UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT AGRICOL

SPECIALIZAREA: INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ

REFERAT
BAZELE ECONOMIEI

Timişoara
2010
 Factorii care influenţează preţul pământului

Aspecte generale
Factorul natural al producţiei se referă la toate resursele brute din natură care sunt
folosite la producerea bunurilor economice.
Factorul natural se concretizează în acele elemente care fiind oferite omului direct de
către natură, sunt atrase pentru prima dată în circuitul economic.
Din sfera de cuprindere fac parte: solul (pământul), aerul, apa, mineralele, fondul
silvic etc.
Factorul natural de producţie are un caracter primar, originar. Elementele sale nu sunt
reproductibile în mod artificial, deşi ştiinţa contemporană oferă omului posibilitatea de a
interveni în circuitul formării şi regenerării multor resurse naturale.
Forma de existenţă a factorului natural al producţiei este una materială, de tipul
substanţei şi al energiei. Fiecare tip de resursă primară ce poate fi utilizată în scop productiv
are propriul său regim de formare şi de regenerare (în unele cazuri), având o anumită
disponibilitate ca volum şi însuşiri specifice.
Multe dintre resursele primare sunt epuizabile iar altele, deşi regenerabile, sunt
reproduse de natură într-un ritm inferior, creşterii nevoilor de consum.
În unele procese de producţie, resursele naturale utilizate în mod tradiţional pot fi
substituite prin bunuri - capital create artificial.
Pământul este principala formă de factor natural. Prin pământ în sens larg se înţelege:
solul, subsolul, aerul, apa, fauna, flora etc., iar în sens restrâns numai solul ce mai poartă
denumirea de fond funciar. Fondul funciar cuprinde terenurile arabile, păşunile, fâneţele,
viile, livezile, fondul forestier, luciul apei interioare, alte suprafeţe.
Pământul este punctul iniţial al întregii activităţi economice. Procesele de producţie, în
marea lor diversitate, sunt legate într-o formă sau alta de factorul pământ, deoarece el oferă
atât substanţa şi condiţiile materiale primare ale producţiei, cât şi resursele primare de energie.
În agricultură şi silvicultură, procesul de producţie este indisolubil legat de
valorificarea unui ansamblu de însuşiri ale pământului, specifice solului: suport şi mediu de
viaţă pentru toate plantele terestre, sursă primară de elemente nutritive şi rezervorul principal
de energie al organismelor vii, receptor şi regulator al umidităţii şi sistemului sol-apă-plante
etc. Ca urmare, lumea vie în totalitatea ei, ca şi dezvoltarea societăţii, depind, direct sau
indirect, de capacitatea solului de a asigura energie şi substanţă vitală.
Ca principal mijloc de producţie agricolă pământul se caracterizează printr-un şir de
trăsături specifice.
a) Pământul este limitat ca întindere (suprafaţă) şi folosinţă agricolă. Se cunoaşte
faptul că suprafaţa agricolă se reduce treptat (lent) ca urmare a scoaterii unor mari suprafeţe
din circuitul agricol pentru alte destinaţii sau ca urmare a degradării.
După datele FAO din suprafaţa totală a uscatului, terenul agricol reprezintă 4,5 mld.
hectare (33,7%). Pe continente pentru nevoile agriculturii se utilizează 60% din total în
Europa, 30% în America de Nord, 31% în America de Sud, 24% în Asia şi 21% în Africa.
La această dată se poate aprecia că rezerva de teren care poate fi luată în cultură este
epuizată sau practic neglijabilă la scară mondială, continentală şi naţională (în majoritatea
ţărilor). Din punctul de vedere al suprafeţei agricole utile şi arabile pe locuitor, România se
situează în primele 4-6 ţări europene. Ţările europene care au S.A.U. (suprafaţa agricolă utilă)
mai mare decât România sunt Ucraina, Franţa, Spania, Polonia, Germania, Italia şi Anglia,
neluând în calcul Rusia.
Rezultă deci, că din punct de vedere al resurselor funciare, România este o ţară
mijlocie spre mare, cu un potenţial agricol natural ridicat.
 b) Pământul este nelimitat ca potenţial de producţie. El dispune de o mare
capacitate de regenerare şi de creştere a randamentului său, nu se consumă şi nu se epuizează.
Desigur, prin practicarea unei agriculturi neraţionale, rezervele de energie şi substanţe
nutritive organice şi minerale acumulate în sol se pot epuiza treptat, până la afectarea gravă a
potenţialului productiv al pământului.
De aceea, utilizarea raţională a întregului fond funciar, păstrarea şi creşterea fertilităţii
solului în scopul realizării unei agriculturi intensive, cu randamente sporite capătă o
semnificaţie deosebită în condiţiile creşterii populaţiei şi ale multiplicării trebuinţelor umane.
Deoarece rezervele de teren sunt practic epuizate, creşterea randamentelor la hectar rămâne
singura sursă majoră de sporire a producţiei agricole. Acest proces implică un volum
important de investiţii, ceea ce însemnă creşterea continuă a valorii economice a pământului.
c) Pământul din punct de vedere spaţial este imobil. Caracterul imobil al
pământului ca mijloc de producţie agricolă are consecinţă asupra organizării proceselor de
producţie din agricultură. Astfel producţia agricolă se organizează în structuri organizatorice
care au caracter staţionar.
d) Pământul, ca mijloc natural nu poate fi înlocuit deci este nesubstituibil.
e) Ca mijloc de muncă pământul nu poate participă de unul singur în procesul
complex de producerea bunurilor materiale, ci numai împreună sau alături cu mijloacele
de muncă mecanice, chimice şi biologice care prin intermediul forţei de muncă acţionează
asupra lui;
f) Pământul, din punct de vedere juridic este subiect de drept, obiect al
proprietăţii şi obiect de exploatare agricolă.
Proprietatea asupra pământului generează o serie de relaţii de administrare
managerială, economice şi financiare specifice iar exploatarea agricolă atrage după sine o
mulţime de efecte şi consecinţe economice.
g) În funcţia de spaţiu şi timp, pământul este deosebit de variat ca potenţial natural de
producţie, ca fertilitate. Prin îmbunătăţirile ce i se aduc, participă nemijlocit la crearea de
valori, ceea ce face necesară evaluarea economică a diferitelor categorii de teren în funcţie de
capacitatea lor efectivă de producţie.
În toate ţările cu economie de piaţă, piaţa pământului este liberă iar preţul
pământului se stabileşte în funcţie de cerere şi ofertă.
Legislaţia funciară din unele ţări inclusiv România reglementează piaţa funciară prin
intermediul dreptului de preemţiune la cumpărare a vecinilor, coproprietarii terenului, statului
sau societăţilor de amenajare şi îmbunătăţire funciară.
În principal preţul pământului se fundamentează pe două elemente: renta funciară şi
dobânda zilei. Astfel că un proprietar va solicita un preţ teoretic egal cu renta anuală ( R )
depusă la bancă care să îi asigure în cazul unei rate a dobânzii d(%) o dobândă capitalizată cel
puţin egală cu renta anuală:
R
P   100
d

În practică, preţul pământului este determinat de mai mulţi factori: calitatea

solului care determină mărimea recoltei; poziţia terenului faţă de centrele de producţie
şi valorificare (comercializare); vocaţia terenului pentru diferite activităţi de producţie
agricolă, silvicultură, construcţii, turism.
Factorii care influenţează preţul pământului:
1. Calitatea solului şi a mediului înconjurător sunt elemente determinate ale preţului
pământului.
Deci bonitarea terenurilor constituie o condiţie esenţială pentru stabi-
lirea valorii pământului. Cu cât un teren are potenţial natural mai ridicat cu atât preţul sau este
mai mare.
Un factor important al calităţii solului îl reprezintă investiţiile de potenţare a
capacităţii naturale a terenului. Preţul diferă şi în funcţie de categoria de folosinţă. Terenul
arabil are un preţ mai mare comparativ cu păşunile şi fâneţele dar un preţ mai mic comparativ
cu plantaţiile pomi şi vie unde sunt incluse investiţiile efectuate la hectar.
2. Poziţia terenului faţă de centrele de consum sau prelucrare a produselor agricole
are influenţă asupra preţului şi a exploatării lui.
În zonele situate în jurul marilor aglomerări urbane preţul este cel mai ridicat chiar
dacă fertilitatea nu este de calitate foarte bună, deoarece aici sunt amplasate culturile cele mai
intensive şi mai perisabile, cu consum permanent.
În zonele exterioare (situate la distanţe mari) se amplasează culturi exterioare ale căror
produse se stochează uşor şi pe termen lung. Preţurile acestor terenuri chiar dacă au fertilitatea
foarte bună vor fi mai mici.
3. Vocaţia terenului constituie una din funcţiile determinante în stabilirea preţului
pământului. Astfel în zonele de interes turistic sau unde există posibilitatea de a construi
preţurile sunt foarte ridicate.

Preţul pământului în lume

Ţara Valoarea unui hectar

-dolari-
Elveţia 27300 - 45600
Germania 14100 - 24300
Austria 5400 - 27000
Olanda 10200
Cehoslovacia 5300 - 15000
Franţa 8100
Belgia 8060
Danemarca 6800
Polonia 6000
Anglia 4500 - 6000
SUA 3000 - 5000
Italia 2700
Spania 1800 - 3500
România 100 - 400
Sursa: Institutul de Economie Agrară

Preţul pământului în lume diferă de la o ţară la alta, iar în ţara noastră preţul stabilit de
unii experţi agrarieni din ţară este incomparabil inferior celui practicat astăzi în ţări agricole
cu terenuri net inferioare ca fertilitate.
Practic însă preţul pământului se stabileşte în funcţie de cererea şi oferta de terenuri
agricole.
Datorită caracterului specific al pământului de a fi limitat ca întindere oferta totală de
terenuri are un caracter rigid, fiind insensibilă la variaţia preţului. Concurenţa se deplasează
pe terenul cererii, între agenţii economici care doresc să cumpere. Astfel că preţul pământului
evoluează în raport de mişcarea cererii acelor persoane care sunt dispuse să facă investiţii în
agricultură. Dacă ne referim la produsele agricole a căror cerere şi scumpire este în continuă
creştere constatăm că este stimulată şi cererea de pământ şi astfel preţul acestuia creşte,
deoarece oferta de pământ este inelastică. Atunci când produsele agricole sunt mai ieftine şi
condiţiile de producere sunt nefavorabile sau mai puţin favorabile, agenţii economici preferă
să facă plasamente în terenuri (în loc să le arendeze) şi invers se întâmplă în situaţia unor afaceri
prospere în cultivarea terenurilor.
 BIBLIOGRAFIE
Armstrong, H., Taylor, J., Regional Economic Policy and Its Analysis,
Philip Allan ed., Oxford, 1978
Armstrong, H., Taylor, J., Regional Economics and Policy, second
edition,Harvester Wheatsheaf, 1993
Bonciu, Fl., Locuri de muncă prin iniţiative locale, în Tribuna economică,
nr. 26/1990
Chatterji, M., Management and Regional Science for Economic
Development, Kluwer Nijhof, 1983
Constantin, D.L., Previziune şi politici regionale în România, teză de
doctorat, Academia de Studii Economice, 1991
Constantin, D.L., Unele aspecte privind clasificarea standard a unităţilor
teritoriale în cadrul statisticii Uniunii Europene, în Revista română de
statistică, no. 9/ 1994
Constantin, D.L., Institutions and regional development strategies and
policies in the transition period: the case of Romania, the 37th European
Congress of the RSA, Roma, 1997