Preocupări privind ISDR apar încă din perioada dezvoltării

conştiinţei naţionale, mai precis, în perioada marilor cronicari.

- Dimitrie Cantemir, în „Descrierea Moldovei”, a încercat să stabilească
obârşiile vechiului drept românesc şi ale legislaţiei scrise;
- În perioada fanariotă, autorii codurilor au încercat, la rândul lor, să
stabilească succesiunea diferitelor norme cu caracter cutumiar, în vederea
încadrării noilor legiuiri;
- Paşoptiştii au dat o mai mare atenţie trecutului politico-juridic românesc,
căutând în vechile instituţii argumente pentru propunerile lor revoluţionare. După
reformele lui Cuza şi după consolidarea învăţământului juridic, preocupările capătă
o consacrare oficială prin apariţia primelor manuale de Istoria Dreptului Românesc;
- Simion Bărnuţiu a publicat un astfel de curs. În cursul respectiv a încercat
să arate continuitatea dreptului roman de către români; Fr. Schuler von Libloy a
publicat o istorie a dreptului transilvănean – „Siebenburgische Rechtsgeschichte“,
în trei volume, în perioada 1854-1867; N. Blaramerg, în „Essai compare sur les
institutions, les lois et les mœurs de la Roumanie, depuis les temps les plus
recules jusqu’a nos jours”, din perioada 1885-1886, a făcut o tratare a trecutului
juridic românesc, prin intermediul dreptului comparat; D. Alexandrescu, în aceeaşi
modalitate a dreptului comparat, a tratat dreptul românesc vechi cu cel modern – în
lucrarea „Droit ancien et modern de la Roumanie”, Etude de législation comparée,
1898 ; în aceeaşi perioadă, respectiv, la sfârşitul sec. al XIX-lea, mai apar două
lucrări importante, aceea a lui P. Negulescu, „Histoire du droit et des
institutions de la Roumanie”, vol. I, 1898 şi C.C. Dissescu, „Les origines du droit
roumain”, 1899;
- La începutul secolului trecut, 1908, apare lucrarea „Istoria Dreptului
Românesc din vremurile cele mai vechi şi până astăzi”, lucrarea lui S.G.
Longinescu, iar în 1912 lucrarea „Die ursprungliche Rechtslage der Rumanen im
Siebengurger Sachsenlande”, a lui G. Muller;
Între cele două războaie mondiale apar mai multe lucrări în care se tratează
istoria dreptului românesc, cum ar fi: V. Onişor – „Istoria Dreptului Român”, 1925,
I. Peretz – „Curs de istoria dreptului român”, patru volume, două ediţii, 1926-
1931, V. Moldovan – „Curs de istoria dreptului român”, 1933, Şt. Gr. Berechet –
„Istoria Dreptului Românesc”, vol. I, 1934; I. Baltariu – „Vechile instituţii
juridice din Transilvania, contribuţii la istoria dreptului român”, 1944, Şt. Meteş
– „Din Istoria Dreptului Românesc din vremile cele mai vechi şi până astăzi”, 1908
(tratează foarte bine dreptul scris), C.A. Spulber – „Curs de istoria dreptului
român”, 1941, V.