judecatorul delegat cu executarea

Actele de punere în executare a hotărârilor penale definitive sunt aduse la îndeplinire

de un judecător delegat cu executarea.
Acest judecător acţionează în numele instanţei de executare, face parte din corpul de
judecători şi este împuternicit în baza unei delegaţii speciale de a efectua punerea în
executare a dispoziţiilor penale. Potrivit art. 554 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul
delegat poate sesiza instanţa de executare, care va proceda potrivit dispozițiilor art.
597 și 598 (procedura la instanța de executare; contestația la executare).

Atribuţiile judecătorului delegat cu executarea nu coincid cu cele ale judecătorului

delegat la locul de detenţie, potrivit dispozițiilor legale privind executarea pedepselor
şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti 1, judecătorii
delegaţi au următoarele atribuţii:
- urmăresc şi controlează modul în care se se emit şi comunică mandatele de
executare şi supraveghează luarea tuturor măsurilor pentru ducerea la îndeplinire a
acestora, precum şi a celorlalte dispoziţii din hotărârile penale;
- iau măsuri pentru rezolvarea tuturor cererilor ivite în cursul executării;

Drept procesual penal - partea specială 129

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

- urmăresc ţinerea evidenţei amânărilor şi întreruperilor de executare a pedepsei

închisorii , a detenţiunii pe viaţă şi a măsurii educative a internării într-un centru de
reeducare şi iau măsuri pentru emiterea adreselor de revenire;
- sesizează instanţa de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare a
hotărârii sau în cursul executării, se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare;
- închid poziţiile din registrul de executări penale;
- informează conducerea instanţei despre întârzierile nejustificate în executarea
hotărârilor;
- verifică păstrarea în bune condiţii a dosarelor şi a lucrărilor de executări;
- rezolvă corespondenţa aferentă activităţii de punere în executare a hotărârilor
penale2.

3.1.3 Modalităţi de punere în executare a hotărârilor penale definitive

§ 1. Punerea în executare a pedepselor principale

Pedeapsa închisorii si pedeapsa detenţiunii pe viaţă se pun în executare prin emiterea

mandatului de executare, emis de judecătorul delegat al instanţei de executare în ziua
rămânerii definitive a hotărârii la instanţa de fond sau, după caz, în ziua primirii
extrasului prevazut în art. 555 alin. (1) și 556.
Mandatul de executare se emite de instanţa de executare, se întocmeşte în trei
exemplare si cuprinde: denumirea instanţei de executare, data emiterii, datele
privitoare la persoana condamnatului, numărul si data hotărârii care se execută,
denumirea instanţei care a pronunţat-o, pedeapsa pronunţată, textul de lege aplicat,
timpul reţinerii si arestării preventive, ordinul de arestare si de deţinere, semnatura
judecătorului delegat, ştampila instanţei de executare.

În cazul în care cel condamnat se afla în stare de libertate, odată cu emiterea

mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a pedepsei detenţiunii pe viată,
judecătorul delegat emite şi un ordin prin care interzice condamnatului să părasească
ţara. Ordinul se întocmeşte în trei exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei de
executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, pedeapsa
pronunţată împotriva acestuia, numărul şi data hotărârii de condamnare, denumirea
instanţei care a pronunţat-o, numărul mandatului de executare a pedepsei emis pe
numele condamnatului, dispoziţia de interzicere a părăsirii ţării, semnătura
judecătorului delegat, precum şi ştampila instanţei de executare.
Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare, se trimit doua exemplare
organului de poliţie, când condamnatul este liber, comandantului locului de deţinere,
când condamnatul este arestat sau comandantului unităţii militare unde condamnatul
face serviciul militar.
Pentru aducerea la îndeplinire a ordinului de părăsire a ţării, se trimite de îndată câte
un exemplar organului competent să elibereze paşaportul şi Inspectoratului General al
Poliţiei de Frontieră.
Pe baza mandatului de arestare, organul de poliţie procedează la arestarea
condamnatului.
2
Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti a fost publicat în M.Of. nr. 958/28.10.2005

Drept procesual penal - partea specială 130

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

Celui arestat i se înmânează un exemplar al mandatului şi este dus la locul de deţinere

cel mai apropiat, unde organul de poliţie predă celălalt exemplar al mandatului de
executare.
În vederea punerii în executare a mandatului emis în executarea unei hotărâri
definitive de condamnare, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau
reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane
juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.
Dacă persoana împotriva căreia s-a emis mandatul de arestare nu este găsită, organul
de poliţie constată aceasta printr-un proces - verbal şi ia măsuri pentru darea în
urmărire generală, precum şi pentru darea în consemn la punctele de trecere a
frontierei.

Pe baza ordinului de interzicere a părăsirii ţării, organele în drept refuză celui

condamnat eliberarea paşaportului sau dupa caz procedează la ridicarea acestuia si iau
măsuri pentru darea condamnatului în consemn la punctele de trecere a frontierei. În
cazul în care condamnatul a părăsit teritoriul statului român, existând informaţii în
acest sens, organele de urmărire vor înştiinţa instanţa care a emis mandatul de
executare a pedepsei închisorii în vederea emiterii unui mandat european de arestare
conform Legii nr. 302/2004 prvind cooperarea judiciară internaţională modificată prin
Legea nr. 224/2006.

§ 2. Obiecţii privind identitatea

Dacă persoana faţă de care se efectuează executarea mandatului ridică obiecţii în ce
priveşte identitatea se procedează potrivit dispoziţiilor art. 153 care se aplică în mod
corespunzător.
Condamnatul va fi condus în faţa instanţei locului unde a fost găsit, care, dacă este
necesar, cere relaţii judecătorului care a emis mandatul. Instanţa poate dispune
punerea în libertate a persoanei ce ridică obiecţiuni, prin încheiere, până la
soluţionarea obiecţiunilor. Ulterior punerii în executare sunt aplicabile dispoziţiile
art. 598 alin. (1 ) lit. b) C. proc. pen. privind contestaţia la executare.
§ 3. Punerea în executare a amenzii penale (art. 559)
Persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată
integrală a amenzii, la instanţa de executare, în termen de 3 luni de la rămânerea
definitivă a hotărârii.
Când cel condamnat se găseşte în imposibilitate de a achita integral amenda în
termenul de 3 luni, la cererea condamnatului, instanţa de executare va putea dispune
eşalonarea amenzii pe cel mult 2 ani, în rate lunare.
În caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată în întregime sau de neplată a unei rate,
instanţa de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozititiv care
priveşte aplicarea amenzii organelor competente, în vederea executării amenzii
potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu
procedura prevăzută de aceste dispoziţii.
§4. Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărârea penală
Codul de procedură penală reglementează în art. 579-581 trei modalităţi distincte de
punere, în executare a dispoziţiilor civile, după cum acestea se referă la:

Drept procesual penal - partea specială 131

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

 restituirea lucrurilor sau valorificarea celor neridicate;

 declararea unui înscris ca fiind fals;
 despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare cuvenite părţilor.

Când prin hotărârea penală s-a dispus restituirea unor lucruri care se află în păstrare
sau la dispoziţia instanţei de executare, restituirea se face de către judecătorul
însărcinat cu executarea, prin remiterea acelor lucruri persoanei în drept. În acest scop
se face încunoştiinţarea persoanelor cărora urmează a li se restitui lucrurile. Acestea
au obligaţia de a se prezenta pentru primirea lucrurilor în cel mult 6 luni de la
încunoştiinţare. Dacă persoanele chemate nu se prezintă în termen, lucrurile trec în
patrimoniul statului. Instanţa constată neprezentarea prin încheiere, dispunând prin
acelaşi act predarea lucrurilor organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit
dispoziţiilor legale.

Este posibil, ca procedura de mai sus să nu se poată realiza, deoarece instanţa nu

cunoaşte persoanele cărora trebuie să le restituie lucrurile şi deci nu a făcut
încunoştiiţările impuse de lege. În acest caz dacă la epuizarea unui termen de 6 luni de
când hotărârea a rămas definitivă, nimeni nu a reclamat predarea lucrurilor, acestea
trec în patrimoniul statului, instanţa procedând în aceleaşi condiţii care s-au arătat
anterior.
Restituirea lucrurilor poate interveni în cursul urmăririi penale. În această situaţie
dispoziţia este luată de procuror cu respectarea tuturor prevederilor aplicabile şi
pentru instanţă.
Dispoziţiile hotărârii penale care declară un înscris ca fiind fals, în totul sau în parte,
se pune în executare de către judecătorul delegat. Se face menţiunea despre falsitatea
actului pe fiecare pagină a acestuia în caz de anulare totală, sau numai pe paginile
care conţin falsul în caz de anulare parţială. Înscrisul declarat fals rămâne la dosarul
cauzei.
Uneori este necesar ca despre înscrisul fals să se facă menţiune şi în scriptele unei
organizaţii din cele prevăzute în art. 145 c.pen. În asemenea situaţii, în vederea
realizării menţiunii, instanţa trimite organizaţiei o copie de pe hotărâre.
Cei interesaţi pot cere eliberarea unei copii de pe înscrisul sub semnătură privată care
a fost declarat falsificat. Instanţa dispune eliberarea copiilor numai când constată
existenţa unui interes legitim făcând pe paginile înscrisului menţiunile
corespunzătoare care atestă falsitatea actului.
În aceste condiţii, instanţa dispune şi restituirea înscrisurilor oficiale parţial falsificate.
Înscrisul oficial declarat fals în integritatea sa nu se restituie.
Problema desfiinţării totale sau parţile a unui înscris poate ridica probleme teoretice şi
practice dintre care unele au fost abordate în doctrină.
Aastfel, s-a arătat ca în cazul desfăşurării unei urmăriri penale în legătură cu o
infracţiune de fals în înscrisuri, când se scoate de sub urmărire penală în baza art. 10
lit.b1 C.pr.pen. de la1969, este posibilă atât dispunerea desfiinţării totale sau parţiale a
înscrisului cât şi menţinerea acestuia.

Drept procesual penal - partea specială 132

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

Deşi în mod obişnuit desfiinţarea înscrisului constituie un mod de reparare civilă,

măsura poate avea în unele situaţii o natură juridică specială. De exemplu, este posibil
ca în legătură cu falsificarea unui înscris să nu existe parte civilă şi nimeni să nu
pretindă desfiinţarea actului. Chiar şi într-o asemenea situaţie instanţa urmează din
oficiu să dispună desfiinţarea înscrisului întrucît el prezintă pericol prin posibilitatea
eventualei lui folosiri sau încercări de folosire ulterioară.

În mod obişnuit efectele soluţiei date acţiunii civile sunt limitate la părţile din proces,
acest lucru fiind valabil şi în cazul desfiinţării unui înscris. În cazul special la care ne-
am referit, efectele desfiinţării se produc erga omnas, întrucît capacitatea actului de a
avea consecinţe juridice trebuie înlăturaă complet faţă de orice persoană, indiferent
dacă a fost sau nu parte în proces.

În literatura de specialitate s-a arătat, că desfiinţarea unui înscris trebuie dispusă chiar
dacă actul a fost distrus, s-a pierdut ori nu poate fi produs din orice motiv. S-a
justificat aceasta prin faptul că desfiinţarea nu se referă la existenţa fizică a înscrisului
ci la capacitatea sa de a produce efecte juridcie, fiind posibil ca ulterior actul să se
găsească, să apară într-o formă reconstituiă, să se producă o copie, fotocopie, etc.
Dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile de
judecată cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile 3.

3.1.4. Punerea în executare a pedepselor complementare (art. 562 - 565)

a) interzicerea exercitării unor drepturi
Potrivit art. 55 din Cod penal sunt pedepse complementare: interzicerea unor
drepturi, degradarea militară și publicarea hotărârii de condamnare.
Pedeapsa complimentară a confiscării averii a fost abrogată prin dispoziţiile Legii
140/1996, pentru modificarea şi completarea Codului de procedura penala de la 1969,
modificare ce a determinat şi abrogarea referitoare la punerea în executare a acestei
pedepse, prin Legea 141/1996.
Potrivit art. 66 C.pen., pedeapsa interzicerii unor drepturi constă în interzicerea
exercitării pe o perioadă de 5 ani a următoarelor drepturi:
a)dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;
b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părintești;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura
activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;
h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme;

3
Nicolae Volonciu – Tratat de procedură penală, Partea specială, vol. II, Editura Paideia, 1997

Drept procesual penal - partea specială 133

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;

j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept
public;
l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale
ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu
persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță ori
de a se apropia de acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuința,locul de muncă școala sau alte locuri unde
victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată.
Este de remarcat faptul că interzicerea exercitării unui anumit drept presupune sau
implică interzicerea exercitării altui drept. De exemplu, interzicerea dreptului de a
ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat implică și interzicerea
dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice.

Potrivit art.562, pedeapsa interzicerii exerciţiului unor drepturi se pune în executare

prin trimiterea de către judecătorul delegat al instanţei de executare a unei copii de pe
dispozitivul hotărârii consiliului local în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul
condamnatul precum şi organului care supraveghează executarea acestor drepturi. S-a
apreciat în practica instanţelor judecătoreşti că pedepsele accesorii nu trebuie puse în
executare, întrucât condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea
tuturor drepturilor care formează conţinutul pedepsei. Având în vedere hotărârea
Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Sabou şi Pârcălab c. României 4
instanţele au obligaţia să facă aplicarea prevederilor art. 55 și art. 66 C. pen., sau într-
o altă opinie prevederile art. 55, art. 66 lit. a) C. pen., referitoare la drepturile de a fi
ales şi art. 66 lit. b) C.pen., referitor la dreptul de a ocupa o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat. Executarea pedepsei complementare presupune o durată a
executării pedepsei, ceea ce înseamnă că executarea pedepsei începe într-un anumit
moment şi se termină într-un alt moment adică începe după executarea pedepsei
închisorii după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia
executării pedepsei.

b) Punerea în executare a pedepsei degradării militare

Potrivit art.69 alin.(1) C.pen., pedeapsa degradării militare constă în pierderea
gradului şi a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii
de condamnare.
Aplicarea acestei pedepse este obligatorie pentru condamnaţii militari şi rezervişti,
dacă pedeapsa principală stabilită este mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă şi
este faculattivă în cazul condamnaţilor militari şi rezervişti care au săvârşit infracţiuni
cu intenţie, dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puțin 5 ani și de cel mult 10
ani.

4
C.E.D.O. , cauza Sabou şi Pârcălab c. României, hotărârea din 28 septembrie 2004, M.Of. nr. 484 din 8 iunie 2005

Drept procesual penal - partea specială 134

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

Potrivit art. 564, pedeapsa degradării militare se pune în executare prin trimiterea unei
copii de pe extrasul hotărârii de condamnare comandantului unităţii militare din care a
făcut parte cel condamnat sau comandantului centrului militar în a cărui rază
teritorială domiciliază cel condamnat.

3.1.5. Punerea în executare a măsurilor de siguranţă

a) Punerea în executare a obligării la tratament medical

Potrivit art. 109 C. pen., măsura de siguranţă a obligării la tratament medical se

dispune atunci cănd făptuitorul, din cauza unei boli, a intoxicării cronice cu alcool,
stupefiante ori alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate.
Prin punerea în executare a acestei măsuri se urmăreşte înlăturarea unor stări de
pericol, prevenirea comiterii unor infracţiuni de către o serie de inculpaţi.
Punerea în executare are loc prin comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii
şi a unei copii de pe raportul medico-legal, direcţiei sanitare din judeţul pe teritoriul
căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură.

La luarea masurii la tratament medical, persoana la care se referă masura trebuie să fie
examinată şi de un medic specialist desemnat de aceasta ale cărui concluzii sunt
înaintate instanţei de judecată, iar la data rămânerii definitive a hotărârii şi direcţiei
sanitare.
De asemenea, instanţa de executare comunică persoanei faţă de care s-a luat măsura,
că este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară stabilită, atrăgându-i
atenţia că, în caz contrar, se va dispune internarea medicală.
Dacă măsura obligării la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de reţinere, comunicarea
copiei de pe dispozitivul hotărârii şi a raportului medico-legal se face către
administraţia locului de deţinere.
Potrivit art.430, unitatea sanitară are anumite obligaţii faţă de cel care a fost obligat la
această măsură pentru ca acesta să fie redat societăţii.
De asemenea, unitatea sanitară are obligaţia să informeze instanţa cu privire la
prezenţa condamnatului la tratament sau, în caz contrar, să solicite revocarea acestei
măsuri.
b)Inlocuirea tratamentului medical
În cazul înlocuirii acestei măsuri instanţa de executare va dispune efectuarea unui
raport medico - legal cu privire la starea de sănătate a persoanei fată de care este luată
măsura.
Dupa primirea raportului medico - legal si a concluziilor medicului de specialitate
instanţa va asculta concluziile procurorului, ale persoanei faţă de care este luată
măsura de siguranţă şi apărătorul acesteia, precum si ale expertului şi medicului
specialist, dispunând fie înlocuirea tratamentului fie internarea medicala.Măsura de
siguranţă a obligării de tratament medical poate fi înlocuită cu măsura de siguranţă a
internării medicale, în cazul agrăvării situaţiei medicale a bolnavului sau în cazul
nerespectării de către acesta a tratamentului medical, doar cu avizul comisiei medicale

Drept procesual penal - partea specială 135

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

competente conform art. 162 alin. 4 C.proc.pen. Competenţa de rezolvare a înlocuirii

sau încetării internării medicale revine judecătoriei. Asistenţa judiciară este
obligatorie. Persoana obligată la tratament medical are dreptul de a cere să fie
examinată de un medic specialist desemnat de aceasta.
c) Punerea în executare a internării medicale
Potrivit art. 110 C.pen., măsura de siguranţă a internării medicale se poate lua atunci
când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă
pericol pentru societate.
Pentru punerea în executare a acestei măsuri, instanţa de executare comunică o copie
de pe dispozitivul hotărârii de condamnare, şi o copie de pe raportul medico-legal
direcţiei sanitare din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat
această măsură.

Primind comunicarea, direcţia sanitară este obligată să efectueze internarea şi să

încunoştinţeze de îndată instanţa de executare. După primirea formelor de executare
de la instanţa de executare, direcţia sanitară judeţeană este obligată să stabilească
unitatea unde va fi internată persoană faţă de care s-a luat măsura de siguranţă şi să
comunice instanţei de executare care este aceea unitate sanitară. Judecătorul delegat
în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară verifică periodic , dar nu mai târziu
de 6 luni, dacă internarea medicală mai este necesară. În acest scop, judecătorul
delegat dispune efectuarea unui raport cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă
de care s-a luat măsura internării medicale şi, după primirea acestuia, sesizează
judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară pentru a dispune asupra
menţinerii, înlocuirii sau încetării măsurii.

3.1.6. Executarea altor măsuri de siguranţă

a) Punerea în executare a interzicerii ocupării unei funcţii sau exercitării unei
profesii
Potrivit art. 111 C.pen, măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii se
poate dispune împotriva celui care a săvârşit o faptă datorită incapacităţii, nepregătirii
sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei funcţii ori pentru
exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocupaţii.
Pentru punerea în executare a acestei măsuri, instanţa de executare, în conformitate cu
dispoziţiile art.436, comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii organului competent
să ia această măsură.
Acest organ poate fi, de exemplu, atunci când măsura de siguranţă vizează un medic,
direcţia sanitară judeţeană în a cărei rază teritorială se află unitatea sanitară în care îşi
desfăşoară activitatea medicul.
b) Punerea în executare a interzicerii de a se afla în anumite localităţi
Când persoana condamnată la pedeapsa închisorii a mai fost condamnată anterior
pentru alte infracţiuni, dacă instanţa constată că prezenţa acestuia în localitatea unde a
săvârşit infracţiunea sau în alte localităţi constituie un pericol grav pentru societate,

Drept procesual penal - partea specială 136

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

poate lua faţă de acesta şi măsura interzicerii de a se afla în localitatea sau în alte
locuri anume determinate prin hotărârea judecătorească definitivă de condamnare.
Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite locuri se poate lua şi odată
cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
În acest sens, interzicerea de a nu se afla în anumite locuri se poate dispune numai
după rămânerea definitivă a hotărârii, în vreme ce obligarea de a nu părăsi localitatea
este o măsură procesuală proprie putând fi luată, în faza de urmărirea penală, pe cel
mult 30 zile, fie în faza de judecată până la soluţionarea cauzei.
Potrivit art.436, această măsură se pune în executare prin comunicarea unei copii de
pe dispozitivul hotărârii de condamnare, organului îndreptăţit să execute această
măsură. Organul îndreptăţit este organul de poliţie din localitatea în care este interzisă
prezenţa făptuitorului. Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite
localităţi poate fi amânată sau întreruptă de organul care are îndatorirea să asigure
executarea acestei măsuri, în caz de boală sau pentru orice alt motiv care justifică
amânarea sau întreruperea. Nerespectarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a se
afla în anumite localităţi constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârilor
judecătoreşti prevăzută de art. 271 C.pen.
c)Punerea în executare a măsurii expulzării
Măsura expulzării constă în interzicerea cetăţeanului străin sau persoanei fără
cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării noastre şi care a comis o infracţiune.
Dacă măsura de siguranţă a expulzării însoţeşte pedeapsa închisorii, aducerea la
îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.

Pentru executarea acestei măsuri instanţa de executare va proceda diferit, după cum
măsura de siguranţă a expulzării însoţeşte sau nu pedeapsa închisorii.
Astfel, cînd prin hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a luat măsura de
siguranţă a expulzării, se va face menţiune în mandatul de executare a pedepsei
închisorii, că la data liberării condamnatului, acesta să fie predat organului de poliţie
care va proceda la executarea expulzării ( art.438 alin.1).

Când măsura expulzării nu însoţeşte pedeapsa închisorii, comunicarea în vederea

expulzării se face organului de poliţie imediat după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare.
In vederea punerii în executare a măsurii expulzării organul de poliţie poate pătrunde
în domiciliu sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul
unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.
Dacă există motive serioase de a se crede că persoanele în cauză riscă să fie supuse la
tortură în cazul în care urmează să fie expulzate, măsura de siguranţă a expulzării nu
va mai fi dispusă.Conform art. 91 din O.U.G. nr. 194/2002, dreptul de şedere al
străinului încetează de drept la data la care a fost dispusă măsura expulzării, iar
instanţa de judecată poate dispune ca străinul să fie luat în custodie publică, până la
efectuarea expulzării, fără ca perioada acestei măsuri să depăşească doi ani. Dacă
străinul nu posedă document de trecere a frontierei de stat sau mijloace financiare
suficiente, Autoritatea pentru Străini solicită eliberarea documentelor de călătorie
misiunilor diplomatice şi consulare ale statului al cărui cetăţean sau rezident este

Drept procesual penal - partea specială 137

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

condamnatul. În cazul în care măsura expulzării nu poate fi pusă în executare în

termen de 24 de ore, străinul va fi luat în custodie publică, prin dispoziţia Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Executarea proriu-zisă a expulzării are loc prin
îndepărtarea străinului cu escortă de pe teritoriul ţării. Persoana supusă extrădării are
posibilitatea de a formula contestaţie la executare. Conform art. 6 din Legea nr.
122/2006 împotriva solicitantului de azil nu pot fi luate măsuri de expulzare,
extrădare sau de returnare forţată de la frontieră ori de pe teritoriul României cu
excepţia cazurilor prevăzute în art. 44 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi
combaterea terorismului.
d) Executarea confiscării speciale
Procedura de executare a confiscării speciale presupune, potrivit art. , ca lucrurile
confiscate să fie predate organelor în drept a le prelua574 sau potrivit altor dispoziţii
legale.
Atunci când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezenţa
procurorului sau a judecătorului, încheindu-se în acest sens un proces verbal care se
va depune la dosarul cauzei.
e) Punerea în executare a interdicţiei de a reveni în locuinţa familiei pe o
perioadă determinată
Interzicerea de a reveni în locuinţa familiei se poate dispune la cererea persoanei
vătămate în ipoteza în care se constată că prezenţa în locuinţă a persoanei condamnate
la pedeapsa închisorii de cel puţin 1 an pentru infracţiuni de lovire sau alte acte de
violenţă cauzatoare de suferinţe fizice ori psihice săvârşite asupra membrilor familiei,
constituie un pericol grav pentru ceilalţi membri ai familiei.
Prin membri de familie se înţelege, potrivit art. 177 C.pen., soţul sau ruda apropiată
dacă aceasta din urmă locuieşte sau gospodăreşte împreună cu faptuitorul.
Măsura de siguranţă poate fi luată pe o durată de cel mult 2 ani.

Pentru punerea în executare a acestei măsuri, instanţa de executare va comunica o

copie de pe dispozitivul hotărârii, organului în drept să aducă la îndeplinire această
măsură şi să supravegheze executarea ei.
Organul în drept este organul de poliţie în a cărui rază teritorilaă se află familia celui
condamnat la această măsură.

Dacă pedeapsa închisorii se execută într-un loc de detenţie, se va face menţiune în

mandatul de executare a pedepsei închisorii să i se pună în vedere celui condamnat că
la data liberării se va prezenta la organul de poliţie.

Sarcina de lucru 1
Prezintă în 10-15 rânduri observaţiile tale cu privire punerea în
executare a pedepselor aplicate persoanei fizice.

Drept procesual penal - partea specială 138

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

3.2. Procedurile de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării

hotărârilor penale definitive
3.2.1. Cazuri de schimbare în executarea unor pedepse
§1. Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
În cursul executării pedepsei se pot ivi anumite împrejurări de natura a schimba
modul de executare a pedepsei.

Potrivit art. 96 C.pen., dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit
din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după
expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând
executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru
noua infracţiune, iar dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune
înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la
rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după
expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se
anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau
recidivă.

Competenţa de a dispune revocarea sau anularea suspendării condiţionate a executării

pedepsei şi a suspendării executării sub supraveghere aparţine instanţei care judecă
sau care a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau
anularea. Sesizarea instanţei competentă se poate face din oficiu sau la cererea
procurorului (art. 583 alin. 1 C.proc.pen.).
Instanţa poate dispune în situaţia în care condamnatul nu îndeplineşte măsurile de
supraveghere prevăzute de lege, ori obligaţiile stabilite de instanţă, fie revocarea
suspendării, fie prelungirea termenului de încercare stabilit iniţial, cu cel mult 3 ani.
În situaţia în care instanţa, constată neîndeplinirea măsurilor de supraveghere şi a
dispus prelungirea termenului de încercare, iar condamnatul a continuat să le încalce,
va putea dispune, revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate şi
executarea acesteia în regim de detenţie.
Dacă până la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligaţiile civile
prevăzute în art. 93 din Codul penal, partea interesată sau procurorul poate sesiza
instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea, în vederea revocării
suspendării executării pedepsei ( art. 583 alin. 2 C. proc. pen.).
§2. Liberarea condiţionată
a) Aspecte introductive
Concepută ca un substitutiv al pedepsei închisorii pentru o parte a acesteia,
funcţionând ca un mijloc de stimulare a condamnatului cu bună purtare şi deci ca
măsură de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării acesteia, liberarea
condiţionată a fost reglementată în cadrul unei institutii aparte încă la începutul
secolului trecut.5
5
C.Bulai,”Drept penal roman-partea generala”,Casa de Editura si Presa Sansa, S.R.L.,Buc.,1992,p.119.

Drept procesual penal - partea specială 139

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

Liberarea condiţionată constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de

deţinere înainte de executarea în întregime a pedepsei închisorii,sub condiţia ca el sa
nu săvârşească din nou o infracţiune până la împlinirea duratei pedepsei.
În dreptul român, liberarea condiţionată a fost introdusă prin Legea de organizare a
închisorilor din 1874, însă numai pentru minori, cu caracter de generalitate fiind
introdusă abia prin Legea penitenciarelor din 1929. 6
Codul penal de la 1936, în art 41, prevedea liberarea condiţionată ca ultima etapă a
regimului progresiv al executării pedepsei închisorii. Instituţia a fost în vigoare până
în 1950, cand a fost înlocuită, prin Decretul nr.72/1950, cu liberarea înainte de
termen, care consta în punerea în libertate necondiţionată înainte de termen, a
condamnatului, pe baza muncii prestate şi cu condiţia bunei conduite în timpul
executării pedepsei. Ea a fost mai amplu reglementată prin Decretul nr. 720/ 1956
care a abrogat Decretul nr.72/1950 şi a rămas în vigoare până la 1 ianuarie 1969, când
a fost abrogat şi a fost reintrodusă prin intrarea în vigoare a noului Cod penal. S-a
considerat ca liberarea condiţionată este preferabilă liberării înainte de termen.
Prin Legea nr. 140/ 1996, instituţia liberării condiţionate a fost modificată în sensul
măririi fracţiunilor de pedeapsă pe care condamnatul trebuie să le execute pentru a
obţine liberarea condiţionată.

Când există suficiente şi serioase indicii că pedeapsa închisorii aplicată

condamnatului aflat în curs de executare şi-a atins scopul înainte de a fi expirat durata
stabilită în hotărârea de condamnare, dispare necesitatea executării integrale, în regim
de deţinere, a acestei pedepse.
Ţinând seama de această realitate, Codul penal în vigoare reglementează, în art. 99-
106 C.pen., ca o instituţie complementară regimului de executare a pedepsei
închisorii, liberarea condiţionată a condamnatului înainte de îndeplinirea duratei
pedepsei.7

Liberarea condiţionată are drept scop stimularea condamnaţilor, în timpul executării

pedepsei în direcţia unei grabnice îndreptări. 8
b) Aspecte procesuale
Potrivit dispoziţiilor din art. 587 C.proc.pen., liberarea condiţionată se acordă, la
cererea sau propunerea făcută de către judecătoria în a cărei rază teritoriala se află
locul de deţinere.
Liberarea condiţionată poate fi dispusă la propunerea comisiei pentru liberarea
condiţionată, comisie constituită în penitenciar potrivit legii privind executarea
pedepselor, sau, în cazul în care această comisie apreciază că nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea condiţionată, la cererea
condamnatului, cererea se introduce de îndată ce sunt îndeplinite condiţiile de durată a
privării de libertate, cu anexarea la propunere sau la cerere a procesului-verbal
motivat al comisiei.

6
V.Dongoroz,S.Kahane,I.Oancea,R.Stanoiu,C.Bulai,”Explicatii teoretice ale Codului penal roman”, Ed.Academiei
Romane,Buc.,2003,p.40.
7
C.Bulai,”Manual de drept penal-partea generala”,Ed.All,Buc.,1997,p.550.
8
V.Dongoroz.S.Kahane, I.Oancea,R.Stanoiu,C.Bulai,op.cit.,p.40.

Drept procesual penal - partea specială 140

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

În practica instanţelor judecătoreşti nu a existat un punct de vedere unitar referitor la

stabilirea momentului examinării de către instanţă a cererii de liberare condiţionată
sub aspectul îndeplinirii tuturor condiţiilor legale, respectiv, dacă acestea trebuie
împlinite în momentul introducerii cererii sau la data judecării ei. Potrivit dispoziţiilor
art. 587 C.proc.pen., liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau propunerea
făcută de comisia de la locul de deţinere, conform prevederilor legii privind
executarea pedepselor, urmând ca în momentul depunerii cererii instanţa să verifice,
mai întâi, măsura în care condamnatul îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 99 şi
100 din Codul penal. Pe de altă parte, dispoziţiile cuprinse în partea specială, Titlul II,
care nu sunt contrare dispoziţiilor din acest capitol se aplică, în mod corespunzător.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite prin Decizia nr. LXVII din 15
octombrie 2007, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că dispoziţiile art.
99-100 din Codul penal, art. 75-77 din Legea nr. 275 din 20 iunie 2006 privind
executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal, precum şi art. 587 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:
cererea de liberare condiţionată va fi examinată de instanţă, sub aspectul îndeplinirii
tuturor condiţiilor legale, la momentul judecării acesteia şi nu la momentul
introducerii ei.

Conform art. 77 alin. 3 din Legea nr. 275/2006, propunerea comisiei de admitere a
liberării condiţionată, cuprinsă în procesul-verbal, motivat, împreună cu documentele
care atestă cele menţionate în procesul-verbal, se înaintează judecătoriei în a cărei
circumscripţie se află locul de deţinere şi se comunică persoanei condamnate.

Pentru militarul condamnat competent este tribunalul militar în a cărei rază teritorială
se află închisoarea militară.
Dacă cererea a fost introdusă înainte de împlinirea fracţiei din pedeapsă stabilită la
art. 99 C.pen., aceasta urmează a fi respinsă ca prematur introdusă, iar nu ca
inadmisibilă.
Când cererea a fost respinsă instanţa are obligaţia ca prin aceeaşi hotărâre să fixeze un
termen de maxim un an după care cererea poate fi reînnoită.
Fixarea termenului de reînnoire în cazul respingerii cererii sau a propunerii de
liberare condiţionată se impune în toate cazurile în care soluţia este determinată de
neîndeplinirea cumulativă a cerinţele înscrise în art. 99 şi urm. C.pen., inclusiv în
situaţia în care perioada rămasă de executat până la împlinirea fracţiunii ce trebuie să
fie executată din pedeapsă, nu este mai mare de un an. În ipoteza în care cererea sau
propunerea de liberare condiţionată nu îndeplineşte condiţia privind fracţiunea din
pedeapsă ce trebuie să fie executată, potrivit art. 59 şi urm. C.pen., iar perioada
rămasă de executat până la împlinirea acestei infracţiuni este mai mare de un an, se
impune a se stabili de instanţă, prin hotărârea pe care o pronunţă, ca propunerea sau
cererea să fie reînnoită numai în cadrul termenului de un an de la data executării în
întregime a fracţiunilor din pedeapsă la care se referă art. 99 şi urm. C.pen. 9
Potrivit art. 54 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cauzele
date potrivit legii în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii
de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cazurilor privind
9
I.C.C.J., Secţiile Unite, Decizia VIII din 20.03.2006, în M.Of. nr. 475 din 01.06.2006

Drept procesual penal - partea specială 141

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

conflictele de muncă şi de asigurări sociale. Ca atare, cererea de liberare condiţionată

se soluţionează de un complet format dintr-un singur judecător. Hotărârea instanţei
este supusă numai recursului, iar termenul de recurs este de 3 zile.

3.2.2. Amânarea şi întreruperea pedepsei închisorii şi a detenţiunii pe viaţă

§1 Aspecte generale

Pentru realizarea scopului procesului penal şi pentru a asigura eficienţa pedepsei

aplicate se impune executarea de îndată a hotărârilor penale rămase definitive.
Cu toate acestea în situaţie de excepţie, instanţa competentă poate dispune amânarea
executării pedepsei sau a detenţiunii pe viaţă în cazurile expres prevăzute de lege.
Amânarea executării pedepsei reprezintă o excepţie de la regula executării de îndată a
hotărârii penale. Amânarea executării pedepsei nu constituie o înlăturare a pedepsei,
ci numai amânarea termenului de la care urmează a se începe, astfel că poate fi
dispusă numai în cazul în care executarea pedepsei nu a început.

§2 Cazuri de amânare
Legiuitorul a reglementat 3 cazuri în care se poate solicita amânarea executării
pedepsei precum şi condiţiile ce trebuie îndeplinite. În cazul prevăzut de art. 589 alin.
1 lit. a) C.proc.pen., trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
 condamnatul suferă de o boală gravă ce îl pune în imposibilitate de a executa
pedeapsa;
 existenţa şi gravitatea bolii trebuie dovedită prin efectuarea unei expertize
medico-legale de către serviciul medico-legal competent;
 dacă lăsarea în libertate a condamnatului prezintă pericol concret pentru
ordinea publică.
Legiuitorul nu face distincţie între boli curabile şi incurabile, psihice ori fizice şi, nici
nu impune condiţia ca aceste boli să-i pună în pericol viaţa condamnatului aşa cum s-
a statuat în practica instanţelor, ci numai să-l pună pe condamnat în imposibilitatea de
a executa pedeapsa.
În practica instanţelor s-a mai reţinut că nu este suficientă depunerea de acte
medicale, acestea putând fi avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză
medico-legală10.

Nedepunerea actelor medicale la dosarul cauzei care să ateste existenţa stării de boală,
nu conduce la respingerea cererii, în absenţa unei expertize care să justifice această
soluţie11.
S-a mai statuat că din comisia de expertiză trebuie să facă parte şi un specialist în
domeniul bolii de care suferă condamnatul12.

10
I.C.C.J., Secţia penală , dec. Nr. 5519/2005, în J.S.P. /2005, p. 174
11
S.G. Bombos, D. Băjan – notă critică la decizia penală nr. 523/1993 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală, în
Revista Dreptul nr. 12/1993, p. 71
12
C.S.J., Secţia penală, dec. nr. 2028/2000, în R.D.P. nr.1/2002, p. 126

Drept procesual penal - partea specială 142

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

Într-o altă speţă, instanţa supremă a stabilit că nu se poate folosi expertiza medico-
legală efectuată anterior într-un alt proces 13.

Când se constată existenţa unor neconcordanţe în conţinutul a două rapoarte de

expertize medico-legale efectuate în aceeaşi cauză, având ca obiect amânarea sau
întreruperea pedepsei pe motive medicale instanţa este obligată să dispună efectuarea
unei noi expertize medico-legale14.
S-a susţinut şi ideea că în asemenea situaţii, ar trebui să se solicite avizul Comisiei
Superioare Medico-Legale, conform art. 24 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 1/2000 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicină-legală.
În doctrină, s-a apreciat că nu se poate dispune amânarea executării unei pedepsei
atunci când împrejurările pe care se întemeiază cererea au fost determinate chiar de
condamnat când şi-a provocat singur starea de boală, tocmai în scopul neexecutării
acesteia15.
Cea de a treia condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune amânarea executării
pedepsei sau a detenţiunii pe viaţă, a fost introdusă prin Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 60/2006, instanţa urmând a aprecia de la caz la caz, dacă lăsarea în
libertate a condamnatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest
aspect se va aprecia în funcţie de persoana condamnatului, afeţiunea de care suferă şi
de orice alte împrejurări ale cauzei.
Cel de-al doilea caz de amânarea executării pedepsei prevăzut în art. 589 lit.b)
C.proc.pen., are în vedere situaţia în care o condamnată este gravidă sau are un copil
mai mic de un an. Dovada stării de graviditate se poate face cu actele medicale
eliberate de un medic specialist, nefiind necesară efectuarea unei expertize medico-
legale.
Amânarea executării pedepsei are loc până la data naşterii, dată de la care este
incident acelaşi caz de amânarea a executării pedepsei.
În acest caz este suficientă depunerea la dosar a unei copii de pe certificatul de naştere
al minorului, amânarea urmând a fi dispusă până la data la care copilul va împlini
vârsta de un an.
Este necesar să se formuleze o nouă cerere în acest sens, amânarea neoperând
automat. S-a apreciat că poate beneficia de amânarea executării pedepsei şi
condamnata care nu a născut şi a adoptat un copil mai mic de un an, întrucât textul de
lege nu distinge.
Instanţele au latitudinea să aprecieze în concret, de la caz la caz, semnificaţia
sintagmelor „ împrejurări speciale „ şi „ consecinţe grave „.
§3 Titularii cererii de amânare
Cererea de amânare a executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă, poate fi
făcută de procuror, și de condamnat.
Potrivit art. 589 alin. (4) C.proc.pen., cererea poate fi retrasă de cel care a formulat-o.
Potrivit Deciziei XXXIV din 6 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie
13
C.S.J., Secţia penală 3159/2000, în R.D.P. nr. 4/2002, p.124
14
D.Lupaşcu, Punerea în executare a pedepselor principale, Ed. Rosetti, Bucureşti 2003, p. 65
15
N.Volonciu, Drept procesual penal, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti , 1972, p. 498

Drept procesual penal - partea specială 143

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

şi Justiţie în recurs în interesul legii, „ instanţa învestită cu soluţionarea cererilor de

amânare ori întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă a
cererii de revizuire şi a contestaţiei la executare, în cazul retragerii acestora, trebuie să
ia act de retragerea lor „16.
§4 Obligaţiile condamnatului în cazul amânării executării
Pe durata amânării executării pedepsei, în temeiul art. 590 C.proc.pen., condamnatul
va trebui să respecte următoarele obligaţii :

a) să nu depăşească limita teritorială fixată decât în condiţiile stabilite de instanţă;

b) să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat sau la organul de politie
desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere
întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus amânarea;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

Pe durata amânării pedepsei instanţa poate impune condamnatului să respecte una sau
mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;

b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte
locuri stabilite de instanţă;
c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana
împreună cu care a comis fapta, martori, experţi, ori alte persoane stabilite de instanţă,
şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;
e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate;
f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia
a săvârşit fapta.

§5 Instanţa competentă
Potrivit art. 591 alin.(1) C.proc.pen., instanţa competentă să se pronunţe asupra
acordării amânării executării pedepsei este instanţa de executare.
Instanţa de executare comunică hotărârrea prin care s-a dispus amânarea executării
pedepsei, în ziua în care aceasta devine definitivă, secţiei de poliţie în a cărei rază
teritorială locuieşte condamnatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor
competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în
vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse. Organele în drept refuză eliberarea
paşaportului sau, după caz, ridică provizoriu paşaportul pe durata amânării. În caz de
încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor, instanţa revocă amânarea şi dispune punerea în
executare a pedepsei privative de libertate. Organul de poliţie desemnat cu
supravegherea de către instanţă verifică periodic respectarea obligaţiilor de către
condamnat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora sesizează, de îndată,
instanţa de executare. Instanţa de executare ţine evidenţa amânărilor acordate şi, la
expirarea termenului, ia măsuri pentru aducerea lui la îndeplinire. Dacă nu s-a stabilit
16
I.C.C.J. ; Secţiile Unite, decizia nr. xxxiv din 06.11.2006, în M.Of. nr. 368 din 30.05.2007.

Drept procesual penal - partea specială 144

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

un termen, judecătorul delegat al instanţei de executare este obligat să verifice

periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat amânarea executării pedepsei, iar
când constată că aceasta a încetat, ia măsuri pentru emiterea mandatului de executare
sau, după caz, pentru aducerea lui la îndeplinire.
§6 Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă
Dacă amânarea executării pedesei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă are loc înainte
de începerea executării, întreruperea presupune o executare în curs a pedepsei.
Cazurile pentru care se poate dispune întreruperea executării pedepsei închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă sunt aceleaşi pe care art. 592 C.proc.pen., le prevede pentru
amânare.
Ca şi în cazul cererii de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe
viaţă, cererea de întrerupere a executării pedepsei poate fi făcută de aceleaşi persoane.
Instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa de
executare sau instanţa corespunzătoare în grad în cărei rază teritorială se află locul de
deţinere, sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa la locul de muncă,
corespunzătoare în grad instanţei de executare. Instanţa de executare, administraţia
locului de deţinere şi unitatea unde condamnatul execută pedeapsa ţin evidenţa
întreruperilor acordate. Dacă la expirarea termenului de întrerupere, cel condamnat la
pedepasa închisorii nu se prezintă la locul de deţinere, administraţia trimite de îndată
o copie de pe mandatul de executare organului de poliţie în vederea executării. Pe
copia mandatului de executare se menţionează şi cât a mai rămas de executat din
durata pedepsei. Timpul cât executarea a fost întreruptă nu se socoteşte la executarea
pedepsei.

3.2.3. Înlăturarea sau modificarea pedepsei

§1. Intervenirea unei legi penale noi
Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai
prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, ori o lege care
prevede o pedeapsă mai uşoara decât cea care se execută, urmează a se executa,
instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4, 5 şi 6
din Codul penal. Aplicarea dispoziţiilor mai sus menţionate se face din oficiu sau la
cererea procurorului ori acelui condamnat, de către instanţa de executare, iar dacă cel
condamnat se află în executarea pedepsei, de către instanţa corespunzătoare în grad în
a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau unitatea unde condamnatul execută
pedeapsa la locul de muncă.
§2. Amnistia şi graţierea
Aplicarea amnistiei, când intervine după rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi
aplicarea graţierii se fac de către un judecător de la instanţa de executare, iar dacă cel
condamnat se află în executarea pedepsei, de către un judeăctor de la instanţa
corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau unitatea unde se
execută pedeapsa la locul de muncă( art. 596).

Drept procesual penal - partea specială 145

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

3.2.4. Procedura la instanţa de executare

Cazurile de schimbări şi modificări de pedepse, de amânare şi de întrerupere a
executării pedepsei închisorii, de liberare condiţionată şi de încetare a executării
pedepsei, au o procedură similară de examinare şi de soluţionare. După caz, ele sunt
de competenţa instanţei de executare, a instanţei în a cărei rază teritorială se află locul
de deţinere sau unitatea unde condamnatul execută pedeapsa la locul de muncă.
Sesizarea instanţei se face din oficiu, de către procuror sau de către condamnat.
Compunerea instanţei este cea prevăzută pentru judecata în primă instanţă cu un
singur judecător. Judecata sesizării sau a cererii are loc cu citarea părţilor şi cu
participarea obligatorie a procurorului. Rezolvarea sesizării sau a cererii privind
incidentul la executare se dispune prin sentinţă, aceasta fiind supusă recursului în
termen de 10 zile, dacă legea nu prevede altfel ( spre exemplu, în materia liberării
condiţionate, când calea de atac poate fi introdusă în termen de 3 zile).

3.2.5. Contestaţia la executare

§1. Consideraţii introductive
Fiind un mijloc procesual de rezolvarea incidentelor ivite în cursul executării,
contestaţia la executare nu poate fi confundată cu contestaţia în anulare, aceasta din
urmă fiind o cale extraordinară de atac. În reglementarea Codului de procedură penală
de la 1864, precum şi în Codul de procedură penală anterior, contestaţia la executare
era reglementată ca o cale extraordinară de atac. În actuala reglementare, contestaţia
la executare are un regim diferenţiat de contestaţia în anulare. În timp ce prin
contestaţia în anulare sunt criticate aspecte privind nelegalitatea şi netemeinicia unei
hotărâri penale nedefinitive, prin contestaţia la executare se invocă incidente legate de
punerea în executare a hotărârii.
§2. Cazurile de contestaţie la executare
În art. 598 se preved patru cazuri de contestaţie la executare:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă.
Nu este definitivă şi deci poate fi atacată cu apel sau recurs o hotărâre penală dată în
primă instanţă care nu a fost comunicată părţii, care a lipsit la judecarea cauzei şi la
pronunţare sau care a fost comunicată cu încălcarea dispoziţiilor legale.
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în
hotărârea de condamnare.
Acest caz rar întâlnit în practica judiciară, presupune că executarea nu s-a îndreptat
împotriva persoanei condamnate, ci împotriva unei alte persoane, cu acelaşi nume şi
prenume, dar cu alte date de identitate. Prin contestaţia la executare condamnatul nu
poate cere instanţei să stabilească nevinovăţia sa, acesta putând obţine cele solicitate
pe calea de atac extraordinară a revizuirii, dar poate face dovada că nu este persoana
la care se referă mandatul de executare a pedepsei.
c) când se iveşte o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo
împiedicare la executare.
Nelămuririle ce se pot ivi cu ocazia punerii în executare a hotărârilor penale, se pot
datora, în cele mai multe situaţii, redactării greşite a dispozitivului hotărârii. Astfel, în

Drept procesual penal - partea specială 146

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

hotărâre pot fi întâlnite erori materiale, cum ar fi calculul greşit referitor la

computarea reţinerii şi arestării preventive.Poate exista nelămurire la o hotărâre
penală dacă s-a omis a se trece care este unitatea unde va presta munca cel
condamnat. În legătură cu „ împiedicarea la executare „ aceasta trebuie să se datoreze
unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate
continua executarea hotărârii. Există împiedicare la executare când, deşi executarea
hotărârii definitive a fost suspendată într-o cale de atac extraordinară sau într-un alt
caz de suspendare legală, persoana condamnată este privată de libertate în executarea
unei pedepse legal suspendate. Nu poate constitui o „ împiedicare la executare „ în
sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., şi, ca atare, nu poate fi invocată ca temei al
unei contestaţii la executare, starea sănătăţii condamnatului.
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de
micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării. Nu poate fi
considerat incident intervenit în cursul executării pedepsei cererea de liberare
condiţionată, cererea de schimbare a locului de executare prin muncă, întrucât acestea
nu au caracterul unei contestaţii la executare. În practică s-a pus problema dacă poate
fi folosită calea contestaţiei la executare prevăzută în art. 598 alin. (1) lit. d) în sensul
ca pedeapsa închisorii prin privare de libertate să fie schimbată în cea cu executarea la
un loc de muncă, apreciindu-se că acesta nu poate fi un incident în timpul executării.
În situaţia în care, după rămânerea definitivă ahotărârii intervine un act de
clemenţă(amnistie sau graţiere) şi judecătorul delegat cu executarea nu a făcut
aplicarea acestor dispoziţii, condamnatul poate formula contestaţie la executare. Poate
fi formulată contestaţie la executare în cazul prevăzut de art. 461 lit. d) când se invocă
amnistia sau graţierea dacă acestea au intervenit în timpul executării pedepsei. În
practica judiciară s-a considerat ca fiind „ incidente la executare „ şi situaţiile ce
intervin după graţierea condiţionată, parţială sau totală a pedepsei.
§3. Instanţa competentă
Competenţa de a rezolva contestaţia la executare revine unor instanţe diferite, în
funcţie de cazul pe care se întemeiază contestaţia. În art. 598 alin. (2) C.proc.pen., se
prevede că în cazurile prevăzute la lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la
instanţa prevăzută în alin.(1) sau (6) al art. 460, iar în cazul prevăzut la lit.c), la
instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Ca urmare, în cazurile de contestaţie
prevăzute în art. 598 alin. (1) lit.a), b) şi d), contestaţia se face după caz, la instanţa de
executare sau la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau unitatea
unde cel condamnat execută pedeapsa. În cazul de contestaţie prevăzut de art. 598
lit.c), întotdeauna este competentă să rezolve contestaţia la executare instanţa care a
pronunţat hotărârea care se execută.În situaţia în care condamnatul a fost judecat în
primă instanţă de tribunal, competentă să judece contestaţia la executare este această
instanţă, chiar dacă infracţţiunile pentru care a fost condamnat contestatorul sunt de
competenţa judecătoriei, atât timp cât, datorită conexităţii cu alte infracţiuni, de
competenţa tribunalului imputate altor inculpaţi, cauza în întregul ei a fost judecat în
primă instanţă de către tribunal. 17 Compunerea instanţei este cea prevăzută de lege
pentru judecata în primă instanţă. Procedura de judecată a contestaţiei la executare
este cea prevăzută pentru celelalte proceduri de executare analizate anterior.
Rezolvarea contestaţiei la executare diferă după cazul invocat.
17
Tribunalul Suprem , Secţia Penală, decizia nr. 192/1975, în R.R.D. nr. 7/1975, p. 70.

Drept procesual penal - partea specială 147

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

§4. Contestaţia privitoare la dispoziţiile civile şi amenzile judiciare

În cazul în care contestaţia se referă la executarea dispoziţiilor civile sau la

cheltuielile judiciare în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit.a) şi b) competenţa
de soluţionare a contestaţiei revine instanţei de executare, iar în cazul prevăzut la
lit.c), instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută. Al patrulea caz de contestaţie
la executare nu se referă la dispoziţiile civile. Procedura de rezolvare este aceeaşi ca şi
la contestaţia la executare. Contestaţia contra actelor de executare, inclusiv cele
privind confiscarea averii, se soluţionează de instanţa civilă, potrivit legii civile.
Contestaţia privitoare la amenzile judiciare reglementată în art. 601 C.proc.pen., este
de competenţa instanţei care le-a pus în executare.

Sarcina de lucru 2
În ce constă contestaţia la executare?

Rezumat
Teste Codul de procedură penală cuprinde în partea specială, norme de drept care
de reglementează urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a
hotărârilor penale, norme care asigură desfăşurarea unitară a procesului
penal şi care alcătuiesc procedura de drept comun. Există însă şi unele
situaţii când, datorită unor particularităţi, se impune adoptarea şi a altor
reguli care derogă de la cele de drept comun, tocmai pentru atingerea
scopului legii penale şi procesual penale, reguli ce compun procedurile
speciale. În literatura de specialitate, procedurile speciale au fost definite ca
un complex de norme de drept procesual penal, diferite de procedura
obişnuită cu caracter complementar şi derogatoriu, care sunt aplicabile în
măsura în care există dispoziţii în acest sens. Considerentele care duc la
instituirea unei proceduri speciale pot fi diferenţiate fiind determinate de
împrejurări cum ar fi: săvârşirea unei infracţiuni flagrante, persoana
infractorului (minor) caracterul infracţiunilor.

autoevaluare
1). Instanţa competentă să se pronunţe asupra reabilitării poate fi:
a) instanţa corespunzătoare în a cărei raza teritorială domiciliază
b) condamnatul;
c) instanţa la care a rămas definitivă hotărârea de condamnare;

Drept procesual penal - partea specială 148

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

d) instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat

condamnarea pentru care se cere reabilitarea.

2). Titulari ai cererii de reabilitare pot fi:

a) procurorul;
b) condamnatul;
c) soţul sau rudele apropiate ale condamnatului;
d) soţul sau rudele apropiate, dacă fostul condamnat a decedat.

3). Cererea de anulare a reabilitării:

a) poate fi făcută numai de procuror;
b) se soluţionează numai de instanţa care a pronunţat hotărârea în primă
instanţă;
c) se introduce atunci când se descoperă că cel reabilitat mai suferise o
condamnare care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi dus la respingerea
cererii de reabilitare.

4). Hotărârea prin care instanţa rezolvă cererea de reabilitare:

a) este supusă apelului;
b) este supusă numai recursului;
c) nu este supusă nici unei căi de atac.

5). Hotărârea prin care instanţa rezolvă cererea de reabilitare este supusă:
a) apelului;
b) recursului;
c) contestaţiei.

Drept procesual penal - partea specială 149

Dragu Creţu Executarea hotărârilor penale

Bibliografie minimală
Carmen Silva Paraschiv, Apelul penal, Ed. Militară, Bucureşti, 1999, p.12.
D.V. Mihăescu, V. Rămureanu, Căile extraordinare în procesul penal, Ed.Ştiinţifică,
1970, p.9; 189.
Gh. Mateuţ, Noua reglementare a recursului în procedura penală română, în Dreptul,
nr.2/1995, p.43.
Gh.Mateuţ, Procedura penală. Partea specială vol.II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
1997, p.240.
Gr. Theodoru, Efectul devolutiv al recursului penal şi limitele sale, în R.R.D.
nr.2/19974, citat în Carmen Silvia Paraschiv, M. Damaschin, op.cit.p.490
Gr. Theodoru, L.Moldovan, Drept procesual penal, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1979, p.302.
Gr. Theodoru, Principiile fundamentale ale dreptului procesual penal şi perfecţionarea
reglementării lor, în A.S.U.I., 1984,p.15.
Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti 2007,
p.643
Gr.Theodoru, Drept procesual penal. Partea specială. Ed. Cugetarea, Iaşi, 1998, p.450.
Gr.Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.628
I. Neagu, Drept procesual penal. Tratat, Ed. Global Lex, Bucuresti, 2002, p. 589
I. Neagu, Tratat de procedură penală, Ed.Pro, Bucureşti, 1997,p.556.
I. Tanaviceanu, V. Dongoroz, Tratat de drept şi procedură penală, vol. V, Tipografia
“Curierul judiciar”, p.415 şi urm.;
M. Apetrei, Drept procesual penal. Partea speciala, vol II, Ed. Oscar Print, Bucuresti,
1999, p. 243
N. Volonciu, Tratat de Procedura Penala. Partea speciala Vol. II, Ed. Paidea, 1993, p.
187
S. Kahane, Drept procesual penal, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963,
p. 244
T. Pop, Drept procesual penal, vol.IV, Tipografia Naţională Cluj, 1948, p.497.
V. Dongoroz, S. Kahane, A. George, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stanoiu, Explicatii
teoretice ale Codului de procedura penala roman. Partea generala, vol. II, Ed.
Academiei, Bucuresti 1976, p. 119
V. Papadopol, C. Turianu, Apelul penal, Casa de Editură şi Presă, Şansa, Bucureşti,
1994, p.114.
V. Ramureanu, Căile extraordinară de atac în procesul penal, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1970, p.7;

Drept procesual penal - partea specială 150