Morometii

Cu câţiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, la începutul verii, familia lui,
Ilie Moromete, din satul  Câmpia Dunării, Siliştea-Gumeşti, se întoarce de la câmp.
Astfel, vedem că băieţii fug să se odihnească, fetele se duc să se scalde, iar Mormete,
tatăl, rămâne singur în mijlocul bătăturii, iar apoi iese la drum cu ţigara în mână.
Singura, mama este nevoită să se îngrijească de treburi.

Niculae se întoarce cu oile de la păscut şi îşi ajută mama la muls. Vărsându-şi nervii
pe Bisisica, oaia buclucaşă, el îi mărturiseşte mamei sale că s-a săturat de oi şi că şi-ar
dori să poată merge la şcoală. Niculae o roagă să-l convingă pe tatăl său să dea oile la
cioban şi pe el să-l lase  să înveţe.

Spre seară, Catrina Moromete îşi cheamă familia la masă. Astfel, cei opt membri ai
familiei se aşează la masă după fire şi neam. În timpul mesei, Achim aduce vorba
despre plecarea lui la Bucureşti cu oile, dar tatăl nu-i dă niciun răspuns. Catrina
atrage atenţia asupra lui Niculae şi a dorinţei lui, dar Moromete are alte gânduri.

Sfătuindu-se cu Nilă, Moromete se hotărăşte să-l lase pe Achim să plece cu oile la

Bucureşti pentru a face rost de bani. Cel mai fericit la auzul veştii este Niculae care va
scăpa în sfârşit de Bisisica. Totuşi, nici cei trei fiii nu-şi încap în piele de fericire şi se
duc la mătuşa lor, Guica, cea care, de fapt, a pus la cale tot planul, să-i dea vestea cea
mare.

Întrucât se hotărâse plecarea lui Achim la Bucureşti, Moromete îşi dă seama că

trebuie să li se facă celor trei pe plac până la capăt şi deoarece nu puteau să mai vândă
din oi, singurul lucru din care mai puteau face bani era salcâmul. Astfel, într-un
răsărit de zi, Moromete îl trezeşte pe Nilă şi îl ia cu el în grădină pentru a tăia
salcâmul mult dorit de Bălosu. Spre dimineaţă, ei reuşesc să doboare salcâmul, a
cărui cădere are ecou în tot satul.

Gătit cu pălăria tatălui său şi cu un buchet de flori, Niculae se duce la serbarea

şcolară. Acolo vine şi tatăl său care află, cu mirare şi emoţie, că fiul său a luat premiul
întâi la băieţi. Însă, în timp ce îşi spune poezia, copilul este cuprins de friguri, iar tatăl
este nevoit să-l ducă acasă în braţe.

Şi în acest an întreaga familie Moromete se duce la câmp, la seceriş. După ce au

secerat câtva timp, membri familiei se aşează la masă, Niculae aduce iar în discuţie
planurile sale legate de şcoală.

Scămosu, un negustor de găini venit de curând de la Bucureşti, îi adevereşte lui

Moromete bănuiala, spunându-i că fiii lui sunt înţeleşi între ei să fugă de acasă.
Presat de perceptor, Moromete este nevoit să ia din banii puşi deoparte pentru şcoala
lui Niculaie şi să-şi plătească taxele.

Odată ce îşi dă seama că fiii săi l-au trădat, tatăl intră într-o lungă criză. Pierzându-şi
răbdarea, Moromete pune mâna pe par şi începe să dea în Paraschiv şi Nilă.
După confruntarea finală, Moromete pleacă de acasă să se laude, şi se întoarce abia la
miezul nopţii. A doua zi, când se trezeşte, el află de la ceilalţi că băieţii săi au spart
lada de zestre a fetelor, au luat banii şi covoarele şi au fugit cu caii. Resemnat, el se îşi
dă seama, totuşi, că trebuie să-şi vadă mai departe de treabă, căci “timpul nu mai
avea răbdare”. Astfel, în aceeaşi zi, el îi vinde lui Bălosu o bucată din pământul
familiei, iar din banii luaţi cumpără doi cai, plăteşte fonciirea, rata la bancă, datoria la
Aristide şi taxele de şcolarizare ale lui Niculaie.