Șase ani, șase prim-miniștri și nouă guverne au negociat pentru România construcția reactoarelor

3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă cu compania chineză China General Nuclear Power
(CGN). 2019 a fost însă anul în care guvernul Ludovic Orban I avea să pună capăt lungului șir de
negocieri. După ce în luna mai 2019, vechiul guvern semnase un acord pentru înființarea unei
companii cu capital mixt (joint venture) cu compania chineză (pasul final înainte de demararea
lucrărilor efective), România a decis să renunțe la proiect. Chiar dacă anunțul nu a fost făcut
public și s-ar putea să nu fie încă definitiv, guvernul ia în calcul să înlocuiască acest proiect cu
unul nou, care prevede construirea de către Nuclearelectrica a unui singur rector nuclear la
centrala nucleară de la Cernavodă — conform informării primite de RISAP de la guvernul
României.

Povestea reactoarelor 3 și 4 este una foarte veche și primele schițe datează încă din perioada
epocii de aur comuniste. Construcția unităților 3 și 4 a început încă din perioada comunistă, însă
ea a fost apoi întreruptă, nefiind finalizate clădirile care urmau să găzduiască reactoarele. În
2009, România a decis că mai are nevoie de alte 2 reactoare nucleare pentru a produce energie
electrica. Primul și al doilea reactor nuclear de la Cernavodă au devenit operaționale în 1996 și
2007 și acoperă 20% din producția de energie a țării. În anul 2009, Nuclearelectrica, compania
care controlează și operează centrala de la Cernavodă a format o companie cu capital mixt (joint
venture) cu RWE, GDF Suez, ENEL, CEZ, ArcelorMittal și Iberdrola, în vederea construirii
celor două reactoare. Dar în mai puțin de 3 ani toate aceste companii aveau sa se retragă din
proiect, lăsând România fără alternative.

Salvarea proiectului avea să vină din China, în 2013, când guvernul condus de Victor Ponta a
semnat o scrisoare de intenție cu compania chineză China General Nuclear Power (CGN), în
cadrul summitului formatului 16+1, ce a avut loc la București în acel an. Costul estimat al
proiectului se ridica la 8 miliarde de dolari, dar pentru ca proiectul să înceapă, România trebuia
să organizeze o licitație publică, conform regulilor Uniunii Europene. La această licitație
singurul participant, CGN, a fost și compania care a câștigat proiectul. Chiar dacă pare a fi o
favoare făcută Chinei, în realitate CGN a fost singura companie străină interesată atunci de
proiect. În 2015, Nuclearelectrica și CGN au semnat un memorandum de înțelegere care trebuia
să fie urmat de 10 săptămâni de negocieri, timp în care urma să se scrie și acordul pentru joint
venture. Acordul investitorilor (în formă preliminară) care deschidea calea pentru înființarea
societății cu capital mixt (joint venture) avea să se semneze însă de-abia în mai 2019, în timpul
guvernului Dăncilă. Conform acestuia, societatea cu capital mixt ar fi trebuit să fie înființată în
cel mult 60 de zile de la semnarea acordului. Această companie nu a mai devenit însă realitate.

Negocierile au fost foarte mult deraiate de instabilitatea politică de la nivelul guvernamental.

Toți cei 6 prim-miniștri care s-au perindat pe la Palatul Victoria nu au făcut decât să întârzie
proiectul. Pentru șase luni în 2017, de exemplu, Guvernul Grindeanu nu a continuat aprobarea
periodică a reînnoirii mandatului echipei române de negociere cu partea chineză, care a fost
realizată tocmai în luna iulie de guvernul Tudose. Negocierile au fost dificile și din cauza
pozițiilor diferite ale celor două părți, privind prețul pe care statul român avea să îl garanteze
pentru energia electrică produsă de centrală, folosind mecanismul „contractului pentru diferență”
(dacă prețul pieței ar scădea sub acest preț stabilit, statul ar trebui să plătească diferența către
investitorul chinez, care dorea astfel să își asigure profitabilitatea investiției, ținând cont că
orizontul de recuperare a investiției în cazul unei centrale nucleare se apropie de 30 de ani).
Problemele legate de Cernavoadă au fost cauzate și de Uniunea Europeană, întrucât aceasta nu
este foarte încântată de acordarea unor ajutoare de stat, în forma prețului minim garantat pentru
energia electrică produsă. Dar România avea precedentul proiectului centralei nucleare Hinkley
Point C din Marea Britanie, la care participă tot compania chineză CGN, și care deși implica
ajutor de stat, a fost acceptat de către Uniunea Europeană.

Dacă nu erau suficiente, la aceste probleme s-au adăugat și noile tensiuni dintre SUA și China,
care s-au manifestat și în România, în privința infrastructurii critice. Deși cazul companiei de
telecomunicații Huawei a atras mult mai multă atenție, și centrala nucleară de la Cernavodă a
căzut la mijloc, fiind o investiție strategică în rețeaua energetică a unui stat membru NATO și
aliat al SUA care găzduiește atât o bază militară americană, cât și scutul anti-rachetă de la
Deveselu. Compania chineză CGN a fost o țintă directă a tensiunilor dintre SUA și China, ea
fiind inclusă, din cauza acuzațiilor de spionaj, pe lista entităților (aceeași listă pe care a fost
inclusă și Huawei), companiilor americane fiindu-le interzis să-i vândă tehnologie, echipamente
sau servicii.