Imperiul Roman

Imperiul Roman se situează pe locul 25 în topul celor mai mari imperii,

având 5 milioane de kilometri pătrați în anul 117 sub domnia împăratului Traian,
cuprinzând 3,36% din suprafața terestră. Acesta stăpânea teritorii în Europa, Africa
de Nord și Asia de Vest. Fraza latină "imperium sine fine" (imperiul fără de sfârșit)
exprimă ideologia că nu există limite în timp și spațiu pentru imperiul roman. În
poemul lui Virgiliu - Eneida, poporul roman era predestinat de către zeul Jupiter să
stăpânească omenirea. Această afirmație a stăpânirii universale a fost reînnoită și
perpetuată atunci când Imperiul a intrat sub guvernarea creștină în secolul al IV-
lea. Pe lângă anexarea unor mari regiuni în cursul creșterii imperiului, romanii erau
de asemenea sculptori foarte pricepuți ai mediului, modificând direct geografia. De
exemplu, păduri întregi au fost tăiate pentru a furniza suficiente resurse de lemn
pentru un imperiu în expansiune. Expansiunea romană a fost inițiată din
timpul Republicii Romane în Spania, Grecia, Tunisia, Egipt, Turcia și Franța de
azi, cucerite până în secolul 1 e.n. Sub domnia împăratului Augustus, o hartă a
lumii cunoscute a fost afișată publicului în Roma, cu toate regiunile cartografiate
de geografii, recenzorii și cartografii vremii precum Strabon. După moartea lui
Augustus, realizările sale au fost consemnate în Res Gestae.

S-a estimat că populația număra 70-100 de milioane de locuitori, cu

densitate 11.2 pe kilometru pătrat în anul 164, adică un sfert din populația totală a
planetei de atunci. Speranța de viață a populației pe perioada imperiului roman era
de 25 de ani. A fost entitatea politică unificată cu cea mai mare populație din
istoria Europei. Cele mai mari orașe ale imperiului au
fost Roma, Alexandria, Smyrna, Efes, Cadiz, Nova Cartagina, Corint și Antiohia.
Orașe de asemenea dimensiuni nu vor mai fi construite în Europa până în secolul al
XVII-lea. Imperiul se întindea de la nord de Zidul lui Hadrian din nordul Angliei
până pe malurile fluviului Eufrat din Siria, de pe malurile râurilor Rin-Dunăre până
pe coasta Africii de Nord și oazele Nilului egiptean, imperiul încercuind Marea
Mediterană, denumită „Mare Nostrum” (în română, „Marea noastră”).

Frontierele erau patrulate de legiuni și fortificate în punctele vulnerabile.