Căderile, sau mai exact leziunile legate de cădere sunt în creștere la nivel global, în rândul

persoanelor mai în vârstă, acestea ducând adesea la durere, limitări funcționale, costuri în exces cu
asistența medicală și o mortalitate crescută. Căderile apar din cauza unei nepotriviri între funcția
fiziologică a individului, cerințele de mediu și comportamentul individului (Sherrington & Tiedemann,
2015).

Unii dintre cei mai fragili pacienți sunt cei în vârstă, care prezintă fracturi de șold. Pe lângă
problemele medicale complexe pe care le au și morbiditatea crescută, trebuie să depășească din punct
de vedere fiziologic, anumite provocări pe care le prezintă fractura de șold în sine și ulterior, intervenția
chirurgicală necesară tratamentului. Publicațiile de specialitate subliniază necesitatea unei abordări
multidisciplinare și importanța mediului de îngrijire pentru obținerea unor rezultate bune. O abordare
combinată interesează nu numai din punct de vedere chirurgical, ci și din punct de vedere analgezic,
medical, cognitiv, nutritiv, social și de reabilitare, scopul fiind îmbunătățirea rezultatelor pentru acești
pacienți (Riemen, & Hutchison, 2016).

Fig.1 Fractură intertrohanteriană

(https://en.wikipedia.org/wiki/Hip_fracture)

Epidemiologie

Fracturile de șold includ fracturi intertrohanteriene

și fracturi ale colului femural și constituie o
problemă medicală majoră din cauza ratelor mari
de morbiditate și mortalitate. Incidența fracturilor
de șold crește cu vârsta, dublându-se la fiecare 10
ani, după vârsta de 50 de ani. Această creștere este
considerabil mai mare în rândul femeilor după
menopauză și la bărbați după vârsta de 70 de ani.
Incidența generală a mortalității în timpul primului
an după fractură variază între 10 și 30%. Mulți
factori au fost corelați cu creșterea riscului de mortalitate după operație, și de asemenea, influențează
potențialul de reabilitare pe termen lung (Guerra et al., 2010).

Căderile la persoanele în vârstă sunt o problemă comună și importantă și acestea pot avea
consecințe devastatoare pentru pacienți. Fizioterapeuții joacă un rol crucial în prevenirea căderilor la
vârstnici. Cel puțin o treime din persoanele în vârstă de 65 de ani și peste, cad o dată sau de mai multe
ori, anual. Căderile pot duce la răni, pierderea încrederii și reducerea ulterioară a nivelurilor de activitate
și participare în comunitate. Cu excepția cazului în care ratele de cădere pot fi reduse la nivel de
populație, impactul căderilor va crește substanțial în viitorul apropiat din cauza proporției crescute de
persoane în vârstă din populația globală. Se estimează că proporția australienilor în vârstă de peste 65
de ani va crește de la 13% (3 milioane de persoane) în 2010, la aproximativ 24% (9 milioane de
persoane) până în 2050 (Sherrington & Tiedemann, 2015).

În anul 2000 au fost raportate numai în SUA peste 10.300 de cazuri fatale și 2,6 milioane cazuri
tratate medical, pentru indivizi cu vârsta ≥ 65 ani. Mai mult, în același an, prevalența la nivel mondial a
fracturilor la adulți cu vârsta ≥ 50 ani, a fost estimată la 9 milioane, din care 1,6 milioane fracturi de șold,
1,7 milioane fracturi de antebraț și 1,4 milioane fracturi vertebrale, diagnosticate clinic. Se estimează că,
anual, 30% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani și 50% din persoanele peste 80 de ani suferă o
cădere cel puțin o dată. Consecințele pot fi fizice și/sau psihologice, iar căderile care duc la fractură sunt
o cauză principală de mortalitate. Costul anual estimat al fracturilor legate de cădere în Marea Britanie
este de 2 miliarde de lire sterline (Karinkanta et al., 2010).

Fig.2 Fractură de șold (https://www.magazinulortopedic.ro/blog/fracturile-de-oase)

Există mai mult de 325.000 fracturi de șold pe an în Statele Unite, cu un cost estimat pentru
pacienți, familii și sistemul de îngrijire a sănătății cuprins între 14 și 20 de miliarde de dolari anual.
Numărul de fracturi de șold este prevăzut să crească la mai mult de 650.000 pe an până în 2040.
Independența în activitățile funcționale ale traiul zilnic încă este afectată în primii 2 ani de recuperare,
cu până la 20% dintre pacienți care necesită ajutor la îmbrăcarea pantalonilor, 50% dintre pacienți care
au nevoie de asistență pentru mers și 90% dintre pacienți care necesită ajutor la urcarea scărilor. Între
40% și 60% dintre persoanele în vârstă, cu fractură de șold, nu reușesc să recâștige mobilitatea avută
înaintea fracturii și nu pot reveni la activitățile zilnice (Karlsson et al., 2016).

Aproximativ 250.000 de adulți prezintă fracturi de șold, anual, în Statele Unite, cu mortalitate de
25% la 1 an după fractura de șold. Factorii care prezic scăderea supraviețuirii după fractura de șold
includ: vârsta, numărul de comorbidități, starea activității fizice în momentul fracturii, externarea la o
casă de îngrijire medicală și deteriorarea psihică în timpul spitalizării. Dintre cei care supraviețuiesc,
aproape 50% nu își recapătă nivelul funcțional anterior (Talkowski et al., 2009).