SUPORT CURS

“ ANTREPRENOR IN
ECONOMIA SOCIALA “

Copyright 2019-2020 , LACONSEIL S.R.L.

9.
1. INTRODUCERE - DESPRE ÎNTREPRINZĂTORI SI ECONOMIA SOCIALA

1.1. Intreprinzatorul – promotorul afacerilor

A fi intreprinzator este o experienta unica, provocatoare, cu satisfactii deosebite, insa uneori si cu
mari frustrari. Pentru a derula afacerea, intreprinzatorul trebuie sa fie in acelasi timp proprietar,
manager, proiectant, cumparator, vanzator, sofer etc. Cei mai multi intreprinzatori poarta mai
multe palarii in acelasi timp. Desigur, nimeni nu poate fi expert in toate aceste domenii, insa
intreprinzatorul trebuie sa aiba destule cunostinte din fiecare domeniu pentru a evalua impactul
actiunilor intreprinse asupra profitului firmei.

Definitia intreprinzatorului. Nu exista o definitie acceptata unanim privind intreprinzatorul. Unii

considera ca intreprinzatorul este persoana care isi asuma responsabilitatea identificarii si obtinerii
resurselor necesare infiintarii unei afaceri. Altii considera ca intreprinzatorul este cel care
gestioneaza resursele necesare initierii si/sau dezvoltarii afacerilor, care se concentreaza pe
inovatie si elaborarea de noi produse sau servicii. Potrivit acestei definitii, intreprinzatorul este cel
care nu doar infiinteaza o afacere, ci are si spirit inovativ. In acest fel, intreprinzatorii se pot gasi si
in marile firme si in sectoarele publice. Intreprinzatorul este privit si ca persoana care isi asuma
riscul organizarii resurselor ce creeaza bogatie.

Desi fiecare din aceste puncte de vedere privesc intreprinzatorul dintr-o perspectiva sensibil
diferita, ele cuprind notiuni similare precum initiere, organizare, creare de bogatie si asumarea
riscului. De asemenea, aceste puncte de vedere sunt cumva restrictive intrucat intreprinzatorii pot
fi gasiti in orice domeniu: educatie, medicina, cercetare, drept, arhitectura, inginerie, activitati
sociale etc.

Pentru a cuprinde toate aceste aspecte, vom da urmatoarea definitie a intreprinzatorului:

Intreprinzatorul este persoana care initiaza si deruleaza o actiune, asumandu-si riscurile
asociate inovarii, in schimbul unor satisfactii personale.
Aceasta definitie subliniaza patru aspecte esentiale ale intreprinzatorului.
In primul rand, intreprinzatorul este persoana ce initiaza si deruleaza o actiune. El este un initiator
in domeniul sau de activitate. Cel mai larg domeniu de manifestare al intreprinzatorului este cel
economic.
In al doilea rand, intreprinzatorul isi asuma riscurile derivate din actiunea sa. Aceste riscuri pot fi
financiare, psihice sau sociale.
In al treilea rand, intreprinzatorul este un inovator. El realizeaza mereu combinatii noi ale
lucrurilor existente. In unele situatii, el este chiar inventator.
In ultimul rand, intreprinzatorul poate avea satisfactii in munca sa. Acestea pot fi de ordin material,
psihologic, moral sau social.

1.2. Tipuri de intreprinzatori

Intreprinzatorul poate fi privit din diferite perspective. Pentru un economist el este persoana care
combina resursele materiale, financiare si umane in asa fel incat sa duca la cresterea valorii, o
persoana care introduce noul, schimbarea in economie. Pentru un psiholog, intreprinzatorul este o
persoana puternic motivata de realizarea anumitor obiective personale. Pentru un om de afaceri,
intreprinzatorul poate fi un concurent serios sau un partener de nadejde in afaceri.
O alta posibila clasificare a intreprinzatorilor este aceea din punct de vedere al ritmului de
dezvoltare al afacerilor. Se pot distinge astfel mici intreprinzatori, intreprinzatori, promotori.

• Micii intreprinzatori. Persoana care initiaza o afacere cu un ritm de crestere scazut este
denumita mic intreprinzator. Micii intreprinzatori provin de regula din randul muncitorilor.
Obiectivul lor principal il constituie eficienta tehnica. Micii intreprinzatori nu provin din randul
managerilor superiori sau al liderilor sindicali. Prin natura individualisti, ei nu apeleaza la diferite
institutii financiare pentru a obtine fondurile necesare. Ei nu sunt orientati spre crestere si prefera
sa-si vanda singuri produsele, bazand-se pe cunostintele lor in domeniu. Fiind orientati spre
mijloace, ei vad afacerea ca pe un mijloc de a practica meseria si a duce o viata decenta. Unele
statistici afirma ca peste 85% din afaceri se incadreaza in aceasta categorie.

• Intreprinzatorii. Intreprinzatorii orientati spre crestere sunt denumiti intreprinzatori

orientati spre oportunitati sau pur si simplu intreprinzatori. Ei nu numai ca infiinteaza afacerea, dar
si doresc ca aceasta sa creasca si sa se dezvolte. Intreprinzatorii sunt mai degraba orientati spre
obiective decat spre mijloace. Intreprinzatorii propriu-zisi difera mult de micii intreprinzatori. Ei
provin de cele mai multe ori din familii de functionari. Au, de regula, o educatie solida si au fost
implicati in diferite activitati sociale. Intreprinzatorii au o experienta in munca variata si nu doar
un fundal tehnic ingust, ca al micilor intreprinzatori. De cele mai multe ori ei tind sa se identifice
cu managerii. Intentionand sa infiinteze o afacere la un moment dat, ei vor cauta sa foloseasca
orice sursa disponibila de capital care nu presupune insa renuntarea la controlul firmei.

• Promotorii. Intreprinzatorii care sunt adeptii unei cresteri foarte sustinute sunt denumiti
promotori. Acestia folosesc toate mijloacele posibile pentru ca afacerea sa se dezvolte intr-un ritm
cat mai rapid. Promotorii au multe dintre trasaturile intreprinzatorilor propriu-zisi. Ei sunt licentiati.
Isi asuma riscuri, nu insa necalculate. Doresc sa foloseasca surse cat mai variate de finantare a
afacerii. Obiectivul lor esential il reprezinta crearea de valoare, aducerea unei inovatii pe piata si
maximizarea randamentului investitiei. De asemenea, ei pot derula mai multe afaceri in acelasi timp.

1.3. Povesti de succes din romania

Daca doriti sa deveniti antreprenor, insa nu dispuneti de o doza de curaj, sau incredere in sine,
este bine sa va stabiliti anumite modele de oameni care au reusit sa demareze o afacere si sa o
conduca pe culmile gloriei. In cele ce urmeaza, va vom prezenta o parte dintre cei mai importanti
antreprenori din Romania:

Dragos Anastasiu, Eurolines: presedinte al grupului Eurolines Romania, ce

cuprinde una dintre cele mai mari agentii de turism din tara si unul dintre cei mai
importanti transportori rutieri de persoane. Dragos a devenit antreprenor in urma
cu 18 ani, abandonand o cariera sigura si confortabila de doctor in medicina, in
favoarea unei oportunitati de afacere aparute;
Cristina Batlan, Musette Romania: condusa de o dorinta uriasa de a crea, de
a-si materializa ideile in creatii speciale, Cristina Batlan a devenit una dintre cele
mai de succes femei de afaceri din Romania. Astazi, brandul care a facut-o
celebra a ajuns sa fie prezent in mai multe magazine din Romania si din
strainatate;

Marius Ghenea, Fit Distribution: partener in cadrul fondului de Venture

Capital Catalyst Romania (3TS Capital Partners), antreprenor in serie si
business-angel cu investitii de succes in Europa de Est, Marius Ghenea se afla
in topul oamenilor de afaceri, conform Forbes Romania;

Dragos si Adrian Paval: Dragos si Adrian Paval, doi dintre

cei opt frati ai familiei, nascuti intr-o comuna din judetul
Bacau, au devenit in ultimii ani cei mai puternici antreprenori
din retailul de bricolaj, au dezvoltat reteaua Dedeman mizand
pe strategii diferite de cele ale retailerilor internationali.

Nicoleta Hritcu: Şi-a început activitatea de antreprenor în anul 2012, atunci când
avea 30 de ani. Nu avea experienţă în business, însă avea o ambiţie mare şi studii
la Facultatea de Marketing de la FEAA, A. I Cuza, Facultatea de Teatru din Iaşi,
Şcoala de pictură la Soroca. Aromele, gusturile plăcintelor şi prăjiturilor le-a
moştenit de la bunica ei, Babusea Maria, care de sărbători îşi alinta familia cu tot
felul de copturi alese. Nicoleta spune că ideea despre Cuptorul Moldovencei i-a
venit încă din anul 2006, dar abia şase ani m-ai târziu „s-a copt” definitiv. Acum
îşi bucură clienţii cu cele mai bune prăjituri moldoveneşti.
 1.4. Mituri privind intreprinzatorul
De cele mai multe ori, exista anumite mituri si prejudecati cu care ne confruntam atunci cand
vine vorba de a deschide o afacere. De aceea, dorim, prin cele expuse mai jos, sa evidentiem anumite
paradigme care exista doar in mintea noastra.

In primul rand, dupa cum puncteaza foarte bine americanul T. Harv Eker in cartea sa,
“Secretele mintii de milionar”: “Este o nebunie sa crezi ca poti prevedea tot ce se poate intampla
in viitor. Este o iluzie sa crezi ca te poti pregati pentru orice imprejurare ce ar putea interveni
vreodata si ca te poti proteja.” Tot el evidentiaza ca: ”Ideea pe care vreau sa v-o transmit este de a
intra in joc cu tot ceea ce aveti, indiferent unde va situati. Eu numesc aceasta patrunderea in
coridor.”
Patrunderea in coridor ”Inseamna intrarea in domeniul in care va doriti sa activati in viitor,
la orice nivel, pentru a sti de unde sa porniti. Aceasta este de departe cea mai buna cale de a invata
despre o afacere, deoarece o observati din interior.”

Este general stiu ca ”Bogatii admira alti oameni bogati, plini de succes”, in timp ce ”Saracilor
nu le plac oamenii bogati si cu succes.” ”Adesea saracii privesc catre bogati cu resentiment, invidie
si gelozie. Ori isi soptesc: <<Ce norocosi sunt>> sau bombane in barba: <<Bogatii astia
ticalosi.>> Trebuie sa intelegeti ca daca ii percepeti pe bogati ca fiind rai sub orice forma, iar
dumneavoastra doriti sa fiti o persoana buna, nu veti fi niciodata bogat. Este imposibil. Cum puteti
fi ceva ce dispretuiti?”

Se mai spune, de asemenea, ca ”nu conteaza ce cunosti, conteaza pe cine cunosti […] daca
doriti sa zburati cu vulturii, nu inotati cu ratele! Eu imi fac un scop din a ma intalni cu oameni
pozitivi, cu succes si, la fel de important, ma feresc de cei cu atitudinea negativa.”

Foarte important este sa reusim sa ne depasim temerile de esec si respingere. Daca in trecut,
ati avut o experienta neplacuta sau descurajanta, trebuie sa ”recunoasteti ca trecutul nu este
intotdeauna egal cu viitorul.” De altfel ”problema poate proveni din programarea parinteasca
realizata in trecut. Multora dintre noi li s-a spus in copilarie ca este nepoliticos sa-ti <<trambitezi
meritele>>. Dar in lumea reala, cand este vorba de afaceri si succes, daca nu va sustineti meritele,
va garantez ca nimeni nu o va face. Bogatii sunt dispusi sa-si etaleze virtutile si valoarea in fata
oricarei persoane care ii va asculta si cu care spera sa faca afaceri.”

Este foarte important de inteles ca oamenii bogati reusesc sa isi depaseasca problemele, in timp
ce cei saraci doar le evita: ”[…] Drumul catre avere este plin de capcane si pericole, acesta fiind
motivul pentru care majoritatea oamenilor nu il urmeaza. Nu doresc hartuiala, durerile de cap si
responsabilitatile. […] Oamenii saraci ar face orice pentru a evita problemele. Ei vad provocarea
si o iau la fuga. Ironia este ca, in dorinta lor de a nu avea probleme, ei ajung la cea mai mare
problema din cate exista...sunt saraci si nefericiti; […] secretul este sa evoluati, sa va dezvoltati,
astfel incat sa depasiti orice problema.”
T. Harv Eker ne spune: ”Cel de-al doilea motiv pentru care oamenii au probleme atunci cand
primesc ceva este faptul ca au fost crescuti cu proverbul <<Este mai bine sa daruiesti decat sa
primesti.>>”

De altfel americanul tine sa evidentieze ca: ”Banii sunt ca un lubrifiant. Ei va ajuta sa

<<alunecati>> prin viata in loc sa <<scurmati>> prin ea. Banii aduc libertate – libertatea de a
cumpara ceea ce va doriti si libertatea de a face ceea ce doriti cu timpul dumneavoastra. Banii va
permit sa va bucurati de cele mai bune lucruri in viata si tot ei va ofera posibilitatea de a-i ajuta pe
altii sa aiba ceea ce au nevoie.” In acelasi timp ”Si fericirea este importanta. Repet, aici este
neintelegerea. Multi dintre cei saraci si din clasa de mijloc cred ca banii si fericirea se exclud
reciproc, astfel incat poti fi bogat sau poti fi fericit. Repet, aceasta nu reprezinta decat o programare
<<saraca>>. Persoanele care sunt bogate in toate sensurile cuvantului inteleg ca trebuie sa le aveti
pe ambele. Asa cum trebuie sa aveti ambele brate si ambele picioare, la fel trebuie sa aveti banii si
fericirea.”

O alta preconceptie gresita este ca ”trebuie sa munciti din greu pentru bani”, dar in contrast
exista si opusul acesteia, si anume ca trebuie sa ”faci banii sa munceasca pentru tine. Fara indoiala,
este important sa munciti din greu, insa doar acest lucru nu va va imbogati niciodata. De unde stim
asta? Priviti lumea care va inconjoara. Sunt milioane – ba nu, chiar miliarde – de oameni care
slugaresc, rupandu-si spatele toata ziua si chiar toata noaptea. Sunt ei bogati? Nu! Sunt bogati cei
mai multi dintre ei? Nu! Au ajuns macar cativa bogati? Nu! Cei mai multi sunt faliti sau pe aproape.
[…] Vechea etica a muncii la protestanti spune ca <<munca in valoare de un dolar este platita cu
un dolar.>> Nu este nimic in neregula cu acest proverb, cu exceptia faptului ca uita sa ne spuna ce
facem cu acel <<dolar platit.>> A sti ce sa faci cu acel dolar reprezinta reprezinta diferenta dintre
a lucra din greu si a lucra cu cap. […] trebuie sa munciti din greu pentru banii dumneavoastra. Cu
toate acestea, pentru bogati este doar o situatie temporara. Pentru cei saraci, este o situatie
permanenta.”

1.5. Economia sociala

Economia sociala (numita si „economie solidara” sau „al treilea sector” ) s-a dezvoltat din
necesitatea de a gasi solutii noi, inovatoare unor probleme sociale, economice sau de mediu ale
comunitatilor si pentru satisfacerea nevoilor membrilor comunitatii care sunt ignorate sau
insuficient acoperite de sectorul public sau privat.
Economia sociala include forme diverse de organizare si/sau juridice cum ar fi: cooperativele,
societatile mutuale, asociatiile, fundatiile etc.
Desi exista diferente de la tara la tara, peste tot in Uniunea Europeana exista entitati comparabile
care au aceleasi caracteristici, chiar daca acestea nu sunt descrise ca facand parte din „economia
sociala” si nu sunt reglementate juridic in toate statele membre.

Scopul principal al economiei sociale, in comparatie cu scopul economiei de piata, nu este

obtinerea de profit, ci consta in imbunatatirea conditiilor de viata si oferirea de noi
oportunitati pentru persoanele dezavantajate sau facand parte din categorii vulnerabile.

In 2015, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 219 privind economia sociala, avand
drept scop stimularea dezvoltarii unui model alternativ de incluziune sociala a grupurilor
vulnerabile.

Definitia economiei sociale

Conform art. 2 din Legea nr. 219/2015, economia sociala reprezinta ansamblul activitatilor
organizate independent de sectorul public, al caror scop este sa serveasca interesul general,
interesele unei colectivitati si/sau interesele personale nepatrimoniale, prin cresterea gradului de
ocupare a persoanelor apartinand grupului vulnerabil si/sau producerea si furnizarea de bunuri,
prestarea de servicii si/sau executia de lucrari.
Economia sociala se bazeaza pe principiile enuntate in art. 4 din Legea nr. 219/2015:
• prioritate acordata individului si obiectivelor sociale fata de cresterea profitului;
• solidaritate si responsabilitate colectiva;
• convergenta dintre interesele membrilor asociati si interesul general si/sau interesele unei
colectivitati;
• control democratic al membrilor, exercitat asupra activitatilor desfasurate;
• caracter voluntar si liber al asocierii in formele de organizare specifice domeniului economiei
sociale;
• personalitate juridica distincta, autonomie de gestiune si independenta fata de autoritatile
publice;
• alocarea celei mai mari parti a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor
de interes general, ale unei colectivati sau in interesul personal nepatrimonial al membrilor.

In conformitate cu datele din „ Atlasul Economiei Sociale , Romania 2014 „ () , in anul 2012,
sectorul economiei sociale din România a inclus 39.347 de organizaţii active de economie sociala şi
au angajat un număr de aproximativ 131.127 persoane.

Brief-ul „Economia socială în programul preşedinţiilor Consiliului Uniunii Europene.

Perspective pentru România la Preşedinţia Consiliului UE” releva ca la sfârşitul anului 2015,
sectorul economiei sociale angaja peste 136.000 de persoane - cu 4% mai mult decât în 2012 , în
aproape 50.000 de întreprinderi - cu 25% mai mult decât în 2012 , incluzând cooperative, case de
ajutor reciproc ale salariaţilor sau pensionarilor, societăţi mutuale, asociaţii şi fundaţii şi alte
organizaţii de economie socială recunoscute de lege. Mai mult decât atât, peste 3 milioane de cetăţeni
români sunt înregistraţi ca membri şi beneficiari direcţi ai acestor entităţi.

Ponderea Valorii Adăugate Brute a economiei sociale în total economie naţională a fost în anul
2012 de 1,9%. Cele mai numeroase organizaţii de economie socială în anul 2012, la fel ca şi în anii
anteriori, au fost asociaţiile şi fundaţiile . În anul 2012, acestea au reprezentat 85% din totalul
organizaţiilor de economie socială.

Regiunile care au concentrat cel mai mare număr de organizaţii de economie socială
( OES ) în anul 2012 au fost: regiunea Centru (19% din total OES), regiunea Nord-Est (17% din
total OES) şi regiunea Bucureşti - Ilfov cu 16% din total OES. Regiunile care au generat cele mai
mari venituri din economie socială în 2012 au fost: regiunea Bucureşti-Ilfov cu 27% din total venituri
OES, şi regiunile Nord-Est şi Centru, la egalitate, cu 13% din total venituri OES.
Regiunea Nord-Est prezintă un număr ridicat de cooperative şi de case de ajutor reciproc şi un număr
relativ mediu de asociaţii şi fundaţii. În anul 2012 a fost regiunea care a concentrat numărul cel mai
mare de cooperative meşteşugăreşti (235), cooperative de consum (164), cooperative agricole (77)
şi, deşi nu a fost în top, un număr ridicat (peste media naţională pe regiune) de cooperative de credit.

In acord cu studiul efectuat de Ashoka Romania - interviuri de profunzime cu 40 de

antreprenori sociali, în perioada aprilie-iunie 2017, prezentam o scurta descriere a ecosistemului
antreprenoriatului social în România:
Antreprenoriatul social din România este în stadiu incipient. Adesea, e descris ca fiind
ambiguu sau chiar vulnerabil, parțial datorită lipsei cadrului legal. Se bucură de foarte mult
potențial nevalorificat – o mare diversitate de idei, provocări, cauze ale problemelor sociale.
Fragmentat datorită lipsei rețelelor funcționale între inițiative și a izolarii acestora. În prezent, nu
există rețele puternice care să promoveze inovația socială.Din punct de vedere geografic,
Bucureștiul e perceput ca fiind zona cea mai dezvoltată, cu potențialul cel mai mare din România.
Este urmat de marile centre urbane: Cluj, Iași, Timișoara. Zonele rurale sunt mult mai puțin
dezvoltate, dar și ofertante pentru dezvoltarea de afaceri sociale, datorită lipsei infrastructurii.55%
dintre antreprenorii sociali din România sunt limitați de lipsa oportunităților de finanțare ; 31%
dintre ei cred că o mare provocare a inovatorilor sociali din România este lipsa unui cadru
legislativ favorabil ;20% văd ca obstacol principal lipsa de cunoștințe și experiență în măsurarea
impactului social.Mediul antreprenoriatului social din România este compus din 53% femei și 47%
bărbați, fiind singurul astfel de ecosistem din Europa în care femeile sunt mai numeroase decât
bărbații.
2. APLICAREA NORMELOR DE SANATATE SI SECURITATE IN MUNCA
Aspectele care privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor sunt reglementate de Legea nr. 53/2003 –
Codul muncii, republicată, Legea nr. 319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, cu
modificările și completările ulterioare, care se completează cu dispoziţiile legii speciale, ale
contractelor colective de muncă aplicabile, precum şi cu normele şi normativele de protecţie a
muncii.

Normele şi normativele de protecţie a muncii pot stabili:

a) măsuri generale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;
b) măsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activităţi;
c) măsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;
d) dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale de asigurare a
securităţii şi sănătăţii în muncă.

ATENŢIE!
Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de
răspundere în domeniul securităţii şi sănătăţii salariaţilor.
Obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu pot aduce atingere
responsabilităţii angajatorului.
Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligaţii
financiare pentru salariaţi.
În cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii
şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare
şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor
necesare acesteia.

Angajatorul are următoarele responsabilităţi:

- răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă şi prevede în
regulamentul intern, în mod obligatoriu reguli privind securitatea şi sănătatea în muncă;
- în elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă angajatorul se consultă cu sindicatul sau,
după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă;
- asigură toţi salariaţii pentru risc de accidente de muncă şi boli profesionale, în condiţiile legii;
- organizează instruirea angajaţilor săi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- organizează locurile de muncă astfel încât acestea să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor,
- organizează controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul
muncii, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor;
- răspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă,
pentru crearea condiţiilor de preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în
situaţii speciale şi în caz de pericol iminent.

Instruirea angajaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (art. 181) Codul muncii,
republicat):
- se realizează periodic, prin modalităţi specifice stabilite de comun acord de către angajator
împreună cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă şi cu sindicatul sau, după caz, cu
reprezentanţii salariaţilor;
- se realizează obligatoriu în cazul noilor angajaţi, al celor care îşi schimbă locul de muncă sau felul
muncii şi al celor care îşi reiau activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni,
- în toate cazurile instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activităţii;
- este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu.
Lucrătorii au următoarele obligații:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de
transport şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze
sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a
dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice
şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre
care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite
de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face
posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii
sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a
permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără
riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
şi măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
3. EVALUAREA OPORTUNITATILOR SI REALIZAREA STUDIULUI DE FEZABILITATE
Primul lucru pe care o persoana trebuie sa-l faca, dupa ce a luat decizia de implicare in afaceri
sociale , il constituie identificarea nevoilor/tendintelor sociale prin consultarea membrilor
comunitatii si identificarea unor potentiale idei de afaceri din care sa rezulte oportunitati viabile.
O oportunitate atractiva si bine definita reprezinta piatra de temelie a unei afaceri de succes .
Este foarte important sa se faca deosebire intre idee si oportunitate. Oportunitatea, in sensul
antreprenorial, este o idee care poate fi transformata intr-o afacere. Ea are calitatea de a fi atractiva,
durabila, de actualitate si are in vedere un produs sau serviciu ce creeaza sau adauga valoare
cumparatorului sau utilizatorului final. Practic, actiunea de elaborare a studiului de fezabilitate
are menirea de a transforma ideea de afaceri in oportunitate.

3.1. Identificarea ideilor de afaceri si nevoilor sociale

Exista doua mari categorii de surse de noi afaceri: tendinte macroeconomice de evolutie si
conjunctura microeconomica.

Tendintele macroeconomice de evolutie. Numeroase idei de afaceri se pot desprinde din evaluarea
tendintelor macroeconomice de evolutie.

Tendinte demografice. Demografia studiaza caracteristicile populatiei. Din punct de vedere al

oportunitatilor de afaceri, un interes deosebit li reprezinta studiul segmentelor populatiei, adica al
diferitelor categorii de populatie, dupa varsta, sex, educatie etc. Cel mai semnificativ criteriu de
segmentare in initierea afacerilor il reprezinta varsta.

Tendintele sociale. Dintre tendintele sociale care pot rezulta oportunitati de afaceri mai importante
sunt modificarea structurii familiei, modificarea preferintelor religioase, cresterea interesului pentru
mediul inconjurator.

Tendintele tehnologice. Cele mai multe tendinte tehnologice se refera la folosirea calculatoarelor
si in special la miniaturizarea acestora.

Tendintele in afaceri. Una dintre tendintele mai recente in afaceri este colaborarea marilor firme
cu intreprinderile mici si mijlocii pentru realizarea unor produse sau prestarea de servicii.
Alta tendinta care influenteaza activitatea tuturor firmelor, fie ele mari sau mici, este introducerea
managementului calitatii totale .
Conjunctura microeconomica. Numeroase surse de idei de afaceri apar si la nivel microeconomic.
Activitatea anterioara a intreprinzatorului potential, precum si alte aspecte legate de micro mediu
sunt surse viabile de idei de afaceri. Astfel, se pot evidentia:

Experienta precedenta in munca. Cele mai multe idei de afaceri provin din experienta dobandita
anterior de intreprinzatori. Cercetarile arata ca, in tehnologia de varf, 85% din produsele noilor firme
sunt similare cu ale firmelor in care au lucrat intreprinzatorii. Experienta anterioara este considerata
un adevarat „bloc starter” pentru intreprinzator, deoarece ea reprezinta punctul de plecare in afaceri
al intreprinzatorului.

Hobby-uri si vocatii. Transformarea unei pasiuni intr-o afacere este o alternativa demna de luat in
considerare. In acest caz, cu siguranta, intreprinzatorul va face un lucru cu pasiune si pe care li
cunoaste foarte bine.

Contacte sociale.

Constatari personale. Uneori, observarea directa a unei nevoi zilnice poate deveni sursa de
inspiratie pentru un produs sau serviciu de succes.

Cercetari proprii deliberate. Studiile de creativitate arata ca descoperirile apar in cele mai
neasteptate momente, insa numai dupa ce persoana respectiva a depus un efort staruitor, uneori
descurajant pentru gasirea raspunsului la problema.
Cercetarea deliberata presupune lectura ziarelor, studiul revistelor de specialitate si al publicatiilor
comerciale din domeniul respectiv de activitate.
Idei noi se pot obtine si prin folosirea metodei brainstormingului. In felul acesta poti fi generate idei
dupa idei, fara a le considera nefezabile. Brainstormingul „deschide mintea” fara a face judecati de
valoare.

Internet. Prin internet se pot obtine alte surse valoroase de idei de afaceri. Cateva dintre optiunile
posibile sunt urmatoarele situri:

www.entrepreneur.com
http://tech.eu/
http://www.startuptabs.com/
https://betalist.com/
https://www.producthunt.com/
www.kickstarter.com
 3.2. Evaluarea oportunitatilor
Odata identificata oportunitatea, este imperios necesar ca ea sa fie evaluata in mod corespunzator.
Necesitatea evaluarii se impune din cel putin doua motive.

In primul rand, evaluarea obiectiva reduce probabilitatea ca decizia de a intra in afaceri sa se bazeze
doar pe intuitie. Desigur, intreprinzatorii de succes au de multe ori o intuitie deosebita in evaluarea
sanselor viitoare. Insa aceasta trasatura nu este caracteristica tuturor intreprinzatorilor. Uneori,
intreprinzatorii pot avea o viziune fixista asupra potentialului produsului sau serviciului oferit, ceea
ce le ingusteaza orizontul. Astfel, ei pot vedea doar obiectivul urmarit, nu si piedicile in realizarea
acestuia.

In al doilea rand, investitorii sunt, de regula, foarte rigurosi atunci cand investesc in afaceri si nu vor
lua in considerare afacerile care nu au pregatita documentatia necesara, care sa evalueze
probabilitatea de succes a afacerii. Dintre sute de afaceri, investitorii aleg doar cateva in care sa
investeasca. Avand o vasta experienta in evaluarea afacerilor, ei au si un „simt” deosebit al afacerilor
de succes. Prin evaluare, intreprinzatorul trebuie sa confirme asteptarile pozitive ale investitorilor si
sa infirme orice indoieli pe care le-ar putea avea acestia.

3.3. Criterii de evaluare a oportunitatilor

Durata de viata. Fiecare oportunitate are o durata de viata specifica ce depinde de natura afacerii
respective. Prin acest criteriu se evalueaza perioada de timp in care afacerea este profitabila.
Intervalul de timp in care o investitie are un potential maxim de succes este denumit „fereastra
oportunitatii”. Aceasta fereastra se deschide si se inchide in functie de conditiile pietei si ale
afacerii in sine. Ciclu de viata al produselor si serviciilor cuprinde patru stadii: introducere,
crestere, maturitate si declin. In faza de introducere, fereastra este deschisa larg, intrucat
concurenta lipseste sau este foarte redusa. Pe masura ce produsele si serviciile parcurg ciclul de
viata, concurenta creste, cerintele clientilor se schimba si profitul scade, asa incat fereastra
oportunitatii nu mai este asa larg deschisa. In mod optim, trebuie sa se treaca prin fereastra atat
timp cat ea este inca deschisa.

Marimea pietei. Un criteriu esential in evaluarea oportunitatilor li reprezinta marimea pietei.

Acest lucru este important din doua motive. In primul rand, piata unui produs trebuie sa fie
suficient de mare pentru a fi atractiva. In al doilea rand, marimea pietei poate influenta nivelul
investitiilor cerut pentru exploatarea ei. De regula, este de preferat o piata cat mai mare. Totusi,
uneori este preferabila o piata mai mica, intrucat pietele mari atrag concurentii puternici, iar
investitiile necesare pot fi destul de mari. Nisele de piata pot fi servite excelent de firmele noi, cu
resurse limitate.

Protectia fata de concurenti. Pentru ca o idee de afaceri sa devina o oportunitate viabila ea

trebuie protejata de concurenta. Cel mai sigur mod li constituie protejarea ideii prin patente, marci
de fabrica sau de comert. De multe ori este insa foarte dificil de asigurat protectia fata de
concurenti pe intreaga durata a produsului. Produsele electronice, de exemplu, au mari dificultati
in a recupera cheltuielile de cercetare-dezvoltare datorita rapiditatii cu care apar produse ale
concurentilor pe piata. Adesea, doar in cateva luni de la lansarea unui produs, concurentii introduc
produse similare pe piata.
Investitia ceruta. O oportunitate este mai viabila daca investitia directa ceruta nu este prea mare.
In cele mai multe cazuri, o oportunitate costisitoare nu aduce recompense substantiale
intreprinzatorului initial. Finantarile succesive reduc participarea acestuia la un nivel care nu ii
rasplateste efortul realizat si riscul asumat. O oportunitate costisitoare, desi dezirabila, poate deci
deveni prohibitiva pentru intreprinzatorul care nu are suficient capital.
Gradul de risc. Desi orice afacere presupune un anumit risc, acesta nu trebuie sa fie prea mare.
Gradul de risc al unei afaceri depinde de nivelul capitalului cerut, perioada de timp, gradul de
noutate al produsului, gama de fabricatie, alternativele de utilizare ale produsului, gradul de
imitare a acestuia. Daca intreprinzatorul detine o singura afacere, gradul de imprastiere a riscului
va fi redus. Intreprinzatorul, pe de alta parte, finantand mai multe proiecte, isi va asuma un risc mai
moderat.

Originalitatea. O afacere va avea cu atat mai mare succes cu cat este mai originala. Originalitatea
este determinata de perioada de timp in care ideea ramane unica. Ea se poate realiza de cele mai
multe ori prin diferentierea produsului.

Castigurile acceptabile. O oportunitate trebuie sa asigure un castig acceptabil, pentru a se justifica

asumarea riscului antreprenorial. De asemenea, un castig este considerat acceptabil numai daca se
ia in considerare si costul de oportunitate, care variaza de la o persoana la alta.

3.4. Procesul de evaluare a oportunitatilor

Procesul de evaluare a unei oportunitati de afaceri cuprinde doua faze: evaluarea informala si
evaluarea formala. Evaluarea informala are ca scop formarea unei imagini generale privind ideea
de afaceri, pentru a constata daca merita sa i se acorde in continuare atentie. Evaluarea formala
presupune o analiza mai detaliata a ideii de afaceri, prin care se determina potentialul de dezvoltare
si sansa de reusita a acesteia.

Evaluarea informala. Evaluarea informala este un mijloc rapid de selectie a oportunitatilor de

afaceri si determinare a gradului in care acestea merita sa li se acorde in continuare atentie. Ea
presupune verificarea oportunitatilor din urmatoarele puncte de vedere.

Acceptul spontan. Daca oportunitatea de afaceri este prezentata la 10 prieteni si ei sunt incantati
de ea, atunci merita sa i se acorde atentie in continuare. In acest sens se va mai cere parerea altor
20 de persoane necunoscute. Daca si acestea sunt incantate de idee, trebuie intrebate in continuare
daca ar cumpara in mod hotarat produsul, daca ar cumpara eventual produsul sau nu l-ar cumpara.
Daca raspund ca il vor cumpara, trebuie intrebati si cat sunt dispusi sa plateasca pentru acest
produs. Daca prietenii nu sunt incantati de idee, probabilitatea ca strainii sa o accepte este destul de
mica si trebuie renuntat la ea.

Raportul 10/1. In drumul sau de la producator la consumator un produs poate parcurge o cale
lunga, de la reprezentantul producatorului, la comerciantul cu ridicata, comerciantul cu amanuntul
si apoi la consumator. Fiecare veriga intermediara va mari pretul sau va percepe un comision. In
plus, sunt necesare unele cheltuieli suplimentare cu reclama si promovarea, ambalarea, expedierea,
deprecieri pentru defecte si returnari. Regula empirica impune un raport de 10 la 1. Aceasta
presupune ca se va accepta de catre client un pret de 10 ori mai mare decat costul de productie, in
asa fel incat fiecare veriga intermediara sa obtina profit. In domeniul serviciilor, problema
costurilor nu este atat de delicata. Totusi, si in acest caz trebuie avute in vedere costul muncii,
costul echipamentelor, costul materialelor si cheltuielile de reclama.

Testul similaritatii. Acest test trebuie realizat in special in cazul produselor care se adreseaza unui
segment de piata mai mic. Cand piata este relativ mica, ea nu poate asimila doua produse
asemanatoare. Daca insa piata este mai mare s-ar putea ca si acest produs similar sa fie accept.

Testul bancherului sfatuitor. O modalitate eficienta de evaluare a oportunitatii este aprecierea

acesteia de catre bancheri. Si ideea trebuie prezentata nu atat ca un motiv de a solicita un
imprumut, ci mai degraba ca parte a unor cercetari de piata.

Pretestarea prototipului.

Evaluare formala. Daca dupa evaluarea formala s-a ajuns la concluzia ca oportunitatea de afaceri
este viabila, este necesar sa se realizeze si o evaluare formala, denumita si analiza de fezabilitate
sau studiu de fezabilitate. Studiul de fezabilitate se deosebeste de planul de afaceri, care este mai
detaliat si cere deci mai mult timp pentru elaborarea lui. Intrucat pentru elaborarea unui plan de
afaceri sunt necesare circa 200-300 ore si putine din planurile de afaceri sunt finantate, este posibil
ca intreprinzatorul sa piarda timp si bani pentru elaborarea uni plan de afaceri care sa nu-i
foloseasca. De aceea, se recomanda elaborarea mai intai a unui studiu de fezabilitate, care sa poata
fi intocmit in circa 40 de ore si numai daca rezultatul acestuia este favorabil sa se intocmeasca
planul de afaceri. Un studiu de fezabilitate trebuie sa cuprinda, pe langa descrierea generala a
afacerii si a produselor si/sau serviciilor, patru componente esentiale: fezabilitatea de marketing,
fezabilitatea tehnica, fezabilitatea factorului uman si fezabilitatea financiara.

Astfel, structura unui studiu de fezabilitate este urmatoarea:

Descrierea generala a afacerii.
Descrierea produselor sau serviciilor.
Stadiul de elaborare.
Puncte tari si puncte slabe.
Evaluarea preliminara a pietei. Scopul evaluarii preliminare a pietei (fezabilitatii de marketing)
sau a nevoilor sociale este de a obtine unele informatii despre potentialul pietei produsului sau
serviciului avut in vedere, evaluarea concurentei si a elementelor necesare pentru a face produsul
vandabil. Evaluarea preliminara a pietei trebuie sa abordeze urmatoarele aspecte.
Evaluarea concurentei.
Cota de piata.
Tactici de marketing.
Evaluarea procesului de productie.
Evaluarea factorului uman.
Evaluarea financiara
Riscuri si probleme majore. Printre cele mai importante riscuri si probleme majore sunt: o piata
foarte mica, pe care nu se poate supravietui, desi produsul este unic; incapacitatea de a produce la
un pret competitiv intrucat concurentii reduc preturile pentru a elimina „intrusul”; imposibilitatea
de a introduce si alt produs pe langa cel existent, care poate inregistra o tendinta de reducere a
vanzarilor; lipsa controlului productiei, daca produsul este doar o componenta a unui produs
complex realizat de alta firma; imposibilitatea realizarii unei cresteri rapide in primii doi ani, ceea
ce poate reduce eficienta produsului.
In conformitate cu HG 907/2016 , Studiul de fezabilitate este documentația tehnico-economică
prin care proiectantul, fără a se limita la datele și informațiile cuprinse în nota conceptuală și în
tema de proiectare și, după caz, în studiul de prefezabilitate, analizează, fundamentează și propune
minimum două scenarii/opțiuni tehnico-economice diferite, recomandând, justificat și documentat,
scenariul/opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă) pentru realizarea obiectivului de investiții.
Continutul cadru al studiului de fezabilitate este prevazut in ANEXA 4 la HG 907/2016.
4. ELABORAREA PLANULUI DE AFACERI

4.1. Definitia si necesitatea elaborarii planului de afaceri

Planul de afaceri este un document scris prin care se descriu in mod detaliat toate elementele
relevante interne si externe firmei si care are ca scop demonstrarea viabilitatii afacerii. Daca la
initierea unei afaceri se elaboreaza un studiu de fezabilitate, in faza de dezvoltare a afacerii
se elaboreaza un plan de afaceri. Adesea, planul de afaceri integreaza planuri functionale,
precum planul de marketing, planul financiar si planul de organizare.

Elaborarea planului de afaceri reprezinta o necesitate atunci cand intreprinzatorul doreste sa obtina
un imprumut. Pentru a-si crea o baza financiara solida necesara dezvoltarii unei afaceri, cei mai multi
intreprinzatori apeleaza la creditori si investitori – ca surse externe de capital. Intreprinzatorul trebuie
sa convinga potentialii creditori si investitori ca afacerea sa este promitatoare, ca are accesibilitate
pe piata, dispune de un management adecvat si prezinta o eficienta a investitiilor atractiva.
Instrumentul prin care va realiza acest lucru este planul de afaceri. Un plan de afaceri bine intocmit
devine o propunere de finantare completa de care vor fi interesati cei mai multi investitori. De
exemplu, planul trebuie sa creasca interesul celor ce pot si sunt interesati in a acoperi investitiile, ca
si cheltuielile impuse de dezvoltarea si introducerea pe piata a unui nou produs. De asemenea, planul
trebuie gandit in asa fel incat sa garanteze creditorului restituirea imprumutului ce l-a acordat pentru
dotarea companiei cu tehnologii noi si modernizate. Daca partenerii sunt interesati in special de
recuperarea capitalului si dobanzii, precum si de modul de supravietuire a firmei unei eventuale crize
si garantiile achitarii imprumuturilor, investitorii sunt interesati de obtinerea unor profituri. In plus,
ei vor sa stie cum li se vor restitui fondurile de investitii si anume prin licitatie, vinderea firmei sau
rascumpararea manageriala.

Elaborarea planului de afaceri este impusa si de faptul ca organizatiile, ca si persoanele individuale,

luand in considerare relatiile pe termen lung cu companiile de marime medie – parteneri in cadrul
societatilor mixte, clienti, furnizori, distribuitori si candidati executivi – sunt tot mai tentate sa se
informeze dintr-un astfel de plan.

Necesitatea elaborarii planului de afaceri se impune si in situatia in care o firma mica sau mijlocie
doreste fie sa faca o achizitie importanta, fie sa fuzioneze cu o alta companie.
Managerii firmei care este achizitionata, daca vor sa ramana in continuare in conducere, vor dori sa
cunoasca planurile companiei cu care au fuzionat. Si, in mod similar, cumparatorii vor fi influentati
pozitiv de existenta unui plan de afaceri al firmei care doreste fuzionarea.

Deosebit de importanta pentru intreprinderile mici si mijlocii este colaborarea cu o mare corporatie.
De asemenea, includerea intr-un lant de desfacere a marfii de catre un distribuitor de renume este o
realizare deosebita a micului intreprinzator. In general, marile companii sunt foarte rezervate in
privinta angajamentelor cu intreprinderile mici si mijocii, datorita faptului ca ele sunt o necunoscuta
pentru piata. Prin elaborarea unui plan de afaceri bine gandit se pot imprastia aceste indoieli.

In sfarsit, planul de afaceri reprezinta un mijloc standard de evaluare a potentialului afacerii in

vederea patrunderii pe pietele straine. Internationalizarea afacerilor a luat amploare fara precedent
si nicio firma, fie ea mare sau mica, nu mai poate omite oportunitatile care apar pe pietele
internationale. Elaborarea unui plan de afaceri va arata modalitatile in care afacerea poate concura
cu succes pe pietele internationale.
 4.2. Cerintele elaborarii planului de afaceri
Pentru realizarea unui plan cat mai eficient intreprinzatorul trebuie sa respecte o serie de cerinte in
elaborarea planului de afaceri.
Planul trebuie sa fie rezonabil de scurt. Cei care citesc planul de afaceri sunt persoane care nu isi
permit sa-si iroseasca timpul. Prin urmare, intreprinzatorul trebuie nu numai sa-si prezinte afacerea
cu atentie, ci si, in mod clar, cat mai concis cu putinta. Exemplu – maxim 30 pagini.
Evitarea exagerarilor. Potentialul vanzarilor, estimarea veniturilor si tendintele de crestere nu
trebuie sa fie exagerate. Prezentarea de documente in cadrul planului mareste credibilitatea acestuia.
Implicarea personalului in elaborarea planului. Antrenarea salariatilor in elaborarea planului ii
confera acestuia realismul necesar si ii mareste gradul de aplicabilitate. Acordul deschis al
salariatilor cu planul de afaceri reprezinta un factor de succes, iar consensul va bune bazele
cooperarii pentru realizarea acestuia.
Orientarea spre viitor. Planul trebuie sa contina proiectii si tendinte ale afacerii, prin care sa se
prefigureze intentiile intreprinzatorului si oportunitatile de exploatare a acestor tendinte.
Identificarea pietei tinta. Identificarea nisei de piata este cruciala pentru succesul planului de
afaceri. Prin plan trebuie reliefat modul in care au fost identificate segmentele de piata ale firmei si
cum vor fi atinsi consumatorii tinta.
Evitarea personalizarii. Planul nu trebuie scris la persoana intai, ci la persoana a treia, pentru
mentinerea obiectivitatii si evitarea emotiilor personale in procesul de scriere.
Crearea unei imagini profesionale. Planul trebuie sa fie atragator, scris in mod profesionist, cu
evitarea extravagantelor.
 4.3. Model plan de afaceri

PLAN DE AFACERI

„Titlu plan de afacere”

Nume si prenume
Adresa ........................... Telefon............................ Email .........................................

Cuprins
1.Rezumatul executiv ............................................................................................................21
2.Misiunea socială/programele sociale ale întreprinderii sociale si problema socială a
cărei rezolvare constituie misiunea socială a întreprinderii. .....................................................21
3.Modul de integrare in context , analiza pietei .................................................................22
4.Modelul de organizare și funcționare a întreprinderii sociale .......................................22
5.Direcțiile strategice de dezvoltare a întreprinderii..........................................................23
6.Descrierea produselor/serviciilor/lucrarilor ....................................................................23
7. Justificarea activitatilor propuse / Analiza SWOT .......................................................23
8.Planul de investitii si planul finanțare al întreprinderii .................................................24
9.Rezultate economice și sociale specific preconizate .........................................................27
10.Numărul de persoane angajate în întreprinderile sociale nou înființate.....................29

- < ATENTIE ! Dupa ce finalizati planul de afaceri , va rugam sa actualizati cuprinsul de mai sus si
sa stergeti explicatiile aflate intre < … >. Pentru competitia de selectie a planurilor de afaceri ,
numarul maxim de pagini pentru Planul de Afaceri este de 25 pagini ( inclusiv coperta si cuprinsul
). Planurile de afaceri care depasesc numarul maxim de 25 pagini nu vor fi luate in considerare la
evaluare. Nu se iau in calculul numarului de 25 pagini, anexele la planul de afaceri : CV-uri
personal cheie si oferte/cotatii de pret/fotografii/scheme etc.
Format pagina A4 , font recomandat – Times New Roman sau alt font cu serif ,
dimensiune minim 11 p , spatiere la un rand , margini min 15 mm , printare pe o singura
fata a hartiei. >
1.Rezumatul executiv
<Din prima propozitie, „deschideti focul”, enuntand scopul planului de afaceri. De fapt, rezumatul reprezinta
un plan in miniatura, nu o introducere. In cazul ideal , el ar trebui sa concentreze intr-o singura pagina toate
ideile esentiale ale planului de afaceri in ansamblu. Rezumatul da tonul planului , determina gradul de interes
cu care este parcurs documentul de catre evaluatori. Descrieti cine sunteti , ce vreti sa faceti , cum intentionati
sa reusiti (strategia de implementare a planului de afaceri ) si cat aveti nevoie sa implementati planul de afaceri
(maxim suma mentionata [valoarea in EURO] x [Cursul valutar LEU/EURO] = [Valoarea in LEI])>

2.Misiunea socială/programele sociale ale întreprinderii sociale si problema socială a cărei

rezolvare constituie misiunea socială a întreprinderii.
< Descrieti misiunea socială/programele sociale ale întreprinderii sociale si problema socială a
cărei rezolvare constituie misiunea socială a întreprinderii - categoriile de persoane cărora li se
adresează întreprinderea socială respectivă și nevoile sociale ale acestora, zona geografică,
problema comunitară/de mediu pe care încearcă să o rezolve întreprinderea.>

< Descrieti cat mai exact afacerea/proiectul si ce nevoi concrete , reale ale consumatorilor /
necesitati ale clientilor satisface. Precizati in ce consta proiectul si care sunt principalele
activitati necesare. Exemplu : studiu piata , inchiriere spatiu , amenajare spatiu , achizitie
echipamente , recrutare si selectie personal , productie, aprovizionare , promovare etc.>

<Care este domeniul in care intreprinderea sociala va activa? Se va alege un cod CAEN principal! (de ex.
Atelier de textile, atelier de croitorie, atelier de incaltaminte etc.). Codul CAEN este acronimul de la
Clasificarea Activitatilor din Economia Nationala si reprezinta practic un identificator pentru domeniul de
activitate in care firma dvs. va opera: spre ex. cod CAEN 1399 se refera la Fabricarea altor articole textile
etc.) >

<Locatia : Se vor oferi detalii legate de locatia investitiei : localitate, judet etc.
Din totalul de 22 planuri de afaceri , 5 planuri de afaceri vor fi situate in mediul rural , din regiunea Nord-Est.
>

<Precizati pe scurt activitatile proiectului si rezultatele planificate>

Activitatile proiectului Perioada de implementare Rezultate planificate

Activitatea 1 Lunile 1-4
Activitatea 2 Luna 3
...
<Se va prevedea obligatoriu ca activitate distincta dobandirea atestatului de întreprindere socială în termen de
maximum 4 luni de la semnarea contractului de subvenție si angajarea cel târziu la 3 luni de la semnarea contractului
de subvenție, de 5 persoane, corespunzător cuantumului ajutorului de minimis primit – 100.000 EURO.>

<Proiectul propune concret cel putin una din urmatoarele masuri

Masuri ce promoveaza sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon si eficiente din punct
de vedere al utilizarii resurselor;
Afacerea sprijina tranzitia catre o economie cu emisii scazute de carbon prin: folosirea, de exemplu, a becurilor
eficiente energetic, cu LED, a autovehiculelor ce respecta norma de poluare EURO6, reducerea consumului
electric a calculatoarelor si echipamentelor informatice prin punerea lor in modul „Sleep”, promovarea
investitiilor in active fixe corporale mai eficiente d.p.d.v. energetic sau utilizarea cat mai larga a documentelor
online si listarea lor la imprimanta doar atunci cand este absolut necesar, utilizarea unor surse de energie
regenerabila, inchirieri de trotinete/biciclete electrice sa.
Masuri ce promoveaza inovarea sociala;
Exemple de masuri prin care firma promoveaza inovarea sociala sunt: combaterea saraciei si a excluziunii
sociale, prin oferirea de locuri de munca pentru persoanele care au o situatie materiala precara, sau fac parte
din categorii sociale dezavantajate, crearea de locuri de munca de calitate si durabile, oferirea de protectii
sociale adecvate si capabile sa previna saracia, cat si imbunatatirea accesului persoanelor vulnerabile la
formare profesionala.
Masuri ce promoveaza nediscriminarea
Exemple de masuri concrete privind nediscriminarea si egalitatea de gen:
- respectarea legislatiei: Activitatile incluse in planurile de afaceri trebuie sa respecte legislatia
nationala in domeniul egalitatii de sanse si nediscriminare;
- politica de nediscriminare – viitorii antreprenori trebuie sa isi defineasca si sa implementeze o politica
de nediscriminare;
- procedura de achizitii – in procedura de achizitie a echipamentelor si materialelor se vor introduce
cerinte nediscriminatorii privind participarea cu oferta la procedurile de achizitii;
- analiza nevoilor: In etapa de studiere a pietei pentru viitoare produse sau servicii se vor lua in calcul
nevoile specifice ale tipurilor de beneficiari (someri, femei, barbati, persoane varstnice, etc.);
- in materialele legate de publicitatea afacerii se poate include urmatorul mesaj: „Termenii utilizati in
prezentul document pentru denumirea diverselor roluri se intelege atat la feminin, cat si la masculin”
- in echipa de management a viitoarelor afaceri vor fi incluse si femei;
- se va promova independenta economica a femeilor, un mediu de lucru prietenos pentru femei si mame
si se va incuraja adoptarea programelor de lucru flexibile.>

3.Modul de integrare in context , analiza pietei

<Prezentati modul în care se integrează activitatea întreprinderii în contextul social și în cel
economic din zona respectivă: elemente de analiză de piață privind activitatea care face obiectul
Planului de afaceri
Analiza pietei va urmari tipul de piata , dimensiunea pietei tinta si aria de acoperire . Piata produsului de
referinta sau piata relevanta este data de intreaga populatie de utilizatori si consumatori ai produselor de
acelasi gen. In functie de natura clientului , piata pe care actioneaza firma poate fi de urmatoarele tipuri : a. de
consum sau individuala ; b. de afaceri sau organizationala . Dimensiunea pietei tinta (marimea pietei tinta si
tendintele de evolutie pe orizontul de operare al obiectivului); Identificati aria geografica de acoperire a
produsului/ serviciului. Analiza pietei va continua cu identificarea clientilor potentiali, volumul vanzarilor,
produse/ grupe de produse (detalii suplimentare vor fi solicitate la elaborarea previziunilor financiare) si
analiza necesitatilor clientilor existenti si potentiali.
ATENTIE ! Corelati grupele de produse/servicii de la acest capitol cu grupele de produse/servicii de la
previziuni financiare.
Analiza concurentei va evidentia principalii concurenti interni sau externi , ponderea lor pe piata, punctele
tari si punctele slabe ale produsului/serviciului dvs. comparativ cu cel al competitorilor (directi si indirecti).

4.Modul de organizare și funcționare a întreprinderii sociale

< Cu accent pe modul în care se asigură participarea membrilor și a altor actori interesați,
inclusiv persone din grupuri vulnerabile, dacă acestea fac parte din grupurile vizate de
întreprindere, la deciziile privind activitățile acesteia și modul în care acesta reflectă principiile
prevăzute la art. 4, lit. c și d, Legea nr. 219/2015 privind economia socială.
 ART. 4 Economia socială se bazează pe următoarele principii: a) prioritate acordată individului
şi obiectivelor sociale faţă de creşterea profitului; b) solidaritate şi responsabilitate colectivă; c)
convergenţa dintre interesele membrilor asociaţi şi interesul general şi/sau interesele unei
colectivităţi; d) control democratic al membrilor, exercitat asupra activităţilor desfăşurate; e)
caracter voluntar şi liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei
sociale; f) personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune şi independenţă faţă de
autorităţile publice; g) alocarea celei mai mari părţi a profitului/excedentului financiar pentru
atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivităţi sau în interesul personal
nepatrimonial al membrilor

In aceasta sectiune, prezentati organigrama afacerii dvs. si resursele umane – personalul angajat. Precizati
numarul total de locuri de munca create (necesarul de personal), cu norma intreaga sau fractiune de norma,
durata determinata sau nedeterminata, si functia/meseria pentru fiecare salariat.>

Nume si prenume Functia /meseria Studii/calificari Experienta in domeniul

de activitate al afacerii
<Se va completa doar in
situatia in care sunt
cunoscute numele
potentialilor angajati >

5.Direcțiile strategice de dezvoltare a întreprinderii

< având în vedere atât activitatea economică, cât și misiunea/programele sociale ale acesteia >

6.Descrierea produselor/serviciilor/lucrarilor
< Descrierea produsului/produselor, serviciului/serviciilor, respectiv a lucrării/lucrărilor care
vor face obiectul activității întreprinderilor sociale, inclusiv întreprinderilor sociale de inserție.
Va rugam sa furnizati o descriere a produselor oferite/realizate , caracteristici tehnice , performante ,
cantitate/produse realizate sau comercializate pe unitate de timp . In cazul serviciilor descrieti
trasaturile/caracteristicile acestora. In cazul comertului , precizati grupele de produse pe care le veti vinde ,
cantitatea , daca vanzarea este cu amanuntul sau cu ridicata si daca veti furniza servicii specifice (post-vanzare
, garantii etc.). In cazul serviciilor, descrieti ce tip de servicii – prestate populatiei sau prestate operatorilor
economici, cantitate.>

7. Justificarea activitatilor propuse / Analiza SWOT

<Justificarea activităților propuse: analiza punctelor tari și a celor slabe ale întreprinderii,
respectiv analiza amenințărilor și a oportunităților din mediul în care funcționează aceasta
(analiza SWOT), precum și justificarea activităților propuse față de acestea;
Cel mai cunoscut instrument de analiza il reprezinta analiza SWOT . Denumirea este data de initialele
cuvintelor in limba engleza Strenghts (Puncte Forte), Weaknesses (Puncte Slabe) , Opportunities (Oportunitati)
si Threats (Amenintari).
Etapele unei analize S.W.O.T. ar trebui sa fie urmatoarele: (1) stabiliti profilul afacerii nou-infiintate: tip
activitate, zona geografica, competitorii dvs. pe piata; (2) identificarea si evaluarea factorilor de mediu: cu ce
probleme si amenintari va confruntati? Ce oportunitati de pe piata ce pot fi exploatate de dvs., intr-un mod in
care competitori nu pot? etc. si (3) Realizarea unei previziuni, evaluarea perspectivelor de viitor ale afacerii
propuse; Domenii in care puteti identifica puncte forte si puncte slabe : productie , management , marketing ,
experienta , proprietate intelectuala , cladire si echipamente , tehnologie , finante. Domenii in care pot apare
oportunitati si
amenintari : piata ( ex. piata se dezvolta vs piata in declin ) ; legislatia ; cursul de schimb ; tendinte economice
( expansiune vs declin ). Acest model presupune ca organizatia dvs. sa abordeze o strategie prin care sa se
alinieze la mediul intern si extern. Exemplu de strategii : se utilizeaza fortele pentru a profita de oportunitati
sau a reduce amenintarile ; se utilizeaza oportunitatile pentru a evita slabiciunile etc.

Mai jos regasiti un model pentru realizarea analizei SWOT, si ce puncte ar trebui atinse:
Puncte forte (+) intern firmei
Deprinderi si competente specifice angajati
Cunostinte unice
Resurse speciale ale firmei
Pretul mic
Situatii favorabile/Oportunitati(+) extern
firmei
Luarea in considerare a 2-3 factori
semnificativi, acordandu-se o atentie speciala
pietelor potentiale
Puncte slabe (-) intern firmei
Lipsa unor deprinderi si competente specifice angajatilor
Ceea ce nu stiu despre afacere sau clienti
Lipsa de resurse specifice
Pretul mare
Pericole/ Amenintari (-) extern firmei
Noi competitori, recesiunea economica, rata dobanzii,
invechirea produselor, lipsa resursei umane
calificate/specializate – am adaugat

Nota: A nu se confunda punctele forte cu situatiile favorabile. Cele dintai (punctele forte) se refera la mediul
intern al entitatii nou-infiintate, la avantajele competitive ale afacerii in timp ce cele din urma (situatiile
favorabile) se refera la mediul extern al firmei, la exploatarea unei oportunitati pe piata in care va opera
afacerea, de exemplu. Aceeasi logica se aplica si pentru puncte slabe-pericole!>

8.Planul de investitii si planul finanțare al întreprinderii

<In tabelul de mai jos vor fi detaliate toate activele fixe corporale (computer PC, laptop, echipamente fizice
necesare derularii afacerii), cat si cele necorporale (cum ar fi licente Windows, Office, Antivirus sau programe
software); de asemenea, se are in vedere si detalierea cheltuielilor aferente serviciilor prestate sau produselor
oferite, cat si nivelul salarial>

Planul de investitii
Denumirea UM Cantitate Pret Valoare
unitar- Totala-Lei
Lei
1. Cheltuieli cu salariile
personalului nou-angajat
1.1 Cheltuieli salariale (salarii luni
brute+ contributii angajator)
1.2 Onorarii/ venituri asimilate
2. Cheltuieli cu deplasarea
personalului intreprinderilor nou-
infiintate:
2.1 Cheltuieli pentru cazare
2.2 Cheltuieli cu diurna personalului
propriu
2.3 Cheltuieli pentru transportul
persoanelor (inclusiv transportul
efectuat cu mijloacele de transport in
comun sau taxi, gara, autogara sau
port si locul delegarii ori locul de pe
distanta dintre locul de cazare si
locul delegarii) cazare, precum si
transportul efectuat pe distanta
dintre locul de cazare si locul
delegarii)
2.4 Taxe si asigurari de calatorie si
asigurari medicale aferente
deplasarii
3. Cheltuieli aferente diverselor
achizitii de servicii specializate,
pentru care beneficiarul
ajutorului de minimis nu are
expertiza necesara
4. Cheltuieli cu achizitia de active
fixe corporale (altele decat
terenuri si imobile), obiecte de
inventar, materii prime si
materiale, inclusiv materiale
consumabile, alte cheltuieli pentru
investitii necesare functionarii
intreprinderilor
4.1 Cheltuieli cu achizitia de active
fixe corporale (altele decat terenuri
si imobile)
4.2 Obiecte de inventar
4.3 Materii prime si materiale
inclusiv materiale consumabile
4.4 Alte cheltuieli pentru investitii
necesare functionarii intreprinderilor
5. Cheltuieli cu inchirierea de sedii
(inclusiv depozite), spatii pentru
desfasurarea diverselor activitati
ale intreprinderii, echipamente,
vehicule, diverse bunuri
6. Cheltuieli de leasing fara
achizitie (leasing operational)
aferente functionarii
intreprinderilor (rate de leasing
operational platite de
intreprindere pentru:
echipamente, vehicule, diverse
bunuri mobile si imobile)
 7. Utilitati aferente functionarii
intreprinderilor
8. Servicii de administrare a
cladirilor aferente functionarii
intreprinderilor
9. Servicii de intretinere si
reparare de echipamente si
mijloace de transport aferente
functionarii intreprinderilor
10. Arhivare de documente
aferente functionarii
intreprinderilor
11. Amortizare de active aferente
functionarii intreprinderilor
12. Cheltuieli financiare si juridice
(notariale) aferente functionarii
intreprinderilor
13. Conectare la retele informatice
aferente functionarii
intreprinderilor
14. Cheltuieli de informare si
publicitate aferente functionarii
intreprinderilor
15. Alte cheltuieli aferente
functionarii intreprinderilor
15.1 Prelucrare de date

15.2 Intretinere, actualizare si

dezvoltare de aplicatii informatice
15.3 Achizitionare de publicatii,
carti, reviste de specialitate relevante
pentru operatiune, in format tiparit
si/sau electronic
15.4 Concesiuni, brevete ,licente,
marci comerciale, drepturi si active
similare
TOTAL GENERAL (1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12+13+14+15)

<Planul de investitii va fi exprimat in LEI. Daca aveti oferte in EURO , va rugam sa convertiti valoarea din
EURO in lei , la curs BNR , de la data elaborarii planului de afaceri . Va rugam sa descrieti necesitatea
fiecarei cheltuieli si sa atasati oferte , cotatii de pret Internet etc- pentru sustinerea planului de investitii >

ANEXA 1 – Oferte/Cotatii de pret achizitia de echipamente, software etc. necesare fundamentarii

proiectului de investitii / fotografii / scheme
Planul de finantare
< va include modalitatea prin care se va finanța întreprinderea socială, inclusiv prin intermediul
unei finanțări nerambursabile;
TOTALUL GENERAL din planul de investitii, tabelul de mai sus, va fi format din ajutorul de minimis
/nerambursabil primit, valoare maxima de 462.380 lei inclusiv TVA si aport propriu ( daca este cazul ) . Total
valoare = Ajutor de minimis + Aport propriu >

Sursa de finantare Valoare totala – lei Procent (%)

Ajutor de minimis
Aport propriu
Total valoare 100

9.Rezultate economice și sociale specific preconizate

<Aceasta sectiune este menita sa ofere o imagine realista a rentabilitatii afacerii nou-infiintate (daca se
realizeaza profit sau pierdere), prin prognozarea pe o perioada de trei ani a veniturilor din exploatare realizate
de intreprinderea de economie sociala prin vanzarea de servicii sau produse, dar si a cheltuielilor de
exploatare, ce pot fi: cheltuieli cu materii prime sau materiale, salarii, utilitati, contabilitate, promovare, avize
sau autorizatii, cheltuieli cu amortizarea etc.
Proiectiile financiare vor fi corelate cu informatiile prezentate in capitolele precedente
ATENTIE ! Nu se include Planul de investitii de la capitolul 8 in Contul de profit si pierdere de la capitolul
9!
In contul de profit si pierdere este inclusa amortizarea activelor corporale si necorporale >

Proiectia Contului de profit si pierdere la nivelul intregii activitati a intreprinderii, cu

ajutor nerambursabil, pe perioada de 3 ani – valori in lei
Implementare si operare
AN 1 AN 2 AN3
1. Cifra de afaceri neta
Producția vândută
cantitate produse/grupa produse
pret unitar
Venituri din prestari servicii
cantitatea de servicii /grupa servicii
tariful / unitatea de măsură specifică
Reduceri comerciale acordate
Venituri din vanzari marfuri
cantitate marfuri/grupa marfuri
pret unitar (marfa)
Venituri din subvenţii de exploatare
aferente cifrei de afaceri nete
2. Venituri aferente costului
producției în curs de execuție (+
pentru C; - pentru D)
3. Venituri din productia de
imobilizări necorporale și corporale
4. Venituri din reevaluarea
imobilizărilor corporale
5. Venituri din producția de investiții
imobiliare
6. Venituri din subvenții de
exploatare
7. Alte venituri din exploatare
Venituri din exploatare - total
8. Cheltuieli cu materiile prime şi
materialele consumabile
Alte cheltuieli materiale
Alte cheltuieli externe (cu energie şi
apă)
Cheltuieli privind mărfurile
Reduceri comerciale primite
9. Cheltuieli cu personalul
Salarii şi indemnizaţii
Cheltuieli cu asigurările şi protecţia
socială
10. Ajustări de valoare privind
imobilizările corporale şi necorporale
Ajustări de valoare privind activele
circulante
11. Alte cheltuieli de exploatare
Ajustări privind provizioanele
Cheltuieli din exploatare - total
Rezultatul din exploatare
Rezultatul din exploatare Profit
Rezultatul din exploatare Pierdere
12. Venituri din interese de participare
13. Venituri din dobânzi
14. Venituri din subvenţii de exploatare
pentru dobânda datorată
15. Alte venituri financiare
Venituri financiare
16. Ajustări de valoare privind
imobilizările financiare şi investiţiile
financiare deţinute ca active circulante
17. Cheltuieli privind dobânzile
Alte cheltuieli financiare
Cheltuieli financiare
Rezultatul financiar
Rezultatul financiar Profit
Rezultatul financiar Pierdere
Rezultatul curent
Rezultatul curent Profit
 Rezultatul curent Pierdere
Venituri extraordinare*
Cheltuieli extraordinare*
Rezultatul extraordinar
Rezultatul extraordinar Profit
Rezultatul extraordinar Pierdere
Venituri totale
Cheltuieli totale
Rezultatul brut
Rezultatul brut Profit
Rezultatul brut Pierdere
Impozit pe profit
Alte impozite neprezentate la
elementele de mai sus
Rezultatul net
Rezultatul net Profit
Rezultatul net Pierdere

10.Numărul de persoane angajate în întreprinderile sociale nou înființate

< Va rugam precizati numarul total de persoane angajate , in cadrul intreprinderii sociale nou
infiintate , defalcarea pe functii/meserii si categorii de persoane vulnerabile . De asemenea ,
pentru personalul cheie , va rugam sa furnizati CV-ul.

ATENTIE ! Informatiile vor fi corelate cu cele de la capitolul 4. In cadrul proiectului de

economie sociala numarul de locuri de munca create si mentinute tebuie sa fie de minim 5 , iar
durata de mentinere/derulare a contractului individual de munca - minim 6 luni .
Deoarece se vor crea in proiect si intreprinderi sociale de insertie , care trebuie sa includa
cel putin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil , adica persoane sau familii
care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai, în conformitate
cu prevederile art. 6 lit. p) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011.Principalele grupuri
vulnerabile sunt: (1) Persoanele sărace, (2) Tinerii lipsiți de îngrijire și sprijin parental, (3)
Persoanele vârstnice singure sau dependente, (4) Romii, (5) Persoanele cu dizabilități, (6) Alte
grupuri vulnerabile, (7) Persoanele care trăiesc în comunități marginalizate.
In conformitate cu proiectul de lege privind economia sociala , legea este deja data din
2015 fac parte din grupul vulnerabil următoarele categorii de persoane aflate în situație de
dificultate economică și socială și/sau în risc de excluziune socială:
a) persoane cu dizabilităţi fizice şi/sau mentale;
b) persoane provenind din familii numeroase sau monoparentale;
c) persoane fără educaţie sau pregătire profesională;
d) persoane toxico-dependente, după efectuarea tratamentului de dezintoxicare;
e) victime ale violenţei în familie;
f) persoane afectate de boli care le influenţează viaţa profesională şi socială;
g) imigranţi, refugiaţi;
h) persoanele beneficiare de ajutor social potrivit prevederilor Legii nr.416/2001
privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
 i) persoane vârstnice definite în conformitate cu prevederile art.6, lit.bb) din Legea
asistenței sociale nr.292/2011;
j) persoane care au depășit vârsta de 50 de ani și nu beneficiază de prevederile Legii
nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, dar
nici a altei legi de protecție socială;
k) persoane care trăiesc în comunităţi izolate;
l) persoane de etnie romă;
m) victime ale traficului de persoane;
n) persoane afectate de boli ocupaţionale;
o) tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului;
p) persoane eliberate din detenţie;
q) persoane fără adăpost;
r) șomeri de lungă durată, înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de
muncă.>
ANEXA NR. 2 – Curriculum vitae personal cheie

5. GESTIONAREA AFACERII
Dupa identificarea si evaluarea oportunitatilor de afaceri, urmatoarea sarcina a intreprinzatorului
este sa-si planifice lansarea propriu-zisa in afaceri. Daca in etapa anterioara se pune problema
continuarii sau renuntarii la ideea de afacere, in aceasta etapa se pune problema modului cum se va
face intrarea in afaceri.

5.1. Metode de intrare in afaceri

Intreprinzatorul are doua metode principale de intrare in afaceri: initierea unei afaceri propria si
cumpararea unei afaceri existente. La acestea se mai adauga una: concesionarea
(franchisingul).

5.2. Initierea unei afaceri – avantaje si dezavantaje

Initierea unei afaceri este adesea cea mai buna metoda de lansare in afaceri si uneori singura posibila.
Afacerile orientate spre oportunitati pot fi initiate uneori doar prin inceperea de noi afaceri intrucat
oportunitatile pot fi exploatate numai in acest mod. Daca afacerea vizeaza un nou produs sau
serviciu, nu exista alta alternativa. Daca produsul sau serviciul nu este nou, insa se afla pe o piata in
crestere, mai pot exista si alte firme pe piata, insa acestea rareori sunt de vanzare. Faptul ca nicio
afacere nu este de vanzare pe o anumita piata este un semn ca pe acea piata mai exista inca
oportunitati neexploatate.
Initierea unei afaceri este mult mai dificila decat cumpararea unei afaceri existente sau concesionarea
deoarece totul trebuie pornit de la inceput. De asemenea, si riscul este mai mare. Totusi, pentru multa
lume procesul transformarii unei idei viabile intr-o afacere reprezinta adevarata esenta a
antreprenoriatului.
Initierea unei afaceri are atat avantaje, cat si dezavantaje.

Cele mai importante avantaje ale initierii unei afaceri proprii sunt urmatoarele:
a. Flexibilitatea. Unul dintre cele mai importante avantaje ale initierii unei afaceri este
flexibilitatea. In functie de conditiile concrete, afacerea poate fi structurata in maniera dorita de
intreprinzator. In faza initiala, afacerea poate folosi personal cu norma redusa, in faza de crestere
poate inchiria echipamentele, pentru a face economii. Daca firma are succes, intreprinzatorul o
poate structura in asa fel incat sa maximizeze randamentul investitiei.
b. Imaginea. Infiintand o afacere, intreprinzatorul are posiblitatea de a crea o imagine
favorabila, fara a suferi de pe urma imaginii negative a intreprinzatorului precedent. Inainte de
infiintare, firma nu are nici imagine si nici reputatie. In felul acesta, intreprinzatorul poate crea
imaginea dorita firmei sale, diferentiata de a celorlalte firme existente. Crearea imaginii dorite de
intreprinzator este unul dintre cele mai importante aspecte ale strategiei antreprenoriale.
c. Alegerea personalului. Pornind de la inceput, intreprinzatorul are posibilitatea sa angajeze
personalul pe care il doreste. In plus, acest lucru ii permite sa adopte o structura eficienta a
personalului.
d. Lipsa erorilor precedente. Intreprinzatorii care initiaza afaceri nu au de luptat cu erorile
precedentilor detinatori ai afacerii. Ei isi vor crea propriul sistem de lucru, neinfluentat de greseli
precedente.
e. Amplasarea adecvata. Prin studiul de oportunitate, intreprinzatorul evaluaza variantele de
amplasare a afacerii, alegand-o pe cea optima. In felul acesta el evita un amplasament care ar putea
fi total necorespunzator, motiv pentru care vechiul posesor al afacerii ar putea vinde afacerea.
f. Noi materiale si echipamente. O afacere noua ii permite intreprinzatorului sa cumpere noi
echipamente, materiale, stocuri etc., evitand achizitionarea unor echipamente si stocuri invechite
care ar putea fi dificil de vandut. In unele cazuri, dorinta de a cumpara numai lucruri noi poate
duce la esec. Cei ce infiinteaza un restaurant doresc de obicei numai lucruri noi, desi sunt
echipamente folosite perfect utilizabile si la un pret acceptabil.
g. Crearea de locuri de munca. Prin infiintarea unei afaceri se creeaza noi locuri de munca.
Cum cele mai multe firme nu pot plati salarii care sa concureze cu cele ale firmelor existente, ele
angajeaza adesea personal tanar, cu mai putina experienta. Pentru multe dintre aceste persoane,
gasirea unui loc de munca la firmele cu experienta poate fi anevoioasa. Prin urmare, noile firme
ofera prilejul de gasire a unui loc de munca si pentru persoane mai putin calificate.
h. Mandria. Crearea unei afaceri solicita in mod cert mult mai mult calitatile personale ale
intreprinzatorului. El poate fi mandru ca a pornit o afacere de la inceput. Desi va trebui sa apeleze
la multi consultanti, in caz de succes, intreprinzatorul isi va lua partea leului si va primi admiratia
familiei, prietenilor si mediei.
i. Responsabilitatea sociala. Unele persoane incep o afacere deoarece doresc sa ofere ceva
comunitatii din care fac parte. Furnizarea locurilor de munca este unul dintre aspectele
responsabilitatii sociale. Un alt aspect il reprezinta prestarea unor servicii care nu se afla in zona,
actiuni caritabile etc.
j. Costul mai scazut. Un ultim avantaj ai initierii unei afaceri il reprezinta costurile mai
scazute. Cumpararea unei afaceri este mult mai costisitoare deoarece toate componentele afacerii
functioneaza deja. Desi o afacere noua are nevoie de mai mult timp pentru a patrund pe piata, ea
poate fi mai putin costisitoare, in special daca piata este in crestere.
Dezavantajele initierii unei afaceri trebuie evaluate cu atentie. Cele mai multe dintre dezavantaje
sunt, deloc suprinzator, avantajele cumpararii unei afaceri existente. Iata care sunt principalele
dezavantaje ale inceperii unei afaceri.
a. Rezistenta consumatorilor. Atitudinile si obiceiurile consumatorilor sunt un mare obstacol
pentru o firma noua. Loialitatea oarba fata de firmele existente sau letargia formata de-a lungul anilor
pot duce la comoditate, adica la apelarea la aceeasi firma. Atitudinile si obiceiurile se schimba lent,
asa incat noul intreprinzator trebuie sa lupte cu consecventa impotriva acestui obstacol important.
b. Timp de lansare indelungat. In lipsa unor activitati precedente intreprinzatorul trebuie sa
ia totul de la inceput. Trebuie gasiti furnizori, surse de finantare, local, achizitionate echipamente si
angajat personal. Fiecare dintre aceste aspecte necesita timp. In felul acesta timpul dintre decizia de
lansare in afaceri si cel in care afacerea este efectiv lansata poate fi destul de lung. Daca exista o
oportunitate imediata sau daca piata atrage usor concurentii, pierderea timpului poate fi critica. In
plus, este necesara o perioada de timp pana afacerea se stabilizeaza.
c. Dificultati in finantare. Din cauza motivelor mentionate mai sus, este mult mai greu de gasit
surse de finantare pentru initierea afacerilor. Lipsa unor situatii financiare precedente face mai putin
predictibil succesul afacerii si bancile vor fi rezervate in a finanta astfel de firme.
d. Raspunsul agresiv al concurentilor. Prezenta unei noi firme pe o piata matura sau in declin
nu este binevenita. Firmele deja existente vor raspunde agresiv la reactia noului intrus si vor face
eforturi sustinute sa-si mentina partea de piata. Cand domeniul de activitate reprezinta singura sau
principala sursa de venit pentru cei mai multi intreprinzatori existenti, lupta este si mai acerba.
e. Dificultatea formarii unei imagini proprii. O firma noua trebuie sa-si formeze o imagine
proprie. Acest fapt este mai relevant in cazul comertului cu amanuntul si al restaurantelor. Cresterea
poate fi incetinita pana cand firma isi va cuceri un renume. Intreprinzatorul trebuie sa verifice
motivele pentru care atrag clientii: un produs nou, un pret mai mic, servicii superioare, orar mai
convenabil sau o combinatie a acestor elemente.
f. Costuri suplimentare. De multe ori se face o estimare a costurilor prea optimista in initierea
unei afaceri. Ignoranta sau o estimare superificiala a costurilor poate fi una dintre cauzele unei astfel
de situatii. De asemenea, costurile dezvoltarii pot fi estimate la niveluri mai mici, uneori la jumatate
din cat este necesar. La acestea se pot adauga costurile necesare diferitelor schimbari: recalificarea
salariatilor, schimbarea furnizorilor, alte echipamente.
g. Neluarea in considerare a ciclului de viata al produselor. Multi intreprinzatori nu
realizeaza importanta luarii in considerare a ciclului de viata al produselor in initierea afacerii.
Niciun produs nu este in mod instantaneu profitabil si nici nu va avea succes o vesnicie.
Intreprinzatorul trebuie nu numai sa proiecteze ciclul de viata al produselor sale, dar sa recunoasca
si faptul ca introducerea produsului la timpul potrivit este o cerinta a succesului in afaceri. Actiunile
intreprinse prea devreme sau prea tarziu pot duce la esec.
h. Efortul prelungit. Initierea unei afaceri presupune un mare efort. Ea cere de multe ori 16-
18 ore pe zi, sapte zile pe saptamana si lipsa concediului. Cine nu este dispus la un asemenea efort
va pierde.
i. Birocratia. Pentru a initia o afacere sunt necesare o sumedenie de formalitati. Constituirea
in sine a firmei presupune obtinerea unor aprobari de la Camera de Comert, Tribunal, organele locale
ale administratiei de stat, Oficiul de marci, etc. Intreprinzatorul trebuie sa fie pregatit fizic si psihic
pentru a face fata acestor iritari ”minore”.
j. Riscul ridicat. Intreprinzatorul are de luat un numar mare de decizii atunci cand infiinteaza
o firma. Sansele de a gresi sunt foarte mari. Estimarea gresita a unor actiuni, evenimente neprevazute
si optimismul exagerat pot duce la esec inca de la inceput.
 5.3. Tipuri de intreprinderi de economie sociala
Legea nr. 219 / 2015 – privind economia sociala - are ca obiect reglementarea domeniului
economiei sociale, stabilirea măsurilor de promovare şi de sprijinire a economiei sociale.
Prin prezenta lege se reglementează şi condiţiile de atestare, de către autorităţile publice, a
întreprinderilor sociale şi a întreprinderilor sociale de inserţie.

Economia socială are la bază iniţiativa privată, voluntară şi solidară, cu un grad ridicat de
autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată a profitului către asociaţi.

În sensul prezentei legi, întreprinderile sociale pot fi:

a) societăţile cooperative de gradul I, care funcţionează în baza Legii nr. 1/2005 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată;
b) cooperativele de credit, care funcţionează în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
c) asociaţiile şi fundaţiile, care funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire
la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu
modificările şi completările ulterioare;
d) casele de ajutor reciproc ale salariaţilor, care funcţionează în baza Legii nr. 122/1996 privind
regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora, republicată; e)
casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, care sunt înfiinţate şi funcţionează în baza Legii nr.
540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, cu modificările şi completările
ulterioare;
f) societăţile agricole, care funcţionează în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi
alte forme de asociere în agricultură, cu modificările ulterioare;
g) orice alte categorii de persoane juridice care respectă, conform actelor legale de înfiinţare şi
organizare, cumulativ, definiţia şi principiile economiei sociale prevăzute de prezenta lege

Statutul de întreprindere socială se recunoaşte prin acordarea unui atestat de întreprindere

socială, denumit în continuare atestat.
Atestatul se acordă la solicitarea persoanelor juridice pe baza actelor de înfiinţare şi funcţionare.
Atestatul se acordă acelor întreprinderi sociale care dispun prin actele de înfiinţare şi funcţionare
respectarea următoarelor criterii:
a) acţionează în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
b) alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;
c) se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi
sociale;
d) aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi, asigurând niveluri de salarizare echitabile,
între care nu pot exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8.
Atestatul se eliberează de către agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a
municipiului Bucureşti, denumită în continuare agenţie de ocupare, prin compartimentul pentru
economie socială
Atestatul se acordă pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii, dacă se face dovada că sunt
respectate condiţiile care au stat la baza acordării acestuia.

Întreprinderea socială de inserţie este întreprinderea socială care:

a) are, permanent, cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil, astfel încât
timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi să reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru
al tuturor angajaţilor;
b) are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin inserţia
socioprofesională a persoanelor defavorizate
Statutul de întreprindere socială de inserţie se certifică prin acordarea mărcii sociale.
Marca socială cuprinde certificatul care atestă statutul de întreprindere socială de inserţie, cu o
valabilitate de 3 ani de la data emiterii, precum şi un element specific de identitate vizuală, care se
aplică în mod obligatoriu asupra produselor realizate sau a lucrărilor executate ori a documentelor
care demonstrează prestarea unui serviciu.

5.4. Fazele avizarii si constituirii unei firme de economie sociala

Traseul autorizarii functionarii unei firme este diferit in functie de forma juridica a acesteia, mai
complicat in cazul societatilor comerciale si mai simplu in cazul intreprinderilor individuale si al
persoanelor fizice autorizate.

A. Traseul autorizarii societatilor comerciale. In continuare se va prezenta traseul autorizarii

celei mai frecvente forme de societati comerciale si anume societatea cu raspundere limitata.
1. Stabilirea denumirii societatii comerciale de catre asociati sau actionari:
Denumirea trebuie rezervata la Oficiul Registrului Comertului (denumirea nu trebuie sa apartina
altei societati comerciale si trebuie sa corespunda cerintelor legale). Trebuie facuta si rezervarea
emblemei societatii, emblema nefiind obligatorie.
La Oficiul Registrului Comertului se completeaza de unul dintre asociati un formular de verificare
a disponibilitatii si de rezervare a denumirii societatii in care se vor trece 3 variante de denumire a
noii societati, in ordinea preferintelor. Daca prima denumire nu poate fi aprobata, se va verifica a
doua denumire, iar daca nici aceasta nu va fi aprobata se va verifica si ultima varianta.
Daca exista si o emblema se va completa si un formular de rezervare a emblemei, care trebuie insotit
de reprezentarea grafica a emblemei in 10 exemplare cu dimensiunea de 5-6 cm. Dovezile de
rezervare a denumirii si emblemei se elibereaza in 2 zile de la depunerea cererilor (uneori in 24 de
ore).

2. Expertiza aporturilor in natura la capitalul social

Bunurile care vor fi aduse in societate de catre asociati sau actionari si care constituie capital social,
trebuie evaluate de experti autorizati in domeniu.
Aporturile in natura pot fi: cladiri, masini, utilaje, calculatoare, programe de calculator, etc.
Expertii vor intocmi un raport in care se va mentiona daca aporturile in natura pot constitui capital
social conform legii si vor stabili valoarea acestora (valoarea se mentioneaza in actul constitutiv al
societatii).

3. Redactarea actului constitutiv

Dupa ce asociatii sau actionarii au primit dovada rezervarii denumirii si emblemei si dupa evaluarea
aporturilor in natura (in cazul in care acestea exista) se trece la redactarea actului constitutiv.
Redactarea actului poate face fie de catre asociati sau actionari, fie de persoane cu studii juridice
(avocatii, consilierii juridici sau notari). Actul constitutiv va fi autentificat la un birou notarial.
La cerere, actul constitutiv poate fi redactat de catre consilierii juridici ai Biroului unic deschis la
Oficiul Registrul Comertului.
Actul constitutiv trebuie semnat de catre toti asociatii sau actionarii societatii infiintate.
4. Deschiderea contului provizoriu al societatii la banca
Se va deschide un cont provizoriu al societatii la o banca de catre unul din asociati sau de un
imputernicit al acestora.
La alegerea bancii trebuie sa aveti in vedere avantajele pe care banca le poate oferi societatii tale:
calitatea si promptitudinea serviciilor;
cuantumul comisioanelor practicate de banca;
facilitati sau credite etc.
Unul dintre actionari sau imputernicitul societatii se va prezenta la Serviciul pentru Persoane Juridice
al bancii cu urmatoarele acte:
actul constitutiv;
actul de identitate;
Vor trebui completate formularele bancii pentru deschiderea imediata a contului provizoriu si se va
plati comisionul practicat de banca pentru aceasta operatiune.

Varsarea capitalului social in contul provizoriu al societatii

In acest cont provizoriu se va varsa capitalul integral sau partial (nu uitati sa luati chitanta care
dovedeste depunerea capitalului!)

5. Intocmirea dosarului pentru infiintarea societatii si depunerea acestuia la Oficiul

Registrului Comertului
Dupa drumurile la banca trebuie sa intocmiti dosarul cerut la Oficiul Registrului Comertului pentru
infiintarea societatii. Un asociat sau imputernicit al societatii (prin procura autentificata la notar),
trebuie sa se prezinte cu actele la Biroul unic organizat la Oficiul Registrului Comertului.
Trebuie sa depuneti urmatoarele documente:
dovada eliberata de Oficiul Registrului Comertului privind rezervarea denumirii societatii;
dovada eliberata de Oficiul Registrului Comertului privind rezervarea embemei; (daca este
cazul)
actul de identitate ale fondatorilor societatii;
certificatul de cazier fiscal al fondatorilor;
declaratia pe propria raspundere a fondatorilor ca indeplinesc conditiile prevazute de lege,
declaratie data in fata avocatului, notarului sau in fata consilierului juridic de la Biroul unic al
Oficiului Registrului Comertului;
actul de identitate al administratorilor;
certificatul de cazier fiscal al administratorilor;
declaratia pe propria raspundere a administratorilor ca indeplinesc conditiile prevazute de
lege, declaratie data in fata avocatului, notarului sau la Oficiul Registrului Comertului;
actul de identitate al cenzorilor;
declaratia pe propria raspundere a cenzorilor ca indeplinesc conditiile prevazute de lege,
declaratie data in fata avocatului, notarului sau la Oficiul Registrului Comertului;
actul de proprietate asupra spatiului care constituie sediul;
schita spatiului care constituie sediul;
contractul de inchiriere sau comodat incheiat cu proprietarul (daca este cazul);
acordul proprietarului pentru deschiderea societatii in spatiul sau, autentificat la notar sau
avocat.
dovada efectuarii varsamintelor in banca;
dovada dreptului de proprietate asupra aporturilor in natura;
certificat constatator al sarcinilor de care sunt grevate aporturile in natura;
 expertiza asupra aporturilor in natura si actul constitutiv al societatii semnat de fondatori.
In cazul in care societatea deschide puncte de lucru, se vor depune aceleasi acte ca si pentru sediu.
Asociatii sau actionarii, dar si administratorii societatii trebuie sa depuna la dosar cazierul fiscal
obtinut de la Directia generala a finantelor publice a judetului sau a municipiului Bucuresti. In
cazierul fiscal se tine evidenta persoanelor fizice si juridice, precum si a asociatilor, actionarilor si
reprezentantilor legali ai persoanelor juridice, care au savarsit fapte sanctionate de legile financiare,
fiscale si vamale sau care privesc disciplina financiar-fiscala.
Pentru obtinerea acestui cazier trebuie sa se prezinte certificatul de cazier judiciar obtinut ade la
politie, timbre fiscale si sa plateasca taxa corespunzatoare(cazierul fiscal se elibereaza in maxim 10
zile sau 3 daca se plateste o taxa de urgenta).
La Biroul unic al Oficiului Registrului Comertului, cu ajutorul unui consilier juridic al biroului, se
vor completa formularele necesare intocmirii dosarului de infiintare.

6. Autorizarea activitatii
La Biroul unic se vor completa formularele necesare obtinerii autorizatiilor si avizelor cerute pentru
desfasurarea activitatii:
aviz si /sau autorizatie privind paza si securitate contra incendiilor.;
aviz si /sau autorizatia sanitara;
autorizatia sanitara veterinara;
acordul si/sau autorizatia de mediu;
autorizatia de functionare privind protectia muncii.
La Biroul unic al Oficiului Registrului Comertului pot fi gasiti si reprezentantii institutiilor care dau
avizele si autorizatiile:
Brigazile sau Grupurile de Pompieri Militari aflate in subordinea Ministerului de interne;
Directia de Sanatate Publica a judetului sau municipiului Bucuresti subordonata Ministerului
Sanatatii;
Agentia Nationala Sanitara Veterinara sau Directia Sanitara Veterinara a judetului sau
Municipiului Bucuresti aflata in subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor;
Inspectoratul Judetean de Protectia Mediului sau Insctoratul de Protectia Mediului al
municipiului Bucuresti, aflate in subordinea Ministerului Apelor si Protectiei Mediului;
Inspectoratul Teritorial de Munca al judetului sau municipiului Bucuresti aflat in subordinea
Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale - Serviciul de Inspectia Muncii.
In cazul in care se constata ca societatea nu indeplineste conditiile necesare desfasurarii activitatii,
inspectorii vor dispune masuri pentru remedierea acestora. In cazul respingerii cererii, societatea va
putea relua procedura autorizarii, cu conditia intocmirii altei documentatii si a platii integrale a
taxelor de autorizare.
Dupa autorizarea societatii (si incheierea proceslui de infiintare) se elibereaza urmatoarele:
certificatul de inregistrare;
anexa certificatului de inregistrare in care se mentioneaza eventualele autorizari;
incheierea judecatorului delegat de aprobare a infiintarii societatii comerciale.
Certificatul de inregistrare cuprinde datele esentiale de identificare a societatii:
denumirea societatii comerciale;
adresa sediului;
activitatea principala si codul CAEN corespunzator;
codul unic de inregistrare al societatii (CUI)
atributul fiscal (R daca societatea este platitoare de TVA)
numarul de ordine de la Registrul Comertului.
7. Publicarea in Monitorul Oficial a infiintarii societatii comerciale
Incheierea procedurii de infiintare a societatii comerciale o constituie publicarea in Monitorul Oficial
- partea a IV-a a incheierii judecatoresti de infiintare a societatii comerciale (publicare care se face
prin intermediul unui serviciu al Oficiului Registrului Comertului, iar taxa de publicare se plateste
la casieria Oficiului).

8. Ridicarea documentelor de infiintare a societatii de la Oficiul Registrului Comertului

Imputernicitul societatii sau unul dintre asociati trebuie sa ridice la sfarsitul perioadei de 3 de zile
documentele (despre care am mentionat mai sus) de la ghiseul Oficiul Registrului Comertului.

9. Deschiderea contului permanent al societatii comerciale la banca.

Imputernicitul societatii sau unul dintre asociati se va prezenta la banca aleasa pentru depunerea
capitalului social cu urmatoarele documente:
-certificatul de inregistrare;
-incheierea judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului;
-actul constitutiv in forma aprobata de judecator.
Dupa acesta se pot deschide conturi si la alte banci.

5.5. Gestionarea actelor si documentelor

Manipularea şi gestionarea documentelor se întrepătrund cu activitatea zilnică din cadrul unei
intreprinderi. De la actele constitutive, la cele de natură financiară, juridică şi până la corespondenţa
zilnică, toate trebuie gestionate într-un mod care să eficientizeze procesul. Gestionarea actelor si
documentelor este procesul de creare, stocare, organizare, identificare, manipulare, editare şi
utilizare a documentelor unei organizaţii pentru a servi intereselor acesteia.
Prima etapă în procesul de gestionarea a documentelor poate fi: elaborarea documentelor interne sau
primirea documentelor provenite din mediul extern organizaţiei.

Un model de registru corespondenta a intreprinderii de economie sociala poate fi avea

urmatoarea structura si postat in GoogleDrive , aferent adresei de email a intreprinderii.

Nr.inregistrare Data Continutul pe scurt a documentului Cine completeaza

1 10.12.2019 Adresa catre ....

In etapa de elaborare a documentelor este bine ca antreprenorul in economia sociala să instituie

reguli clare şi ferme de redactare, care să conducă la o armonizare în modul de întocmire a
documentelor.
Scopul creării oricărui document este acela de a asigura conectarea între intreprindere si mediul
extern. La cel mai simplu nivel de reprezentare mecanismul circulaţiei documentelor într-o
intreprindere poate fi exprimat pe baza unei scheme circulare tip input/output. Input-urile reprezintă
totalitatea documentelor care intră oficial în instituţie. Acestea provin din mediul extern si sunt
înregistrate ca intrări. Etapa următoare se referă la procesarea documentelor, crearea de noi
documente (din oficiu) şi orice alte acţiuni care vizează gestionarea documentelor. Output-urile se
identifică cu “producţia” de documente pe care intreprinderea le emite înspre mediul extern.
In privinta procesarii documentelor, antreprenorul in economia sociala poate adopta una din
urmatoarele masuri:
- Actiunea: sa raspunda la o adresa, sa intocmeasca un raport, sa caute date complementare;
- Transmiterea catre persoana competenta (exemplu managerul intreprinderii sau responsabilul
financiar);
- Clasarea: se aplica in cazul unui document deja utilizat sau in vederea unei utilizari ulterioare;
- Eliminarea: in cazul in care documentul nu prezinta interes (reclame/brosuri care nu sunt relevante
pentru intreprindere).

5.6. Administrarea resurselor

Resursele unei intreprinderi pot fi sintetizate astfel:
a) Resurse umane;
b) Resurse materiale;
c) Resurse financiare;
d) Resurse tehnologice;
e) Resurse informationale;
f) Resursa timp.
Principalele elemente care demonstreaza rolul primordial al resurselor umane:
- forta de munca este singura creatoare de valoare intrebuintata;
- pe langa aspectul economic, resursa umana este creatoare si sub aspect stiintific si spiritual;
- utilizarea eficienta a resurselor materiale si informationale depinde intr-o masura hotaratoare de
resursele umane.
Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifica subevaluarea celorlalte tipuri de resurse; este
necesara o concepere sistemica a intreprinderii si o abordare a resurselor umane in stransa
interdependenta cu celelalte resurse. In acelasi timp, resursele cheie pe care un antreprenor social
trebuie sa le administreze sunt: resurele umane, cele financiare si informationale. Acestea ar trebui
sa aiba cel mai mare impact, deoarece o intreprindere puternica se deosebeste de una slaba in primul
rand prin: personalul sau tehnic, personalul de vanzari, manageri, precum si prin cunostintele,
motivatia si orientarea lor.
Un antreprenor social va pune accent pe calitatea resurselor umane si pe cantitatea resurselor
financiare, administrand resursele cu spirit antreprenorial si cu respectarea principiilor etice.

5.7. Rezolvarea problemelor aparute

In activitatea intreprinderii pot sa apara in mod frecvent o mare diversitate de probleme, de la
rezolvarea numeroaselor documente scrise, a intalnirilor de afaceri, pana la obtinerea fondurilor
necesare functionarii, desfacerea produselor etc.
Pe langa cele de mai sus pot sa apara unele probleme imprevizibile, precum intreruperi de activitate
sau imposibilitatea planificarii riguroase a timpului, demotivarea personalului angajat, piedici din
partea mediului micro si macroeconomic ș.a.
Iniţierea oricărui demers de demarare a unei activităţi de economie socială presupune o dublă
abordare: misiunea socială şi abordarea economică. În acelaşi timp trebuiesc respectate principiile
care caracterizează economia socială. Dezvoltarea proiectului presupune un proces lung şi complex,
o abordare pragmatică şi realistă în planificarea, analiza şi evaluarea obiectivelor şi a etapelor de
acţiune:
a) Identificarea oportunităţii în vederea alegerii ideii de afaceri;
b) Analiza fezabilităţii ideii de afaceri;
c) Intocmirea planului de afaceri;
d) Atragerea finanţării;
e) Iniţierea demersurilor pentru înregistrare legală şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare;
f) Achiziţionarea bazei materiale;
g) Pregătirea resurselor umane, demararea activităţii.
Datorită deci obiectivelor sociale, măsurarea performanţei trebuie făcută atât prin indicatori
economici cât şi prin indicatori de măsurare a progresului social.
O ultimă etapă de acţiune – de altfel o constantă în activitatea unei structuri de economie socială –
este asigurarea sustenabilităţii prin reinvestirea câştigurilor în dezvoltare.
Urmarind pasii de mai sus, un antreprenor in economie sociala este constient ca la orice etapa pot
aparea probleme, rolul antreprenorului in rezolvarea acestora fiind de necontestat.
Deşi criza economică este considerată o oportunitate dar şi o necesitate de dezvoltare a economiei
sociale, prin creşterea cererii de servicii şi activităţi specifice, care să vină în sprijinul comunităţilor
şi a persoanelor aflate în dificultate, ea generează în acelaşi timp şi o serie de ameninţări pe care
iniţiatorii unei structuri de economie socială trebuie să le ia în calcul.
Prima şi cea mai importantă este reducerea surselor de finanţare prin reconsiderarea sau dispariţia
instrumentelor tradiţionale folosite de instituţiile private (bănci, fonduri de investiţii) dar şi din partea
statului prin eliminarea facilităţilor fiscale (scutiri de taxe, scutiri de la plata impozitului pe profitul
reinvestit), micşorarea bugetului de cheltuieli pentru subvenţionarea sectorului (subvenţii pentru
angajaţi, angajatori, alte servicii în sprijinul persoanelor în dificultate, etc.).
Acestor ameninţări se poate adăuga şi limitarea resurselor din donaţii datorită micşorării cotei de
profit obţinută de companiile private.
O alta ameninţare vine din partea posibilei concurenţe, care are deja experienţă şi este un actor
cunoscut în piaţa serviciilor sau produselor către comunitate şi/sau persoane vulnerabile.
Neîncrederea consumatorilor faţă de calitatea serviciilor şi produselor livrate, puterea scăzută de
cumpărare dar şi lipsa de solidaritate faţă de segmentele vulnerabile implicate în activitatea de
economie socială sunt alte ameninţări care trebuie luate în considerare de către antreprenorul in
economia sociala.

5.8. Coordonarea activitatilor afacerii

O buna organizare a afacerii decurge din competenta si trebuie adaptata resurselor umane existente.
Reusita actiunilor intreprinse si rezultatele acestora depind de modul in care antreprenorul stie si este
capabil sa creeze o echipa competenta.
Un bun antreprenor este acea persoana care:
- stie sa se descurce, nu-i este teama sa comunice dificultatile pe care le intampina, depaseste cadrul
cotidian al muncii marcat de "teama de a fi aspru judecat pentru neimpliniri sau nereusite in
activitate";
- stie sa isi delege autoritatea, avand aptitudini persuasive, de "seducere" si, antreneaza intreaga
echipa in actiuni;
- stie sa persevereze in relatiile inter-umane, acceptand ca angajatii pot gresi, fara a le reprosa acest
lucru, fiind constient ca pentru a determina pe cineva sa actioneze este nevoie de timp.
In termeni largi, coordonarea activitatilor unei afaceri presupune:
• Pregatirea si derularea activitatilor;
• Instruirea/formarea personalului;
• Supervizarea;
• Armonizarea deciziilor si actiunilor individuale;
• Monitorizarea resurselor si activitatilor.

5.9. Evaluarea performantelor personalului

Evaluarea asigura un important suport informational, atat pentru decizii de recompensare,
promovare, perfectionare a personalului cat si pentru decizii cu caracter strategic si tactic referitor
la viitorul structurii economiei sociale.
Evaluarea personalului se face in mod obiectiv, conform procedurilor interne, respectand principiile
de transparenta. In cadrul unei intreprinderi se pot aplica doua metode de evaluare, metodele
generale (notatia, aprecierea globala si aprecierea functionala) pentru orice angajat al firmei
indiferent de postul detinut; cea de-a doua metoda este metoda de evaluare speciala, care este
utilizata doar in cazul managerilor si specialistilor intreprinderii.
Metodele generale cele mai uzuale folosite in evaluarea personalului sunt:
- Notatia – consta in acordarea unei note care exprima gradul in care titularul unui post realizeaza
obiectivele circumscrise acestuia.
- Aprecierea globala – consta in formularea unor evaluari generale prin care se sintetizeaza
principalele calitati si, indeosebi, munca si rezultatele in munca ale persoanei respective. Aprecierea
globala se concretizeaza in calificative.
- Aprecierea functionala - consta in formularea unei evaluari pe baza compararii calitatilor,
cunostintelor, aptitudinilor deprinderilor si comportamentelor unui component al firmei, cu cerintele
postului actual sau vizat a i se atribui, evidentiind concordantele si neconcordantele constatate.

5.10. Selectarea personalului

În primul rând trebuie să se răspundă la întrebarea “de câţi oameni şi cu ce profil avem nevoie?”,
aceasta fiind etapa de planificare a resurselor umane. Odată avut acest răspuns, se pot stabili
obiectivele de planificare a resurselor umane pentru obţinerea:
- oamenilor potriviţi;
- cu abilităţile, cunoştinţele şi experienţa necesară;
- în posturile potrivite;
- la locul şi timpul potrivit;
- cu un cost adecvat,

In vederea îndeplinirii acestei planificări se desfăşoară procesul de recrutare şi selecţie, cu

respectarea procedurilor interene si a principiului egalitatii de sanse.
Recrutarea se referă la confirmarea nevoii de a angaja personal nou. Selecţia este stadiul final al
luării de deciziei în procesul de recrutare, constând în alegerea persoanelor care corespund şi
întrunesc calităţile, deprinderile şi aptitudinile necesare îndeplinirii obiectivelor.

Faze ale selectarii de personal:

- definirea postului – alcătuirea unei descrieri a postului
- atragerea candidaţilor – se folosesc cele mai adecvate metode, resurse sau medii de recrutare
Exemplu : site-uri de recrutare personal www.myjob.ro ; www.bestjobs.ro sau Linkedin
- selecţia – se face în baza CV-ului, a scrisorii de intenţie, eventual a unei scrisori de recomandare;
dintre toţi candidaţii care îşi arată interesul, cei care se apropie cel mai mult de profilul aşteptat pot
fi invitaţi la unul sau mai multe interviuri. În cadrul interviului pot fi abordate diverse strategii:
abordare sinceră şi prietenoasă, abordare centrată pe un comportament din trecut al candidatului,
abordare orientată spre rezolvarea de probleme (interviu situaţional).
Selecţia reprezintă alegerea, potrivit unor criterii anterior stabilite, a unei persoane ce urmeaza a fi
angajată din rândul celor care au fost recrutate. Selecţia personalului se face atât în procesul de
angajare, cât şi în cel de promovare.
Principalele faze ale procesului de selecţie sunt:
- culegerea de informaţii cu privire la candidaţi;
- identificarea candidaţilor care corespund cel mai bine criteriilor formulate;
- alegerea celui mai bun candidat.

5.11. Controlarea riscurilor

Reuşita şi atingerea obiectivelor stabilite de o companie presupune şi cunoaşterea şi asumarea unor
riscuri.
Riscul este definit ca un element incert, dar posibil să se întâmple. Poate avea una sau mai multe
cauze şi comportă unul sau mai multe efecte păgubitoare.
Riscurile apar în cadrul tuturor activităţilor socio-economice. Managementul riscului se poate defini
ca un ansamblu al metodelor sau mijloacelor care gestionează incertitudinea, pentru a îndeplini
obiectivele companiei. Prin managementul riscului se urmăreşte monitorizarea riscului şi
identificarea de soluţii.
Managementul riscului poate avea rezultate pozitive numai dacă ia în considerare toate aspectele
acestuia.

Fazele procesului de management al riscului:

- Identificarea – se evaluează pericolele potenţiale, se întocmesc liste de control cu surse potenţiale
de risc, se organizează şedinţe de identificare a riscurilor şi se analizează istoricul activităţii
companiei prin intermediul documentelor din arhive. Identificarea riscurilor trebuie să aibă loc în
mod regulat.
- Analiza (evaluarea) – sunt mai multe metode de analiză a riscului, între care simularea Monte
Carlo şi arborii decizionali. Se analizează riscurile identificate în etapa anterioară şi se realizează o
cuantificare a acestora.
- Reacţia (răspunsul) – se referă la măsuri şi acţiuni ce se pot lua pentru eliminarea sau cel puţin
diminuarea şi repartizarea riscului.
Potenţiale surse de riscuri: condiţii de mediu, personalul, modificări ale obiectivelor, erori şi
omisiuni de proiectare şi execuţie, estimări ale costurilor, etc.
Riscurile pot fi clasificate după multe criterii.
A. Interne – echipa managerială le poate controla
o Umane
o Materiale
o Ale proceselor
o Organizationale.
B. Externe – nu se află sub controlul echipei manageriale, ceea ce le face mai greu de manipulat, în
primul rând pentru că nu intră în acţiunea directă a conducerii:
o Naturale
o De afaceri
o La nivel mediu
o La nivel macro.
Pentru o gestionare eficientă şi eficace a riscului se folosesc diferite instrumente specifice, pentru
identificarea riscurilor – analiza SWOT, tabloul celor 4 cadrane, matricea de evaluare etc. Pentru
identificarea riscurilor externe se foloseşte diagrama PEST (Political, Economical, Social and
Technical analyse). Aceste instrumente diferă în funcţie de tipul afacerii, fiind adaptate nevoilor
specifice ale fiecărei companii.
Pentru evaluarea riscurilor, unul dintre instrumente este matricea riscurilor, în care se identifică
tipurile de risc şi indiciile de probabilitate aferente fiecăruia.
În ceea ce priveşte reacţia la risc, există patru tipuri de acţiuni: prevenire; evitare; acceptare;
transfer.

6. ELABORAREA PROIECTULUI SOCIAL AL AFACERII

6.1. Analizarea problemelor grupului ţintă

Economia sociala apare si se dezvolta ca raspuns la o nevoie sociala sau economica (lipsa locurilor
de munca, lipsa unei piete de desfacere, lipsa accesului la credite etc.) a celor care o fondeaza, nevoi
carora celelalte sectoare ale vietii economice nu reusesc sa le raspunda.

Pentru a identifica problemele grupului tinta este necesara implicarea membrilor comunitatii, prin:
- consultare;
- abordare participativa: valorifică, stimulează şi încurajează comunitatea/beneficiarii să se implice
în identificarea propriilor nevoi şi probleme şi să dezvolte soluţii la problemele cu care se confruntă;
- evaluarea si prioritizarea nevoilor.

Tinand cont de aspectele socio-economice diverse, problemele grupului tinta difera in functie de
categoria grupului vulnerabil care il alcatuieste (romi, persoane cu handicap, tineri
postinstitutionalizati, femei etc.).
Problemele ideintificate la nivelul grupului tinta trebuie sa fie: reale, concrete, orientate spre nevoi,
rezolvabile si sa aiba efecte serioase. Dupa asumarea acestor realitati, pentru conturarea grupului
tinta, trebuie sa se raspunda la intrebarile:
• Cine sunt membrii grupului tinta?
• Este nevoie de acest proiect? Proiectul reflecta nevoile reale ale comunitatii?
• Este comunitatea de acord ca aceasta problema este reala? Doreste comunitatea acest
proiect? Care sunt solutiile lor?
• Care sunt oportunitatile proiectului? Ce aduce nou, inovator?
• Ce anume (situatie, stare de fapt) o sa schimbe proiectul?
Resursele informatice diverse pot contribui la o mai buna conturare a problemelor grupului tinta, la
acestea putandu-se adauga consultarea directiilor sociale locale pentru obtinerea unor date cat mai
exacte referitoare la grupurile tinta abordate.

6.2. Identificarea potenţialelor soluţii pentru problemele grupului ţintă

Infiintarea unei intreprinderi sociale poate fi declansata din exteriorul comunitatii vizate sau
dinauntrul acesteia, participativ. Indiferent de modul de constituire, pentru respectarea principiilor
de economie sociala, trebuie sa existe un mod democratic de guvernanta si conducere care presupune
participarea celor vizati in cadrul intreprinderii. Prin abordarea participativa, comunitatea inititaza
procesul, vine cu idei, decide ce/cum sa faca etc. in aceste conditii, cand comunitatea vine cu
adevaratele ei probleme, vor fi identificate si solutiile pentru rezolvarea acestora. Caracteristicile
abordarii participative:
- oamenii sunt implicati de la inceput: gandesc, analizeaza, planifica, conduc, implementeaza,
monitorizeaza, evalueaza;
- prin implicarea lor, oamenii vor fi motivati: vor vedea beneficiul, se vor simti capabili si
responsabili, vor gasi solutii.
Pentru identificarea solutiilor la problemele grupului tinta este, deci, necesara implicarea factorilor
direct vizati – grupul tinta in sine. Importanta este data de faptul ca:
- sunt astfel cunoscute nevoile si problemele reale;
- sunt generate idei de dezvoltare;
- se testeaza fezabilitatea unor propuneri care pot fi astfel imbunatatite;
- se identifica, se dezvolta si se mobilizeaza resursele locale (forta de munca, resurse financiare,
abilitati manageriale);
- se promoveaza relatii mai solidare intre oameni, prin cooperarea in vederea atingerii unor scopuri
comune;
- se asigura astfel sustenabilitatea intreprinderii.

6.3. Stabilirea obiectivului social al afacerii

Obiectivele reprezinta fundamentul actional si motivational al strategiei, calitatea lor fiind
determinanta pentru performantele viitoare ale organizatiei. Strategia reprezinta ansamblul
programelor majore ale organizatiei pe termen lung, principalele modalitati de realizare, pe baza
resurselor alocate, a obiectivelor majore ale organizatiei potrivit misiunii sale.

Obiectivul social se refera la finalitatea sociala a activitatii economice, altfel spus la satisfacerea
unor nevoi individuale comune. Scopul scocial nu trebuie confundat cu furnizarea exclusiva de
servicii sociale, asa cum ar putea indica termenul. Activitatile de economie sociala vizeaza atat
furnizarea de servicii sociale (ex.: servicii dedicate persoanelor cu dizabilitati, servicii de ingrijire a
persoanelor de varsta a III-a etc.) cat si: protejarea mediului, activitati recreative sau de formare
profesionala etc., activitati ce au finalitate sociala dar care nu sunt servicii sociale.

O întreprindere socială funcţionează ca un agent economic, produce bunuri şi servicii pe care le oferă
pe piaţă, dar îşi conduce operaţiunile şi redirecţionează surplusul pentru a îndeplini scopurile sociale,
culturale sau de protecţie a mediului. Întreprinderea socială are asadar două scopuri principale:
1. Îndeplinirea obiectivelor sociale, culturale, de protecţia mediului, etc.
2. Obţinerea de venituri pentru îndeplinirea acestor obiective.
Întreprinderile sociale sunt actori relevanţi în procesul de inovare socială prin bunurile şi serviciile
realizate şi mai ales prin efectelor acestora asupra întregului proces de dezvoltare locală. Efectele
asupra procesului de dezvoltare locală sunt datorate caracteristicilor acestor entităţi care le asigură
avantaje faţă de ceilalţi actori:
• Scopul social;
• Distribuţia limitată a profitului;
• Guvernare democratică;
• Autonomia.

Scopul social al întreprinderilor sociale face ca acestea să nu îşi poată orienta activitatea cu precădere
spre obţinerea de profit. În unele cazuri însă, este destul de dificil de păstrat acel echilibru între
activitatea economică şi cea socială. Întreprinderile sociale pot avea multiple obiective sociale, de
la integrare socială, integrare în muncă, oferire de servicii de suport pentru depăşirea
situaţiilor de marginalizare, creşterea capitalului uman sau a celui social în cadrul comunităţii,
producerea de bunuri şi servicii, advocacy etc., toate acestea contribuind la dezvoltarea
comunităţii locale.

Lipsa unei motivaţii legată de obţinerea de profit face ca serviciile oferite să poată fi accesibile
tuturor membrilor comunităţii. Multe organizaţii de economie socială aduc resurse suplimentare faţă
de cele obţinute de la sectorul public (subvenţii, granturi) cum ar fi munca voluntară, donaţii astfel
încât costurile bunurilor şi serviciilor să fie mult mai mici.
Pe de altă parte este importat să se aibă în vedere în permanenţă dimensiunea economică a activităţii
pentru a asigura realizarea indicatorilor de calitate ai produsului/serviciului. Diminuarea importanţei
dimensiunii economice a afacerii poate duce la scăderea calităţii produselor, fezabilitate redusă pe
piaţă, lipsa de motivaţie a celor implicaţi, ignorarea posibilităţilor de dezvoltare şi chiar obţinerea
unui profit mic care să nu permită îndeplinirea scopului social.
Criteriile dupa care vor fi stabilite obiectivele sociale vor trebui sa fie:
- S.M.A.R.T. – Specifice, Masurabile, Accesibile, Realiste (existenta resurselor pentru realizarea
acestora), incadrate in Timp;
- orientate spre obtinerea de rezultate;
- in concordanta cu viziunea propusa;
- ambitioase si motivante.

6.4. Elaborarea calendarului de activităţi specifice

Responsabilitatea sociala descrie relatiile intreprinderii cu principalii factori interesati sau afectati
de existenta acesteia. Activitatile concrete ale acesteia vor reflecta angajamentul intreprinderii pentru
un comportament responsabil in relatie cu un anumit factor interesat. Astfel, intreprinderile
responsabile social vor avea in vedere activitati orientate catre:

a) Forta de munca
- conditiile de lucru si grija pentru satisfactia la locul de munca;
- echilibrul munca/viata (ex: program flexibil de lucru si/sau lucrul de acasa; oportunitati egale de
sanse);
- formarea si dezvoltarea personalului;
- informarea si consultarea angajatilor cu privire la deciziile strategice ale intreprinderii;
- remunerarea responsabila si corecta sau sprijin financiar pentru angajati.

b) Comunitatea
- integrarea sociala si/sau pe piata muncii la nivel de comunitate;
- parteneriate cu comunitatea (scoli, spitale, organizatii culturale);
- sprijin acordat societatii intr-un sens mai larg.

c) Piata-clienti, parteneri de afaceri si/sau furnizori

- asigurarea calitatii sau sigurantei produselor;
- o politica a preturilor corecta atat fata de furnizori cat si fata de clienti;
- publicitatea etica;
- sprijinirea stabilirii aliantelor de afaceri la nivel local/regional.
d) Mediu
- grija fata de mediu in proiectarea produselor/ proceselor de productie;
- utilizarea eficienta a resurselor;
- reducerea deseurilor si a poluarii;
- respectarea legislatiei in domeniul protectiei mediului si de catre furnizori;
- informarea partenerilor de afaceri, a clientilor sau a societatii cu privire la aspectele legate de
mediu.
De asemenea, mai exista doua componente cheie ale responsabilitatii sociale: integritatea si
transparenta.

6.5. Propunerea măsurilor de monitorizare şi evaluare

Performanta intreprinderilor sociale include in principal evaluarea rezultatelor non-financiare. Desi
in mod cert datele financiare prezinta un rol important, eficacitatea unei intreprinderi sociale rezida
in mod fundamental in intampinarea nevoilor sociale, in indeplinirea misiunii sociale, care poate fi
garantata prin monitorizarea continua a activitatilor desfasurate.

Eficienta sociala este definita ca abilitatea de a indeplini obiectivele sociale propuse. Evaluarea
eficientei unei intreprinderi sociale incorporeaza mai multe tipuri de indicatori:
- Impact: consecintele activitatilor pentru comunitatea locala;
- Rezultate (Outcomes): beneficiile realizate pentru grupul tinta;
- Iesiri (Outputs): ceea ce s-a realizat concret, cantitatea de bunuri/servicii obtinute prin derularea
activitatilor;
- Intrari (Inputs): resursele.

7. GESTIONAREA ACTIVITATII SOCIALE

7.1. Mobilizarea resurselor necesare implementării planului social

Organizarea, ca funcţie ce revine antreprenorului social, poate fi definită prin ansamblul acţiunilor
întreprinse în vederea utilizării cu maximum de eficienţă a resurselor materiale, umane şi financiare
pe care le are la dispoziţie structura economiei sociale. Pentru utilizarea eficientă a factorilor de
producţie, antreprenorul social trebuie să iniţieze acţiuni şi să adopte decizii menite să asigure
raporturi şi proporţii optime între toate categoriile de resurse, să elaboreze şi să aplice în practică
structuri raţionale de organizare şi să practice cel mai potrivit sistem informaţional.
Implementarea panului social asadar, asemenea oricarei investitii, presupune delegarea si utilizarea
de resurse de ordin: uman, material, financiar si informational. Antreprenorul social este cel care
mobilizeaza resursele si le dispune in functie de necesitatile la un moment dat.

Intreprinderile sociale au nevoie sa obtina venituri care sa contribuie fie la cresterea fondurilor
proprii, urmaririi scopului social pentru care au fost create, fie remunerarii mai bune a lucratorilor.

Veniturile sunt o necesitate pentru durabilitatea intreprinderii iar intrebarea care se pune este: pentru
ce sunt destinate aceste beneficii? Pentru rispirea confuziei se va face distinctie intre "venituri care
au ca scop imbogatirea personala" si a face "venituri pentru organizatie".
De o egala importanta este distinctia intre societatile comerciale obisnuite si intreprinderile din
economie sociala. Acestea din urma vor utiliza veniturile pentru a acoperi nevoile financiare, actuale
si viitoare, intr-un cuvant vor atribui resursele implementarii planului social.
 7.2. Coordonarea activităţilor sociale
Coordonarea reprezintă un proces prin care un antreprenor creează şi menţine armonia între
activităţile, oamenii şi compartimentele de muncă pe care le are în subordine, în condiţiile
impulsurilor factorilor endogeni şi exogeni, care determină schimbări semnificative, pentru a realiza
obiectivele propuse în condiţii de performanţe superioare. Exercitarea funcţiei de coordonare
presupune un efort de cunoaştere privind: structura personalului din subordine, poziţia acestuia în
organizarea unităţii, sarcinile şi atribuţiile fiecărui post existent în structura organizatorică.

Manifestarea funcţiei de coordonare nu poate fi concepută fără existenţa unui sistem de comunicaţii
adecvat, a unui ansamblu de legături informaţionale la scara întregii unităţi economice şi a fiecărui
compartiment din cadrul acestuia.
Manifestarea în practică a acestei funcţii reclamă parcurgerea următoarelor etape:
a) Determinarea sarcinilor, atributiilor, competentelor si responsabilitatilor individuale;
b) Stabilirea sistemului de comunicatii;
c) Determinarea standardelor de performanta ale personalului;
d) Proiectarea si realizarea sistemului de legaturi intre compartimentele de munca;
e) Precizarea modalitatii de motivare a personalului.

7.3. Monitorizarea implementarii planului social

Funcţia de monitorizare se compune din acţiunile şi deciziile pe care le iau managerii pentru a se
asigura că rezultatele obţinute coincid cu rezultatele dorite. Cheia efectuării oricărui control o
constituie planificarea riguroasă a rezultatelor ce se vor obţine. Pentru a judeca performanţele
actuale, antreprenorii sociali trebuie să se decidă în avans asupra nivelului de performanţă pe care-l
doresc.

Controlul efectiv se bazează pe trei condiţii fundamentale:

a) standardele de control, ce reflectă sintetic rezultatele planificate;
b) informaţiile, ce indică deviaţiile între rezultatele actuale şi standarde;
c) acţiunile corective, pentru orice deviaţie între rezultatele actuale şi standarde.

Funcţia de monitorizare este una deosebit de importanta. La fel ca planificarea, organizarea,

antrenarea, aceasta reprezintă un proces de sine stătător, structurat pe mai multe etape:
a) atunci când o activitate este iniţială, performanţele angajaţilor sau organizaţiei trebuie să fie
cuantificate şi măsurate;
b) odată obiectivele stabilite prin planificare, ele devin standarde ce se compară cu nivelul actual de
performanţă;
c) discrepanţa dintre performanţa actuală şi cea dorită poartă numele de ,,variaţie" şi pentru a fi
eliminată este necesară o acţiune corectă.
d) dacă performanţa actuală depăşeşte obiectivele stabilite, standardele actuale trebuie reexaminate.
Dacă performanţa actuală nu atinge obiectivele stabilite – în cazul în care acestea sunt realiste –
nivelul performanţei trebuie ridicat prin motivare.

Funcţia de monitorizare presupune implementarea unor metode care trebuie să dea răspunsuri la
întrebările de bază:
- Care sunt rezultatele planificate şi care sunt rezultatele dorite?
- Prin ce mijloace pot fi comparate rezultatele actuale cu cele planificate?
- Ce acţiune corectivă este indicată şi care este persoană autorizată care trebuie să o exercite?
 7.4. Revizuirea nevoilor grupului ţintă
Antreprenorul social conduce o intreprindere a economiei sociale intr-un mediu economic activ si
schimbator. In aceasta situatie planul de afaceri poate cunoaste modificari, in scopul adaptarii
continue la mediul extern. Aceste modificari au influenta si asupra grupului tinta si a nevoilor
acestora, fiind nevoie de o reevaluare periodica participativa.

Astfel este nevoie de o evaluare regulata pentru a observa corespondenta planului social cu nevoile
grupului tinta. Metodele de evaluare pot fi:
- inventarul resurselor: o colectie si o analiza a serviciilor care sunt disponibile grupului tinta si
masura in care sunt acestea utile;
- grupul nominal: reprezentanti ai grupului tinta si experti care discuta problemele, solutiile si le
prioritizeaza;
- audieri publice;
- focus-grup;
- ancheta – chestionar.

8. PROMOVAREA ANTREPRENORIATULUI SOCIAL

8.1. Promovarea modelului de afacere

Promovarea economiei sociale se face inca dinainte de crearea structurii economiei sociale, prin
promovarea conceptului la nivel de comunitate urmata de educarea publicului larg si dezvoltarea
acestei culturi in scopul acceptarii unei astfel de intreprinderi.

Exemplu de promovare : parteneriate cu actori relevanti pe piata fortei de munca din regiunea
de dezvoltare a proiectului / servicii de asistenta sociala / servicii de ocupare / invatamant /
administratie publica locala – primarii resedinta de judet , consilii judetene..

Promovarea modelului de afacere va tine cont de principiile economiei sociale:

- urmareste un obiectiv social si este responsabil social;
- scopul activitatii nu este numai obtinerea profitului; profitul nu se distribuie unor persoane
particulare;
- profitul este utilizat pentru a contribui la obiectivele de dezvoltare durabila, servicii de interes
pentru membri sau servicii de interes general;
- combina metodele sociale cu cele comerciale;
- se bazeaza pe principiile solidaritatii si implicarii individuale;
- existenta unui sistem democratic de conducere, egalitatea in drepturi a membrilor;
- joaca un rol important in deszoltarea locala si coeziunea sociala.

Promovarea modelului de afacere va viza, printre alte elemente importante, si contributia la initierea
si conturarea unei politici publice sustenabile. Factorii cu putere de decizie la nivel local si actorii
de proximitate relevanti pentru sfera publica (autoritati locale, institutii publice locale, autoritati
regionale), se confrunta astazi cu mai multe provocari si probleme care iau nastere adesea departe
de teritoriul lor de interventie, ale caror consecinte insa trebuie sa si le asume in mare parte. De aici
se naste intrebarea: de cata putere dispun autoritatile locale/regionale pentru a demara politici locale
sectoriale ajustate nevoilor cetatenilor acestora?
In sprijinul autoritatilor locale care se confrunta cu aceste probleme vin actorii economici si sociali
relevanti, cei care actioneaza in sfera economiei sociale. Acestia au avantajul de a fi predispusi
cooperarii pentru dezvoltarea unui proiect colectiv, datorita valorilor care ii anima, principiilor care
stau la baza organizarii intreprinderii sau, mai mult, a regulilor care reglementeaza organizarea si
functionarea structurilor si a intreprinderilor acestora.
Asigurarea accesului tuturor factorilor interesati este esentiala pentru reusita promovarii modelului
de afacere sociala. In acest sens este oportuna incheierea de parteneriate cu actorii publici relevanti,
precum si cu intreprinderile locale cu un impact semnificativ in economia locala. O metoda de
promovare utila este si promovarea in mediul academic, prin parteneriate incheiate cu institutiile de
invatamant locale, care vor contribui la stimularea simtului antreprenorial in economia sociala.

Printre masurile de sprijin principale, necesare pentru sprijinirea promovarii modelului de afacere in
economia sociala, se numara:
- sustinerea initiativelor în domeniul economiei sociale din partea societătii civile;
- dezvoltarea si implementarea de politici care asigura sanse de dezvoltare micilor cooperative;
- asigurarea de acces la consultanta si informatii de specialitate în diferite domenii necesare
dezvoltarii economiei sociale;
- facilitarea distributiei bunurilor si serviciilor realizate de intreprinderi sociale;
- dezvoltarea voluntariatului in sprijinul structurilor economiei sociale.
8.2. Susţinerea multiplicării modelului
Pentru a putea demara o actiune consistenta si eficienta de sustinere a economiei sociale, primul pas
este cunoasterea realitatilor specifice la nivelul fiecarei comunitati cu privire la grupurile vulnerabile
existente si problemele cu care acestea se confrunta. Alaturi de evaluarea nevoilor, un factor
important în dezvoltarea economiei sociale este cresterea gradului de constientizare cu privire la
solutiile si oportunitătile oferite de instrumentele specifice economiei sociale și de tipul de
antreprenoriat ce poate fi dezvoltat astfel pentru integrarea socio-profesionala a persoanelor
apartinand unor grupuri vulnerabile. Demersul de a creste gradul de constientizare trebuie sa vizeze
toate institutiile publice locale care au contact cu persoane din grupurile vulnerabile, (institutii în
domeniile educatiei, muncii si protectiei sociale, ocupării, serviciilor sociale, sănătate etc.), dar si,
în egala măsura, persoanele din grupurile vulnerabile.

Multiplicarea modelului de afacere se va face prin inserarea rezultatelor obtinute in sfera

economica, fara ca intreprinderea sociala sa-si piarda identitatea si obiectivele sociale. In acelasi
timp este necesar, pentru o buna multiplicare, ca economia sociala sa beneficieze de aceleasi atuuri
de care beneficiaza sectorul economic in general (ex: accesul liber pe piata) si ca aceasta sa nu fie
penalizata pe piata datorita modului sau de conducere democratic.

Pentru eficienta, promovarea modelului trebuie initiata in cadrul aceluiasi sector, abordarea altor
sectoare facandu-se pe masura ce modelul se dezvolta in sectorul de provenienta al intreprinderii
sociale. De asemenea, pentru favorizarea multiplicarii sunt necesare o serie de demersuri care sa
vizeze:
- indepartarea dificultatilor cu privire la statutul legislativ al unitatii specifice economiei sociale;
- facilitarea creditarilor pentru organismele din economia sociala care nu pot oferi garantii adecvate;
- indepartarea prejudecatilor din partea bancilor cu privire la intreprinderile netraditionale;
- captarea atentiei finantatorilor traditionali, cu respectarea principiilor economiei sociale.
Un rol important in multiplicarea modelului il au factorii decizionali si urmatoarele mijloace si
metode:
a) Activitatile generatoare de venit
Acestea reprezinta un factor important care ajuta la masurarea gradului in care mediul juridic sprijina
viabilitatea organizatiilor din economia sociala in functie de permisiunea acordata acestora de a se
angaja in activitati generatoare de venit. Aceasta permisiune poate duce la marirea eficientei de
implementare a programelor sociale, la cresterea calitatii serviciilor/bunurilor furnizate, la marirea
eficientei de implementare a programelor si la diversificarea activitatii, avand drept efect sustinerea
multiplicarii modelului in economie.
b) Finantarea guvernamentala
Sprijinul financiar acordat de guvern intreprinderilor din economia sociala poate varia, de la
finantarea directa (subventii, granturi etc.) la finantarea indirecta (beneficii la impozitare, punerea la
dispozitie a proprietatilor municipale, furnizarea de servicii la preturi reduse etc.).
c) Filantropia
Nivelul filantropiei este un indicator al sprijinului intern pentru organizatiile economiei sociale.

Elemente concrete privind sustenabilitatea

De o deosebita importanta in mentinerea si dezvoltarea afacerilor va fi: clubul antreprenorilor sociali
din regiunea de dezvoltare a proiectului ; inscrierea firmelor in reteaua europeana Enterprise Europe
Network si Social Inovation Community Network ( www.siceurope.eu/network/social-economy) ;
participarea la schimburi de experienta in cadrul programului Erasmus pentru tinerii antreprenori;
promovarea altor microfinantari; crearea unor incubatoare pentru intreprinderile sociale; utilizarea
voucherelor pentru inovare sociala ; participarea la diferite evenimente la nivel european in domeniul
economiei sociale – exemplu : Global Social Economy Forum; webinar on Platform co-operatives.

Se va tine seama de particularitati si tendinte in domeniul antreprenoriatului social – Detalii : “ Social

economy and social entrepreneurship “ http://www.euricse.eu/wp-content/uploads/2015/03/social-
economy-guide.pdf .
Este vorba despre “ assets lock “ si „ consolidation of assets „ ce caracterizeaza intreprinderile de
economie sociala din multe tari europene , inclusiv Romania. Aceasta blocare de active ( “ asset
lock “ ) si consolidare de active ( „ consolidation of assets „ ) sunt prevazute in legislatia romana
privind economia sociala - la art. 8 , pct. 4 din Legea nr. 219/2015 – privind economia sociala :
intreprinderile sociale alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei
statutare. ; intreprinderile de economie sociala se obligă să transmită bunurile rămase în urma
lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale.

In etapa de sustenabilitate , se pot atrage fonduri de dezvoltarea intreprinderilor de economie

sociala , de la alte firme sau persoane , in cadrul tendintei de “ venture philanthropy “ , prin campanii
de constientizare pe retelele de socializare de tip “ move your money “ – investirea banilor in
intreprinderi de economie sociala.
9. REPREZENTAREA ORGANIZATIEI IN RELATIILE EXTERNE
9.1. Dezvoltarea parteneriatelor externe
Parteneriatul este modalitatea, formala sau informala, prin care doua sau mai multe parti decid sa
actioneze impreuna pentru atingerea unui scop comun.

Tipuri de parteneriat
a) Parteneriatul informal se poate stabili atunci cand scopul este suficient de specific, iar atingerea
sa nu este o problema, partile fiind structuri de tip similar, cunoscandu-se anterior.
b) Parteneriatul formalizat se poate stabili in cazul unor sarcini mai complexe sau de termen lung,
ori cand partenerii sunt structuri de tip diferit (ONG-uri si structuri ale administratiei publice, ONG-
uri de nationalitati diferite etc.)

Etapele stabilirii parteneriatelor

• Evaluarea potentialului ca partener.
- capacitatea de a mobiliza comunitatea;
- cunostinte si experienta;
- asumarea unor riscuri si responsabilitati;
- infrastructura;
- mijloace financiare;
- imaginea.
• Pregatirea terenului pentru parteneriat
- intalniri cu cei interesati;
- colectarea informatiei;
- apelarea la consultanta.
• Prezentarea proprie ca partener
- Sumarul;
- descrierea problemei;
- scopul si obiectivele;
- descrierea proiectului;
- planul de implementare;
- bugetul;
- monitorizarea si evaluarea;
- viabilitatea;
- probleme si riscuri.
• Cautarea partenerului
In identificarea partenerului trebuie avute in vedere urmatoarele:
- agenda similara;
- incredere si respect;
- capacitate organizationala;
- disponibilitatea de a actiona;
- resurse;
- conducere si coordonare;
- complementaritate.
• Stabilirea conditiilor parteneriatului
Succesul colaborarii depinde de claritatea si consensul intre parteneri in ceea ce priveste:
- scopul si obiectivele comune;
- termenii parteneriatului;
- scopul activitatilor din cadrul parteneriatului;
- delimitarea responsabilitatilor;
- conditia fiecarei parti;
- durata parteneriatului;
- mecanismele de conducere, coordonare, monitorizare si informare;
- mediatizarea parteneriatului.
• Implementarea parteneriatului
• Preluarea experientei reusite

9.2. Derularea relatiilor contractuale

Acordul de voinţă al părţilor se realizează pe baza principiului libertăţii contractuale, potrivit căruia,
în limitele generale, contractanţii pot stabili clauze contractuale. Din momentul perfectării lui în mod
valabil, contractul capătă forţă obligatorie între părţi, producându-şi efectele pe care acestea le-au
dorit.

Aşadar, principalele aspecte privind efectele contractului sunt:

- libertatea de voinţă a părţilor, interpretarea conţinutului contractului;
- principiul obligativităţii contractului în raporturile cu alte persoane care nu au calitatea de părţi
contractante;
- efectele specifice contractelor sinalagmatice.

Principiul libertăţii de voinţă contractuală

În principiu, încheierea oricărui contract este liberă şi, mai mult, părţile contractante pot stabili
conţinutul contractului pe baza acordului de voinţă, contractul trebuie să cuprindă în mod obligatoriu
în funcţie de natura sa, clauze contractuale referitoare la: obligaţiile ce revin părţilor în derularea
contractului, livrarea mărfurilor, termene şi modalităţi de plată, clauze de inflaţie, consolidarea
preţului, mod de soluţionare a litigiilor (legea nr. 469/2002).
Libertatea voinţei juridice trebuie înţeleasă însă în limitele generale legale. Aceste limite sunt
stabilite de Codul civil, potrivit căruia „nu se poate deroga, prin convenţii sau dispoziţii particulare,
la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”si „cauza este nelicită când este
prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”.

Aşadar, libertatea de voinţă contractuală trebuie să se manifeste atât în cadrul legal cât şi al normelor
moralei, chiar dacă aceste reguli de etică nu sunt exteriorizate în forma juridică necesară
obligativităţii lor juridice.
Noţiunea de ordine publică implică mai multe aspecte:
• ordinea publică politică reprezintă totalitatea normelor juridice care protejează organizarea
fundamentală a societăţii: statul, familia, libertăţile individuale etc. Ele se exteriorizează, adesea,
prin dispoziţii penale care au ecou şi în materie contractuală (de exemplu, este interzis ca cineva să
se asigure împotriva amenzilor penale).
• ordinea publică morală prin care se tinde a se respecta normele morale (de exemplu, este
imoral contractul care are ca obiect primirea unei remuneraţii pentru persoana care a intermediat o
înfiere).
• ordinea publică socială se manifestă prin ceea ce se numeşte „drept social” relativ la muncă
şi la securitatea socială.
• ordinea publică economică se află într-o strânsă legătură cu ordinea publică socială. Are două
laturi: ordine publică de protecţie, destinată protejării anumitor categorii sociale cu posibilităţi
economice (financiare) reduse (de exemplu, consumatori, împrumutaţi, locatari etc.); ordine publică
de direcţie, destinată a transmite diferitelor sisteme de activităţi deciziile statului, atunci când
operează un sistem dirijist (de exemplu, politica de preţuri, care se traduce prin dreptul la concurenţă,
dreptul fiscal, prin care statul intervine în cadrul activităţii comercianţilor etc.).
În strânsă legătură cu ordinea publică şi cu principiul libertăţii contractuale (autonomie de voinţă)
este şi frauda la lege.

9.3. Protejarea intereselor economice si sociale ale organizatiei

Pentru a fi eficientă, organizaţia trebuie să fie capabilă să îşi administreze relaţiile din interior şi din
exterior. Acesta este un aspect legat de interactiunea necesară care trebuie să existe între organizaţie
şi mediul său pentru a se asigura că răspunde, reacţionează în mod adecvat la factorii şi evenimentele
sociale, politice, ecologice, economice sau de altă natură din jur. Este deasemenea esenţial din punct
de vedere al strategiei organizaţiei să se stabilească relaţiile de colaborare şi de sprijin. Aceste relaţii
se bazează pe faptul că organizaţia devine cunoscută în comunităţi importante şi că îşi stabileşte o
imagine şi un portofoliu al performanţelor care ilustrează realizările sale. Organizaţia trebuie să se
facă cunoscută cât de mult posibil, în afara grupului de colaboratori şi să prezinte publicului un profil
competent. Aceste relaţii vor permite întărirea şi lărgirea impactului prin stabilirea de parteneriate şi
colaborări cu administraţia locală sau centrală sau alte agenţii şi ONG-uri active în acelaşi domeniu
şi arie geografică. Ele contribuie de asemenea la menţinerea unor relaţii de succes cu reţeaua sa de
finanţatori.

Prima relaţie a organizaţiei este cea stabilită cu comunitatea sau beneficiarii pe care îi deserveşte, fie
ca o apărătoare a drepturilor acesteia, fie prin prestarea de servicii sau în amândouă ipostazele. Cu
aceştia, intreprinderea economiei sociale trebuie să menţină relaţii de parteneriat dacă aceasta
serveşte scopurilor sale, ca organizaţie. Aşa cum a fost descris anterior, este necesar ca beneficiarii
să fie implicaţi în planificarea şi managementul activităţilor programului. organizaţia va fi mai
eficientă dacă va fi cunoscută ca fiind implicată fizic şi emoţional în comunitate şi accesibilă acesteia
în special când beneficiarii sunt în mediul rural sau izolaţi, este necesar ca organizaţia să fie deschisă,
accesibilă acelei comunităţi şi situată în interiorul ei.

Structura va stabili contacte cu agenţiile guvernamentale şi îşi va întări reputaţia în relaţiile cu

aceştia. Structura economica va dori nu numai să îşi integreze activităţile sale unei planificări
sectoriale, la nivel regional sau local dar şi să stabileasca relaţii de lucru cu acei membri ai
administraţiei care iau decizii privitoare la structurile economiei sociale ca şi despre comunitatea pe
care aceasta o reprezintă. Arena organizaţiilor neguvernamentale este o altă comunitate în care
organizaţia doreşte să îşi stabileasca relaţii de colaborare în vederea promovării unor proiecte şi
coalitii în domeniu şi pentru participarea în reţelele de lobby şi de advocacy. Câteva dintre aceste
colaborări pot căpăta forme de parteneriat în vederea realizării unor programe/proiecte. Pe lângă
abilitatea de a lucra cu beneficiarii sau cu comunitatea locală unde îşi prestează serviciile, cu
organismele guvernamentale sau cu alte organizaţii, intreprinderea sociala trebuie să demonstreze
autonomia sa şi, în special referitor la resursele financiare, abilitatea de a nu depinde numai de un
singur finanţator iar în final că este în curs de a deveni durabilă.
10. TEME SECUNDARE SI ORIZONTALE

10.1. Dezvoltarea durabila

Principiul “poluatorul plateste” a fost afirmat pentru prima oara in Declaratia Consiliului Europei
din 1968 privind lupta impotriva poluarii aerului si a fost reluat de Organizatia pentru Cooperare si
Dezvoltare Economica ( OCDE ) in 1972. De asemenea , se regaseste in Declaratia de la Rio din
1992 si este expres prevazut in Legea protectiei mediului din Romania.Continutul acestei reguli
generale presupune ca orice cheltuieli legate de poluare trebuie suportate de cel care cauzeaza
poluarea si nu de societate.
Conform legislatiei romane privind protectia mediului, activitatile si proiectele de investitii au 3
tipuri de impact asupra mediului:
- activitati/proiecte cu impact nesemnificativ asupra mediului – nu este necesara autorizarea;
- activitati/proiecte cu impact redus asupra mediului – procedura simplificata cu verificarea
conformitatii;
- activitati/proiecte cu impact semnificativ asupra mediului – procedura completa.
Comisia Europeana a identificat dezvoltarea durabila (“sustainable development“) ca o tema
orizontala ce trebuie incorporata in toate programele fondurilor structurale europene. Dezvoltarea
durabila este dezvoltarea ce corespunde necesitatilor prezentului, fara a compromite posibilitatea
generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati.
Planurile de afaceri elaborate vor urmari sa contribuie la respectarea principiului privind dezvoltarea
durabila, cu cele trei componente/fatete ale dezvoltarii durabile1: mediul (baza dezvoltarii durabile),
economia (mijlocul de atingere a dezvoltarii durabile) si societatea (obiectivul dezvoltarii durabile).
Numai o abordare integrata a acestor componente conduce la asigurarea unei dezvoltari durabile.

In prezent, suntem martorii unei pierderi constante a biodiversitatii cu consecinte profunde pentru
lumea naturala si pentru bunastarea oamenilor. Cauzele principale sunt schimbarile care se produc
in habitatul natural. Acestea au loc datorita sistemelor de productie agricola intensiva, constructiilor,
exploatarii carierelor, exploatarii excesive a padurilor, oceanelor, raurilor, lacurilor si solurilor,
invaziilor de specii straine, poluarii si - tot mai mult - datorita schimbarilor climatice la nivel global.
Europa a stabilit un obiectiv pentru a stopa pierderea biodiversitatii pana in 2010. Studiile recente
ale Agentiile Europene ale Mediului ( AEM ) arata ca, fara eforturi politice suplimentare
semnificative, este putin probabil ca obiectivul sa fie atins.
Biodiversitatea – varietatea vietii pe Pamant – ne face planeta locuibila si frumoasa. Multi dintre noi
gasim in mediul natural placere, inspiratie sau recreere. De asemenea, din mediu ne luam hrana,
energia, materiile prime, aerul si apa – elementele care fac posibila viata si pe care se bazeaza
sistemele noastre economice.
Totusi, in ciuda valorii sale unice, adesea uitam sa apreciem natura. Numeroase sisteme naturale se
confrunta cu o presiune tot mai mare, ceea ce le face sa functioneze mai putin eficace sau chiar sa
fie amenintate cu disparitia. Acest fenomen, numit pierderea biodiversitatii, se intalneste mult prea
des.
De aceea, Uniunea Europeana este hotarata sa opreasca pierderea biodiversitatii. In ultimii 25 de ani,
UE a construit o retea formata din 26 000 de zone protejate pe teritoriul sau, suprafata totala a

1
World Bank Group – “What is Sustainable Development “; “Sustainable Development Policy and Guide “ for
The EEA Financial Mechanism & The Norwegian Financial Mechanism
acestora depasind 850 000 km2. Cunoscuta sub numele de Natura 2000, aceasta este cea mai mare
retea de zone protejate din lume, reflectand importanta pe care noi o acordam biodiversitatii.
Cu titlu de exemplu , oferim cateva masuri privind biodiversitatea, ce se pot aplica de catre
participantii la cursul de formare antreprenoriala.
- organizarea unui team-building in favoarea biodiversitatii. Exemplu de activitati de grup:
plantarea de garduri vii, crearea unor spatii verzi, etc. In masura in care va fi posibil, organizarea
unui team-building se va face de „Ziua Internationala a biodiversitatii„, adica in ziua de 22 mai.
Pentru detalii suplimentare privind biodiversitatea , recomandam materialul– „52 sfaturi pentru
biodiversitate” editat de Comisia Europeana – Directia Generala pentru Mediu.

Dezvoltarea durabila – Componenta mediu

In continuare, prezentam cu titlu de exemplu o serie de masuri ce se pot aplica in planurile de afaceri
privind dezvoltarea durabila – componenta de mediu, utilizare eficienta a resurselor:
- incurajarea utilizarii de catre salariatii firmelor infiintate a unor motoare de cautare ce reduc
consumul de energie, timpul folosit si largimea de banda (ex. www.blackle.com);
- inserarea de mesaje speciale in corespondenta electronica care sa atraga atentia asupra
problemelor de mediu si sa indemne la protectia acestuia. Exemplu: „Gandeste-te la mediul
inconjurator, inainte de a printa acest e-mail!”;
- utilizarea de hartie ecologica si cartuse reincarcate pentru copiator si imprimanta;
- reducerea consumului de hartie prin printarea majoritatii documentelor pe ambele parti ale
hartiei si prin extinderea modului de circulatie si arhivare electronica a documentelor (ex. Google
Drive etc.);
- setarea computerelor folosite de echipa de proiect si grupul tinta sa fie pentru un consum
redus de energie – aceasta masura poate asigura un consum cu pana la 60% mai mic. (Ex. Control
Panel – Power Options);
- Utilizarea conceptul de “green computing“ - achizitia si utilizarea echipamentelor IT din
proiect va conduce la o diminuare a consumului de energie electrica, contribuind indirect la
reducerea consumului de resurse primare (carbuni, gaze naturale, pacura, etc.) utilizate la producerea
energiei electrice, cat si la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, obtinandu-se, astfel,
atenuarea si adaptarea la schimbarile climatice;
- achizitia de monitoare cu cristale lichide LCD (Liquid Crystal Display) sau LED (Light
Emitting Diodes) cu ecran imbunatatit, mai putin reflectorizant. Toate monitoarele vor fi cu
tehnologie LCD sau LED si nu monitoare obisnuite cu tuburi catodice (CRT). Display-urile LED
consuma in general cu pana la 40% mai putin curent electric decat un LCD;
- achizitia de computere compacte: computere All-In-One si laptopuri compacte;
- Modelele de computere compacte sunt mai eficiente din punct de vedere energetic decat
desktop-urile standard si ocupa mai putin spatiu.

Aceasta presupune ca majoritatea echipamentelor achizitionate sa aiba un consum redus de energie

si sa fie conforme, in masura posibilului, cu standardul ENERGY STAR.
- limitarea pe cat posibil a impactului negativ pentru transportului auto in proiect si implicit a
gazelor cu efect de sera, prin folosirea mijloacelor de comunicare electronica (videoconferinta
Skype).
Dezvoltarea durabila - Componenta societate

Se va urmari ca planurile de afaceri elaborate sa prezinte un impact pozitiv si asupra societatii –

ocuparea fortei de munca (angajarea de aprox. 2 salariati).

Dezvoltarea durabila – Componenta economie

De asemenea , se va pune accent in planurile de afaceri , ca acestea sa prezinte un impact pozitiv si

asupra economiei locale – proiectul de afaceri se integreaza economiei judetului din regiunea de
dezvoltare a proiectului , sa contribuie la vitalizarea mediului de afaceri, dezvoltarea
intensiva/extensiva a judetului si la cresterea gradului de atractivitate a economiei.
Biodiversitatea cuprinde varietatea genelor, a speciilor si a ecosistemelor care constituie viata pe
pamant.

10.2. Nediscriminarea si egalitatea de gen

Definitii legislative: Conform Ordonantei nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor
formelor de discriminare (aprobata prin Legea 48/2002), discriminarea reprezinta orice deosebire,
excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie
sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare
HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect
restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic,
economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice.
Mai simplu, discriminarea este o actiune care presupune un tratament diferit, nedrept fata de
persoane din cauza apartenentei lor la un anumit grup social. Exista mai multe forme de
comportamente discriminatorii, dar toate au comun faptul ca implica o anumita forma de excludere
sau de respingere. Discriminarea este ilegala si este sanctionata de lege!
Care sunt criteriile de discriminare?
Criteriile de discriminare reprezinta acele caracteristici specifice ale persoanelor pe baza carora se
realizeaza actul de discriminare. Legislatia romaneasca recunoaste urmatoarele criterii de
discriminare: Rasa; Nationalitatea; Etnia; Limba; Religia; Categoria sociala; Convingerile; Sexul;
Orientarea sexuala; Varsta; Handicapul; Boala cronica necontagioasa; Infectarea HIV; Apartenenta
la o categorie defavorizata. (SURSA: http://www.antidiscriminare.ro/ce-este-discriminarea)

Conform clasificarii Comisiei Europene (“Mainstreaming Equal Opportunities For Women and
Men In Structural Fund Programmes and Projects“- European Commission) exista trei categorii de
proiecte avand in vedere contributia lor la egalitatea de sanse, inclusiv egalitatea de gen: 1. proiecte
cu impact pozitiv in domeniul egalitatii de sanse (“equality positive“); 2. proiecte orientate catre
egalitatea de sanse (“equality-oriented“); 3. proiecte neutre privind egalitatea de sanse (“equality
neutral“).

In cadrul planurilor de afaceri , se va urmari ca acestea sa fie orientate catre egalitatea de sanse -
“equality-oriented“ si egalitatea de gen.
Exemple de masuri concrete privind nediscriminarea si egalitatea de gen:
- respectarea legislatiei: Activitatile incluse in planurile de afaceri trebuie sa respecte legislatia
nationala in domeniul egalitatii de sanse si nediscriminare;
- politica de nediscriminare – viitorii antreprenori trebuie sa isi defineasca si sa implementeze
o politica de nediscriminare;
- procedura de achizitii – in procedura de achizitie a echipamentelor si materialelor se vor
introduce cerinte nediscriminatorii privind participarea cu oferta la procedurile de achizitii;
- analiza nevoilor: In etapa de studiere a pietei pentru viitoare produse sau servicii se vor lua
in calcul nevoile specifice ale tipurilor de beneficiari (someri, femei, barbati, persoane varstnice,
etc.);
- in materialele legate de publicitatea afacerii se poate include urmatorul mesaj: „Termenii
utilizati in prezentul document pentru denumirea diverselor roluri se intelege atat la feminin, cat si
la masculin”
- in echipa de management a viitoarelor afaceri vor fi incluse si femei;
- se va promova independenta economica a femeilor, un mediu de lucru prietenos pentru femei
si mame si se va incuraja adoptarea programelor de lucru flexibile.
 10.3. Promovarea femeii antreprenor
Multe femei au stiut sa “inventeze” un loc de munca, au fost dispuse sa riste, au reusit sa se imparta
intre familie si serviciu, au realizat un spatiu propriu personal si profesional. Datorita lor astazi putem
vorbi de antreprenoriat feminin.
Antreprenoriatul feminin trebuie deci legat de imaginea femeii in societate, si implicit de cultura si
mentalitate.

Declaratia Drepturilor Omului, articolul 2 precizeaza ca nicio persoana nu poate fi discriminata din
cauza sexului, a rasei, a originii nationale si sociale, a religiei, etc. Printr-o logica deductiva nicio
femeie nu poate fi privata de oportunitatea de a fi antreprenoare.
De-a lungul istoriei femeia a luptat pentru a obtine drepturi, pentru a castiga spatiu personal si
profesional. O parte din rezultatele acestei lupte sunt: 8 martie – ziua internationala a femeii; 23 –
septembrie ziua internationala impotriva exploatarii sexuale si traficului femeilor si copiilor; 25 –
noiembrie ziua internationala pentru eliminarea violentei asupra femeilor.
In ciuda victoriilor obtinute si in pofida faptului ca astazi femeia ar trebui sa beneficieze de aceleasi
drepturi ca si barbatul, nu intotdeauna se poate vorbi de egalitate si parteneriat.
Consiliul European de la Lisabona definea o strategie ambitioasa prin care Europa sa devina “cea
mai competitiva si dinamica economie a cunoasterii din lume”, evidentiind nevoia de a crea un
mediu prietenos pentru infiintarea si dezvoltarea afacerilor inovatoare si in special a intreprinderilor
mici si mijlocii. Intrucat femeile joaca un rol crucial in actuala economie antreprenoriala bazata pe
cunoastere, este esentiala cresterea ratei numarului de afaceri desfasurate de acestea.

Exista multe exemple de femei de succes in Romania, cum ar fi:

- Camelia Sucu: este o femeie completă și împlinită. Fondatoare a unor
business-uri precum ClassIn, Iconic Health, Piața de Gros Abundia sau Natuzzi. Cu
o carieră de peste 20 ani în zona de business, Camelia a trecut prin rolul de
antreprenor, mamă, studentă la facultatea de medicină sau style icon. Pentru
majoritatea lumii, numele ei este cunoscut și atribuit unor domenii ca imobiliare sau
design interior;

- Amalia Sterescu: Senior Business Consultant specializat pe industria de

outsourcing /call center, fost vicepresedinte de multinationala si mama a trei copii.
Cunoscuta ca senior business consultant, cu ample competente în business coaching
si public speaking, cu peste 16 ani de experienta în leadership si nenumarate
specializari în outsourcing si insourcing, în industriile Telecom si IT&amp;C.

- Veronica Dragan: este o tanara femeie de afaceri de succes, care, dupa

moartea sotului Iosif Constantin Dragan, a devenit si cea mai bogata femeie din
România, potrivit topului Forbes 500 de Miliardari, editia 2013. Veronica De Dragan
este o persoana foarte discreta. Locuieste în Spania, la Palma de Mallorca, departe
de ochii presei. Îsi creste linistita cei trei baieti si conduce un grup de 100 de firme,
împrastiate peste tot în Europa. Afacerile totale ale acestora au ajuns la un miliard de
euro, anul trecut.
 Intre barbatii si femeile intreprinzator exista diferente de personalitate. De asemenea, si
educatia acestora difera. In plus, femeile intampina o serie de dificultati pe care barbatii nu le au in
mod obisnuit.
Bancile si alte institutii financiare sunt mai conservatoare in a acorda imprumuturi femeilor
intreprinzatori. O explicatie este faptul ca unele banci atribuie trasaturile intreprinzatorilor de succes
in special barbatilor. Un alt motiv este acela ca femeile intra in afaceri indeosebi in sfera serviciilor
si comertului cu amanuntul si aceste domenii au dificultati mai mari de a obtine imprumuturi decat
cele din sfera productiei.
Femeile intreprinzator intampina o dificultate in plus si prin faptul ca trebuie sa se ocupe si
de problemele familiale. Unele cercetari releva faptul ca exista o legatura directa intre satisfactia in
afaceri si fericirea familiala. In plus, femeile intreprinzatori au o mai mare satisfactie in munca decat
cele care sunt manageri, satisfactie generata de posibilitatea de a-si controla propriul destin.
Numarul femeilor intreprinzator a crescut simtitor fata de perioadele trecute.
Modificarea dramatica a vietii familiale si a activitatii profesionale a facut ca tot mai multe
femei sa se implice in afaceri.
Femeile intreprinzator se deosebesc de celelalte femei prin aceea ca sunt mai inclinate sa-si
asume riscul, sunt mult mai hotarate si mai ferme si au o dorinta mai mare de a-si controla propriul
destin.
Depasirea dificultatilor intampinate de femeile intreprinzator se va realiza printr-o promovare
activa a rolului femeii in afaceri , a antreprenoriatului feminin.
 10.4. Dezvoltarea de competente digitale

1. Elaborarea unui CV digital (Word, LinkedIn)

Chiar daca sunteti in aceasta faza un antreprenor entuziast ce doreste sa-si deschida o intreprindere
sociala de succes, s-ar putea ca, dintr-un motiv sau altul, sa ai nevoie de un Curriculum Vitae (CV)
foarte bine realizat. Si ce metoda mai buna de realizare a unui CV in ziua de astazi, decat in mediul
digital?
CV-urile in format Europass, deoarece acestea devin o relicva, si ne gandim la ele ca la dosarele cu
sina – mult prea depasite pentru a mai produce o impresie buna, poate doar pentru un job la stat,
acolo unde se mai cer inca dosarele cu sina.
Acum, toti recruiterii vor sa vada un CV personalizat si iesit din tipar („thinking outside of the box”),
in special pentru job-urile ce implica o doza de creativitate. Crearea unui curriculum vitae poate fi o
provocare reala pentru cei ce nu au competente de design. Exista, insa, o larga varietate de
instrumente online, care te ajuta sa iti construiesti un CV atractiv.

1.1. Elaborarea unui CV in Microsoft Word

Prima varianta de creare a unui CV este in cadrul Suitei Microsoft Office 2019, spre exemplu (este
important de folosit ultima versiune a suitei pentru a beneficia de toate facilitatile disponibile).
Pentru a crea un CV in Word, utilizand un sablon:

1. Deschideti Word. Sau, daca Word este deja deschis, selectati Fisier > Nou.
2. Faceti dublu clic pe unul dintre cele doua sabloane prestabilite pentru CV-uri pentru a-l deschide.
3.Daca nu va plac acestea puteti sa cautati un alt sablon in caseta Cautare sabloane online. Aici,
introduceti un cuvant de cautare, in cazul acesta CV.

De asemenea, puteti selecta o categorie de sub caseta de cautare, cum ar fi Business, Personal sau
Education.
4. Puteti face clic pe un sablon pentru a vedea o previzualizare. Faceti clic pe sagetile din partea de
previzualizare pentru a vedea mai multe sabloane.

5. Selectati Creati.

1.2. Elaborarea unui CV pe LinkedIn2

Ceev este o extensie pentru Chrome, ce te ajuta sa iti convertesti profilul de LinkedIn intr-un CV
printabil. Odata instalat in browser-ul calculatorului, atunci cand accesezi extensia Ceev, aceasta
trece prin continutul de pe profilul tau de LinkedIn, extrage informatii si le reda intr-un CV care
poate fi personalizat.
Aplicatia pune la dispozitie patru sabloane gratuite, in care poti adauga informatii, sa modifici si sa
rearanjezi continutul reprodus de aplicatie, dar si sa schimbi stilul CV-ului in ceea ce priveste
culoarea, font-ul sau marimea paginii.
LinkedIn are propria versiune de download in format PDF al continutului de pe profil, dar aceasta
nu iti ofera decat o listare a informatiilor despre experienta profesionala si educatie, intr-o forma nu
prea atractiva
2. Elaborarea chestionarelor si sondajelor de opinii (Google Forms)

Pentru a crea un chestionar Google Forms este necesar sa aveti un cont Gmail. Daca aveti deja cont,
urmati pasii de mai jos:
Pasul 1: Selectati Google Apps din coltul de dreapta sus.
Pasul 2: Faceti click pe optiunea Drive.

Pasul 3: Selectati optiunea „New” din coltul de stanga sus.

Pasul 4: Gasiti optiunea „Google Forms”.
Pasul 5: Alegeti optiunea „Blank form” pentru un chestionar creat de la zero sau „From a template”
pentru a selecta un formular pe care l-ati creat anterior si pe care il puteti modifica pentru a economisi
timp. In acest exemplu, vom crea un formular de la zero.

Pasul 7: Completati fiecare sectiune in parte pas cu pas.

Pasul 8: Alegeti tipul de raspunsuri pentru fiecare intrebare in parte: „Short answers” pentru
raspunsuri scurte, „Paragraph” pentru raspunsuri tip text mai lungi, „Multiple choice” pentru mai
multe optiuni, „Checkboxes” pentru bifarea unei sau mai multor optiuni etc.
Pasul 9: Pentru a vizualiza chestionarul, selectati „Preview” din coltul din dreapta sus.

Pasul 10: Pentru a expedia chestionarul, selectati „SEND” din coltul dreapta sus.

Pasul 11: Puteti alege mai multe optiuni pentru a expedia chestionarul:
a) Prin e-mail (se introduce adresa de e-mail corespunzatoare);
b) Se solicita link-ul;
c) Prin intermediul Facebook.
3. Instrumente web pentru lucrul in echipa (Webex, Google Drive, Slack)3

In contextul actual, al pandemiei de coronavirus (COVID-19), antreprenorii pot folosi solutii digitale
pentru a facilita lucrul de acasa, in vederea prevenirii raspandirii acestui virus. Tot ce este nevoie
pentru ca acest lucru sa devina realitate sunt doar o conexiune buna la internet, un birou si un laptop
sau calculator.
Exista o multitudine de software-uri si aplicatii pentru apeluri vocale/video cum ar fi:
1) Apeluri vocale/video
• Hangouts: Trimite mesaje, initiaza apeluri video si vocale si converseaza cu o persoana sau
cu un grup;
• Skype: Mesaje instant, partajare de fisiere, chat-uri/conferinte video;
• Webex: Intalniri online, conferinte web si video-conferinte.
2) Control si asistenta de la distanta
Principala functie a acestor software-uri este controlul de la distanta al calculatoarelor, insa acestea
pot fi folosite si pentru partajarea desktop-ului (desktop sharing), conferinte online sau pentru
transferul de fisiere intre dispozitive.

• TeamViewer: Aplicatie pentru control de la distanta, partajarea ecranului, intalniri online si

transferul de fisiere intre computere;
• AnyDesk: Software-ul ofera acces la distanta la calculatoarele care ruleaza aplicatia gazda,
care poate fi instalata pe Windows, macOS, Linux si FreeBSD.
• LogMeln: Conectare de la distanta bazata pe cloud pentru colaborare, management IT si
suport pentru clienti.

3) Transfer de fisiere
Daca ai nevoie sa trimiti fisiere mari, dar clientul tau de e-mail nu suporta aceasta functie nativ, o
poti face prin intermediul platformelor online precum WeTransfer. Exista o multitudine de astfel de
website-uri, insa diferenta cea mai importanta este limita de spatiu pe care o impun si termenul de
expirare al link-ului pentru descarcarea fisierelor.

• WeTransfer: Permite transferul de fisiere de pana la 2 GB. Link-urile pentru download

expira in 7 zile;
• MyAirBridge: Permite transferul de fisiere de pana la 20 GB. Link-urile pentru download
expira in 3 zile;
• Terashare: Serviciu bazat pe BitTorrent, ceea ce il face ideal pentru partajarea fisierelor
mari sau partajarea fisierelor cu mai multe persoane;

4) Stocare in cloud
Stocarea fisierelor in cloud este un mod de a pastra datele undeva de unde pot fi accesate de oricine,
pe baza unor permisiuni.

• Google Drive: Spatiul de stocare gratuit – 15 GB;

• Dropbox: Spatiul de stocare gratuit in cloud: 2 GB;
• OneDrive: Spatiul de stocare gratuit in cloud: 5 GB;
• Media Fire: Spatiul de stocare gratuit in cloud este de 10 GB, dar acesta poate fi crescut
(gratuit) pana la 50 GB.
5) Managementul proiectelor
Cand lucrezi in echipa trebuie sa fii atent la comunicarea prin e-mail, telefon, WhatsApp, SMS etc.
cu toti colegii si clientii. Aplicatiile pentru managementul proiectelor aduc toate aceste functii intr-
un singur loc, unde, pe langa comunicare pot fi transferate fisiere sau alocate sarcini. Exemple de
aplicatii pentru managementul proiectelor:
• Slack;
• Basecamp;
• Podio.

6) Redactare si colaborare pe documente

Aplicatiile gen Google Docs permit crearea de documente, foi de calcul, prezentari sau chestionare
ce poti elaborate si gestionate impreuna cu colegii, in acelasi timp, chiar daca ei se afla la un alt
computer si in alt loc. Exemple de astfel de aplicatii pentru colaborare in timp real pe documente
sunt:
• Google Docs;
• Microsoft Office Online;
• Bit.Al;
• OnlyOffice.

4. Crearea de prezentari digitale pentru promovarea imaginii intreprinderii tale de economie

sociale4

La un moment dat sau altul, cei mai multi dintre noi au nevoie pentru a crea un slideshow. Fie ca
vorbim de o afacere mica, si ai nevoie pentru a oferi o prezentare de vanzari. Sau poate este vorba
de o afacere ce se pregateste sa atinga un stadiu de crestere semnificativ, si ai nevoie de o prezentare
superba pentru a-ti convinge potentialii investitori. Oricum ar fi, in mediul online se gaseste o larga
varietate de programe software gratuite menite sa te ajute sa iti promovezi afacerea.
Exista in cateva caracteristici de care trebuie sa tineti cont atunci cand alegeti un instrument software
de colaborare online:
1) Colaborare in timp real – In mediul de lucru orientat in echipa de lucru, coordonarea in timp
real este un aspect important pentru software-ul de prezentare. Colaborarea in timp real permite
membrilor echipei sa lucreze impreuna pe acelasi document in acelasi timp.
2) Editarea pe mobil – Din ce in ce mai multe persoane in ziua de astazi folosesc telefoane mobil
de tip smartphone. In mod evident, dispozitivele mobile sunt importante in cultura actuala a
fiecarei tari, mai ales in contextul unei globalizari accentuate. Pentru a fi cel mai util pentru
utilizatorii de astazi, un pachet software de prezentare ar trebui sa includa capabilitati de editare
si partajare pe mobil.
3) Audio – Sunetul face diferenta in mod semnificativ. O piesa audio buna poate ajuta pe utilizatori
sa pastreze informatii si sa faca prezentarea dvs. mai profesionista. Pachetele software de
prezentare de top permit utilizatorilor sa integreze sunetul in prezentarea lor. Unele pachete
includ chiar o biblioteca de efecte sonore ce pot fi adaugate la prezentare.
4) Mac vs PC – utilizatorii de software de prezentare doresc optiuni. Echipele din ziua de azi nu
pot lucra cu totii pe aceleasi echipamente – totusi ei trebuie sa poata lucra impreuna la aceeasi
prezentare utilizand acelasi pachet software de prezentare in mod flexibil. Daca lucrati frecvent
la prezentarile dvs. cu o echipa, aveti nevoie de un software de prezentare ce poate gazdui un
mediu Mac sau PC.
5) Animatie – Efectele de animatie reprezinta o modalitate buna de a va imbogati prezentarea.
Exista multe utilizari pentru animatii in prezentari, inclusiv adaugarea interesului pentru
tranzitiile dintre diapozitive, sau care va permit sa adaugati detalii la un diapozitiv pe masura ce
il discutati.
6) Abilitatea de import/export – Deoarece exista o larga varietate de pachete de programe de
prezentare disponibile, daca realizati o multime de lucrari cu prezentari, sansele sunt ca va trebui
sa importati o prezentare dintr-un alt pachet. De asemenea, poate fi necesar sa exportati o
prezentare pentru un alt utilizator.
5. Capacitatea de a importa sau de a exporta prezentarea dvs. dupa cum este necesar poate fi un
aspect important atunci cand vine vorba de alegerea celui mai bun instrument pentru crearea unei
prezentari.
7) Partajarea online – Abilitatea de a impartasi o prezentare online este importanta in doua
privinte: (1) instrumentele de editare online permit colaborarea; (2) instrumentele de publicare
online va permit sa partajati prezentarea pe Web. Daca veti colabora online sau veti publica
prezentarea dvs. pe Internet, asigurati-va ca alegeti un software de prezentare care permite
partajarea online.
8) Disponibilitatea sabloanelor – Utilizarea unui sablon profesionist si de efect pentru prezentarea
dvs. va poate salva ore intregi de lucru. De asemenea, poate contribui la crearea unei prezentari
mai eficiente. Din fericire, exista multe instrumente de prezentare ce includ sabloane disponibile
prin intermediul unor terte parti.
In urma caracteristicilor enumerate mai sus, exista cateva instrumente software de realizare
prezentari, dupa cum urmeaza:

1. Microsoft PowerPoint este unul dintre cele mai populare pachete software de prezentare
disponibile. Aceasta este aplicatia proiectata de Microsoft pentru a crea prezentari in suita sa de
birou. Exista o multime de sabloane predefinite pentru a crea o prezentare, fiind posibil chiar sa
descarci o multime de modele de pe internet. Daca doresti insa, poti crea, de asemenea, propriile
modele cu toate elementele oferite de PowerPoint, pentru a obtine un rezultat mai izbitor si
personalizat. Este, fara discutie, cel mai popular si utilizat software la nivel global pentru a crea
prezentari, deoarece multe computere Windows au Office instalat implicit.
2. Slide-uri Google – Daca aveti un cont Google, puteti folosi Google Slides. Prezentarile Google
reprezinta una dintre cele mai populare alternative de prezentare pentru Powerpoint. In prezent,
este disponibila atunci cand va inscrieti pentru un Cont Google ca parte a Google Drive.
6. Partajarea online este unul dintre punctele forte ale Google Slides deoarece este un
instrument bazat pe cloud. Se poate folosi cu usurinta in colaborare in timp real sau pentru
publicarea unei prezentari pe Internet. Functioneaza si pe un PC, pe un Mac sau chiar pe un
dispozitiv mobil, atata timp cat o conexiune la internet este disponibila. Google slide-uri ofera,
de asemenea, o larga varietate de instrumente de formatare si efecte speciale.
3. Prezi – Prezi este o alternativa populara in PowerPoint, ce este o resursa de prezentare. In loc sa
utilizati diapozitive, folositi o panza pentru a crea prezentarea. Este neliniar, astfel incat sa puteti
vedea intreaga prezentare ca un intreg, sau sa va apropiati doar de anumite parti. Abordarea
neliniara o face ideala pentru prezentari mai putin formale si conversative.

BIBLIOGRAFIE

Sasu, C., Bernier, R., E., (1999). Enciclopedia Intreprinzatorului. Editura Economica, I.S.B.N. 973-
590-172-2.
Eker, T., H., (2011). Secretele mintii de milionar: stapanirea jocului interior al bogatiei. Curtea
Veche Publishing, I.S.B.N. 978-606-588-153-2.
https://www.ele.ro/cariera/dezvoltare-profesionala/etapele-constituirii-unei-societatii-comerciale-
7005
https://www.aisucces.ro/10-femei-de-afaceri-e-succes-din-romania-2014/
http://www.ies.org.ro/ce-este-economia-sociala-1
http://www.ies.org.ro
https://www.startupcafe.ro/idei-si-antreprenori/antreprenor-soacial-romania-profil-probleme.htm )