Sunteți pe pagina 1din 10

Protecţia mediului în România constituie o prioritate a dezvoltării

economico-sociale ce are ca scop obţinerea unui mediu curat şi sănătos care să


nu afecteze posibilităţile de dezvoltare a generaţiilor viitoare. Este necesară
asigurarea protecţiei mediului înconjurător şi conservarea resurselor naturale, a
apei, în concordanţă cu cerinţele unei dezvoltări economice şi sociale durabile,
precum şi creşterea nivelului de educaţie şi conştientizare a populaţiei privind
realizarea acestor obiective.

ASOCIAȚIA HIDROGEOLOGILOR DIN ROMÂNIA derulează proiectul cu titlul:


„Protejati apa, esența vieții tuturor speciilor pe Terra! - Campanie Națională de
Informare și Conștientizare a Populației privind Necesitatea Protecției Apei”
cofinanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu conform contractului de
finantare Nr.362/N/01.07.2011.

Campania nationala de informare se deruleaza pe o perioada de 14 luni si


are ca obiective principale informarea si constientizarea la nivelul publicului larg a
problematicii de mediu legata de apele de suprafaţă şi subterane.
Contextul proiectului AHR

Protecţia mediului în România constituie o prioritate a dezvoltării economico-


sociale ce are ca scop obţinerea unui mediu curat şi sănătos care să nu afecteze
posibilităţile de dezvoltare a generaţiilor viitoare. Este necesară asigurarea
protecţiei mediului înconjurător şi conservarea resurselor naturale, a apei, în
concordanţă cu cerinţele unei dezvoltări economice şi sociale durabile, precum şi
creşterea nivelului de educaţie şi conştientizare a populaţiei privind realizarea
acestor obiective.

Pentru o protecţie a mediului eficientă este necesar un complex de activităţi şi


acţiuni judicios corelate în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi sănătate a
populaţiei şi care implică dezvoltarea unei mentalităţi adecvate a comunităţii,
evaluarea cu realism a problemelor de mediu, stabilirea priorităţilor şi elaborarea
strategiilor corespunzătoare de rezolvare a acestora şi, nu în ultimul rând,
schimbarea atitudinii şi comportamentului faţă de mediul înconjurător şi
responsabilizarea civică, pentru transmiterea către generaţiile viitoare a unui
mediu curat şi sănătos cu respectarea celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile
– economică, ecologică şi socială.

În România problemele de protecţie a mediului se pun cu acuitate, în special ca


urmare a poluărilor locale, produse în principal în sectoarele exploatărilor
petroliere şi de minerit, în industriile de prelucrare a minereurilor şi petrolului,
termoenergetică, industria chimică, de prelucrare a lemnului şi celulozei,
metalurgie, siderurgie, industria electrotehnică şi a construcţiilor de maşini,
industria cimentului, transporturi, gospodăria comunală şi agricultură.

Proiectul propus de Asociaţia Hidrogeologilor din România derivă dintr-o


necesitate obiectivă, având în vedere faptul că s-a constatat că una dintre cele
mai acute probleme ale societăţii contemporane este reprezentată de
comportamente care poluează peste limita de regenerare a sistemelor naturale,
concomitent cu aplicarea gestionării defectuoase a deşeurilor provenite din
procesele tehnologice şi acutizarea aspectelor de poluare.

Printr-un proces permanent de conştientizare, informare şi sensibilizare asupra


necesităţii promovării tehnologiilor şi modelelor de producţie de ultimă generaţie,
sectorul public şi privat trebuie să aibă iniţiative care să producă efecte concrete
şi cuantificabile.

Proiectul îşi propune să contribuie la educarea şi conştientizarea populaţiei privind


măsurile ce pot fi luate de fiecare cetăţean pentru protecţia surselor de apă,
astfel încât să contribuie la stoparea poluării şi menţinerii unui mediu curat şi
primitor.

Comportamentul fiecăruia în interacţiunea cu natura trebuie îmbunătăţit iar acest


deziderat poate fi atins printr-o educaţie susţinută şi conştientă.

Protejarea mediului este un deziderat fundamental în zilele noastre. Trebuie să ne


gândim atât la noi, cât şi la nevoile generaţiilor viitoare. Consumăm tot mai mult
din resursele naturale, poluăm din ce în ce mai mult şi punem în pericol
componentele de mediu (apa, solul, aerul). Aceasta nu poate continua la
nesfârşit, cu atât mai mult cu cât populaţia lumii continua să crească.

Dacă nu schimbăm comportamentul acum, viitorul nostru va fii mai puţin sigur şi
tot mai mulţi oameni se vor lupta pentru resurse naturale din ce în ce mai reduse.
Va trebui să schimbăm modul în care consumam resursele naturale.

Printr-o campania coordonata şi susţinută de Asociaţia Hidrogeologilor din


Romana se urmareaste informarea şi educaţia publicului privind importanţa Apei,
de aici rezultând şi sloganul campaniei media, APA, ESENȚA VIEȚII!.

Apa este un element esenţial pentru viaţă şi pentru procesele naturale. Existenţa
noastră şi activităţile noastre economice sunt în totalitate dependente de
această preţioasă resursă. Este în egală măsură factorul de mediu important care
susţine dezvoltarea ecosistemelor şi componenta cheie în schimbul de substanţă şi
energie în ciclulurile naturale.

Mai mult decât atât, la nivel global, apa reprezintă o resursă limitată, fapt ce
impune abordarea problemelor legate de aceasta, astfel încât, să se asigure
resursele de apă pentru generaţiile viitoare.

Descrierea proiectului

Proiectul Asociației Hidrogeologilor din România se compune din:


-o Campanie mass-media de informare educaţională şi conştientizare
privind protecţia mediului cu sloganul „APA, ESENȚA VIEȚII!”, care se va derula prin
mijloacele mass-media internet, radio, presă scrisă (reviste şi cotidiene naţionale),
localizată la nivel naţional,

-o campanie de comunicare neconvenţională constând în organizarea de


simpozioane (prezentări şi seminarii) localizate în 7 centre, respectiv în oraşele :
Bucureşti, Târgoviște, Brașov, Alexandria, Craiova, Ploieşti şi Tulcea,

- o campanie de informare neconvenţională prin organizarea in weekend-


uri, în marile aglomerări din centrele comerciale din oraşele Bucureşti, Iaşi, Cluj,
Timişoara şi Constanţa, constând în standuri de informare, prezentare şi
diseminare de materiale educaţionale privind protecţia mediului.

- o ecotabără turistică organizată în zona de campare cabana Brustureţ, în


amunte de Peştera Dâmbovicioarei, județul Argeş, pentru educarea studenţilor şi
informarea localnicilor şi turiştilor din zonă privind măsurile de protejare a apelor
subterane şi de suprafaţă împotriva poluării.

În cadrul ecotaberei se vor desfăşura activităţi de igienizare şi ecologizare


în zona Lacului de acumulare Pecineagu şi pe cursul superior al râului Dâmboviţa
în depresiunea dintre munţii Piatra Craiului şi munţii Iezer-Păpuşa şi acţiuni de
montare panouri indicatoare şi de informare privind protecţia mediului
inconjurator în localităţile Podu Dâmbovicioarei, Sătic, Rucăr şi în zona turistică
Peştera Dâmbovicioarei.
Obiectivul general al proiectului are două componente distincte:

• Conştientizarea publicului, printr-o campanie media organizată la nivel


naţional (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova, Ploieşti, Tulcea), a
problematicii de mediu legată de apele de suprafaţă şi subterane, cu
două teme generale:

o Rolul apei ca agent de transport al poluanţilor în “compartimentele”


mediului terestru: aer, sol, subsol;

o Semnalarea surselor de poluare şi a proceselor care determină


deteriorarea calităţii apelor şi impactul acestora asupra mediului;

• Informarea publicului, prin grupurile ţintă, asupra:

o Metodelor şi tehnicilor de reducere a poluării mediului prin


conservarea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane

o Cadrului legislativ care asigura protecţia mediului prin intermediul


protecţiei calităţii apelor

o Sancţiunilor care se aplică poluatorilor (amenzi, susţinerea fondurilor


de mediu etc.)

Obiectivul general are ca suport operaţional:

• campanii mass-media şi de comunicare neconvenţionala

• conferinţe şi seminarii de informare

• eco-tabără organizată în zona Rucăr – Podu Dambovicioarei


• website de informare generală şi interacţiune cu grupurile ţintă.

Obiective specifice:

Obiectiv specific 1. Asigurarea accesului la informare privind protecţia mediului -


transfer de know-how şi best practice în domeniu protecţiei
mediului, în principal a factorului de mediu APA, prin
organizarea de sesiuni de prezentare în oraşele Bucureşti,
Târgoviște, Brașov, Alexandria, Craiova, Ploieşti, Tulcea.

Obiectiv specific 2. Dezvoltarea unei atitudini receptive la problematica


ecologica prin modelarea comportamentului de zi cu zi a
populaţiei şi conştientizarea măsurilor necesare pentru
protecţia mediului şi reducerea riscurilor de poluare a apelor
printr-o campanie mass-media la nivel naţional (spoturi
informative radio).

Obiectiv specific 3. Creşterea gradului de educaţie şi conştientizare privind


efectele negative şi de durată ale poluării apelor de suprafaţă
şi subterane prin diseminarea informaţiilor cu ajutorul
materialelor tipărite şi inscripţionate.

Obiectiv specific 4. Generarea unui model practic de comportament, la nivel


naţional, în interacţiunea om-mediu privind conservarea
resurselor naturale şi în special cu privire la APĂ printr-o
campanie de comunicare neconvenţionala în zone urbane
aglomerate (week-end în mall-uri).

Obiectiv specific 5. Informarea şi conştientizarea populaţiei (localnici şi turişti)


privind măsurile specifice de mediu necesare pentru
prevenirea şi reducerea poluării în zona depresiunii Podu
Dâmboviţei.

Obiectiv specific 6. Implicarea unui grup de studenţi în activităţi de igienizare a


cursului superior al răului Dâmboviţa, a afluenţilor săi din zonă
şi pe Lacul de acumulare Pecineagu.

Obiectiv specific 7. Creşterea nivelului de conştientizare a populaţiei prin


derularea unei campanii de informare cu panouri stradale şi
bannere stradale de diferite dimensiuni amplasate în interiorul
şi exteriorul oraşelor

Obiectiv specific 8. Evaluarea gradului de informare a cetăţenilor, a publicului


ţinta, atât din mediul rural cât şi urban în urma derulării
proiectului.

Obiectivele şi activităţile propuse prin proiect contribuie la realizarea


obiectivelor operaţionale ale Programului privind educaţia şi conştientizarea
publicului privind protecţia mediului finanţat din Fondul pentru mediu, cât şi al
obiectivului general al Ministerului Mediului și Pădurilor..

Rezultatele estimate la finalizarea proiectului

1. Creşterea nivelului de informare a publicului ţinta privind măsurile de


protecţia mediului, vizând conştientizarea importanţei deosebite a resurselor
de apă curgătoare şi subterane ale României.

2. Creşterea nivelului de educaţia şi informare a studenţilor din centrele


universitare privind protecţia mediului.

3. Informarea şi conştientizarea a 1.800 de persoane din mediul urban şi rural


cu privire la măsurile de prevenire şi combaterea poluării apelor de
suprafaţă şi subterane.

4. Igienizarea lacului de acumulare Pecineagu şi a cursului superior al răului


Dâmboviţa (la izvoare Peştera Dâmbovicioara).

5. Susţinerea şi încurajarea unui mod de viaţa ecologist privind protecţia


mediului şi conştientizarea rolului apei ca element primordial în viaţa
noastră, prin campaniile neconvenţionale de comunicare şi abordare
directă a populaţiei urbane active.

6. Crearea unei reţele interactive conectate şi susţinute de website-ul creat,


domeniu uşor accesibil tuturor celor interesaţi.

7. Realizarea promovării şi conştientizării publicului privind protecţia mediului,


prin distribuirea gratuită:

• Materiale educaţionale şi informative: broşuri, flyere, afişe, mape


prezentare

• Materiale promoţionale inscripţionate: mape, blocnotes-uri, pixuri,


şepci, CD-uri,
• Publicitate în mass-media: conferinţe de presă; comunicate de presă,
spoturi radio, publicitate radio, articole, publicitate şi informare în
media scrisă, sporturi video educaţionale difuzare în centre
comerciale şi pe website

• Internet pe website-ul asociatiei.

Prof.univ.dr.ing. Daniel SCRĂDEANU

Universitatea București
Facultatea de Geologie și Geofizică
Președinte A.H.R.

www.ahgr.ro

S-ar putea să vă placă și