Ultima noapte- eseu

Autor
Camil Petrescu face parte din perioada interbelica, cea care ii cuprinde atat piesele de
teatru cat si poeziile si romanele scriitorului. Coexista in epoca atat romanul modern
subiectiv, cat si romanul realist balzacian sau cel mitic traditional.

Anul publicarii
Opera “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” a fost publicata in anul 1930.
In 1933 apare al doilea roman “Patul lui Procust”. Semnificatia sintagmei titlului din al
doilea volum se aplica atat primuluii roman cat si dramelor de idei, fiind considerata
spatiu al nepotrivirii.

Ipoteza
Opera data este un roman psihologic subiectiv modern al experientei avand toate
caracteristicile necesare.

Teorie si tehnici folosite

Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mare intindere cu personaje
numeroase, complexe si amplu caracterizare, cu o intriga complicata si o actiune ampla.
Romanul psihologic are drept obiect investigarea detaliata a vietii interioare,
observarea psihologica, iar drept subiect are cazurile de constiinta. Este scris de obicei
la persoana intai pentru ca pune accent pe descrierea starilor sufletesti, a problemelor de
constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului.

Explicarea titlului
Conotativ, titlul indica cele doua carti ale romanului desemnand povestea de iubire dusa
pana undeva si experienta razboiului care omoara si ceea ce a ramas din iubirea lui
Stefan si a Elei. Cele doua secvente sunt unite de substantivul “noapte” in mod simbolic,
el desemnand dezamagirea, deziluzia, decaderea valorilor in care persoajul credea si
care iau o alta ordine.

Tema
Tema o constituie drama intelectualului inadaptat, lucid si cu probleme de constiinta.
Subtemele operei sunt si cele doua experiente care marcheaza destinul personajului,
iubirea si razboiul.

Capitole
Romanul contine doua carti ce corespun celor doua secvente din titlu. Este sunt
structurate in capitole cu titlu sugestiv pentru a rezuma situatiile care declanseaza
sentimentele contradictorii ale personajelor.

Tip de narator
Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal,
Stefan Gheorghidiu care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul.

Subiectul romanului
Romanul incepe cu prezentarea lui Stefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de frnt al
acestuia, ca proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului 1916, contribuind la
amenajarea fortificatiilor ed pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei. In acest
prim capitol, intitulat “La piatra Craiului, in munte” autorul se refera cu o ironie
usturatoare la incompetenta sistemului de aparare militara al tarii, in preajma primului
razboi mondial.
Discutia celor paisprezece ofiteri adunati  “in odaita scunda a popotei” se poarta in jurul
unui fapt divers comentat de presa, privind achitarea de catre tribunal – a  unui barbat
care isi ucisese sotia surprinsa in flagrant delict de adulter. Dezbaterea asupra acestui
caz este aprinsa si contradictorie privind relatiile dintre soti si sentimentul de casnicie
poate sau nu sa dea celuilalt dreptul de a decide asupra vietii partenerului.
Prin memorie involuntara, declansata de discutia de la popota, Gheorghidiu nareaza
faptele retrospective in jurnalul de campanie, aducand in prezent (in timp subiectiv)
experienta sa erotica “Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate
si banuiam ca ma insala” este fraza cu care debuteaza abrupt cel de-al doilea capitol,
dar si retrospectiva iubirii dintre Stefan si Ela.
Casatoria lor este linistita o vreme, mai ales ca duc o existenta modesta, aproape de
saracie, bucuriile lor erau “excursia la Mosi si strengaria de a ne da in calusei, de a
manca floricele si de a bea un top de bere”, iubirea fiind singura lor avere. Echilibrul
tinerii familii este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la moartea
unchiului sau avar, Tache.
Stefan descopera ca sotia sa este subjugata de problemele pragmatice si ca in procesul
care urmeaza intre rude din cauza testamentului ambiguu, ea tine cu indarjire ca sotul sa
nu renunte la mostenire, Stefan fiind uimit de aceasta atitudine a sotiei sale, pe care ar fi
vrut-o “mereu feminina”.
In cele din urma, Gheorghidiu cedeaza in fata rudelor, ba chiar investeste o parte din
bani intr-o fabrica de metalurgie. Licitatia fabricii a iesit prost, deoarece s-a ivit un
“concurent extrem de periculos in persoana unuia, Tanase Vasilescu Lumanararu.
Afacerea cu fabrica se dovedeste a fi un dezastru atat din lipsa de specialitati, cat si din
cauza razboiului din Germania.
Intr-o dupa-amiaza, pe cand cei doi soti se plimbau la Sosea, o intalnesc pe Anisoara,
verisoara cu Stefan si maritata cu un mare msoier. Sub influenta acestei verisoare, Ela
este atrasa intr-o lume mondena lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi,
preocupata numai de moda, de distractii nocturne sau escaade, lume in care ea se
incadra uimitor.
Fire reflexiva si pasionala, Stefan Gheorghidiu diseca si analizeaza cu luciditate noua
comportare a Elei, aducand progresiv nelinisti si indoieli interioare care devin sfasietoare.
In casa Anisoarei, cunoscusera “un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei”, care le
invata pe doamne un dans nou si la moda, tango-ul. Anisoara care avea mania
excursiilor, hotaraste ca de Sf. C-tin si Elena sa plece cu totii pentru trei zile la Odobesti
cu trei masini. Stefan este surprins de eforturile pe care sotia le facuse pentru a-l avea
pe domnul G. Cuplul evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carui moment
culminant are loc cu ocazia excursiei la Odobesti. In timpul acestei excursii se pare ca
Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume domn G, care dupa opinia personajului
anrator ii va deveni mai tarziu amant. Nervos peste masura, Stefan ii spune la intoarcere
ca va divorta de ea, insa Ela este candida si nevinovata, jura ca nu stie despre ce este
vorba.