BAREM EXAMEN RESTANȚĂ – DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT

BAREM 18.06.2020

1. Normele de aplicație imediată:

a) permit instanței sesizate dintr-un stat membru să înlăture de la aplicare legea unui
alt stat membru care transpune o directivă.
b) Nu pot apărea în materie delictuală.
c) Exclud retrimiterea de gradul I, pentru chestiunile reglementate de respectivele
norme de aplicație imediată.
d) Sunt norme materiale care se aplică și raporturilor juridice fără element de
extraneitate și care devin „de aplicație imediată” în raporturile juridice cu element
de extraneitate ca urmare a scopului pentru care au fost adoptate.

2. Lex voluntatis:
a. În materie contractuală, poate fi identificată doar printr-o alegere expresă a părților.
b. Nu este permisă în materia răspunderii civile delictuale.
c. Nu este permisă în materia divorțului.
d. În materie contractuală, poate fi identificată printr-o alegere tacită a părților,
situație în care judecătorul sau arbitrul va identifica voința părților folosindu-se de
anumite elemente subiective.

3. Un drept dobândit în străinătate în baza unei legi străine:

a) Nu va putea produce, în niciun caz, mai multe efecte decât în țara de origine.
b) Care conferă calitatea de soț unei persoane căsătorite cu o persoană de același sex
va fi recunoscut în România, în anumite condiții, chiar dacă vorbim despre o
căsătorie homosexuală.
c) Nu va putea fi recunoscut în România dacă la momentul nașterii sale contravenea ordinii
publice de drept internațional privat român, chiar dacă la momentul la care se solicită
recunoașterea respectă ordinea publică de drept internațional privat.
d) Izvorât dintr-un act administrativ al unei autorități străine, va putea fi anulat de instanța
română în măsura în care încalcă ordinea publică de drept internațional privat român.

4. În materia capacității persoanelor fizice:

a) Nu este posibilă frauda la lege.
b) Nu este posibilă intervenția ordinii publice de drept internațional privat.
c) Punctul de legătură care ne arată, ca regulă, legea aplicabilă, este reședința obișnuită.
d) Incapacitățile de folosință relative nu sunt guvernate în toate cazurile de lex
patriae.

5. A, cetățean francez stabilit în România, unde este căsătorit cu B – cetățeană română, este
vătămat într-un accident de elicopter care se produce în Italia. Accidentul este cauzat de
greșelile de manevrare ale pilotului unui alt elicopter - C, angajat al societății X, cu sediul în
Cipru și reședința obișnuită în Germania. X este proprietarul elicopterului care a cauzat
accidentul.
a) Noțiunea de loc al producerii prejudiciului va fi calificată în conformitate cu lex loci
laesionis.
 b) Cererea de despăgubiri pentru prejudiciile patrimoniale și nepatrimoniale directe
invocate de A va fi guvernată de legea italiană.
c) Cererea de despăgubiri pentru prejudiciile patrimoniale și nepatrimoniale indirecte
invocate de B – soția lui A, va fi guvernată de legea română.
d) Răspunderea solidară a lui C și X pentru prejudiciul cauzat lui A va fi soluționată cu
ajutorul normelor conflictuale din Regulamentul Roma II.

6. Atunci când legea străină este lex causae, iar instanța sesizată este instanța română:
a) Instanța română are obligația să cunoască legea străină.
b) Legea străină nu poate fi probată cu culegeri de jurisprudență în nicio situație.
c) Imposibilitatea de probare se soluționează prin aplicarea lex fori.
d) Ca regulă, partea interesată trebuie sa facă dovada conținutului legii străine.

7. Domiciliul:
a) Nu reprezintă punct de legătură în materie contractuală.
b) Nu reprezintă punct de legătură în materia desfacerii căsătoriei, materie în care
regula este reprezentată de lex voluntatis.
c) În măsura în care este punct de legătură al normei conflictuale, poate da naștere unui
conflict mobil de legi care va fi soluționat în sensul că legea veche retroactivează, în
măsura în care legea nu reglementează o soluție diferită pentru conflictul mobil de legi
respectiv.
d) Nu reprezintă punct de legătură în materia legii aplicabile condițiilor de fond ale
testamentului.

8. În ceea ce privește recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine în materie

civilă și comercială:
a) Hotărârile judecătorești străine pronunțate într-un stat membru al Uniunii
Europene nu pot fi refuzate de la executare pe motiv că, dacă am fi aplicat normele
conflictuale din legea română, legea aplicabilă pe fond și, implicit, soluția instanței,
ar fi fost diferite.
b) Încuviințarea executării silite a unei hotărâri judecătorești străine pronunțate în Serbia
împotriva unei societăți cu sediul în București, Sector 2, este de competența Judecătoriei
Sector 2.
c) Încuviințarea executării silite a unei hotărâri judecătorești străine pronunțate într-un stat
nemembru al Uniunii Europene poate fi cerută și pe cale incidentală.
d) Caracterul definitiv al hotărârii pentru care se cere recunoașterea se stabilește în
conformitate cu lex fori (legea instanței căreia i se cere recunoașterea hotărârii).

9. Sediul social:
a) Este un punct de legătură în materia contractelor cărora li se aplică Regulamentul Roma
I.
b) Permite apariția fraudei la lege în dreptul internațional privat, dacă este punct de
legătură al normei conflictuale.
c) Indică legea aplicabilă statutului organic al sucursalei.
d) Este o noțiune irelevantă în materia legii aplicabile succesiunii.

10. În materia calificării, reprezintă o excepție de la regulă:

 a) calificarea instituțiilor juridice necunoscute forului după legea străină care le
cunoaște.
b) Calificarea după lex fori.
c) Determinarea naturii mobiliare sau imobiliare a bunurilor potrivit locului unde
acestea se află sau sunt situate.
d) Situația în care părțile au determinat ele însele sensul noțiunilor dintr-un contract.

11. Conflictul mobil de legi:

a. Corespunde unei modificări în timp a punctului de legătură.
b. Există în ipoteza în care un bun mobil asupra căruia a fost constituită o garanție în
România, este ulterior mutat în Franța.
c. Se aseamănă cu conflictul de legi în timp și spațiu, ambele presupunând coexistența
în spațiu a două sisteme de drept.
d. Nu poate apărea decât acolo unde norma conflictuală are un punct de legătură
mobil.

12. În ceea ce privește retrimiterea în dreptul internațional privat român:

a) În această materie nu avem o speță lider.
b) Una din condițiile sine qua non pentru a opera retrimiterea este ca norma
conflictuală să trimită la un sistem de drept străin în ansamblul său.
c) Retrimiterea de gradul I poate interveni în orice domeniu de drept.
d) În măsura în care instanța judecătorească română constată că norma conflictuală română
trimite la un sistem de drept în ansamblul său și acesta primește trimiterea, va trimite
dosarul spre soluționare instanței din statul respectiv.

13. În ceea ce privește frauda la lege în dreptul internațional privat:

a. Pentru a fi prezența unei fraude la lege, este necesar ca punctul de legătură să fie
modificat ca urmare a unei manifestări de voință.
b. Suntem în prezența fraudei la lege în cazul în care o parte pretinde că are reședința într-
un anumit loc doar pentru a beneficia de efectele juridice produse de această localizare a
reședinței.
c. Tentativa la fraudă de lege va duce la admiterea excepției de fraudă la lege.
d. Instanța română poate să constate doar fraudarea legii române în detrimentul unui sistem
de drept străin.

14. În materia legii aplicabile bunurilor:

a) Transferul dreptului de proprietate este guvernat, ca regulă, de lex voluntatis,
în materie contractuală.
b) Lex rei sitae nu guvernează prerogativele proprietarului asupra bunului.
c) Lex rei sitae nu guvernează acțiunea în revendicare mobiliară.
d) Prerogativele comodatarului asupra bunului primit în folosință sunt guvernate de lex
rei sitae.

15. În speța lider în materia calificării:

 a) Instanța a avut de soluționat o problemă privind legea aplicabilă testamentului
olograf.
b) Instanța a avut de soluționat o problemă privind legea aplicabilă succesiunii mobiliare.
c) Norma conflictuală olandeză în materie de capacitate trimitea pe fond la legea olandeză
care invalida testamentul olograf.
d) Instanța sesizată a aplicat, pe fond, normele materiale din lex patriae.

16. Regulamentul Bruxelles I Bis reglementează:

a) legea aplicabilă în materie contractuală la nivelul Uniunii Europene.
b) aspecte ce țin de executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în materie
delictuală și contractuală într-un alt stat membru.
c) aspecte de țin de executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă, comercială și
penală, indiferent de statul în care este pronunțată hotărârea.
d) Aspecte ce țin de recunoașterea hotărârilor judecătorești de desfacere a căsătoriei
pronunțate într-un alt stat membru.

17. Regulamentul Roma I:

a) Reprezintă dreptul comun în materia dreptului internațional privat, fiind aplicat ori de
câte ori o reglementare specială nu prevede dispoziții derogatorii.
b) Reglementează legea aplicabilă răspunderii pentru fapte ilicite delictuale.
c) Prevede reguli speciale în materia legii aplicabile divorțului.
d) Conține norme conflictuale care indică, printre altele, normele materiale aplicabile
în materia răspunderii contractuale.

18. G, de naționalitate elenă, este angajat de statul grec la o școală pentru copiii greci din
București, cu predare în limba elenă. Față de criza economică gravă care afectează Grecia,
statul elen adoptă o lege prin dispune reducerea tuturor salariilor cadrelor didactice. G atacă
în fața instanțelor din România modificarea contractului său de muncă și solicită obligarea
statului grec la plata diferenței de bani.
a) Dispozițiile respective din legea elenă reprezintă norme de aplicație imediată din
perspectiva Greciei, fiind adoptate pentru a salvgarda organizarea economică a
statului elen.
b) Instanța română va constata că, în lipsa unei clauze de alegere a legii aplicabile,
contractul dintre G și statul elen este guvernat de legea română.
c) Instanța română va constata că este necompetentă să soluționeze un litigiu de muncă în
care este implicat un stat străin.
d) Chiar dacă dispozițiile respective din legea elenă reprezintă norme de aplicație
imediată din perspectiva Greciei, fiind adoptate pentru a ocroti organizarea
economică a statului elen, acestea nu vor fi incidente în speță.

19. La data de 5.10.2016, A – societate cu sediul în Larnaca, Cipru și reședința obișnuită în Paris,
Franța, specializată în confecționarea de instrumente de scris, și B – societate cu sediul în
Nicosia, Cipru și reședința obișnuită în București, România activând în domeniul exportului
de mase plastice, încheie un contract prin care B se angajează să livreze o cantitate de 500
tone de masă plastică sub formă de cub cu latura de 20 cm, care urmează să fie folosită de A
pentru realizarea pixurilor Bic, la uzina acestuia din Polonia. Marfa urmează să fie
transportată pe cale maritimă și din Constanța, portul de destinație fiind Gdansk, Polonia. B,
considerând că oricum cuburile de masă plastică urmează a fi topite, decide să le livreze într-
o altă dimensiune decât cea prevăzută în contract. Marfa este livrată la data de 5.2.2017,
moment la care A constată că marfa este alcătuită din obiecte având dimensiunea de
20x15x10 cm. În plus, în urma depozitării și din cauza formei diferite de cea prevăzută în
contract, o parte din materia primă depozitată se prăbușește, rănind grav 5 dintre angajații
lui A.
a. Legea aplicabilă contractului de vânzare este legea română.
b. Vânzătorul român poate fi chemat în judecată în temeiul contractului în fața
instanțelor poloneze.
c. Dacă părțile au încheiat o convenție atributivă de competență în favoarea
instanțelor spaniole, iar reclamantul A în cheamă pe pârâtul B în fața instanțelor
române, acesta din urmă apărându-se pe fond, fără a se prevala de clauza atributivă
de competență, instanța română își va reține competența în ciuda clauzei atributive
de competență.
d. Răspundere civilă delictuală a lui B poate fi judecată de instanțele poloneze, chiar
dacă reședința obișnuită a acestuia este în România.

20. Reședința obișnuită:

a) Spre deosebire de domiciliu, nu poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
b) Poate fi schimbată mai greu decât cetățenia.
c) Are același conținut cu noțiunea de domiciliu.
d) Este definită de Codul civil ca reprezentând locul unde persoana juridică își are
stabilimentul principal.