TEMA 8.

EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR

1. Conceptul de eficienţă economică şi cel de eficienţă economică a investiţiilor

2. Indicatori de evaluare a eficienţei economice a investiţiilor la nivel microeconomic
2.1.Graficele procesului investiţional
2. 2.Indicatorii eficienţei economice a obiectivelor de investiţii

3. Evaluarea eficienţei economice a investiţiilor în funcţie de particularităţile diferitelor

ramuri

4. Evaluarea eficienţei investiţiilor la nivel macroeconomic (indicatorii specifici de

evaluare a investiţiilor publice)

5. Indicatorii dinamici de evaluare a eficienţei investiţiilor

1. Conceptul de eficienţă economică şi cel de eficienţă

economică a investiţiilor

Eficienţa economică este o noţiune complexă prin care se înţelege obţinerea unor rezultate
economico-sociale maxime şi de utilitate prin cheltuirea raţională şi economică a unor resurse
materiale, tehnice, de muncă, financiare pe baza metodelor ştiinţifice de organizare şi de conducere
a activităţilor umane în toate domeniile.

Cu alte cuvinte, eficienţa economică este o noţiune prin care se estimează rezultatele unei
activităţi economice în raport cu eforturile făcute.
Orice indicator de eficienţa economică este prezentat într-una din două forme posibile:
1. Raportul efectelor obţinute către eforturile depuse; indică cuantumul efectului obţinut
dintr-o unitate de efort depusă. Fiind folosit drept criteriu pentru elaborarea deciziilor
manageriale, se ţine cont de necesitatea maximizării lui. Aşadar, cu cât este mai mare acest
indicator, cu atât este mai avantajoasă activitatea economică. Exemplul cel mai firesc ar fi
raportul dintre profitul net şi cheltuielile legate de organizarea activităţii economice ce-l
asigură. Poate fi exprimat prin formula: ef = E/e,---max.,
unde:
E – efectele (rezultatele) obţinute;
e – eforturile depuse (resursele consumate).
Eficienţa economică este principalul factor calitativ al creşterii economice deoarece prin
ea se asigură sporirea absolută a efectelor cu acelaşi volum de efort.
2. Raportul dintre eforturile depuse şi efectele obţinute arată ce efort trebuie depus pentru a
obţine o unitate de efect. Fiind folosit drept criteriu pentru elaborarea deciziilor
manageriale, se ţine cont de necesitatea minimizării lui. Aşadar, cu cât este mai mic acest
indicator, cu atât este mai avantajoasă activitatea economică. Exemplul cel mai firesc ar fi
raportul dintre cheltuielile legate de organizarea activităţii economice şi profitul net obţinut
din aceasta activitatea. Poate fi exprimat prin formula: e’= e/E,-----min.
Orice program de activitate (producţie, investiţie, aprovizionare, desfacere etc.) presupune mai
multe modalităţi de realizare. La rândul ei, fiecare modalitate are la bază mai multe variante de
proiect, fiecare caracterizându-se printr-o varietate de informaţii referitoare la:
- eforturile;
- efectele;
- raporturile existente între acestea;
- durata de realizare a activităţii;
- durata de obţinere a efectelor economice scontate etc.
 De aceea, pentru alegerea variantei optime se foloseşte un sistem de indicatori de eficienţă
economică, ce surprind aceste informaţii sub aspect cantitativ, dar şi calitativ.
Indicatorii folosiţi în aprecierea activităţii economice se pot clasifica după mai multe criterii.
După sfera de cuprindere (şi de referinţă) se împart în:
1) indicatori care reflectă efectele economice, şi anume: capacitatea de producţie, valoarea
producţiei, profitul, încasările etc.;
2) indicatori care cuantifică eforturile economice pentru realizarea activităţii respective, cum
sunt: volumul investiţiilor, cheltuielile de producţie, structura costurile de producţie, numărul
total de salariaţi etc.;
3) indicatori care se referă la perioada în care se desfăşoară activitatea analizată
(dimensiunea perioadei cercetare-proiectare-producţie-desfacere, durata de execuţie a unei
activităţi, perioada până la atingerea parametrilor proiectaţi, durata de amortizare a utilajelor
etc.).
Indicatorii 1)-3) nu sunt indicatori propriu-zişi de eficienţă economică, pentru că nu
asigură comparabilitatea între efectul economic obţinut şi efortul care a generat rezultatul
respectiv.
4) indicatori ai eficienţei economice, sunt consideraţi acei, care au ca caracteristică principală
realizarea unei comparaţii dintre rezultatele obţinute şi resursele consumate, ţinând însă
seama şi de alte elemente definitorii ale eficienţei economice (influenţa factorului timp etc.).
Dintre aceşti indicatori se pot menţiona:
- rata profitului;
- productivitatea muncii;
- producţia la 1 mie lei capital fix etc.
Un alt criteriu de clasificare îl constituie nivelul la care se face evaluarea şi analiza
economică, şi anume:
a) indicatorii calculaţi la nivel macroeconomic, care se referă la evaluarea:
- efectelor economice ale întregii economii naţionale (PIB, PNN, PIN etc.);
- resurselor consumate (consumul de o anumită resursă etc.);
- eficienţei acestora (PIB pe cap de locuitor etc.);
b) indicatorii calculaţi la nivel microeconomic, care se referă la indicatorii de
volum sau de eficienţă economică ce caracterizează realizările unităţii
economice sau o activitate oarecare, ca de exemplu:
- valoarea producţiei,
- numărul de salariaţi,
- producţia la 1 mie lei capital fix,
- profitul la 1 mie lei producţie etc.
Indicatorii din această grupă se mai pot clasifica în 4 grupe de indicatori:
1) indicatori cu caracter general, care sunt comuni oricărei sfere de activitate (producţie,
comerţ etc.);
2) indicatori de bază, care sunt diferiţi în funcţie de obiectul analizei (rata rentabilităţii,
productivitatea muncii etc.);
3) indicatori specifici, care prezintă anumite particularităţi în dependenţă de sfera de
activitate, ramură sau proces economic (aprovizionare, producţie, comerţ etc.);
4) indicatori suplimentari, care vin să compare eforturile suplimentare, efectele suplimentare
şi eficienţa economică suplimentară obţinută în urma sporirii consumului de resurse.

Prin eficienţa economică a investiţiilor se înţelege relaţia care se stabileşte între nivelul
rezultatelor economice în urma desfăşurării procesului investiţional, pe de o parte, şi cantitatea
şi structura efortului, ca generator de efecte, pe de altă parte.

În categoria eforturilor se cuprind: eforturile care se referă la procesul investiţional

(valoarea investiţiei, volumul lucrărilor de construcţii-montaj, numărul de utilaje şi de personal
atrase în procesul investiţional), dar şi cele referitoare la procesul de producţie (costurile de
producţie, cheltuielile materiale, numărul salariaţilor etc.).
În aprecierea eficienţei economice a investiţiilor, eforturile se pot referi numai la
activitatea de investiţii, numai la activitatea de producţie sau la ambele.
Un rol deosebit de important în aprecierea eficienţei economice a investiţiilor îl au efectele
economice. Acestea pot fi:
- directe (rezultatele imediate obţinute în urma procesului investiţional)

- indirecte (care apar la utilizatorul rezultatelor procesului investiţional).

Efectele economice ale procesului investiţional (ca de altfel, ale oricărei activităţi
economice) se mai pot clasifica în:
- efecte brute (spre ex., valoarea producţiei, veniturile anuale);
- efecte nete (spre ex., profiturile).
Caracteristicile de bază ale eficienţei economice a investiţiilor:
1. Eficienţa economică a investiţiilor nu poate fi tratată izolat de celelalte activităţi economice.
Ea este o parte componentă, o latură esenţială a întregii activităţi economice şi are o relevanţă
deosebită în modul de concepere şi de realizare a lucrărilor ce contribuie la evoluţia produsului
social.
2. Eficienţa economică a investiţiilor se determină printr-o abordare complexă şi sistemică,
urmărind multiplele legături şi interdependenţe ale proceselor economice.
3. Activitatea investiţională se află în strânsă corelaţie cu cererea pieţei. Fundamentarea
investiţiilor trebuie să se axeze pe perioadele trecute, pentru a asigura o durată cât mai lungă
şi cât mai eficientă a obiectului investiţiei. De aici reiese legătura strânsă cu factorul timp.
4. Eficienţa economică a investiţiilor, deşi capătă o formă absolută, necesită, însă, şi un calcul
sub formă relativă, pentru a asigura posibilitatea unei comparări cu alte variante de proiecte de
investiţii.
5. Eficienţa economică a investiţiilor urmăreşte obţinerea unor rezultate optime (dat fiind raportul
dintre „eficient” şi „optim”:
ef = E/e,---max. ;
’
ef = e/E,-----min.) etc.
Făcând parte din totalul proceselor economice, investiţiile sunt estimate în mod similar.
Diferenţa apare din faptul că cheltuielile sunt divizate în trei faze ale procesului de investiţii. Iar
veniturile provin numai dintr-o fază – faza de exploatare. Spre deosebire de cheltuielile procesului
de producţie, aici apare o gamă mult mai vastă de cheltuieli. Trebuie ţinut cont de cheltuielile
fazelor anterioare fazei investiţionale. Tot aici apare un alt specific al proceselor de investiţii –
intervale mari de timp între momentul cheltuielilor şi apariţia primelor venituri.
Evaluarea eficienţei economice a investiţiilor se realizează, ca şi eficienţa economică în
general, cu ajutorul unui sistem de indicatori. Acest sistem este diferit dacă evaluarea se face:
- la nivel microeconomic (la nivelul agentului economic sau la nivelul obiectivului de investiţii)
sau
- la nivelul macroeconomic (la nivelul economiei naţionale).

2. Indicatori de evaluare a eficienţei economice a investiţiilor la nivel microeconomic.

2.1.Graficele procesului investiţional

Pentru a examina modul de calcul al indicatorilor la nivel microeconomic este necesar de

analizat modul în care se desfăşoară procesul de edificare propriu-zisă a obiectivului şi asupra
modului de recuperare a fondurilor financiare cheltuite în cursul exploatării acestuia. Pentru
aceasta vom utiliza graficele procesului investiţional.
Graficele procesului investiţional
Procesul investiţional, conjugat cu cel de exploatare a obiectivelor puse în funcţiune, poate
fi analizat din mai multe puncte de vedere. Astfel, vom analiza trei cazuri:
a) cazul teoretic
b) cazul practic
c) cazul conjunctural.
a) Cazul teoretic
Pentru a cunoaşte complexitatea proceselor investiţionale şi de producţie, vom reprezenta
grafic evoluţia investiţiilor (în perioada de executare a viitorului obiectiv), a costurilor de
producţie, precum şi a valorii producţiei (în perioada de funcţionare a capitalului fix).

Figura 1. Graficul procesului investiţional şi de funcţionare a capitalului fix

Graficul prezentat în figura 1 oferă posibilitatea de a analiza indicatorii principali ai eficienţei

economice la nivel microeconomic: termenul de recuperare a investiţiei şi randamentul economic
al investiţiilor.
În baza graficului, se poate concluziona, că în viaţa economică a unui obiectiv economic se
disting două perioade mari:
– perioada de edificare a viitorului obiectiv, perioadă notată pe grafic cu d (durata de
executare a lucrărilor de investiţie);
– perioada în care obiectivul poate funcţiona din punct de vedere fizic, perioada notată
pe grafic cu D f (durata fizică de funcţionare a obiectivului economic).
În prima perioadă, investiţiile cresc pe măsură ce se finalizează lucrările necesare viitorului
obiectiv. În ceea ce priveşte perioada de funcţionare a obiectivului economic, aceasta poate fi
împărţită în trei alte perioade:
 perioada înainte de atingerea parametrilor proiectaţi;
 perioada de maturitate a obiectivului;
 perioada de declin.
În perioada de atingere a parametrilor proiectaţi, costurile de producţie sunt relativ mari,
iar valoarea producţiei este sub nivelul stabilit în proiectul investiţional. După atingerea
parametrilor proiectaţi, producţia începe să crească, iar costurile - să scadă. Apoi, valoarea
producţiei şi costurile de producţie se menţin la un nivel relativ constant, iar profitul obţinut este
maxim, obiectivul funcţionând la parametrii proiectaţi, aceasta fiind perioada de maturitate a
obiectivului. Cu timpul, intervine uzura fizică şi morală, ceea ce va duce la creşterea cheltuielilor
necesare pentru vânzarea producţiei, reducerea valorii producţiei (prin reducerea calităţii
produselor, apariţia unor noi produse competitive etc.) – perioada de declin.
De asemenea, trebuie menţionat faptul că, într-un anume moment, valoarea producţiei se
egalează cu nivelul costului de producţie, moment ce marchează sfârşitul duratei eficiente de
funcţionare a obiectivului (D). Fizic, utilajele pot funcţiona, dar întreprinderea va lucra în pierdere.
De aceea, de regulă, la sfârşitul duratei de funcţionare eficiente (D), obiectivul este scos din
funcţiune. Iniţial vom, analiza randamentul economic. Astfel, în baza datelor din grafic, notăm:
- suprafaţa S1 ca reprezentând volumul total al investiţiilor;
- suprafaţa S 2 – profitul care a compensat investiţia;
S1  S 2
- suprafaţa S 3 – profitul final.
S3  Pt  I t , unde: Pt – profitul total
I t -– investiţia totală
Deci, randamentul economic poate fi redat prin următoarea formulă:

S3 Pt  I t Pt S 3 Pf
R sau R  1 sau R 
S1 It It S1 I t
Utilizând aceste formule, putem defini semnificaţia economică a randamentului care
reprezintă:
- profitul final la 1 leu investit sau
- profitul obţinut, după recuperarea investiţiei, din fiecare leu investit.
b) Cazul practic
În practică, este foarte dificil să trasezi evoluţia producţiei şi costul acesteia (curbele Q şi C,
graficul din figura 3.3), având în vedere faptul că capitalul fix acoperă perioade de 15-30 de
ani, în cazul utilajelor, şi de 60-80 de ani, în cazul construcţiilor. Deşi în această perioadă
capitalul fix este supus uzurii fizice şi morale, totuşi acesta cunoaşte şi lucrări de reparaţie
(curente, periodice şi capitale). Astfel, pentru calcularea în practică a eficienţei economice a
investiţiilor, vom considera că indicatorii de volum (cheltuielile anuale de producţie, producţia
anuală, profitul anual) sunt constanţi pe întreaga perioadă de funcţionare a obiectivului
economic.

Figura 2. Graficul procesului investiţional şi de recuperare a investiţiilor

 Analizând graficul din figura 2, ne vom concentra atenţia asupra suprafeţei S 2 .
S 2 =T ∙ (Q - C),
iar diferenţa dintre valoarea producţiei şi costul acesteia (Q - C) este profitul, deci:
S 2  T  Ph
Deoarece S 2  S1  I t  I t  T  Ph ,
I
de unde: T  t
Ph
Astfel, în practică, termenul de recuperare a investiţiei se calculează ca raportul dintre
investiţiile totale şi profitul anual şi exprimă perioada în care investiţiile se recuperează din
profitul anual.
Randamentul economic este reprezentat prin următoarea formulă:
S3
R  S 2  T  (Q  C ), iar S3  ( D  T )  (Q  C )
S2
( D  T )  (Q  C ) D
R  R  1
T  (Q  C ) T
În baza acestei formule, putem concluziona că randamentul economic depinde de raportul
în care se află durata de funcţionare a obiectivului faţă de termenul de recuperare. Cu cât durata
de funcţionare este mai lungă, comparativ cu termenul de recuperare a investiţiilor, cu atât
randamentul economic al investiţiilor este mai mare. Astfel, trebuie să se urmărească recuperarea
cât mai rapidă a fondurilor de investiţii cheltuite, paralel cu menţinerea capitalului fix în stare
optimă de funcţionare. Deci, eficienţa economică a investiţiilor este dependentă de termenul de
recuperare şi de randamentul economic al investiţiilor.

c) Cazul conjunctural
Decizia de investire depinde de evoluţia producţiei şi a costurilor, precum şi de durata de
funcţionare a obiectivului. Iar determinarea corectă a acestora permite sporirea eforturilor făcute,
a efectelor obţinute şi, nu în ultimul rând, a eficienţei economice. În cazul precedent s-a presupus
că indicatorii de volum sunt constanţi, iar în cazul dat aceştea vor fi consideraţi fluctuanţi.
Dacă în cazul precedent termenul de recuperare era T, acum, ca rezultat al influenţei preţului
şi nu numai a acestuia, termenul de recuperare a devenit T ( T  T ), iar durata de funcţionare a
1 1

obiectivului a scăzut ( D  D ). În consecinţă, şi nivelul eficienţei economice a scăzut la jumătate,

1

fiind influenţat negativ de reducerea duratei de funcţionare, prelungirea duratei de recuperare a

investiţiilor şi scăderea profitului anual, ca efect al creşterii mai rapide a costurilor comparativ cu
producţia fabricată.
 Figura 3. Graficul procesului investiţional şi al recuperării fondurilor cheltuiite

2.2. Indicatorii eficienţei economice a obiectivelor de investiţii

Orice program de investiţii presupune mai multe modalităţi de realizare. La rândul ei, fiecare
modalitate are la bază mai multe variante de proiect, fiecare caracterizându-se printr-o varietate
de informaţii referitoare la:
- eforturile;
- efectele;
- raporturile existente între acestea;
- durata de realizare a obiectivului;
- durata de obţinere a efectelor scontate etc.
De aceea, pentru alegerea variantei optime se foloseşte un sistem de indicatori de eficienţă
economică ce surprind aceste informaţii sub aspect cantitativ, dar şi calitativ.
Indicatorii folosiţi în aprecierea variantelor de investiţii se pot clasifica, după mai multe
criterii.

În principiu, clasificarea indicatorilor de eficienţă a investiţiilor se face după regulile generale

privind indicatorii de eficienţă a activităţii economice.

După sfera de cuprindere (şi de referinţă), indicatorii de eficienţă a investiţiilor se împart în:
1) indicatori care reflectă efectele economice;
2) indicatori care cuantifică eforturile economice pentru realizarea obiectivului de investiţii şi
funcţionării capacităţilor de producţie, cum sunt: investiţiile totale, structura investiţiilor totale
etc.;
3) indicatori care se referă la perioada de realizare şi funcţionare a obiectivului investiţional
(durata de execuţie a obiectivului, durata de execuţie până la punerea parţială în funcţiune a
unor capacităţi de producţie, durata pînă la atingerea parametrilor proiectaţi, durata de
funcţionare fizică şi eficientă a capacităţilor de producţie etc.).
După cum a fost deja menţionat pentru cazul indicatorilor de eficienţă a activităţii
economice, indicatorii 1)-3) nu sunt indicatori propriu-zişi de eficienţă economică a
investiţiilor, pentru că nu asigură comparabilitatea între efectul obţinut şi efortul care a
generat rezultatul respectiv.
 4) indicatori ai eficienţei economice a investiţiilor sunt consideraţi acei indicatori care au ca
caracteristică principală realizarea unei comparaţii între rezultatele investiţionale obţinute şi
resursele investiţionale consumate, ţinând cont, în acelaşi timp, şi de alte elemente definitorii
ale eficienţei economice a investiţiilor (cum ar fi spre ex., influenţa factorului timp etc.). Printre
aceşti indicatori, se pot menţiona:
- investiţia specifică;
- termenul de recuperare a investiţiei;
- coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor etc.

Un alt criteriu de clasificare îl constituie nivelul la care se face evaluarea şi analiza

economică, şi anume:
a) indicatorii stabiliţi la nivel macroeconomic, care se referă la evaluarea eficienţei
economice a investiţiilor la nivelul ramurilor sau pe ansamblul economiei
naţionale;
b) indicatorii calculaţi la nivel microeconomic, care se referă, în principal, la evaluarea
eficienţei economice a obiectivelor de investiţii la nivel de agent economic.
La rîndul lor, indicatorii din această grupă se mai pot clasifica în 4 grupe de indicatori:
I. Indicatori cu caracter general, care sunt comuni oricărei sfere de activitate (producţie,
investiţii, comerţ etc.);
II. Indicatori de bază, care se referă la eforturile şi efectele investiţionale şi exprimă eficienţa
economică a investiţiilor. Printre indicatorii de bază, pot fi menţionaţi:
1. Valoarea investiţiei;
2. Durata de realizare a lucrărilor de investiţii;
3. Durata de funcţionare a capitalului fix;
4. Cheltuieli echivalente sau recalculate;
5. Investiţia specifică;
6. Termenul de recuperare a investiţiei (sau durata de recuperare a investiţiilor);
7. Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor sau rata de rentabilitate;
8. Randamentul economic al investiţiei etc.

III. Indicatori suplimentari, care completează sistemul de informaţii, în scopul evaluării cît
mai corecte a eficienţei economice a investiţiilor şi se referă la aprecierea activităţii desfăşurate
în domenii adiacente (bilanţul contabil al AE, care urmează să fie modernizat prin investiţii;
structura salariaţilor; randamentul utilajului de bază etc.);
IV. Indicatori specifici, care prezintă anumite particularităţi în dependenţă de sfera de
activitate, ramură sau domeniul de activitate în evaluarea eficienţei economice a investiţiilor.

În cele ce urmează, se vor analiza detaliat indicatorii menţionaţi mai sus (în special, cei din
grupul 1 şi 2).

I. Indicatorii cu caracter general contribuie la formarea unei viziuni globale asupra efectelor
şi eforturilor ce caracterizează activitatea viitoare a obiectivului economic, precum şi a
eficienţei economice. În această grupă se cuprind:
- capacitatea de producţie, care exprimă cantitatea maximă de producţie ce se poate obţine,
într-o perioadă, în condiţii normale de funcţionare impuse de utilizarea deplină a capitalului
fix şi a resurselor umane, organizarea judicioasă a producţiei şi a muncii. Capacitatea de
producţie se exprimă în tone, bucăţi, metri etc. În cazul obiectivelor din sfera socială sau
culturală – în numărul de paturi la un spital sau numărul de locuri la o unitate culturală etc.;
 - numărul de salariaţi de care va avea nevoie viitorul obiectiv;
- cheltuieli de producţie;
- valoarea producţiei;
- profitul (beneficiul), indicator deosebit de important în aprecierea efectului net al unităţii
sau e fiecare produs în parte. Cu ajutorul acestui indicator se calculează cel mai sintetic
indicator de apreciere a eficienţei activităţii economice – rata profitului (rata rentabilităţii);
- productivitatea muncii;
- consumurile specifice de materii prime, materiale, combustibil şi energie. Aceşti indicatori
au o importanţă deosebită în aprecierea eficienţei economice a investiţiilor deoarece
influenţează în mod direct costul producţiei şi, respectiv, rentabilitatea viitorului obiectiv.

În cadrul indicatorilor generali pot fi incluşi şi alţii, potrivit naturii obiectivului analizat, a ramurii
din care fac parte etc.

II. Printre indicatorii de bază pot fi menţionaţi, prin detaliere, următorii indicatori:

1. Valoarea investiţiei
Mărimea fondurilor necesare pentru realizarea unui obiectiv constituie unul dintre indicatorii
de volum principali, folosit în adoptarea deciziei de investiţie, ce caracterizează eforturile
procesului investiţional. În principiu, investiţiile însumează totalitatea resurselor ce se consumă
pentru edificarea obiectivului, până la punerea lui în funcţiune. Prin extensie, în volumul
investiţiei se includ stocul de mijloace circulante necesar la prima dotare a obiectivului
economic, precum şi o serie de cheltuieli care nu măresc valoarea capitalurilor fixe, precum
cheltuielile pentru pregătirea salariaţilor viitoarei unităţi economice, cu supravegherea
desfăşurării lucrărilor etc. Acest efort investiţional se calculează cu ajutorul relaţiei:
It = I + MO + CS , unde:
It reprezintă investiţia totală;
I – reprezintă investiţia calculată conform devizului general;
MO – reprezintă necesarul iniţial de mijloace circulante pentru începerea funcţionării
obiectivului;
CS – reprezintă alte cheltuieli (cu pregătirea cadrelor, supravegherea lucrărilor etc.).

Investiţiile se materializează în capitaluri fixe, care pot fi active (participă nemijlocit la

procesul de producţie, spre ex., utilajele) sau pasive (numai asigură buna funcţionare a celor active,
spre ex., clădirile).

2. Durata de execuţie a lucrărilor de investiţii

În această perioadă eforturile investiţionale se materializează în capital fix. Ca urmare a faptului
că pe această perioadă sunt scoase din circuitul economic productiv importante fonduri de valori
(dezinvestire), perioada respectivă trebuie să fie cât mai scurtă, pentru a reduce imobilizările de
fonduri.

3. Durata de funcţionare a capitalului fix

Întreaga perioadă în care poate funcţiona mijlocul fix reprezintă durata fizică de funcţionare (Df)
(vezi graficele), iar durata eficientă de funcţionare (D) reprezintă perioada în care mijlocul fix este
menţinut în funcţiune, generând profit.

4. Investiţia specifică
Acest indicator asigură comparabilitatea dintre efortul investiţional depus pentru realizarea
unui obiectiv şi rezultatele obţinute, exprimate prin capacitatea de producţie. Relaţiile de calcul se
stabilesc diferenţiat, pentru:
- obiective noi
- şi pentru dezvoltări, modernizări şi retehnologizări, astfel:

a) în cazul obiectivelor noi:

It
s , unde:
qh
s reprezintă investiţia specifică;
I t – volumul investiţiei;
qh – capacitatea anuală de producţie exprimată în unităţi fizice (bucăţi, tone etc.).

Indicatorul astfel calculat exprimă efortul investiţional pe unitate fizică de capacitate.

Uneori, în practică, când este prea mare gradul de eterogenitate a producţiei privind
obiectivul analizat, se impune calculul acestui indicator în funcţie de capacitatea de producţie,
exprimată valoric:
It
s , unde:
Qh
s reprezintă investiţia specifică;
I t – volumul investiţiei;
Qh – capacitatea anuală de producţie exprimată valoric.

Indicatorul astfel calculat exprimă efortul investiţional depus pentru obţinerea unei unităţi
monetare-producţie.
Dacă este nevoie, această relaţie de calcul poate fi aplicată şi în cazul producţiei eterogene.
b) Pentru activitatea de modernizare, dezvoltare, retehnologizare a obiectivelor existente,
investiţia specifică se calculează astfel:
Im
sm  , unde:
qm  qo
sm indică investiţia specifică pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizări;
I m – investiţia alocată pentru modernizare, dezvoltare sau retehnologizare;
qm – capacitatea de producţie exprimată în unităţi fizice, după modernizare, dezvoltare,
retehnologizare;
qo – capacitatea de producţie existentă înainte de modernizare, dezvoltare, retehnologizare.

Astfel calculat, indicatorul arată care este efortul de capital investit, exprimat în unităţi monetare,
ce se cheltuieşte pentru a spori capacitatea de producţie cu o unitate fizică, ca rezultat al
modernizării, dezvoltării, retehnologizării.
În acest caz, ca şi în cazul noilor construcţii, indicatorul respectiv se poate calcula şi în
funcţie de sporul realizat la valoarea producţiei:
Im
sm  , unde:
Qm  Qo
Qm - reprezintă capacitatea de producţie, exprimată valoric, după modernizare, retehnologizare
sau dezvoltare,
Q0 – capacitatea de producţie, exprimată valoric, înainte de modernizare, dezvoltare,
retehnologizare.
 În cazul dat, indicatorul reflectă cheltuielile investiţionale pentru sporirea capacităţii de
producţie, exprimată valoric printr-o unitate monetară.
Când se compară între ele mai multe variante de investiţie, va fi preferată varianta în care
indicatorul amintit are valoarea cea mai mică.
Indicatorul investiţie specifică cuprinde o sferă largă de aplicabilitate şi are un grad înalt de
relevanţă, ceea ce, practic, face ca acesta să fie prezent în multe calcule de argumentare a eficienţei
economice a investiţiilor.
Acest indicator are, însă, anumite limite, impuse de faptul că efortul investiţional total depus
se compară cu efectul de capacitate obţinut numai la nivelul unui an, din care motiv indicatorul
investiţie specifică trebuie completat cu alţi indicatori pentru fundamentarea deciziilor
investiţionale.

5. Termenul de recuperare a investiţiei (sau durata de recuperare a investiţiilor)

Termenul de recuperare reprezintă perioada de timp în care efortul investiţional făcut este
recuperat din profit în urma punerii în funcţiune a unor capacităţi de producţie..
Indicatorul termenul de recuperare a investiţiei permite investitorului să cunoască încă din
etapa deciziei în cât timp e posibil să se recupereze costurile de investiţie pe seama avantajelor
economice ce le va obţine după realizarea proiectului de investiţie.
Durata de recuperare a investiţiilor poate fi calculată atât prin abordarea statică, cât şi prin
abordarea dinamică a proceselor economice.
În abordarea statică, termenul de recuperare a investiţiilor, ca şi în cazul investiţiei specifice,
se poate calcula pentru mai multe situaţii:
a) pentru obiective noi:
I I
T  t sau T  t , unde:
Eh CFh
I t reprezintă investiţia totală;
CE h – fluxul de numerar mediu anual;
E h – avantajele economice anuale sau profitul anual.
Indicatorul astfel calculat exprimă care este intervalul de timp (perioada), în care se va
recupera capitalul investit din avantajele economice anuale obţinute.
În practică, rareori se întâmplă ca avantajele economice (profiturile anuale) să fie constante
în timp.
Acest aspect este justificat, cel puţin, prin faptul că, imediat după punerea în funcţiune a
obiectivului, începe perioada de atingere a parametrilor proiectaţi, în care profitul se va situa sub
nivelurile planificate. Acest decalaj între profitul proiectat şi cel planificat sporeşte, într-un fel,
efortul investiţional şi deci conduce la creşterea termenului de recuperare.
Pe de altă parte, uneori este posibil ca încă din perioada de realizare a obiectivului să fie puse
în funcţiune unele capacităţi parţiale (segmente) de producţie, care vor aduce profit până la darea
integrală în exploatare a obiectivului, profit ce va diminua efortul investiţional din perioada
respectivă.
În asemenea caz, pentru un calcul corect al termenului de recuperare, trebuie să se ţină seama
de toate aceste aspecte. Astfel, termenul de recuperare al investiţiei se va stabili în baza relaţiei:
I t  E  E '
T  , unde:
Eh
T indică termenul de recuperare;
E – diferenţa dintre avantajele planificate şi cele realizate în cadrul perioadei de atingere a
parametrilor proiectaţi (profiturile nerealizate);
E ' – avantajele suplimentare (profitul suplimentar) realizate în cazul punerii în funcţiune a unor
capacităţi parţiale de producţie pe parcursul duratei de realizare a obiectivului.

b) pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizări ale obiectivelor existente, termenul de

recuperare se va calcula în baza relaţiei:
Im
T  , unde:
E hm  E ho

I m indică valoarea investiţiei, alocată pentru modernizarea, dezvoltarea sau retehnologizarea

unui obiectiv existent;
E h m – avantajul anual (profitul anual) obţinut în urma modernizării, dezvoltării sau
retehnologizării unui obiectiv existent,
E h o – avantajul anual (profitul anual) generat de obiectivul existent înainte de realizarea
investiţiei pentru modernizare, dezvoltare sau retehnologizare.

În cazul dat, indicatorul termenul de recuperare exprimă perioada de timp în care se

recuperează investiţia din avantajele suplimentare obţinute, ca urmare a modernizării,dezvoltării
sau retehnologizării obiectivului supus analizei.
Deci, în cazul modernizării, dezvoltării sau retehnologizării unor unităţi economice,
valoarea investiţiei trebuie completată cu o serie de alte elemente, precum: sumele obţinute din
valorificarea unor utilaje, valoarea neamortizată a capitalului fix ce urmează a fi lichidat, pierderea
unei părţi din profit datorată întreruperii procesului de producţie pe durata realizării investiţiei etc.
Influenţa elementelor enunţate mai sus asupra termenului de recuperare a investiţiei ar putea
fi demonstrată prin următoarea relaţie de calcul:

I m  A  V  Pp
T  , unde:
E hm  E ho
T indică termenul de recuperare a capitalului investit pentru modernizare, dezvoltare,
retehnologizare;
I m – capitalul investit pentru modernizare, dezvoltare, retehnologizare;
A – amortizarea nerecuperată;
V – veniturile obţinute din valorificarea unor utilaje;
Pp – pierderea de profit pe timpul realizării investiţiei;
E h m – avantajul anual (profitul anual) obţinut în urma modernizării, dezvoltării sau
retehnologizării unui obiectiv existent,
E h o – avantajul anual ( profitul anual) generat de obiectivul existent înainte de realizarea
investiţiei pentru modernizare, dezvoltare sau retehnologizare.

6. Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor sau rata de rentabilitate

Acest indicator asigură comparabilitatea dintre valoarea anuală a avantajului economic al
proiectului, pe de o parte, şi efortul de capital investit, pe de altă parte.
În cazul în care se compară mai multe variante de proiect, se optează pentru varianta la care
coeficientul de eficienţă economică este mai mare. Indicatorul nu este o mărime adimensională,
cum este orice coeficient, el semnifică efectul net anual ce poate fi obţinut la un leu investit.
Relaţiile de calcul pentru cele două situaţii sunt:
a) pentru obiective noi:
E
e  h , unde:
It
I t - reprezintă costul net iniţial total al investiţiei;
E h – avantajele economice anuale sau profitul anual.
Indicatorul reflectă o situaţie cu atât mai convenabilă, cu cât nivelul său este mai mare.
Din relaţiile de calcul prezentate, rezultă că între termenul de recuperare şi coeficientul de
eficienţă economică a investiţiilor există o relaţie inversă şi respectiv:
e = 1/T
Datorită acestui fapt, cei doi indicatori sunt complementari şi, drept urmare, în calculele de
eficienţă economică a investiţiilor nu se ia decât unul din ei, în general, calculat cu aceleaşi valori.
b) Pentru modernizări, dezvoltări şi retehnologizări ale obiectivelor (unităţilor) existente:
E h  E ho
e m , unde:
Im
I m indică valoarea investiţiei alocate pentru modernizarea, dezvoltarea sau retehnologizarea
unui obiectiv existent;
E h m – avantajul anual (profitul anual) obţinut în urma modernizării, dezvoltării sau
retehnologizării unui obiectiv existent,
E h o – avantajul anual (profitul anual) generat de obiectivul existent înainte de realizarea
investiţiei pentru modernizare, dezvoltare sau retehnologizare.

7. Cheltuieli echivalente sau recalculate

Un anumit efect economic poate fi obţinut fie datorită unui volum mai mare de cheltuieli de
producţie, dar cu o investiţie mai mică, fie datorită unui consum mai mare de resurse
investiţionale, dar cu cheltuieli mai mici.
Indicatorul cheltuieli echivalente este un indicator de efort economic şi reflectă efortul total,
atât de investire, cât şi de exploatare, necesar pentru realizarea şi funcţionarea viitorului obiectiv
şi se determină în baza relaţiei:
K  I t  C h  De , unde:
K reprezintă cheltuielile echivalente sau recalculate;
I t – investiţii;
C h – cheltuieli anuale de producţie;
De – durata de funcţionare eficientă a obiectivului.
În unele cazuri, acest indicator se calculează folosind relaţia:
K  I t  C h  T , unde:
T - indică termenul de recuperare al investiţiei.
Această relaţie de calcul se recomandă în cazurile în care duratele de funcţionare (D) ale
obiectivelor realizate sunt mari, ceea ce ar denatura analiza economică.
Însă, sub formele prezentate mai sus, indicatorul cheltuieli echivalente asigură
comparabilitatea rezultatelor numai dacă în toate variantele capacităţile de producţie sunt egale.
În situaţiile în care variantele comparabile se deosebesc prin capacităţile de producţie, se
recurge la o formulă specifică de calcul al acestui indicator, şi anume:
K
k , unde:
q  De
k - reprezintă cheltuieli echivalente specifice;
K – cheltuieli echivalente;
q - capacitatea anuală de producţie;
De – durata de funcţionare eficientă a obiectivului.
 Indicatorul calculat astfel reflectă efortul total de capital investit şi de cheltuieli de
producţie pe durata de funcţionare a obiectivului, ce revine pe unitate de capacitate fizică.

8. Randamentul economic al investiţiei

Pentru a înţelege mai bine ce exprimă indicatorul randamentul economic al investiţiei este
necesar să remarcăm faptul că există mai multe categorii de profituri, şi anume:
a) Profitul anual ( Ph ), care se determină calculând diferenţă dintre valoarea producţiei şi costul
producţiei:
Ph  Qh  C h , unde:
Ph indică profitul anual;
Qh – valoarea anuală a producţiei;
C h – costul anual al producţiei.

b) Profitul total ( Pt ), care reprezintă profitul realizat în perioada din momentul punerii în funcţiune
a obiectivului şi până la expirarea duratei de funcţionare a acestuia:
Pt  Ph  De , unde:

Pt indică profitul total;

Ph – profitul anual;
De – durata de funcţionare eficientă.

c) Profitul de recuperare ( Pr ), care reprezintă partea din profitul total destinată recuperării
investiţiilor alocate. Prin urmare, profitul de recuperare este profitul obţinut până la expirarea
termenului de recuperare a investiţiei.
Deci, Pr  I t .
d) Profitul final (Pf), care reprezintă partea din profitul total obţinut după expirarea termenului de
recuperare a investiţiilor. Astfel:
Pf  Pt  Pr sau Pf  Pt  I t , unde:
Pf indică profitul final;
Pt – profitul total;
Pr  profitul ce urmează să fie recuperat;
I t – valoarea capitalului investit.
Randamentul economic al investiţiei se determină din raportul dintre profitul final şi
capitalul investit:
Pf
R , unde:
It
R indică randamentul economic al investiţiei;
Pf – profitul final;
I t – valoarea capitalului investit.
Acest indicator exprimă profitul final în unităţi monetare, ce se va obţine pe unitate
monetară de capital investit.
În practică, randamentul economic al investiţiilor se mai calculează şi în funcţie de profitul
total, astfel:
Pt  I t
R
It
 De unde rezultă, că:
Pt
R 1
It
Indicatorul respectiv reflectă o situaţie cu atât mai convenabilă, cu cât nivelul său este mai
ridicat.

3. Evaluarea eficienţei economice a investiţiilor în funcţie de particularităţile diferitelor

ramuri. Indicatorii specifici

Activitatea fiecărei ramuri a economiei naţionale de desfăşoară în anumite condiţii

concrete, care îşi pun amprenta asupra:
- modului de organizare a procesului de producţie;
- modului de consum al resurselor;
- tehnologiei de fabricaţie etc.
Corespunzător acestor particularităţi, fiecare ramură economică sau domeniu de activitate
reclamă o metodologie adecvată de evaluare a eficienţei economice a investiţiilor.
La evaluarea eficienţei economice a investiţiilor din diferite ramuri se ţine cont de principiile
generale de calcul a indicatorilor de eficienţă economică – indicatori cu caracter general, de bază
şi suplimentari.
Printre indicatorii care se utilizează mai des în evaluarea eficienţei economice a investiţiilor
din diferite ramuri se pot specifica:
1) indicatorii specifici din ramurile industriei (energiei electrice şi termice etc.);
2) indicatorii specifici din agricultură;
3) indicatorii specifici din ramura construcţiilor;
4) indicatorii specifici din ramura comerţului interior;
5) indicatorii specifici obiectivelor cu activitate de comerţ exterior;
6) indicatorii specifici din ramuri social-culturale etc.

Detaliat (d.s.s.) - vezi Ion Vasilescu şi alţii, „Investiţii”, pag. 131-170.

4. Evaluarea eficienţei investiţiilor la nivel macroeconomic

(Indicatorii specifici de evaluare a investiţiilor publice)

Pe ansamblul economiei naţionale, investiţiile sunt privite într-o strânsă corelaţie cu

creşterea economică. O economie dinamică, cu o creştere economică durabilă, nu poate fi
concepută decât în condiţiile unui ritm alert investiţional. De aici rezultă importanţa analizei
macroeconomice a proceselor investiţionale. Mai mult decât atât, se impune şi comparaţia
rezultatelor economice şi a direcţiilor de dezvoltare cu alte ţări, în special acelea care reprezintă
parteneri efectivi sau potenţiali pentru economia naţională.
În principiu, pentru exprimarea eficienţei economice la nivel macroeconomic se procedează
ca şi la nivelul micro, adică se raportează efectele la eforturile care le-au generat.
În ceea ce priveşte efectele, acestea pot fi redate prin anumiţi indicatori de sinteză, cum ar fi:
PIB; PGB; PNB; PNN etc.
În ceea ce priveşte eforturile, acestea pot fi redate, în principal, prin volumul investiţiilor.
Investiţiile, după sfera de cuprindere, se împart în:
- investiţii brute şi
- investiţii nete,
iar investiţii nete sunt investiţii, care se constituie ca parte din PNN (venitul naţional) şi sunt
formate din cheltuielile alocate pentru echipamente de producţie, pentru formarea capitalului,
respectiv creşterea volumului capitalului fix şi a volumului stocurilor. Deci, prin ele se asigură
creşterea capitalului fix. După cum, însă se cunoaşte, în procesul de producţie capitalul fix se
uzează, fapt pentru care el trebuie înlocuit şi, în consecinţă, se constituie fondul de amortizare.
Dacă la investiţiile nete se adaugă fondul de amortizare, ca sursă de finanţare a investiţiilor, se
obţin investiţii brute. În felul acesta, investiţiile brute devin o parte din PIB. Între investiţiile brute
şi investiţiile totale există (în anumite cazuri) o diferenţă şi aceasta este prezentată de creditele
externe.
În acest caz, la nivelul economiei naţionale investiţiile totale (I) se calculează astfel:
It = In+ A + Cs = Ib + Cs , unde:
In – investiţia netă;
A - fondul de amortizare constituit şi alocat pentru investiţii;
Cs – capitalul extern atras pentru realizarea unei investiţii;
Ib – investiţii brute.
Pentru a crea un tablou general al eficienţei economice a investiţiilor la nivel
macroeconomic, se prezintă un sistem de indicatori:
1. Rata investiţiilor nete
2. Ponderea investiţiilor productive în totalul investiţiilor
3. Ponderea lucrărilor de construcţie în totalul investiţiilor
4. Balanţa investiţiilor
5. Coeficientul eficienţei economice a investiţiilor
6. Investiţia specifică
7. Gradul de înzestrare tehnică a muncii
8. Perioada de înnoire a capitalului fix
9. Ponderea capitalului fix nou
Detaliat, despre indicatorii respectivi, vezi Vasilescu şi alţii, „Investiţii”, pag.171-180

5. Indicatorii dinamici de evaluare a eficienţei investiţiilor

Printre cei mai consacraţi indicatorii dinamici de evaluare a eficienţei economice a

investiţiilor se numără:
- venitul net actualizat – VNA (Net present value – NPV);
- indicele de profitabilitate – IP (Profitability Index - PI);
- rata internă de rentabilitate – RIR (Internal Rate of Return - IRR);
- rata internă de rentabilitate modificată – RIRM (Modified Internal Rate of Return -
MIRR);
- durata de recuperare actualizată a investiţiei – DRA (Discount Payback Period - DPP)
etc.

1. Venitul net actualizat – VNA (Net present value – NPV)

De obicei, fluxul de numerar este denumit venit net. Venitul net poate fi anual VNh sau total
VNt, în acest ultim caz fiind calculat pe întreaga perioadă de funcţionare. De asemenea, venitul
net poate fi calculat în formă statică sau în formă dinamică.
Venitul net calculat în formă statică se exprimă astfel:
VNh = Vh - (Ih+Ch), unde:
Vh – venitul (încasarea) anuală;
Ch şi Ih – cheltuieli de producţie şi , respectiv, de investiţii pentru acelaşi an h.

În formă dinamică, indicatorul se numeşte venitul net actualizat - VNA.

VNA caracterizează o valoare absolută, aportul de avantaj economic al unui proiect de
investiţii, câştigul (profitul), răsplata sau recompensa investitorului pentru capitalul investit.
VNA permite stabilirea diferenţei între volumul total al încasărilor obţinute pe întreaga
perioadă de funcţionare a obiectivului şi costurile totale (cu investiţiile şi cu producţia), în cazul
în care toate valorile sunt actualizate. Conform metodologiei BIRD, toate calculele se fac la
momentul începerii lucrărilor de investiţii.
Expresia analitică a indicatorului venit net actualizat (VNA) este următoarea:
Dd Dd Dd
1
VAN  Vh x1 /(1  a)   ( I h  C h ) x1 /(1  a)   [Vh  ( I h  C h )]x
h h
,
h 1 h 1 h 1 (1  a) h

d D

sau VNA  VN h (1  a) h , unde:

h 1
Vh reprezintă venitul obţinut în anul h;
Ih – investiţia anuală;
Ch – cheltuieli anuale de producţie;
a - coeficientul de actualizare;
d – durata de realizare a o9biectivului de investiţii;
D – durata de funcţionare a obiectivului;
h – 1,2,3,4,…..d+D.

În funcţie de acest indicator, sub raportul eficienţei, pot fi acceptate numai proiectele
investiţionale care se caracterizează prin VAN>0.

Pe plan economic şi financiar, un proiect investiţional cu o valoare actuală netă pozitivă

semnifică următoarele:
 are capacitatea de a rambursa pe parcursul ciclului său de viaţă economică (D) capitalul
investit.
 are o capacitate globală a capitalului iniţial egală cu, cel puţin, rata de actualizare (a)
folosită în calcule etc.
Calculul indicatorului analizat poate fi regăsit în literatura de specialitate şi sub alte forme,
cum ar fi:
T T
NPV = - I0 + 
n 1
CFn / (1+r)n sau NPV = 
n 1
CFn / (1+r)n - I0

În mod particular, această expresie se utilizează în cazul, în care după investiţia iniţială
investiţii în următorii ani nu sa-u efectuat.
Exemplu de calcul al indicelui VNA (NPV) este specificat în aplicaţia practică ce
urmează: compania trebuie să decidă asupra unui proiect de investiţii, care prevede generarea de
venituri la sfârşitul anului, după cum urmează: primul an – 30 mii u.m.; al doilea an – 35 mii
u.m.; al treilea an – 40 mii u.m. Investiţia iniţială se estimează la 60 mii u.m. Proiectul va fi
finanţat printr-un credit bancar cu rata de 15%. Este avantajoasă participarea la acest proiect?

Rezolvare: aplicând formulă de calcul a NPV, se va obţine:

NPV = …………………………. 18,88 mii u.m.

Comentariu: Valoarea pozitiva a VNA indică faptul că fluxurile de numerar net al proiectului
acoperă costul iniţial al proiectului şi contribuie la crearea de venituri în valoare de 18,88 mii u.m.
Astfel, proiectul poate fi analizat drept obiect de investiţii.

Un proiect, care va genera o VAN<0, trebuie respins, pentru că rentabilitatea acestuia va

fi mai mică decât rata de actualizare.
Astfel, rata de actualizare (a), folosită în calculul VNA, joacă rolul de variabilă-cheie cu
care se compară eficienţa unui proiect investiţional.
Dacă se compară două proiecte ce se exclud reciproc, trebuie ales acela care are o valoare
actualizată netă mai mare.
 Acest indicator are şi un şir de neajunsuri:
 VNA ne permite să stabilim dacă proiectul investiţional este sau nu este rentabil, dar nu
scoate în evidenţă importanţa relativă, comparativă a aportului acestui proiect.
 VNA nu ţine cont de mărimea termenului de recuperare TsauT '  .
 VNA depinde foarte mult de mărimea ratei de actualizare (a) ce se ia în calcul şi, din
acest motiv, este foarte important ca aceasta să fie stabilită corect, în funcţie de
componentele sale principale (costul capitalului, prima de risc, prima de inflaţie).
Cu toate punctele sale slabe, indicatorul VNA constituie un criteriu fundamental pentru
evaluarea economică şi financiară a proiectelor de investiţie.
Pentru a exclude riscul unor decizii incorecte, se recomandă ca acest indicator să fie analizat
în corelaţie cu alţi indicatori, şi anume: indicele de profitabilitate, rata internă de rentabilitate,
termenul actualizat de recuperare etc.

2. Indicele de profitabilitate – IP (Profitability Index - PI)

De regulă, indicele de profitabilitate, se foloseşte împreună cu indicatorul VNA.
La calculul şi analiza indicelui de profitabilitate trebuie apelat atunci când proiectele investiţionale
sau variantele de proiect diferă între ele prin efortul investiţional necesar, căci acesta permite să
fie luate în calcul amploarea investiţiilor, costurile necesare de investiţii, cea ce nu se realizează
prin indicatorul VNA.
Indicele de profitabilitate caracterizează nivelul raportului dintre VNA globală şi fondurile
investiţionale, care stau la baza proiectului de investiţii şi generează VNA globală.
Indicele este exprimat fie în procente, fie sub formă de coeficient.
Pentru a exprima raportul precedent sub formă de coeficient, indicele profitabilităţii se
calculează astfel:
CFt VNAt
PI   1 , unde:
It I t
PI reprezintă indicele de profitabilitate;
CFt’– fluxul de numerar total actualizat;
It’ – investiţia totală actualizată;
VNAt – valoarea netă actuală totală.

În cazurile, în care după investiţia iniţială nu se mai efectuează alte investiţii, formula
poate lua forma:
T

 CF (1  r )
n
n

PI  n 1
I0
Exemplu de calcul al indicelui PI este specificat în aplicaţia practică ce urmează:
compania trebuie să decidă asupra unui proiect de investiţii, care prevede generarea de venituri
la sfârşitul anului, după cum urmează: primul an – 30 mii u.m.; al doilea an – 35 mii u.m.; al
treilea an – 40 mii u.m. Investiţia iniţială se estimează la 60 mii u.m. Proiectul va fi finanţat
printr-un credit bancar cu rata de 15%. Justificaţi decizia de a participa la acest proiect, bazîndu-
vă pe calculul indicelui PI.
Rezolvare: aplicând formulă de calcul pentru PI, se va obţine:

PI = …………………………………………………………………………………………. = 1,31

Comentariu: Pentru că valoarea indicelui PI este mai mare decât unitatea, proiectul ar trebui să
fie acceptat pentru executare (ţinând cont de valorile altor indicatori dinamici a investiţiilor).
 Generalizând, vom constata, că un proiect investiţional independent urmează să fie
acceptat doar dacă PI este mai mare decât 1, şi trebuie respins, dacă PI este mai mic decât 1.
Proiectul al cărui PI este egal cu 1 va genera o VNA globală nulă. De aceea investitorul va
fi indiferent faţă de o astfel de variantă.
Cu cât indicele de profitabilitate este mai mare, cu atât proiectele sunt mai eficiente, în
condiţii echivalente, comparabile din alte puncte de vedere. Astfel, varianta optimă de proiect va
fi aceea care va răspunde criteriului:
PI  maxim

3. Rata internă de rentabilitate (RIR) a investiţiei

O informaţiile complementară esenţială, necesară pentru luarea unei decizii de investiţii,

poate fi obţinută prin calcularea ratei interne de rentabilitate (Internal Rate of Return - IRR).
Sinonime a acestui termen sunt eficienţa marginală a capitalului etc. Indicatorul are următoarea
interpretare:
Rata internă de rentabilitate a unui proiect e investiţii exprimă rata de discontare pentru care
veniturile brut totale actualizate sunt egale cu costurile totale (de investiţii şi de producţie)
actualizate, ambii indicatori fiin calculaţi pe întreaga viaţă economică.

sau
RIR (internal rate of return – IRR) este definită ca fiind acea rată de actualizare care face să existe
egalitate între valoarea actualizată a intrărilor nete de numerar, estimate în cadrul proiectului, şi
valoarea actualizată a costurilor investiţionale (deci ieşirilor de numerar), estimate pentru
proiectul respectiv.

Astfel, RIR reprezintă acea rată de actualizare care face ca VNA să fie egală cu 0.
Prin urmare, RIR reprezintă rata – limită de actualizare, pentru care se anulează realizarea VNA
globală la proiectul investiţional dat:
VNA (a = RIR) = 0
Pentru a accepta sau a respinge un proiect investițional, RIR se compară cu rata de
actualizare „a”.
Pentru RIR > a, proiectul de investiţii devine acceptabil, fiindcă It’ este mai mică decât CFt’
şi, respectiv, VAN va avea valoare pozitivă.
Pentru RIR < a, proiectul trebuie respins, fiindcă It’ devine mai mare decât CFt’ şi, respectiv,
VNA va avea valoare negativă.
Pentru RIR=a, proiectul este indiferent, adică costul actualizat al capitalului investit (It’)
devine egal cu fluxul de numerar actualizat degajat de proiect (CFt’ ), astfel VNA=0.
Analitic, pentru determinarea RIR se porneşte de la egalitatea:
It’ = CFt’, respectiv de la ecuaţia:
VNA = CFt’– It’ = 0
Valoarea RIR poate fi stabilită prin mai multe metode:

I) calcularea RIR prin încercări succesive.

Pentru a calcula RIR, se determină VNA a proiectului, care se actualizează cu diferite rate
de actualizare, alese arbitrar, până se obţin două valori consecutive având semne contrare (se fac
mai multe încercări în acest scop).
În final, pentru determinarea cu exactitate a RIR, se foloseşte relaţia:
VNA()
RIR  a min  (a max  amin ) , unde:
VNA()  / VNA() /
amin şi amax reprezintă respectiv rata minimă şi rata maximă de actualizare folosită în calculul
VNA;
 VNA(+) – valoarea netă actuală pozitivă, actualizată cu amin;
VNA (-) – valoarea netă actuală negativă, actualizată cu amax.

Exemplu de calcul al indicelui RIR este specificat în aplicaţia practică ce urmează:

să se determine rata internă de rentabilitate (RIR) pentru proiectul de investiţii, ce
generează timp de 5 ani corespunzător 4, 5, 3, 4 şi 6 mln. u.m. sub formă de venituri. Suma investită
este egală cu 15 mln. u.m. Ratele actualizării sunt egale cu: r1 – 13 % , r2 – 14% .
Rezolvare:
Pentru rezolvare se va aplica formula:
VAN 1
RIR  amin  ( amax  amin ) * , unde
VAN 1  VAN 2
VAN – valoarea actualizată netă; r1 şi r2 – ratele de actualizare corespunzătoare.

VAN1 =……………………………………………………………………………..0,23;
VAN2 =…………………………………………………………………………. - 0,109;

0,23
RIR  13%  (14%  13%) *  13,678%
0,23  (0,109)

Răspuns: Rata internă de rentabilitate este egală cu 13,678%.

La stabilirea RIR, este important să se ţină cont de faptul ca diferenţa admisă dintre amin şi
amax să nu depăşească 5 puncte procentuale.

În baza celor menţionate, vom exercita o aplicaţie practică:

Un fermier analizează posibilitatea de a cumpăra 28 ha de teren agricol la preţul total de 28000
u.m. El estimează că o astfel de investiţie îi va aduce un venit net anual de 2700 u.m. în următorii
10 ani. La sfârşitul celui de – al zecelea an, el va putea vinde acest pământ la preţul de 26600 u.m.
Rata de actualizare este de 5%. Este oare această investiţie avantajoasă? Determinaţi, aplicînd
metoda IRR.
Pentru a determina RIR al acestui proiect, este necesar să aflăm indicatorul NPV al
proiectului, actualizat cu diferite rate de actualizare până se vor obţine două valori consecutive
ale indicatorului NPV cu semne contrare.

a) Se determină NPV al proiectului la o rată de actualizare de 5%.

NPV= …………………………………………………………..= 9176 u.m.

b) Deoarece indicatorul NPV la rata de 5% este o mărime pozitivă, se va reface calculul,
mărind rata de actualizare până la 10%.
NPV = ………………………………………………………..= -1157 u.m.
c) Pentru a determina IRR, se va folosi relaţia de calcul:
NPV  
IRR  amin  amax  amin 
NPV   NPV 

IRR  5  10  5
9176
 9,44
9176  1157
Răspuns:
Deoarece IRR a proiectului este mai mare decât rata de actualizare iniţială, proiectul de
investiţii este mai avantajos.
 II) calcularea RIR cu ajutorul calculatoarelor financiare şi al computerelor.
În cazul în care se compară proiectele sau variantele alternative de investiţii, ce se
caracterizează prin VNA apropiate, aproximativ egale, se dă prioritate proiectului (variantei) cu
RIR maxim.
În funcţie de costul capitalului împrumutat, RIR constituie rata maximă a dobânzii la care
este posibil un împrumut de capital necesar finanţării investiţiei, astfel încât proiectul ce se va
realiza să nu fie nerentabil.
Pentru o rată a dobânzii i<RIR, proiectul va avea o mărime a VNA>0, calculată pentru a=i,
şi, prin urmare, proiectul va fi avantajos.
Pentru o rată a dobânzii i>RIR, proiectul va fi inacceptabil, deoarece, în aceste condiţii, el
cauzează pierderi; respectiv VNA<0.
În situaţia în care i=RIR, capitalul împrumutat nu aduce nici un câştig.
De aici - concluzia: se acceptă doar proiectele caracterizate prin RIR mai mare decât costul
capitalului.
Selectarea unui proiect de investiţii după criteriul max. RIR presupune că toate proiectele vor
avea o durată de viaţă economică de aceeaşi mărime. În caz contrar, RIR nu va evalua corect
proiectele.
Sub aspect teoretic, RIR se consideră inferioară VNA, fiindcă RIR are câteva dezavantaje
majore:
1. Dacă veniturile şi costurile perioadei pentru un proiect îşi schimbă semnul mai mult decât
o dată, adică au loc fluxuri de numerar neconvenţionale (costurile exced veniturile şi creează
fluxuri negative, alternând cu cazul când veniturile excedează costurile şi creează fluxuri pozitive)
pe durata de viaţă a unui proiect, nu poate fi fundamentată o soluţie doar prin luarea în calcul a
criteriului RIR, căci în acest caz pot apărea mai multe rate interne de rentabilitate.
Asemenea fenomene se întâlnesc la proiectele cu durate de exploatare (De) mari, când pe
parcursul exploatării se realizează noi investiţii pentru înlocuiri periodice de utilaje.
2. Spre deosebire de criteriul VNA, care presupune că încasările din realizarea proiectului
investiţional vor fi reinvestite cu o rată de rentabilitate egală cu rata de actualizare (costul
capitalului), RIR presupune reinvestirea fluxurilor de numerar degajate de proiect pe anii duratei
de exploatare în operaţii şi proiecte rentabile, cu o rată a rentabilităţii unică egală cu RIR, ceea ce
în realitate nu se prea întâmplă.
3. RIR nu ţine seama de amploarea efortului de investiţii şi nici nu răspunde direct criteriului
de maximizare a valorii firmelor.
Cu toate că RIR poate conduce uneori la rezultate incoerente în analiza proiectelor, acest
indicator rămâne un criteriu semnificativ de selecţie a proiectelor.
Totodată, se recomandă ca indicatorul RIR să fie utilizat în combinaţie cu alţi indicatori: cu
valoarea actuală netă (VNA), cu termenul de recuperare actualizat (T’ ), precum şi cu indicele de
profitabilitate (PI).

4. Rata internă de rentabilitate modificată - RIRM (Modified Internal Rate of Return -

MIRR)

RIRM este un instrument mai bun de apreciere a proiectelor de investiţii în comparaţie cu

RIR şi se defineşte, după cum urmează:
n
CAF t n
CIF t  (1  r ) n 1

t 0 (1  r ) t

t 0 (1  RIRM ) n
, unde:

CAF reprezintă ieşirile de numerar (cash autflows);

CIF– intrările de numerar(cash inflows);
r – rata de actualizare (poate fi costul capitalului);
RIRM – rata internă de rentabilitate modificată.
 Termenul din stânga al ecuaţiei reprezintă valoarea actualizată a cheltuielilor cu investiţia,
în timp ce rata de actualizare (r) folosită reprezintă rata costului capitalului, iar numărătorul
termenului din dreapta – suma valorilor viitoare ale intrărilor de numerar, presupunând că aceste
sume se reinvestesc la o rată egală cu rata costului capitalului. Numărătorul este numit valoare
terminală, iar rata de actualizare care face ca valoarea actualizată a costurilor să fie egală cu
valoarea actualizată terminală este definită ca RIRM.
RIRM are un avantaj semnificativ faţă de metoda obişnuită RIR: RIRM presupune că toate
fluxurile de numerar provenite din proiecte sunt reinvestite cu o rată a dobânzii egală cu rata
costului capitalului, în timp ce metoda RIR obişnuită presupune că fluxurile de numerar de la
fiecare proiect sunt reinvestite cu o rată a dobânzii egală cu rata internă de rentabilitate a investiţiei
proiectului respectiv. Deoarece ipoteza reinvestirii cu o rată “r” este mai corectă, RIRM se
consideră un indicator mai bun.
Dacă două proiecte se exclud reciproc şi sunt de aceeaşi amploare, metodele VNA şi RIRM
vor genera aceeaşi decizie de selectare. Astfel, pentru oricare alte două proiecte A şi B, dacă
VNAB>VNAA, atunci RIRMB>RIRMA şi nu vor apărea rezultate contradictorii, după cum poate fi
observat la aplicarea consecutivă a metodelor VNA şi RIR ordinară. Însă, dacă proiectele diferă
ca mărime, pot apărea rezultate contradictorii.

Notă: Cu toate că metoda RIRM este superioară metodei obişnuite RIR, ca indicator al
“adevăratei” rate de rentabilitate a unui proiect de investiţii, totuşi metoda VNA este cea mai
relevantă, mai ales când trebuie să se aleagă între proiecte reciproc exclusive, care au mărimi
diferite, fiindcă oferă un indiciu mai corect referitor la mărimea venitului ce-l va aduce fiecare
proiect pentru suplimentarea şi maximizarea valorii firmei.

5. Durata de recuperare actualizată a investiţiei – DRA (Discount Payback Period - DPP)

Termenul de recuperare a investiţilor reprezintă intervalul de timp începând cu momentul
punerii în funcţiune a capacităţilor, instalaţiilor şi echipamentelor de producţie etc. pe parcursul
căruia suma cumulată a avantajelor economice obţinute este egală cu suma (volumul) investiţiilor
alocate în proiect.
În abordarea dinamică, termenul actualizat de recuperare se determină pornind de la
inegalitatea:
T d

 Eh   I h , unde:
h 1 h 1
'
T reprezintă durata sau termenul de recuperare dinamic;
E h' – valoarea actualizată a avantajelor economice anuale;
I h' – valoarea actualizată a investiţiilor anuale.

Când nu se doreşte să se opereze cu valori medii anuale ale avantajului economic, precum şi
atunci când nivelul acestora nu este constant în timp  E1  E2  Eh  , pentru a ţine seama de fluxul
concret, de nivelurile diferite ca mărime ale fluxurilor de numerar din fiecare an, cea ce este foarte
important din punct de vedere economic şi financiar pentru orice investitor, termenul de recuperare
dinamic se determină:
 fie prin încercări succesive, dând diferite valori lui (T ' ) şi interpolând,
 fie folosind procedeul bilanţului recuperării investiţiilor.
La baza procedeului bilanţului recuperării investiţiilor stă ideea fundamentală a
comensurabilităţii valorilor actuale ale costurilor de investiţii şi ale avantajelor economice
calculate la momentul de referinţă dat şi, deci, existenţa posibilităţii de a efectua operaţii cu mărimi
comparabile din punct de vedere al impactului factorului timp.
 Astfel, din volumul global al investiţiilor actualizate la un moment dat de timp  I t'  se scade
succesiv mărimea anuală a fluxului avantajului economic, exprimată în valoare actuală în acelaşi
moment de actualizare, ca şi cel al investiţiilor, până în anul în care se încheie recuperarea
investiţiilor.
Pentru a utiliza această metodă de evaluare, se stabileşte perioada de recuperare «prag»
(cerută) cu care se compară perioadele de recuperare a investiţiei pentru diverse proiecte .
 dacă T < T ' (cerut), proiectul se acceptă;
'
 dacă T > T (cerut), proiectul se respinge;
'
 dacă T = T (cerut), proiectul este indiferent.
În cazul în care există două proiecte concurente, se alege proiectul cu cel mai scurt termen
de recuperare.
  '
Când apelăm la analiza termenului de recuperare T în evaluarea economică şi financiară
a deciziilor de investiţie, se consideră că există o modalitate care ia în calcul riscul investiţiilor
proiectate .
Dându-le prioritate celor mai avantajoase proiecte sau variante, caracterizate prin durate de
recuperare scurte, se acceptă că, în asemenea caz, veniturile, costurile şi avantajele economice
viitoare nu vor fi afectate de incertitudine şi risc în aceeaşi măsură ca la variantele cu durate mari
de recuperare.
Un alt argument în favoarea acestei metode este acela că firmele care se află în criză de
numerar trebuie să dea o mai mare importanţă recuperării rapide a fondurilor pe care le investesc,
ca să le poată utiliza ulterior pentru altceva sau pentru satisfacerea altor necesităţi. Cu toate că
abordarea pe baza metodei perioadei de recuperare a investiţiilor oferă, într-adevăr, o indicaţie a
gradului de lichiditate a proiectului, asta nu trebuie să ne facă să trecem cu vederea deficienţele pe
care le comportă metoda respectivă.
Această metodă nu ia în calcul fluxurile de numerar (avantajele economice) ulterioare
perioadei de recuperare.
Dacă proiectul este unul al cărui maturizare se produce mai târziu în timp, utilizarea
indicatorului perioadei de recuperare a investiţiei poate duce la alegerea unei investiţii mai puţin
profitabile.
Proiectele cu perioade lungi de recuperare a investiţiilor sunt, de regulă, cele care implică o
planificare pe termen lung – conceperea de produse noi sau intrare pe pieţe noi. Adesea asemenea
decizii strategice nu asigură venitul maxim în primii ani de implementare.
Aşadar, metoda perioadei de recuperare a investiţiei poate să prejudicieze acele investiţii
care sunt de cea mai mare importanţă pentru succesul pe termen lung al firmelor.
Deşi metoda perioadei de recuperare a investiţiei pare să fie foarte uşor aplicabilă, este
esenţial să se cunoască defectele ei. Nu se recomandă ca decizia de investiţie să se ia doar în baza
acestui criteriu.
Formula de calcul a DPP este următoarea:

T
1
DPP   CFn *  I0
n 1 (1  r )n
Bibliografie:
1. Buhociu F., Negoescu Gh. Investiţiile în economia de tranziţie.
2. Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S. Bazele activităţii investiţionale. Editura A.S.E.M.,
Chişinău, 2004.
3. Vasilescu I., Romînu I., Cicea C. Investiţii. Bucureşti, 2000.
4. Hîncu R. Economia informaţională: aspecte manageriale şi investiţionale. Chişinău, 2002.
5. Hîncu R., Suhovici A., Luchian I. Основы инвестиционной деятельности, Ed. ASEM.
Chişinău, 2008.