Compozite armate cu fibre – Betoane

I. Noțiuni introductive, istoric

Betoanele armate cu fibre, numite și betoane cu armare dispersă rezultă

prin înglobarea în masa betonului a unei anumite cantități de fibre discontinue
de oțel, sticlă, polimeri sau alte tipuri. Rolul fibrei este de a asigura rezistență la
întindere, încovoiere, compresiune, torsiune, foc și îmbunătățirea proprietăților
termice și electrice.

Se utilizează lianți hidraulici (ciment portland), agregate grele sau ușoare cu

diametrul maxim de 7(10) mm, apă, eventual aditivi.

În funcție de modul de evaluare a proprietăților teoretice și experimentale,

compozitele armate cu fibre pot fi:
a) Compozite monostrat – alcătuite din lame cu aceeași orientare și
proprietăți identice
b) Compozite multistrat – alcătuite dintr-o succesiune de straturi
orientate în raport cu cerințele de rezistență

Un avantaj important al compozitelor cu fibre îl reprezintă raportul favorabil

rezistență/densitate și anizotropia controlată (posibilitatea dirijării proprietăților
în direcții diferite).

II. Fibre pentru armarea dispersă a betonului

Fibrele de azbest reprezintă silicate de magneziu hidratați și aparțin rocilor

sepentinice (Chrisotil) și amfibolice. În ultima perioadă, tot mai multe țări
limitează utilizarea acestor fibre, în unele fiind chiar interzisă (inclusive la noi
dupa 2007).

Fibrele de carbon (grafit) se produc în fascicule răsucite conținând 10000 sau

20000 de filamente. Aceste fibre se caracterizează prin: bune proprietăți
mecanice, cost redus, stabilitate la temperaturi înalte, compatibilitate chimică
bună în raport cu matricele organice.

Fibrele de oțel sunt livrate în diferite tipuri, diferențiate prin secțiunea

(circulară, pătrată, rectangulară), forma (rectilinie, ondulată, cu ciocuri la
extremități, aspectul de suprafață, modul de fabricație). Aceste fibre au un preț
de cost cu atât mai mare cu cât diametrul firului este mai mic.
 Fibrele de sticlă sunt în principal de 3 tipuri: fibre clasice (silice, sodiu,
calciu), fibre de sticlă cu bazosilicați și fibre de sticlă cu zirconium.

Fibrele de polipropilenă au fost inițial utilizate în industria textilă, iar la

armarea betonului s-au folosit din anul 1960.

III. Betoane armate cu fibre de sticlă (BFS)

Fibrele de sticlă utilizate ca material de armare a pastei de ciment sau a

mortarelor au o structură complexă, diferită de cea a fibrelor omogene.
Materialele componente ale acestor tipuri de betoane sunt: fibrele de sticlă
(fascicule și cordoane cu lungimi de 12-50 mm), liantul, nisipul și apa. Lianții pot
fi hidraulici (cei pe bază de ciment portland și ciment aluminos) sau nehidraulici
(ipsos, cimentul magnezian și argila).

Proprietati fizico-mecanice și chimice

Modul de orientare al fibrelor este foarte important. Orientarea într-o singură
direcție produce o eficiență de 100%; orientarea ortogonală (40-50)%;
orientarea haotică în plan (30-37)%; orientarea haotică în spațiu (0-20)%.
Aderența dintre fibre și matrice este de natură fizico-chimică. Până la 28 zile
produsele hidratării cimentului nu pătrund în interiorul fasciculului. Se constată
că la 28 de zile, aderența fibrelor de sticlă în matrice este de același ordin de
mărime cu cea a fibrelor de oțel.

Ruperea elementelor se produce datorită smulgerii fibrelor din matrice. La

vârste mai mari (6-12) luni, când produsele de hidratare pătrund în interiorul
fasciculului, sporind efortul unitar mediu de aderență, este posibil ca la ruperea
elementelor o parte din fascicule să se rupă, iar altele să se smulgă.

Avantajele BFS sunt: reducerea substanțială a greutății, dimensiuni

geometrice exacte, posibilități de proiectare în diverse forme cu suprafețe în
texturi și desene variate, rezistestențe mecanice (întindere, șoc), ridicate,
rezistențe apreciabile la: coroziune, foc și atacul insectelor și microorganismelor.

Se utilizează la: elemente monolite (lucrări în mine și tuneluri, acoperișuri

industriale, elemente refractare, stabilizarea taluzurilor, tablieruri de poduri) și
elemente prefabricate (tuburi de beton, dale pentru parking, pontoane
plutitoare, tetrapozi pentru diguri, captușeli la conducte de gaze și pentrol, bolți
subterane utilitare, cadre și fundații de beton pentru susținerea diferitelor
mașini.
IV. Betoane armate cu fibre de carbon (grafit) BFC

Betoanele de carbon se caracterizează prin densitate mica (ca la bumbac),

rezistență mare la întindere (ca la oțel și sticlă), modul de elasticitate mare (mai
mare decât la oțel), alungire la rupere foarte mică. Procentele maxime sunt:
10% pentru elemente întinse și 8% pentru elemente încovoiate cu o concentrare
de fibre în zona întinsă. Se utilizează la profile subțiri, pentru planșee, plăci
subțiri cu simplă și dublă curbură, conducte, elemente cu rezistență mare la foc.

Bibliografie: Manea D., Materiale compozite, editura U.T. PRES, Cluj-

Napoca, 2003