Universitatea Petrol-Gaze Ploiești

Economia comerțului, turismului și serviciilor

Nivelul de dezvoltare al statului român modern la

momentul constituirii sale

Coordonator: Lect. Univ. Student: Iacob Ana-Maria

Ungureanu Adrian Grupa 50118

Ploiești

An universitar: 2018-2019
 Introducere

Constituirea statului român modern reprezintă unul dintre marile obiective naționale ale
românilor, pentru care aceștia au dus o luptă constantă. Înainte de a deveni o realitate
instituțională, statul român modern a fost imaginat ca proiect politic de generații întregi de
gânditori sau de practicieni ai politicii. Proiectul politic al statului român modern s-a raportat
întotdeauna pe de o parte, la realitățile autohtone, pe de altă parte la raportul de forțe dintre
marile puteri ale timpului. Împlinirea acestor aspirații s-a făcut treptat, pe fondul mutațiilor
petrecute în societatea românească (dezvoltarea economica, modernizarea instituțională,
dezvoltarea culturii) și în raport cu contextul european.
Epoca modernă debutează cu mișcarea revoluționară condusă de Tudor Vladimirescu din
1821. Deși nu a fost una victorioasă, a redat voința categoriilor sociale mijlocii de a modifica
structurile interne. Prin Tratatul de pace de la Adrianopol, încheiat în 1829 se prevedea că în
Principate, ocupate de armata țaristă, să se realizeze regulamente administrative. Prin urmare, în
1831 au fost elaborate Regulamentele Organice, primele acte constituționale moderne prin care
se prevedea suprimarea monopoluilui otoman, scutirea Principatelor de la plata impozitelor pe 2
ani. De asemenea, revoluția din 1848 a jucat un rol important în procesul de afirmare a națiunii
române și a conștiintei naționale . Toți acești factori au contribuit la apariția statului român
modern și la dezvoltarea economică și politică a acestuia.

2
 Studiu de caz

La începutul secolului al XIX-lea, eonomia românească era îndreptată către

Constantinopol, monopolul otomanilor manifestându-se prin dreptul de preemțiune asupra
produselor românești precum cerealele, vitele, untul, mierea, ceara. Prețurile erau impuse de
negustorii otomani și nu se puteau negocia. Acest monopol a constituit unul din principalii
factori ce au dus la slaba acumulare de capital, precum și la anumite schimbări importante în
ceea ce privește domeniul agricol: extinderea culturilor de porumb în detrimentul celor de grâu,
fiindcă porumbul nu era solicitat de Poarta Otomană, extinderea creșterii porcilor în defavoarea
creșterii bovinelor, ovinelor.
În această perioadă, agricultura a continuat să fie ramura economică de bază în spațiul
român, Marii proprietari, neavând capital lichid, au continuat să exploateze proprietatea agrară
prin intermediul țăranilor dependenți, obținând profit prin comercializarea cerealelor. Necesitatea
unei producții sporite, generată de cererile impuse de otomani, de cererea acută de bani pentru
toate categoriile sociale, au dus la extinderea suprafețelor cultivabile, precum și la utilizarea tot
mai puternică a țăranilor în procesul de schimb. Se înregistrează chiar o creștere mai rapidă a
suprafețelor cultivate cu plante industriale, decît a celor cu cereale, fără a schimba caracterul
cerealier, rămas net dominant. Transformărilor cantitative li se adaugă schimbări calitative,
precum apariția în agricultura Țărilor Române a agronomului și a geometrului. De asemenea,
unii moșieri aleg să folosească sisteme moderne de control și administrare, își crează utilaje
proprii, valorifică industrial produsele agricole. Ideea de modernizare a agriculturii a fost
sprijinită de către stat prin înființarea Societății de Agricultură, a învățământului agronomic și
economic, a Comisiei Centrale de agronomie și economie .De asemenea, au fost înființate și
fabrici de mașini agricole la Iași, București și Cluj. Extinderea suprafețelor cultivate, precum și
dezvoltarea agriculturii cu caracter comercial au dus la mărirea obligațiilor țăranilor. Astfel , prin
articolul 13 din Proclamația de la Islaz, s-a hotărât emanciparea și împroprietărirea clăcasilor
prin despăgubire. După revoluție, în 1848, autoritățile din Principate au elaborat noi legiuiri
agrare (1851) care au fost aplicate din anul următor, prin care s-au reglementat raporturile dintre
boieri și clăcași pînă în 1864.
În raport cu celelalte aspecte ce au determinat dezvoltarea spațiului românesc – cele
demografice și agrare – industria cunoaște o dezvoltare mai lentă. Industria avea nevoie de
inițiativă, , materie primă, forță de muncă liberă, sprijin economic. De asemenea, dominațiile
străine în spațiul român constituiau serioase obstacole în calea dezvoltării industriei. Desființarea

3
monopolului economic otoman, dezvoltarea puternică a orașelor, a meșteșugarilor și a comerțului
au creat condiții mai favorabile dezvoltării industrei . O dezvoltare însemnată o cunoaște
mineritul. Prima mașină cu aburi este introdusă pe domeniul minier al Zlatnei în 1838, iar în
1845 se întroduc trei asemenea mașini la Reșița. Ca urmare a perfecționării tehnice, producția de
aur, argint, fier și alte metale continuă să crească, acest fapt favorizând dezvoltarea industriei
manufacturiere. În Banat și Transilvania se înființează ateliere de fabricat unelte și mașini
agricole, manufacturi în producția zahărului și a textilelor. Cu toate acestea, industria
manufacturieră s-a dezvoltat pe scară redusă, într-un ritm lent și nu a acoperit toate ramurile
pentru a alcătui o bază de unde să se poată trece la industria mașinistă, de fabrică. Începuturile
industriei de masă au fost timide și au apărut la mijlocul secolului al XIX-lea. La București și
Iași au funcționat primele mori mecanice (1846, 1848). Au luat ființă întreprinderi aparținând
industriei alcoolului și berii, cele de postav, chibrituri, lumânări, sticlă, cărămizi, silitră.
Schimbările petrecute în statutul politico-juridic al Principatelor Române la începutul
epocii moderne au creat condiții favorabile în dezvoltarea pe scară largă a comerțului intern și
extern, accelerind procesul de dezvoltare modernă a societății românești. Desființarea vămilor
interne a încurajat circulația liberă a mărfurilor micilor producători, a meseriașilor. În procesul de
dezvoltare a pieții interne un rol important a revenit târgurilor săptămînale, bâlciurilor și
iarmaroacelor, care devin mai numeroase stimulând întreaga viată economică și socială.
Comerțul exterior se dezvoltă puternic în primii ani după 1829 fiind favorizat de
înlăturarea monopolului otoman și de scutirea de impozite către Poartă. În anul 1831 comerțul
exterior Țării Românești se ridică la 14 milioane lei, ajungând în 1855 la 283 milioane lei. De
asemenea, porturile dunărene Galați și Brăila devin importante centre comerciale, în 1836
Galațiul căpătând statut de porto-franco.
Sistemul finanicar întâmpina , de asemenea, greutăți. Acestea erau cauzate și de lipsa
unei monede proprii, moneda utilizată find cea austriacă, ducatul imperial de aur, leul fiind doar
o monedă de calculație (un ducat = 31 lei). De asemenea, refuzul autoritătilor otomane de a
accepta o monedă proprie în Principate a reprezentat un obstacol în procesul de modernizare a
societății românești.
Întreaga istorie modernă a României se dezvoltă sub semnul Revoluției de la 1848.
Perioada de pînă la 1878 este perioada revoluției neîntrerupte, în cuprinsul căreia s-a constituit
statul român modern, s-a înfăptuit o uriașa operă reformatoare, s-a cucerit independența de stat.
Țările Române și-au dobândit un nou statut juridic internațional, și-au modificat regimul politic
interior. Însă societatea românească nu a avut răgazul pentru a-și desăvîrși structurile moderne.
Au fost create însă condițiile favorabile, prin intermediul unei legislații reformatoare extinse

4
asupra tuturor sectoarelor, care a înlăturat formele vechi, perimate. În ceea ce privește domeniul
agricol, agricultura a rămas în continuare sectorul preponderent al economiei. Legarea tot mai
deplină a moșiilor de cerințele pieței își găsește expresia și în extinderea creșterii animalelor, în
intensificarea procesului de prelucrare industrială a produselor agricole, iar preocupările pentru
ultilizarea metodelor moderne se generalizează. De asemenea, România participă la primele
expoziții agricole internaționale. Înfăptuirea Unirii Principatelor Române la 24 ianuarie 1859 a
creat condiții favorabile pentru înfăptuirea unei reforme agrare. În 1864, s-a promulgat reforma
care corespundea în mai mare măsură nevoilor țăranilor și intereselor economice, sociale și
politice ale țării. Tăranii au fost eliberați de sarcinile feudale precum claca, dijma sau podvezile.
Loturile au fost distribuite în funcție de numărul de vite deținute în raport cu care era apreciată
împărțirea țăranilor în cele trei categorii: fruntași, mijlocași și codași. Tăranii urmau totuși să
răscumpere terenurile și să achite anual o anumită sumă, timp de 15 ani. Pe de altă parte, legea
stabilea plata unor despăgubiri către proprietari, la prețul pămantului de atunci. Terenurile
expropriate nu trebuiau să depăsească 2/3 din suprafața moșiei și nu puteau fi vândute
(înstrăinate) timp de 30 de ani decât către comună sau către vreun alt sătean. De asemenea,
creșterea animalelor continuă să fie o activitate importantă, vitele mari fiind folosite de țărani atît
pentru munca câmpului, cât și pentru consum.
În ceea ce privește industria, marea majoritate a unităților industriale erau ateliere ale
micii producții meșteșugărești, puține aparținînd industriei mari mașiniste. Acestea aparțineau în
principal, ramurilor textilă, alimentară (mori cu abur, fabrici de bere, alcool, conserve),
cherestea, săpun. O dezvoltare mai largă cunoaște industria extractivă și de prelucrare a
petrolului. În Transilvania continuă să se dezvolte mineritul, se înființează în 1854 Societatea
STEG (Societatea cailor ferate de stat), în 1855 Societatea economică a uzinelor de fier din
Transilvania și Banat și Societatea pentru exploatarea minelor și topitoriilor din Brașov. Industria
metalurgică și siderurgică progresează că urmare a intereselor statului și a pătrunderii în proporții
tot mai însemnate a capitalului străin.
Odată cu dezoltarea agriculturii și a industriei, s-a urmărit modernizarea principalelor
drumuri care străbăteau Moldova și Țara Românească, asigurând legăturile și cu țările vecine,
elaborându-se mai multe proiecte pentru construirea cailor ferate. Compania englezească "John
Trevor Barclay și John Staniforth" a căpătat în septembrie 1865 o concesiune pentru construirea
căii ferate dintre București și Giurgiu. Concesiunea, reinnoită de guvernul Ion Ghica în august
1866, a fost incheiată în formă definitivă în aprilie 1867. Linia a fost data în exploatare în 1869.
Au mai fost construite căile ferate Iași-Ungheni, Ploiești-Predeal și Adjud-Tg. Ocna.
În ceea ce privește Domeniul bancar și monetar în 1864 se înființează Casa de Depuneri
și Consemnațiuni (CEC), care a reprezentat un pas important pe calea constituirii unui sistem
5
autohton de credit. Legea pentru înființarea unui sistem monetar și pentru fabricarea monedelor
naționale (1867) pune bazele noului sistem monetar național care a intrat în vigoare în 1868.
Moneda națională devine astfel leul, divizat în 100 de bani și întemeiat pe bimetalism – aur și
argint. Urmau a fi puse în circulație monezi de aur de 5,10 și 20 lei de argint de 50 bani, 1 leu și
2 lei. Adoptând sistemul bimetalist, bazat pe aur și argint, România își alinia moneda la sistemul
monetar al Uniunii Monetare Latine, din care făceau parte Franța, Italia, Belgia și Elveția, legea
permițând circulația în România a monedelor țărilor respective. De asemenea, prin adoptarea
sistemului monetar național s-a favorizat și dezvoltarea unui sistem eficient de credite. Societatea
de credit funciar român din București (1873), Creditul funciar rural că și Societatea de credit
urban au oferit credite avantajoase pentru tranzacțiile comerciale. În Transilvania, Banat și
Bucovina instituțiile de credit aparțineau sașilor și maghiarilor.

6
 Concluzie

Procesul de modernizare pe teritorul României s-a desfăsurat într-un ritm mult mai lent
fată de tările dezvoltate ale Europei Occidentale. Acest decalaj, de 2-3 secole, a fost generat de o
serie de factori precum: stăruința regimului feudal, a unui sistem închis, agrar monopolul otoman
îndelungat. Acești factori au reprezentat principalele obstacole care au condus la nivelul slab de
dezvoltare economică a României în momentul constiturii sale că stat modern, făcând imposibile
acumulările de capital, inovațiile și inițiativele.

7
 Bibliografie

Economia românească in epoca modernă, disponibil on line la

http://www.stiucum.com/economie/istoria-economiei/Economia-romaneasca-in-epoca-
m61957.php
Istoria economiei româneşti moderne, disponibil on line la
https://spiruharet.ro/facultati/istorie/biblioteca/88194e6b7047ff6839394ccdbb9175a8
Prima lege monetară din România http://www.unitischimbam.ro/prima-lege-monetara-din-
romania/
Reforma agrară https://ro.wikipedia.org/wiki/Reforma_agrar%C4%83_din_1864
Statul român modern, disponibil on line la http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Statul-
roman-modern73.php