Dreptul administrativ reglementează relațiile sociale ce apar în activitatea administrației

de stat sau în legătură cu aceasta, adică relațiile între organele administrative și între acestea
și alte organe de stat, cele dintre administrație și cetățeni; principiile organizării și
funcționării administrației. De asemenea, reglementează relațiile de natură conflictuală dintre
autoritățile publice sau persoanele juridice de drept privat care exercită atribuții de putere
publică, precum realizarea unui interes public, asimilate autorităților publice, pe de o parte, și
cei vătămați în dreptul lor prin acte administrative ale acestor autorități, pe de altă parte.
Administratia publica reprezinta ansamblul activitatiilor Presedintelui Romaniei, a
Guvernului, al autoritatiilor administrative centrale si locale si a tuturor structurilor
coordonate de acestea, prin care se aduc la indeplinire legile sau se presteaza servicii publice
in regim de putere publica.
Nu de puţine ori, inclusiv în cazul unor situaţii de urgenţă și nu doar a unor conflicte
armate, planurile anterior aprobate s-au dovedit a nu avea suficientă rigoare, precizie sau
predictibilitate. Acestor elemente de anticipaţie li s-au adăugat slăbiciuni ale factorului uman,
responsabil de luarea sau implementarea unor decizii în baza planurilor preexistente. Nu de
puţine ori, lipsa profesionalismului, lipsa fondurilor necesare instruirii sau executării unor
exerciţii în condiţii reale au făcut ca personalul administraţiei publice să nu poată, cel puţin
într-o primă fază, să aibă o reacţie competentă și fermă în faţa unei situaţii de criză. Desigur,
nu pot fi formulate concluzii cu caracter general valabil, capacitatea administrativă a
administraţiei publice de a face faţă unor situaţii de criză sau conflictelor armate diferă de la
stat la stat și chiar în cadrul aceluiași stat.
Unul dintre principiile de bază ale administraţiei publice este reprezentat de principiul
continuităţii, care impune ca activitatea administraţiei publice să se desfășoare în mod
permanent, fără sincope, pentru că orice întrerupere a organizării și executării legii va putea
degenera în acte de dezordine socială, dar se poate ajunge la anarhie și la disoluţia organizării
statului din teritoriul respectiv. Relaţia administraţie publică – conflict armat/război va trebui
astfel privită din perspectiva continuităţii administraţiei publice într-o astfel de situaţie
extremă și nu doar a analizării teoretice și expunerii atribuţiilor legale ale administraţiei
publice în domeniul apărării.
Dacă la pace, administraţia publică funcţionează în condiţii normale, sigur, corespunzător
și adaptat tipului de organizare statală, nivelului de democratizare a societăţii din statul
respectiv etc. și este limitată la elaborarea de planuri pentru situaţii de criză, mobilizare sau
război, ori la executarea de
exerciţii de verificare a pertinenţei acestor planuri, a capacităţii de răspuns a administraţiei în
astfel de situaţii, pe timp de mobilizare sau, și mai grav, pe timp de război, cu totul alta
devine implicarea administraţiei publice. Subsumarea administraţiei publice unor nevoi
militare, precum și riscurile,