Monumentele arhitectonice din oraşele greco-

romane din Dobrogea

Ruinele monumentale descoperite în oraşele pontice dovedesc, pe de altă parte, că şi în
aceste vechi centre greceşti s-au ridicat în epoca romana numeroase edificii, cel mai
adesea de caracter public, care reflectă situaţia lor economică mult mai prosperă în cursul
secolelor I-III d.Hr. În ciuda faptului că monumentele din această vreme au fost în parte sau
chiar în întregime înlocuite de alte monumente din epoca romană târzie, ne putem totuşi da
seama prin studiul numeroaselor fragmente arhitectonice descoperite în săpături, atât de
proporţiile edificiilor, cât şi de grija deosebită cu care ele au fost executate.

Astfel, la Histria au fost utilizate ca material de construcţie în zidul cel mare al cetăţii nu mai
puţin de şapte arhitrave de mari proporţii, lucrate în marmură sau în calcar, purtând
dedicaţii către împăraţii romani din secolul II d.Hr. Numeroase alte fragmente arhitectonice
dovedesc o bogată activitate constructivă în cursul secolelor I-III. Planul, ca şi sistemul de
construcţie al unora din aceste edificii, trădează fie vechile tradiţii elenistice, fie noile tradiţii
romane.

Numeroase căpiţele, în special corintice, lucrate din marmură albă din insulele egeice,
îngăduie de asemenea să ne dăm seama de renaşterea artei constructive la Histria, care se
împodobeşte în această vreme cu clădiri ce pot fi comparate cu cele din alte oraşe
provinciale ale imperiului. Trebuie amintite în acest sens câteva bănci de teatru, foarte
frumos lucrate, ornate fie cu un picior de leu, fie cu un vrej de plantă, precum şi unele
fragmente arhitectonice, decorate potrivit gustului secolului II d.Hr. cu bucranii şi ghirlande
de flori.

Săpăturile efectuate la Callatis au făcut dovada că şi acest centru pontic a cunoscut din
punct de vedere artistic o nouă înflorire în epoca romană. În afară de numeroase fragmente
arhitectonice, în special căpiţele corintice de marmură, demne de relevat sunt şi zidurile
oraşului, refăcute cu multă grijă la începutul secolului III d.Hr.

Descoperirile făcute la Tomis arată însă că, în epoca romană, în acest oraş s-au ridicat cele
mai însemnate monumente publice şi private, remarcabile atât prin proporţiile, cât şi prin
fineţea execuţiei lor. Trebuie amintite în acest sens câteva fragmente din arhitrava unui
templu, a cărui dedicaţie indică numele guvernatorului roman Q. Pompeius Falco din anul
116 d.Hr. O altă clădire de mari proporţii, probabil tot un templu, a fost ridicată pe la 162
d.Hr., în vremea guvernatorului M. Servilius Fabianus, aşa cum reiese din inscripţia scrisă
cu splendide litere greceşti pe un bloc de arhitravă.

În sfârşit, tot la Constanţa, s-au descoperit câţiva pilaştri de marmură, înalţi de aproape 5 m,
decoraţi cu un vrej de frunze de acant, care făceau parte dintr-un mare edificiu din secolul II
d.Hr. Din cercetările arheologice reiese că şi locuinţele particulare erau frumos împodobite,
atât din punctul de vedere al construcţiei, cât şi din acela al operelor de artă minoră
(mozaicuri, statuete de bronz, figurine de teracotă etc.), care s-au descoperit în interiorul
lor.

Lucrări de caracter public, mai ales cele privitoare la aprovizionarea cu apă, s-au făcut pe
scară largă în epoca romană în toată Dobrogea. Cu ajutorul săpăturilor arheologice s-au
putut studia până acum apeductul de la Tropaeum Traiani şi mai ales cele de la Histria.
Vechea colonie milesiană şi-a putut organiza în epoca romană aprovizionarea cu apă de
băut în condiţii ce nu se putuseră realiza până atunci.

În afară de un apeduct mai mic, construit din tuburi de terracotta, prin care se aducea apa
din izvoarele vecine, alte două apeducte, construite fie din tuburi de piatră, fie chiar zidite ca
un canal subteran, asigurau atât oraşul, cât şi aşezările rurale din apropiere, cu apă adusă
de la circa 25 km. Avem de-a face cu o lucrare de mari proporţii, care denotă atât folosirea
tehnicii romane, cât şi liniştea politică, fără de care o asemenea lucrare edilitară nu ar fi fost
nici posibilă, nici eficace.

Caracteristice pentru epoca romană în Dobrogea sunt de asemenea instalaţiile de băi

(thermae), dintre care cele mai bine studiate sunt cele de la Histria. Clădit la începutul
secolului III, edificiul acestor băi se împarte în două părţi: cea dinspre nord cuprinde sălile
de acces şi de distracţie ale publicului, cea dinspre sud camerele cu funcţiune termală
propriu-zisă: o sală pentru haine (apodyterium), sala de aer cald (tepidarium), sala de apă
caldă (caldarium) şi de apă rece (frigidarium). Un cuptor (praefurnium) încălzea aerul, ce
pătrundea pe sub podeaua camerelor de aer cald prin tuburi speciale.
Instalarea unor băi publice era atât de caracteristică felului de viaţă roman, încât chiar şi în
unele sate dobrogene este pomenită ridicarea unui edificiu cu acest scop. Astfel, locuitorii
din satul Petra (azi Camena), mai la nord de Histria, şi-au refăcut, în secolul III, baia din
satul lor „pentru sănătatea trupului” (cama salutis corporis sui).