Blues

Trăsături
Formă. Blues-ul tipic
Blues-ul este o formă de muzică populară, derivată din folclorul afro-
americanilor. Forma cea mai răspândită e blues-ul de 12 măsuri (engl. 12 bar
blues) aranjate într-o formă de tip bar (A-A-B, fiecare secțiune constă din patru
măsuri), în metru de patru pătrimi. Acordurile folosite de tiparul cel mai primitiv
de blues sunt cele diatonice principale: de tonică, subdominantă și dominantă (în
secțiunea „B” se produce relația plagală dominantă-subdominantă, interzisă
în sistemul tonal).
Modul de blues
Melodica folosește modul de blues, o scară muzicală simetrică derivată
dintr-o pentatonie anhemitonică folosită de afro-americani în muzica lor
tradițională. În cadrul ei apar celebrele blue notes: terța mare, septima mare și –
începând cu epoca muzicii de jazz bebop (a doua jumătate a anilor patruzeci)
– cvinta perfectă sunt coborâte cu mai puțin de un semiton, dând naștere unor
sonorități ambigue din punct de vedere tonal, imposibil de reprodus la pian; din
acest motiv, tradiția a impus folosirea combinată a stării nominale a scării (ca
în majorul european) și a variantei cu trepte coborâte prin suprapunerea, de
exemplu, a terței mari cu cea mică, prin alternarea lor sau prin transformarea
variantei coborâte într-o apogiatură ce anticipă varianta urcată.
Atmosfera «bluesy»
Muzica de blues se cântă în diferite tempouri, de la lent la foarte rapid
(contrar impresiei încetățenite, conform căreia există numai blues lent). Cu timpul,
marcarea stării de spirit, a climatului emoțional specific, a dus la folosirea
indicației bluesy (engl. „ca un blues”) chiar și în afara genului. De aici impresia
greșită prin care tempoul lent este prezentat ca o trăsătură distinctivă a genului, dar
și sugerarea unei atmosfere asemănătoare de către compozitori care nu scriu
muzică blues.