FACULTATEA DE ŞTIINTE ECONOMICE, JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

DOMENIUL DE STUDII DREPT

Programul de studii universitare de Master „Științe penale și Criminalistică”

Aspecte practice relevante privind ascultarea suspectului/inculpatului

Coordonator ştiinţific,

Conf. univ. dr. NELU NIŢĂ

Masterand,

GEORGIANA-MARCELA ZAMFIR

2020
 CUPRINS
INTRODUCERE
Aspect teoretice cu privire la audierea inculpatului sau a suspectului....................3
Drepturile inculpatului sau ale suspectului în cadrul procesului penal...................4
Obligațiile suspectului și ale inculpatului...................................................................8
Procedura de audiere a suspectului și a inculpatului................................................8
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................9
 Abstract

Procesul penal își construiește activitatea în jurul subiectului active al unei infracțiuni,
care este, în funcție de momentul procedural, suspect, respectiv inculpat. În pofida faptului că
inculpatul prezinta un grad ridicat de pericol social la adresa siguranței naționale, legiuitorul a
creat un cadru normativ în care sunt prezentate drepturile, obligațiile, măsurile de protecție,
precum și anumite beneficii de care se poate folosi, cu precădere dreptul la tăcere, toate
acestea fiind garantate de Constituția României.

Cuvinte cheie: vinovăție, infracțiune, dreptul la tăcere.

INTRODUCERE

Solidaritatea procesuală este situația care ia naștere, din punct de vedere procesual,
când într-o cauză penală participă mai multe părți, având aceeași calitate procesuală, iar cauza
se judecă deodată cu privire la toate aceste părți. Literatura de specialitate 1 subliniează că,
pentru a se înregistra o solidaritate procesuală trebuie să existe un litis consortiu, adică o
grupare procesuală a unor subiecți a căror poziție comună rezultă nu numai din faptul că au
aceeași calitate în proces, ci și din aceea că drepturile și obligațiile lor au aceeași cauză
juridică. Solidaritatea procesuală există și între părțile civil cu interese commune, cărora li s-a
cauzat o pagubă prin aceeași faptă, precum și între partea responsabilă civilmente și inculpat.

Aspect teoretice cu privire la audierea inculpatului sau a suspectului

Potrivit art. 82 CPP, inculpatul este “persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare
acțiunea penală”. Astfel, conform art. 309 alin. 1 din C. proc. Pen, dobândirea calității de
inculpat și punerea în mișcare a acțiunii penale de către procuror au loc atunci când se
constată că ,”există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există
vreunul din cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16, alin. (1)”. 
Suspectul este doar un subiect procesual principal, față de inculpat care este parte în
procesul penal, iar drepturile și obligațiile acestuia sunt în mare măsură cele prevăzute pentru
inculpat, însă numai în limitele pe care legea i le impune.
Instituția ”suspectului” și-a făcut apariția odată cu intrarea în vigoare a NCPP, în
Codul de Procedura penală anterior neexistând nicio dispoziție cu privire la acesta, fiind totuși
existent sub o altă denumire, și anume aceea de “învinuit”. În acest sens, art. 229 VCPP
prevedea că “Persoana față de care se efectuează urmărirea penală se numește învinuit cât
timp nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală.”
 Cronologic, are întâietate dobândirea calității de suspect, o persoană devenind suspect
când există probe din care să rezulte “bănuiala rezonabilă” că “a săvârșit fapta pentru care
s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dinre cazurile prevăzute la art 16, alin.
(1)”. Spre dosebire de inculpat care primește acest “statut” doar prin ordonanța procurorului,
calitatea de suspect poate fi atribuită și de către poliția judiciară prin comutarea cercetărilor
penale dinspre faptă (“în rem”) spre o anumită persoană (“in personam”). 
Este important de menționat că și în cazul extinderii urmăririi penale sau schimbării
încadrării juridice a  faptei “când urmărirea penală se efectuează față de o persoană,
extinderea dispusă de organul de cercetare penală se supune confirmării procurorului care
supraveghează urmărirea penală ”. 
1
N. Volonciu, Tratat de procedură penală, p.177
 Cu privire la art. 311 CPP, prin Decizia nr 90/20172, Curtea Constituțională a admis
excepția de neconstituționalitate referitoare la “excluderea obligației informării suspectului
sau inculpatului despre schimbarea încadrării juridice a faptei”, întrucât prin această
trunchiere a obligației de informare din sarcina organului de urmărire penală sunt încălcate
principii constituționale fundamentale precum dreptul la apărare și dreptul la un proces
echitabil. Mai mult decât atât, articolul în cauză contravenea și Conveției pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale în privința dreptului de informare datorat
acuzatului3.
 Art. 311, alin. (3) CPP – Extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării
juridice
„Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea
incadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care
s-a dispus extinderea.”
În prezent, în urma declarării sale ca neconstituțională, dispoziția prevăzută în art 311,
alin. (3) NCPP statuează că organul judiciar are obligația informării supectului nu doar în
ipoteza în care urmărirea penală s-a extins (aspect care era prevăzut și înainte), ci și în cazul
în care faptei i se dă o altă încadrare juridică.

Drepturile inculpatului sau ale suspectului în cadrul procesului penal

Potrivit art. 83, în cursul procesului penal, inculpatul4 are următoarele drepturi:
a) dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se
atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar
dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;
Dreptul se regăsește în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
funadmentale care în alin. (2) al art. 6 – Dreptul la un proces echitabil care stautuează că
„Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată pană ce vinovătia sa va
fi legal stabilită”, precum și la nivelul Constituției României, reflectând limita până la care
suspectul sau inculpatul are dreptul de a beneficia de această prezumție, la alin. (11) al art.23
intitulat „Libertatea individuală” stauându-se că „Până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.”
Persoana cercetată sau urmărită penal beneficiază de prezumția de nevinovăție, sarcina
probei revenind organului judiciar competent conform legii să efectueze sau, după caz, să
conducă și să supravegheze urmărirea penală.

a1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea
juridică a acesteia;
Și această exigență procesuală își regăsește fundamentul în Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților funadmentale – Dreptul la un proces echitabil, la art. 6, par.
3, lit a) care prevede că orice acuzat are dreptul ,,să fie informat, în termenul cel mai scurt,
într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănuntit, despre natura și cauza acuzației aduse
împotriva sa.” În sprijinul acestei reglementări stau nu doar principiile constituționale

2
Decizia Curții Constituționale nr. 90/2017 publicată în M.Of nr 291, din 25 aprilie 2017
3
Art. 6 par. 3, lit a) Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților funadmentale – Dreptul la un
proces echitabil
Orice acuzat are, mai ales, dreptul : să. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege
și în mod amănuntit, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa.
4
Art. 78 CPP „Suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel.”
referitoare la dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, ci și principiul doctrinar (încă
neinclus în textele actualului Cod de Procedură Penală), al ,,egalității de arme.”

b) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;

Consultarea dosarului este una dintre cele mai importante forme în care se înfățișează
egalitatea de arme în procesul penal, despre care în jurisprudența sa, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului face vorbire în ultimul deceniu. Consultarea dosarului are loc după ce
procurorul sau organul delegat de procuror în acest sens stabilește data și durata desfășurării
acestui act. Doar în mod excepțional în faza urmăririi penale consultarea dosarului poate fi
restricționată, însă numai când se impune în virtutea bunei desfășurări a urmăririi penale și a
cercetărilor procesuale efectuate în cauză, restricția putând avea o durată de maximum 10 zile.
Limitarea în timp a accesului la dosar își găsește justificarea prin prisma respectării
principiilor fundamentale, care garantează oricărei persoane șansa de a putea să se apere
împotriva oricărei acuzații aduse împotriva sa. Pentru a avea însă aptitudinea să își
dovedească nevinovăția, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consacră că „Orice acuzat
are, în special, dreptul (…) să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării
sale.” Este totuși de menționat că uneori, chiar și în condițiile actuale însă, în lipsa unei
prevederi exprese și exhaustive a cazurilor pentru care restricționarea accesului la consultarea
dosarului este necesară, se poate ajunge la restricții arbitrare care se sustrag oricărui control de
legalitate.
c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de
asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
Dreptul la apărare al suspectului și inculpatului este de asemenea valorificat în
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, acesta materializându-se într-un corp
legislativ la art. 6, par. 3, lit c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale – Dreptul la un proces echitabil, unde legiuitorul rezervă acuzatului
dreptul la apărare fie exercitat prin propria persoană, fie prin apărător ales sau din oficiu.
Persoana învinuită poate „să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și,
dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit
de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer.” Această dispoziție trebuie
corelată cu lit. b) din aceeași Convenție care cere ca acuzatul să aibă posibilitatea „să dispună
de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale.”
Art 90 NCPP enumeră cazurile în care asistența juridică este obligatorie pentru suspect sau
inculpat, acestea fiind:
Art. 90 NCPP – Asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului
Asistenţa juridică este obligatorie:
a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie ori într-un
centru educativ, când este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost
dispusă măsura de siguranţă a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte
cazuri prevăzute de lege;
b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face
singur apărarea;
c) în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.

d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a

ridica excepții și de a pune concluzii;
În procesul penal sarcina probei aparține în principal procurorului, persoana împotriva
căreia se efectuează urmărirea penală sau a fost pusă în mișcare acțiunea penală fiind scutită
de la a face dificila probă a unui fapt negativ, cunoscută și sub denumirea de „probatio
diabolica”, aceasta beneficiind de prezumția de nevinovăție. „Suspectul sau inculpatul
beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția, și are
dreptul de a nu contribui la propria acuzare.” Organele de urmărire penală strâng și
administrează probe nu doar în defavoarea suspectului sau inculpatului, ci și în favoarea
acestora, refuzul administrării unor probe supunându-se alin. (4 ), art 100 NCPP care prevede
limitativ motivele pentru care organele judiciare sunt scutite de la administrarea unor probe .
În procedura efectuării probatoriului nu se pot utiliza metode sau tehnici de ascultare care
„afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și
voluntar faptele care constituie obiectul probei„, în același timp legiutorul interzicând și
întrebuințarea de promisuni, violențe, amenințări sau alte mijloace de constrângere în scopul
dobândirii unor anumite probe. Nici provocarea unei persoane la săvârșirea sau continuarea
săvârșirii unor fapte penale pentru a se obține probe nu este permisă .

e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile
a cauzei;
Pe lângă drepturile enumerate anterior, suspectul și inculpatul au libertatea de a acționa în
orice mod legal pentru apărarea drepturilor și a intereselor legitime în legătură cu cauza
dedusă judecății, NCPP recunoscându-le posibilitatea de a formula cereri în legătură cu
soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile.
Astfel de cereri sunt deschise spre formulare de regulă atât subiectului procesual principal
în cauză cât și persoanei împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală, diferențele
specifice între cererile pe care aceștia le pot ridica fiind date de condiția procesuală pe care o
au în speță. Astfel că, exemplificativ strămutarea, excepțiile de necompetență materială,
personală sau teritorială, declararea ședinței nepublice, disjungerea cauzelor cât și
reunirea acestora nu pot fi invocate de către suspect, însă fără a reprezenta prin aceasta o
îngrădire în exercitarea drepturilor, ci o consecință firească a faptului că în cursul procesului
penal, calitatea de suspect este prin esența sa una „temporară”.

f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se

exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților funadmentale la care se
raportează Curtea Europena a Drepturilor Omului garantează acuzatului dreptul de a avea
acces la un interpret, „dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere.5”
 Noul Cod de Procedură Penală dedică un articol  audierii prin interpret, în care prezintă
pe rând diferite situații avute în vedere de legiutor: premisa pentru acordarea unui interpret –
la alin. (1), situația excepțională cauzată de starea de urgență în luarea unei măsuri procesuale,
când nu se poate asigura un interpret autorizat – la alin.(2), dar și audierea unei persoane
surde, mute sau suro-mute, la alin. (3) – (4). Astfel, potrivit art. 105 NCPP se realizează
audierea prin interpret:
Art. 105 NCPP – Audierea prin interpret
(1) Ori de câte ori persoana audiată nu înţelege, nu vorbeşte sau nu se exprimă bine în limba
română, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi desemnat de organele judiciare
sau ales de părţi ori persoana vătămată, dintre interpreţii autorizaţi, potrivit legii.
(2) În mod excepţional, în situaţia în care se impune luarea urgentă a unei măsuri procesuale
sau dacă nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea poate avea loc în prezenţa
oricărei persoane care poate comunica cu cel ascultat, organul judiciar având însă obligaţia
de a relua audierea prin interpret imediat ce aceasta este posibilă.
(3) Dacă persoana audiată este surdă, mută sau surdo-mută, audierea se face cu participarea
unei persoane care are capacitatea de a comunica prin limbajul special. În această situaţie
comunicarea se poate face şi în scris.

5
Art 6, par. 3, lit e) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților funadmentale
(4) În cazuri excepţionale, dacă nu este prezentă o persoană autorizată care poate comunica
prin limbajul special, iar comunicarea nu se poate realiza în scris, audierea persoanelor
prevăzute la alin. (3) se va face cu ajutorul oricărei persoane care are aptitudini de
comunicare, dispoziţiile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.

g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

Pentru infracțiunile pentru care „potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau
împăcarea părților înlătura răspunderea penală” 6 se poate realiza procedura medierii
reglementată prin Legea 192/2006.

g1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;

Obligația de informare față de persoana urmărită sau cercetată într-o procedură judiciară
penală revine organelor care efectuează actele și măsurile procesuale în cauză, sau altor
organe delegate în acest scop. Cadrul general al drepturilor inculpatului sunt prevăzute la art.
83 NCPP, acestea fiind atribuite, în mod corespunzător și în limitele prevăzute de lege și
suspectului, potrivit art 78 NCPP.
Pe lângă aceste drepturi menționate anterior, suspectul sau inculpatul beneficiază și de alte
reglementări din NCPP și NCP care nu se înfățișează sub forma unui veritabil “drept”, ci sub
forma unor facilități acordate acestor participanți la procesul penal. Spre exemplu, în cazul
infracțiunii de obstrucționare a justiției, NCP nu incumbă și suspectului sau inculpatului
obligația de a coopera cu organele de urmărire penală, instituind o cauză de nepedepsire; în
realitate, acest beneficiu legal acordat persoanei urmărite sau judecate derivă din dreptul
acestor persoane de a nu se acuza. Mai mult decât atât pe lângă legislația deja prezentată, în
jurisprudența sunt frecvent invocate și alte izvoare de drept dintre care unele cu o valoare și o
importanță general fundamentată precum Constituția României sau Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

g) alte drepturi prevăzute de lege.

În categoria altor drepturi prevăzute de lege se include dreptul inculpatului de a
încheia, pe parcursul urmării penale, un acord de recunoaștere a vinovăției, în condițiile art.
480 CPP, precum și dreptul de a beneficia, în cursul judecății de aplicarea procedurii în cazul
recunoașterii învinuirii, în condițiile art. 374 alin. 4, art. 375 CPP.
Art. 480 Condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției
(1) Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile
pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani
(2) Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din probele administrate,
rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea
penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a
vinovăției, asistența juridică este obligatorie.
4) Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege
în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de
lege în cazul pedepsei amenzii. Pentru inculpații minori se va ține seama de aceste aspecte la
alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele
perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.
În acest sens, organul judiciar trebuie să aducă la cunoștința inculpatului posibilitatea
încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției, iar în

6
Art. 67 Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
(1) Dispozitiile din prezenta lege se aplica in mod corespunzator si in cauzele penale care privesc infractiuni
pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
(2) Nici persoana vatamata si nici faptuitorul nu pot fi constranse sa accepte procedura medierii.
cursul judecății, posibilitata de a beneficia de reducerea pedepsei prevăzte de lege, ca urmare
a recunoașterii învinuirii.
Organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat,
fapta prevăzută de legea penală pentru săvârșirea căreia este suspectat sau pentru care a fost
pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia.

Obligațiile suspectului și ale inculpatului

Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoștință următoarele obligații, prevăzute de

art. 108 CPP
a)  obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția
că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa,
iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă;
b)  obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei,
atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice alte acte
comunicate la prima adresă rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștință.
Ca o regulă specifică în cursul urmării penale, înainte de prima audiere a suspectului
sau inculpatului, i se aduc la cunoștință drepturile și obligațiile prevzute de lege. Aceste
drepturi lu obligații i se comunică și în scris, sub semnătură, iar în cazul în care nu poate ori
refuză să semneze, se va încheia un proces verbal.

Procedura de audiere a suspectului și a inculpatului

După îndeplinirea dispozițiilor art. 107 și 108 CPP (cunoașterea datelor personale și

comunicarea drepturilor și obligațiilor), suspectul sau inculpatul este lăsat să declare tot ceea
ce dorește referitor la fapta prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată, după care i se
pot pune întrebări.
Suspectul sau inculpatul are dreptul să se consulte cu avocatul atât înainte, cât și în
cursul audierii, iar organul judiciar, când consideră necesar, poate permite acestuia să utilizeze
însemnări și notițe proprii.
 În cursul audierii, suspectul sau inculpatul își poate exercita dreptul la tăcere cu
privire la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat.
Convenția CEDO nu reglementează expres dreptul la tăcere, totuși acest fapt se deduce
din cadrul art. 6 p. (2) unde se ridică la nivel de drept garantat acuzatului: prezumția de
nevinovăție. Deoarece termenul de tăcere trebuie înțeles în cadrul procesului penal lato senso,
vom avea în vedere nu doar manifestarea verbală a acestuia, ci și orice act prin care o
persoană ar putea să conlucreze cu organele competente în defavoarea sa, însă nu o face
(declarații, înscrisuri, alte mijloace de probă). Totuși, acest drept nu este unul absolut, în
cauza John Murray c. R.U. 1996 s-a evidențiat faptul că privilegiul de a păstra tăcerea nu
trebuie să împiedice situațiile când în mod vădit se cer explicații din partea făptuitorului.
Cauza Saundres c. R.U. 1996, CEDO stabilește că scopul privilegiilor împotriva
autoincriminării vizează protecția celui acuzat de la acțiunile necorespunzătoare ale
autorităților, acestea din urmă urmând să îl informeze pe făptuitor despre dreptul său la
apărare și dreptul la tăcere.

BIBLIOGRAFIE
1. Constituția României
2. Decizia Curții Constituționale nr. 90/2017 publicată în M.Of nr 291, din 25 aprilie
2017
3. Jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului
4. Codul de Procedură Penală
5. Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
6. N. Volonciu, Tratat de procedură penală, București, 2014
7. Prof. Univ. Dr. Anca Lelia Lorincz, Drept procesual penal, vol. 1, 2015