Războiul peloponesiac

Războiul peloponesiac, desfășurat între anii 431-404 î.Hr. și determinat de lupta pentru hegemonie
în Grecia antică, a opus Sparta (conducătoare a Ligii peloponesiace) Atenei (care se afla în fruntea
Ligii de la Delos).

Ambele tabere au utilizat toate rezervele materiale și umane de care dispuneau, ceea ce va duce la
secătuirea potențialului lor militar și economic.

Pretextul războiului l-a reprezentat asedierea coloniei Corintului, Potideea, de către Atena. Corintul
cere ajutor Spartei, iar Atena ia măsuri dure împotriva Megarei, aliată a Corintului, căreia îi interzice
comerțul cu orașele Ligii de la Delos.

Operațiunile militare se desfășoară în special sub forma invaziilor pustiitoare ale spartanilor și
aliaților acestora împotriva Atenei și a zonelor care îi rămân fidele. Distrugerile au fost amplificate de
marea epidemie de ciumă, care afectează grav Atena (429 î.Hr.), liderul atenian Pericle numărându-
se și el printre victime.

Conflictele interne din Atena, dar și gravele neînțelegeri ale acesteia cu aliatele sale din Liga de la
Delos au amplificat dezastrul. Una dintre cele mai grave înfrângeri suportate de Atena în timpul
războiului peloponesiac a fost bătălia de la Asinaros, lângă Siracuza (413 î.Hr.), în urma căreia
generalii atenieni sunt executați împreună cu 12 000 de cetățeni soldați ai Atenei.

După o ultimă înfrângere, la Aigos Potamos (în 405 î.Hr.), Atena este obligată să-și predea flota
spartanilor și să-și dărâme fortificațiile în anul următor. Imperiul atenian format în secolul al V-lea
î.Hr. era definitiv distrus, toate posesiunile maritime ale atenienilor, cu excepția insulei Salamina,
fiind pierdute.