Muzică pop

Cuvântul „pop” este preluat din limba engleză, unde servește

ca abreviere pentru adjectivul popular („celebru”, „faimos”); termenul englezesc a dat naștere mai
multor concepte privitoare la cultura produsă de populația de la oraș, prin abordări artistice cu un
grad de utilitate semnificativ mai ridicat decât în cazul creației culte (care mizează nu arareori pe
„arta pentru artă”), prin vehicularea unor mesaje de protest pricinuite de viciile societății, de scena
politică națională sau mondială etc. Cel mai mare impact l-a avut conceptul de popular culture (mai
scurt, pop culture), care introduce un concurent puternic pentru cultura savantă. Creațiile sale
împrumută unele trăsături ale folclorului (în cazul muzicii, vezi și aici), dar autorii sunt, cel mai
adesea, orășeni; prin urmare, nivelul de educație școlară este unul mai ridicat, cei mai mulți dintre
reprezentații noii culturi fiind cel puțin semi-docți. După probarea succesului noii mișcări, pop
culture a scos la lumină și alte laturi decât pe aceea dezinteresată, fiind o strategie excelentă atât
pentru a influența publicului ca țintă a deciziilor politice, cât și de exploatare a lui în scop comercial.

Muzica pop cuprinde o parte semnificativă din manifestările muzicale ale acestei culturi a
maselor; cu timpul, necesitățile taxonomice i-au restrâns sfera de semnificații, vechi accepțiuni ale
sale fiind indicate prin denumirile unor noi curente muzicale, derivate. În mod deosebit genurile
protestatare, incomode, și-au ales un făgaș propriu. Mergând către zilele noastre, muzica pop a
păstrat subiectele prin care se reflectă viața de zi cu zi, cel mai frecvent fiind descrise evenimentele
lipsite de spectaculos; tocmai această rețetă care garantează (sau de multe ori simulează, atunci
când rațiunea comercială este mai pregnantă) sinceritatea demonstrează succesul majoritar de care
genul continuă să se bucure.