Dacă plouă...

Boris Ioachim

Dacă plouă, ploi să cadă –

Depărtând, definitiv,
A deşertăciunii nadă,
Ce m-a prins, cândva, captiv
Într –o lume de himere,
Cu minciuni, false păreri,
Ce m-au dus către cădere -
Cu perfide adieri.
Mi-am pus sufletul în palma
Unei lumi ce m-a urât...
Astăzi, mi-a rămas sudalma
Celei lumi – ghiulea de gât.
Pân’ m-am dumirit, tristeţea,
Mi–a tot fost soios veşmânt...
Mi-am ars toată tinereţea
Într-un blestemat descânt
.
Dacă plouă – ploi să cadă!
Să mă spele de trecut,
De murdara lui zăpadă –
Ploaia-mi fie leac şi scut.
Ce mi-a mai rămas din viaţă –
Mult, puţin, cât o mai fi –
Vreau să-mi fie dimineaţă
Luminoasă – zi de zi.
Tot ce mi-a umbrit surâsul
Şi-n cădere m-a împins,
Las în urmă – jalea, plânsul –
Vreau trecutul să-l ştiu stins.
...Dacă plouă – ploi să cadă! –
Să mă spele de tristeţi,
De-a deşertăciunii nadă
Şi de-al răului nămeţi...