DOZAREA COLESTEROLULUI TOTAL IN SER

DOZAREA HDL-colesterol
Creatinina serica
Trigliceride
Dozarea proteinelor plasmatice
Dozarea calcemiei
UREEASERICA
Dozarea acidului uric
Dozarea Fierului
Corpii cetonici
Bilirubina
Analiza urinii
DOZAREA COLESTEROLULUI TOTAL IN SER
Principiul metodei de dozare :
Colesterol esterificat + H2O Colesterol liber + Acid gras (reactie catalizata
de colesterol esteraza CE)
Colesterol liber + O2 Colestenona + H2O2 (reactie catalizata de
colesterol oxidaza CO)
H2O2 + 4- Clorfenol + PAP* compus quinoniminic (rosu) + H2O (reactie
catalizata de peroxidaza POD)
PAP*= 4- amino-antipirina
Intensitatea coloratiei compusului obtinut este direct proportionala cu concentratia de
trigliceride din ser si se masoara la 500 nm.

Valori de referinta:
La adult valorile colesterolului se exprima prin estimarea riscului cardiovascular.
Adult:
Optim <200 mg/dl Risc moderat 200-239 mg/dl Risc crescut  240 mg/dl
Copii si adolescenti (12-18 ani) :
Optim 170 mg/dl Borderline crescut 170-199 mg/dl Crescut ≥200 mg/dl
Valori de alerta clinica  > 300 mg/ dL
Interpretare rezultate:
Hipercolesterolemia poate avea un caracter:
Primar: sunt cauzate de mutatii ce afecteaza enzime implicate in metabolismul lipidic receptori
celulari sau apoproteine.
Secundare: cresteri ale valorii colesterolului pot surveni in conditii extrem de variate cum ar fi;
Diabet zaharat: mai ales in cazul diabetului zaharat de tip II apare o perturbare a
metabolismului lipidic ca o consecinta a supragreutatii si o rezistenta crescuta la actiunea
insulinei. Cel mai adesea diabeticii cu supragreutate sunt hipertensivi si au valori crescute si a
trigliceridelor dezvoltand asa numitul sindrom cardiometabolic.
Sindrom nefrotic:Pierderile urinare de proteine in acest caz determina o scadere a presiunii
coloidosmotice ceea ce determina o crestere a sintezei hepatice de proteine si lipoproteine.
Colestaza: Limitarea eliminarii prin bila a colesterolului liber si a fosfolipidelor in caz de
obstructie a cailor biliare duce la cresterea concentratiei lor in ser si la formarea unor complexe

Valori scazute (Hipocolesterolemie):

Valorile scazute au o importanta diagnostica redusa si apar in malnutritie, malabsorbtie, in
insuficienta hepatica severa (deficit de sinteza hepatica a colesterolului si proteinelor) si in
hipertiroidism (metabolism bazal crescut si cresterea transformarii colesterolului in acizi biliari)
DOZAREA HDL-colesterol
Principiul metodei:
Dupa o precipitare selectivă cu reactiv de precipitare a particulelor de chilomicroni,
VLDL și LDL se centrifughează proba și se determină din supernatant valoarea HDL.Principiul
metodei pentru dozare este identic cu cel de la colesterol.
Colesterol esterificat + H2O Colesterol liber + Acid gras (reactie catalizata
de colesterol esteraza CE)
Colesterol liber + O2 Colestenona + H2O2 (reactie catalizata de
colesterol oxidaza CO)
H2O2 + 4- Clorfenol + PAP* compus quinoniminic (rosu) + H2O (reactie
catalizata de peroxidaza POD)
PAP*= 4- amino-antipirina
Intensitatea coloratiei compusului obtinut este direct proportionala cu concentratia de
trigliceride din ser si se masoara la 500 nm.
Valori de referinta:

>40 mg/dl
Normal

Factor >60 mg/dl

protector

Valori de alerta clinica - < 40 mg/dl se asociaza cu risc crescut de boala coronariana

Evaluraea riscului cardiovascular prin raport colesterol total/HDL
Risc scazut: 3.3-4.4 Risc mediu: 4.4-7.1 Risc moderat: 7.1-11   Risc crescut: >11
Valori scăzute pentru HDL-colesterol sunt întalnite la:
- Fumători și sedentari
- Hipertrigliceridemie familială
- Pacienți cu afecțiuni hepatopocelulare cronice ( prin deficit de sinteză proteică)
- Boală renală cronică (pierderi proteice)
- Hipotiroidism
Testele biochimice pentru o evaluare completa a metabolismului lipidic completeaza
dozarea cu LDL- colesterol, fractiunea proaterogena.
Dozarea de LDL-colesterol se poate realiza prin:
a. metoda enzimatic colorimetrica in faza omogena (solubilizare micelara selectiva a
LDL- colesterol cu un detrgent neionic si interactiunea cu un derivat glucidic a
VLDL si chilomicroni).
- Interval biologic de referinta: Optim  100mg/dl La limita 129 mg/dl Crescut 130-159
Creatinina serica
Principiul metodei:
Măsurarea concentrației de creatinină in ser se bazează pe o metodă cinetică
spectrofotometrică, în spectrul vizibil.
Creatinina in mediu alcalin (NaOH) reactioneaza cu acidul picric formand un compus
colorat de picrat de creatinina de culoare portocalie. Intensitatea coloratiei compusului este
direct proportionala cu viteza lui de formare. Compusul este fotocolorimetrabil la 520 nm.

Creatinina + acid picric NaOH Complex colorat in galben portocaliu

Mod de lucru:
1. Solutie de acid picric
2. Solutie de NaOH
3. Standard de creatinina 2 mg/dl
4. Ser
Se amesteca bine si in fiecare eprubeta se adauga cate 100 µl NaOH. Se citesc
absorbantele standardului si probei fata de martor la 30 de secunde si la 90 de secunde.

Valori de referinta:
Valorile normale variaza cu varsta, masa musculara si de la un individ la altulLa adulti se
considera ca valori de referinta urmatoarele intervale:
Femei: 0.7 - 1,1mg/dl
Barbati 0.9 - 1,25 mg/dl
Valori critice–>10 mg/dL la pacienti nedializat

Interpretarea rezultatelor:

Valori crescute ale creatininemiei:

Afectiuni renale: Evaluarea creatininei serice este un marker util pentru evaluarea
functiei renale. Prin pierderea acestei functii valoarea creatininei serice va creste cu peste 1-1,5
mg/dl/zi.
Valorile creatininei serice cresc si in cazul unor afectiuni ce determina un flux renal
redus (insuficienta cardiaca, soc, deshidratare) sau in cazul unei obstructii la nivel de tract
urinar.
Pentru o evaluare a functiei renale se indica calcularea raportului uree/creatinina care
indica o functionalitate normala a rinichiului la valori cuprinse intre 6-25.
Valori scazute ale creatininemiei se intalnesc:
- in afectiuni musculare ce au drept consecinta reducerea masei musculare (distrofii
musculare - grup de afectiuni genetice ce determina atrofie musculara)
 - in malnutritie proteica- diminuarea cantitatii de aminoacizi
- in insuficienta hepatica severa
Trigliceride
Principiul metodei de dozare :
Trigliceridele (TG) sunt hidrolizate la acizi grasi (AG) si glicerol in prezenta lipazei. Urmeaza
o succesiune de reactii enzimatice astfel :

TG hidrolizate AG + Glicerol (lipaza)

Glicerol + ATP Glicerol-3-P + ADP (reactie catalizata de glicerol kinza GK)

Glicerol-3-P + O2 DHAP + H2O2 (reactie catalizata de glicerolfosfat-oxidaza,
GPO)
H2O2 + 4- Clorfenol + PAP* compus quinoniminic (rosu) + H2O (reactie
catalizata de peroxidaza POD)

PAP*= 4- amino-antipirina
Intensitatea coloratiei compusului obtinut este direct proportionala cu concentratia de
trigliceride din ser si se masoara la 500 nm.

Valori de referinta :
Optim <150 mg/dl
Borderline 150-199 mg/dl
Crescut 200-499 mg/dl
Foarte crescut ≥500 mg/dl
Valori de alerta clinica - >500 mg/dL in prezenta pancreatitei diagnosticate; >1000
mg/dL risc de pancreatita.

Interpretare rezultate:
Valori crescute (Hipertrigliceridemie):
A. Izolata- la adulti valori 200 mg/dl constituie hipertrigliceridemie si poate aparea in
pancreatita, guta, ateroscleroza, hipotiroidism, diabet zaharat, alcoolism, boli hepatice.
B. Familiala:
a. Hipertrigliceridemie familiala, afectiune cu transmitere autosomala dominanta in care
apar cresteri ale VLDL.
b. Deficit familial de lipoprotein lipaza- determina acumulare de chilomicroni in plasma

Obs; totdeauna dozarea TG se face alaturi de alti parametri biochimici constituind examenul de
evaluare a profilului lipidic, atfel ca dozarea individuala a TG nu poate oferi informatii
suficiente in stabilirea unui diagnostic.
Valori scazute:
Malabsorbtie, malnutritie, abetalipoproteinemii
Limite si  interferente:
Cresteri tranzitorii pot aparea dupa un pranz bogat si ingestie de alcool. Valori crescute pot fi
intalnite in sarcina, obezitate, lipsa activitatii fizice, fumat.

Dozarea proteinelor plasmatice

 Principiul dozării - metoda biuretului

Proteinele și peptidele reacționează, la nivelul legăturilor peptidice, cu ionii de Cu 2+ în mediu

alcalin, formând complexe colorate în violet care au maximum de absorbție la 540 nm.
Absorbanța complexelor colorate este direct proporțională cu concentrația proteinelor.
Se numește ”metoda biuretului” deoarece cel mai simplu compus care dă această reacție este
biuretul, obținut prin încălzirea ureei. Complexele colorate care apar sunt chelați formați de
către ionii de Cu2+ cu atomii de azot amidic din legăturile peptidice. Reacția biuretului este dată
de compușii care conțin cel puțin două legături peptidice.
Dozarea se poate efectua atât în ser cât și în plasmă, de obicei folosindu-se serul.

 Valori de referință: 6,3-8,3 g/dL (63-83 g/L)

 Semnificația valorilor patologice

1. Hipoproteinemiile se datorează în special scăderii albuminei şi pot apărea prin
următoarele mecanisme:
Deficit cronic al aportului de proteine alimentare - malnutriție, inaniție, sindroame de
malabsorbție.
Sinteză redusă la nivel hepatic.
Catabolism proteic accentuat - apare după intervenţii chirurgicale sau traumatisme majore,
care interesează teritorii tisulare întinse, în infecţiile cronice
Pierderi anormale de proteine plasmatice. Proteinele plasmatice se pot pierde pe diverse căi,
principala fiind cea renală. În mod normal, proteinele din plasmă (cu excepţia celor cu greutate
moleculară < 60 kDa) nu sunt supuse procesului de filtrare glomerulară
Hiperhidratarea. O scădere relativă a concentraţiei proteinelor plasmatice apare în caz de
creștere a volumului lichidului intravascular (hemodiluție), care poate fi datorată administrării
unor cantităţi excesive de lichide prin perfuzie intravenoasă.
2. Hiperproteinemiile se întâlnesc mai rar şi apar în următoarele circumstanţe:
Hipergamaglobulinemii monoclonale (mielomul multiplu, macroglobulinemia Waldenström) -
sunt boli caracterizate prin proliferarea tumorală a plasmocitelor sau limfocitelor B, cu
producere excesivă de imunoglobuline anormale.
Boli inflamatorii cronice și boli autoimune - hiperproteinemia se datorează unei creşteri a -
globulinelor ca urmare a stimulării limfocitelor B (sunt hipergamaglobulinemii policlonale).
  Deshidratarea - prin scăderea volumului lichidului intravascular (hemoconcentrare),
determină apariția unei hiperproteinemii relative.
Dozarea calcemiei

 Principiul dozării calciului în ser

Ionii de Ca2+ reacționează cu reactivul Arsenazo III în mediu slab acid, formând un
complex colorat care poate fi fotocolorimetrat la λ = 650 nm. Absorbanța complexului format
este direct proporțională cu concentrația calciului în proba de ser.

 Valori de referință: 8,5-10,5 mg/dl (mg/dl x 0,25 = mmol/l)

 Semnificația clinică a valorilor patologice ale calcemiei

I. Hipocalcemii
1. Hipoparatiroidismul (insuficiența paratiroidiană) – poate apărea ca urmare a lezării
accidentale a glandelor paratiroide în cursul intervențiilor chirurgicale pe glanda tiroidă, sau
poate fi idiopatic, de natură autoimună sau apărut în contextul hemocromatozei.
2. Deficitul de vitamină D – se datorează aportului insuficient sau malabsorbției. Are ca
efect apariția rahitismului (la copil) sau a osteomalaciei (la adult). Ca urmare a reducerii
absorbției intestinale a calciului, se instalează într-o primă fază hipocalcemia, care determină
creșterea secreției de PTH (hiperparatiroidism secundar); în consecință, are loc decalcifiere
osoasă, cu apariția deformărilor osoase caracteristice (în cazul rahitismului) sau cu
demineralizări în benzi ale oaselor pelvisului, scapulei, femurului (în cazul osteomalaciei).
3. Bolile renale cronice – duc la scăderea formării de calcitriol datorită reducerii masei
de țesut renal funcțional, deci deficit de absorbție intestinală a calciului.
II. Hipercalcemii
1. Hiperparatiroidismul primar – producție și secreție crescută de PTH ca urmare a
dezvoltării unor tumori benigne ale glandelor paratiroide (adenoame).
2. Tumori osoase primare sau metastatice care produc osteoliză – determină eliberarea
calciului din țesutul osos în sânge.
Unele tumori maligne cu diverse localizări produc factori care stimulează receptorii
pentru PTH din țesutul osos, determinând efecte PTH-like.
3. Hipervitaminoza D – aportul excesiv de vitamină D determină creșterea absorbției
intestinale a calciului, cu instalarea hipercalcemiei.

 Rolurile calciului în organism:

Calciul intervine în procese importante cum sunt: mineralizarea țesutului osos, coagularea
sângelui, reglarea excitabilității neuro-musculare, contracția musculară, funcția cardiacă,
procesele de secreție, semnalizarea celulară.
 Reglarea calcemiei
Menținerea unei concentrații relativ constante a calciului plasmatic se realizează prin intervenția
a trei hormoni: calcitriolul, parathormonul și calcitonina.
 Calcitonina
Este un hormon peptidic secretat de celulele parafoliculare (celulele C) din tiroidă, ca
răspuns la creșterea calcemiei. Are ca țesut țintă osul, unde exercită un efect opus celui al
parathormonului: scade activitatea resorbtivă a osteoclastelor și inhibă formarea de noi
osteoclaste, astfel încât este favorizată depunerea sărurilor de calciu în țesutul osos
(promovează mineralizarea osoasă). Calcitonina are un ușor efect de scădere a calcemiei.
Parathormonul (PTH)
Este un hormon peptidic secretat de glandele paratiroide, ca răspuns la scăderea
calcemiei. PTH exercită efecte asupra a trei țesuturi implicate în homeostazia calciului:
 În țesutul osos – PTH determină mobilizarea calciului și fosfatului din țesutul osos în
lichidul extracelular, de unde vor trece în sânge (demineralizare osoasă); pe termen lung, PTH
activează osteoclastele și determină resorbția matricei organice a osului, urmată de eliberarea
calciului și fosfatului în sânge.
În rinichi – PTH scade excreția calciului
UREEASERICA
Principiul metodei de dozare :
În prezenţa ureazei şi a apei ureea este hidrolizată, obţinîndu-se amoniac şi dioxid de carbon.
Amoniacul obţinut reacţionează cu α-oxoglutaratul şi NADH în prezenţa
glutamatdehidrogenazei (GLDH), formîndu-se L-glutamat şi NAD+. Se măsoară viteza de
diminuare a NADH pe măsura ce trece în NAD+, prin scăderea absorbantei în UV (340 nm),
aceasta este direct proporţională cu concentraţia de uree din ser.

Interval biologic de referinta:

Valorile pentru uree variaza cu virsta (copil→adult→vârstnic). In general valoarea de
referinta pentru adulti este de 10-40 mg/dl (fiecare laborator își va preciza propriile valori de
referință).
Limite si interferente:
• Variații fiziologice
In mod normal copiii prezintă valori mai scăzute ale ureei serice (catabolism proteic scăzut
legat de creștere).(ex interval biologic de referință 10- 35 mg/dl)
In ultima parte a sarcinii pot aparea valori scăzute ale ureei serice datorită hipervolemiei
fiziologice.
Activitate fizică intensă
• Factori legați de dieta
O dieta hipoproteică, dar cu un conținut crescut de carbohidrați, poate cauza scăderi ale ureei
serice. Ingestia recentă a unei mese bogate în proteine poate determina valori “borderline”
crescute ale ureei serice.
Aportul crescut de proteine care vor genera cantități crescute de aminoacizi vor
determina o intensificare a ciclului de sinteză al ureei și implicit o activitate o creștere a sintezei
de enzime implicate în ureeogeneză (>200 g/zi), în special daca se asociaza cu aport redus de
lichide, transpiratii excesive sau poliurie indusă de alcool, poate duce la creșterea nivelului
seric al ureei pana la 80 mg/dL.

Indicații pentru dozare:

 Pentru evaluarea funcției renale și hepatice
 Pentru evaluarea stării de hidratare și a aportului de proteine
 Monitorizarea tratamentelor cunoscute a fi nefro-sau hepatotoxice.

Interpretarea rezultatelor:
Aportul de proteine influențează valorile ureei serice ( un aport crescut de proteine
determină o sinteză crescută de uree ca și un deficit proteic care va determina mobilizarea
proeteinelor musculare cu creșterea concentrației de aminoacizi și implicit creșterea sintezei de
uree).
Anumite medicamente ca (cloramfenicol,metildopa, rifampicina, trimetroprimul,
tetraciclinele, neomicina , vancomicina, spironolactona) pot determina creșterea concentrației
serice de uree.
 Afecțiuni ce determina ↑ nivelului seric al ureei (hiperuremie):
 Prerenale: (ischemică), datorită scaderii fluxului sanguin ce va determina
hipoperfuzie renală.
Hipoperfuzia renala se poate produce prin unul din urmatoarele mecanisme:
 scaderea volumului fluidelor extracelulare (hemoragii severe gastro-intestinale,
arsuri extinse,deshidratare)
 modificarea rezistenței vasculare (sepsis)
 scaderea debitului cardiac (insuficienta cardiaca)
 medicamente ce reduc perfuzia capilară glomerulară (inhibitori ai enzimei de
conversie)
 Renale (intrinseci): diminuarea funcției glomerulare (glomerulonefrite - ),
diminuarea rapidă și brutală a funcției renale potențial reversibilă (disfuncție renală acută,
DRA) sau deteriorarea progresivă și ireversibilă a funcției renale (insuficiența renală
cronică – un caz special de instalare a cesteia este diabetul zaharat).
 Postrenale (obstructive): obstrucția tractului urinar (litiaza, tumori)
Obs. În foamea prelungită ficatul este organul care menține nivelul glicemiei.
Aminoacizii din structura proteinelor vor constitui sursa majoră de atomi de carbon
din GNG, de aceea excreția de uree urinară crește în această stare.
Afecțiuni ce determina ↓ nivelului seric al ureei (hipouremie):
 Insuficiența hepatică (ca urmare a deficitului de sinteza)
 Hidratare în exces
 Malnutriție
Dozarea acidului uric
 Principiul dozării

Acidul uric este oxidat sub acțiunea uricazei, cu formare de alantoină și peroxid de
hidrogen. Peroxidul de hidrogen este descompus cu ajutorul unui agent reducător (diclorofenol
sulfonat + aminofenazonă), sub acțiunea peroxidazei, cu formarea unui compus chinoniminic de
culoare roșie, care are maximum de absorbție la 500 nm. Absorbanța compusului format este
direct proporțională cu concentrația acidului uric în proba de ser.
Acid uric + O2 + 2 H2O → (Uricaza) → Alantoină + CO2 + H2O2
H2O2 + agent reducător → (Peroxidaza) → Chinonimină + 2 H2O

 Valori de referință
3,5-7 mg/dl (bărbați)
2,5-6 mg/dl (femei)
 Semnificația clinică a valorilor patologice ale uricemiei
I. Hiperuricemii
Creșterea concentrației plasmatice a acidului uric poate apărea prin următoarele
mecanisme:
1. Creșterea producției de acid uric
a) Regim alimentar bogat în purine (viscere) – poate determina creșterea ușoară a
uricemiei.
b) Creșterea sintezei de nucleotide purinice ca urmare a unor anomalii enzimatice cu caracter
genetic (hiperuricemii primare);
2. Scăderea eliminării renale a acidului uric
a) Insuficiența renală – duce la acumularea în plasmă a produșilor reziduali de
metabolism care, în mod normal, sunt excretați prin urină: acid uric, uree, creatinină.
b) Scăderea secreției tubulare a acidului uric → hiperuricemie familială sau idiopatică
(reprezintă peste 90% din hiperuricemiile primare).
Hiperuricemia duce la apariția gutei: acidul uric are o hidrosolubilitate redusă, astfel încât
creșterea concentrației sale plasmatice determină precipitarea în țesuturi:
Hipouricemii
Au semnificație clinică mai redusă și pot apărea prin următoarele mecanisme:
1. Scăderea producției de acid uric
- insuficența hepatică;
- deficitul genetic de xantin oxidază: în acest caz, hipoxantina și xantina se elimină în
urină ca produși finali ai catabolismului purinelor (afecțiunea poartă numele de xantinurie
ereditară).
2. Creșterea excreției renale a acidului uric
- administrarea de medicamente uricozurice, care scad reabsorbția tubulară a acidului uric
(ex. probenicid, salicilați, fenilbutazonă).
Dozarea Fierului
Principiul metodei:
Fierul prezent in proba de analizat legat de transferina este eliberat datorita actiunii
guanidinei si redus in mediu acid de la Fe 3+ la Fe2+ . Ionul de Fe2+ format va reactiona cu
ferrozina si va forma un compus colorat fotocolorimetrabil la 546 nm. Intensitatea coloratiei
compusului este direct proportionala cu concentratia de Fe2+ din proba de analizat.

Valori de referinta:
Barbati: 59-158 µg/dl
Femei : 37-145 µg/dl
Variatii patologice:
1. Deficitul de fier:Scaderea rezervelor de fier survine ori de cate ori aportul sau
absorbtia nu fac fac fata necesitatilor.

- Dieta neadecvată
- Absorbtie deficitara (rezectii de intestin sau stomac, diaree, malabsorbtie)
- Pierderi cronice de sange
- Sarcini repetate

Anemia feripriva reprezinta cea mai cunoscuta consecinta a deficitului de fier.Starea asiderotica
,evoluand o perioada fara anemie,constituie stadiul prelatent al deficitului de fier si se explica
prin aceea ca fierul este folosit pentru sinteza de hemoproteine (mai ales hemoglobina) ca
urmare a cresterii receptorilor pentru transferina la nivelul elementelor tinereale seriei
eritrocitare.
Cand deficitul de fier se prelungeste se instaleaza anemia microcitara (scade volumul mediu al
eritrocitelor) si se dezvolta leziuni atrofice ale mucoasei digestive.
2. Supraancarcarea cu fier mai rar intilnita ca deficitul.Daca acumularile de fier se
limiteaza la sistemul macrofagelor, excesul de fier nu induce implicit la leziuni ale celulelor,
fenomenul fiind putin nociv.o astfel de stare se numeste hemosideroza si poate fi intilnita la
pacientii cu transfuzii multiple si in infectiile cronice.
Daca excesul de fier se depune in organe: ficat, pancreas, glande endocrine se produce o
lezare peroxidativa a proteinelor din membrana celulelor, ajungadu-se la scleroza organelor
supraancarcate cu fier. Aceasta stare se numeste hemocromatoza si poate surveni ca o boala de
sine statatoare cauzata de o absorbtie necontrolata si excesiva de fier si conditionata genetic, fie
ca urmare a altor imbolnaviri care duc in mod secundar la acumularea excesiva de fier.
Corpii cetonici
1. Detectarea corpilor cetonici în urină – cu ajutorul stripurilor care permit o apreciere
semicantitativă. Evidențierea se bazează pe principiul testului Legal: acetoacetatul reacționează
cu nitroprusiatul, generând un compus colorat în violet. Dacă în mediul de reacție se adaugă
glicina, testul poate evidenția și acetona. O reacție pozitivă indică prezența unei cetonurii de
peste 5 mg/dl.
Important: β-hidroxibutiratul nu este evidențiat prin acest test (neavând grupare
cetonică). În cetoacidoza diabetică, raportul β-hidroxibutirat/acetoacetat (în mod normal 1/1)
este crescut la 3/1, putând ajunge până la 10/1 (datorită dezechilibrului dintre NADH și NAD +
în favoarea formei reduse), astfel încât detectarea cu stripuri urinare subestimează nivelul
cetonuriei.
Testarea corpilor cetonici în urină este recomandată la pacienţii cu diabet zaharat tip 1 în
următoarele circumstanțe: în cursul bolilor acute sau al stresului, în condiţiile unei hiperglicemii
de peste 250 mg/dl, în cursul sarcinii sau atunci când sunt prezente simptomele cetoacidozei.

2. Dozarea β-hidroxibutiratului în ser – este utilă pentru monitorizarea cetoacidozei

diabetice și pentru diagnosticul diferențial între cetoacidoză și acidoze de alte cauze. Dozarea se
bazează pe oxidarea β-hidroxibutiratului la acetoacetat în prezenta β-hidroxibutirat-
dehidrogenazei, concomitent cu reducerea NAD+ la NADH. În prezența diaforazei, NADH
reduce o sare de tetrazolium la formazan, compus având un maximum de absorbție la 450 nm,
absorbanța fiind direct proporțională cu concentrația β-hidroxibutiratului.
Bilirubina

PRINCIPIUL METODEI
Bilirubina totala din ser formata din bilirubina conjugata si neconjugata reactioneaza cu
reactivul diazo in prezenta acceleratorului dimetilsulfoxid (DMSO), formand un complex
colorat fotocolorimetrabil la 546 nm.
Bilirubina conjugata din ser reactioneaza cu reactivul diazo in absenta acceleratorului,
formand un complex colorat fotocolorimetrabil la 546 nm.

VALORI DE REFERINTA
Adulti:
Totala: Pana la 1.1 mg/dL = 17 μmol/L
Conjugata: Pana la 0.2 mg/dL = 3.4 μmol/L
Nou nascuti (bilirubina totala):
Varsta Prematuri La termen
Pana la 24 ore 1.0-8.0 mg/dL = 17-137 μmol/L 2.0-6.0 mg/dL = 34-103 μmol/L
Pana la 48 ore 6.0-12.0 mg/dL = 103-205 μmol/L 6.0-10 mg/dL = 103-171 μmol/L
3-5 zile 10-14 mg/dL = 171-239 μmol/L 4.0-8.0 mg/dL = 68-137 μmol/L
Obs. Aceste valori sunt oferite numai in scop orientativ; fiecare laborator ar trebui sa-si
stabileasca propriile intervale de referinta .

INTERPRETARE REZULTATE:

Creşterile valorii bilirubinei serice (hiperbilirubinemia) prezintă interes clinic.

În practica de laborator scopul dozării bilirubinei se efectuează pentru evaluarea unor
afecţiuni hepatice (hepatite, obstrucţii, icter).
Hiperbilirubinemia este consecinţa unor anomalii în sinteza, transportul, metabolismul
şi excreţia bilirubinei.
La subiectii normali nivelul bilirubinemiei se situeaza intre 0,2-1,1 mg/dl, iar bilirubina
conjugata reprezinta in general mai putin 10% din cea totala si nu trebuie sa depaseasca 0,2
mg/dl.

Mecanismele care ar putea duce la apariţia unei hiperbilirubinemii pot fi astfel

sintetizate:
1.producerea excesivă de bilirubină cauzată de hemoliză
2. defect de captare şi fixare a bilirubinei neconjugate de către hepatocite
3. deficit de glucuronoconjugare
 4. perturbarea procesului de excreţie activă a bilirubinei în canaliculele biliare
5. reducerea fluxului biliar apos în căile biliare intrahepatice
6. obstrucţia coledocului

Rezultatul acumulării bilirubinei în ţesuturile organismului (evidenţiat printr-o coloraţie

anormală gălbuie a pielii şi a scleroticelor) poartă numele de icter. Icterul apare evident clinic la
valori ale bilirubinei ce depăşesc 2,5 mg/dl. Coloraţia între bilirubinemie şi intensitatea icterului
nu este strictă.
Din punct de vedere fiziopatologic icterul poate fi rezultatul predominanţei în ser a
bilirubinei neconjugate sau conjugate.
Clasificarea icterelor se bazează pe cele şase mecanisme descrise mai sus coloborate cu
observaţiile clinice.

Se disting (fig) :

- ictere hemolitice (cu valori crescute ale bilirubinei neconjugate-indirecte)-

datorate degradarii accelerate a hemoglobinei din hematiile circulante sau
elemente intramedulare, fiind depasita capacitatea ficatului de a capta si conjuga
bilirubina produsa in exces.

- ictere prin colestază sau obstructive (cu valori crescute ale bilirubinei
conjugate directe)- datorate blocarii totale sau partiale a canalelor biliare

- ictere hepatocelulare. (cu valori crescute ale ambelor fractiuni)-ce survin intr-o
mare varietate de boli hepatice (hepatite virale, pusee evolutive a unor hepatite
cronice, hepatopatii alcoolice, ciroze hepatice). Raportul bilirubina
conjugata/bilirubina neconjugata variaza functie de gravitatea bolii

Tip de Cauze
hiperbilirubinemie
Hiperbilirubinemi Activitate deficitara a enzimei uridin-
e neconjugată difosfoglucuronat-glucuroniltransferazele (UGT), care
(predomină bilirubina apartine  grupului de enzime glicoziltransferaze. La om
indirectă) doar izoenzima UGT1A1 joaca   un rol semnificativ in
glucuronoconjugarea bilirubinei.
La om, exista cel putin trei forme de
hiperbilirubinemie transmisa autozomal recesiv cauzate de
deficiente ale genei UGT1A1. 
Sindromul Crigler-Najjar de tip 1 este caracterizat
prin hiperbilirubinemie letala si este cauzat de lipsa
completa a activitatii UGT1A1. Netratat, sindromul
Crigler-Najjar de tip 1 induce moarte prin encefalopatie
bilirubinica. 
 Sindromul Crigler-Najjar de tip 2 se caracterizeaza
prin nivelurile intermediare de hiperbilirubinemie si este
rezultatul unor deficiente grave in activitatea UGT1A1
(cca 10% din activitatea normala). Incidenta ambelor
sindroame este insa foarte mica.
Sindromul Gilbert se caracterizeaza prin
hiperbilirubinemie usoara si este o forma benigna cu icter
episodic.
Hiperbilirubinemi Sindromul Dubin –Johnson – se inregistreaza valori
e conjugată (predomină crescute ale bilirubinei conjugate intre 2-5 mg/dl se
bilirubina directă caracterizeaza printr-un defect de eliminare a bilirubinei,
dar si a altor anioni (compusii ce contin iod utilizati in
evaluari imagistice)

Un caz particular de icter îl constitue icterul neonatal.

 Icterul fiziologic al nou născutului sau icterul comun- pentru nou-născuţii la termen o
valoare medie a bilirubinei de 6 mg/dl (pînă la 12 mg/dl) este in intervalul
fiziologic.Acest nivel este atins în primele 2-4 zile de la naştere, dar scade rapid spre
valori de aproximativ 2 mg/dl în a cincea zi de viaţă (faza I a icterului) apare o scadere
lenta spre valori <1 mg/dl din ziua a cincea pîna în cea de-a zecea zi de viaţa, iar
uneori chiar mai tîrziu (faza a II-a ). Apariţia icterului la nou născut este datorată
deficitului acţiunii glucuroniltransferazei hepatice precum şi creşterii de şase ori a
cantităţii de bilirubină ce ajunge la ficat. Imaturitatea mecanismelor de captare,
conjugare şi eliminare a bilirubinei stă la baza instalării icterului

 Icterul neonatal prin inhibitori din lapte matern (icter al laptelui de mamă)- este
datorat prezenţei în laptele matern a 5-β pregnan-3α-20 diol care determină o
hiperbilirubinemie neconjugată severă, dar care dipare rapid la întreruperea alăptării.
 Icterul neonatal prin incompatibilitate de Rh- hiperbilirubinemia în acest caz este
severă, datorită hemolizei excesive şi poate atinge valori de pînă la 16 mg/dl. În acest
caz este necesară monitorizarea zilnică (chiar de 2ori pe zi) a valorilor bilirubinei şi
instituirea terapiei adecvate (expunerea la lampa cu lumina polarizata şi/sau
administrarea de albumină). Icterul prin incompatibilitate de Rh este cu atît mai grav
cu cît nou născutul este prematur (se asociază în acest caz hiperproducţia de bilirubină
cu deficienţa mecanismelor de îndepărtare a bilirubinei neconjugate).Valoarea
bilirubinei poate să atingă 20 mg/dl existand riscul dezvoltării icterului nuclear cu
generarea unor leziuni ireversibile la nivel de SNC, mai ales la nivelul nucleilor
cenuşii de la baza creierului.
 Icterul neonatal prin deficit de glucoză 6-fosfat dehidrogenaza- este destul de rar în
acest caz fenomenul de hemoliză apărut se suprapune imaturităţii mecanismelor de
conjugare şi captare a bilirubinei.

Observatie: In cazul unei superproductii de bilirubina neconjugata ca in cazul icterelor

hemolitice este limitata captarea si eliminarea prin bila a urobilinogenilor absorbiti din intestin
si astfel creste nivelul lor urinara. Eliminarea urobilinogenilor se face atat prin filtrat glomerular
cat si prin secretie tubulara. In cazul icterelor hemolitice materiile fecale sunt hiperpigmentate.
In cazul icterului colestatic cu obstructie totala in urina apare bilirubina, iar materiile fecale sunt
decolorate.

Analiza urinii

Analiza urinii poate oferi informatii pretioase despre anumite stari patologice, in special
disfunctii renale si ale tractului urinar, hepatice si metabolice. Analiza completa de urina
include:
 determinarea caracterelor fizice (volum, culoare, aspect, greutate specifica);
 determinarea caracterelor chimice (pH, proteine, glucoza, corpi cetonici, bilirubina,
urobilinogen, nitriti; evidentierea hematiilor si a leucocitelor pe baza unor reactii
chimice);
 examenul microscopic al sedimentului urinar.

I. Examenul biochimic al urinii

Este numit si examenul sumar de urina si se realizeaza cu ajutorul stripurilor de urina, ce

permit evidentierea unor compusi care in mod normal sunt absenti in urina. Evidentierea se
bazeaza pe o reactie de culoare intre compusul urinar si un anumit reactiv impregnat intr-o zona
a stripului (diferita pentru fiecare parametru cercetat). Schimbarea de culoare in zona
corespunzatoare unui anumit parametru se compara cu o scala de culori predefinita. Intensitatea
culorii permite o evaluare semicantitativa a rezultatului.

Proba de urina adecvata pentru examenul sumar de urina este prima urina de
dimineata. Aceasta are avantajul ca este mai concentrata si nu este influentata de dieta si
activitatea fizica. Stripul se imerseaza in urina timp de o secunda, dupa care se introduce  in
analizor sau se examineaza direct; rezultatele apar in 60-120 secunde.

Cititor de urina

Cu ajutorul stripurilor urinare se pot aprecia:

 Densitatea urinara (greutatea specifica) - testul compara densitatea urinei fata de
densitatea apei distilate, care are greutatea specifica 1000. Normal este cuprinsa intre 1015-
1022. Densitatea depinde atat de factori fiziologici cat si patologici. Conditiile patologice in
care se modifica densitatea urinara sunt asociate cu alterarea capacitatii rinichiului de a dilua
sau concentra urina.
 pH-ul urinar - normal este cuprins in intervalul 4,8-7,4 (la indivizii sanatosi este situat in
general intre 5-6). Acest parametru reflecta capacitatea tubilor renali de a mentine echilibrul
acido-bazic al plasmei si lichidului extracelular, care se realizeaza in principal prin reabsorbtia
ionilor de sodiu si bicarbonat si secretia tubulara de ioni de hidrogen si amoniu. Modificarea
pH-ului urinar este asociata cu alterarea capacitatii rinichiului de mentinere a echilibrului acido-
bazic (in diverse boli renale) sau cu afectiuni acido-bazice sistemice (acidoza sau alcaloza) de
origine metabolica sau respiratorie.

1. Proteinele

Zona de testare a proteinelor de pe strip contine un amestec tampon si un indicator, care

in prezenta proteinelor sufera o schimbare de culoare de la galben la verde.
Proteinuria poate fi tranzitorie (fara leziune renala) in stari infectioase, stari febrile, in
conditii de efort sau oboseala sau permanenta (asociata cu leziune renala) in glomerulonefrite,
sindrom nefrotic (pierderea proteinelor in urina se datoreaza lezarii membrane filtrante a
glomerulilor renali, aceasta devenind permeabila pentru macromoleculele plasmatice).
Proteinuria permanenta se asociaza, de obicei, cu scaderea concentratiei proteinelor plasmatice
(hipoproteinemie).
Prezenta proteinelor in urina este cel mai important indicator de boala renala. Detectia
repetata de proteine in urina necesita determinarea cantitativa a proteinelor in urina de 24 ore.

Normal, proteinele nu sunt filtrate glomerular Proteinurie datorată lezarii

membranei bazale glomerulare

2. Glucoza

Testul se bazeaza pe o reactie specifica in care glucoza este oxidata enzimatic de glucoz-
oxidaza, in prezenta oxigenului atmosferic, la gluconolactona. Peroxidul de hidrogen format
oxideaza un indicator chimic in prezenta peroxidazei, formand un compus colorat care
determina o schimbare de culoare a zonei de pe strip, de la galben la verde.
Glicozuria poate fi de doua tipuri:
  Glicozurie secundara hiperglicemiei care depaseste pragul renal al glucozei (170-180
mg/dl). La nivel renal, glucoza plasmatica este filtrata glomerular in totalitate, dupa care este
reabsorbita in tubii renali (tubul contort proximal) cu ajutorul unui transportor proteic (SGLT -
sodium glucose transporter) situat in membrana luminala, care realizează un co-transport
Na+/glucoza, energo-dependent. Capacitatea transportorului pentru glucoza este saturabila;
atunci cand glicemia este mai mare decat valoarea pragului renal, concentratia glucozei in
filtratul glomerular depaseste capacitatea de reabsorbtie a transportorului si excesul de glucoza
se elimina in urina finala.

Acest tip de glicozurie se intalneste in toate situatiile caracterizate prin hiperglicemie

marcata (peste valoarea pragului renal): diabetul zaharat, boli endocrine in care exista un exces
al hormonilor hiperglicemianti (cortizol - sindrom Cushing, hormon de crestere - acromegalie,
hormon tiroidieni - hipertiroidism).
 Glicozuria renala - se poate asocia cu glicemie normala si se datoreaza scaderii
capacitatii de reabsorbtie tubulara, cu scaderea pragului renal de eliminare a glucozei: defecte
ale transportorului pentru glucoza, boli renale care afecteaza tubii renali.
Atunci cand este prezenta glucoza in urina (glicozuria detectabila) se impune
dozarea glucozei serice.

3. Corpii cetonici
 Detectia se bazeaza pe principiul testului Legal: acidul acetoacetic si acetona
reactioneaza cu nitroprusiatul de sodiu si glicina, formand un compus colorat in violet. Reactia
este specifica numai pentru cei doi corpi cetonici, acidul β-hidroxibutiric nefiind detectat.
Cresterea productiei de corpi cetonici apare in situatii asociate cu scaderea disponibilitatii
glucidelor ca sursa de energie (inanitie) sau cu reducerea capacitatii de metabolizare a glucozei
(diabetul zaharat). In ambele situatii, se apeleaza la o sursa alternativa de energie si anume
acizii grasi (care se gasesc depozitati sub forma de trigliceride in tesutul adipos). Cele doua
situatii se caracterizeaza printr-un raport insulina/glucagon scazut, care determina intensificarea
lipolizei in tesutul adipos. Acizii grasi rezultati sunt eliberati in sange, astfel incat creste nivelul
acizilor grasi liberi plasmatici. Aproximativ o treime din acestia sunt captati in ficat, unde se
angajeaza preponderent in procesul de degradare prin beta-oxidare. Ca urmare, se genereaza o
cantitate crescuta de acetil-CoA care, partial, este degradata in ciclul Krebs. Depasirea
capacitatii ciclului Krebs face ca excesul de acetil-CoA sa se anjajeze in procesul cetogenezei,
cu generarea unei cantitati importante de corpi cetonici.
Dupa eliberare in sange, corpii cetonici (acetoacetatul si β-hidroxibutiratul) sunt captati
in unele tesuturi extrahepatice (creier, miocard, muschi scheletici) si degradati ca sursa de
energie. Acetona se elimina prin urina si prin aerul expirat. Atunci cand cetonemia este
crescuta, capacitatea tesuturilor de metabolizare a corpilor cetonici este depasita si o parte a
acestora se elimina prin urina (cetonurie). Deoarece corpii cetonici sunt compusi cu grupari
acide, neutralizarea lor consuma din rezerva alcalina a plasmei, ceea ce favorizeaza instalarea
acidozei metabolice (cetoacidoza). In cazuri severe se poate ajunge pana la coma cetoacidozica,
care constituie o complicatie acuta (urgenta medicala) a diabetului zaharat de tip 1. Prezenta
corpilor cetonici in urina unui pacient diabetic sugereaza ca diabetul nu este bine controlat.
Cetonuria mai apare în caz de: alcoolism, stari febrile, hipertiroidism, varsaturi, uneori in
sarcina, diete bogate in grasimi sau in proteine (prin conținutul de aminoacizi cetogenici - care
prin degradare se transforma in acetoacetat sau in precursori ai corpilor cetonici).

4. Bilirubina si urobilinogenul

Pigmentii biliari (bilirubina) sunt absenti in urina normala, iar urobilinogenul apare in
cantitati mici (< 4 mg/24 ore). Bilirubina este pusa in evidenta prin reactia de oxidare in
biliverdina.
In conditii patologice numai bilirubina conjugata poate aparea in urina (este
hidrosolubila si circula liber in sange, pe cand bilirubina neconjugata este liposolubila si circula
legata de albumina, motiv pentru care nu poate strabate filtrul glomerular). Prezenta bilirubinei
in urina este caracteristica icterelor asociate cu cresterea bilirubinei conjugate: icterul
hepatocelular (in hepatite) si icterul obstructiv (obstructie a cailor biliare intra- sau
extrahepatice).
Urobilinogenul este crescut in conditiile asociate cu:
 icter hemolitic - distrugerea excesiva a hematiilor duce la formarea unei cantitati
crescute de bilirubina, ficatul conjuga bilirubina la capacitatea sa maxima si secreta in caile
biliare o cantitate crescuta de bilirubina conjugata, ceea ce duce la formarea unor cantitati
crescute de urobilinogen in intestin; dupa absorbtie, o cantitate sporita de urobilinogen va fi
eliminata in urina;
  insuficienta hepatica - scade capacitatea hepatocitelor de a capta urobilinogenul absorbit
din intestin, acesta trece in circulatia sistemica si se elimina in urina.
In cazul obstructiei complete a cailor biliare, urobilinogenul este absent in urina,
deoarece bilirubina este impiedicata sa ajunga in intestin pentru a-l forma. Astfel, prezenta
bilirubinei in urina in absenta urobilinogenului sugereaza icter obstructiv.

CONCLUZIE: urina normala nu trebuie sa contina – proteine, glucoza, corpi cetonici in

cantitate decelabila, bilirubina.

Cu ajutorul stripurilor se mai pot evalua:

 Prezenta hematiilor in urina (hematuria). Aceasta poate fi microscopica sau

macroscopica (in cazul prezentei a >0,5 ml sange/litru de urina). Detectia hematiilor in urina se
bazeaza pe actiunea peroxidativa a hemoglobinei, care catalizeaza oxidarea unui indicator
chimic, rezultand un compus colorat care determina schimbarea in verde a zonei aferente de pe
strip.
Hematuria se intalneste in numeroase afectiuni ale rinichilor si tractului urinar: litiaza,
glomerulonefrita, tumori renale sau vezicale, cistita, etc. Mai rar, hematuria poate fi un semn de
boala hemoragica: hemofilie, trombocitopenii, etc.
Hemoglobinuria (eliminarea de hemoglobina in urina) survine in caz de hemoliza
intravasculara severa, cand este depasita capacitatea sistemului reticulo-endotelial de a
metaboliza hemoglobina libera si aceasta este filtrata glomerular.

 Prezenta leucocitelor in urina - testul se bazeaza pe evidentierea activitatii esterazice a

polimorfonuclearelor (determinand aparitia unei coloratii purpurii pe zona aferenta de pe strip).
Leucocituria este un indicator important pentru afectiuni inflamatorii ale tractului urinar:
infectii bacteriene sau virale (cistita, pielonefrita), glomerulopatii.
 Nitritii - testul se bazeaza pe conversia, de catre bacteriile prezente in urina, a nitratului
in nitrit (si aparitia culorii roz pe zona aferenta de pe strip). Prezenta leucocitelor in cantitate
mare si a nitritilor in urina releva existenta unei infectii urinare produsa de bacterii.

II. Sedimentul urinar

Pentru examenul sedimentului urinar, proba de urina se centrifugheaza, supernatantul se

decanteaza, iar un volum mic din sediment se examineaza la microscop intre lama si lamela.
Sedimentul urinar este format din elemente organizate si neorganizate.
a) Sedimentul organizat este format din celule si cilindri.
 Celulele epiteliale - provin din descuamarea epiteliului tubilor renali sau a cailor urinare,
la diverse niveluri si prezenta lor in numar semnificativ in urina denota un proces inflamator.
 Leucocitele si hematiile - urina normala poate contine rare leucocite sau hematii. Prezenta
lor in numar mare are semnificatie patologica (vezi mai sus).
  Cilindrii - sunt mulaje ale tubilor renali, contin proteine si/sau substante rezultate din
dezintegrarea leucocitelor, hematiilor sau celulelor epiteliale tubulare; uneori contin hematii sau
leucocite integre sau degenerate. Prezenta lor este patognomonica pentru leziuni ale tesutului
renal.
b) Sedimentul neorganizat este reprezentat de saruri in stare amorfa sau cristalina.
Exemple de cristale intalnite in urina sunt cele de oxalat de calciu sau acid uric/urat.