COLEGIUL TEHNIC „ION MINCU”, TÂRGU-JIU

ÎNVĂŢĂMÂNT POSTLICEAL

DOMENIUL SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

CALIFICARE PROFESIONALĂ - ASISTENT MEDICAL GENERALIST

NIVEL 5

PROIECT PENTRU CERTIFICAREA

COMPETENȚELOR PROFESIONALE
NIVEL 5

COORDONATOR:

Dobrescu Lavinia Daniela

ABSOLVENT:

Fotescu Nicoleta Mirela

TÂRGU-JIU

-2016-
 COLEGIUL TEHNIC „ION MINCU”, TÂRGU-JIU

ÎNVĂŢĂMÂNT POSTLICEAL

DOMENIUL SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

CALIFICARE PROFESIONALĂ - ASISTENT MEDICAL GENERALIST

NIVEL 5

ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU
CONJUNCTIVITĂ

COORDONATOR:

Dobrescu Lavinia Daniela

ABSOLVENT:

Fotescu Nicoleta Mirela

TÂRGU-JIU

-2016-
 Cuprins

Introducere ....................................................................................................................... 3
Capitolul I. Noțiuni de anatomie și fiziologie ................................................................ 5
1.1. Globul ocular ........................................................................................................ 5
1.2. Vascularizația globului ocular ............................................................................... 8
1.3. Funcția și patologia ochiului ................................................................................ 11
Capitolul II. Conjunctivita ............................................................................................ 15
2.1. Definiție, fiziologie și patologie ............................................................................... 15
2.2. Etiologie și tipuri de conjunctivită ............................................................................ 18
2.3. Simptomatologie și complicații ................................................................................ 22
2.4. Evoluție. Diagnostic. Tratament ............................................................................... 23
Capitolul III. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu conjunctivită 26
3.1. Rolul asistentului medical în internarea pacientului cu conjunctivită ...................... 26
3.2. Rolul asistentului medical în examinarea clinică şi paraclinică a pacientului ......... 28
Capitolul IV. Plan de îngrijire la domiciliu ................................................................. 35
4.1. Caz clinic 1 – îngrijire la domiciliu .......................................................................... 36
4.2. Caz clinic 2 – îngrjire la domiciliu ........................................................................... 42
4.3. Caz clinic 3................................................................................................................43
Concluzii ......................................................................................................................... 48
Bibliografie ..................................................................................................................... 50
Anexe ....................................................................................................... 52
 Introducere

Îngrijirea sănătăţii, preocupare a tuturor timpurilor, a fost mereu îmbogăţită cu experienţa

generaţiilor anterioare în acest domeniu, devenind o preocupare prioritară a sistemului sanitar.
În prezenta lucrare mi-am propus să analizez noţiunile de embriologie şi anatomie a
analizatorului visual, abordând toate componentele ochiului uman, afecţiunile inflamatorii ale
ochiului şi îngrijirea pacientului care suferă de aceste afecţiuni. Pentru a înţelege toate noţiunile
legate de ochiul uman şi de afecţiunile acestuia, ultima parte a lucrări reprezintă un studiu de caz,
în care am detaliat modalitățile de îngrijire în cazul a doi pacienţi care au fost depistaţi cu
afecţiuni ale ochiului.
Lucrarea de faţă este structurată în patru părţi, fiecare parte cuprinzând informaţii şi
noţiuni cu privire la subiectul temei analizate. Astfel în prima parte a lucrării, am sintetizat datele
generale cu privire la analizatorul visual, analizând pe rând fiecare component a acestuia. Părţile
de bază ale analizatorului visual sunt globul ocular şi anexele sale, acestea fiind completate de o
serie de elemente.
După ce am format o bază a ochiului uman, cu ajutorul noţiunilor introductive, în partea
următoare a lucrării, am analizat cea mai des întâlnită afecțiune a ochiului: conjunctivita.
Am vorbit despre definirea acesteia, cauzele care duc la declanşarea ei, tipurile de
conjunctivite şi tratamentele medicale care trebuie administrate pentru orice caz.
Conjunctivita se manifestă cel mai mult la copii (aceştia sunt cei mai predispuşi la această
afecţiune deoarece au o sensibilitate mai ridicată la factorii declanşatori ai bolii), dar şi la adulţi.
Conjunctivita este o inflamație a membranei transparente (denumită conjunctivă) care
căptușește pleoapele și acoperă ochiul până la marginea corneei. Persoana care suferă de
conjunctivită are ochii roșii, senzație de nisip în ochi, mâncărimi la ochi, secreții la ochi care
formează cruste noaptea, vedere tulbure și sensibilitate la lumină.
Conjunctivita poate fi rezultatul unei infecții bacteriene (precum gonoreea sau
chlamydia) sau virale, unei reacții alergice (în special alergeni ca praful, fardurile, polenul,
lentilele de contact) sau, la nou-născuți, al unui canal lacrimal incomplet deschis.
În continuarea lucrării mi-am propus să ofer principiile care stau la baza procesului de
îngrijire a pacienţilor cu afecţiuni ale inflamaţiilor şi infecţiilor ochiului şi să conştientizez rolul
asistentei medicale, care nu se reduce doar la acela de „executant” al recomandărilor medicului.

6
 Rolul delegat al asistentei medicale este într-adevăr important şi nu trebuie să se renunţe
la acesta, însă nu este unicul.
În timp ce diagnosticul medical şi prescrierea tratamentului sunt responsabilităţile
medicului, în stabilirea diagnosticului de îngrijire, asistenta medicală este specialistul,
exercitându-şi în acest domeniu rolul independent, autonom, rol care este tot atât de important ca
şi rolul delegat.
Ultima parte a lucrării este format din două studii de caz, reprezentând analiza a
doipacienţi care suferă de afecţiuni ale ochiului, care au fost tratați la domiciliu.

7
 Capitolul I. Noțiuni de anatomie și fiziologie

1.1. Globul ocular

Ochiul este receptorul vizual, analizatorul care pune în legătură organismul cu lumea
înconjurătoare.
Analizatorul vizual, ca şi ceilalţi analizatori ai organismului, este un sistem funcţional
care, din punct de vedere morfologic şi funcţional, cuprinde trei segmente:
- un segment periferic sau receptor, care priveşte excitaţiile exterioare specifice;
- un segment de conducere, căile nervoase care conduc influxul primit de la segmentul
periferic către scoarţa cerebrală;
- un segment central sau cerebral, unde excitaţia este transformată în senzaţie vizuală.
SEGMENTUL PERIFERIC constă din globul periferic şi anexele sale. Globul ocular este
o formaţiune aproape sferică, situată în partea anterioară a orbitei.
Masa globului ocular variază între 7 şi 7,5 g; volumul este de 6,5 cm3; consistenţa fermă
este dată de către tunicile globului ocular puse în tensiune de către conţinutul intraocular.
Globul ocular este format din trei straturi suprapuse, care formează peretele lui, şi din
medii transparente care sunt în interiorul globului ocular.
Cele trei straturi sunt:
- stratul fîbros;
- stratul vascular numit şi uvee;
- stratul nervos, retina.
Mediile transparente și refringente sunt reprezentate de :
 Tunica externă – formată din sclerotica posterior și corneea transparentă exterior
 Tunica medie – cuprinde trei segmente: coroida, corpul ciliar și irisul;
 Tunica internă sau retina - este fotosensibilă și responsabilă de recepția și
transmiterea stimulilor luminoși în flux nervos.
Mediile refringente sunt:
 Corneea transparentă;
 Umoare apoasă;

8
  Cristalinul;
 Corpul vitros.
Acestea au rolul de a refracta razele de lumină.
Mediile transparente, împreună cu corneea, reprezintă sistemul optic al ochiului.

Conţinutul globului ocular

Camera anterioară şi camera posterioară sunt umplute de umoarea apoasă, un lichid
transparent secretat de corpul ciliar.
Corpul vitros este o substanţă gelatinoasă, care ocupă spaţiul cuprins între faţa
posterioară a cristalinului şi peretele globului ocular.
Volumul vitrosului reprezintă şase zecimi din volumul globului ocular.
Masa vitreană este o substanţă anhistă, coloidală, cu rare celule migratoare. Substanţa
vitrosului conţine 96,6% apă. Vitrosul optic este omogen.
Corpul vitros în totalitatea sa are un rol important în dezvoltarea şi menţinerea formei
globului ocular.
CRISTALINUL are forma unei lentile biconvexe, perfect transparentă si elastică, cu
masa de 2-2,5g, cu diametrul de 9-10mm, situată în plan frontal, între iris şi corpul vitros, într-o
scobitura a vitrosului numită "fossa pantellaris".
Este suspendat de corpul ciliar printr-un sistem de fibre radiare foarte fine, ce formează
zonula lui Zinn, sau ligamentul suspensor.
Zonula lui Zinn este un inel membraniform, cu rol de a menţine cristalinul în poziţia sa
normală şi de a-i transmite impulsurile muşchiului ciliar.
Cristalinul are doua feţe: una anterioară, alta posterioară.
Fata anterioară are raza de curbură de 10 mm., faţa posterioară are raza de curbura de 6
mm., astfel încât suprafaţa anterioară a cristalinului este mai puţin bombată decât cea posterioară.
Cristalinul conţine apă (65%), proteine (35%) din care unele solubile (alfa, beta şi gama
cristalin) altele insolubile (albuminoidul), fermenţi, vitamine. Indicele de referinţă cu vârsta, în
medie este de aproximativ 22 D.
Cristalinul este constituit din următoarele straturi:
- capsula cristalinului sau cristaloida, o membrană de înveliş transparentă, foarte elastică
şi subţire;

9
 - epiteliul cristalinian anterior este format dintr-un rând de celule cubice dispuse sub
capsula anterioară depăşind cu puţin ecuatorul cristalinian.
Fibrele cristaliniene, care iau naştere din celulele epiteliului anterior, au forma
hexagonală. Fibrele tinere sunt îngrămădite spre centrul lentilei. Fibrele sunt dispuse în straturi
concentrice.
Terminaţiile anterioare ale fibrelor formează pe suprafaţa nucleului cristalinian o sutură
în formă de "Y" drept, denumită sutura cristaliniană anterioară, iar terminaţiile posterioare
formează o sutură sub forma unui "Y" inversat.
După naştere, cristalinul continuă să se dezvolte fără să se producă o distensie a capsulei,
ci o condensare a lentilei, care, progresiv, produce o scădere a elasticităţii cristalinului şi,
totodată, o diminuare treptată, cu vârsta, a amplitudinii de acomodaţie. Acomodaţia este
proprietatea ochiului de a vedea clar un obiect, la orice distantă între infinit şi ochi. Cristalinul nu
are nervi şi este avascular.
Nutriţia sa este asigurată de către umoarea apoasă, prin intermediul capsulei, datorită unui
fenomen de difuziune şi osmoză. Orice tulburare a metabolismului cristalinian duce la
degenerescentă şi opacifîerea lor. Conţinutul în calciu al cristalinului este egal cu cel al umorii
apoase. La tineri, calciul se găseşte în cantitate mică. Tulburările de metabolism ale proteinelor şi
ale lichidelor eliberează probabil sulfaţi, fosfaţi si carbonaţi, care sunt precipitaţii de calciu
existent în cristalin, ducând astfel la cataractarea lui. În cavitatea craniană, după un scurt traiect,
fibrele nervului optic dintr-o parte se încrucişează parţial cu cele din partea opusă, formând
chiasma optică. Ea se găseşte situată în etajul superior al endocraniului, deasupra hipofizei. De la
chiasma pornesc bandelete optice, care înconjoară pedunculii cerebrali şi se termină în corpii
geniculaţi.
Corpii geniculaţi externi sau laterali sunt situaţi sub pulvinar, în continuarea bandeletelor
optice. Conţin un număr mare de celule, cu care se pun în contact fibrele nervului optic.
Corpii geniculaţi laterali au structura lamelară: lamelele albe mielinice alternează cu cele
cenuşii. Radiaţiile optice ale lui Gratiolet reprezintă fibrele neuronilor din corpii geniculaţi
externi, fiind complet înglobate în substanţa albă a lobului temporo-occipital. Aceste fibre
mielinizate pleacă de la baza corpului geniculat extern şi se grupează în afara şi deasupra
acestuia, merg, după ce au trecut prin partea posterioară a capsulei interne, spre aria striată a
lobului occipital şi se termină în jurul scizurii calcariene.

10
 Fasciculele radiaţiilor optice sunt mai voluminoase decât cele din bandeletele optice,
deoarece cuprind şi un număr de fibre centrifuge.
Anexele ochiului cuprind:
a) Anexe de mișcare – mușchii globului ocular;
b) Anexe de protecție – sprâncenele, pleoapele, conjunctiva și aparatul lacrimal.

1.2. Vascularizația globului ocular

Vascularizaţia globului ocular este asigurată de artera oftalmică, ce provine din carotida
internă. Artera oficială pătrunde în orbită prin canalul optic, face apoi o spirală în jurul nervului
optic, dând ramuri bulbare şi orbitare, înainte de a pătrunde în glob, vasele bulbare se împart în
două teritorii distincte, teritoriul retinian şi cel uveal.
Teritoriul retinian este irigat de artera centrală a retinei, ramura din artera oftalmică.
Artera apare în central papilei nervului optic, unde se împarte într-o ramură superioară şi una
inferioară, care, apoi, se divid într-o ramură temporală şi una nazală.
Ramurile arteriale se capilarizează, formând două reţele: una superioară, în stratul
plexiform intern, alta profundă în stratul plexiform extern. Straturile externe care conţin conurile
şi bastonaşele sunt hrănite în primul rând de reţeaua corio-capilară a coroidei prin difuziune şi
numai în mică măsură prin fuziunea limfei interstiţiale la nivelul straturilor interne ale retinei.
Coriocapilarele prezintă o reţea foarte densă şi fac parte din sistemul vascular uveal.
Reţeaua de capilare este situată pe membrana Bruch, cu densitate maximă în regiunea maculară.
Această strânsă legătură care există între nutriţia retinei şi a coroidei explică faptul că majoritatea
proceselor patologice de la acest nivel sunt mixte.
Venele teritoriului retinian se unesc şi formează vena centrală a retinei, care se varsă în
venele oftalmice superioare. Sistemul vascular uveal este constituit din ramuri ale arterei
oftalmice: arterele ciliare scurte posterioare, arterele ciliare lungi posterioare şi arterele ciliare
anterioare, legate între ele prin numeroase anastomoze. Din arterele ciliare scurte posterioare se
desprind 2-4 ramuri, care formează centrul vascular al lui Haller, cu rol important în hrănirea
nervului optic.
Cele două artere ciliare lungi posterioare se îndreaptă, prin "lamina fusca" către baza
irisului şi realizează marele cerc arterial al irisului. Arterele ciliare anterioare provin din ramurile

11
musculare ale arterei oftalmice. Venele uveeii aparţin de 2 curente: venele cilice anterioare şi
venele vorticoase, care se revarsă în venele oftalmice. Venele ciliare anterioare adună sângele
din muşchiul ciliar. Venele vorticoase formează o reţea bogată în vârtejuri, în coroidă, adunând
întreg sângele uveal. Prin reţeaua vasculară a tractului uveal circulă o cantitate considerabilă de
sânge care atinge cifra de 260 ml. la om. Această reţea bogată menţine pentru retină o
temperatură constantă optimă.
VASCULARIZAŢIA NERVULUI OPTIC
Vascularizaţia nervului optic este asigurată prin ramuri ce provin din artera oftalmică.
Papila nervului optic este nutrită de către ramurile arterelor ciliare scurte posterioare, dispuse
segmentar. Artera centrală a retinei nu participă în irigaţia papilei nervului optic. Anastomozele
în ramurile de provenienţă variată au importanţă în declanşarea edemului papilar. Trunchiul
nervos optic este nutrit de ramurile papilare provenite din arterele ciliare posterioare scurte şi
lungi, artera lacrimală. Partea centrală a nervului optic este vascularizată de ramuri izvorâte din
artera centrală a retinei şi din ramuri piale, existând numeroase anastomoze între ele. Sângele
venos al nervului optic este adunat de venele meningiene perioptice.
VASCULARIZAŢIA CHIASMEI OPTICE
Reţeaua arterială chiasmatică nu conţine elemente axiale. Vascularizaţia periferică este
asigurată de braţele recurente ale arterei oftalmice, ramuri din artera cerebrală şi din ramuri mici
carotidiene. Capilarele nu merg în septurile gliale, ce sunt dispuse paralel cu fibrele nervoase din
chiasmă. Sistemul nervos chiasmatic este drenat în sinusul coronar şi cavernos.
VASCULARIZAŢIA BANDELETELOR OPTICE ŞI A CORPULUI GENICULAT
LATERAL
Bandeleta optică primeşte ramuri din artera coroidiană anterioară, iar corpul geniculat
lateral - din artera posterioară. Cortexul vizual este nutrit din artera cerebrală posterioară, pe fata
internă a emisferei, şi de artera cerebrală mijlocie, împreună cu ramuri recurente de cerebrala
posterioară, pe faţa sa externă. Atât circulaţia arterială cât şi cea venoasă au caracter terminal.
INERVAŢIA ANALIZATORULUI VIZUAL
Analizatorul vizual are o inervaţie senzorială, senzitivă, motorie si vegetativă. Inervaţia
senzorială este alcătuită din segmentul intermediar al analizatorului optic, nervul optic şi căile
optice. Inervaţia senzitivă este asigurată de nervul trigemen, dintre acestea primele două,
oftalmic si maxilar, contribuie la asigurarea inervaţiei senzitive a globului ocular.

12
 Nervul oftalmic este format din unirea a trei ramuri: nazal, frontal si lacrimal. Ramura
nazală asigură inervaţia senzitivă a sacului lacrimal, a canaliculelor şi a jumătăţii interne a
pleoapelor şi a conjunctivei.
Ramura frontală inervează tegumentele frunţii, pleoapei şi conjunctiva.
Ramura lacrimală formează mai multe ramuri palpebro-conjunctivale si lacrimale. Nervul
maxilar inervează pleoapa inferioară şi conjunctiva respectivă.
A treia ramură a trigemenului nu contribuie la inervaţia globului ocular, în afară de fibre
senzitive, trigemenul mai conţine şi fibre vegetative care au sub dependenţa lor o parte din vaso-
motricitatea conjunctivei, corpului ciliar şi a retinei. Trigemenul mai conţine şi fibre trofice, care
au rol deosebit în trofîcitatea globului ocular.
Inervaţia senzitivă a globului ocular este foarte bogată, în cornee, terminaţiile nervoase
trigeminale ajung până în straturile epiteliului anterior. Din această cauză, ultimul reflex care
dispare în cazul anesteziei generale este reflexul corneean. Inervaţia motorie, întreaga
musculatură a globului ocular este inervată de trei nervi cranieni: nervul oculomotor extern (a
Vl-a), pateticul (a IV-a) şi nervul facial (al VII-lea).
Sistemul motor al globului ocular este destinat asigurării mobilităţii conjugate a globilor
oculari, cu scopul de a recepţiona şi stabili anatomic imaginea retiniana pe fovee. Fiecare nerv îşi
are originea în trunchiul cerebral.
Nervul oculomotor comun inervează muşchiul drept intern, drept superior, dreptul
inferior, oblicul mic şi ridicătorul pleoapei superioare. Nucleul său de origine este în pedunculul
cerebral. Nervul oculomotor comun pătrunde în orbită prin fanta sfenoidală.
Nucleul oculomotor extern inervează numai muşchiul drept extern. Nucleul său de
origine este în protuberenţial. Nervul patetic este nervul motor al oblicului mare. El are nucleul
de origine în pedunculul cerebral.
Fiecare nerv are câte un nucleu de origine care alcătuieşte centrul primar sau periferic, în
afara centrilor primari mai există centrii oculomotori corticali în număr de doi: unul anterior
situat în lobul frontal, altul occipital situat în lobul occipital. Nervul facial (a VII-a) joacă un rol
important prin inervarea orbicularului pleoapelor, a muşchiului lui Horner şi a glandei lacrimale.
Nucleul facial este în protuberanta, iar centrul său cortical se află în regiunea rolandică.
Inervaţia vegetativă a ochiului este alcătuită dintr-un sistem de fibre şi ganglioni care
leagă ochiul de centrii vegetativi cerebrali. La nivelul analizatorului vizual, sistemul vegetativ

13
intervine în controlul activităţii musculaturii netede a globului ocular şi a orbitei, activităţii
vasomotorii, secreţiei lacrimale.
Segmentul vegetativ al analizatorului vizual, din punct de vedere morfofuncţional, se
împarte în centrii corticali şi periferici. Centrii corticali ai activităţii vegetative se situează în
sistemul cortical limbic şi în hipotalamus.
Elementele periferice sunt reprezentate de fibrele aferente şi de cele eferente, şi ganglioni
simpatici şi parasimpatici.
Fibrele aferente simpatice îşi au neuronii de origine în ganglionii spinali, iar pentru cele
parasimpatice neuronii se găsesc de-a lungul nervilor periferici. Fibrele parasimpatice ajung la
ochi prin intermediul oculomotorului comun şi facialului.
Fibrele motorii care vin prin oculomotorul comun îşi au originea în nucleul Edinger-
Westphal situat în apropierea nucleului acestui nerv.
Pe calea simpaticului vin la ochi fibre vaso-motorii, fibre secretoare pentru glandele
pleoapei şi ale conjunctivei, fibre lacrimale, fibre dilatatoare ale pupilei, care inervează muşchii
netezi polpebrali şi orbitali.
Pe calea parasimpaticului ocular vin prin oculomotorul comun fibre iridoconstrictoare şi
fibre care acţionează asupra muşchiului ciliar, pentru secreţia lacrimală curentă.

1.3. Funcția și patologia ochiului

Principala funcție a analizatorului vizual este perceperea luminozității, formelor și

culorilor obiectelor din mediul înconjurător.
Transformarea energiei luminoase într-un proces nervos se petrece la nivelul retinei,
reprezentând prima treapta în realizarea funcţiei vizuale.
La realizarea acestei funcţii ia parte şi scoarţa cerebrală, graţie căreia senzaţiile care se
nasc în lobul occipital nu rămân fotografii izolate, fără sens, ci sunt integrate în tot procesul
cunoaşterii.
Ochiul reprezintă adaptarea organismului la perceperea energiei luminoase, începând de
la vieţuitoarele cele mai sensibile, până la om. La organismele mai dezvoltate, organul receptor
al energiei luminoase se complică. Celulele senzitive încep să fie protejate de formaţiuni care le

14
înconjoară, apare cristalinul, unele celule senzitive se diferenţiază pentru perceperea formelor şi
a culorilor, cristalinul având rol de a concentra energia luminoasă asupra acestor celule.
Excitaţiile luminoase se perfecţionează, iar în scoarţa cerebrală se transformă în senzaţie
vizuală.
Razele luminoase pătrund corneea transparentă în globul ocular, sunt refractate de către
mediile refringente și formează pe retină imaginea obiectului așezat în fața ochiului.
Acomodarea la lumină se realizează prin intermediul irisului.
Culoarea irisului dezvăluie și vulnerabilitatea noastră în fața boliilor. Persoanele cu iris
albastru tind să se îmbolnăvească cu eczeme și astm, cele cu ochi căprui au predispoziție către
boli reumatice, iar culoarea verde a irisului indică riscul bolilor ereditare.
Pupila este gaura din iris și permite (prin contracție sau dilatare) să dozeze cantitatea de
lumină ce pătrunde în ochi.
Pupila se mărește (midriază) sau se micșorează (mioza) sub acțiunea mușchilor săi, în
funcție de intensitatea razelor de lumină.
Cristalinul este lentila naturală a ochiului și are proprietatea de a-și schimba, aproape
instantaneu, forma, reglând focalizarea. Cristalinul este situat în spatele irisului și are forma unei
lentile biconvexe.
Cristalinul realizează funcția de acomodare (focalizarea imaginii pe retină atunci când
obiectele își schimbă poziția față de globul ocular).
Acomodarea este capacitatea ochiului de a trece de la un plan de vedere apropiat la un
plan de vedere depărtat și invers. Se realizează datorită curburii cristalinului și elasticității și
activității mușchiului ciliar.
Datorită procesului de acomodare, cei doi ochi lucrează în mod conjugat sub controlul
creietului, luând aceeași direcție pentru a fixa un obiect cu scopul de a se forma o imagine clară
pe fiecare dintre retine.
Prin intermediul aceluiași proces, ei realizează punerea la punct în funcție de distanța față
de obiectul privit.
Funcțiile principale ale ochiului nu se limitează doar la proiectarea imaginii. Ochiul
reprezintă, totodată, sistemul de primire și codare a informației primite pentru creier, dar și
sistemul de deservire a asigurării necesității vitale.
Nervul optic realizează comunicarea între semnalele de la terminațiile nervoase și creier.

15
 Pleoapele și genele au rolul de protecție a ochilor. O membrană subțire transparentă,
denumită conjunctivă, căptușește interiorul pleoapelor și o parte din sclerotică.

Formarea imaginii
În cazul ochiului emetrop (vederea normală), imaginea se formează pe retină. Pentru ca
razele de lumină să se poată focaliza, acestea trebuie să se refracte. Cantitatea de refracție
depinde în mod direct de distanța de la care este văzut obiectul. Un obiect situat la o distanță mai
mare necesită mai puțină refracție decât unul situat la o distanță mai mică. Cel mai mare
procentaj din procesul de refracție are loc în cornee, restul refracției necesare având loc în
cristalin.
Lumina trece prin mediile transparente (cornee, umoare apoasă, umoare sticloasă) și
cristalinul și formează o imagine răsturnată pe retină. Pe retină, celulele specializate transformă
imaginea în impulsuri nervoase. Acestea ajung prin nervul optic până la regiunea posterioară a
creierului. Acesta din urmă interpretează semnalele printr-un mecanism complex care implică
milioane de neuroni.
Razele de lumină suferă la nivelul ochiului o refracție triplă:
1. razele de lumină își schimbă direcția;
2. o refracție are loc la nivelul corneei și câte una pe fiecare față a cristalinului;
3. imaginea se formează pe retină, pe pata galbenă și este reală, mai mică și răsturnată.
Orice deviere de la starea emetropă (vederea normală) reprezintă un defect de vedere.
Cele mai des întâlnite defecte de vedere ale ochiului uman sunt:
 Diferențele dintre defectele principale de vedere
 Miopia este cel mai des întâlnit defect de vedere, aceasta având un caracter
patologic (apare la naștere) și ia loc atunci când globul ocular al ochiului miop
este mai mare decât cel al ochiului normal, imaginea formându-se în fața retinei.
Miopia este corectată cu ajutorul lentilelor divergente.
 Hipermetropia este de asemenea un defect patologic, aceasta însă luând loc mai
rar decât miopia. Globul ocular al ochiului hipermetrop este mai mic decât cel al
ochiului normal, în consecință imaginea formându-se în spatele retinei.
Hipermetropia este corectata cu ajutorul lentilelor convergente.

16
  Prezbitismul este un defect de vedere care apare de obicei la bătrânețe, acesta
comportându-se în același mod precum hipermetropia, acesta fiind cauzat de
atrofierea elasticității cristalinului. Prezbitismul este tratat cu ajutorul unei lentile
convergente.
 Strabismul are drept cauză slăbirea unuia dintre mușchii externi ai globului
ocular, acesta fiind corectat prin exerciții de întărire a musculaturii ciliare.
 Cataracta apare cel mai frecvent, la persoanele cu o vârstă înaintată, aceasta fiind
cauzată de pierderea treptată a transparenței (opacifierea) cristalinului.
 Astigmatismul este o boală oftalmologică manifestată printr-o deformare a
corneei care atrage după sine o refracție defectuoasă a razei de lumină în globul
ocular.
 Glaucomul
 Dezlipire de retină
 Retinopatia diabetică
 Retinopatia hipertensivă
 Conjunctivita
 Keratopatia
 Daltonism
Bolile ochiului pot afecta globul ocular, nervul optic sau anexele ochiului (conjunctiva,
pleoapele, muschii si nervii oculomotori). Ele pot fi împărțite în următoarele categorii:
- afecțiuni congenitale - cauzate de o modificare de origine genetică în dezvoltarea
aparatului ocular, sau de o afecțiune contractată în timpul vieții intrauterine (rubeola)
- afecțiuni inflamatorii - afectează partea superficială a aparatului ocular (conjunctivita,
episclerita) sau membranele interioare (uveita, coroidita).
- bolivasculare - sunt grave mai ales atunci când privesc vascularizarea retinei sau a
nervului optic (ocluzia arterei sau venei centrale a retinei).
- boli degenerative - pot fi legate de anomalii ereditare (degenerescente tapetoretiniene)
sau de îmbătrânirea ochiului (degenerescenta muculară legată de vârstă, cataracta zisa "senila").
- Tulburările de oculomotricitate - paralizii oculomotorii (oftalmoplegie) și strabisme.

17
 Capitolul II. Conjunctivita

2.1. Definiție, fiziologie și patologie

Conjunctiva este o membrană subţire, transparentă, bine vascularizată, care tapetează

suprafaţa anterioară a globului ocular şi faţa posterioară a pleoapelor. Datorită localizării sale,
conjunctiva este expusă acţiunii microorganismelor sau a unor substanţe nocive exogene.
Rezistenţa în faţa acestor agresiuni este dată de lacrimi care diluează şi elimină materialul
infecţios, iar prin conţinutul de lizozim, betalizin, IgA, IgG, împiedică creşterea şi dezvoltarea
germenilor.
Prezintă 3 porţiuni:
1. Conjunctiva palpebrală sau tarsală- este netedă, pe suprafaţa ei întâlnindu-se nişte
proeminenţe numite papile.
2. Conjunctiva bulbară- acoperă sclera anterioară, este subţire, transparentă, mobilă. Se
inseră aderent la nivelul limbului sclero-cornean.
3. Conjunctiva de trecere a fundului de sac sau a fornixurilor este zona cuprinsă între
conjunctiva bulbară şi cea palpebrală.
În unghiul intern al fantei palpebrale se deosebesc pe conjunctiva bulbară două
formaţiuni: caruncula lacrimală, cu glande şi foliculi piloşi şi cuta semilunară, în afara
carunculei, se prezintă ca o cută semilunară (rămăşiţă a celei de-a treia pleoape a păsărilor). În
fundul de sac se întâlnesc glandele acinoase Krause şi Ciaccio şi glande lacrimale accesorii, de
asemenea şi glandele tubulare Henle - glande mucoase.
Vascularizaţie, inervaţie, rol: arterele provin din ramurile arterelor palpebrale şi din artera
ciliară (pentru porţiunea conjunctivei bulbare pericorneene). Venele au un traiect asemănător cu
al arterelor, drenează în vena palpebrală şi venele ciliare anterioare. Limfaticele conjunctivei
cuprind două reţele: superficială şi profundă. Jumătatea externă se îndreaptă spre ganglionii
periauriculari, iar jumătatea internă spre ganglionii submaxilari. Inervaţia este asigurată de
trigemen. Rolul conjunctivei este de umectare şi hrănire a corneei.
Conjunctivita este una din cele mai frecvente afecţiuni ce apare atât la bebeluşi, cât şi la
copilașii mai mari şi oameni maturi. Aceasta este o afecţiune inflamatorie a conjunctivei de
cauze variabile: bacteriană, virală, alergică, factori iritanti. În situaţia în care este determinată de

18
o infecţie (virală/bacteriană) este foarte contagioasă, transmiţându-se cu rapiditate mai ales în
colectivități. De multe ori face parte din tabloul clinic al unei viroze, pe lângă manifestările tipice
de conjunctivită existând şi simptome din partea aparatului respirator ( nas înfundat, secreţii
nazale, febră, tuse, etc).
Conjunctivita este cea mai frecventă afectiune a conjunctivei, severitatea ei variind de la
hiperemie conjunctivală uşoară cu lăcrimare, până la inflamaţii foarte grave datorită
complicaţiilor pe care le pot produce.
Examinarea conjunctivei cuprinde: examenul clinic al conjunctivei, examenul secreţiei
conjunctivale şi examinarea anatomo-patologică.
1. Examenul clinic al conjunctivei se face prin inspecţie, la lumina zilei sau la
biomicroscop. Examinarea topografică a conjunctivei cuprinde:
- examenul conjunctivei bulbare
- examenul conjunctivei palpebrale inferioare
- examenul fundului de sac inferior
- examenul conjunctivei palpebrale superioare
-examenul fundului de sac superior este posibil numai după întoarcerea pleoapei
superioare cu întorcătorul de pleoape.
2. Examinarea sensibilităţii se face cu un tampon de vată uscată efilată sau cu aparate
speciale - esteziometre.
3. Coloraţia cu fluoresceină 2% pune în evidenţă lipsa de substanţă la nivelul
conjunctivei şi/sau al corneei.
4. Proba cu vasoconstrictoare - după instilaţii de adrenalină congestia venelor episclerale
nu dispare.
Examinarea secreţiei conjunctivale constă în examenul bacteriologic şi citologic.
Examenul anatomo-patologic constă în prelevarea unei biopsii din țesutul conjunctival şi
cercetarea celulelor din acesta.
Conjunctivita este un termen atribuit unui grup de afecțiuni inflamatorii ale conjunctivei.
Conjunctivita de definește prin hiperemia conjunctivei, însoțită de exsudat apos,
mucopurulent sau purulent.

19
 Conform altei definiții, conjuctivita reprezintă afectarea inflamatorie a membranei
conjunctivei, ce acoperă fața internă a pleoapelor și fața anterioară a ochilor și este declanșată de
o reacție alergică.
Aceasta se întâmplă atunci când ochiul vine în contact cu un alergen și reacționează prin
eliberarea de histamină. Histamina determină dilatarea vaselor sanguine ale conjunctivei.
Dilatarea vaselor de sânge este urmată rapid de simptome oculare, cum ar fi înroșirea ochilor,
senzație de mâncărime la nivelul nasului.
Conjunctivita reprezintă cauza cea mai frecventă de consult oftalmologic.
Deoarece globul ocular realizează un contact direct cu mediul extern acesta va fi în
permanență expus agresiunilor bacteriene, dar și agresiunilor virale. Oricare agent vulnerant care
acționează asupra porțiunii anterioare a globului ocular poate determina apariția unei soluții de
continuitate, practiv o adevărată poartă de intrare pentru infecțiile virale.
Deoarece structurile conjunctivale nu reprezintă o rezistență mecanică considerabilă,
această regiune poate fi considerată ca fiind una de rezistență minimă, în ceea ce privește
apărarea antiinfecțioasă.
Prin intermediul membranei conjunctivale pot pătrunde în interiorul organismului o serie
de virusuri, dar mai ales cele care se transmit pe cale aeriană. Există situații în care o infecție
virală sistemică va apărea ca singura manifestare – conjunctivita.
Frigul și pH-ul local conjunctival joacă un rol important în apariția și promovarea
infecțiilor virale deoarece temperaturile scăzute deprimă mecanismele de apărare locală.
pH-ul acid local reprezintă un factor de protecție împtriva infecțiilor virale - pH-ul acid
stimulează sinteza de interferon, stopând, astfel, replicarea virală.
În toate organismele există două tipuri de factori de apărare: specifici și nespecifici.
Factorii nespecifici sunt eliberați în urma contactului organismului cu un agent patogen infectat,
aceștia acționând rapid și direct asupra factorului patogen.
Un prim contact dintre patogen și organismul gazdă va conduce la generarea unui răspuns
imun primar și, implicit, la sinteza de anticorpi specifici, care vor contribui la combaterea
infecției. Răspunsul imun primar este deosebit de important deoarece va fi urmat de apariția
memoriei imunologice și, implicit, de imunizare, în anumite situații, a gazdei.

20
 Anticorpii circulanți restanți sunt răspunzători de protecția ulterioară a gazdei impotriva
acelui antigen deoarece anticoprii sintetizați prezintă secificitate pentru specia microbiană care a
generat infecția.
Conjunctivita poate fi infectată viral în mod direct – atunci când patogenul provine din
mediul exterior contaminat, sau poate fi infectată în mod indirect, atunci când în organismul
gazdei există un proces infecțioa agresiv (situație mai rar întâlnită) – septicemii, reacții alergice
exagerate.
Gravitatea conjunctivitei constă în faptul că, de cele mai multe ori, este afectată și
corneea și există, de asemenea, un proces inflamator de vecinătate (infecții virale la nivelul
pleoapelor) care poate avea repercursiuni inclusiv asupra membranei conjunctivale.
De asemenea, utilizarea pe scară largă și în exces a chimioterapicelor (antibiorice)
reprezintă un factor favorizant pentru apariția conjunctivitelor virale deoarece antibioticele
distrug flora microbiană locală.

2.2. Etiologie și tipuri de conjunctivită

Există o serie de factori favorizanţi, declanşanţi şi determinanţi în etiopatogeneza

inflamaţiilor conjunctivei. Majoritatea conjunctivitelor sunt de natură infecţioasă (microbi,
virusuri, fungi).
Germeni specifici ochiului: bacilul Koch-Weeks, diplobacilul Moraix-Axenfeld.
Germeni nespecifici: streptococul, stafilococul, gonococul, etc.
Contaminarea poate fi exogenă, de la un alt bolnav sau de la un focar prin autoinfestare
(gură, nas, organe genitale).
Contaminarea endogenă se produce pe cale hematogenă, de la alte organe (TBC, lues,
gonococie).
Factori favorizanţi ai conjunctivitelor sunt iritaţiile mecanice, fizice, chimice, terenul
alergic; uneori germenii saprofiţi pot deveni virulenţi.
În fundul de sac există condiţii prielnice dezvoltării microbilor (căldură, umiditate).

21
 Cauzele conjunctivitei sunt:
• infecţii: virale (în special virusurile respiratorii dar şi virusul varicelei, rujeolei,
virusul herpetic) sau bacteriene;
• factori iritanţi: şampon, gel de duş, fum de tigară, gaze şi substanţe volatile, clorul
(atentie la piscine); la vârste mai mari, în special la domnişoare fardurile, lentilele de contact;
• alergeni: praf, polen, par de animale dar şi diverse alimente, medicamente.
În lipsa cunoaşterii etimologiei precise a multor conjunctivite se adoptă o clasificare
anatomo-clinică, utilizând, acolo unde este posibil, şi datele etimologice. Astfel există mai multe
tipuri de conjunctivită, şi anume: conjunctivita bacteriană, conjunctivita virală, conjunctivita
alergică, conjunctivita chimică, etc.
Clasificarea conjuctivitelor se face după diferite criterii:
1. Clasificarea anatomo-clinică:
- Conjuncgtivite catarale (acută, subactuă, cronică)
- Conjunctivite purulente;
- Conjunctivite pseudomembranoase;
- Conjunctivite nodulare.
2. În funcție de cauză:
- Conjunctivite traumatice (iritative) produse de facori mecanici, chimici sau fizici:
praf, aerosoli, radiații
- Conjunctivite alergice;
- Conjunctivite infecțioase: de natură bacteriană, virală, fungică
3. În funcție de aspectul secreției:
- Conjunctivite seroase;
- Conjunctivite mucoase;
- Conjunctivite purulente;
- Conjunctivite pseudomembranoase.
4. În funcție de evoluția în timp:
- Conjunctivite acute;
- Conjunctivite subacute;
- Conjunctivite cornice.
5. În funcție de alterările structurale ale mucoasei:

22
 - Conjunctivite papilare;
- Conjunctivite foliculare;
- Conjunctivite papilare gigante;
- Conjunctivite flictenulare.
Conjunctivitele virale sau bacteriene pot afecta unul sau ambii ochi. De regulă, infecțiile
virale care produc conjunctivite se însoțesc de o secreție apoasă sau mucoasă. Cele bacteriene
produc o secreție mai consistentă, de culoare galben-verzuie și pot fi asociate cu infecții
respiratorii sau faringiene.
Pleoapele pot fi umflate, privirea spre o lumină puternică este dureroasă.
Ambele sunt , adesea, asociate cu răceli și sunt foarte contagioase.
Conjunctivita virală apare frecvent împreună cu mai multe infecții virale – cel mai des cu
infecții cauzate de adenovirusuri sau enterovirusuri - și poate surveni în timpul unei gripe sau
răcei obișnuite.
Cauza de bază a conjunctivitei acute este infecția virală. Conjucntivita virală începe, în
mod obișnuit, la un ochi. În câteva zile, este afectat și celălalt ochi. Se poate palpa un nodul
limfatic umflat în fața urechii.
Conjunctivita bacteriană reprezintă 40 % din patologia infecto-inflamatorie oculară.
Agenţii microbieni implicaţi pot fi variaţi, provenind fie din flora saprofită a conjunctivei şi
pleoapelor, fie din exterior, pe cale aeriană, prin contact direct cu mâini sau obiecte contaminate,
sau de la o infecţie adiacentă clinic inaparentată.
Debutul este acut, unilateral, cu bilateralizare în 24 - 48 ore. Pacientul prezintă prurit,
senzaţie de corp străin, senzaţie de înţepături sub pleoape, lacrimare. Obiectiv, se caracterizează
prin ochi roşu care poate fi asociat cu edemul (umflarea) pleoapelor, secreţie conjunctivală
mucoasa sau purulenţa, lipirea pleoapelor dimineata, la trezire.
Conjunctivita bacteriană afectează, de obicei, ambii ochi și produce puroi mult și mucus,
dureri de ochi, umflare, roșeață.
Tratamentul conjunctivitelor bacteriene se face cu antibiotic care se administrează local
sub formă de colir sau unguent oftalmic în sacul conjunctival inferior. În cele mai multe cazuri
de conjunctivită la adulţi sau copii, tratamentul este iniţiat fără examenul secreţiei conjunctivale.
Dacă oftalmologul doreşte să se efectueze cultura, se iniţiază tratamentul antibiotic şi ulterior se
modifică, dacă e necesar, în funcţie de rezultatul antibiogramei. Nu se va aplică pansament pe

23
ochiul cu secreţie, acesta putând duce la agravarea bolii prin stagnarea şi dezvoltarea germenilor
ca într-un mediu de cultură.
Conjunctivita virală este determinată de obicei de adenovirus (imag. nr.2.11.). Ea poate
apărea în cadrul unei infecţii respiratorii superioare, însoţită de febră, dureri de cap, ganglioni
preauriculări măriţi1. Calea de transmitere poate fi aeriană, prin particule respiratorii
contaminate, prin contact direct mână-ochi, sau prin apa de piscina insuficient clorinată.
Debutul este brusc, unilateral, cu bilateralizare ulterioară rapidă. Bolnavul prezintă de
obicei înroşirea ambilor ochi, secreţie conjunctivală apoasă, adenopatie preauriculară sensibilă la
palpare şi, în general, vedere bună. În unele cazuri, este afectată şi corneea prin fenomene imune,
producându-se scăderea acuităţii vizuale care poate dura luni de zile. În general, conjunctivitele
virale durează aproximativ trei săptămâni. Tratamentul se reduce la terapie simptomatică, cu
exceptia conjunctivitelor herpetice sau cauzate de virusul varicelo-zosterian.
Conjunctivita alergică apare datorită unei sensibilizări anormale a conjunctivei la
anumiţi factori numiţi alergeni, ca polen, pene, alimente, cosmetice, medicamente.
Conjunctiva poate fi interesată izolat sau în acelaşi timp cu pielea sau alte mucoase
(rinita). Aproape întotdeauna în conjunctivita alergică este prezentă senzaţia de mâncărime
(prurit). Mai apar şi înţepături, congestie conjunctivală (ochi roşu), secreţie apoasă sau
filamentoasă, edem palpebral cu pseudoptoza şi alte simptome alergice ca rinita (nas înfundat, cu
secreţie apoasă), mâncărimi în gât şi tuse seacă. Pielea pleoapelor poate avea un aspect
eczematos caracteristic.
Conjunctivitele alergice afectează întotdeauna ambii ochi și sunt o reacție a organismului
la diferite substanțe alergene precum polenul. Ca răspuns la această substanță, organismul
produce anumite substanțe imunoglobuline (anticorpi) ce declanșează eliberarea din țesuturile
din jurul globului ocular a unor substanțe inflamatoare precum histamina.
Conjunctivita alergică survine mai frecvent la copii cu boli alergice, cum ar fi rinita
alergică. Este, de cele mai multe ori, întâlnită numai în anumite perioade ale anului, când este
cauzată de alergeni cum sunt iarba sau polenul. Alte substanțe care pot cauza alergii sunt: praful
de origine animală, particule de praf.

1
Dr. Mihaela Beraru (Nicolaescu) - Conjunctivita, art. pub. pe www.cdt-babes.ro.

24
 Tratamentul este de desensibilizare, pentru a elimina reacţia inflamatoare de la originea
conjunctivitei alergice. În multe cazuri tratamentul este cronic şi se face cu antihistaminice,
corticosteroizi. Se va căuta identificarea şi înlăturarea alergenului în cauză.
Conjunctivita chimică este provocată de medicaţie. În general apare la nou născuţi care,
imediat după naştere sunt trataţi cu nitrat de argint 2% pentru prevenirea conjunctivitei
neonatale2. În mod surprinzător s-a descoperit că acest tratament preventiv afectează nou născuţii
provocându-le conjunctivita chimică. De aceea s-a înlocuit tratamentul pentru prevenirea
conjunctivitei cu antibiotice sub formă de picături oculare.
Transmiterea conjunctivitei este una foarte facilă, în special prin contact direct (mână-
ochi) dar şi prin intermediul particulelor respiratorii sau prin apa de piscină insuficient clorinată
(trebuie facută diferenţere între conjunctivita determinată de clor care are o evoluţie scurtă şi cea
determinata de apa infectată din piscina). De asemenea există şi posibilitatea infectării indirecte
prin intermediul obiectelor contaminate (prosoape, lenjerie de pat, jucarii, etc);
Perioada de incubaţie (durata din momentul infectării şi pâna la apariţia simptomelor)
este variabilă în funcţie de cauză. Astfel în cazul celor bacteriene sunt necesare 2-3 zile până la
apariţia simpomelor, pe când în cazul conjuctivitelor virale perioada de incubaţie este în medie
de 7-10 zile.

2.3. Simptomatologie

Simptomatologia clinică este reprezentată de:

 disconfort sau senzație de corp străin;
 dilatația vaselor de la nivelul conjunctivei;
 ușoară fotofobie;
 exsudat mucopurulent la nivelul ochiului;
 lipirea pleoapelor cu secreție în timpul somnului;
 ușoară încețoșare a vederii;
 halouri colorate.
Semnele obiective sunt reprezentate de modificări de culoare, relief şi ale secreţiei
conjunctivale.

2
Dr. Cristina David - Conjunctivita, art. pub. pe www.cdt-babes.ro.

25
 1. Modificările de culoare sunt produse prin hiperemia mucoasei, ce poate fi superficială,
profundă sau mixtă. Hiperemia superficială are culoare roşie vie, fiind caracteristică
conjunctivitelor. Cea profundă formează inelul perikeratic (în uveite şi keratite). Hiperemia
mixtă are un prognostic grav, apare în endoftalmite.
2. Modificările de relief sunt date de edem şi formaţiuni proeminente. Formaţiunile
proeminente de la nivelul conjunctivei sunt foliculii - proeminenţe nodulare bine delimitate, de
dimensiuni şi aspect variat, sunt situate subepitelial. Papilele sunt mai proeminente, dând
conjunctivei un aspect pavimentos, uneori vegetant.
3. Modificările de secreţie variază dună intensitate şi natura agentului patogen.
Aspectul secreţiei poate fi:
- sero-mucos
- mucopurulent
- purulent - galben (stafilococ) sau verde (gonococ)
- fibrinos
Cantitatea de secreţie poate fi redusă, sau abundentă aglutinând cilii. Este necesar
examenul bacteriologic al secreţiei pentru depistarea agentului etiologic; uneori se impune
examenul citologic (în conjunctivita primăvăratică).

2.4. Evoluție. Diagnostic. Tratament

Diagnosticul clinic pozitiv se bazează pe simptomatologia subiectivă şi obiectivă, iar

diagnosticul etiologic de certitudine se stabileşte numai prin examen bacteriologic, virusologic şi
citologic al secreţiei conjunctivale.
Obiectiv, se constată înroşirea ochiului prin dilatarea vaselor de sânge ale conjunctivei,
secreţie conjunctivală, hiperlacrimare. Unii pacienţi fac infecţia în urma contactului cu persoane
ce prezintă conjunctivita, direct sau prin intermediul unor obiecte infectate (pernă, prosop,
batistă). Alţii au contacte cu bolnavi suferinzi de infecţii ale căilor respiratorii superioare. Foarte
puţini contractează boala prin intermediul apei infectate din bazine de înot.
Congestia conjunctivală este mai intensă la nivelul conjunctivei palpebrale, la nivelul
fundurilor de sac și la nivelul porțiunii periferice a conjunctivei bulbare.

26
 Uneori, poate fi prezent și chemozisul (edemul conjuctivei) sau hemoragii peteșiale.
Genele sunt, de obicei, unite prin cruste galbene. Apogeul conjunctivitei mucopurulente
este atins în 3-4 zile. În cazul în care aceasta nu este tratată, evoluția acesteia poate fi
copleșitoare, vindecarea durând 10-15 zile.
Se poate complica cu:
 ulcer corneean;
 keratită superficială;
 blefarită;
 darocistită.
În absența tratamentului, poate evolua spre conjunctivită cronică.
Diagnosticul pozitiv se pune în urma examenului clinic, anamnezei și a testelor de
laborator.
Pentru stabilirea diagnosticului pozitiv de conjunctivită se procedează la realizarea
examenelor locale și generale: examenul cu ochiul liber, examenul cu biomicroscopul,
examinarea secrețiilor conjunctivale și biopsia cumoasei conjunctivale.
Examinarea conjunctivelor tarsale se face cu ajutorul degetelor, prin răsfrângerea
pleoapelor cu ajutorul begetelor. Tot cu ajutorul metodei digitale poate fi examinată și
conjunctiva bulbară, prin deschiderea fantei palpebrale. Examinarea atentă a segmentului
anterior a globului ocular oferă informații despre posibila prezență la acest nivel a corpilor
străini sau despre prezența unir modificări patologice.
Luminatul lateral este util deoarece permite diferențierea dintre o conjunctivită normală și
una patologică.
Examenul cu biomicroscopul facilitează evidențierea modificărilor patogice de la nivelul
conjunctivei, precum și diferențierea dintre modificările papilare sau foliculare.
Examinarea secrețiilor conjunctivale permite izolarea agenților patogeni implicați în
apariția infecțiilor.
Biopsia mucoasei determină:
- conjunctivitele virale;
- Conjunctivitele bacteriene;
- Conjunctivitele alergice.
Diagnosticul diferenţial al conjunctivitelor se face cu:

27
 - iridociclita (acuitate vizuală scăzută, secreţie absentă)
- glaucomul acut prezină tensiune intraoculară crescută, cefalee, durere oculară mare
- episclerita - caracterizată de prezenţa nodulului episcleral
- keratitele - cu modificări de suprafaţă, grosime şi culoare a corneii.
Prognosticul este variabil în funcţie de forma clinică; uneori se vindecă spontan, alteori
apar complicaţii.
Tratament: Se evită pansamentul ocluziv. Îndepărtarea secreţiei se face cu soluţie de
argint nitric 1%. Se face tratament cu antibiotice - după antibiogramă, sulfamide şi astringente.
Profilaxia constă în respectarea măsurilor de igienă.

28
 Capitolul III. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu
conjunctivită

3.1. Rolul asistentului medical în internarea pacientului cu conjunctivită

Unicul rol al asistentei medicale este de a ajuta individul sănătos sau pacient în
realizarea acelor activităţi care contribuie la sănătatea sau recuperarea lui, la o moarte liniştită.
Deci, rolul asistentei este de a ajuta pacientul, de a ajuta individul să devină cât mai repede
posibil independent de o astfel de asistenţă.
Procesul de îngrijire reprezintă un set de acţiuni prin care se îndeplinesc îngrijiri
de nursing de care pacientul are nevoie. Procesul nursing este un proces intelectual compus din
diferite etape, logic coordonate având ca scop obţinerea unei stări mai bune a pacientului. Acesta
permite acordarea de îngrijiri individualizate adaptate fiecărui pacient. Aceste etape sunt:
1. Culegerea de date este etapa iniţială a procesului de îngrijire, aceasta reuneşte
toate informaţiile necesare îngrijirii unui pacient. Se începe de la internarea pacientului şi
reprezintă primul contact cu pacientul care este foarte important pentru obţinerea acceptului
colaborării acestuia.
2. Asistentul medical prin comportamentul său trebuie să-i creeze pacientului
imaginea unei persoane competente şi să contribuie la îngrijirea sa.
3. Analiza şi sinteza datelor presupune: examinarea datelor, clasificarea datelor în
independente şi dependente, identificarea resurselor pacientului, stabilirea problemelor de
îngrijire şi a priorităţilor şi stabilirea cauzelor sau a surselor de dificultate.
4. Asistentul medical trebuie să cunoască exact cauza problemei ca prin acţiunile
proprii să acţioneze asupra acestei cauze.
5. Planificare îngrijirilor se face prin stabilirea unui plan de acţiune a etapelor,
mijloacelor ce se impun în îngrijire, adică organizarea îngrijirilor conform unei strategii bine
definite ţinând cont în mod deosebit de îngrijirile şi tratamentele prescrise de medic.
6. Implementarea sau aplicarea îngrijirilor constituie momentul realizării
intervenţiilor. Scopul este aducerea pacientului într-o stare optimă de independenţă, de
satisfacerea nevoilor.

29
 7. Evaluarea constituie aprecierea muncii asistentului medical în funcţie de
rezultatele obţinute. Se face evaluarea după o anumită perioadă; în general un obiectiv indică în
ce ritm trebuie făcută evaluarea. Pacientul aflat în stare de infirmitate sau semiinfirmitate, este
nevoit să recurgă la ajutorul oamenilor străini, internarea în spital constitue un eveniment
important în viaţa bolnavului. Împreună cu boala, această situaţie, îi creează anumite stări
emotive, asistenta trebuie să ţină seama de aceste stări, menajându-l cât mai mult.
Primul contact al pacientului cu spitalul îl constitue internarea. Primul contact este
important pentru câştigarea încrederii lui. Dacă se vor face greşeli cu ocazia internării, acestea
vor fi greu de reparat mai tarziu şi vor provoca neîncrederea bolnavului şi îngrijorarea acestuia,
ceea ce va dăuna procesului de vindecare. Este important ca personalul serviciului de primire să
arate de la început cea mai mare atenţie şi preocupare faţă de bolnavul nou sosit.
La serviciul urgenţă majoritatea pacienţilor cu chist hidatic hepatic se prezintă cu bilet de
trimitere. Aici asistenta medicală va cere datele de identificare ale bolnavului, se va interesa de
intensitatea durerilor şi va anunţa echipa de urgenţă. Bolnavii vor fi examinaţi la internare de
medicul de gardă, va culege datele anamnestice de la bolnav sau de la însoţitor şi va trece aceste
date imediat în foaia de observaţie a bolnavului. Asistenta va ajuta va ajuta totdeauna bolnavul să
se dezbrace, indiferent de boala lui.
În serviciul de urgenţă examinarea clinică poate fi completată cu prelevări de produse
biologice şi patologice, asistenta va asigura condiţii prielnice desfăşurării unei consultaţii care să
nu solicite prea mult bolnavul.
Asistenta medicală completează foaia de observaţii clinică, în momentul în care se decide
internarea, ajutând pacientul să se îmbrace cu pijamaua sau cămaşa de spital, când este cazul,
eventual, supraveghează îmbăierea şi deparazitarea acestuia. Aceasta va întocmi un proces verbal
cu toate obiectele pacientului cu probleme psihice şi împreună cu bonul de haine le ataşează la
foaia de observaţie.
Asistenta medicală are rolul, pe parcursul acestor etape, de a asigura şi de a linişti
bolnavul ca va fi bine îngrijit şi se va vindeca. Aceasta discută cu aparţinătorii sfătuindu-i că
liniştea lor contribuie la o evolluţie favorabilă a bolnavului. Asistenta de la Serviciul Primire
Urgenţe va transporta pacientul cu căruciorul în secţia de urologie sau pe medicină internă şi îl
va preda asistentei de serviciu3.
3
Titircă Lucreţia (coord.) - Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali, Ghid de nursing, Ed.
Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2003, pag. 368.

30
 Rolul asistentei medicale este şi acela de a influenţa părereaa bolnavului, de a îi da
încredere în echipa de îngrijire şi de a asigura condiţii bune pentru o evoluţie favorabilă şi o
vindecare rapida. Aceasta are rolul ca pacientul să beneficieze de un salon bine aerisit şi cu
o temperatură constantă, va schimba lenjeria de pat ori de câte ori este necesar. Pentru a fi
echilibrat psihic pacientul, asistenta asigură o atmosferă caldă, răspunde prompt şi plină de
solicitudine la chemare, încurajează pacientul să-şi exprime găndurile şi sentimentele.
Este foarte important ca mediul spitalicesc să-i fie pacientului, dacă nu familiar, cel puţin
securizant pentru că aceste probleme, care par minore în comparaţie cu motivul internării, vor
cântări mult în evoluţia pacientului. Dacă nivelul de anxietate, teamă sau nemulţumire cauzate de
impactul cu spitalul ale acestuia sunt ridicate, atunci vindecarea ar putea fi încetinită. De aceea,
asistenta medicală trebuie să ţină cont întotdeauna de asigurarea condiţiilor optime de mediu.

3.2. Rolul asistentului medical în examinarea clinică şi paraclinică a pacientului

Bolnavii cărora li se efectuează operatii chirurgicale oftamologice, au nevoie de îngrijiri

speciale. Majoritatea acestor bolnavi au o stare de anxietate deosebită, temându-se că intervenţia
nu va reuşii şi ca starea prezentă a vederii lor se va agrava. Dificultatea îngrijirilor constă în
faptul că bolnavii având ambii ochi acoperiţi sunt complet dezorientaţi.
Asistenta medicală are îndatorirea de a observa starea generală a pacientului încă de la
internarea să. Ea trebuie să ştie să evalueze starea de sănătate a pacientului pentru a transmite
medicului date importante pentru stabilirea diagnosticului şi pentru stabilirea îngrijirilor de care
are nevoie pacientul. De aceea, se recurge la examinarea clinică şi paraclinică, în care asistenta
medicală joacă un rol important.
Asistenta medicală, printr-o observaţie clinică justă şi susţinută asupra pacientului, are
obligaţia să observe şi să consemneze aspectul general al pacientului, înălţimea şi greutatea să
(pentru a determina obezitatea sau caşexia), vârsta aparentă şi reală, aspectul pielii (care ajută la
cunoaşterea stării de hidratare sau deshidratare a organismului), ţinuta, faciesul, mersul, starea
psihică4.
De asemenea, se va urmări atent şi sistematic necesităţile pacientului şi manifestările de
dependenţă generate de nesatisfacerea nevoilor, ca să poată stabili obiective evaluabile pentru o
4
Titircă Lucreţia (coord.) - Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali, Ed. Viaţa Medicală
Românească, Bucureşti, 2008, pag. 131-134.

31
îngrijire pertinentă şi de calitate. Pacientul care suferă de inflamaţii sau afecţiuni oftalmologice
se prezintă la spital, în general, cu o stare generală alterată, stare evaluată în timpul examenului
clinic. Cadrul medical mediu va avea grijă să ia la cunoştinţă situaţia globală în care se află
pacientul şi, într-o manieră selectivă, să remarce detaliile importante, schimbările care apar în
evoluţia lui şi utile pentru explorarea paraclinică sau preoperatorie. Este importantă culegerea
datelor din diverse surse, sarcină revenită tot asistentei medicale: din foaia de observaţie, foaia de
temperatură, de la familia pacientului, de la ceilalţi membrii ai echipei de îngrijire, însă
principala sursă rămâne pacientul.
Culegerea datelor trebuie să se facă cu mare atenţie şi minuţiozitate, pentru a nu se omite
problemele importante şi pentru a se face o evaluare corectă a lor. Acesta trebuie interogat când a
avut ultimul scaun, când au apărut vărsăturile, dacă a mai consultat alţi specialişti şi când s-a
agravat starea să generală.
Toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia bolii acestuia se notează
permanent în foaia de observaţie şi planul de îngrijire, pentru a obţine un tablou clinic exact, care
va fi valorificat de echipa de îngrijire şi va fi baza unui nursing de calitate.
Colaborarea la examinarea clinică a pacientului este una din sarcinile importante ale
asistentei. Ajutorul acordat medicului şi pacientului în cursul examinării clinice degrevează pe
acesta din urmă de eforturi fizice, îi previne o serie de suferinţe inutile, contribuie la crearea unui
climat favorabil între pacient şi medic, face accesibilă medicului explorarea tuturor regiunilor
organismului, servindu-l şi cu instrumentarul necesar, toate acestea intervenind pentru scurtarea
timpului expunerii pacientului în stare gravă la traumatismul examinărilor, în acest fel, ajutorul
asistentei la examinările clinice este indispensabil în cazul pacientilor în stare gravă şi foarte utilă
în cazul tuturor pacientilor.
Sarcinile asistentei în pregătirea şi asistarea unui examen clinic medical sunt
următoarele5:
• pregătirea psihică a pacientului;
• adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar;
• dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului;
• aducerea pacientului în poziţiile adecvate examinărilor;
• asigurarea iluminaţiei necesare la examinările cavităţilor naturale;
5
Mozes Carol - Cartea asistentului medical (Tehnica îngrijirii bolnavului), ediţia. a VII-a, Ed. Medicală, Bucureşti,
2002, pag. 583.

32
 • deservirea medicului cu instrumente;
• ferirea pacientului de traumatisme şi răceală;
• aşezarea pacientului în pat după examinare şi facerea patului.
Este important ca ajutorul acordat de asistenta în cursul examenului clinic trebuie să
ferească pacientul de traumatisme şi oboseală. Executarea unui examen nesistematic, care cere
pacientului repetate eforturi de aşezare / ridicare din pat, utilizarea forţelor sale fizice peste
măsura, neglijarea sprijinirii pacientului în poziţiile necesare cerute de reuşita examenului, toate
acestea obosesc repede pacientul, impunând întreruperea examinării, putând chiar provoca o
agravare a bolii sale.
În ceea ce priveşte rolul asistentului medical în examinarea paraclinică, asistenta
medicală va recolta toate produsele de laborator indicate de medic şi se va îngriji să i se facă
pacientului toate investigaţiile necesare şi să introducă în foaia de observaţie a acestuia buletinele
obţinute prin examenele efectuate. Examenele paraclinice completează examenul clinic şi
permite o apreciere exactă a stării viitorului operat. Rezultatele examenelor paraclinice depind de
profesionalismul şi corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor
biologice şi patologice sau au pregătit pacientul pentru investigaţie.
În scopul explorării capacităţii de apărare a organismului şi a gradului de
rezistenţă faţă de socul operator se va executa câteva examene obligatorii6:
 radioscopie pulmonară pentru a depista o eventuală boală pulmonară care poate
complica intervenţia chirurgicală;
 se va face o electrocardiogramă, se va măsura tensiunea arterială, se va număra
frecvenţa pulsului şi în caz de tulburări se va face tratament adecvat;
 asistenta se va interesa despre scaunele şi mictiunile bolnavilor, despre ritmul şi
aspectul acestora şi orice tulburări vor fi semnalate medicului;
 se va controla zilnic temperatura bolnavului;
 se vor face analize pentru examenul complet de urină care vor da informaţii
asupra stării funcţionale a rinichilor, prezenţa de glucoză în urină care poate sesiza un diabet,
boala ce va fi tratată înainte şi în timpul intervenţiei chirurgicale, această afecţiune poate fi
depistată şi prin examenul sângelui (glicemia);

6
Titircă Lucreţia - Breviar de exploarări funcţionale şi îngrijiri special acordate bolnavului, ediţia a III-a, Ed. Viaţa
Medicală Românească, Bucureşti, 1997, pag. 134.

33
  se vor face recoltări de sânge pentru examenul complet: numărul globulelor roşii,
hemoglobina, hematocrit, formula sanguină, leucograma, timp de sângerare, timp de coagulare,
timpii Quick şi Howell, V.D.R.L., examen L.C.R. (albumină, globuline, presiune): În cazul
prezenţei unei anemii aceasta se va corecta prin transfuzii de sânge sau preparate de fier;
 se va determina grupa sanguină şi factorul Rh;
 pentru persoanele trecute de 50 ani se vor face probe hepatice;
 se va testa dacă bolnavul are alergie la unele medicamente sau substanţe ce se vor
utiliza pentru anestezie;
 întărirea rezistenţei organismului dacă este cazul prin reechilibrare
hidroelectrolitică, normalizarea proteinemiei, vitaminizare şi la nevoie alimentaţie specială.

Capitolul IV. Plan de îngrijire pacienți

Conjunctivita este o boală oculară foarte frecventă, în special la copii, care se

caracterizează prin inflamarea mucoasei conjunctive. 
Cauze: Conjunctivitele sunt produse de microbi obișnuiți sau de microbi care
îmbolnăvesc în mod special conjunctiva.

34
 Factori de risc: Fumul, praful, corpii străini conjunctivali, gazele toxice sunt considerați
factori favorizanți importanți în producerea conjunctivitelor. 
Tipuri: După aspectul clinic, conjunctivitele sunt:
- catarale (conjunctiva este inflamată)
- purulente (pe lângă inflamație, este prezentă și o secreție purulentă, alb gălbuie)
- pseudomembranoase (este prezentă o secreție fibrinoasă cu false membrane)
- nodulare - eruptive 
Simptome:
Bolnavul acuză usturimi, senzația de arsură oculară, senzația de "nisip în ochi",
mâncărimi,înțepături. 
Diagnostic: Când bolnavul prezintă asemenea simptome, trebuie să se prezinte la medicul
specialist oftalmolog, care, la examenul clinic al ochilor constată congestia (inflamarea cu
înroșirea) de diferite grade a conjunctivei, care respectă zona din jurul corneei.
In plus, se mai constată prezența unei secreții conjunctivale care poate fi variabilă ca
aspect în funcție de felul microbului ce a produs boala, dar și de gravitatea bolii. Secreția
conjunctivală poate fi mucoasă, mucopurulentă, purulentă, fibrinoasă cu false membrane și, în
funcție de aspectul și de caracteristicile sale, medicul recomandă și alte analize pentru a stabili cu
precizie cauza bolii, respectiv microbul sau microbii implicați, tocmai pentru a aplica un
tratament adecvat.  
Prevenție: Profilaxia conjunctivitelor constă în aplicarea cu strictețe a regulilor de igienă
individuală. La bolnav, sunt necesare măsuri speciale pentru ca secreția de la ochiul bolnav să nu
ajungă la ochiul sănătos și la  alte persoane din jur. Pentru aceasta, bolnavul se va spăla pe mâini
de mai multe ori pe zi, de fiecare dată când este nevoie curățarea și  îngrijirea lor.
Bolnavul trebuie să aibă prosop, pernă și batistă strict personale, lucru important atât
pentru protecția lui, cât și a persoanelor din jur. 
Recomandări:
Nu trebuie să se lege ochiul, pentru că pansamentul duce la stagnarea secreției și la
îmbolnăvirea corneei, complicație gravă care poate provoca pierderea vederii.

4.1. Caz clinic 1 - îngrijirea pacientului la domiciliu

35
 Pacientul I.M., în vârstă de 10 ani, este adus de mama sa pe secția de oftalmologie la
spitalul Județean Gorj, în data de 02.04.2016 având următoarele simptome:

- senzația de durere și discomfort la nivelul ochilor

- Inroșirea ochiului și lăcrimare excesivă

- senzația de arsură și mâncărime,

- lăcrimarea abundentă și fotofobia (sensibilitatea dureroasă la lumină)

- Secreția de culoare galbenă - verzuie cu lipirea pleoapelor dimineața la trezire.

Diagnostic medical: Conjunctivita acută

Medicul, împreună cu asistenta medicală, realizează instructajul familiei cu privire la îngrijire la

domiciliu a pacientului:

 spălarea frecventă pe mâini cu apă și săpun, în special înainte și după administrarea

picăturilor;

 educarea, pe cât posibil, a copilului cu evitarea ducerii mânuței la ochi;

 izolarea la domiciliu cel puțin pe durata prezenței secrețiilor la nivel ocular;

 spălarea frecventă pe mâini a copiilor, tăierea scurtă a unghiilor;

 schimbarea zilnică a feței de pernă și a prosopului, cel puțin până la terminarea

tratamentului;

 înainte de aplicarea picăturilor, este indicată toaleta ochilor, mai ales dacă sunt secreții
vâscoase sau pleoapele s-au lipit; pentru asta aveți nevoie de comprese sterile și ser
fiziologic; încercați să atingeți cât mai puțin cu mâna compresele respective și să folosiți
câte o compresă pentru fiecare ochi în parte; după această operațiune spalați-vă bine pe
mâini și abia apoi aplicați picăturile;

36
 evitarea expunerii copiilor la fumul de țigară sau la alți agenți iritanți (praf, produse de
curătat, etc);

37
Îngrijirea la domicilui a pacientului

Ingrijirea oculară Materiale necesare

Compresele calde și reci pentru ochi: · pentru aplicarea de comprese calde :

 mănuși,
· fie că sunt aplicate calde sau reci, compresele pentru ochi sunt  soluția prescrisă de medic (de obicei ser fiziologic sau
calmante, liniștitoare și terapeutice soluție normal salină),
 vas steril,
· compresele calde pot fi folosite pentru a-i calma pacientului
 comprese sterile,
discomfortul. Deoarece căldura intensifică circulația (ceea ce crește
 prosop
absorbția și scade inflamațiile), compresele calde poate conduce la
drenajul și ameliorarea infecțiilor superficiale
· pentru aplicarea compreselor reci :
 o pungă mică de plastic (de mărimea unui sandwich) sau
· pe de altă parte, compresele reci  pot reduce inflamațiile sau
mănusă,
sângerările și pot calma mâncărimile. Datorită fibrelor reci,
 bucățele de gheață,
compresele reci pot fi indicate pentru a ușura discomfortul
 banda hipoalergenică,
periorbital alături de dozele prescrise de medicamente calmante. In
 prosop,
mod normal, o compresă rece sau caldă ar trebui aplicată pe o
 comprese sterile,
durată de 20 minute și de 4-6 ori pe zi
 ser fiziologic (apă sterilă) sau soluție normal salină,
 mănuși
Prăgatirea echipamentului:

Se explică importanța folosirii de echipamente separate pentru fiecare dintre ochi, pentru a nu transmite infecția de la un ochi la
celălalt, iar persoana care efectuează tehnica va trebui să își spele mâinile foarte bine înainte și după tratarea fiecărui ochi.

- pentru compresele calde : se va pune o sticlă sigilată, conținând apă sterilă sau soluție salină într-un vas cu apă fierbinte sauîin
timp ce curge apă fiebinte în vas. Se va aștepta ca soluția să se încălzească , nu fierbinte(nu cu o temperatura peste 49 grade C). Se va
turna apa caldă sau soluția salină într-un vas steril, umplându-l cam până la jumătate. Se vor pune niște comprese sterile din tifon în
soluția din vas.
 
·-pentru compresele reci : se vor pune bucățelele de gheață într-o pungă de plastic (sau într-o mănușă, dacă este necesar), pentru a
forma un pachet de gheață. Pachetul trebuie să fie mic, pentru a nu pune presiune mare pe ochi. Se va îndepărta excesul de aer din
pungă sau mănușă și se va înnoda marginea pungii sau a mănușii. Se va tăia o bucată de leucoplast hipoalergenic pentru a etanșa
pachetul de gheață. Se va plasa tot echipamentul pe suportul patului, lângă pacient
 

Implementare:
- se va explica procedura familiei pacientului
- i se va asigura intimitatea
- când se vor aplica compresele calde, pacientul va trebui să stea în poziție șezândă, dacă se poate
- când se vor aplica compresele reci, pacientul va trebui să stea culcat pe spate, să aiba sub cap o pernă și capul să fie ușor întors
înspre partea neafectată. Această poziție va ajuta compresele să rămână la locul lor 
- dacă pacientul are un pansament pe ochi, acesta va trebui îndepărtat
- se va trece un prosop peste umerii pacientului pentru a-l proteja de eventuale scurgeri
- persoana care va efectua tehnica își va spăla mâinile și își va pune mănuși.

Aplicarea compreselor calde:

- se vor lua 2 comprese de tifon din vas. Se vor stoarce de excesul de soluție
- se va cere pacientului să închidă ochii și se vor aplica ușor compresele una peste partea de sus a celeilalte, peste ochiul afectat. (dacă
pacientul se plânge de faptul că aceasta este prea fierbinte, va trebui îndepărtată imediat)
- se vor schimba compresele la câteva minute, după cum este necesar, în funcție de durata de aplicare prescrisă
- după îndepărtarea fiecarei comprese, se va verifica pielea pacientului
 
Aplicarea compreselor reci:
- se va umezi mijlocul unei comprese cu apă sterilă, soluție normal salină, sau cu soluție irigatoare oftalmică.
Aceasta ajuta la buna conducere a senzației de rece dinspre pachetul de gheață.
Se vor păstra, însă, marginile compresei uscate pentru a putea absorbi excesul de umezeală.

- se va spune pacientului să închidă ochii, apoi se va aplica compresa peste ochiul afectat. Se va pune pachetul de gheață peste
compresă și se va fixa cu leucoplast.
 Dacă pacientul se plânge de durere, se va îndepărta pachetul de gheață. Unii pacienti pot manifesta reacții adverse la rece

- după 15-20 minute, se va îndepărta leucoplastul, pachetul de gheață și compresa și se vor arunca în recipiente specifice de colectare

- se vor folosi compresele rămase pentru a curăța și usca fața pacientului

- dacă medicul indică, se va aplica un unguent oftalmic sau un pansament ocular

 4.2. Caz clinic 2 – îngrijirea pacientului la domiciliu

    Bolnava P. M., în vârstă de 42 ani, pensionară cu domiciliul în Tg-Jiu, se prezintă în

dimineața zilei de 20.01.2016 la Policlinica Tg-Jiu, acuzând următoarele simptome:
-senzație de corp strain, de arsură sau prurit (mâncărime), de nisip în ochi
- lăcrimare, uneori abundentă
- ochi înroșiți
- congestie (înroșirea mucoasei conjunctivale)
- secreție alb-gălbuie în sacul conjunctival și la nivelul carunculei și determinând lipirea
genelor (în special dimineața).

Diagnostic medical: Conjunctivită bacteriană

Medicul prescrie medicația și, împreună cu asistenta medicală, educă pacientul cum să-și
administreze tratamentul și sa-și realizeze o igienă corectă:

Instructiuni de folosire a picăturilor sau a unguentului:

Spălarea obligatorie pe mâini înainte de a atinge ochii sau medicamentul. 
Se trage încet de pleoapa inferioară a ochiului în jos cu un deget. 
Se lasă capul pe spate, uitându-se în tavan. 
 Pentru picături:
Picătura se pune în centrul pleoapei inferioare. Nu se picură medicamentul direct
în ochi. Se închid ochii încet, fără a-i strânge puternic. Apoi, se clipește pentru a
distribui picăturile pe toată suprafața ochiului. 
 Pentru unguent:
Se începe aplecarea pe toată pleoapa inferioara din colțul ochiului apropiat de nas. Se
închid ochii cu blândețe.
Se mișcă ochiul în toate părțile pentru a distribui medicamentul pe toată suprafața. 
Se îndepărtează soluția sau unguentul în exces cu un prosop curat, folosind un prosop
diferit pentru fiecare ochi. 
 Trebuie spălate mâinile după ce s-a terminat de aplicat picăturile sau unguentul, pentru a
evita transmiterea infecției și altor persoane. 
Pentru alinarea disconfortului şi durerii, este recomandată aplicarea compreselor reci sau
călduţe. Atenţie, compresele trebuie să fie curate şi se folosesc separat pentru fiecare ochi ca să
nu se răspândească infecţia, iar curăţarea secreţiilor se va face din interior către exterior.

4.3. Caz clinic 3

Pacientul B.I, în vârstă de 10 ani, spitalizat de la data 01.05.2016 până la 08.05.2016 la

policlinica Tg Jiu, pentru următoarele motive: cu ochii roșii, senzație de nisip în ochi, mâncărimi
la ochi, secreții la ochi care formează cruste noaptea, vedere tulbure și sensibilitate la lumină
(fotofobie).
Pe baza examenului clinic general și a examenului paraclinic s-a confirmat diagnosticul
medical: Conjunctivita
Diagnostice de nursing:
1. Mâncărimi, datorită bolii manifestată prin mâncărimi la nivelul globului ocular.
2. Probabilitarea atingerii integrităţii fizice şi psihice, datorită stării generale manifestata prin
risc de complicaţii.
3. Dificultate de a îndeplini activităţile recreative datorită spitaliăarii şi tratamentului,
manifestat prin inactivitate.
4. Secreţii, datorită boli manifestată prin secreţii care formează cruste.

I-am acordat următoarele îngrijiri de nursing:

- am recoltat produse biologice pentru investigaţiile de laborator,
- am monitorizat şi notat în F.T. funcţiile vitale,
- i-am asigurat confortul şi am îndepărtat factorii agravanţi,
- la indicaţia medicului am administrat medicamentaţia prescrisă.

Antecedente heredo-colaterale:
 Mama: 29 de ani; pregatire prof.:facultate; ocupaţia: I.T., sarcini:3, naşteri:2,
avorturi:1; starea sănătăţii: afirmativ sănătoasă.
 Tata: 31 de ani; preg.prof.: facultate; ocupaţia: salariat la Arpechim; starea
sanatatii: clinic sănătos.
 Frați/surori: un frate; 3 ani; preg.prof.: grădiniţă; starea sănătăţii: afirmativ sănătos
 TBC, SIFILIS, SIDA, în familie și contacți: nu
Antecedente personale – fiziologice: greutate la naştere: 3400 gr.; L = 45 cm
Antecedente personale – patologice: varicelă la 6 ani
Impresii de la spitalizările anterioare: nu a mai fost internat
 OBICEIURI ÎN LEGĂTURĂ CU ELIMINĂRILE

Scaun: Urina:
-frecvența: 1 scaun/zi -frecvența: 4-5/zi
-aspect: omogen -aspect: limpede
-culoare: brun -culoare: galben deschis
-miros: fecaloid -miros: caracteristic
-cantitate: 105 gr./zi -cantitate: 1010 ml/zi

ANALIZA SITUAȚIEI:

Manifestări de dependență: Diagnostic de nursing:

-mâncărimi la nivelul globului ocular Mâncărimi, datorită inflamaţiei

conjunctivei, manifestată prin mâncărimi la
nivelul globului ocular.
- risc de complicaţii Probabilitatea atingerii integrităţii fizice şi
psihice ,datorită stării generale alterate,
manifestat prin risc de complicaţii.
- inactivitate Dificultate de a îndeplini activităţi
recreative datorită spitalizării şi
tratamentului administrat, manifestat prin
inactivitate.
- vedere tulbure Vedere tulbure, datorită inflamaţiei globului
ocular, manifestată prin vedere tulbure şi
fotofobie.

Obiective de realizat:
1. B.I. să nu mai prezinte dureri;
2. B.I. să nu prezinte risc de complicaţii;
3. B.I. să beneficieze de somn odihnitor;
4. B.I. să nu mai lăcrimeze;
5. B.I. să participe la activităţi recreative.

Resurse: - ale pacientului: bune.

- ale serviciului: bune.
- ale familiei: bune.
 PLAN DE ÎNGRIJIRE

NEVOIA INTERVENȚII
FUNDAMENTALĂ. DIAGNOSTIC EVALUARE
MANIFESTĂRI DE DE OBIECTIVE INTERVENȚII DELEGATE
DEPENDENȚĂ. NURSING INTERVENȚII INVESTIGAȚI TRATAMENT
PROPRII I
1. A evita pericolele Durere, datorată B.I. să nu mai - îi îndepărtez - B.I. declară
- durere la nivelul bolii manifestată prezinte factori agravanţi. ameliorarea
conjunctivei prin durere la dureri. - monitorizez durerilor.
nivelul funcţiile vitale
conjunctivei.

- risc de complicaţii
Probabilitatea - observ starea - să nu
atingerii B.I. să nu generală a prezinte risc
integrităţii fizice şi prezinte risc pacientului de
psihice, datorită de complicaţii - aplic măsuri de complicaţii.
stării manifestata prevenire a
prin risc de complicaţiilor,
complicaţii. - asigur un
mediu de
protecţie psihică
adecvat stări
sale,
- îl încurajez să
comunice cu cei
din jur.
2. A comunica Facies crispat, B.I. să nu mai - observ durerea -B.I.să nu mai
-facies crispat datorită durerilor prezinte de intensitate prezinte
manifestate prin facies crispat ritmică facies crispat.
facies crispat - îi asigur
 confortul
3. A se recreea Dificultate de a B.I. să - observ starea - B.I.
- inactivitate îndeplini activităţi participe la pacientului. participă la
recreative datorită activităţi - observ activităţi
spitalizării şi recreative activităţile recreative.
tratamentului recreative care i-
administrat, ar putea produce
manifestat prin placere.
inactivitate.
4. A învăţa cum să-şi Lipsa de B.I. să capete - îi asigur - B.I. să aibă
păstreze sănătatea cunoştinţe,datorită cunoştinţe reviste, cărti suficiente
- cunoştinţe necunoaşteri bolii, despre boală. medicale cu cunoştinţe
insuficiente în ceea ce manifestată prin privire la boală. despre boală.
priveşte boala. cunosţinte
insuficiente în
ceea ce priveşte
boala.
 DIALOG LA EXTERNARE
Data externării: 08.05.2016
Destinația la externare: domiciliul Tg Jiu, Gorj
Capacitatea de a-și acorda îngrijiri: ajutat de părinţi
Recomandări la externare: igienă locală, evitarea infectării, evitarea traumatizării,
evitarea aglomeraţiilor.
Impresii de la spitalizare: s-au asigurat îngrijiri necesare corespunzătoare şi se declară
mulţumit.
Au fost atinse scopurile:da
EVALUAREA CAZULUI
Pacientul B.I, în vârstă de 10 ani, de sex masculin, spitalizat de la data 01.05.2016 până la
08.05.2016, pentru următoarele motive: cu ochii roșii, senzație de nisip în ochi, mâncărimi la
ochi, secreții la ochi care formează cruste noaptea, vedere tulbure și sensibilitate la lumină
(fotofobie).
Pe baza examenului clinic general: și a examenului paraclinic: s-a confirmat diagnosticul
medical și următoarele diagnostice de nursing:
5. Mâncărimi, datorită bolii manifestată prin mâncărimi la nivelul globului ocular.
6. Probabilitarea atingerii integrităţii fizice şi psihice, datorită stării generale manifestata prin
risc de complicaţii.
7. Dificultate de a îndeplini activităţile recreative datorită spitaliăarii şi tratamentului,
manifestat prin inactivitate.
8. Secreţii, datorită boli manifestată prin secreţii care formează cruste.
I-am acordat următoarele îngrijiri de nursing:
- am recoltat produse biologice pentru investigaţiile de laborator,
- am monitorizat şi notat în F.T. funcţiile vitale,
- i-am asigurat confortul şi am îndepărtat factorii agravanţi,
- la indicaţia medicului am administrat medicamentaţia prescrisă.
După 5 zile de spitalizare, se externează cu stare generală ameliorantă și următoarele
recomandări: - igiena locală corespunzătoare,
- evitarea infectării regiuni afectate,
- evitarea atingerii şi infectării regiunii.
 Concluzii

Ochiul este un organ pereche situat într-o cavitate osoasă, numită orbită, cu rol protector.
Este alcătuit dintr-o parte principală, numită globul ocular, şi organe anexe. Globul ocular este
format din 3 tunici concentrice şi o cavitate în care se află mediile transparente.
Tunica internă este retina care este alcătuită din celulele cu conuri care au rol în vederea
diurna, colorată. Celulele cu bastonase au rol în vederea nocturnă.
Mediile transparente au rolul de a refracta radiaţiile luminoase proiectând imaginea pe
retină, în pata galbenă. În afară de cornee, alte medii transparente sunt: cristalinul şi umoarea
sticloasă.
Cristalinul este o lentila convergentă cu proprietăţi deosebite: sub acţiunea unor muschi
se poate bomba mai mult sau mai puţin, astfel încât distanţa sa focală se modifică. Această
modificare a distanţei focale, numită acomodare, se face reflex.
Cele mai cunoscute afecţiuni inflamatorii oculare sunt conjunctivitele (inflamaţia
conjunctivei oculare), ce pot fi cauzate de infecţii, alergii sau agenţi iritanţi, orgeletul şi blefarita.
Conjunctivita este o inflamaţie a mucoasei pleoapelor (tesutul subtire situat pe faţa
posterioară a pleoapelor cu rol în apărarea şi menţinerea umedă a globului ocular).
În tratarea conjunctivitei, rolul asistentei medicale generaliste este acela de:
- suplinire a dependenţei, adică ceea ce nu poate face persoanaşi de a încerca să înlocuiască
necesitatea în aşa fel încât persoana să-şi poată satisface cerinţele mai uşor;
- să se ocupe de aspectele psiho-somatice şi psiho-sociale care afectează sănătatea, boala şi
moartea; de aceeanursingul foloseşte cunoştinţe şi tehnici de ştiinţe fizice,
sociale,medicale, biologice şi de umanitate ( arta şi ştiinţa);
- personalul nursing lucrează ca partener alături de lucrători dealte profesiuni sau ocupaţii,
ce participă la asigurarea sănătăţii.În activitatea sa, asistenta medicală se poate confrunta
cusurse de dificultate.
Acestea sunt reprezentate de lipsa de forţă, voinţă sau cunoştinţe ale pacienţilor.
Competenţa asistentei rezidă tocmai în cunoaşterea sursei dedificultate şi în adaptarea îngrijirilor
acordate în această situaţie. Ea trebuies ă fie o iniţiativă proprie a asistentei, nefiind determinată
de recomandarea medicului. În urma procesului nursing, se tinde să se obţină ameliorarea
dependenţei, iar ideal ar fi câştigarea independenţei pacientului.
Rolul profesional al asistentului medical îi oferă abilitatea de a comunica eficient cu
pacientul şi cu familia acestuia, de a fi un bun educator, furnizor de îngrijire, manager al
îngrijirilor dar şi mediator, găsind modul cel mai corespunzător de îngrijire de care pacientul are
nevoie.
Tratarea conjunctivitei se poate realiza și la domiciliu, prin aplicarea de comprese și
pungi cu gheață, sau prin utilizarea de picături și unguente prescrise de medicul specialist.
Un aspect important atât în tratarea, cât și în prevenirea conjunctivitei este igiena.
Spălatul pe mâini previne transmiterea infecției către alte persoane.
Persoana care va aplica tratamentul bolnavului se va spăla pe mâini atât înainte de a pune
compresa, cât și după.
Pentru alinarea disconfortului şi durerii, este recomandată aplicarea compreselor reci sau
călduţe. Atenţie, compresele trebuie să fie curate şi se folosesc separat pentru fiecare ochi ca să
nu se răspândească infecţia, iar curăţarea secreţiilor se va face din interior către exterior.
 Bibliografie

1. Albu Roxana Maria - Anatomia şi fiziologia omului, Ed. Corint, Bucureşti, 1996.
2. Buiuc S., Jalobceastai L. - Oftalmologie practică, Vol I, Ed. Junimea, Iaşi, 1979, pag
74.
3. Chisăliţa D. - Oftalmologie generală, Ed. Stef, Iaşi, 2008.
4. Cornea Paul, Dumitrache Liviu, Emache Doina – Anomalii ocular congenital, Vol I,
Ed. Tehnica, Bucureşti, 1988.
5. Cornea Paul - Tratat de oftalmologie, Ediţia 2, Ed. Medicală, Bucureşti, 2002.
6. Cornea Paul – Tratat de oftalmologie, Ed. Medicală, Bucureşti, 2008.
7. Djamo Olga - Anatomie, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007.
8. Dorion Theo - Manual de examinare a fundului de ochi, Ed. Medicală, Bucureşti,
2004.
9. Dumitrache Marieta, Aniţescu Magdalena, Potop Vasile - Traumatisme oculare, Ed.
Carol Davila, Bucureşti, 2009.
10. Fodor Francisc, Sireteanu Liana - Oftalmologie, Ed. Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1981.
11. Fodor Francisc, Sireteanu Liliana - Oftalmologie, Ed. Litografia I.M.F., Târgu Mureş,
1978.
12. Mincu Mioara (coord.) - Bazele teoretice şi practice ale îngrijirii omului sănătos şi
bolnav "nursing", Ed. Universul, Bucureşti, 2000.
13. Mocanu Carmen - Diagnostic pozitiv şi diferenţial în oftalmologie, Ed. Sitech,
Craiova, 2010.
14. Moldoveanu Monica şi Adrian - Oftalmologie pentru asistenţi medicali, Ed. All,
Bucureşti, 2012.
15. Mozes Carol - Cartea asistentului medical (Tehnica îngrijirii bolnavului), ediţia. a
VII-a, Ed. Medicală, Bucureşti, 2002.
16. Mozes Carol - Tehnica îngrijirii bolnavului ( Cartea asistentului medical ), Ed.
Medicală, Bucureşti, 2003.
17. Niculescu Th. Cezar - Anatomia şi Fiziologia Omului (Compendiu), Ed. Corint,
Bucureşti, 2009.
 18. Olteanu Mircea - Tratat de oftalmologie, Vol I, Ed. Medicală, Bucureşti, 1989.
19. Papilian Victor - Anatomia omului, Vol 2, Ed. All, Bucureşti, 2008.
20. Rusu V. - Dicţionar medical, Ed. Medicală, Bucureşti, 2001.
21. Titircă Lucreţia - Tehnici de evaluare si îngrijiri acordate de asistenţii medicali,
ediţia a-II-a, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 1996.
22. Titircă Lucreţia - Breviar de exploarări funcţionale şi îngrijiri special acordate
bolnavului, ediţia a III-a, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 1997.
23. Titircă Lucreţia coord.) - Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii
medicali, Ghid de nursing, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2003.
24. Titircă Lucreţia (coord.) - Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri
corespunzătoare nevoilor fundamentale, vol.1, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti,
2007.
25. Titircă Lucreţia (coord.) - Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii
medicali, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2008.
 Anexe

Fig. 1.1. Structura ochiului

Fig.2.2.Conjunctivita ușoară cu lăcrimare

Fig. 2.1. Conjunctivita
Fig. 2.3. Conjunctivita bacteriană Fig. 2.5. Conjunctivita alergică

Fig. 2.4. Conjunctivita virală