Dispunerea circulară a surselor de apă și existența unei singure legături externe -

prin Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul

planetar, alături de încălzirea relativ moderată a apei de către Soare, determină
lipsa aproape totală a curenților marini verticali și existența doar a curenților
orizontali pe un imens traseu circular împotriva sensului acelor de ceasornic.
Temperatura apei variază la suprafață: vara până la 29 de grade Celsius care ajung
iarna până la 0 grade Celsius. Lumina pătrunde în largul mării la o adâncime de
150–200 m. Oxigenul este inexistent la adâncime [CO2,H2S]. Curenții au
intensitate redusă pe verticală și mai mare pe orizontală; iarna sau în timpul unor
variații ale stării vremii, pot apărea valuri care ating 5–10 m
Sunt mai multe fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră. În zona europeană
principalele sunt Casimcea, Dunărea, Nistrul, Niprul, Bugul și Kubanul. În Asia
Mică principalele ape care se varsă în Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Câzâl-
Irmac și Ieșil-Irmac. Alte ape care se varsă în Marea Neagră
sunt Cioruhul în Armenia , Rionul în Georgia, Provadia și Camcia în Bulgaria etc.
Un aport mare de ape este primit de Marea Neagră de la Don, prin
intermediul Mării Azov. Pe de altă parte, în august 2010, grup de cercetători
britanici de la universitatea din Leeds au studiat sub partea de nord-vest a Mării
Negre o importantă scurgere de apă freatică dulce, al cărei debit este de 350 de ori
mai mare decât cel al Tamisei[2]. Scurgerea de apă freatică se găsește aproximativ
sub valea Carasu, provine parțial și din Dunăre, și ajunge în mare, prin nisipul de la
fund, în largul Constanței, oraș ale cărui puțuri de captare prelevează o parte din
ea. Dacă s-ar afla la suprafață, această scurgere ar forma un fluviu care ar fi al
șaselea din lume, din punctul de vedere al debitului. [2]. Scurgerea are loc la o
adâncime de 35 de metri și pe o lărgime de peste 800 de metri [2], iar viteza apei
ajunge la 6,5 kilometri pe ora.[2]