Geografia (din grecescul γεωγραφία—geographia, însemnând „a descrie pământul”) este știința care

studiază relieful, terenurile, trăsăturile, locuitorii și fenomenele Pământului. O traducere literală ar fi

„să descrii sau să scrii despre Pământ”. Prima persoană care a folosit cuvântul „geografie” a
fost Eratosthenes (276—194 î.Hr.). Patru direcții tradiționale ale cercetării în domeniul geografiei
sunt analiza spațială a fenomenelor naturale și umane (geografia ca un studiu al distribuției), studiul
fizic (al locurilor și regiunilor), studiul relației dintre om și uscat și cercetarea în domeniul științelor
Pământului. Cu toate acestea, geografia modernă este o disciplină cuprinzătoare care încearcă să
înțeleagă Pământul cu toate complexitățile sale naturale și artificiale — nu doar unde sunt obiectele, dar
și cum au fost create și cum vor fi. Ca „legătură dintre om și științele fizice”, geografia este divizată în
două mari ramuri, geografia umană și geografia fizică. Geografia umană se ocupă cu studiul oamenilor,
comunităților, culturilor, economiei, precum și studiul interacțiunilor oamenilor cu mediul.
Anaximandru din Milet (cca. 610 î.Hr. – cca. 545 î.Hr.), se pare că este menționat de către istoricii
greci ca fiind adevăratul fondator al geografiei. Se consideră că Anaximandru este inventatorul unui
instrument, cu care grecii puteau să măsoare latitudinea. De asemenea se crede că Anaximandru este
primul om care a prezis eclipsa de soare.
Tot grecii au fost cei care pentru prima oară au explorat geografia atât ca știință cât și ca artă, acest
lucru realizându-se prin intermediul cartografiei, filosofiei, literaturii sau chiar al matematicii. În
privința primei persoane care a afirmat că forma Pământului este sferică există semne de întrebare,
crezându-se că primul care a făcut-o ar fi Parmenides sau Pitagora. Primul om care a demonstrat într-
adevăr că Pământul este sferic a fost Anaxagoras, demonstrând acest lucru prin intermediul
fenomenului de eclipsă. Totuși el încă a continuat să creadă că Pământul este doar un disc plat, ca mulți
dintre contemporanii săi. Prima estimare a mărimii razei Pământului a fost făcută de către filozoful
grec Eratostene.
Primul sistem riguros de linii latitudinale și longitudinale a fost facută de catre Hipparchus. El a creat
un sistem sexazecimal derivat din matematica babiloniană. Paralelele și meridianele erau divizate în
360°, fiecare grad având distanța de 60′ (minute). Din secolul al treilea, metodele chinezești de studiere
și scriere a geografiei literare au devenit mult mai complexe decât cele europene mult mai târziu scrise
(de prin secolul 13). Geografii chinezi ca Liu An, Pei Xiu, Jia Dan, Shen Kuo, Fan Chengda și Xu
Xiake au scris pagini importante. Perioada evului mediu a fost de asemenea importantă, cele mai
însemnate dezvoltări și de mare impact făcându-se în secolele 16 și 17, atunci când exploratori
precum Cristofor Columb, Marco Polo și James Cook au descoperit multe teritorii noi (Lumea Nouă).
În secolele 18 și 19 geografia a fost recunoscută ca disciplina academică și a devenit una dintre
disciplinele de bază ale curicumurilor universităților. De asemenea în secolul 19 au apărut multe
societăți geografice ca "Société de Géographie" în 1821, "The Royal Geographical Society" în 1830,
"Russian Geographical Society" în 1845, "American Geographical Society" în 1851 și "National
Geographic Society" în 1888. Influența lui Immanuel Kant, Alexander von Humboldt, Carl Ritter și
Paul Vidal de la Blache poate fi vüzută ca un punct plecare al geografiei de la filozofie la un subiect
academic. Odată cu modernizarea tehnologiilor, geografia s-a dezvoltat, divizându-se în mai multe
categorii, încercând să înțeleagă și să cuprindă totalitatea fenomenelor întâlnite în natură sau produse
de activitatea omului.