1

0.1 Formalismul Dirac

0.1.1 Vectori de stare
Starea unei microparticule este dată de o funcţie ψ, cu proprietatea

(ψ , ψ) = 1 , (1)

care se numeşte funcţie de stare sau vector de stare.

Fie  o observabilă cu un set total de funcţii proprii ı̂n L2 .

Âψi = Ai ψi ; (ψi , ψk ) = δik , (2)

ceea ce ne permite să alegem şirul {ψi } ca o bază ı̂n L2 .

Atunci, vectorul ψ ∈ L2 poate fi scris ca o combinaţie liniară de tipul
X
ψ = ci ψi , (3)
i

cu
ci = (ψi , ψ) . (4)
Din condiţia de normare şi (3), rezultă relaţia
!
c∗i ck (ψi , ψk ) ,
X X X
1 = (ψ , ψ) = ci ψi , ck ψk =
i k i,k

care, datorită lui (2), ne conduce la rezultatul

X
|ci |2 = 1 . (5)
i

Dacă numărul total de determinări este n şi ni este numărul cazurilor când
 are valoarea proprie Ai , atunci putem scrie
ni
Pi = = |ci |2 . (6)
n

0.1.2 Vectori bra şi ket

În 1928, pentru a conferi o supleţe matematică mai pronunţată formalismului
dezvoltat de Schrödinger, P.A.M. Dirac efectuează o generalizare a acestuia,
elaborând formalismul bra-ket.
Stările cuantice ale unui sistem fizic sunt reprezentate prin vectori de stare,
elemente ale spaţiului abstract al stărilor H, numiţi vectori ket (sau, pe scurt,
ket) şi notaţi cu simbolul |i ı̂n interiorul căruia se scrie o etichetă (litere sau
cifre), ce distinge vectorii ı̂ntre ei.
De exemplu, funcţiei de undă ψn , soluţie a ecuaţiei Schrödinger, ı̂i vom
asocia vectorul ket |ψn i sau, simplu, |ni, prin

ψn ∈ L2 (R) → |ψn i ≡ |ni ∈ H(R) . (7)

Dacă spaţiile L2 (R) şi H(R) sunt izomorfe, putem transfera regulile de calcul
vectorial din L2 ı̂n H.
2

Spaţiul liniar dual al lui H, notat cu H∗ , va avea drept elemente aşa-numiţii

vectori bra (sau, pe scurt, bra), notaţi cu simbolul h|, ı̂n interiorul căruia se scrie
eticheta ce distinge vectorii ı̂ntre ei.
Astfel,
ψn∗ ∈ L2 (R) → hψn | ≡ hn| ∈ H∗ (R) . (8)
Dacă scriem unul după altul un bra şi un ket, renunţând la dublarea liniei
din mijloc, vom subı̂nţelege că este vorba de produsul scalar al acestora,
adică
hχ|ψi = (χ , ψ) . (9)
Astfel, relaţia de ortonormalitate

(ψi , ψk ) = δik ,

se va scrie
hi|ki = δik .
Acum, putem explica provenienţa denumirilor de bra şi ket. Fiecare semn, h|
sau |i, constituie o jumătate de paranteză din produsul scalar şi, cum ı̂n limba
engleză bracket ı̂nseamnă paranteză, tăietura acestui cuvânt, adică bra-c-ket (cu
omiterea c-ului), ne conduce la denumirile date de Dirac.
Scriind vectorii ı̂n ordine inversă, adică mai ı̂ntâi un ket şi apoi un bra, vom
obţine un operator, F̂ , definit prin

F̂ = |ψihχ| . (10)

Acest operator aplică orice ket, |ϕi, ı̂ntr-un ket proporţional cu |ψi, deoarece

F̂ |ϕi = |ψihχ|ϕi , (11)

şi orice bra, hϕ|, ı̂ntr-un bra proporţional cu hχ|, ı̂n sensul relaţiei

hϕ|F̂ = hϕ|ψihχ| . (12)

În continuare, utilizând formalismul descris până acum, vom transcrie o

parte dintre relaţiile prezentate ı̂n cadrul acestui paragraf. Astfel, relaţia
X
ψ = ci ψi ,
i

devine X
|ψi = ci |ii , (13)
i
iar
ci = (ψi , ψ)
devine
ci = hi|ψi , (14)
unde am convenit să utilizăm notaţiile:

|ψi i ≡ |ii ; hψi | ≡ hi| , (15)

0.1. FORMALISMUL DIRAC 3

cu |1i, |2i, . . . , |ii, . . . o bază ı̂n spaţiul vectorilor de stare.

Înlocuind relaţia (14) ı̂n (13), aceasta din urmă capătă forma
X X X
|ψi = ci |ii = |iici = |iihi|ψi , (16)
i i i

punând ı̂n evidenţă operatorul identitate:

Iˆ =
X
|iihi| . (17)
i

Acesta poate acţiona atât asupra unui vector ket,

ˆ
X X
|ψi = I|ψi = |iihi|ψi = ci |ii (18)
i i

ca ı̂n a unui vector bra, adică

hψ| = hψ|Iˆ = c∗i hi|

X X
hψ|iihi| = (19)
i i

relaţia (19) nefiind altceva decât conjugata relaţiei (18).

Regulă practică: In notaţiile lui Dirac, conjugata (adjuncta) unei expresii
se obţine ı̂nlocuind fiecare vector ket cu dualul său bra, vectorii bra cu vectorii
duali corespunzători, constantele cu conjugatele complexe.
Prin acţiunea unui operator asupra unui ket se obţine un alt ket,
adică
Â|ψi = |ϕi , (20)
conjugata acestei relaţii fiind

hϕ| = hψ|† . (21)

Dacă operatorul este hermitic (sau autoadjunct)

† =  .

Justificarea acestor relaţii o găsiţi in curs.

Produsul scalar

hχ|Â|ψi = hχ|(Â|ψi) = (hχ|Â)|ψi , (22)

ı̂n care operatorul  poate acţiona sau la dreapta, sau la stânga.

Conjugata acestei expresii este:

hχ|Â|ψi∗ = hψ|† |χi . (23)

Din cele prezentate până acum, putem desprinde următoarea regulă prac-
tică: In notaţiile lui Dirac, conjugata hermitică a unei expresii se obţine
ı̂nlocuind fiecare vector ket cu dualul său, vectorii bra cu vectorii duali core-
spunzători, operatorii cu adjuncţii lor, constantele cu conjugatele complexe şi
4

schimbând ordinea factorilor ı̂n produs. De exemplu, conjugatul hermitic al

expresiei a|ψihξ|Â|ηi este
 †
a|ψihξ|Â|ηi = a∗ hη|† |ξihψ| .

Pentru sistematizarea ideilor, ı̂n ı̂ncheierea acestui subparagraf, vom enunţa

axiomele care stau la baza formalismului bra-ket, fără a pretinde completi-
tudinea lor.

A1 Vectorii de stare formează un spaţiu liniar abstract, H, ale cărui elemente

se numesc vectori ket şi se notează cu |i (spaţiul liniar L2 fiind doar o
realizare particulară a lui H).

A2 Asociem fiecărui ket un obiect nou, numit bra, notat cu h|, având următoarele
proprietăţi:

1. dacă unui vector ket, |ψi, ı̂i corespunde un vector bra, hψ|, atunci lui
|ψi + |ϕi ı̂i va corespunde hψ| + hϕ|;
2. vectorului ket a |ψi ı̂i corespunde vectorul bra a∗ hψ|.

Vectorii bra formează un spaţiu liniar complex, H∗ , numit dualul lui H.

A3 Oricărei perechi de vectori hϕ| şi |ψi ı̂i corespunde un număr complex egal
cu produsul scalar al celor doi vectori şi notat cu hϕ|ψi, deci hϕ|ψi satisface
axiomele produsului scalar.

A4 Impunem ca, faţă de norma indusă de acest produs scalar, spaţiul să fie
complet, astfel ca H să fie spaţiu Hilbert.

A5 Dacă Â este un operator liniar ce acţionează pe H, el acţionează şi ı̂n H∗ .

Operatorul † , adjunct operatorului Â, iar  este hermitic dacă  = † .
0.2. VALOAREA MEDIE A UNEI OBSERVABILE 5

0.2 Valoarea medie a unei observabile

0.2.1 Definiţia valorii medii
Valoarea medie, hAi, a observabilei  ı̂n starea |ψi este definită prin

hAi = hψ|Â|ψi . (24)

Pentru a justifica această definiţie, să presupunem că vectorii proprii ai lui
 formează un set total, {|ii}, deci avem

Â|ii = Ai |ii .

Conform ipotezei, avem, pe rând,

c∗i ci Ai =
X X X X
hAi = P i Ai = |ci |2 Ai = hψ|ii ci Ai =
i i i i
!
X X X
= hψ|Ai |ii ci = hψ|Â|iici = hψ|Â ci |ii .
i i i

Deoarece  = † , rezultă că putem scrie următoarea relaţie:

hAi∗ = hψ|Â|ψi∗ = hψ|† |ψi = hψ|A|ψi = hAi (25)

care pune ı̂n evidenţă faptul că valoarea medie a unei observabile este ı̂ntotdeauna
reală.
Concret, valoarea medie se calculează ca următoarea integrală:
  Z
hAi = hψ|Â|ψi = ψ, Âψ = ψ ∗ Âψ dv .
6

0.3 Variaţia ı̂n timp a valorii medii

Unul dintre principiile Mecanicii Cuantice presupune că variaţia ı̂n timp a vec-
torilor de stare |ψi trebuie să satisfacă ecuaţia lui Schrödinger dependentă de
timp, adică
h̄ ∂
Ĥ|ψi = − |ψi . (26)
i ∂t
Conjugata hermitică a acestei expresii este:
h̄ ∂
hψ|Ĥ = hψ| . (27)
i ∂t
Din definiţia valorii medii, avem
d d  
hAi = hψ|Â|ψi =
dt dt  
∂  ∂ Â  ∂
   
= hψ| Â|ψi + hψ   ψi + hψ|Â |ψi =
 
∂t  ∂t  ∂t
i ∂ Â i
= hψ|Ĥ Â|ψi + h i − hψ|Â Ĥ|ψi .
h̄ ∂t h̄

Introducând comutatorul operatorilor Ĥ şi Â, obţinem relaţia

d ∂ Â i h i
hÂi = h i + h Ĥ , Â i , (28)
dt ∂t h̄
care ne sugerează următoarea definiţie a derivatei totale a unui operator ı̂n
raport cu timpul:
d ∂  i h i
= + Ĥ , Â . (29)
dt ∂t h̄
Din relaţia (29) rezultă că, pentru ca o observabilă să nu varieze ı̂n timp, deci
să se conserve, nu este suficient ca ea să nu depindă explicit de timp, ci trebuie
să şi comute cu hamiltonianul. Aceasta este o modalitate specifică Mecanicii
Cuantice de a exprima o lege de conservare.