Bătălia de la Posada

Bătălia a fost menționată în mai multe cronici: cea pictată de

la Viena (Chronicon pictum, cca. 1360), cea a lui Thurocz (Chronica Hungarorum,
cca. 1486), analele lui Jan Długosz (Annales seu cronici incliti regni Poloniae, cca.
1455 - 1480) precum și alte lucrări ungare, poloneze și germane de acest gen, toate
din secolele XV-XVI (la peste 100-200 ani după evenimentul descris), care
reproduc în principiu relatarea cronicii vieneze.

De asemenea, bătălia este pomenită mai târziu și în actele ungare din secolul
al XIV-lea, din care istoricii au putut desprinde și alte detalii despre conflict.

În toate aceste izvoare nu este menționat niciodată cuvântul „posadă”, ce

desemna inițial un loc greu accesibil și apărat de elemente naturale sau artificiale.
Transformarea lui în toponim s-a produs la începutul secolului al XV-lea, în
documente maghiare legate de bătălia din 1395 între Vlad
Uzurpatorul și Sigismund de Luxemburg. Astfel, două dintre acestea (datate 1408
și 1438) vorbesc despre „munții ziși ai Posadei”, deși într-o relatare a lui
Sigismund (1397) se spunea doar că bătălia se purtase „pe când urcam culmile
munților, zise în vorbirea obișnuită [locală] posada, prin niște strâmtori și poteci
înguste, strânse între tufișuri mari”. Denumirea de „Bătălia de la Posada” a fost
introdusă și încetățenită în istoriografia românească de către Nicolae Iorga, la
începutul secolului XX. Istoricul considera că bătălia din 1395 și cea din 1330 s-ar
fi desfășurat în aceleași locuri, anume „în cazanul de la Posada, pe drumul
Câmpulungului”.